Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Încheierea /2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 11 februarie 2008
PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky G -
JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 3: Constantin Costea
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și partea civilă C-S împotriva deciziei penale nr. 103 din 21 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul intimat G, personal și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind partea civilă recurentă C-S, partea civilă intimată intimată Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și partea responsabilă civilmente SC Com SRL.
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nefiind formulate cereri sau invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public expune motivele de recurs depuse la dosarul cauzei, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, criticând hotărârile pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul soluțiilor de achitare față de inculpatul G, sub aspectul nemotivării lor, sub aspectul modului în care instanțele au pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului, nepronunțându-se cu privire la aceasta, precum și sub aspectul modului de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului și a modului de executare a acesteia. Referitor la recursul părții civile pune concluzii de respingere întrucât C-S nu are calitate procesuală.
Apărătorul inculpatului intimat solicită respingerea recursului parchetului ca neîntemeiat, arătând că, referitor la primul motiv de recurs, privind soluția de achitare a inculpatului, parchetul nu a analizat obiectiv practica judiciară care, în majoritatea cazurilor, atât la această instanță cât și la Înalta Curt ea de Casație și Justiție, s-a opinat în spețe similare că nu sunt întrunite unul sau mai multe elemente constitutive ale infracțiunii de înșelăciune și s-a dispus achitarea sau casarea cu trimitere. Referitor la al doilea motiv de recurs al parchetului, arată că din considerentele hotărârilor rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive pentru infracțiunile față de care s-a dispus achitarea. În ceea ce privește individualizarea pedepsei, apreciază că aceasta s-a făcut conform disp. art. 72 Cp, având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale și în tot cursul procesului penal a avut o atitudine sinceră și de regret pentru faptele reținute în sarcina sa, privind întocmirea a centralizatoarelor și facturilor de aprovizionare cu îngrășăminte care, susținute de cupoanele agricole, au fost folosite pentru obținerea de credite bancare, credite pe care le-a onorat și pentru care a plătit dobânda percepută de bancă. Referitor la recursul declarat de partea civilă C-S, pune concluzii de respingere, întrucât aceasta nu are calitate procesuală.
În replică, procurorul arată că s-a depus la dosarul cauzei o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din anul 2006, care confirmă acuzarea; referitor la legătura dintre inculpat și minister, arată că aceasta intervine atunci când ministerul s-a subrogat în drepturile băncii.
Inculpatul intimat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA,
vând nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 306 cpp,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la 15.02.2008
Dată în ședință publică, azi, 11.02.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G - - - - -
GREFIER
- -
Tehnored. /15.02.08
RO MANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.168/
Ședința publică din 15 februarie 2008
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR: - -
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
Pe rol se află pronunțarea soluției privind recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și partea civilă C-S împotriva deciziei penale nr. 103 din 21 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursurilor, concluziile apărătorului și ale procurorului, ultimul cuvânt al inculpatului au avut loc în ședința publică de la 11.02.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 15.02.2008, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului Național Anticorupție Serviciul Teritorial Timișoara, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul G, pentru săvârșirea infracțiunilor: utilizarea creditelor sau subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate prev. de art.10 lit.c din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, înșelăciune prev. de art.215 al.1,2,3 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, fals intelectual la Legea contabilității prev. de art.40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art.289 Cod penal, folosirea cu rea credință a sumelor sau creditelor de care se bucură societatea într-un alt scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu al făptuitorului, ori pentru a favoriza o altă societate în care acesta are interese direct sau indirect prev. de art.266 al.1 pct.2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Prin sentința penală nr. 54/01.04.2004, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr. 4396/P/2003, în baza art.10 lit.c din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, art.74 lit.a, art.76 lit.c Cod penal a fost condamnat inculpatul G, la 3 ani închisoare.
În baza art.215 al.1,2,3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, art.74 lit.a, art.76 lit.c Cod penal, același inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare.
În baza art. 290 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, art.74 lit.a, art.76 lit.e Cod penal, același inculpat a fost condamnat la 2 luni închisoare.
În baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a, art.76 lit.e Cod penal, același inculpat a fost condamnat la 5 luni închisoare.
În baza art.266 al.1 pct.2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, art. art.74 lit.a, art.76 lit.c Cod penal, același inculpat a fost condamnat la 10 luni închisoare.
