Incestul (art. 203 cod penal). Decizia 677/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.677/R/2009
Ședința publică din 04 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Valentin Chitidean JUDECĂTOR 2: Delia Purice
JUDECĂTORI: Valentin Chitidean, Delia Purice, Ioana Cristina Președinte Secție Penală
: - -
GREFIER: -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, împotriva deciziei penale nr. 132/A din 27 aprilie 2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, privind pe inculpatul, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor, prev. și ped. de art. 198 alin. 2.pen. și incest, prev. și ped. de art. 203.penal. cu aplicarea art. 203.pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru inculpat, apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul, curator, partea vătămată și reprezentant legal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, din oficiu, pune în discuție ca dezbaterea cauzei să aibă loc în ședință secretă conform art.290 pr.pen.
Apărătorul inculpatului și reprezentantul Parchetului nu se opun ca dezbaterea cauzei să aibă loc în ședință secretă.
Deliberând, instanța declară ședința secretă, conform art.290 pr.pen.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe. În mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a pr.pen. deoarece din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată. Din declarația dată de partea vătămată imediat după comiterea faptei, rezultă că inculpatul a întreținut cu ea relații sexuale împotriva voinței sale. Susținerile părții vătămate au fost confirmate de sora sa, martora în vârstă de 14 ani, care a fost audiată în prezența sorei majore,. În prima declarație dată în prezența apărătorului, inculpatul a recunoscut că a întreținut cu partea vătămată raporturi sexuale, cu consimțământul acesteia. Pe tot parcursul urmăririi penale, inculpatul a avut aceeași atitudine de recunoaștere. Chiar dacă cu ocazia reaudierilor martorilor și a părții vătămate, aceștia nu și-au mai menținut declarațiile, instanța de apel, cu ocazia rejudecării în fond a cauzei, trebuia să aibă în vedere declarațiile anterioare, din care rezultau suficiente elemente care să susțină existența infracțiunii pentru care inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată. În baza rolului activ, instanța de apel trebuia să dispună reaudierea martorilor pentru a stabili o stare de fapt corectă. Nu există niciun dubiu care să-i profite inculpatului, astfel că soluția de achitare este nelegală și netemeinică.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de Parchet și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. În mod corect s-a dispus achitarea inculpatului în baza art.10 lit.a pr.pen. având în vedere că martorii și partea vătămată au revenit asupra declarațiilor inițiale și astfel, orice dubiu trebuie să-i profite inculpatului. De altfel, partea vătămată și martorii nu au fost audiați conform legii în prezența unui reprezentant legal, deși erau minori. Nu există probe certe de vinovăție la dosar, iar inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție. Din constatarea medico-legală efectuată în cauză rezultă că partea vătămată nu prezenta leziuni traumatice. Nu se poate pronunța condamnarea unei persoane, cât timp nu există probe certe de vinovăție. Solicită respingerea recursului declarat de Parchet ca nefondat, cu onorar avocațial din.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 376/22.12.2008 a Judecătoriei Turda, în baza art. 334.pr.pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunile prevăzute de art. 198 alin. 2.pen. și art. 203.pen. cu aplicarea art. 33 lit. b pen. în infracțiunile prevăzute de art. 197 alin. 2 lit. b și b ind. 1.pen. și art. 203.pen. cu aplicarea art. 33 lit. b pen.
În baza art. 197 alin. 2 lit. b și b ind. 1.pen. cu aplicarea art. 75 alin. 2.pen. a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 04.09.1957, în C-N, jud. C, cetățean român, studii 5 clase, muncitor necalificat la T, stagiul militar satisfăcut, domiciliat în T,- C, jud. C, fără antecedente penale, CNP - la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
În baza art. 65 alin. 2 și 3.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator, prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. d și e pen pe o durata de 10 ani.
În baza art. 71.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a tz. II, lit. d și e pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 203.pen. cu aplicarea art. 75 alin. 2.pen. a fost condamnat același inculpat la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de incest.
În baza art. 65 alin. 1.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator, prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. d și e pen. pe o durata de 10 ani.
În baza art. 71.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a tz. II, lit. d și e pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. b- art. 34 lit. b pen. s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an, în final executând 7 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. 3.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator, prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. d și e pen. pe o durata de 10 ani.
În baza art. 71.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a tz. II, lit. d și e pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 alin. 1.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la data de 11.09.2007 la 31.10.2007.
În baza art. 348, rap. la art. 17.pr.pen. cu aplicarea art. 998-999.civ. a fost obligat inculpatul la plata în favoarea părții vătămate minore -, domiciliată în T,- Cas umei de 10.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale.
În baza art. 191 alin. 1.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av., se va avansa din în favoarea Baroului
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 05.10.2007 sub nr- a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și incest, prevăzute de art. 198 alin. 2.pen. art. 203.pen. cu aplicarea art. 33 lit. b pen. reținându-se în actul de sesizare ca la data de 11.09.2007 a întreținut raport sexual cu fiica sa, partea vătămată, în vârsta de 16 ani.
