Violul (art.197 cod penal). Decizia 71/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 2548/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.71
Ședința publică de la 12 IANUARIE 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Moroșanu Raluca
JUDECĂTOR 2: Ciobanu Corina
JUDECĂTOR 3: Constantinescu Mariana
GREFIER: - -
**************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect recursurile declarate de către inculpații și împotriva decizie penale nr.94 A din data de 13 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică a recurentul inculpat, personal și asistat de apărător ales - avocat - cu delegație depusă la dosar, recurentul inculpat, personal și asistat de apărător din oficiu - avocat - cu delegație depusă la dosar, lipsă fiind intimata parte vătămată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea ia act de împrejurarea că recurentul inculpat este asistat de apărător ales și încetează împuternicirea de asistență juridică obligatorie pentru apărătorul desemnat din oficiu de instanță - avocat, cu delegație depusă la dosar.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Pentru recurentul inculpat, apărătorul ales învederează instanței că prin cererea de recurs promovată se aduce critici celor două hotărâri pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că în mod greșit s-a dispus condamnarea celui pe care îl apără cu privire la infracțiunea de tentativă la infracțiunea de viol în raport de împrejurarea că în cauză nu există nici o probă directă care să ateste vinovăția sa, declarațiile părții vătămate sunt contradictorii, fiind dovedită reaua credință a acesteia față de clientul său iar inculpatul susține că nu a săvârșit această faptă. Așa fiind solicită ca pentru infracțiunea prev. de art.20 rap. la art.197 al.1 Cod penal a se dispune achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit. a rap.la art.10 lit. a sau c Cod pr penală. Cu privire la infracțiunea prev. de art.181 Cod penal solicită a se avea în vedere că cel pe care îl apără a recunoscut și regretat faptele, astfel încât solicită a se da eficiență maximă circumstanțelor atenuante și, prin înlăturarea pedepsei de 2 ani - ce a fost aplicată pentru infracțiunea de viol, în forma tentativei, solicită ca pentru pedeapsa de 8 luni închisoare să se facă aplicarea disp. art.81 Cod penal.
În subsidiar, în cazul în care instanța apreciază că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor ce-i sunt imputabile, solicită ca în cauză să se facă aplicarea disp. art.81 Cod penal privind modalitatea de executare a pedepsei, în opinia sa, fiind îndeplinite condițiile legale sub acest aspect.
Pentru recurentul inculpat apărătorul din oficiu învederează instanței că prin cererea de recurs promovată se aduce critici celor două hotărâri sub aspectul greșitei condamnări în ceea ce privește infracțiunea de viol, arătând că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii întrucât partea vătămată a consimțit la cele întâmplate, plângerea fiind depusă ca o răzbunare a tatălui acesteia, astfel încât sub acest aspect solicită a se dispune achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.1 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod pr penală.
În subsidiar, invocând cazul de casare prev de art.385 ind.9 al.1 pct.14 Cod pr penală, solicită admiterea recursului în sensul de a se dispune redozarea pedepsei, apreciind că cea aplicată de către instanța de fond este mult prea severă în raport de circumstanțele reale în care au fost săvârșite faptele dar și datele personale ale inculpatului - care avea un loc de muncă până la momentul arestării, este cunoscut ca o persoană cu un comportament adecvat în societate, intervenind între partea vătămată și coinculpat pentru aop roteja pe aceasta, sens în care solicită coborârea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege cu aplic art.81 Cod penal, pedeapsă care, în opinia sa, își poate atinge scopul coercitiv, ori aplic. art.861Cod penal, fiind întrunite condițiile prevăzute de lege.
Reprezentantul Ministerului Public arată că vinovăția inculpatului este dovedită de declarația părții vătămat ce se coroborează cu declarația martorului, a coinculpatului dar și concluziile raportului de constatare medico-legală din care rezultă că inculpatul a exercitat acte de violență asupra părții vătămate astfel încât aceasta nu avea cum să se opună infracțiunii de viol, inculpatul recunoscând doar infracțiunea de vătămare corporală. Cu privire la inculpatul, arată că apărarea sa, cum că raportul sexual a fost liber consimțit, în mod corect instanța a fond a înlăturat apărarea acestuia, partea vătămată fiind supusă agresiunilor nu mai putea să-și exprime în mod conștienta acordul la întreținerea unui act sexual.