În baza art.1 din Legea nr. 543/2002, art.1 din OUG nr. 18/2003, s-a constatat grațiată pedeapsa de 10 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.266 al.1 pct.2 din Legea nr. 31/1990.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.7 din Legea 543/2002.
În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal s-au contopit pedepsele de 3 ani închisoare, 2 ani închisoare, 2 luni închisoare, 5 luni închisoare și s-a dispus ca inculpatul G să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.
S-au interzis drepturile inculpatului pe perioada prev. de art. 71 Cod penal, drepturile prev. de art.64 lit.a-e Cod penal.
În baza art 53 al.1 pct.2 lit.a Cod penal, art.65 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 10 lit. c din Legea nr. 78/2000, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,c Cod penal, pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce urmează a se executa conform art.66 Cod penal.
În baza art.14, 346 al.1 Cod procedură penală, art. 998, 999 Cod civil, inculpatul fost obligat față de partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului B, la plata sumei de 1.491.400.000 lei despăgubiri civile, cu dobânzile legale aferente.
În baza art.348 Cod procedură penală, s-au declarat ca fiind false și s-a dispus anularea înscrisurilor false aflate la dosarul de urmărire penală: centralizator nr. 2/2000, nr. 3/2000, nr. 4/2000, nr.5/2000, nr.6/2000, nr.7/2000, nr.8/2000, nr.9/2000, nr.10/2000, nr.11/2000, nr.12/2000, nr.13/2000, nr.14/2000, nr.16/2000, nr.20/2000, nr.22/2000, nr.23/2000, nr.24/2000, nr.25/2000 și a facturilor menționate în centralizatoare, respectiv factura nr. -/2000, nr.59812/2000, nr. -/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000,nr. -/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr. -/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr. -/2000, nr.551/2000, nr.552/2000, nr.565/2000, nr.567/2000, nr.569/2000, nr.570/2000, nr.571/2000, nr.-/2000, nr.-/2000.
S-a dispus scoaterea din cauză a părții civile C-
S-a respins cererea privind publicarea hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, inculpatul G și partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Parchetul Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoaraa criticat sentința pentru nelegalitate, constând în neaplicarea pedepsei complementare pentru infracțiunea prev. de art. 10 lit. c din Legea nr. 78/2000, a neaplicării prev. de art. 71 Cod penal, pentru fiecare infracțiune în parte, a neaplicării disp. de art. 13 Cod penal, în raport cu infracțiunea prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu privire la greșita soluționare a laturii civile; la nerespectarea disp. de art. 7 din Legea nr. 26/1990 și pentru netemeinicie, constând în neînlăturarea art. 74 lit. a, 76 Cod penal reținute de instanța de fond în mod nejustificat și cu privire la respingerea cererii procurorului de aplicare a disp. art. 30 din Legea nr. 78/2000.
Inculpatul a criticat sentința apelată pentru netemeinicie, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, solicitând achitarea sa.
Partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a criticat sentința apelată pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit inculpatul nu a fost obligat la plată și a comisionului bancar de decontare a cupoanelor bancare, a penalităților legale.
Curtea de APEL TIMIȘOARA prin decizia penală nr. 355 din 14 octombrie 2004, pronunțată în dosar nr. 3777/P/2004, în temeiul prevederilor art. 379 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod proc. penală, a admis apelul declarat de Parchetul Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, împotriva sentinței penale nr. 54/01 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul C-S, în dosar nr. 4396/P/2003.
A desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând cauza, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 10 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 lit. a, art. 76 lit. b Cod penal, - pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal, cu aplicare art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 lit. a, art. 76 lit. c Cod penal, pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru art. 290 Cod penal, cu aplicarea prev. de art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 lit. a, art. 76 lit. e Cod penal, pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 299 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 74 lit. a, art. 76 lit. e Cod penal, pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru art. 266 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 lit. a, art. 76 lit. c Cod penal, pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru fiecare pedeapsă în parte a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 Cod penal, pe durata art. 71 Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
Pentru infracțiunea prev. de art. 10 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit. a, art. 76 lit. b Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev.de art.64 lit.a, b, c, Cod penal, pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale.
A menținut obligarea inculpatului la plata sumei de 1.491.400.000 lei despăgubiri către partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu dobânzi legale de la data producerii prejudiciului până la data recuperării integrale a acestuia și a respins în rest pretențiile formulate de aceeași parte civilă.
