Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Decizia 12/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 968/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.12
Ședința publică de la 12 IANUARIE 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Constantinescu Mariana
JUDECĂTOR 2: Panioglu Daniela
GREFIER: - -
**************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE fost reprezentat de procuror .
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarat de către Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE și de către apelantul - intimat - inculpat împotriva sentinței penale nr.165 F din data de 13 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a-II-a Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul - intimat-inculpat, personal și asistat de apărător ales - avocat, martorii,.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Martora arată că din motive medicale nu s-a putut prezentă la instanță, sens în care solicită a se reveni asupra sancțiunii dispune la termenul anterior.
Curtea revine asupra sancțiunii amenzii în ceea ce privește pe martora.
Instanța a procedat la audierea martorilor, sub prestare de jurământ, a căror depoziții au fost consemnate și depuse la dosar.
Avocat arată că în cuprinsul rechizitoriului cât si în actele de urmărire penală se face vorbire la alte trei evenimente în care ar fi fost implicat apelantului inculpat, care vizează alte persoane decât investigatorii cu identitate reală și față de care parchetul a dispus soluții de netrimiterea în judecată, în opinia apărării acestea constituind elemente probatorii, astfel încât, în măsura în care instanța apreciază util, solicită ca în cauză să fie audiați martorul - audiat la DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE în care se retine că ar fi oferit o sumă de bani inculpatului la data la care inculpatul a fost reținut, martora, în stabilirea unor fapte de corupție.
Reprezentanta DIRECȚIEI NAȚIONALE ANTICORUPȚIE arată că nu se impune audierea martorilor nominalizați de apărare, câtă vreme pentru acele fapte s-a dispus neînceperea urmării penale.
Curtea, deliberând asupra probei testimoniale solicitată de apărătorul apelantului inculpat, în sensul de a fi audiați martorii și o apreciază ca nefiind utilă soluționării cauzei, față de împrejurarea că pentru faptele respective s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de apel.
Reprezentanta DIRECȚIEI NAȚIONALE ANTICORUPȚIE învederează instanței că, prin cererea de apel promovată, se aduce critici sentinței penale pronunțate de instanța de fond sub aspectul greșitei aplicări a disp. art.350 Cod pr. penal precum și sub aspectul greșitei confiscări a sumei de 350 lei.
Cu privire la primul motiv de apel, arată că, așa cum rezultă din dispozitivul cât și din motivarea hotărârii, în cauză s-a făcut aplicarea disp. art.350 Cod pr penală, dispunându-se arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei, or potrivit textului de lege menționat, instanța are obligația să se pronunțe asupra luării, menținerii ori revocării măsurii arestării preventive a inculpatului numai în cazul în care inculpatul se află în stare de arest, or, în speță, la momentul pronunțării inculpatul nu se afla în stare de arest întrucât măsura arestări preventive a fost înlocuită în cursul procesului penal cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, astfel încât arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei nu poate fi luată decât ca urmare a executării mandatului, după rămânerea definitivă a hotărârii, pe cale de consecință, în mod greșit dispunându-se aplicarea acestor dispoziții, solicitând ca,pe cale apelului, a se dispune înlăturarea disp art.350 Cod pr penală din dispozitivul hotărârii.
Cu privire la acel de al doilea motiv de apel, în ceea ce privește greșita aplicare a măsurii confiscării speciale alături de cea restituirii, față de împrejurarea că în cauză s-a făcut aplicarea art.254 al.2 cu art.19 din Legea nr.78/2000 - instanța dispunând confiscarea de la inculpat sumei de 350 ron și restituirea acesteia către MIRA-DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, arată că cele două instituții sunt distincte și produc efecte diferite, acestea neputând fi aplicate împreună și față de aceeași sumă de bani întrucât duc la imposibilitatea punerii în executare a hotărârii sub acest aspect. Arată că măsura confiscării este o măsură de siguranță aplicabilă în situația în care suma de bani,ce a făcut obiectul infracțiunii, nu este restituită și după ducerea la îndeplinire a acesteia suma ar trebui direcționată către bugetul de stat, or, în timp ce suma de bani este restituită - aceasta se va duce către persoana în favoarea se face restituirea, respectiv MIRA-DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, întrucât provine din fondurile speciale ale acesteia și sunt îndeplinite condițiile pentru a se proceda la restituirea ei. Astfel că, soluția corectă ar fi fost ca instanța de fond să dispună obligarea inculpatului la restituire sumei către MIRA - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE și nu confiscarea acestei sume, acest fapt fiind necesare pentru a se putea proceda la punea în executare a dispozitivului hotărârii, după rămânerea definitivă.
În baza art.379 pct.2 lit.a Cod pr penală, solicită a se dispune admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate în vederea pronunțării unei soluții legale și temeinice, în raport de criticile aduse, apreciind că sub celelalte aspecte hotărârea este legală.
Avocat învederează instanței că înțelege să critici hotărârea pentru nelegalitate, apreciind că modalitatea în care s-a ajuns la dovedirea pretinselor fapte de corupție, ce au făcut obiectul trimiterii inculpatului în stare de judecată, s-a realizat cu încălcarea normelor obligatoriu prevăzute de Codul d e procedură penală precum și a dispozițiilor din Legea nr.78/2000, care stabilește împrejurările în care se poate recurge la folosirea de investigatori sub acoperire. Față de aceste împrejurări, arată că trimiterea în judecată s-a făcut pe baza unor probatorii obținute de manierea determinării inculpatului - cu încălcarea disp.art.68 Cod pr penală - la comiterea unor fapte de natură penală, antisociale, or,urmărirea penală nu are ca scop determinarea unei persoane să săvârșească infracțiuni, netrebuind să genereze fapte antisociale, să perturbe ordinea de drept, ci urmărirea penală trebuie să fie menită să stopeze faptele de încălcare a legii și, numai în situația în care există elemente concrete cum că o persoană săvârșește fapte ilicite, legea permite folosirea investigatorilor. Așa fiind, arată că sub acest aspect a solicitat audierea martorilor nominalizați astăzi în ședința de judecată, alții decât ofițerii, pentru a se avea în vedere dacă suma oferită fie era solicitată explicit din partea apelantului inculpat sau reprezenta o inițiativă a acelor persoane, iar aceste persoane nu au putut fi utilizați în instanță ca martori ori denunțători - martori pentru a putea stabili o activitate infracțională spontană și nu una generată, așa cum în speță a fost instigată din partea unui profesionist, mai mult, pentru faptele respective s-a dispus neînceperea urmării penale, astfel că, în drept, ceea ce nu este dovedit - nu există și nu poate servi drept temei al condamnării. Mai arată că cele trei episoade, care în viziunea au generat și legitimează folosirea unor martori cu identitate reală dar investigatori în realitate, pentru a dovedi vinovăția inculpatului nu subzistă din punct de vedere penal și nu pot face obiectul trimiterii inculpatului în judecată.
În opinia sa, arată că cel pe care îl apără nu se face vinovat de faptele ce-i sunt imputabile, întrucât o faptă trebuie comisă spontan și nu determinată, organul de urmărire penală trebuind să aibă probe de netăgăduit că faptele respective s-ar fi săvârșit și fără intervenția investigatorului sub acoperire, mai mult, urmărirea penală în fapte de corupție nu are ca scop "testarea rezistenței la corupție", ceea ce s-a întâmplat în prezenta cauză.
Față de aceste împrejurări solicită a se dispune achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit. a rap. la art.10 lit.a Cod pr penală întrucât faptele nu există, nefiind legal probate.
Arată că la data de 14 noiembrie inculpatul nu avea,obiectiv, cum să săvârșească fapta de luare de mită, sens în care solicită a se avea în vedere că din buletinul postului - un act oficial ce nu putea fi mistificat ulterior pentru a se asigura o apărare eficientă inculpatului - din cuprinsul acestuia reiese că cel pe care îl apără se afla la Școala de poliție, acte ce se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, astfel încât inculpatul nu-și putea permite să părăsească Scoala și să dirijeze circulația, să săvârșească fapta ce-i este imputabilă și din acest motiv nu-și poate explică data și ora de pe înregistrările vizionate și cele declarate de martorul cu identitate reală, însă, în opinia apărare, cert este că inculpatul nu a săvârșit faptele ilicite.