Prin sentința penală nr. 589/2007 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Turda, s-a dispus achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a pr.pen.- art. 10 lit. a pr.pen. revocându-se totodată și măsura arestării preventive.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, Judecătoria a reținut că atâta partea vătămată, cât și martora au revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, arătând ca au dat declarațiile incriminatoare fiind supărate pe inculpat, care nu le lăsa sa umble cu bărbați.
Prin decizia penala nr. 32/A/2008 pronunțată de TRIBUNALUL CLUJ, a fost admis apelul declarat de parchetul de pe lângă Judecătoria Turda împotriva sentinței penale nr. 589/2007 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Turda și, pe cale de consecință, s-a dispus desființarea în întregime a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivare s-a reținut ca partea vătămată nu a fost citata în mod legal și nici nu i s-a asigurat reprezentarea potrivit dispozițiilor legale, întrucât reprezentantul legal desemnat pentru a reprezenta interesele părții vătămate minore avea calitatea de sora a părții vătămate, însă și pe aceea de fiica a inculpatului (având cel puțin în aparenta interese contrare cu ale părții vătămate) și în plus, a fost audiată și ca martor în cauza penală, cumulând în acest mod, atât calitatea de martor, cât și pe cea de apărător în sens larg, al părții vătămate, fapt care contravine legislației procesual penale.
Cauza a fost înregistrată în rejudecare la data de 13.03.2008, sub numărul -.
În cursul cercetării judecătorești a fost desemnat un curator special care sa reprezinte interesele părții vătămate minore, în persoana numitei ( 24) și a fost audiata partea vătămată ( 39). Au fost citați în calitate de martori, și, care, în calitate de descendenți direcți ai inculpatului (rude de gradul I) s-au prevalat de dreptul de a nu da declarații în cauză, conform art. 80 alin. 1.pr.pen. În aceste condiții, la termenul de judecata de la data de 17.12.2008, instanța a pus în discuția părților aplicarea art. 327 alin. 3.pr.pen. având în vedere imposibilitatea juridica de a administra proba testimonială cu martorele și, care au dat declarații în faza de urmărire penală.
A fost atașata la dosar fisa de cazier judiciar a inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:
La data de 11.09.2007, în cursul după-amiezii, în jurul orelor 17.00, în timp ce inculpatul se afla la domiciliu împreună cu fiicele sale minore și, a trimis-o pe aceasta din urma la un magazin situat pe str. 22 decembrie 1989 din T și, ramand singur în locuința cu partea vătămată, a închis ușa de la intrare, asigurând-o cu o sfoara, după care s-a apropiat de partea vătămată, cu intenția de a întreține raporturi sexuale cu aceasta. În acest sens, a împins-o pe partea vătămată pe un pat din încăpere și pentru a nu întâmpina rezistenta din partea fiicei sale minore, în vârstă de 16 ani, i-a pus mana la gura pentru aoî mpiedica să strige după ajutor. Ulterior a întreținut raporturi sexuale normale cu fiica sa.
Întrucât ușa de la intrare este prevăzută cu o în dreptul locului unde trebuia sa se afle yala, conduita inculpatului a fost observata de către martora, care se întorcea de la magazin. ( 22, 23 urmărire penala). Martora arata faptul ca sora sa, partea vătămată, nu se zbătea, însă după ce a intrat în casa (urmare a faptului ca tatăl său i-a deschis ușa), martora a observat ca partea vătămată plângea, iar după sosirea martorei și-a luat hainele de pe pat și a plecat la sora mai mare, în persoana martorei.
Audiată fiind în faza de urmărire penală ( 7), martora confirma faptul că la data de 11.09.2007, în jurul orelor 18.00, sora sa mai mică, în persoana părții vătămate a venit la ea acasă, plângând și tremurând și i-a adus la cunoștință agresiunile sexuale la care a fost supusă de tatăl său, motiv pentru care a anunțat organele de politie.
În cauza, instanța a acordat eficiența probatorie declarațiilor date de martorele și, întrucât acestea au refuzat să dea declarații în fața instanței de judecată fiind fiicele inculpatului. Martorele au specificat însă, la întrebarea instanței și după ce în prezenta lor s-a dat citire declarațiilor din faza de urmărire penala, ca mențin declarațiile date în fața organelor de poliție, pe care și le însușesc. De altfel, instanța de fond a reținut că sentința penală nr.589/2007 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Turdaa fost desființată în întregime, fără a se menține actele de procedura întocmite cu ocazia primei judecăți a fondului (implicit procesele-verbale de audiere a martorelor și ).