A dispus comunicarea deciziei și a sentinței penale nr. 54/01 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul C S, la data rămânerii definitive la Oficiul Registrului Comerțului, care va efectua înregistrările în registru, cu privire la condamnarea inculpatului.
A menținut în rest nemodificată sentința penală apelată.
În temeiul prevederilor art. 379 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul G și partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, împotriva aceleiași sentințe penale.
În temeiul prev. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare privind apelul procurorului au rămas în sarcina statului, iar în temeiul prev. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, i-a obligat pe inculpatul - apelant și partea civilă apelantă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, la plata sumei de câte 500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul Național Anticorupție- Serviciul Teritorial Timișoara și inculpatul G.
Parchetul a invocat în motivele scrise de recurs, cazurile de casare prev.de art.3859alin.1 pct.14 și pct.171Cod proc.penală, solicitând pe de o parte, înlăturarea circumstanțelor atenuante personale reținute în favoarea inculpatului și majorarea pedepselor aplicate acestuia, iar pe de altă parte a apreciat că prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, sub aspectul modului în care a fost soluționată latura civilă a cauzei, întrucât instanța a dat ce nu s-a cerut - extra petita - acordând în mod nejustificat dobânzi legale, deși acestea nu au fost cerute de partea civilă și nu sunt întrunite cerințele legale pentru acordarea lor din oficiu.
Totodată, Parchetul a considerat că, în mod nejustificat a fost respinsă cererea privind aplicarea disp.art.30 din Legea nr.78/2000, care reglementează posibilitatea publicării sentințelor penale de condamnare în presa locală după rămânerea definitivă a acestora.
În concluziile orale formulate, reprezentantul parchetului a precizat că nu mai susține motivul de recurs vizând greșita soluționare a laturii civile a cauzei și nici pe cel referitor la neaplicarea art.30 din Legea nr.78/2000.A învederat faptul că înțelege să completeze motivele de recurs, cu cazurile de casare prev. de art.3859al.1 pct.15 și 171Cod procedură penală, întrucât instanța nu a dat eficiență dispozițiilor Legii de grațiere nr.543/2002 pentru pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.40 din Legea nr.82/1991 rap.la art.289 Cod penal, pe de o parte, iar pe de altă parte a greșit atunci când a aplicat o pedeapsă accesorie prev. de art.71 penal rap.la art.64 penal pentru pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.266 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990, pedeapsă ce a fost grațiată.
Inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art.3859alin.1, pct.12, pct. 13, pct.14 și pct.171teza a II -a Cod procedură penală, solicitând achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b Cod proc. penală, pentru infracțiunea prev.de art.10 lit.c din Legea nr.78/2000, susținând că faptele reținute reprezintă contravenții potrivit art.13 din OUG nr.219/29 decembrie 1999.
Totodată, inculpatul a solicitat achitarea sa, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d Cod proc penală, pentru infracțiunea de înșelăciune, prev.de art.215 alin.1,2,3 Cod penal, apreciind că în cauză nu s-a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu în dauna părții civile.
În subsidiar, apărătorul inculpatului a solicitat restituirea cauzei la organul de urmărire penală pentru identificarea și audierea persoanelor fizice de la care au fost achiziționate cele 14.914 cupoane agricole, pentru a se stabili dacă inculpatul a acționat cu rea credință, precum și modul cum au fost folosiți banii obținuți pe cupoane. Același apărător a mai solicitat, într-un ultim subsidiar, a se da eficiență prevederilor art.81 Cod penal ori ale art.861Cod penal, deoarece inculpatul a acționat cu bună - credință, prin activitatea sa asigurând beneficiarilor de cupoane intrarea efectivă în posesie, a sumelor de bani acordate ca ajutor pentru munca în agricultură.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, prin decizia nr.5736 din 12 octombrie 2005, pronunțată în dosar nr.6394/2005, a admis recursurile declarate de Parchetul Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și inculpatul G împotriva deciziei penale nr. 355/A din 14 octombrie 2004 Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția penală. A casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Prin Decizia penală nr. 189/A din 15 mai 2006 dosar nr. 584/P/2006, Curtea de APEL TIMIȘOARA, în baza art.179 pct.2 lit.b Cod procedură penală a admis apelurile declarate de DNA Serviciul Teritorial Timișoara, inculpatul G și partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței penale nr. 54 din 1 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr. 4396/2003, a casat sentința și a dispus restituirea cauzei la Tribunalul C-
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că potrivit normelor procesuale penale, art.383 alin.1 rap.la C.P.P. art.356 C.P.P. instanța de apel era obligată să examineze critic fiecare din motivele de apel supuse judecății sale și să le admită ori să le respingă motivat, arătând pe ce anume și-a fundamentat concluziile.