Cu privire la solicitarea inculpaților de reindividualizare a pedepselor aplicate, apreciază pedepsele aplicate ca nejustificat de blânde în raport de modul în care au acționat inculpații, leziunile pe care partea vătămată le-a suferit și atitudinea procesuală a inculpaților, astfel încât solicită a se dispune respingerea recursurilor declarate de inculpați, ca nefondate.
Recurentul inculpat, având cuvântul, arată că recunoaște că a lovit partea vătămată însă nu a întreținut relații sexuale cu aceasta și nici nu a avut vreo intenție în acest sens.
Recurentul inculpat, având cuvântul, arată că achiesează la concluziile apărătorului.
CURTEA
Prin decizia penală nr. 94/13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele împotriva sentinței penale nr.16 din 20 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Turnu Măgurele pe care a desființat-o în sensul că în baza art.65 Cod Penal a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod Penal pe o durată de 4 ani pentru fiecare inculpat de la data executării pedepselor principale.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate și a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții inculpați și împotriva aceleiași sentințe, dbligând pe fiecare inculpat la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.16 din 20.02.2009, Judecătoria Turnu Măgurelea admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de av. pentru inculpatul din art.197 alin.2 lit. a) Cod Penal în art.181 Cod Penal și cererea de schimbare a încadrării juridice invocată de instanță pentru inculpatul din art.197 alin.2 lit. a) Cod Penal în art.20 rap. la art.197 alin.1 Cod Penal și art.181 Cod Penal cu aplic.art.33 lit. a) pentru ambele infracțiuni.
A admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de av. pentru inculpatul din art.197 alin.2 lit. a) Cod Penal în art.26 rap. la art.197 alin.1 Cod Penal.
A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de av. pentru inculpatul din art.197 alin. 2 lit. a) Cod Penal în art.26 rap. la art.197 alin.1 Cod Penal.
În baza art.20 Cod Penal rap. la art.197 alin.1 Cod Penal, prin schimbarea încadrării juridice din art.197 alin. 2 lit. a) Cod Penal a condamnat pe inculpatul zis "" la 2 ani închisoare.
În baza art.181 Cod Penal prin schimbarea încadrării juridice din art.197 alin. 2 lit. a) Cod Penal a condamnat pe același inculpat la 8 luni închisoare.
În baza art.33 lit. a) și art.34 lit. b) Cod Penal a dispus ca inculpatul să execute 2 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod Penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit. a) și b) Cod Penal începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art.197 alin. 1 Cod Penal prin schimbarea încadrării juridice din art.197 alin.2 lit. a) Cod Penal a condamnat pe inculpatul zis "" la 4 ani închisoare.
În baza art.71 Cod Penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit. a) și b) Cod Penal începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii pe timp de 24 de ore de la data de 1.12.2007, ora 1730.
A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
A obligat pe inculpați în solidar să plătească în contul Spitalului Județean A la Trezoreria A costul expertizei de 50 lei efectuată părții vătămate conform raportului de constatare medico-legală nr.2650/F/2007 din 30.11.2007.
A obligat pe fiecare inculpat la câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în seara zilei de 26.11.2007, partea vătămată se întorcea de la locul său de muncă din T M, în comuna, unde domiciliază, deplasându-se apoi din stația de autobuz către locuința sa.
În acel moment a fost sunată de o persoană pe care nu o cunoștea, inculpatul, care i-a propus să se întâlnească. Partea vătămată a fost de acord, s-a întors din drum și s-a îndreptat către locul în care inculpatul parcase autoturismul, apoi a urcat pe locul din dreapta față, după ce acesta fusese eliberat de către inculpatul.
Inculpatul a refuzat să-i spună părții vătămate de unde are numărul său de telefon și acesta a intenționat să plece, încercând să deschidă ușa de la mașină, însă nu a reușit deoarece era defectă.
Pe fondul amenințărilor și a loviturilor aplicate de către inculpatul, partea vătămată a realizat că se opunea în zadar.
Inculpatul a încercat să întrețină raport sexual cu partea vătămată, dar nu a reușit întrucât nu a avut erecție, iar inculpatul a întreținut un raport sexual normal cu partea vătămată, folosind un prezervativ din setul ce se afla în mașină.
A concluzionat instanța de fond că faptele inculpaților întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.197 alin.1 Cod Penal pentru inculpatul și art.20 rap. la art.197 al.1 Cod Penal și art.181 Cod Penal pentru inculpatul.
