Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Decizia 239/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Comentarii

0

Dosar nr- (Număr în format vechi 2766/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIE Nr. 239

Ședința publică de la 05 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Ursulescu

JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Băjan

JUDECĂTOR 3: Daniel

Grefier

Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe

recurent PARCHET -, intimat, intimat

, având ca obiect

infracțiuni de corupție (Legea nr. 78/2000)

împotriva deciziei numărul

La apelul nominal făcut în ședința publică

lipsind:

- intimat Inculpat -

- intimat Inculpat -

- recurent - PARCHET -

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează

INSTANȚA

Asupra recursului penal de față.

Prin decizia penală nr.464 din 12.08.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Secția judiciară penală împotriva sentinței penale nr.151din 14.03.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a luat act de retragerea apelurilor declarate de apelanții și împotriva aceleiași sentințe penale.

A fost obligat fiecare apelant la câte 10 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.151 din 14.03.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B în dosarul nr-, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpații și au fost trimiți în judecată.

În baza art.11 alin.1 pct.2 lit.a raportat la art.10 alin.1lit.b Cod procedură penală cu aplicarea art.12 și 13 Cod penal a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea de acordare de credite cu încălcarea legii prev.de art.10 lit.b din Legea nr.78/2000.

În baza art.11 alin.1 pct.2 lit.a raportat la art.10 alin.1lit.b Cod procedură penală cu aplicarea art.12 și 13 Cod penal a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de instigare la acordarea de credite cu încălcarea legii prev.de art.25 raportat la art.10 lit.b din Legea nr.78/2000.

În baza art.11 alin.1 pct.2 lit.a raportat la art.10 alin.1lit.d Cod procedură penală a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de fals în declarații prev.de art.292 Cod penal.

În baza art.14 și 346 alin. ultim Cod procedură penală a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă a părților civile și.

În baza art.348 Cod procedură penală a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reprezentanta Ministerului Public de desființare a contractului de vânzare-cumpărare nr.TC 933/8.10.2001 încheiat de.

În baza art.192 al.3 Cod proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 46/P/2005 din data de 28.01.2006, înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 30.01.2006, sub nr-, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Departamentul Național Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei pentru infracțiunea de fals în declarații prev. de art.292 Cod penal, constând în aceea că la data de 14.06.2001 a dat declarație autentică, prin care arăta necorespunzător adevărului că nu deține în proprietate locuință, adăugând, în contra legii, mențiunea în Municipiul B, în scopul de a dobândi, în condiții avantajoase un apartament în municipiul B, și pentru infracțiunea de instigare la acordarea de credit cu încălcarea legii în scopul obținerii unui folos pentru sine prev. de art.25 rap. la art.10 lit.b din Legea nr.78/2000, constând în aceea că în cursul lunii octombrie a anului 2001, l-a determinat pe directorul de vânzări al Administrației Fondului Imobiliar, inculpatul, să-i acorde un credit cu dobândă suportată în parte de stat, determinare comisă prin cererea de cumpărare, depunerea adeverințelor de giranți și a declarației autentice necorespunzătoare adevărului, și a inculpatului pentru infracțiunea de acordare de credite cu încălcarea legii, în scopul obținerii unui folos pentru altul, prev. de art.10 lit.b din Legea nr.78/2000 constând în aceea că la data de 08.10.2001, a semnat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. TC 933, act prin care a acordat inculpatei un credit cu încălcarea nr.OG 19/1994, în scopul ca aceasta să plătească o dobândă redusă, de 5% în loc de 20%.

Prin același rechizitoriu, în baza art.10 lit.d, art.l 1 pct.l lit.b și art.249 Cod penal, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților și sub aspectul infracțiunii prev. de art.246 Cod penal, sub aspectul infracțiunii prev. de art.248 Cod penal și G sub aspectul infracțiunii prev. de art.10 lit.b din Legea nr.78/2000. De asemenea, conform art.38 raportat la art.45 Cod procedură penală, s-a dispus disjungerea cauzei în vederea cercetării aspectelor de natură penală relevate în starea de fapt, sub aspectul infracțiunii prev. de art.10 lit.b din Legea nr.78/2000.

Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție -Departamentul Național Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție a arătat că faptele reținute în sarcina inculpaților se probează cu următoarele mijloace de probă: articolul din "", intitulat "Judecătoare fără de lege" din 31.01.2005; cererea adresata de inculpata Primăriei -e; comunicarea nr.2071/03.08.2001 prin care inculpatei i se aduce la cunoștință repartiția și este invitată să încheie contract de închiriere; procesul-verbal al Comisiei de reglementare și atribuire; actele depuse de inculpata la Administrația Fondului Imobiliar; declarația autentică a inculpatei din 14.06.2001; adresa nr.4667 a Primarului Sectorului 1 prin care atesta că inculpata nu îndeplinea condițiile prev. de nr.OG19/1994; adresa nr. 11/10265/12.04.2005 a Primăriei Sectorului 1 B prin care se descrie procedura atribuirii locuințelor; copii de pe registrul Registraturii -e a Primăriei Sectorului 1 B; adresa Primarului - al Municipiului B prin care anunță lăsarea la dispoziție a apartamentului finanțat conform nr.OG19/1994; cererea de cumpărare a apartamentului, înregistrată la 03.08.2001 de inculpata; contractul de vânzare - cumpărare cu plata în rate nr. TC 933/ 08.10.2001, semnat de inculpata și inculpatul; procesul-verbal de predare-primire a apartamentului, încheiat între inculpata și la 20.08.2001; actul adițional nr.l din 01.02.2005, întocmit ca urmare a plății retroactive a diferenței de dobândă; actele familiei, depuse la Administrația Fondului imobiliar; declarațiile autentice ale membrilor familiei din care se observă că cei doi copii declară că nu au deținut locuință "pe teritoriul României"; adresa Primăriei Municipiului S, în care se atestă că în apartamentul vândut încă din 1998, figurează altă familie; copii de pe actele de identitate ale giranților aduși în vederea garantării creditului; adresa Administrației Fondului Imobiliar din 01.04.2005, semnată de inculpatul, în care acesta arată că nu a existat contract de închiriere; adresa Administrației Fondului Imobiliar nr.l5574 din 21.07.2005 prin care inculpatul recunoaște că a acordat credit cu dobândă subvenționată; adresa de poprire către Tribunalul București, din care rezulta că inculpata a plătit rata diminuată prin subvenționarea dobânzii; fișa postului inculpatului; fișa personală de contract a inculpatei, care a stat la baza plății ratelor; adresa de evaluare a apartamentului; declarația de avere a inculpatei din 1 august 2001, în care este menționată ""; tabele cu locuințe și solicitanți de la PriMaria Sectorului 1 B; Hotărâri ale Consiliului Local al Sectorului 1 B; criterii privind calcularea punctajului care stă la baza întocmirii listei de priorități pentru repartizarea locuințelor; extras din evidența Serviciului Spațiu Locativ, cuprinzând solicitanți; chitanța din care rezulta că - a plătit retroactiv, la data de 04.02.2005, impozitul pe apartament; adresa Consiliului Superior al Magistraturii nr.8353 din care rezultă că inculpata este judecător cu grad de C de Apel; raportul de constatare întocmit de specialistul din cadrul Departamentului Național Anticorupție, în care se calculează și se atestă plata dobânzii subvenționate pe perioada 01.08.2001-31.01.2005, anexele și bazele de calcul; declarația martorei; declarația martorei; adresa nr. 8778/08.11.2005; adresa nr.0555/25.10.2005 a Primăriei Municipiului S din care rezultă că apartamentul de pe strada - a fost vândut la 16.03.1998, iar din strada - - nr.6, la data de 12.03.2003; declarațiile părților vătămate; declarațiile inculpaților, procesele-verbale de prezentare a materialului și actele depuse de aceștia; materialul de urmărire penală în privința căruia se va dispune disjungerea; Norme metodologice de punere în aplicare a nr.OG 19/1994 care reglementează creditele și modul de acordare a acestora, după ce inculpata a încheiat contractul.

La dosarul cauzei s-au atașat fișele de cazier ale inculpaților.

După sesizarea instanței Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Departamentul Național Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție a trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție un set de documente constând în dovada de îndeplinire a procedurii de citare, adresa nr.3177/14.03.2005 a Administrației Fondului Imobiliar și un set de documente depus de către inculpatul, toate aceste documente aflându-se la filele 10-41 din dosarul nr- al înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin sentința penală nr.422/21.09.2006, pronunțată în dosarul nr-, înalta Curte de Casație și Justiție a dispus admiterea excepției de necompetență a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excepție formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție -Departamentul Național Anticorupție și a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B la data de 09.10.2006 sub nr-.

În cadrul cercetării judecătorești efectuate de Judecătoria Sectorului 3 B s-a procedat la ascultarea inculpaților și și a părții civile.