Solicită a se constata,pe act material, că probele au un caracter obiectiv și sunt dincolo de interpretare, iar cu privire la activitatea infracțională - relatată de martorul cu identitate reală cu privire la o pretinsă faptă de luare de mită din data de 21 noiembrie, solicită a se avea în vedere modalitatea în care este constată această faptă, împrejurarea care rezultă din vizionarea CD-ului - în opinia sa, înregistrările nedovedind date reale în legătură cu modul în care s-au petrecut lucrurile (de primire de bani)- ci reflectă, într-adevăr, că faptele nu s-au petrecut de o maniere care să justifice retinerea în sarcina inculpatului a acestei infracțiuni. Mai solicită a se avea în vedere declarația martorului dată la instanța de fond și din care rezultă aspecte diferite în legătură cu suma de bani oferită inculpatului, cu bancnotele ce alcătuiau această sumă, dacă i-ar fi spus undei să-i lase ori i-ar fi dat inculpatului fără a -i fi pretinsă însă din gesturi s-ar fi înțeles pretinderea, însă cert este consemnat că martorul a avut reprezentarea că plătește amenda.
Pe de altă parte, solicită a se avea în vedere conduita în trafic a martorului denunțător, pentru a determina pe cel pe care îl apără să comită faptele penale și pentru a i le proba, sens în care arată că în depoziția sa rezultă că martorul conducea autoturismul pe linia de tramvai - fiind zona aglomerată și a frânat brusc în față inculpatului, or, prin atitudinea acestuia, a fost pusă în pericol siguranța traficului.
Pentru fapta din 3 decembrie, solicită a se avea în vedere atitudinea celui pe care îl apără vis a vis de numita, a se avea în vedere că apelantul inculpat a observat că banii oferiți prezentau un fluorescent și de aceea a oprit-o pe martora pentru a participa ca martor la fapta ilicită, însă intervenind organele de poliție judiciară și DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE nu a putut da curs inițiativei sale. Mai arată că a solicitat audierea fostului șef al inculpatului pentru a se dovedi că inculpatul "simțea că, într-adevăr, este provocat și că asupra lui se exercită o activitate de urmărire".
Arată că sunt doi investigatori ce relatează o situație de fapt care nu are cum să dovedească aceste infracțiuni de corupție, chiar în modalitatea în care au fost forțate a fi comise, că faptele au fost săvârșite de inculpat, comportamentul acestuia - dincolo de ce spun investigatorii și ce se înregistrează, dialogul pe care l-a avut cu fostul să șef- dovedind dorința celui pe care îl apără de a încercă să-și dovedească nevinovăția.
Concluzionând, solicită a se dispune achitarea inculpatului, întrucât fapta nu există, față de împrejurarea cum s-a încercat dovedirea vinovăției inculpatului, care este dincolo de limitele pe care o permite probațiunea în procedura penală și în legea specială, dar și decizia din cauza Texteira del Castro contra Portugaliei întrucât " nu-i voie să oblige o persoană să comită fapte penale".
În subsidiar, în cazul în care instanța apreciază că se justifică o hotărâre de condamnare, solicită a se constat că pedeapsa este mare cât și modalitatea de executare este exagerată, în raport de datele personale ale inculpatului, ce-l caracterizează pozitiv, sens în care solicită aplicarea unei pedepse într-un cuantum orientat spre minimul prevăzut de lege, cu aplicarea disp. art.86 ind.1 Cod penal, pedeapsă care își poate atinge scopul coercitiv.
Cu privire la cele două motive de apel susținute de reprezentanta DIRECȚIEI NAȚIONALE ANTICORUPȚIE arată că acestea sunt fondate întrucât disp. art.350 Cod penal nu-și găsesc aplicabilitatea în situația in care un inculpat este judecat în stare de libertate, chiar dacă a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, corectă fiind și observația privitoare la confiscarea sumei de bani - având în vedere fondurile din care se plătesc aceste sume de bani pentru stabilirea infracțiunilor de corupție, nefiind posibilă confiscarea acestei sume, acesta trebuind a fi restituită DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE - în situația în care instanța apreciază că inculpatul se face vinovat de fapta din 21 noiembrie.
Reprezentanta DIRECȚIEI NAȚIONALE ANTICORUPȚIE solicită a se dispune respingerea apelului declarat de inculpat, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, cu excepțiile ce vizează motivele de apel ale parchetului.
Referitor la criticile apărării, cum că hotărârea se bazează numai pe declarațiile investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală - ce se apreciază de apărare ca fiind nule absolut, față de împrejurarea că acești investigatori nu puteau fi audiați ca martori, arată că disp. art.77-78 și urm Cod pr penal nu instituie o astfel de interdicție, disp.88 ind.1 al.7 Cod pr penală confirmând că investigatorii pot fi audiați ca martori, iar disp. art.26 ind.1 din Legea nr.78/2000 permițând folosirea investigatorilor atunci când există indicii că se săvârșește o infracțiune sau s-ar putea săvârși o infracțiunea de către un funcționar - luare de mită. Arată că nu se pune problema incidenței in cauză a speței CEDO invocate de apărare - în sensul că a fost obligat cineva să săvârșească o infracțiune, nefiind nici măcar provocat să săvârșească vreo infracțiune, cu atât mai mult cu cât disp art.224 ind.3 Cod pr. Penală permit folosirea datelor culese de investigatori sub acoperire, aceștia fiind audiați cu respectarea tuturor condițiilor prev de Codul d e procedură penală, sub prestare de jurământ, îndeplinind toate condițiile în fața instanței de fond. Arată că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, atât de declarațiile martorilor - investigatori cu privire la care nu s-a putut preciza nici un text de lege care a fost încălcat prin faptul că aceștia au fost audiați, cât și de existența înregistrărilor - realizate potrivit art.91 ind.1 si urm Cod pr penală, care în opinia sa, sunt deosebit de relevante - fiind vizionate, acestea reprezentând probe distincte față de declarațiile martorilor, fiind deosebit de relevante în a demonstra vinovăție inculpatului.
Cu privire la actul material din 14 noiembrie, arată că aceasta rezultă -fără echivoc - atât din înregistrări cât și din declarațiile martorilor - care până la înscrierea în fals si dovedirea faptului că ar fi declarat mincinos- că inculpatul se afla la locul unde rezultă din înregistrări. Mai arată că martorii audiați la acest termen de judecată nu au putut să dovedească cu certitudine că inculpatul la ora 15,38 se afla într-un alt loc decât se pretinde de către acuzare.
Cu privire la susținerea apărării că o parte din actele de urmărire penală sunt nule față de împrejurarea că au fost efectuate înainte de începerea urmării penale, solicită a se avea în vedere rezoluția de începere a urmării penale, faptul că inculpatul a avut apărător ales, fiind audiat ca invinuit cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
Concluzionând, apreciază că hotărârea instanței de fond sub aspectul reținerii vinovăției inculpatului, sub aspectul condamnării acestuia, cât si cu privire la pedeapsa aplicată este legală și temeinică, motiv pentru care solicită a se dispune respingerea apelului declarat de inculpat, ca nefondat.
Având cuvântul, apelantul inculpat, arată că-și însușește concluziile apărătorului ales, a fost o provocare din partea organelor judiciare întrucât depistat praful fluorescent de pe bancnotele oferite de martora.
CURTEA
Asupra apelului penal de față a reținut:
Prin sentința penală nr. 165/13.09.2009, Tribunalul București - Secția a II a Penală a dispus:
În baza art.254 alin.2 Cp rap la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luarea de mită, în regim de detenție.
A făcut aplicarea art.71 - 64 lit. a) teza a Il-a b) și c) Cod penal.
A dispus arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei.
A dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din data de 03.12.2007 la data de 12.03.2008.
În baza art.65 alin.2 Cod penal a fost aplicată inculpatului, pe lângă pedeapsa principală și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.64 lit. a, teza a II-a,b și c Cod penal, pe o durată de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
S-a menținut măsura asiguratorie luată de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție prin ordonanța din 18.12.2007 (filele 427-429 dup), constând în instituirea sechestrului asupra sumei de 350 RON, care a fost consemnată la BCR- Sucursala, într-un cont de depozit pe numele inculpatului și la dispoziția
În baza art.254 alin.2 Cod penal rap. la art. 19 Legea nr.78/2000 a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 350 RON, pentru care s-a instituit sechestrul asigurător și restituirea acesteia către MIRA - Direcția Generală Anticorupție.
A fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.
Tribunalul a reținut următoarele:
Analizând întregul material probator administrat în cauza, instanța de judecată a reținut că, în fapt, inculpatul, în calitate de comisar de politie în cadrul DGPMB - de Politie Rutiera, pe fondul îndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu și pentru a nu aplica sancțiunile prevăzute de lege privitoare la circulația pe drumurile publice, a pretins in ziua de 14.11.2007, de la martorul autorizat în cauza ca investigator cu identitate reală suma de 150 RON.
De asemenea, în aceleași circumstanțe, în zilele de 21.11.2007, respectiv 03.12.2007, a pretins și primit de la martorii autorizați ca investigatori cu identitate reala, respectiv și, sumele de 200 RON, respectiv 200 RON si 300 RON.
Pentru a reține aceasta situație de fapt, instanța de judecata a avut în vedere, în primul rând, relațiile comunicate de DGPMB, Serviciul management resurse umane, care prin adresa nr. - din 03.12.2007 (fila 315 dup) a comunicat faptul ca inculpatul este ofițer de politie, cu gradul profesional de comisar, în cadrul DGPMB, de Politie Rutiera - Serviciul III Supraveghere Rutieră pentru sectoarele 3, 4 și 5, Biroul de Poliție Rutieră pentru Sectorul 3 și nu face parte din structurile politiei judiciare.
De asemenea, potrivit adresei nr.- din 3.12.2007 a DGPMB - de Poliție Rutieră, aflată la filele 316-318 dup, inculpatul are între îndatoririle de serviciu specifice funcției deținute, atribuții de coordonare și control al activităților desfășurate de efectivele din subordine în teren, precum și atribuții de control al agenților din cadrul de Politie Rutiera.
Cu privire la actul material săvârșit de către inculpatul, în ziua de 14.11.2007, instanța a apreciat că această împrejurare rezultă din coroborarea declarației martorului autorizat ca investigator cu identitate reală, cu înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate in mediu ambiental.
Astfel, în declarațiile pe care le-a dat atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, martorul a declarat că: " mi-a spus ca am încălcat mai multe reguli de circulație, respectiv că am depășit coloana staționată la semafor, că am condus pe linia de tramvai, precum și că autoturismul condus de mine nu avea montată plăcuța cu numărul de înmatriculare pe spate, precizându-mi, totodată, că îmi va aplica o amendă contravențională, în cuantum total de aproximativ 2.000 lei și îmi va aplica și sancțiunea suspendării permisului de conducere pe o perioadă de două luni. În timp ce mi-a precizat aceste lucruri, ținea în mână un clippboard, pe care mi-a indicat, pentru fiecare dintre normele de circulație la care s-a referit că le-aș fi încălcat, sancțiunea prevăzută de lege. L-am rugat pe ofițerul de poliție să dea dovadă de clemență și să nu îmi aplice acea amendă în cuantum atât de mare și nici sancțiunea suspendării permisului de conducere, iar, în acel moment, sus-numitul și-a manifestat disponibilitatea de a da curs solicitării mele și mi-a sugerat că este dispus să facă un asemenea lucru, în schimbul unei sume de bani, pe care ar fi trebuit să i-o dau. În acel context, l-am întrebat pe cât anume dorea să îi dau pentru a nu îmi mai aplica nici un fel de sancțiune, iar el mi-a răspuns că lasă la aprecierea mea stabilirea sumei pe care doresc să i-o dau. A urmat un schimb de replici privitoare la același subiect, precizându-mi că eu trebuie să stabilesc cuantumul respectivei sume de bani, iar, la un moment dat, m-a atenționat să nu rostesc cuvinte referitoare la un anumit cuantum, pentru că exista posibilitatea să fim auziți prin intermediul aparaturii electronice montate în mașina poliției. Drept urmare, mi-am scos portofelul și, ținându-l în așa fel încât să fie văzut și de către el, am scos 3 bancnote de câte 50 lei (RON) și l-am întrebat dacă este bine așa, iar răspunsul lui a fost afirmativ. În același timp, mi-a indicat cu mâna să așez cei 150 lei lângă el, pe bancheta din față-dreapta a mașinii de poliție, moment în care a ridicat clippboard-ul pe care îl așezase între timp în acel loc. M-am conformat și am așezat cele trei bancnote de câte 50 lei în locul indicat de către, care, în secundele imediat următoare, a dat drumul clippboard-ului peste cele trei bancnote. In finalul discuției, mi-a spus că el nu solicită niciodată un anumit cuantum de bani, pentru că acest lucru se "interpretează" și a mai adăugat că atât darea, cât și luarea de mită se pedepsesc. Precizez că mi-a restituit actele și nu mi-a mai aplicat nici un fel de sancțiune pentru încălcările normelor de circulație la care s-a referit la începutul discuției noastre. Mai arăt că în momentul în care am plecat de lângă autoturismul poliției, cei 150 lei dați de către mine au rămas pe bancheta din față-dreapta a mașinii, lângă ofițerul de poliție, care, așa cum am arătat, a așezat peste bani, clippboard-ul".
De asemenea, din înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate în mediul ambiental, în ziua de 14.11.2007 s-a evidențiat ca inculpatul, aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, a oprit în trafic autoturismul condus de investigatorul cu identitate reala.
Instanța de judecata apreciază ca fata de poziția adoptata in conversație de către investigator, care s-a limitat la a formula inculpatului rugămintea de a nu fi sancționat si de a nu i se ridica permisul de conducere inculpatul a avut o atitudine care sugerează si o altfel de modalitate de rezolvare a acestei probleme.
Deși în declarațiile pe care le-a dat în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată, inculpatul a precizat ca nu își amintește ce anume s-a întâmplat la data de 14.11.2007, totuși, potrivit procesului verbal încheiat la data de 10.07.2008 (fila 113 dosar fond) după audierea înregistrărilor ambientale din data de 14.11.2007, inculpatul a precizat, fiind asistat de către apărătorul său ales, că nu sunt obiecțiuni cu privire la transcrierea înregistrărilor audio aflate la dosar.
Cu privire la actul material săvârșit de către inculpatul la data de 21.11.2007, instanța de judecată a apreciat că această împrejurare rezultă din coroborarea declarațiilor date de către martorul autorizat ca investigator cu identitate reală cu înregistrările audio-video a convorbirii purtate în mediu ambiental.
Instanța a apreciat că mențiunile făcute în depozițiile date atât în faza urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată de către acest martor, sunt pe deplin confirmate și de înregistrarea convorbirilor în mediu ambiental din data de 21.11.2007, din care rezultă că, după ce investigatorul și-a manifestat disponibilitatea de a plăti amenda, însă a insistat să nu îi fie aplicate celelalte sancțiunii
Chiar dacă în declarațiile pe care le-a dat la organele de urmărire penală și în cursul procesului penal, inculpatul a precizat ca nu își amintește ce s-a întâmplat la data de 21.11.2007, instanța a constatat că prin procesul verbal încheiat la data de 10.07.2008 (filele 114 dosar instanța), inculpatul prin apărător ales a învederat instanței că nu sunt obiecțiuni cu privire la transcrierea înregistrărilor audio aflate la dosar.
Cu privire la actul material săvârșit de către inculpatul în ziua de 03.12.2007, instanța de judecată a apreciat că această împrejurare rezultă din coroborarea declarațiilor martorilor autorizați ca investigatori cu identitate reală și, coroborate cu înregistrările audio-video efectuate la aceeași data, precum și cu procesele verbale de constatare a infracțiunii flagrante, procesele verbale de marcare criminalistică a sumelor de bani.
Astfel, la filele 104-105 dup, respectiv 133-135 dup se află procesele verbale privind marcarea criminalistică, din care rezulta că, având în vedere actele premergătoare privind pe inculpatul, s-a procedat la consemnarea seriilor si marcarea criminalistică a bancnotelor care au compus suma de 400 RON, respectiv 400 RON, sume de bani care au fost înmânate martorilor cu identitate reală, respectiv.