La individualizarea pedepselor, instanța a apreciat că prin condamnarea la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru inculpatul și 4 ani pentru inculpatul va fi atins scopul educativ preventiv al legii penale.
Potrivit disp.art.71 Cod Penal, instanța a interzis inculpaților drepturile prev. de art.64 lit. a) și b) Cod Penal în condițiile art.71 Cod Penal.
Sub aspectul soluționării laturii civile, instanța de fond a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Împotriva sentinței penale sus menționate au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele și inculpații, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurelea arătat că în mod greșit instanța de fond nu a aplicat inculpaților pedeapsa complementară întrucât pentru infracțiunea prev. de art.197 Cod Penal, pedeapsa este închisoarea și interzicerea unor drepturi.
Apelații inculpați au criticat sentința penală sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, apreciind că scopul legii penale va putea fi atins și fără executarea acestora în regim de detenție.
Analizând apelurile, atât sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit disp. art.371 alin. 2 Cod Procedură Penală, Tribunalul a apreciat ca fiind întemeiat doar cel declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.
A constatat Tribunalul că situația de fapt a fost corect reținută de către instanța de fond pe baza probatoriilor administrate în cauză și constă în aceea că, la data de 26.11.2008, inculpatul a sunat-o pe partea vătămată după ce obținuse numărul de telefon de la martorul, spunându-i că dorește să o cunoască.
Partea vătămată a acceptat să se întâlnească cu inculpatul, a urcat în mașina acestuia și au discutat circa 40 minute, în același autoturism aflându-se și inculpatul.
Inculpatul i-a propus părții vătămate să întrețină raporturi sexuale cu el și cu celălalt inculpat, însă aceasta a refuzat, spunându-le că este virgină, iar pe fondul acestui refuz și al atitudinii părții vătămate de a se opune, inculpatul a lovit-o de mai multe ori, a amenințat-o și apoi a încercat să întrețină raport sexual cu aceasta, însă nu a reușit întrucât nu a avut erecție.
După acest moment, inculpatul a întreținut raport sexual cu partea vătămată folosind un prezervativ dintr-un set ce se afla în autoturism.
A apreciat Tribunalul că încadrarea juridică a faptelor celor doi inculpați este cea reținută de instanța de fond, iar aplicarea pedepselor a fost realizată ținându-se cont de criteriile prev. de art.52 și 72 Cod Penal.
A constatat Tribunalul că s-au avut în vedere atât împrejurările concrete în care a fost comisă fapta - prin violență și amenințare, de două persoane, dar și circumstanțele personale ale inculpaților, care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au recunoscut în mare parte săvârșirea faptelor, așa încât nu s-a impus nici redozarea și nici schimbarea modalității de executare.
În ce privește aplicarea pedepselor complementare celor doi inculpați.
S-a constatat de către Tribunal că instanța de fond a nesocotit disp. art.65 alin.2 Cod Penal întrucât acestea prevăd că atunci când legea prevede această pedeapsă, aplicarea ei este obligatorie.
Or, în cauza dedusă judecății, pentru infracțiunea prev. de art.197 Cod Penal, legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii și interzicerea unor drepturi.
Pentru considerentele expuse, Tribunalul în baza art.379 pct.2 lit. a) Cod procedură penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele împotriva sentinței penale nr.16 din 20.02.2009 pronunțată de Judecătoria Turnu Măgurele și să desființeze această sentință în sensul că în baza art.65 Cod Penal a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal, pe o durată de 4 ani pentru fiecare inculpat, de la data executării pedepsei principale.
Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.
În baza art.379 pct.1 lit. b) Cod Procedură Penală a respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpați împotriva aceleiași sentințe, pentru considerentele ce au fost expuse cu prilejul analizei apelului parchetului.