Instanța de fond a înlăturat ca nesincera declarația părții vătămate din cursul cercetării judecătorești, reținând că declarațiile date în faza de urmărire penală ( 4-5,. 6) se coroborează cu cele ale martorelor și. Pe de alta parte, instanța de fond a apreciat ca explicabilă revenirea părții vătămate asupra declarației incriminatoare la adresa inculpatului, pe de o parte datorita prezentei acestuia în sala de judecată (autoritatea pe care acesta o exercita asupra fiicei sale fiind evidenta, cu atât mai mult cu cât a prezentat personal atât actul de identitate propriu, cât și pe cele ale fiicelor sale minore - - și respectiv ), dar și datorita împrejurării ca în prezent nu mai locuiește cu tatăl său, având o relație de concubinaj de 7 luni de zile. Pe de alta parte, instanța de fond a constatat că între declarațiile părții vătămate din diferitele faze procesuale exista neconcordante, declarația necoroborându-se nici cu cea a martorelor și (declarații menținute de aceste martore). Astfel, partea vătămată a arătat ca s-a aflat tot timpul acasă făcând curățenie, fiind asistată și de sora sa, care nu a fost nici un moment plecata la magazin. Or, atat martora, cât și însuși inculpatul, în declarațiile date în faza de urmărire penală ( 25-26).
În același timp, instanța de fond a reținut că inculpatul însuși a recunoscut învinuirea la data de 12.09.2007 ( 25-26 urmărire penală), dar și în fața instanței investita cu soluționarea propunerii de arestare preventivă ( 37-38 dosar urmărire penală), valoarea probatorie a acestor declarații fiind evidențiată de art. 325 alin. 2.pr.pen.
Sub aspectul încadrării juridice a faptelor, la termenul de judecată de la data 17.12.2008, instanța de fond a pus în discuție schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. 2.pen. și incest, prevăzută de art. 203.pen. cu aplicarea art. 33 lit. b pen. în infracțiunile de viol în forma agravată, prevăzută de art. 197 alin. 2 lit. b și b ind. 1.pen. și incest, prevăzută de art. 203.pen. cu aplicarea art. 33 lit. b pen.
Asupra încadrării juridice a faptelor, instanța de fond a reținut că deși la examenul obiectiv medico-legal din data de 11.09.2007 (20-21 urmărire penala), partea vătămată nu a prezentat leziuni traumatice la nivelul capului, trunchiului sau a membrelor, instanța retine că fiind pe deplin dovedită constrângerea fizică și morală la care a fost supusă partea vătămată în vederea întreținerii raportului sexual normal cu tatăl sau, având în vedere în primul rând diferența de forța fizica între cele două părți, fapt care a condus la concluzia implicita din partea vătămată ca orice rezistență fizica ar fi inutila (renunțând la demersul de a se mai opune fizic la actul sexual - a se vedea în acest sens declarația martorei, care a arătat ca sora sa nu se zbătea). De altfel, în doctrina de specialitate și în practica judiciara s-a reținut ca cerința legii referitoare la exercitarea constrângerii este îndeplinită și atunci când victima, dându-și seama fata de condițiile concrete în care se afla, ca orice rezistenta ar fi zadarnica și ca, eventual, i-ar agrava situația, nu a opus nici o rezistenta făptuitorului. Aceasta întrucât ceea ce interesează este ca din comportamentul victimei să fi rezultat refuzul categoric la act sexual cu autorul faptei. Lipsa consimțământului părții vătămate la întreținerea actului sexual este insa relevata de împrejurarea ca potrivit declarațiilor concordante ale martorelor și, partea vătămată plângea și tremura după întreținerea actului sexual, impulsul sau de moment după consumarea actului fiind de a-și lua hainele și a pleca de acasă la domiciliul surorii sale mai mari, reacția fiind specifica unei persoane care a fost constrânsă la un act sexual, iar nu a unei persoane care a consimțit la un astfel de act.
Având în vedere aceasta împrejurare și întrucât infracțiunea de act sexual cu un minor presupune existenta consimțământului victimei, consimțământ care insa, datorita vârstei acesteia, nu este privit de lege ca fiind valabil exprimat, instanța va retine ca fapta inculpatului de a întreține un raport sexual normal cu fiica sa minora, în vârstă de 16 ani, aflata sub ocrotirea sa părinteasca și care locuia împreuna cu acesta, prin constrângere fizică și morală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol în forma agravata, prevăzută de art. 197 alin. 2 lit. b și b ind 1.pen.
Întrucât raportul sexual a fost întreținut de inculpat cu fiica sa, ruda în linie directa, fapta sa întrunește și elementele constitutive ale infracțiunii de incest, prevăzută de art. 203.pen. faptele aflându-se în concurs ideal, conform art. 33 lit. b pen. în același sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (decizia nr. II/2005).
În acest sens, în baza art. 334.pr.pen. instanța de fond a schimbat încadrarea juridica a faptelor din infracțiunile prevăzute de art. 198 alin. 2.pen. și art. 203.pen. cu aplicarea art. 33 lit. b pen. în infracțiunile prevăzute de art. 197 alin. 2 lit. b și b ind. 1.pen. și art. 203.pen. cu aplicarea art. 33 lit. b pen.
La individualizarea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de viol în forma agravata, prevăzută de art. 197 alin. 2 lit. b și b ind. 1.pen, instanța de fond a avut în vedere, pe lângă criteriile generale de individualizare ale pedepsei, prevăzute de art. 72.pen. împrejurările concrete ale săvârșirii faptei (la domiciliul comun, în condițiile în care inculpatul mai are în întreținere și alți copii minori, dintre care unul a observat în mod direct fapta săvârșită - aspecte care imprima faptei un grad de pericol social sporit), dar și starea de minoritate a părții vătămate.
