Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Sentința 147/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ nr. 147
Ședința publică din data de 29 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Arin Alexandru Mengoni
*
GREFIER - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public:PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - - SERVICIUL TERITORIAL BACĂU- reprezentat prin procuror
La ordine a venit spre soluționare cauza penală privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 al. 1, 2 Cod penal raportat la art. 6,7 al. 1 din Legea nr. 78/2000.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul în stare de arest, asistat de avocat și - apărători aleși, martorul din lucrări, și.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Av. solicită ca probă în circumstanțiere și audierea martorei.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune cererii formulate.
Instanța admite proba solicitată.
S-a procedat la audierea martorilor din lucrări, precum și martorei în circumstanțiere, a căror declarații au fost consemnate și atașate la dosar.
Av. depune la dosar un înscris.
Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și nemaifiind alte cereri de formulat, acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public arată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru luare de mită, prevăzută și pedepsită de art.254 al.1, 2 Cod penal raportat la art.6,7 al.1 din Legea nr.78/2000 întrucât în calitate de ofițer din structurile de cercetare ale Poliției Judiciare în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B, la data de 17.08.2009 a pretins de la suma de 500 Euro pentru a propune o soluție favorabilă în dosarul penal 1583/P/2009 al parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, în care acesta era cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare și, în ziua de 19.08.2009 a primit această sumă.
Săvârșirea infracțiunii a fost constatată în flagrant și au fost administrate suficiente probe în dovedirea vinovăției inculpatului.
Solicită condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită la pedeapsă privativă de libertate, cu executare efectivă și la individualizarea pedepsei a se avea în vedere că a avut o atitudine sinceră și cooperantă. De asemeni, solicită deducerea din pedeapsă perioada executată și obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Av. - având cuvântul pentru inculpat - consideră că s-a făcut un pic de exces de zel din partea în ceea ce privește sinceritatea inculpatului, reținându-se că nu a avut o atitudine sinceră, lucru nereal pentru că doar la început acesta a spus că banii provin dintr-un schimb bancar, de frică, însă ulterior a recunoscut că a săvârșit infracțiunea de luare de mită.
Deși nu exista niciun alt martor, în afara denunțătorului, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, el a fost un profesionist care a dat dovadă la un moment dat de slăbiciune și nu a cerut suma de 500 Euro, ci doar a solicitat o "atenție". Consideră că nu a fost vorba de o anumită sumă atâta timp cât martorii au indicat suma de 500 Euro, inculpatul a declarat că nu a solicitat nicio sumă, iar în rechizitoriu a menționat suma de 20 milioane lei vechi. Inculpatul își îndeplinea obligațiile profesionale și a cerut doar o atenție.
Mai menționează că în momentul în care s-au despărțit la gară, inculpatul nu a făcut manevre de intimidare a urmăritorilor, ci a mers la trei magazine pentru a găsi un xerox cu intenția de a face o copie. Singurul lucru făcut în sensul de a nu fi descoperit a fost cel cu telefoanele.
Solicită, în baza art.81 Cod Penal, suspendarea executării pedepsei întrucât este o faptă relativ gravă, iar valorile sociale au fost "violate" doar la momentul săvârșirii flagrantului.
Solicită clemență și a se avea în vedere probele administrate în circumstanțiere, declarațiile fiind date de colegii și șefii săi și nu de membrii familiei.
Av. - având cuvântul pentru inculpat - consideră că acest proces este o formalitate întrucât inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.
Având în vedere pericolul social scăzut al infracțiunii, valorile sociale vătămate, poziția de recunoaștere, faptul că regretă fapta și consecințele acesteia, atitudinea anterioară săvârșirii faptei, că este la prima abatere, solicită aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege și suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Inculpatul - având cuvântul - arată că perioada de două luni și Jaf ost de ajuns să realizeze că a greșit și și-a distrus viitorul și solicită a se avea în vedere conduita sa profesională anterioară, că regretă fapta și aplicarea unei pedepse cu suspendare pentru a se angaja și a-și ajuta tatăl care este bolnav și are de achitat credite bancare.
CURTEA
- deliberând -
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul TERITORIAL BACĂU înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU cu nr- a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 al. 1,2. p. raportat la art. 6,7 al. 1 din Legea 78/2000.