Instanța de judecată a mai reținut, în ordinea cronologică a desfășurării actului material din data de 03.12.2008, declarația martorei (fila 127 dup) din care rezulta că, după ce a fost oprită în trafic de către inculpatul care i-a adus la cunoștința despre abaterile săvârșite, s-a precizat că trebuie să plătească pe loc suma de 351 RON.
Susținerile martorei au fost confirmate și de înregistrările audio-video imprimate pe suportul optic tip CD-R inscripționat cu numărul 9.
De asemenea, instanța de judecata a constatat că probele prezentate mai sus se coroborează și cu procesul verbal privind restituirea de către același investigator a sumei de 200 Ron, precum si cu procesul verbal de constatare a infracțiunilor flagrante.
Astfel, la filele 111-112 dup, prin procesul verbal întocmit la data de 03.12.2007 a rezultat ca martorul autorizat ca investigator cu identitate reală, a restituit organelor de politie suma de 200 RON din cei 400 care i-au fost înmânați.
Cu privire la cel de-al doilea act material săvârșit de către inculpatul în ziua de 03.12.2007, instanța de judecata a reținut alături de celelalte probe enumerate mai sus, declarația martorului autorizat ca investigator cu identitate reală.
Afirmațiile martorului sunt confirmate și de înregistrările audio-video efectuate la data de 03.12.2007.
Instanța de judecata a mai reținut că declarația martorului și înregistrările audio-video se coroborează și cu procesul verbal privind restituirea de către investigator a restului de bani din suma primita în desfășurarea activității, precum și cu mențiunile din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, la care ne-am raportat mai sus.
Gradul concret de pericol social pe care l-a prezentat fapta a fost apreciat ca fiind unul ridicat, atâta vreme cat se inoculează societății ideea ca problemele pot fi si altfel rezolvate decât in modalitatea legala, urmările socialmente periculoase produse prin săvârșirea faptei, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că acesta este comisar, s-a folosit de gradul și de funcția sa pentru a obține informații despre martora deși este suspendat din funcție încă din luna decembrie 2007 (potrivit propriilor declarații aflate la fila 149 dosar instanța), a avut o poziție constantă de negare a săvârșirii faptei in ciuda unor probe evidente, încercând să pozeze în victima unui flagrant obținut pe căi nelegale, nu este cunoscut cu antecedente penale, s-a prezentat la toate termenele de judecată, este căsătorit, are doi copii minori în întreținere.
Tot în circumstanțiere, instanța a reținut și concluziile referatului de evaluare întocmit de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, în sensul ca inculpatul nu a mai fost implicat anterior în fapte cu caracter antisocial, relațiile cu familia sa și vecinii fiind bune, inculpatul manifestându-se ca o persoană responsabilă și foarte implicată în activități de îmbunătățire a nivelului de trai a celor din jurul sau.
Față de aceste circumstanțe, instanța a apreciat ca o pedeapsa orientata spre 4 ani și 6 luni închisoare este îndestulătoare pentru reeducarea inculpatului, și ca scopul preventiv și educativ al pedepsei aplicate acestuia poate fi atins numai prin executarea pedepsei în regim de detenție.
Având în vedere că textul de lege care incriminează infracțiunea de luare de prevede și aplicarea obligatorie a măsurii complementare a interzicerii unor drepturi, instanța în baza art. 65 alin.2 Cod penal a dispus interzicea exercițiului drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a Il-a și b și c Cod penal, pe o durata de 2 ani după executarea sau considerarea ca executata a pedepsei principale aplicate.
În baza art. 350 Cod procedură penală instanța a dispus arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei, după rămânerea definitivă a prezentei, iar în baza art. 71 Cod penal a interzis acestuia, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a Il a, b și c Cod penal.
Sub acest aspect, instanța a apreciat că dispozițiile legale în discuție trebuie interpretate și aplicate prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu disp. art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern.
Astfel, prin ratificarea de către România, prin Legea nr.30/1994 a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție, aceasta a devenit drept intern potrivit dispozițiilor art. 11 alin 2 din Constituție iar dispozițiile sale împreună cu întreaga jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului au devenit obligatorii pentru organele judiciare ale statului român.
Față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, respectiv luare de mită în forma continuată, comisă folosindu-se de calitatea oficială pe care inculpatul o avea la momentul săvârșirii faptei, de împrejurările cauzei, scopurile urmărite prin săvârșirea infracțiunii, de persoana inculpatului, instanța de judecata a apreciat că în baza art. 71 Cod penal se impune numai interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii.
În baza art. 357 alin. 2.pr.pen. instanța a menținut măsura asiguratorie luată de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție prin ordonanța din 18.12.2007 (filele 427-429 dup), constând în instituirea sechestrului asupra sumei de 350 RON, care a fost consemnată la BCR - Sucursala, într-un cont de depozit pe numele inculpatului și la dispoziția DNA.
În baza art.254 al.2 Cod penal rap. la art. 19 Legea nr.78/2000 instanța de judecată a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 350 RON, pentru care s-a instituit sechestrul asigurător și restituirea acesteia către MIRA - Direcția Generală Anticorupție, în condițiile în care suma de 500 lei (din totalul de 850 RON care a fost primită de către inculpat) a fost recuperata cu ocazia constatării infracțiunii flagrante realizată la data de 03.12.2007, suma ce a fost ulterior restituita Direcției Generale Anticorupție, în temeiul procesului-verbal întocmit la data de 05.12.2007 (fila 437 9).
În baza art. 191 alin.2 Cod procedură penală a dispus obligarea inculpatului la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție, care a criticat hotărârea pentru nelegalitate, arătând pe de o parte că au fost aplicate greșit disp. art. 350 din Codul d e procedură penală, instanța dispunând arestarea inculpatului, în baza hotărârii de condamnare,având în vedere așadar o dispoziție privind executarea, deși art. 350 din Codul d e procedură penală are în vedere exclusiv măsura arestării preventive, iar pe de altă parte, că au fost aplicate greșit disp. art. 19 din Legea nr. 78/2000, instanța dispunând atât confiscarea sumei de 350 de lei, și apoi restituirea aceleiași sume către, cele două instituții fiind distincte și producând efecte diferite, dispozițiile instanței neputând fi puse în executare.
Inculpatul a criticat hotărârea sub aspectul nelegalității, arătând că probatoriul administrat în cauză s-a realizat cu încălcarea flagrantă a disp. art. 68 alin. 2 din Codul d e procedură penală și ale art. 26 indice 1 din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, având în vedere că singurii martori audiați și pe baza cărora instanța și-a întemeiat soluția au fost doar investigatorii sub acoperire, toți ofițeri de poliție judiciară în cadrul, iar calitatea de martor este incompatibilă cu activitatea profesională a ofițerului de poliție judiciară, actele încheiate de aceștia nu sunt confirmate și de un martor neutru, procesele verbale fiind întocmite în birou, ajungându-se la situația ca în această cauză organul de urmărire penală să fie și martor în cauza pe care o instrumentează, inculpatul invocând nulitatea absolută a acestor procese verbale; de asemenea, a mai arătat inculpatul în motivele sale de apel, nu i-a fost respectat dreptul la apărare având în vedere că urmărirea penală a fost începută mult anterior de a i se aduce la cunoștință învinuirea, iar la momentul prinderii inculpatului în flagrant, acesta nu a avut un apărător, primele declarații fiind date în lipsa unui avocat. Față de toate acestea, inculpatul a solicitat să se constate că urmărirea penală însăși este nulă absolut, solicitând restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale pentru inculpat, iar în măsura în care se trece peste această critică a solicitat achitarea sa pentru că fapta nu există.
În cursul judecării apelului, Curtea a încuviințat pentru inculpat proba cu înscrisuri, dispunând efectuarea unei adrese la Poliției Rutiere cu privire la unul dintre actele materiale pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, vizionarea suportului material privind înregistrarea audio-video a incidentului din data de 14.11.2007 și audierea martorilor, și.