Lipsa acestei analize echivalează cu nemotivarea soluției, fapt ce a pus în imposibilitate instanța de control judiciar să se pronunțe la rândul ei cu privire la motivele de recurs în ansamblul lor.
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat un aspect esențial, neelucidat în cauză și care constă în neresponsabilizarea societății comerciale administrate de inculpat, SC SRL C, care a fost titulara creditului și care în situația existenței vreunui prejudiciu, ar trebui să figureze în proces ca parte responsabilă civilmente.
Astfel, prima instanță a reținut că fapta inculpatului G, de a utiliza creditele societății SC SRL C, care au fost acordate acesteia de către BCR Agenția Oțelu pentru achiziționarea de îngrășăminte, în alt scop decât cel pentru care au fost acordate, fiind folosite de inculpat pentru achiziționarea de pe piața liberă a cupoanelor agricole în vederea decontării lor pentru obținerea pentru sine de venituri necuvenite, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art.10 lit.c din Legea nr.78/2000 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal - pentru creditele folosite în acest fel de inculpat după intrarea în vigoare a Legii nr.78/2000, în valoare totală de 1.289.100.000 lei.
De asemenea, instanța a reținut că fapta inculpatului de a folosi cu rea credință creditele societății, pe care le contractase pentru achiziționarea de îngrășăminte, într-un scop contrar intereselor acestei societăți, dar în folosul său propriu, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prev.de art.266 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal pentru creditele care au fost acordate și folosite de inculpat în alte scopuri până la intrarea în vigoare a Legii nr.78/2000, respectiv pentru suma de 202.300.000 lei.
Fiind sesizată instanța cu soluționarea cauzei sub aspectul comiterii acestor infracțiuni, s-a impus introducerea în cauză și a SC SRL, la care inculpatul a avut calitatea de administrator, societate care a fost beneficiara creditului, urmând ca în situația existenței vreunui prejudiciu această societate să răspundă alături de inculpat ca parte civilmente responsabilă.
Prima instanță neprocedând în felul acesta, a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică, motiv pentru care sub acest aspect au fost admise în baza art.379 pct.2 lit.b Cod proc.penală, apelurile declarate de - Serviciul Teritorial Timișoara, inculpatul G și partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței penale nr.54 din 1 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr.4396/2003, se va casa sentința și se va dispune rejudecarea cauzei de către Tribunalul C S, cu ocazia rejudecării cauzei de către prima instanță, urmând a fi analizate și restul motivelor invocate de părți, astfel cum au fost ele menționate la fila 11 deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Înalta Curte de Casație și Justiție printre motivele invocate de părți și care au urmat a fi examinate de instanță, a stabilit și împrejurarea de a se verifica dacă persoanele fizice de la care au fost achiziționate cupoanele, au fost induse în eroare în sensul disp.art.215 Cod penal de către inculpat la efectuarea tranzacției. Latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune prevede inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, sau ca mincinoase a unor fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul, un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin dispoziția dată, a învederat instanței a examina dacă în cauză fapta inculpatului întrunește sau nu elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune. În nici un caz, în această dispoziție Înalta Curte nu a înțeles a obliga prima instanță a audia toți titularii de cupoane de la care inculpatul le-a cumpărat. De altfel, nu există posibilitatea fizică și faptică, ca vreun organ judiciar să poată identifica beneficiarii cupoanelor, persoane fizice, de la care inculpatul le-a achiziționat. Inculpatul în cursul urmăririi penale a indicat un număr redus de martori ca și vânzători de cupoane și care în schimb ar fi primit îngrășăminte chimice, însă fiind audiați, au negat acest lucru și chiar unii dintre ei au declarat că inculpatul le-a cerut să declare că au efectuat aceste operațiuni, inculpatul nu a fost în posibilitatea de a indica alte persoane de la care a cumpărat cupoane agricole sau cărora le-a livrat îngrășăminte chimice. De altfel, inculpatul a achiziționat un număr foarte mare de cupoane, respectiv 14.914 cupoane de la un număr mare de persoane fizice, beneficiari ale acestora.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul C-S la nr. 4833/P din 22 iunie 2006, și prin sentința penală nr. 157 din 18 septembrie 2006, în baza art.42 Cod procedură penală raportat la art.25 Cod procedură penală, s-a declinat competența de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeș, dosarul fiind înregistrat la această judecătorie la nr. 4435 din 6 octombrie 2006.