S-a reținut în actul de sesizare al instanței că în calitate de ofițer din structurile de cercetare ale Poliției Judiciare (subinspector ) în cadrul IPJ B - Serviciul de Investigare a Fraudelor, la data de 17.08.20099, a pretins de la suma de 500 euro pentru a propune o soluție favorabilă în dosarul penal nr. 1583/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău în care acesta era cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, sumă ce i-a fost remisă de denunțător, în jurul orelor 14:00. pe strada - - din municipiul B în ziua de 19.08.2009, dată la care a fost prins și reținut de organele de urmărire penală.
Analizând probatoriul administrat în cauză instanța reține următoarele:
Inculpatul - este ofițer din structurile de cercetare ale poliției judiciare cu gradul de subinspector în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului B - Serviciul de Investigarea Fraudelor. În această calitate inculpatului i-a fost repartizat spre soluționare dosarul penal nr. 1583/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, în care avea calitatea de învinuit, ca urmare a plângerii penale formulate de SC AUTO C pentru delapidare, respectiv faptul că în calitate de agent de vânzări la această societate susnumitul și-a însușit din vânzări suma de 13.978,47 lei, achitată parțial de învinuit, astfel încât la data de 15.08.2009 acesta mai avea de achitat un debit de 2750 lei. La data de 17.08.2009 s-a prezentat la sediul IPJ B, pentru a face dovada achitării prejudiciului rămas și a luat legătura în acest sens cu ofițerul de caz desemnat, respectiv inculpatul. După ce au fost discutate aspectele legate de modalitatea în care urma să fie achitat prejudiciul,inculpatul i-a propus lui să meargă împreună la un bar din apropierea sediului poliției, cei doi s-au așezat la o masă din bar, iar inculpatul a spus că indiferent de faptul că prejudiciul va fi achitat dosarul își va urma cursul, va ajunge la parchet, iar soluția ce va fi dată de procuror va depinde de propunerea ce va fi făcută de organul de poliție. În continuare inculpatul l-a întrebat pe "cum facem" iar acesta a răspuns că nu știe întrucât nu a mai fost pus în această situație după care inculpatul a desenat cu degetul pe masă suma de 500 Euro și a repetat acest gest întrucât a spus că nu a înțeles prima cifră. Cei doi au convenit să se întâlnească a doua zi pentru ca să facă dovada achitării integrale a prejudiciului și să remită inculpatului suma pretinsă de acesta.
s-a întors în aceeași zi la domiciliul său din I și a relatat părinților săi cât și martorului faptul că polițistul care se ocupă de cazul său i-a cerut suma de 500 Euro. Întrucât mama sa i-a spus că nu mai are de unde să îi dea și această sumă,precum și la sfaturile avocatei sale, s-a decis să denunțe cazul de corupție la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul TERITORIAL BACĂU. În urma denunțului formulat la data de 18.08.2009 a fost organizat un flagrant de către organele judiciare la data de 19.08.2009, în jurul orei 14,00, dată stabilită de inculpat pentru remiterea banilor printr-o convorbire telefonică purtată cu denunțătorul. Cei doi s-au întâlnit în zona CFR B și, după ce i-a cerut denunțătorului telefonul mobil ca o măsură de precauție, inculpatul s-a urcat în mașina condusă de, a purtat o scurtă discuție cu acesta, după care a primit suma pretinsă. După ce inculpatul s-a despărțit de denunțător și s-a urcat în autoturismul său a fost imobilizat de lucrătorii În momentul realizării flagrantului, inculpatul a încercat să înghită bancnotele primite de la denunțător, însă echipa operativă aao prit această activitate.
Cu excepția momentului realizării flagrantului inculpatul a avut o atitudine sinceră,cooperantă, a manifestat regret pentru fapta săvârșită. În declarațiile inculpatului a existat o nuanțare cu privire la modalitatea de săvârșire a faptei, acesta pretinzând că nu a indicat denunțătorului o anumită sumă de bani ci a pretins doar o "atenție", însă această poziție este contrazisă atât de declarațiile denunțătorului cât și de declarațiile martorilor și.