Astfel, în baza art. 197 alin. 2 lit. b și b ind. 1.pen. cu aplicarea art. 75 alin. 2.pen. l-a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, nascut la data de 04.09.1957, în C-N, jud. C, cetățean român, studii 5 clase, muncitor necalificat la T, stagiul militar satisfăcut, domiciliat în T,- C, jud. C, fără antecedente penale, CNP - la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
Întrucât fapta a fost îndreptată împotriva copilului minor al inculpatului, aflat în îngrijirea și ocrotirea sa, în baza art. 65 alin. 2 și 3.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator, prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. d și e pen pe o durata de 10 ani.
În baza art. 71.pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a tz. II, lit. d și e pen. pe durata executării pedepsei principale, ultimele două pedepse accesorii fiind justificate de săvârșirea faptei împotriva copilului minor al inculpatului, aflat în îngrijirea și ocrotirea sa.
La individualizarea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de incest, prevăzută de art. 203.pen. instanța de fond a avut în vedere, pe lângă criteriile generale de individualizare ale pedepsei, prevăzute de art. 72.pen. împrejurările concrete ale săvârșirii faptei (la domiciliul comun, în condițiile în care inculpatul mai are în întreținere și alți copii minori, dintre care unul a observat în mod direct fapta săvârșita - aspecte care imprima faptei un grad de pericol social sporit), dar și starea de minoritate a părții vătămate.
Astfel, în baza art. 203.pen. cu aplicarea art. 75 alin. 2.pen. l-a condamnat pe același inculpat la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de incest.
În baza art. 65 alin. 1.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator, prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. d și e pen. pe o durata de 10 ani.
În baza art. 71.pen. i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a tz. II, lit. d și e pen. pe durata executării pedepsei principale, atât pedeapsa complementară, cât și pedeapsa accesorie fiind justificate de săvârșirea faptei împotriva copilului minor al inculpatului, aflat în îngrijirea și ocrotirea sa.
În baza art. 33 lit. b- art. 34 lit. b pen. contopit pedepsele stabilite prin prezenta, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, per care a sporit-o cu 1 an, în final executând 7 ani închisoare.
În baza art. 35 alin.3 pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator, prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. d și e pen. pe o durata de 10 ani.
În baza art. 71.pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a tz. II, lit. d și e pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 alin. 1.pen. dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la data de 11.09.2007 la 31.10.2007.
Întrucât potrivit art. 348, coroborat cu art. 17.pr.pen. în cazul în care infracțiunea este îndreptata împotriva unei persoane lipsite de capacitate de exercițiu sau având capacitate de exercițiu restrânsă, acțiunea civila se pornește și se exercită din oficiu, chiar daca nu exista constituire de parte civila în cauza, reținând evidenta trauma morală la care a fost supusa partea vătămată prin constrângerea la a întreține raporturi sexuale cu părintele său patern, care avea obligația legala de aoo croti pe minora, veghind la dezvoltarea sa fizică și morala, în baza art. 348, rap. la art. 17.pr.pen. cu aplicarea art. 998-999.civ. a obligat inculpatul la plata în favoarea părții vătămate minore -, domiciliata în T,- Cas umei de 10.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale.
În baza art. 191 alin. 1.pr.pen. obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av., s-a avansat din în favoarea Baroului
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul solicitând admiterea sa și desființarea sentinței penale atacate, cu consecința pronunțării unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea sa de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, deoarece nu se face vinovat de comiterea lor.
Prin decizia penală nr.132 din 27 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis apelul declarat de inculpatul, desființându-se în întregime hotărârea atacată.
Pronunțând o nouă hotărâre, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art.10 lit. a pen.Cod Penal inculpatul, a fost achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor și incest, prev. de art. 198 al. 2.pen. și art. 203.pen.
În baza art. 189.pen.Cod Penal s-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați C suma de 300 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu (din care 100 lei cuvenit av., la fond și 200 lei cuvenit av., în apel), care s-a avansat din.
În baza art. 192 al. 3 pen.Cod Penal cheltuielile judiciare avansate de stat în fond și în apel (în care se include și suma reprezentând onorariile avocațiale) au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda din data de 04.10.2007 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și incest, prevăzute de art. 198 alin. 2.pen. art. 203.pen. cu aplicarea art. 33 lit. b pen. reținându-se în actul de sesizare ca la data de 11.09.2007 acesta a întreținut un raport sexual cu fiica sa, partea vătămată, în vârsta de 16 ani.
Concret, s-a reținut sub aspectul stării de fapt că la data amintită, în jurul orei 17,00, inculpatul se afla la domiciliul său din mun. T,- C, împreună cu fiica sa, partea vătămată, minoră, în vârstă de 16 ani și cu cealaltă fiică, de asemenea minoră în vârstă de 15 ani, precum și cu alți doi fii minori, toți aflându-se în îngrijirea inculpatului, soția sa fiind decedată.