Potrivit disp. art.192 alin. 2 Cod procedură penală, Tribunalul a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații, invocând cazurile de casare prev. de art. 385 indice 9 punctele 14, 17 și 18 din Codul d e procedură penală, solicitând rejudecarea cauzei de către instanța de recurs și pronunțarea unei hotărâri de achitare a inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. 1 din Codul penal, arătând că instanța de apel a făcut o greșită încadrare juridică a faptei când a reținut că se face vinovat și de această infracțiune, partea vătămată recunoscând că nu a avut contact sexual cu inculpatul pentru că acesta nu a avut erecție, iar inculpatul arătând că partea vătămată a consimțit la raportul sexual pe care l-a avut. S-a mai arătat de către ambii inculpați, în motivarea recursului, că instanța de fond, menținută de cea de apel a administrat probele și le-a apreciat într-un mod eronat, aspect care a dus la soluția greșită de condamnare a inculpaților, impunându-se achitarea ambilor pentru infracțiunile de tentativă de viol, respectiv viol, iar în subsidiar, ambii inculpați au solicitat aplicarea dispozițiilor privind suspendarea condiționată a executării pedepselor care la vor fi aplicate față de circumstanțele personale și reale.
Analizând actele dosarului și sentința penală recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu in conformitate cu disp. art. 385 indice 6 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că recursurile sunt fondate, însă pentru motivele și în limitele care se vor arăta în continuare:
Curtea constată că instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea tentativă de viol în formă simplă, prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. 1 din Codul penal, și pentru infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 din Codul penal, respectiv pentru infracțiunea de viol în formă simplă pe inculpatul, după ce a dispus în mod greșit schimbarea încadrării juridice a faptelor celor doi inculpați, care au fost trimiși în judecată în mod corect de către Parchet pentru câte o singură infracțiune prev. de art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal. Soluția a fost criticată de Parchet exclusiv sub aspectul neaplicării pedepselor complementare și de către cei doi inculpați, care solicitau achitarea, în apel fiind schimbată doar dispoziția referitoare la pedeapsa complementară aplicată celor doi inculpați, Tribunalul Teleorman nefăcând nici o analiză proprie a acestei cauze, o minimă citire măcar a dispozitivului sentinței apelate permițându-i să observe că pedeapsa accesorie a fost aplicată greșit, aspect care în mod evident nu i-a permis nici să coreleze pedeapsa complementară, pe care a aplicat-o doar pentru că i s-a cerut de către Parchet, cu pedeapsa accesorie aplicată de instanța de fond, la care Parchetul nu s-a mai referit, pentru că la rândul său a lecturat la fel de profund dosarul.
Această situație, respectiv menținerea unei sentințe nelegale atât sub aspectul încadrării juridice a faptelor celor doi inculpați cât și sub aspectul căilor de atac diferite care puteau fi exercitate în raport de încadrarea juridică reținută, în lipsa căii de atac exercitate de Parchet nu poate fi îndreptată nici de instanța de recurs care este limitată la analiza hotărârilor exclusiv prin prisma cazurilor de casare și cu respectarea nu doar a efectului devolutiv al recursului dar cu respectarea principiuluinon reformatio in pejus, care este mai important chiar decât principiul respectării legalității.
Astfel, Curtea reține pe baza probelor administrate că în seara de 26.11.2007, partea vătămată a fost abordată de inculpatul, care se afla în propriul autoturism împreună cu coinculpatul, aceasta a fost de acord să meargă cu aceștia, care i-au propus să întrețină relații sexuale cu, partea vătămată nefiind de acord și motivând că este virgină. Inculpatul s-a enervat și din această cauză dar și pentru că mașina a intrat pe un teren noroios și a început să o lovească pe partea vătămată cerându-i totodată să întrețină cu el raporturi sexuale, s-au mai îndepărtat și a oprit mașina continuând să o lovească pe aceasta cu pumnii, a scos-o forțat din mașină, apoi a dezbrăcat-o a încercat să întrețină astfel un raport sexual fără însă a reuși, neavând erecție, inculpatul a încercat la un moment dat să intervină pentru aoa juta pe partea vătămată care era atât de lovită încât nu mai putea opune rezistență. Inculpatul i-a cerut atunci inculpatului să întrețină el un raport sexual cu partea vătămată, aflată în aceeași stare, acesta din urmă reușind. După săvârșirea faptei, cei doi inculpați au dus-o acasă pe partea vătămată, care s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală al jud. T și a fost examinată, din raportul medico-legal rezultând că a suferit leziuni care au necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale, acestea putând fi produse la data de 26.11.2007, raportul concluzionând totodată că aceasta a prezentat deflorare completă recentă care poate data din 26.11.2007, la examenul genital constatându-se că himenul prezenta în dreptul orei 6 o ruptură completă cu margini violacei, infiltrate, tumefiate.