Prin sentința penală nr. 24 din 22.01.2007, pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Caransebeș în baza disp.art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, a achitat inculpatul G, pentru infracțiunile prev. de: art.215 al.1,2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, art.10 lit.c din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, art.40 din Legea 82/1991 cu aplicarea art.13 Cod penal și art.266 al.1 pct.2 din Legea nr. 31/1990 modificată cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și cu aplicarea art.13 Cod penal.
În baza disp.art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, a condamnat inculpatul G, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare.
În baza disp.art.81,82 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, termenul de încercare fiind de 2 ani și 3 luni.
A atras atenția inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal cu privire la revocare în cazul săvârșirii unei infracțiuni.
În baza disp.art.191 Cod procedură penală, a obligat inculpatul să plătească statului suma de 2000 lei cheltuieli judiciare.
În baza art.348, art.445 Cod procedură penală, a declarat ca fiind false și a dispus anularea înscrisurilor false aflate la dosarul de urmărire penală: centralizator nr. 2/2000, nr. 3/2000, nr. 4/2000, nr.5/2000, nr. 6/2000, nr.7/2000, nr. 8/2000, nr.9/2000, nr.10/2000, nr. 11/2000, nr.12/2000, nr. 13/2000, nr.14/2000, nr.15/2000, nr.16/2000, nr.20/2000,nr.22/2000, nr. 23/2000, nr.24/2000, nr. 25/2000, și a facturilor menționate în centralizatoare: factura -/2000, nr.-/2000, -/2000, nr.-/2000, -/2000, -/2000, -/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000,nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr.-/2000, nr. 551/2000, nr.552/2000, nr.565/2000, nr.567/2000,nr.569/2000, nr.570/2000, nr.-/2000, nr.-/2000.
În baza prev.art.14, 346 Cod procedură penală, a respins pretențiile civile ale Direcției Generale a Finanțelor Publice C-S și ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În perioada 9 mai 2000 - 27 iunie 2000, inculpatul G, în calitate de asociat unic și administrator la SC COM SRL C, a achiziționat de pe piața liberă un număr de 14.914 cupoane agricole, de la beneficiarii subvențiilor, emise de Ministerul Agriculturii și Alimentației, pe care ulterior le-a decontat prin agențiile bancare.
SC COM SRL, prin administrator G (inculpatul), a prezentat la BCR Agenția Oțelu în vederea decontării, un număr de 14.914 cupoane agricole, care au fost însoțite conform reglementărilor în vigoare, de un număr de 19 centralizatoare a facturilor întocmite în fals, de livrare către beneficiarii cupoanelor agricole, a unor cantități de îngrășăminte chimice.
În aceeași perioadă SC COM SRL, prin administratorul ei, a contractat credite în valoare de 1.491.400.000 lei de la BCR Agenția Oțelu, pentru cumpărarea de complex de îngrășăminte, credite pe care le-a folosit însă pentru a cumpăra de pe piața liberă cupoane agricole în vederea decontării ulterioare prin BCR Oțelu.
În anul 2000 SC COM SRL C nu s-a aprovizionat cu îngrășăminte chimice și nici nu a deținut pe stoc asemenea produse, astfel că nu a livrat către beneficiarii de cupoane agricole îngrășăminte chimice, iar eliberarea facturilor s-a făcut în fals.
În fals au fost întocmite și centralizatoarele facturilor.
Cu privire la infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 al.1,2 și 3 Cod penal, reținută în sarcina inculpatului, instanța a apreciat că faptei îi lipsesc elementele constitutive - latura subiectivă sub forma intenției - întrucât:
Programul național pentru țărănime bazat pe cupoane agricole gratuite, precum și sistemul de distribuire, gestionare și decontare a cupoanelor pentru agricultori a fost reglementat prin OUG nr. 219/1999 și HG 98/2000, potrivit cărora, deținătorii de cupoane devin proprietarii lor, putând plăti bunuri și servicii expres prevăzute de aceste acte normative.