Analizând actele dosarului și hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate și din oficiu sub toate aspectele de drept și de fapt în conformitate cu disp. art. 371 alin. 2 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că apelul Parchetului este fondat, apelul inculpatului nefiind întemeiat pentru motivele care se vor arăta.
Curtea reține pe baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, respectiv procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice și cele din mediul ambiental, procesele verbale de redare a înregistrărilor efectuate în mediul ambiental, suporturile CD-urilor conținând aceste convorbiri interceptate, declarațiile martorilor, și, că la datele de 14.11.2007, 21.11.2007 și respectiv 3.12.2007, inculpatul, ofițer de poliție cu gradul de comisar în cadrul de Poliție Rutieră pentru sectorul 3 B, care deținea și atribuții de coordonare și control al activităților desfășurate de efectivele din subordine, precum și atribuții de control al agenților din cadrul de Poliție Rutieră a pretins și primit, sumele de 150 de lei, 200 de lei, 200 de lei și respectiv 300 de lei de la martorii autorizați ca investigatori cu identitate reală, în timpul exercitării atribuțiilor sale de serviciu pentru nu a îndeplini acte în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia, respectiv pentru a nu aplica sancțiunile prevăzute de lege ca urmare a nerespectării de către aceștia a normelor privitoare la circulația pe drumurile publice.
Curtea reține că inculpatul nu a contestat în principiu situația de fapt, nu a contestat prezența sa în locurile și la momentele arătate în actul de sesizare, nici contactele cu martorii, cu excepția incidentului din data de 14.11.2007, acesta limitându-se la a nega doar săvârșirea faptei penale, respectiv pretinderea și primirea sumelor de bani de la participanții la trafic pe care i-a oprit. Inculpatul nu a adus argumente pertinente cu care să combată probele administrate în cauză, simpla negare fiind susținută doar de contestarea probelor administrate, respectiv declarațiile martorilor în raport de calitatea lor și modul în care au fost întocmite procesele verbale de către investigatori.
Astfel, în ceea ce privește actul material din data de 14.11.2007, Curtea reține din declarațiile investigatorului cu identitate reală și din procesul verbal întocmit de acesta că a fost oprit în trafic de inculpat în timp ce conducea un autoturism BMW pe Șoseaua, aproape de intersecția cu, inculpatul l-a atenționat că a încălcat normele de circulație și că pentru contravenția săvârșită este pasibil de o amendă în cuantum de 2000 de lei și suspendarea permisului, martorul i-a cerut înțelegere întrebând ce sumă ar fi suficientă, inculpatul l-a atenționat pe martor să nu spună vreo sumă că pot fi înregistrați de aparatele aflate în mașină, moment în care martorul a scos din portofel 3 bancnote de câte 50 de lei întrebând dacă este bine, și la indicația inculpatului a așezat banii pe bancheta din față pe scaunul de lângă inculpat, imediat acesta acoperind cu alte înscrisuri bancnotele.
Referitor la acest incident, inculpatul a arătat inițial că nu-și amintește nimic, dar știe că nu a primit nici o sumă de bani de la vreo persoană, neexcluzând ipoteza unei posibile opriri a martorului în trafic, menținând această declarație inclusiv după vizionarea -ului cuprinzând înregistrarea audio video a momentului, care s-a realizat la termenul din data de 10.07.2007 în fața instanței de fond, iar ulterior, acesta a contestat posibilitatea ca să se fi aflat la ora consemnată pe înregistrare la locul faptei, invocând împrejurarea că la acea oră nu se putea afla în locul arătat pentru că se afla la Școala de Poliție din Șoseaua unde avea de coordonat o activitate la care au participat 100 de agenți veniți din provincie pentru a se pregăti pentru un eveniment ce implica prezența lor în Curtea constată că înregistrarea audio-video a acestui moment este consemnată ca fiind efectuată între orele 15,38 și 15,44, în imagini fiind surprins atât inculpatul cât și autoturismul folosit de acesta la serviciu, respectiv un Volkswagen inscripționat cu însemnele poliției și nr. de înmatriculare MAI 18366, precum și autoturismul BMW care a fost oprit în trafic de către inculpat. de către inculpat a prezenței sale la ora și locul indicate în imagini sunt susținute prin afirmațiile sale că după orele 14,00, după ce a fost desemnat de superiorii săi să participe la activitatea de primire a agenților, care se desfășura la Școala de Poliție și respectiv după activitatea de instructaj care avea loc la sediul Poliției din Str. -, s-a deplasat spre Șoseaua, unde trebuia să ajungă în jurul orelor 15,00 și să rămână până la sosirea tuturor agenților, în jurul orelor 18,00-18,30, astfel încât nu se putea afla la intersecția dintre Șoseaua cu la orele 1538- 1544, așa cum se consemnează pe înregistrare. Trecând peste împrejurarea că inculpatul nu a putut nega evidența, respectiv că este persoana care se vede în imaginile surprinse, care a oprit un autoturism BMW în timp ce se afla în exercițiul funcției sale și nici nu a făcut proba contrară a celor consemnate în declarațiile investigatorului cu identitate reală și procesul verbal încheiat de acesta, care atestă primirea sumei de bani de către inculpat în scopul de a nu aplica o sancțiune, Curtea constată că susținerile sale, și dacă ar fi reale, nu ar avea relevanță asupra caracterului penal al faptei săvârșite, pentru că declarațiile martorului și procesul verbal întocmit, respectiv înregistrările audio video dovedesc fără putință de tăgadă că inculpatul a oprit în trafic martorul și a primit de la acesta suma de 150 de lei pentru a nu aplica legea, iar acestea nu sunt simple susțineri cum încearcă să acrediteze inculpatul, ci sunt coroborate cu înregistrările în mediu ambiental, singura contestare pe care și-o putea permite inculpatul și pe care a și făcut-o este relativă exclusiv la ora consemnată în înregistrare, la nu la contactul nemijlocit cu martorul, nu la faptul că este persoana din imagine care a oprit în trafic pe martor, nu la discuțiile pe care le-a purtat cu acesta și care rezultă din înregistrare. Or, caracterul penal al faptei este dat exact de faptele în materialitatea lor, așa cum se relevă acestea din probele necontestate, respectiv necombătute, ora având relevanță sub aspect procedural doar în măsura în care ar fi cuprins o eventuală eroare, raportat la data reținută în actul de sesizare cu privire la acest act material, și aceasta deoarece inculpatul nu a contestat faptele care se văd pe înregistrare. Inculpatul nu a negat că vreodată s-ar fi putut afla la locul arătat și nu arătat că ar fi exclus ca imaginile respective să fie reale dintr-un motiv anume,exact, pe care să poată să îl și dovedească. Inculpatul a admis că este persoana surprinsă în imagini, că se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu, că a oprit probabil în trafic pe cel din imagini, negând inițial doar primirea sumei de bani iar ulterior, deși observase ora consemnată în înregistrare încă de la momentul vizionării -ului la termenul din 10.07.2007, contestând și această oră, 15,38-15,44. Curtea apreciază că dacă inculpatul știa că la acel moment nu se putea afla acolo pentru că se afla la Școala din Șoseaua, ar fi trebuit să declare imediat acest aspect, pe care, dacă l-ar fi putut proba, l-ar fi și probat desigur, cu atât mai mult cu cât a arătat că se afla la școală datorită unui eveniment deosebit de important, venirea unui număr foarte mare de agenți din provincie, pe care trebuia să îi aștepte, să pregătească primirea acestora, iar un astfel de eveniment se datora -ului, care urma să se desfășoare peste un timp, acesta nefiind un eveniment de rutină, care să se întâmple frecvent și pe care inculpatul să-l fi uitat. În fapt, inculpatul a știut de la momentul debutului cercetării sale că faptele sunt reale și din acest motiv nu le-a contestat, iar ulterior, observând că acest act material s-a desfășurat într-o zi în raport de care se poate prevala de un fapt concret, al prezenței sale la Școala de Poliție, a hotărât să îl invoce.