S-a reținut că martora a plecat la cumpărături, ceilalți doi copii se jucau afară, răstimp în care inculpatul i-ar fi propus părții vătămate să întrețină acte sexuale, propunere pe care aceasta a acceptat-o, context în care cei doi s-au retras într-o cameră, a cărei ușă a fost legată cu o sfoară, neavând un sistem de închidere funcțional. Cei doi au întreținut un raport sexual normal, însă la întoarcerea sa acasă martora ar fi observat printr-un orificiu al ușii că inculpatul întreținea relații sexuale cu sora sa, situație în care aceasta a lovit ușa cu piciorul, după care inculpatul ar fi deschis ușa. Partea vătămată a plecat la domiciliul surorii sale căreia i-a relatat cele întâmplate, afirmând că a fost lovită de inculpat cu pumnul în zona abdomenului și că i-a pus mâna pe gură pentru a nu putea striga după ajutor.
În cursul urmăririi penale a fost audiată partea vătămată, martorele și, s-a întocmit un raport de constatare medico legală care nu a pus în evidență existența unor leziuni traumatice pe corpul părții vătămate, care prezenta însă urmele unei deflorări vechi, a fost audiat inculpatul și s-a întocmit un proces verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșe foto.
În această fază a procesului, partea vătămată și cele două martore au susținut varianta expusă în cuprinsul rechizitoriului, cu accentuarea faptului că raportul sexual nu ar fi avut loc cu consimțământul victimei, ci prin constrângere.
Inculpatul, în declarațiile sale inițiale, din data de 11.09.2007, nu a recunoscut comiterea acestor fapte, însă ulterior a revenit și la data de 12.09.2007 a recunoscut comiterea actului sexual, cu consimțământul părții vătămate, ( 25-26 ), poziție pe care și-a menținut-o și în fața instanței investită cu soluționarea propunerii de arestare preventivă ( 37-38 ).
În fața primei instanțe investite cu soluționarea prezentei cauze, inculpatul a negat săvârșirea faptelor, apreciind că fiicele sale s-au înțeles să îi însceneze comiterea faptei, argumentând cu faptul că fiicele sale au formulat plângere pentru a se răzbuna pe el, datorită faptului că le supraveghea foarte strict programul și nu le permitea să piardă nopțile la discotecă, în timp ce partea vătămată și-a schimbat radical poziția, afirmând că în realitate actul sexual nu a avut loc iar martora a precizat că a relatat doar împrejurări despre care i-a vorbit sora sa, partea vătămată, în timp ce martora a precizat că s-ar fi înțeles cu partea vătămată "să mintă la poliție".
Raportat la această situație de fapt, instanța de fond a pronunțat o soluție de achitare a inculpatului.
Cu ocazia rejudecării cauzei, în urma admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, nici inculpatul și nici martorele și nu au dorit să dea noi declarații, singura care a fost audiată fiind partea vătămată, care în continuare a susținut că între ea și inculpat nu a avut loc nici un act sexual.
Într-o atare situație, instanța a făcut aplicarea art. 327 al. 3.pen.Cod Penal apreciind că există o imposibilitate juridică de audiere a martorelor amintite, sens în care a dat citire declarațiilor lor din faza de urmărire penală, iar în final a apreciat că este pe deplin dovedită vinovăția inculpatului pe care l-a și condamnat, consecutiv schimbării încadrări juridice din infracțiunile prevăzute de art. 198 alin. 2.pen. și art. 203.pen. cu aplicarea art. 33 lit. b pen. în infracțiunile prevăzute de art. 197 alin. 2 lit. b și b ind. 1.pen. și art. 203.pen. cu aplicarea art. 33 lit. b pen.
S-a considerat dimpotrivă, că raportat la întreg materialul probator administrat pe parcursul procesului penal, se poate afirma că există serioase dubii asupra vinovăției inculpatul, în sensul că acesta ar fi constrâns-o pe fiica sa minoră să întrețină acte sexuale sau că de bunăvoie, aceasta a acceptat să întrețină relații sexuale cu tatăl său.
Potrivit art. 66.pen.Cod Penal învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția și ca o cerință principiului prezumției de nevinovăție, care nu poate fi răsturnată decât prin probe certe de vinovăție, se înscrie și regula potrivit căreia orice îndoială profită inculpatului. Aceasta înseamnă că ori de câte ori organul judiciar are o îndoială rațională cu privire la vinovăția persoanei acuzate de comiterea unei infracțiuni, probele de vinovăție fiind nesigure și contradictorii ori singulare, nu se va putea pronunța o soluție de condamnare a acesteia.
În acest caz concret și plecând de la premiza că probele administrate în faza de urmărire penală nu servesc decât ca temei pentru trimiterea în judecată a inculpatului, acestea fiind supuse verificării lor de către instanța de judecată în condiții de contradictorialitate, oralitate și publicitate, apreciem că există serioase dubii în ceea ce privește vinovăția inculpatului, probele administrate neputând fundamenta o soluție de condamnare.
În acest sens, raportat la declarațiile inculpatului, este de observat inconsecvența acestuia pe parcursul procesului penal, aceasta neputând fi automat interpretată ca un argument în favoarea nesincerității sale, în lipsa altor împrejurări care să confirme varianta avansată de parchet, aceea a existenței unui raport sexual între inculpat și partea vătămată.