La reținerea situației de fapt mai sus descrisă au fost avute în vedere, ca mijloace de probă, denunțul formulat de către, procesele verbale de consemnare criminalistică, de constatare a infracțiunii flagrante, de redare în formă scrisă a dialogului ambiental purtat între inculpat și denunțător la data de 19.08.2009 și a convorbirilor telefonice purtate între aceștia, adresele IPJ B cu nr. - și - din 01.09.2009,declarațiile denunțătorului, declarații de martori și declarațiile inculpatului.
În drept, fapta inculpatului - de a pretinde și primi suma de 500 Euro de la pentru a îndeplini un act ce intră în sfera atribuțiilor sale de serviciu, ca organ de cercetare penală,întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 al. 1,2. p. raportat la art. 6,7 al. 1 din legea 78/2000.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicate inculpatului instanța va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72. p. și necesitatea atingerii scopului preventiv, astfel cum acesta este prevăzut de art. 52. p. Împrejurarea că inculpatul a săvârșit infracțiunea de luare de mită în exercitarea atribuțiilor de serviciu ca polițist cu atribuții de poliție judiciară conferă un grad de pericol social ridicat al faptei, în acest caz legea penală fiind încălcată chiar de către o persoană însărcinată să o aplice. Prin urmare nu vor fi reținute ca circumstanțe atenuate nici lipsa antecedentelor penale și nici poziția procesuală de cooperare cu organele judiciare pe care inculpatul a adoptat-o, urmând a fi aplicată pedeapsa închisorii într-un cuantum superior minimului special prevăzut de lege, la care se va adăuga pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b,
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea efectivă de libertate a inculpatului. În acest sens vor fi avute în vedere caracterizarea făcută inculpatului de către șeful său, comisar, calificativele obținute de acesta care indică o activitate profesională performantă, aspecte care relevă faptul că infracțiunea săvârșită reprezintă un act izolat, care nu îl definește pe inculpat. Pentru aceste motive va fi dispusă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în temeiul art. 86 ind. 1.Cod Penal, va fi fixat termen de încercare potrivit art. 86 ind. 2.Cod Penal și vor fi stabilite măsurile de supraveghere la care inculpatul va trebui să se supună sub sancțiunea revocării suspendării potrivit art. 86 ind. 4.
Cod PenalCa efect al condamnării vor fi interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b, c în Cod Penal condițiile art. 71 al. 2.Cod Penal, pedeapsa accesorie urmând a fi suspendată potrivit art. 71al. 5.Cod Penal iar ca efect al suspendării pedepsei se va dispune punerea în libertate a inculpatului de îndată, potrivit art. 350 al. 3 lit. b
C.P.P.În cauză vor fi aplicate și prevederile art. 88.Cod Penal referitoare la deducerea din pedeapsă a reținerii și arestării preventive de la 19.08.2009 până la data punerii în libertate.
În conformitate cu dispozițiile art. 191.C.P.P. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, la stabilirea cuantumului acestora urmând a fi avut în vedere și cuantumul stabilit de parchet pentru cheltuielile judiciare din cursul urmăririi penale, necontestat de inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Condamnă inculpatul, fiul lui și, născut la 29.09.1977 în mun. Câmpulung M, jud. S, domiciliat în B,-,. A,. 16, jud. B, cetățean român, necăsătorit, studii superioare, fără antecedente penale, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 al. 1,2.Cod Penal raportat la art. 6,7 al. 1 din Legea 78/2000 la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b, c
Cod PenalInterzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b, c în Cod Penal condițiile art. 71 al. 2
Cod PenalÎn temeiul art. 86 ind. 1.Cod Penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 86 ind. 2 fixează termen de încercare de 6 ani începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
În temeiul art. 86 ind. 3 al. 1.Cod Penal pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte din trei în trei luni la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bacău.
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea.
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă.
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În conformitate cu dispozițiile art. 359.C.P.P. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 ind. 4.Cod Penal referitoare la consecințele nerespectării condițiilor suspendării.
În temeiul art. 71 al. 5.Cod Penal dispune suspendarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b,c pe Cod Penal durata termenului de încercare.
În temeiul art. 350 al. 3 lit. b dispune C.P.P. punerea de îndată în libertate a inculpatului,dacă nu este arestat în altă cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 191.C.P.P. obligă inculpatul să plătească statului suma de 5500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu apel în 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2009, în prezența inculpatului
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. -
Trehnored. - - 2 ex.
17.11.2009
Președinte:Arin Alexandru MengoniJudecători:Arin Alexandru Mengoni