Dincolo însă de toate aceste aspecte, Curtea constată că inculpatul nu a dovedit că la orele 15,38-15,44 se afla la Școala de Poliție, declarațiile tuturor martorilor audiați sub acest aspect neconfirmând această susținere. Astfel, martorii și, superiorii ierarhici ai inculpatului de la acel moment, au declarat că într-adevăr l-au desemnat pe acesta să se ocupe de primirea agenților de poliție la acea dată și că această activitate se desfășura în principiu după instructajul de la sediul din str. -, care se putea termina cel mai târziu la orele 14,00- 14,15, iar după această oră, teoretic, inculpatul trebuia să se ducă la școală, însă nici unul dintre acești martori nu a putut afirma cu certitudine dacă inculpatul s-a dus în Șoseaua imediat după instructaj, astfel încât nu pot declara ora la care inculpatul a ajuns acolo, primul dintre martori confirmând în mod cert doar prezența inculpatului la școală la orele 18,00, când s-a dus personal să constate cum s-au desfășurat activitățile. Faptul că nu s-a reclamat cu acel prilej nici un incident referitor la primirea acestora nu este de natură să înlăture posibilitatea ca inculpatul să fi ajuns mai târziu cu o oră decât era programat, cu atât mai mult cu cât era o activitate coordonată, stabilită anterior, agenții cunoșteau locul de întrunire, și faptul că inculpatul nu se afla acolo chiar la orele 15,00 nu îi împiedica pe agenți să-l aștepte pe acesta, care, cel puțin față de caracterul acelei întruniri, le era cumva superior, coordonând activitatea, fiind puțin probabil ca aceștia să protesteze dacă inculpatul ar fi întârziat. Ceilalți 2 martori, și au arătat că inculpatul a participat la activitatea de instructaj, martorii confirmând doar împrejurarea că inculpatul a fost desemnat să coordoneze activitatea agenților și că trebuia pentru aceasta să se deplaseze la Școala de Poliție. Nici unul dintre martori nu a confirmat așadar în mod cert și fără echivoc că inculpatul s-a aflat în mod obiectiv la data de 14.11.2007 la orele 15,38-15,44 la Școala de Poliție, iar primii martori au arătat că în traseul inculpatului către acest obiectiv, în măsura în care acesta ar fi constatat vreo abatere de la regulile de circulație, putea interveni pentru sancționarea acesteia, în virtutea atribuțiilor sale de serviciu.
Curtea remarcă însă că inculpatul nu a propus nici un martor care să fi participat efectiv la activitatea de la Școala de Poliție, și care să poată dovedi că acesta s-a aflat efectiv acolo începând cu orele 15,00 și care poate să confirme prezența continuă a inculpatului în Șoseaua, fiind greu de crezut că inculpatul nu a putut să indice vreunul dintre acești martori, câtă vreme lista completă cu participanții a fost depusă la dosar la solicitarea sa, deci aceștia îi erau cunoscuți.
Față de toate acestea, Curtea reține că inculpatul nu a combătut acuzația referitoare la actul material din data de 14.11.2007, tot ceea ce a putut dovedi fiind împrejurarea că a fost desemnat să participe la acea activitate și că s-a aflat acolo de la o anumită oră, incertă, până la orele 18,00, însă această împrejurare nu reprezintă o dovadă că s-a aflat la Școala de Poliție la orele 15,38-15,44, și că în consecință nu se putea afla în trafic oprind autoturismul BMW condus de martorul cu identitate reală și primind suma de 150 de lei de la acesta pentru a nu îl sancționa, aspecte care însă sunt dovedite atât de declarațiile martorului cu identitate reală, de procesele verbale încheiate de acesta, de procesele verbale privind înregistrările din mediul ambiental. Inculpatul s-a deplasat într-adevăr la Școala de Poliție însă nu a ajuns acolo exact la ora 15,00, ci după această oră, iar în traseul către Șoseaua l-a oprit în trafic pe investigatorul cu identitate reală, a primit de la acesta suma de 150 de lei pentru a nu-l sancționa și-a continuat apoi traseul ajungând la școală după orele 15,44, unde a desfășurat probabil activitățile ordonate și unde a rămas până după orele 18,00 când s-a întâlnit și cu martorul.
Cu privire la actele materiale din datele de 21.11.2007, respectiv 3.12.2007, Curtea constată că inculpatul s-a limitat la a nega că ar fi primit sumele de bani de la investigatorii sub acoperire, însă declarațiile acestora sunt coroborate cu procesele verbale întocmite și cu procesele verbale de înregistrare în mediu ambiental, Curtea reținând că în fața instanței de fond au fost vizionate toate aceste înregistrări, fiind încheiate procese verbale, inculpatul neavând de formulat obiecțiuni nici cu privire la prezența sa în trafic, nici cu privire la faptul că a oprit martorii pentru că aceștia săvârșiseră probabil contravenții, modul său de operare fiind constant, respectiv după ce le explica contravenienților că au încălcat normele de circulație și că sunt pasibili de amendă și suspendarea permisului, le dădea de înțeles că poate trece peste aceste nelegalități, fără a le mai aplica sancțiuni, dacă aceștia erau de acord să îi remită diverse sume de bani.
La data de 3.12.2007, inculpatul a primit inițial cu titlu de mită suma de 200 de lei de la martora, pe care a surprins-o în trafic la orele 12,25-12,39, iar ulterior, la aceeași dată, la orele 13,30-13,40, a primit cu același titlu suma de 200 de lei de la martorul, pe care l-a surprins în trafic în zona Pasajului, ocazie cu care s-a realizat și prinderea inculpatului în flagrant, acesta fiind surprins cu suma de bani asupra sa. În aceste cazuri, inculpatul a arătat că martorii au lăsat sumele de bani în mașina sa, recunoscând că bancnotele primite de la martora aveau pe ele un fluorescent vizibil, fapt care însă nu l-a împiedicat să le primească și să le introducă în buzunar(așa cum arată în propriile declarații), după ce martora îi lăsase pe scaunul din dreapta. Susținerea sa că și-a dat seama că este provocat și că i se pregătește ceva nu îl absolvă în nici o măsură de răspundere, ba dimpotrivă, faptul că inclusiv în această împrejurare, când și-a dat seama că este posibil să fie urmărit, a continuat sa primească bani, este de natură să arate lipsa de scrupule, acesta nefiind împiedicat să-și continue în același mod activitatea.
Cu ocazia prinderii în flagrant, asupra inculpatului au fost găsite bancnotele date acestuia de către investigatorul cu identitate reală, aspecte consemnate în procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, seriile acestora fiind aceleași cu cele consemnate în procesul verbal de consemnare a seriilor și marcare criminalistică a bancnotelor înmânate investigatorului anterior flagrantului.
Referitor la susținerile inculpatului cu privire la faptul că a încercat să cheme prin stație colegii și respectiv să anunțe și împrejurările în care a primit în acea zi sumele de bani, au fost înlăturate ca nesincere și de către instanța de fond, care în mod întemeiat a arătat pe de o parte că, dacă acesta chiar ar fi intenționat să anunțe putea să fi făcut acest lucru încă de la primul act material din cauză, cel din data de 14.11.2007, și ulterior, la cel din 21.11.2007, ceea ce însă nu a făcut, iar pe de altă parte, faptul că a solicitat telefonic intervenția a 2 colegi, cerându-le să vină în zona pasajului, fără a le spune ceva despre motivul chemării lor la telefon, nu dovedesc în nici un mod vreo înscenare pe care a încercat să o împiedice sau demaște, așa cum susține, câtă vreme asupra sa au fost găsite bancnotele primite de la investigator, inculpatul neputând să ofere nici o explicație plauzibilă cu privire la acest fapt.
De asemenea, Curtea reține că nici declarația martorului, cu care inculpatul s-a întâlnit întâmplător în aceeași zi și care a declarat în fața Curții că inculpatul era cam agitat și i-a spus despre o posibilă înscenare care i s-ar organiza, nu dovedește nici măcar temerea inculpatului față de un posibil astfel de eveniment, ci mai degrabă poate fi interpretat ca o încercare de preconstituire de probe în față posibilității producerii unui flagrant, căci dacă ar fi fost o temere reală a inculpatului, acesta nu ar fi primit în aceeași zi sume de bani drept mită la un interval de timp foarte scurt de la doi contravenienți, fără a avea vreo teamă că ar putea deveni vulnerabil în fața unui eventual scenariu care i s-ar fi pregătit în mod abuziv, conduita firească într-o astfel de situație fiind evident una cât mai prudentă și în orice caz una de abținere de la orice act sau fapt care ar putea fi interpretat împotriva celui care se teme de un asemenea scenariu.