Pe de altă parte, în ceea ce o privește pe partea vătămată aceasta nu și-a susținut declarațiile anterioare în care afirma existența abuzului sexual din partea tatălui său iar martora, la care s-ar fi refugiat partea vătămată după comiterea faptei nu a fost oricum, un observator direct, ci aceasta a relatat în fața organelor de urmărire penală doar ceea ce ar fi aflat de la sora sa, care oricum la câteva zile i-a spus că în realitate actul sexual nu a avut loc.
S-a avansat ideea că martora ar fi reușit să observe cele întâmplate la întoarcerea de la magazin, în condițiile în care ușa fiind asigurată cu o ață, a privit printr-un orificiu și l-a văzut pe tatăl său întreținând relații sexuale cu sora sa. În acest sens, martora a precizat că a fost avertizată de unul dintre frații săi despre ce se întâmplă în locuință și că a observat prin acel orificiu ce anume se întâmplă între inculpat și parte vătămată, afirmând că aceasta din urmă nu se zbătea și că, a aflat ulterior că victima ar fi fost lovită cu pumnul în stomac.
Analizând însă planșele foto depuse la dosar conținând fotografii efectuate cu ocazia cercetării la fața locului se poate observa că patul pe care se presupune că a avut loc actul sexual este așezat pe peretele din partea dreaptă a camerei, vizibilitatea fiind obstrucționată de peretele camerei, fiind destul de greu de crezut că, dată fiind poziția patului, după peretele camerei, martora a fost în măsură să observe exact ce se întâmpla dincolo de perete.
Oricum, nici această martoră nu și-a susținut declarațiile anterioare în fața instanței de judecată, afirmând că în realitate, a existat o înțelegere între ea și partea vătămată pentru a-l incrimina pe nedrept pe inculpat.
Trebuie menționat faptul că, cu ocazia rejudecării cauzei, la termenul din data de 17.12.2008 când a avut loc și dezbaterea cauzei, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 3.pen.Cod Penal, în condițiile în care martorele au arătat că nu doresc să dea declarații, prevalându-se de dispozițiile art. 80.pen.Cod Penal, ocazie cu care, după citirea declarațiilor lor din faza de urmărire penală, s-a consemnat în încheierea de ședință că martorele și își susțin declarațiile date la poliție.
S-a apreciat că această consemnare din cuprinsul încheierii de ședință nu poate prezenta relevanță juridică din punct de vedere probator, deoarece dacă ar fi fost așa, având în vedere poziția lor anterioară, instanța ar fi trebuit să le consemneze declarațiile într-un proces verbal pe care să îl semneze, deoarece într-o asemenea situație, deja nu se mai punea problema aplicării art. 80.pen.Cod Penal, susținerea unora dintre declarații constituind o declarație cu valoare probatorie, în sensul art. 78.pen.
Cod PenalMai mult chiar, instanța de judecată nici nu avea obligația de a da eficiență dispozițiilor art. 327 al. 3.pen.Cod Penal, nefiind vorba în speță despre imposibilitatea ascultării martorilor, ci pur și simplu aceștia s-au prevalat de dispozițiile art. 80.pen.Cod Penal
În plus, la întrebarea instanței de apel martorele au afirmat că nu au precizat în fața instanței de fond că își susțin declarațiile date la poliție, situație care este de natură să ridice semne de întrebare asupra percepției corecte a martorelor asupra a ceea ce au fost întrebate. Oricum, chiar trecând la citirea respectivelor declarații instanța nu avea căderea de a le întreba pe martore dacă susțin respectivele declarații ori dacă a făcut-o, trebuia să le consemneze declarația într-un proces verbal, sub semnătură.
În acest context, s-a apreciat față de cele expuse mai sus că, în măsura în care are inculpatul își susține nevinovăția iar partea vătămată și martorele audiate au revenit pe deplin asupra declarațiilor lor anterioare, declarațiile lor date cu ocazia prime judecăți fiind menținute de instanța de apel iar raportul de constatare medico-legală nu a evidențiat nici un fel de leziuni traumatice asupra victimei, are aplicabilitate în speță principiul in dubio pro reo, respectiv orice dubiu trebuie să profite inculpatului.
Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termen Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ.
În motivarea recursului s-a arătat că inculpatul intimat în data de 11.09.2007 a întreținut relații sexuale cu fiica sa minoră de 16 ani, însă prin decizia atacată s-a admis apelul inculpatului și s-a dispus achitarea acestuia în baza art.10 lit.a pen. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor prev.de art.198 al.2 pen. și incest prev.de art.203 pen.
S-a motivat că în mod greșit instanța de apel și-a întemeiat soluția de achitare a inculpatului doar pe ultimele declarații date de către inculpat și de martorii audiați, declarații care au constat în esență, în schimbarea radicală a declarațiilor anterioare, prin care inculpatul recunoștea fapta iar martorii invederau comiterea faptei de către inculpat; critica adusă deciziei pronunțate, constă în aceea că nu s-a verificat motivul real al schimbării declarațiilor și că în contextul modificării declarațiilor inițiale instanța de apel trebuia să întrebe în mod expres persoanele audiate de ce și-au schimbat declarațiile astfel încât soluția pronunțată să analizeze și declarațiile anterioare date în cauză.