În lipsa unor dispoziții legale exprese, de întârziere și de sancționare a operațiunilor de înstrăinare, beneficiarii acestor cupoane ( producătorii agricoli), au preferat să vândă cupoanele pentru a intra astfel mai repede în posesia sumelor de bani, necesare activităților agricole.
Sumele de bani obținute prin vânzarea cupoanelor au fost folosite de către producătorii agricoli tot pentru agricultură, evitând metodologia greoaie de decontare a cupoanelor reglementată de cele două acte normative.
Din punct de vedere financiar - bancar, cupoanele agricole nu pot fi asimilate cu titlurile de credit, cupoanele având o valoare fixă iar titlurile de credit sunt valori reglementate prin legi speciale.
Beneficiarii cupoanelor agricole sunt și proprietarii lor și își pot exercita pe deplin atributele dreptului de proprietate.
Din probele administrate a rezultat cu certitudine că aceste cupoane au ajuns în posesia beneficiarilor lor - producătorii agricoli - care au înțeles să se folosească de ele prin înstrăinare contra unor sume de bani, în loc să le folosească potrivit dispozițiilor legale pentru achitarea contravalorii semințelor, a materialului de plantata, pomicol și viticol, etc.
Nu exista nici o prevedere legală care să interzică vânzarea cupoanelor de către deținătorii legali ai acestora și nu exista impedimentul sau interdicția ca unele firme să se ocupe doar (sau) și de intermedieri comerciale și nici o prevedere legală care să interzică asemenea activități sau să oblige o firmă să răspundă pentru realitatea sau fictivitatea operațiunilor desfășurate de o altă firmă.
agricol reprezintă o creanță a producătorului agricol asupra statului, reprezentat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și dezvoltării Rurale și nefiind interzisă prin lege înstrăinarea acestor creanțe, inculpatul le-a cumpărat de la deținători în mod liber și le-a utilizat în raporturile sale de creditare cu banca, activitate de asemenea neinterzisă de actul normativ.
În cazul infracțiunii prev. de art.215 Cod penal, lipsește intenția și prejudiciul; din probele administrate nerezultând faptul că inculpatul ar fi indus în eroare, cu intenție, în sensul că ar fi prezentat ca adevărată o faptă mincinoasă pentru a obține un folos material injust, ori s-a folosit de mijloace frauduloase.
Nu s-a dovedit în nici un fel în ce constă prejudiciul încercat de partea civilă, atâta vreme cât Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale avea obligația prin lege să suporte contravaloarea oricărui cupon pe care l-a emis, indiferent de deținător.
Cu privire la infracțiunea de utilizare a creditelor sau subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate prev. de art.10 lit.c din Legea nr. 78/2000, instanța a apreciat că și acestei fapte îi lipsește un element constitutiv al infracțiunii - latura subiectivă -.
Astfel, creditul bancar a fost obținut de către societatea administrată de către inculpat.
Inculpatul nu a schimbat destinația creditului întrucât, cupoanele reprezentând un drept de creanță asupra statului, au fost folosite pentru a garanta împrumutul și pentru salvarea investiției făcută de SC COM SRL.
Nu poate fi vorba în cauză de " foloase necuvenite" întrucât cupoanele reprezentând titluri de creanțe și trebuiau onorate și activitățile de intermediere nu au fost incriminate.
Lipsește intenția ca element constitutiv și al infracțiunii prev. de art 40 din Legea 82/1991 raportat la art.289 Cod penal, inculpatul neurmărind cu bună știință să efectueze înregistrări inexacte sau omisiuni de înregistrări în contabilitate, cu consecința deturnării veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare și elementelor patrimoniale ce se reflectă în bilanțul contabil.
Pe de altă parte, facturile fiscale nu sunt considerate înscrisuri oficiale ci înscrisuri sub semnătură privată, la fel ca și centralizatoarele prezentate la bancă în vederea decontării.
Cu privire la infracțiunea prev. de art.266 al.1 pct.2 din Legea 31/1990, instanța a reținut că și acestei fapte îi lipsește latura subiectivă.
Inculpatul nu a urmărit să folosească creditele bancare într-un scop contrar intereselor SC COM SRL, în interesul său sau pentru a favoriza o altă societate în care acesta are interese direct sau indirect.