Asupra declarației martorei, care a fost la rândul său oprită în trafic de inculpat la aceeași dată a surprinderii sale în flagrant și care a arătat că inculpatul după ce i-a cerut actele nu a mai revenit la mașina sa, văzându-l apoi pe acesta înconjurat de mai multe persoane, una dintre acestea restituindu-i documentele, Curtea apreciază că nu are a se referi, aspectele relatate de această martoră nefiind relevante.
Curtea apreciază că asupra celorlalte probe, la care a făcut trimitere în considerentele arătate, nu se impun precizări suplimentare, fiind analizate detaliat doar susținerile făcute în motivele de apel sau care s-au relevat în fața instanței de apel, probele fiind amplu analizate sub toate aspectele de către instanța de fond, apărând superfluu a fi reluate câtă vreme nu au fost contestate.
Cu privire la motivele de apel referitoare la nulitatea absolută a urmăririi penale determinată de nerespectarea dreptului la apărare al inculpatului la momentul surprinderii în flagrant, când a fost audiat fără a fi prezent un apărător, de calitatea de martori a investigatorilor cu identitate reală, de modul de întocmire a proceselor verbale de către aceștia, Curtea constată că acestea sunt nefondate, fiind respectate toate dispozițiile procedurale garantate de legiuitor.
În prezenta cauză, ca urmare a procesului verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 5.10.2007 de către Direcția Generală Anticorupție, care a avut în vedere împrejurări care atestau că inculpatul a pretins și primit, în exercitarea profesiei, diferite foloase de la mai multe persoane(respectiv că la datele de 24.09.2007, 14.08.2007,17.09.2007 a pretins și primit de la și o altă persoană de sex masculin sumele de 30 de lei, 50 de lei pentru a nu îi sancționa pe aceștia, după ce i-a surprins în trafic, respectiv a primit de la alte două persoane diferite produse, fără a achita contravaloarea acestora) procurorul a dispus potrivit art. 26 indice 1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, autorizarea investigatorilor cu identitate reală în scopul descoperirii faptelor și obținerii mijloacelor de probă, deoarece aceste împrejurări probau existența indiciilor temeinice și concrete că s-a săvârșit, respectiv se pregătește săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită.
Nu este reală susținerea apărătorului inculpatului în sensul că nu se puteau autoriza în cauză acești investigatori deoarece nu existau indicii temeinice și concrete în sensul cerut de textul de lege, din aceste acte efectuate rezultând dimpotrivă contrariul, și anume că inculpatul procedase și până atunci într-un mod similar cu cel reținut și ulterior în actul de sesizare, fiind îndeplinite cerințele legale prevăzute pentru a putea fi autorizați în cauză investigatori cu identitate reală. Curtea constată de altfel că susținerile s-au limitat la a fi susținute, fără a fi argumentate.
După autorizarea în cauză investigatorilor cu identitate reală, s-au efectuat în continuare cercetări concretizate în surprinderea inculpatului primind mită de la investigatori, potrivit art. 26 indice 1 alin. 6 din aceeași lege, care permite investigatorilor astfel autorizați să promită, să ofere sau, după caz, să dea bani ori alte foloase unui funcționar, în condițiile prev. de art. 254, 256 sau 257 din Codul penal. 7 din aceeași lege prevede în continuare că procesele verbale încheiate de către aceștia cu privire la activitățile desfășurate, autorizate în condițiile alin. 6) pot constitui mijloace de probă și pot fi folosite în cauza în care a fost dată autorizarea, legea neprevăzând vreo altă condiție specială referitoare la aceste procese verbale. Faptul că aceste procese verbale au fost întocmite în birou, așa cum susține apărătorul inculpatului, nu le predispune pe acestea să fie lovite de plano, de nulitate absolută, pe de o parte pentru că nu este prevăzută o astfel de sancțiune, nici nu ar putea fi prevăzută vreo sancțiune de vreme ce nu sunt prevăzute condiții speciale în care acestea să fie întocmite, a căror nerespectare să poată fi sancționată, legea însăși le reglementează ca mijloace de probă, iar pe de altă parte, date fiind condițiile în care acestea erau încheiate, respectiv cu privire la incidente care se petreceau eminamente în spațiul public, la locul de muncă al inculpatului, pe drumurile publice unde acesta își desfășura activitatea sa de ofițer de poliție rutieră, investigatorii având contact cu inculpatul tot pe stradă, ar fi fost practic imposibil ca în același loc să întocmească și procesele verbale.
Din același motiv, nu li se poate imputa acestora că la întocmirea proceselor verbale nu au fost prezenți martori asistenți, pentru că la incidentul relatat în cuprinsul actelor încheiate, nu au fost prezente persoane care să poată garanta că cele consemnate concordă cu realitatea. De asemenea, faptul că investigatorii nu au fost însoțiți la surprinderea lor programată în trafic și de alți martori, terțe persoane de cauză și ca atare neutre, în opinia apărătorului, nu este de natură a înlătura valoarea probantă a mijloacelor de probă astfel obținute, nici un text de lege necondiționând posibilitatea folosirii acestor investigatori de însoțirea lor la momentele când își desfășoară activitatea pentru care au fost autorizați de terțe persoane în calitate de martori asistenți. În măsura în care există suspiciuni cu privire la obiectivitatea acestora, legea prevede alte mijloace prin care pot fi îndepărtați, iar în cazul dovedirii că nu sunt doar suspiciuni, declarațiile acestor martori nu mai pot fi folosite. A considera contrariul, adică a porni, ab initio,de la ideea că aceștia nu sunt obiectivi doar pentru că sunt ofițeri și în consecință, a condiționa prin lege folosirea lor doar în prezența unor terțe persoane, este și discriminatoriu, dar mai mult decât atât, ar putea periclita în anumite cazuri, pentru anumite categorii de persoane, chiar posibilitatea desfășurării urmăririi penale în sine.
Ceea ce contestă de fapt inculpatul, prin apărătorul său, este chiar legea însăși, care permite autorizarea acestor investigatori, în prezenta cauză atât desemnarea acestora cât și modul în care aceștia și-au desfășurat activitatea fiind în perfectă concordanță cu legea, iar modul de reglementare al legii, care poate fi într-adevăr uneori discutabil, nu poate fi contestat dacă legea, așa perfectibilă cum este, a fost respectată.
Nici susținerile relative la încălcarea dreptului la apărare al inculpatului nu pot fi reținute. Lipsa apărătorului la momentul efectuării flagrantului nu este sancționată de legiuitor cu nulitatea absolută, cum se invocă, nulitatea absolută putând opera doar în raport de calitatea de învinuit sau inculpat într-o cauză, așa cum prevede art. 197 alin. 2 din Codul d e procedură penală. La momentul la care inculpatul a fost surprins în flagrant, împotriva acestuia nu era începută urmărirea penală, acesta neavând calitatea de învinuit, acesta neinvocând vreun moment pe tot parcursul desfășurării procedurii flagrante că solicită să fie asistat de un apărător, semnând fără obiecțiuni procesul verbal încheiat. După începerea urmăririi penale, în calitate de învinuit i s-a luat prima declarație în prezența unui apărător ales. Astfel, constatăm că inculpatul nu a fost asistat de un apărător ales la momentul surprinderii sale în trafic, cu ocazia cărora s-au efectuat constatări de organele judiciare, moment în care acesta nici nu a fost audiat propriu zis, nefiind inserată o declarație în cuprinsul procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante, în procesul verbal fiind menționat exclusiv răspunsul pe care inculpatul l-a dat la întrebarea dacă a primit în acea zi vreo sumă de bani de la vreo persoană. Imediat după întocmirea procesului verbal, activitate finalizată la orele 1650, s-a început urmărirea penală la orele 1745prin rezoluție și i s-a adus la cunoștință învinuirea, moment după care inculpatul a contactat telefonic mai mulți avocați și la ora 19,30, când s-a prezentat apărătorul ales, a fost audiat pentru prima oară în calitate de învinuit în prezența apărătorului. Nu putem avea în vedere în aceste condiții decât cel mult o eventuală nulitate relativă, condiționată atât de dovedirea vătămării, posibilitatea reparării acesteia, cât și de momentul până la care poate fi invocată, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prev. se art. 197 alin. 4. În orice caz, ulterior, acesta a beneficiat de apărător pe tot parcursul procesului penal, iar drepturile sale au fost cu prisosință invocate de către apărătorii săi și respectate atât de către organele de urmărire penală cât și de instanțele de judecată și nici la aceste momente nu a arătat dacă prin neasistarea sa de către un apărător la momentul surprinderii în flagrant a suferit vreo vătămare, în ce a constat acea vătămare și dacă aceasta nu putea fi înlăturată decât prin anularea actului. Pe tot parcursul procedurii, în funcție de diferitele faze ale procesului penal și de calitatea pe care inculpatul a avut-o, acestuia i s-au acordat toate garanțiile și drepturile procedurale, aspect care se poate observa din cuprinsul întregului dosar penal.