Examinând decizia atacată, din perspectiva motivului de recurs invocat, Curtea constată că acesta urmează a fi analizat în raport de condițiile cazului de casare prev.de ar.3859al.1 pct.18 pr.pen. referitor la comiterea unei erori grave de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpatului.
Pentru examinarea acestui caz de casare este necesară reiterarea ciclului procesual parcurs de prezenta cauză și stărilor de fapt diferite reținute de instanțele de fond.
Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda din 4.10.2007, dat în dosarul nr.1712/P/2007, pentru comiterea infracțiunilor de act sexual cu un minor prev.de art.198 al.2 pen. și de incest prev.de art.203 pen. constând în aceea că în data de 11.09.2007, în jurul orei 17,00 la domiciliul său din T str.- nr.11 C, inculpatul, fiind sub influența băuturilor alcoolice, i-a propus fiicei sale, de 16 ani, să întrețină acte sexuale cu el, partea vătămată fiind de acord, context în care a avut loc întreținerea actelor sexuale într-o cameră din casă.
Între timp, cealaltă fiică a inculpatului, s-a întors acasă și a declarat inițial că a văzut printr-un orificiu al ușii că inculpatul întreținea acte sexuale cu partea vătămată; ulterior, a plecat la locuința surorii mai mari și i-a spus acesteia că inculpatul a obligat-o să întrețină acte sexuale aplicându-i un pumn în zona abdomenului și punându-i mâna pe gură.
Procurorul nu a reținut declarația ultimei martore menționate ci, declarația primei martore care a arătat că în momentul în care s-a uitat pe oricifiul din ușă a văzut că partea vătămată nu se zbătea, motiv pentru care a reținut că fapta a avut loc cu consimțământul victimei, cu toate că a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceasta pentru infracțiunea de incest prev.de art.203 pen. apreciind că, de fapt, consimțământul acesteia nu este considerat de lege valabil pentru că inculpatul s-a folosit de calitatea sa de părinte al acesteia, calitate ce i-a conferit un ascendent asupra părții vătămate.
În prima judecare a cauzei în fond, prin sentința penală nr.589/2007 a Judecătoriei Turda, s-a dispus în baza art.10 lit.a pr.pen. achitarea inculpatului pentru cele două infracțiuni reținute în actul de sesizare, motivându-se că declarațiile inculpatului, părții vătămate și a martorilor audiați, cu excepția martorei, sunt contradictorii.
Așada, a concluzionat că fapta nu există și a dispus achitarea inculpatului și revocarea măsurii preventive a acestuia, la data de 31.10.2007.
TRIBUNALUL CLUJ prin decizia penală nr.32/2008 a admis apelul procurorului, a desființat sentința în întregime și a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanță deoarece judecata în primă instanță a avut loc în lipsa unui reprezentant legal al victimei, deoarece sora sa majoră care a reprezentat-o a avut calitatea de martoră în proces și s-a mai constatat că audierea sa a avut loc cu încălcarea art.80 pr.pen. adică fără a i se aduce la cunoștință că nu este obligată să declare în cauză deoarece este fiica inculpatului.
În rejudecare, prima instanță prin sentința penală nr.376/2008 a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunile prev.de art.198 al.2 pen. și art.203 pen. în infracțiunile prev.de art.197 al.2 lit.b și b/1 pen. și art.203 c.pen. și l-a condamnat pe inculpat la 6 ani închisoare pentru prima infracțiune și la 4 ani închisoare pentru cea de a doua infracțiune.
În fine, TRIBUNALUL CLUJ prin decizia atacată cu prezentul recurs, a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor prev.de ar.198 al.2 pen. și de incest prev.de art.203 pen.
Curtea constată că motivul de recurs invocat de procuror este întemeiat, deoarece instanța de apel a reținut că în rejudecarea cauzei la termenul din 17.12.2008 prima instanță a făcut în mod greșit aplicarea art.327 al.3 pr.pen. în condițiile în care martorele au arătat că nu doresc să dea declarații, prevalându-se de disp.art.80 pr.pen. conform căruia rudele apropiate ale inculpatului nu sunt obligate să declare, după care, prima instanță a consemnat în încheierea de ședință că martorele și își susțin declarațiile date la poliție, consemnare care a fost considerată ca fiind lipsită de relevanță juridică de către instanța de apel cu motivarea că prima instanță ar fi trebuit să le consemneze declarațiile într-un proces verbal pe care acesta să-l semneze.
De asemenea, instanța de apel a reținut că, de fapt, martorele nici nu au afirmat în realitate că își mențin declarațiile date la poliție. Aceste împrejurări coroborate cu faptul că partea vătămată și martorele au revenit pe deplin asupra declarațiilor anterioare, s-a considerat că duc la aplicarea în speță a principiului in dubiu pro reo în favoarea inculpatului.