Această situație de fapt a fost reținută de instanța de fond și menținută de instanța de apel, pe baza probelor administrate, respectiv declarațiile părții vătămate care au fost constante în cursul procesului penal, a raportului de constatare medico-legală întocmit după examinarea părții vătămate după 4 zile de la data săvârșirii faptelor, a proceselor verbale de cercetare la fața locului și de constatare, care au fost încheiate și care confirmă că deplasarea s-a efectuat cu autoturismul inculpatului, declarațiilor martorilor, care a confirmat că a dat numărul de telefon al părții vătămate inculpatului, ale martorilor, declarațiile inculpaților care nu contestă situația de fapt, însă arată că partea vătămată a întreținut raportul sexual cu inculpatul de bună voie, fiind de acord cu astfel de raporturi și cu inculpatul, raport nerealizat din cauza neputinței acestuia. Susținerile inculpaților în sensul că partea vătămată a consimțit nu pot fi în nici un caz reținute pe de o parte pentru că inculpatul a declarat în cursul urmăririi penale că partea vătămată nu a consimțit și că a fost lovită de coinculpat, care i-a sugerat să încerce și el, acesta arătând că a intervenit pe parcursul loviturilor administrate părții vătămate pentru a-l împiedica pe să o lovească pe aceasta mai tare, recunoscând apoi că întreținut un raport sexual el însuși după ce arătase că partea vătămată se afla într-o asemenea stare că nu se mai putea opune, iar pe de altă parte, concluziile raportului medico-legal sunt mai mult decât concludente și atestă fără dubii că partea vătămată a suferit leziuni inclusiv la nivelul himenului, prezentând urmele unei deflorări recente, dar și alte leziuni la nivelul întregului corp, care atestă că în nici un caz aceasta a consimțit.
Deși instanța de fond a reținut corect situația de fapt, încadrarea juridică a fost reținută greșit, în mod eronat apreciind că în lipsa unui raport sexual efectiv al inculpatului cu partea vătămată, nu poate fi reținută circumstanța agravantă a săvârșirii faptei de două sau mai multe persoane împreună, încadrarea juridică fiind pentru ambii inculpați în disp. art. 197 alin. 1 și 2 lit. a din Codul penal.
Infracțiunea de viol este una complexă iar elementul material al laturii obiective se poate realiza fie prin două acțiuni distincte, dar conjugate(raport sexual - acțiune scop, realizat prin acțiunea de constrângere - acțiune mijloc) fie printr-o acțiune (raport sexual) realizată în anumite condiții care exclud consimțământul victimei(imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința) astfel încât, în situația în care sunt mai mulți participanți la săvârșirea faptei, indiferent de gradul lor diferit de participație, se reține agravanta săvârșirii faptei de una sau mai multe persoane împreună, chiar dacă unii dintre acești participanți nu săvârșesc actele specifice pentru autor, ci doar pe acelea ale unui instigator sau complice concomitent, agravanta subzistând chiar și în ipoteza în cate doar unul dintre participanți răspunde penal, ceilalți neîndeplinind condițiile răspunderii penale fie datorită vârstei, fie datorită iresponsabilității, esențial fiind sub aspectul analizat participarea efectivă la săvârșirea faptei a mai multor persoane, independent de îndeplinirea condițiilor privind răspunderea penală a fiecăruia. În egală măsură și pentru identitate de argumente, dacă fapta săvârșită în același context de mai multe persoane, se consumă doar în raport de unul dintre participanți, în raport de ceilalți rămânând în faza de tentativă, se impune reținerea agravantei, textul de lege necondiționând această agravantă de consumarea infracțiunii. Tentativa este o formă improprie a infracțiunii și atrage răspunderea penală în cazurile prevăzute de lege, iar pentru infracțiunea de viol este prevăzută, astfel încât a interpreta contrar dispozițiile legii echivalează cu a adăuga la lege condiții pe care legea însăși nu le prevede, ceea ce este inadmisibil. Or, instanța de fond, necenzurată de instanța de apel, exact astfel a procedat și a reținut o încadrare juridică greșită, aspect care nu a fost contestat de Parchet în motivele sale de apel.
Instanța de apel a continuat să greșească, nu numai că nu a îndreptat eroarea instanței de fond, dar apreciind că încadrarea juridică este corectă, nu a băgat de seamă că în raport de infracțiunile reținute, viol, respectiv tentativă de viol în formă simplă, și vătămare corporală, infracțiuni în cazul cărora punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a părții vătămate, singura cale de atac care putea fi exercitată este recursul, potrivit disp. art. 385 indice 1 lit. d Cod procedură penală, sentințele pronunțate pentru astfel de infracțiuni fiind excluse explicit de la calea de atac a apelului potrivit art. 361 alin. 1 lit. a) din Codul d e procedură penală.