Intenția inculpatului a fost aceea, așa cum s-a reținut și mai sus, de a-și proteja investiția.
Fapta inculpatului G de a întocmi în fals facturi și centralizatoare pe care le-a prezentat în vederea decontării la BCR Agenția Oțelu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 al.1 Cod penal, în formă continuată prev. de art.41 al.2 Cod penal.
La stabilirea pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal, faptul că inculpatul nu a mai fost sancționat penal și a avut o comportare corespunzătoare pe parcursul procesului, recunoscând faptele comise și a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate.
Cu privire la latura civilă a procesului instanța a apreciat că partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nu au dovedit în nici un fel în ce constă prejudiciul invocat.
Pe de altă parte, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale avea obligația prin lege să suporte contravaloarea oricărui cupon pe care l-a emis, indiferent de deținător.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, conform dispozițiilor art. 362 - 363 Cod procedură penală, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, conform motivelor de apel formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, sentința penală este nelegală întrucât există neconcordanță între dispozitiv și minută; nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind încălcate dispozițiile art. 356 Cod procedură penală; nu au fost respectate dispozițiile art. 357 al. 2 lit. f Cod procedură penală; achitarea inculpatului G, modul de individualizare a pedepsei și modul de executare a acesteia sunt netemeinice.
Partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a criticat sentința în latura civilă, solicitând desființarea acesteia și obligarea inculpatului la plata sumei de 149.140 lei, cu titlu de prejudiciu (reprezentând contravaloarea cupoanelor agricole, comisionul bancar de decontare și penalitățile aferente).
La dosarul cauzei nu s-au solicitat probe noi.
Conform dispozițiilor art. 378 al. 11Cod procedură penală, instanța a dispus audierea inculpatului G.
Examinând sentința atacată față de cererile de apel, cât și din oficiu, sub toate aspectele legalității și temeiniciei, prin prisma dispozițiilor art. 371, 378 Cod procedură penală, s-a constat de către Tribunal C-Scă apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, sunt nefondate, astfel că, prin decizia penală nr. 103 din 21 iunie 2007 au fost respinse apelurile declarate în cauză.
Astfel, din studiul actelor și lucrărilor dosarului tribunalul a reținut că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală, conformă probelor dosarului și dispozițiilor legale în materie, stabilind o stare de fapt și drept corespunzătoare acestora, atât în ceea ce privește latura penală (existența faptelor, vinovăția inculpatului, cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei aplicate) cât și în ceea ce privește latura civilă (calitatea de parte civilă, existența și cuantumul prejudiciului).
Referitor la motivele invocate în cererea de apel formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, tribunalul a constatat din analiza sentinței penale atacate și a dispozitivului acesteia că nu se regăsesc, în conținutul acesteia, neconcordanțe între acestea, aspectele menționate în sentință.
Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 356 lit. c Cod procedură penală, tribunalul a apreciat că din analiza de ansamblu sentința penală nr. 24/2007 și în special a mențiunilor cuprinse la filele 15-17, rezultă, în mod cert (direct și indirect) starea de fapt și drept, precum și temeiurile ce au stat la baza pronunțării soluției.
În ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor art. 357 al. 2 lit. f Cod procedură penală, tribunalul a apreciat că în cauză, nu se poate reține vreo încălcare a acestora, din analiza încheierii de ședință din 6.12.2006, precum și a celei din 10.01.2007 nerezultând faptul că instanța a pus în discuție "schimbareaîncadrării juridice a faptelor" reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului G (în sensul art. 334 Cod procedură penală) mențiunile cuprinse în aceste încheieri (precum și cele din concluziile scrise de la filele 22- 328) fiind tangențiale cererii de probațiune formulate de apărătorul inculpatului.
În fine, pentru considerentele invocate în motivarea hotărârii apelate, tribunalul a apreciat soluțiile de achitare și cea de condamnare (pentru infracțiunea prev. de art. 290 Cod penal) pronunțate față de inculpatul G, ca temeinice și legale sub toate aspectele (în același sens fiind în prezent și practica Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S).
Referitor la apelul părții civile Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, tribunalul, pentru considerentele de mai sus și motivele invocate în sentința penală atacată, a apreciat că acesta este nefondat urmând să-l respingă.
Cu privire la motivul invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara prin care a solicitat comunicarea hotărârii definitive către Oficiul Registrului Comerțului, tribunalul a apreciat că acesta este nef0ndat, întrucât hotărârea nu este definitivă.