Este de observat că aceeași critică reținută de instanța de apel la adresa sentinței primei instanțe este aplicabilă la rândul său instanței de apel deoarece nu a consemnat poziția referitoare la menținerea sau nemenținerea declarațiilor anterioare date de inculpat și de martorele și în cuprinsul unui proces verbal semnate către acestea.
În al doilea rând se observă că și inculpatul a susținut în fața instanței de apel, susținere doar consemnată în incheierea de ședință, că în data de 30.07.2008, în fața primei instanțe deși a precizat că nu dorește să dea declarație și că nu recunoaște învinuirea în procesul verbal de la fila 29, a fost consemnat că recunoaște învinuirile care i se aduc și că își menține declarațiile din faza de urmărire penală.
Așa fiind, Curtea constată că instanța de apel trebuia să consemneze poziția procesuală a inculpatului și a martorelor prezente în cuprinsul unui proces verbal semnat de către aceștia omisiune care a dus la o soluție inacceptabilă de acordare aap revalanței susținerilor orale ale persoanelor în detrimentul susținerilor scrise și semnate de către acesta.
Așadar, cazul de casare este întemeiat, instanța de apel comițând o gravă eroare de fapt în interpretarea declarațiilor pesoanelor audiate ce s-a răsfrânt asupra interpretării acestora; se impunea așadar consemnarea declarațiilor și pozițiilor procesuale ale inculpatului și ale martorilor în procesele verbale semnate de aceștia în condițiile art.73 pr.pen. De asemenea, art.325 al.2 pr.pen. prevede că atunci când inculpatul refuză să dea declarații instanța dispune citirea declarațiilor pe care acesta le-a dat anterior.
În plus, instanțele de fond nu au făcut aplicarea disp.art.327 al.4 pr.pen. care prevede că atunci când martorul face declarații care sunt în contrazicere cu cele anterioare, instanța dispune citirea declarațiilor anterioare.
În fine, art.327/1 pr.pen. prevede că declarațiile inculpaților, ale martorilor ori ale altor persoane audiate în cauză, se consemnează întocmai în condițiile prev.de art.304 pr.pen. deci de ctre grefier.
La examinarea din oficiu a cauzei, Curtea constată întrunirea condițiilor cazului de casare prev.de art.3859al.1 pct.17 pr.pen. referitor la greșita încadrare juridică a faptei, caz de casare care în baza art.385/9 al.3 pr.pen. se ia în considerare din oficiu de către instanță când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului, deoarece prima instanță a efectuat în mod deficitar schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de act sexual cu un minor prev.de art.198 al.2 pen.și de incest prev.de art.203 pen. în infracțiunile de viol prev.de art.197 al.2 lit.b și1pen. și de incest prev.de art.203 pen. în condițiile în care, de fapt, schimbarea de încadrare juridică a vizat doar o singură infracțiune, respectiv cea de act sexual cu un minor prev.de art.198 al.2 pen. ce a fost încadrată în infracțiunea de viol prev.de art.197 al.2 lit.b și b/1 pen. prima instanță menținând încadrarea juridică pentru infracțiunea de incest prev.de art.203 pen.
Același caz de casare este incident și la decizia instanței de apel deoarece deși a reținut că în speță este aplicat principiul in dubio pro reo, reținând că există îndoială cu privire la comiterea infracțiunilor de către inculpat, - caz de achitare prev.de art.10 lit.c pr.pen. a dispus achitarea pe motiv că faptele nu există - caz de achitare prev.de art.10 lit.a pr.pen.; în același timp, soluția de achitare nu s-a pronunțat pentru încadrările juridice ale faptelor reținute de către prima instanță - instanța de apel fiind investită cu apelul declarat împotriva sentinței acesteia, - ci s-a pronunțat achitarea pentru infracțiunile reținute în rechizitoriu, deci nu pentru faptele pentru care inculpatul a fost condamnat.
Conform art.385/15 lit.d pr.pen. dacă sunt incidente cazurile de casare reținute în speță - pct.17 și pct.18 - din art.385/9 al.1 pr.pen. - instanța de recurs va dispune rejudecarea cauzei de către instanța de recurs.
În consecință, în baza art.385/15 pct.2 lit.d pr.pen. va admite recursul procurorului, va casa decizia atacată împreună cu sentința primei instanțe și a reținut cauza spre rejudecare fixând termen de judecată pentru data de 2 decembrie 2009.
În vederea rejudecării cauzei, va dispune citarea inculpatului, a părții vătămate, a curatorului acesteia și a martorilor, și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI DE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ împotriva deciziei penale nr.132/2009 a Tribunalului Cluj, pe care o casează împreună cu sentința penală nr.376/2008 a Judecătoriei Turda și:
Reține cauza spre rejudecare în recurs, fixând termen de judecată pentru 02 decembrie 2009.
Dispune citarea în vederea audierii a inculpatului, părții vătămate, a martorilor, și și a curatorului părții vătămate toți.în T str.telcu nr.2.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Valentin Chitidean, Delia Purice, Ioana Cristina
- - - - - -
GREFIER
-
RED.VC/MB
09.11.09/8 EX.
Președinte:Valentin ChitideanJudecători:Valentin Chitidean, Delia Purice, Ioana Cristina