Curtea remarcă faptul că instanța de fond, deși a dispus condamnarea pentru infracțiuni împotriva cărora se putea exercita doar recursul, a arătat că hotărârea se poate ataca cu apel, a procedat în mod corect având în vedere că prin actul de sesizare al instanței inculpații au fost trimiși în judecată pentru alte infracțiuni, față de care se putea exercita și apel și respectând exact această dispoziție, respectiv referirea la actul de sesizare, chiar dacă a împărtășit o altă părere decât Parchetul, a arătat că se poarte ataca cu apel hotărârea, respectând astfel principiul relativ la raportarea la actul de sesizare sub aspectul căii de atac exercitate.
Curtea are desigur îndoieli asupra împrejurării că această mențiune s-a efectuat din acest considerent, instanța de fond procedând așa doar din obișnuință, pentru că dacă ar fi simțit nevoia unor referiri la această împrejurare ar fi motivat desigur, atrăgând astfel atenția și instanței de apel și Parchetului asupra acestei situații.
Procedând în modul arătat, Tribunalul a analizat practic o cale de atac care nu era prevăzută de lege, apelul, într-o compunere greșită a instanței, în complet format din doi judecători, calea de atac a recursului, ca singura cale de atac prevăzută pentru sentința Judecătoriei trebuind a fi judecat în complet format din trei judecători. Tribunalul ar fi trebuit ca, în măsura în care era de acord cu încadrarea juridică a instanței de fond, fapt ce s-a și dovedit prin menținerea încadrării, să califice calea de atac ca fiind recurs, completul de judecată s-ar fi constituit în mod legal prin includerea în compunerea sa și a celui de-al treilea membru, și s-ar fi soluționat recursul, aceasta fiind singura cale de atac prevăzută. Dacă însă ar fi apreciat că nu este corectă încadrarea juridică, urma, ca după trecerea de etapele anterior arătate, pe care trebuia de asemenea să le parcurgă, să pună în discuție schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal, să schimbe încadrarea juridică în acest sens, prin încheiere, să recalifice apoi calea de atac drept apel, urmare noii încadrări juridice și să acorde termenpentru continuarea judecății cauzeide către completul legal constituit.
Curtea constată că modul de soluționare al căii de atac de către Tribunal este nelegal, însă, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală sub aspectul încadrării juridice și reținând că toate aceste probleme de drept nu au făcut obiectul preocupării Parchetului, care putea critica hotărârile pe aceste aspecte de nelegalitate, a procedat la examinarea recursurilor inculpaților pe fond, apreciind că nu mai poate dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de apel soluționând o cale de atac care pe fondul său, ca apel, este legală față de corecta încadrare juridică, chiar dacă nu a fost reținută, finalitatea legii fiind până la urmă, chiar involuntar, realizată, prin parcurgerea tuturor căilor de atac prevăzute de lege pentru infracțiunea prev. de art. 197 alin. 2 lit. a din Codul penal, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul această împrejurare ar fi dus la agravarea situației sale în propria cale de atac, căci infracțiunea prev. de art. 197 alin. 2 lit. a) este mai gravă decât infracțiunea simplă prev. de art. 197 alin. 1, recursul examinat de C fiind subordonat principiuluiin dubio pro reofață de ambii inculpați.
Așa cum Curtea a arătat mai sus, analiza pe fond a recursurilor s-a realizat prin raportare la încadrarea juridică astfel cum a fost în final reținută de instanța de fond, în pofida opiniei Curții, dar respectând acest principiu al neagravării situației părții în propria cale da atac, în cazul de fiind vorba despre inculpați.