Curtea nu mai revine asupra altor chestiuni care au fost invocate și în fața instanței de fond, respectiv provocarea de către organele judiciare,Tribunalul înlăturând în mod întemeiat toate susținerile referitoare la aceste aspecte, detaliind inclusiv cu referiri la practica considerentele pentru care a apreciat justificat că nu poate fi reținută provocarea în cauza de față.
Așa cum în mod corect a reținut Tribunalul, fapta inculpatului întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 din Codul penal rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, având în vedere calitatea inculpatului.
În ceea ce privește motivul de apel invocat în subsidiar referitor la individualizarea pedepsei aplicate, respectiv înlăturarea executării pedepsei aplicate în regim de detenție, Curtea apreciază că acesta nu este fondat. Curtea reține că instanța de fond a dat eficiență corespunzătoare tuturor criteriilor de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 din Cod penal, acordând semnificația cuvenită inclusiv criteriului relativ la persoana și conduita procesuală a inculpatului în procesul penal raportat la modalitatea de săvârșire a faptelor, la valoarea sumelor care au constituit obiectul infracțiunii de luare de mită.
Curtea reține astfel că în raport de caracterul repetat al actelor materiale, modalitatea concretă de săvârșire a faptelor și conduita inculpatului, acesta manifestând o atitudine de negare a faptelor în pofida probelor administrate și în pofida împrejurării că a fost surprins în flagrant având asupra sa sumele de bani primite ca mită, pedeapsa aplicată de Tribunal este în măsură să satisfacă scopul preventiv și educativ al pedepsei și apreciază că modul concret de individualizare prin executarea pedepsei în regim de detenție constituie modalitatea eficientă de reeducare a inculpatului, pedeapsa fiind în principal o măsură de constrângere, nu doar un mijloc de reeducare, iar în procesul de individualizare trebuie să se țină seama de toate acestea și de toate funcțiile pedepsei, inclusiv de funcția de eliminare.
Curtea apreciază că faptele de corupție săvârșite de polițiști, cu atât mai mult de către cei care au și atribuții de control sunt foarte grave și trebuie sancționate ca atare, aceste persoane fiind cele care trebuie să aplice legea și constituie în mod evident un exemplu de urmat pentru toate celelalte persoane din societate, or, în măsura în care chiar astfel de persoane săvârșesc infracțiuni de corupție, modul de sancționare trebuie să fie raportat inclusiv și în mod deosebit la calitatea acestora, pentru ca instituțiile publice prin care se realizează respectarea legii să se bucure totuși de încrederea opiniei publice.
Solicitarea apărătorului inculpatului privind aplicarea suspendării sub supraveghere nu poate fi reținută, având în vedere că, așa cum am arătat anterior, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată este just și corect individualizată iar art. 86 indice 1 din Codul penal prevede printre condițiile necesar a fi îndeplinite pentru aplicarea acestei instituții și pe cea referitoare la cuantumul pedepsei aplicate, care nu poate fi mai mare de 4 ani închisoare.
Cu privire la motivele de apel invocate de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Curtea constată că acestea sunt întemeiate. Instanța de fond a aplicat art. 350 alin. 1 din Codul d e procedură penală și a dispus arestarea inculpatului, confundând instituția prev. de art. 350, care are în vedere exclusiv măsurile preventive, cu instituția executării pedepsei, după rămânerea definitivă a hotărârii. Astfel, instanța putea dispune și arestarea preventivă a inculpatului, conform art. 350 din Codul d e procedură penală, dacă ar fi apreciat că se impune în cauză, însă, în măsura în care ar fi înțeles să aplice acest text de lege, trebuia să respecte toate dispozițiile legale cu privire la arestarea preventivă a inculpatului în cursul judecății, ceea ce nu a înțeles însă să facă, din modul în care a dispus arestarea fiind evident că a avut în vedere punerea în executare a pedepsei, respectiv arestarea acestuia în baza hotărârii de condamnare, dispoziție care nu poate fi pusă în executare decât după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În ceea ce privește aplicarea măsurii confiscării speciale alături de măsura restituirii cu privire la aceeași sumă de bani, 350 de lei, Curtea constată că instanța de fond a aplicat greșit aceste dispoziții, care nu pot fi aplicate deodată cu privire la aceeași sumă de bani. Atâta timp cât suma de 350 de lei, care a constituit obiectul mitei primite de inculpat de la investigatorul cu identitate reală, a fost predată acestuia din fondurile special constituite la nivelul, această sumă trebuia restituită A și nu confiscată, căci măsura de siguranță a confiscării speciale presupune ca după rămânerea definitivă a măsurii, suma confiscată de la inculpat să se facă venit la bugetul de stat. Art. 19 din Legea nr. 78/2000 prevede că banii care au fost dați pentru a determina săvârșirea infracțiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori dobândiți prin săvârșirea faptei, pot fi restituiți persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia se confiscă. În cauza de față, suma de bani aparținea instituției care a organizat flagrantul și care are sub acest aspect aceeași poziție cu persoana vătămată, astfel încât se impune restituirea sumei către, în scopul reconstituirii acestor fonduri cu destinație specială.
În raport de toate acestea, Curtea apreciază că apelul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție este fondat pentru considerentele arătate, iar apelul inculpatului este nefondat pentru motivele ce preced, astfel încât n baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va admite apelul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.
Va desființa, în parte, sentința penală apelată și în fond rejudecând:
Va înlătura dispoziția privind arestarea inculpatului conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală.
Va dispune restituirea către a sumei de 350 lei depusă la. - Sucursala pe numele inculpatului la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție conform ordinului de încasare nr. - - din data de 19 decembrie 2007 ( 432 dosar ), măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei fiind dispusă prin ordonanța Direcției Naționale Anticorupție din data de 18 decembrie 2007, măsură pe care o ridică.
Va înlătura dispoziția privind confiscarea specială a acestei sume.
Va constata că inculpatul a fost reținut și arestat în perioada 3 decembrie 2007 - 12 martie 2008.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale și va respinge, ca nefondat, apelul inculpatului împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din apelul Parchetului vor rămâne în sarcina statului și îl va obliga inculpatul la cheltuieli judiciare în apel, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție declarat împotriva sentinței penale nr. 165/13 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
Desființează, în parte, sentința penală apelată și în fond rejudecând:
Înlătură dispoziția privind arestarea inculpatului conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală.
Dispune restituirea către a sumei de 350 lei depusă la. - Sucursala pe numele inculpatului la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție conform ordinului de încasare nr. - - din data de 19 decembrie 2007 ( 432 dosar up), măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei fiind dispusă prin ordonanța Direcției Naționale Anticorupție din data de 18 decembrie 2007, măsură pe care o ridică.
Înlătură dispoziția privind confiscarea specială a acestei sume.
Constată că inculpatul a fost reținut și arestat în perioada 3 decembrie 2007 - 12 martie 2008.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Respinge, ca nefondat, apelul inculpatului împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din apelul Parchetului rămân în sarcina statului și obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare în apel, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
Cu recurs în 10 zile.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. - - / 25.01.2010
Dact./ 26.01.2010
Ex.3
Red. / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Constantinescu MarianaJudecători:Constantinescu Mariana, Panioglu Daniela