Împotriva deciziei Tribunalului C-S au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și C-
Parchetul a criticat decizia pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul soluțiilor de achitare dispuse de instanțele de judecată ca urmare a unor erori grave în interpretarea probelor administrate.
Hotărârile sunt nelegale întrucât nu cuprind motivele pe care se întemeiază.
Astfel, se constată că, din expunerea hotărârilor lipsește analiza probelor pe care instanțele și-au întemeiat soluția, a celor pe care instanțele trebuiau să le înlăture motivat sau a elementelor de fapt pe care se sprijină soluția și lipsește demonstrația logică a aplicării corecte a dispozițiilor legale.
Hotărârile penale sunt nelegale sub aspectul modului în care instanțele de judecată au pus în discuția părților schimbarea de încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului și a nerespectării disp. art. 357 alin. 2 lit. f Cpp prin nepronunțarea cu privire la aceasta, întrucât, din analiza dosarului nr- al Judecătoriei Caransebeș, se constată că la data de 6.12.2006, instanța de judecată pune în discuție încadrarea juridică, fiind consemnate concluziile procurorului care a arătat că încadrarea juridică este corectă, însă prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la această cerere de rezolvarea căreia depindea justa soluționare a cauzei, nelegalitate care a fost menținută prin decizia recurată.
Se mai arată că hotărârile penale sunt netemeinice sub aspectul modului de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului și a modului de executare a acesteia, întrucât pedeapsa aplicată este prea mică având în vedere pericolul social al infracțiunii.
C-S nu a motivat recursul.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform prev. art. 38510al. 21Cpp, se constată că recursul sunt fondate pentru următoarele considerente:
Analizând recursul parchetului, se constată că se critică hotărârea primei instanțe pentru mai multe motive, respectiv că în sentința penală atacată există neconcordanță între dispozitivul hotărârii și minută, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, hotărârea fiind dată cu nerespectarea disp. art. 356 Cpp, pe motiv că nu s-a pus în discuția părților schimbarea de încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului și a nerespectării disp. art. 357 alin.2 lit.f Cpp și că sentința este netemeinică, sub aspectul soluțiilor de achitare dispuse față de inculpatul G și sub aspectul modului de individualizare și de executare a pedepsei.
Soluționând apelul parchetului, Tribunalul C-S, se pronunță doar în ce privește primele trei motive de apel, omițând să se pronunțe cu privire la celelalte două motive prin care se critică sentința pentru netemeinicie.
Deși parchetul, prin cererea de apel, prezintă în mod detaliat critica sa privind netemeinicia sentinței instanței de fond sub aspectul achitării inculpatului pentru infracțiunile prev. de art. 215 al.1,2,3 Cp, art. 10 lit.c din 78/2000, art. 40 din Legea nr. 82/1991 și art. 266 alin.1 pct.2 din Legea nr. 31/1990, făcând o analiză a probelor administrate și a prevederilor legale incidente, instanța de apel se mărginește să arate în mod lapidar că soluția instanței de fond este temeinică și legală, conform probelor dosarului și dispozițiilor legale în materie, stabilind o stare de fapt și de drept corespunzătoare, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, ceea ce nu poate echivala cu o motivare a hotărârii, conform prevederilor art. 383 Cpp.
Potrivit art. 378 al.3 Cpp, instanța de apel este obligată să se pronunțe cu privire la toate motivele de apel, astfel că, neprocedând în acest mod, decizia recurată este nelegală și fiind incident motivul de recurs prev. de art. 3859pct.9 Cpp, în baza art. 38515alin. 1 pct.2 lit.c Cpp, vor fi admise recursurile declarate în cauză, se va casa decizia recurată și se va dispune rejudecarea cauzei în apel d e către Tribunalul C-
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel va analiza și se va pronunța și cu privire la motivele de recurs formulate în cauză.
Văzând și disp. art. 192 alin.2 Cpp,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct.2 lit.a Cpp admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva deciziei penale nr. 103/2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul C-
Casează decizia recurată și dispune rejudecarea cauzei în apel d e către Tribunalul C-
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15.02.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G - - - - -
GREFIER
- -
Red. /20.02.08
Tehnored. ex. /20.02.08
PI. -
-;
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu, Constantin Costea