Față de cele arătate anterior, Curtea nu mai revine asupra argumentelor pentru care apreciază că încadrarea juridică este aceea reținută de instanța de fond, limitându-se la a trimite la acele considerente pentru care apreciază că motivul de recurs invocat de inculpați referitor la încadrarea juridică nu este întemeiat.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de inculpați referitor la individualizarea pedepselor aplicate, respectiv reducerea cuantumului și aplicarea dispozițiilor privind suspendarea executării pedepselor, Curtea apreciază că acestea nu sunt fondate. Curtea reține că instanța de fond a dat eficiență corespunzătoare tuturor criteriilor de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 din Cod penal, și a acordat suficientă semnificație criteriului relativ la persoanele și conduita procesuală a inculpaților în procesul penal, raportat la modalitatea de săvârșire a faptelor. Curtea reține astfel că inculpatul a recunoscut inițial săvârșirea faptei, acesta manifestând o atitudine de regret și a contribuit efectiv la restabilirea în mod corect a situației de fapt și a modalității concrete și efective de săvârșire a faptelor, contribuind la aflarea adevărului, însă ulterior acesta a revenit asupra poziției sale, prezentând o cu totul altă versiune, menită să-l dezincrimineze atât pe el cât și pe coinculpat, astfel încât Curtea apreciază că pedeapsa orientată spre minim(care este de 3 ani)aplicată pentru infracțiunea de viol în formă simplă, într-un cuantum de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție este în măsură să satisfacă scopul preventiv educativ al pedepsei, reținând că pentru infracțiunea în forma calificată este de la 5 la 18 ani închisoare (Curtea apreciind că nu pot fi reținute circumstanțe atenuante față de pedeapsa spre limita inferioară pe care înțelege să o mențină, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul apreciază că pedeapsa în cuantum de 2 ani închisoare este mult prea mică față de gravitatea faptelor reținute și față de modul de comportare al inculpatului atât la data săvârșirii faptei cât și ulterior pe parcursul procesului penal, însă în calea de atac proprie nu o poate majora. Inculpatul a negat constant săvârșirea faptelor, încercând să acrediteze ideea că partea vătămată a consimțit în pofida dovezilor multiple de împotrivire a acesteia, consemnate îndeosebi în certificatul medico-legal. Nimic din întreaga conduită a acestui inculpat nu-l îndreptățește să îi fie aplicate nici circumstanțe atenuante, nici să îi fie schimbată modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate. Împrejurarea în sine că acesta nu are antecedente penale nu poate în nici un caz să conducă la ideea că are dreptul la suspendarea condiționată a executării pedepsei, aceasta fiind doar o vocație, pentru cei care îndeplinesc anumite condiții și în raport de care instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție, ceea ce nu este însă cazul inculpatului, în raport de cele arătate referitoare îndeosebi la persoana și conduita sa.
Curtea reține însă că hotărârea este nelegală în ceea ce privește pedeapsa accesorie aplicată inculpaților, care nu ține seama că nu poate fi aplicată de plano interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua față de practica CEDO sub aceste aspecte, dar mai ales reținând că pedeapsa complementară a fost în mod corect aplicată inculpaților doar în ceea ce privește dreptul de a fi ales, și va corela această pedeapsă și cu pedeapsa accesorie, instanța nemotivând în vreun fel considerentele pentru care ar aprecia că se impune interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) din Codul penal în integralitate.
Curtea reține că acest motiv este unul în favoarea inculpaților, fiind incident cazul de casare prev. de art. 385 indice 9 punctul 17 indice 1 din Codul d e procedură penală, care poate fi luat în discuție și din oficiu când are influență în favoarea inculpaților.
Pentru motivele arătate, Curtea va admite recursurile inculpaților conform art. 38515pct. 2 lit. d) și în fond rejudecând va interzice inculpaților în baza art. 71 drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II a și respectiv lit. b) din Codul penal, menținând celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței penale recurate, cheltuielile judiciare din recurs rămânând în sarcina statului, conform art. 192 alin. 3 din Codul d e procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 2 lit. d) Cod procedură penală admite recursurile formulate de recurenții inculpați și împotriva Deciziei penale nr. 94/A/13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală și a Sentinței penale nr. 16/20.02.2009 pronunțată de Judecătoria Turnu Măgurele în dosarul nr-.
Casează, în parte, sentința și decizia penală recurată și rejudecând:
În baza art. 71 Cod penal interzice inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței penale recurate.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare, din care 75 lei onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul și 300 lei onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
escu
GREFIER
Red. - 20.01.2010
Dact./ 22.01.2010
Ex.2
Red. / Tribunalul Teleorman - Secția Penală
Red. / Judecătoria Turnu Măgurele
Președinte:Moroșanu RalucaJudecători:Moroșanu Raluca, Ciobanu Corina, Constantinescu Mariana