Sub aspect probatoriu instanța a procedat la ascultarea martorilor de la urmărirea penală menționați în rechizitoriu, respectiv -a, G, și (fostă ) și a încuviințat inculpatului proba cu înscrisuri pe situația de fapt în administrarea căreia au fost depuse următoarele acte: Hotărârea CGMB privind aprobarea bugetului CGMB pe anul 2004, înregistrată la CGMB -Administrația Fondului Imobiliar sub nr. 1770/22.01.2004; adresa nr. XIII/5/1387/21.02.2006 emisă de Banca Națională a României, Direcția Secretariat, domnului avocat; adresa nr.l284/DGCL/21.07.2003 emisă de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului - Direcția -a pentru Construcții Locuințe, adresă înregistrată la CGMB - Administrația Fondului Imobiliar sub nr.17675/24.07.2003; adresa nr.495/31.08.2004 emisă de Primăria Municipiului B - Direcția Buget către Administrația Fondului Imobiliar și Ordonanța nr.76 din 30.08.2001.

De asemenea, urmare adreselor instanței, au fost atașate dosarului cauzei relații și înscrisuri comunicate de Primăria Sector 1 B, de Primăria Municipiului B și de Administrația Fondului Imobiliar.

Relațiile și înscrisurile comunicate de Primăria Sector 1 B constau în adresa de răspuns la solicitările instanței și copii xerox ale documentelor care au stat la baza cererii nr. 15.824/01.08.2001 formulata de inculpata, respectiv comunicarea nr. 2071/03.08.2001 emisă de Primăria Sectorului 1 inculpatei; cererea de repartizare a unei locuințe, cerere formulată de inculpata, înregistrată la Primăria Municipiului B - Cabinet Primar sub nr.37892/30.07.2001 iar la Primăria Sectorului 1 B sub nr. 15824/01.08.2001; declarațiile autentice date de inculpata și numiții - și ; buletin de identitate pe numele -; cartea de identitate a inculpatei; adeverința nr. 2230/2001 emisă de Academia de Studii Economice B - Facultatea Br. pe numele ; adeverința nr.1319/17.07.2001 emisă de Universitatea - Facultatea de Drept pe numele; adeverința nr.l2A/14.06.2001 emisă de Tribunalul București - Serviciul contabilitate pe numele inculpatei; certificate de naștere pe numele, - și; adeverința nr. 107/16.07.2001 emisă de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului O numitului -; carte de identitate emisă pe numele.

Relațiile și înscrisurile comunicate de Primăria Municipiului B constau în adresele de răspuns la solicitările instanței și în copii xerox ale următoarelor documente: adresa emisă de Primăria Municipiului B - Direcția -a Cabinet Primar -, cu nr.894/P/l 7.05.1999; adresa emisă de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului - Cabinet Secretar de Stat - către CGMB - Primarului -, înregistrată la Cabinet Primar sub nr.21043/04.05.1999; lista apartamentelor aflate în diferite stadii de execuție finanțate în anul 1999 în baza prevederilor 19/1994 în Municipiul B; proces-verbal de predare primire încheiat la 20.08.2001 între inginerul și inculpata și proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 27/24.07.2001.

Relațiile și înscrisurile comunicate de Administrația Fondului imobiliar constau în adresele de răspuns la solicitările instanței și în copii xerox ale următoarelor documente: adresa emisă de Primăria Municipiului B, Primar -, cu nr.2069/31,07.2001 și adresată Primăriei Sector 1 B; adresa emisă de Primăria Municipiului B, Primar -, cu nr.2070/31.07.2001 și adresată Primăriei Sector 2 B; adresa emisă de Primăria Municipiului B, Primar -, cu nr.2071/31.07.2001 și adresată Primăriei Sector 3 B; adresa emisă de Primăria Municipiului B, Primar -, cu nr. 2072/31.07.2001 și adresată Primăriei Sector 4 B; adresa emisă de Primăria Municipiului B, Primar Generai, cu nr. 2073/31.07.2001 și adresată Primăriei Sector 5 B; adresa emisă de Primăria Municipiului B, Primar -, cu nr.2074/31,07.2001 și adresată Primăriei Sector 6 B; adresa nr. 14573/03.10.2001 emisă de Primăria Municipiului S - Direcția Economică și adresată domnului -; contract de comodat încheiat între și, având pe verso mențiunea "încheiere de legalizare de semnătură nr.2083/01.08.2001" BNP; contract de comodat locuințe în B, corespunzătoare numărului de patru membri din care se compune familia sa. In cuprinsul aceste cereri inculpata menționează că începând cu data de 01.06.2001 a fost promovată în funcția de Președinte al Tribunalului București, că niciunul dintre membrii familiei sale nu posedă locuință în B, că cei doi copii sunt studenți și că locuiește în apartamentul proprietatea unor rude, în baza contractului de comodat al cărui beneficiar este fiul său.

Această cerere, astfel cum rezultă din mențiunile de pe ea, a fost înregistrată la Cabinetul Primarului Municipiului B sub nr. 37892/30.07.2001. De asemenea, pe această cerere se află aplicată următoarea rezoluție semnată și datată 29.7.2001 "Rezolvare conf. legii, prin sector."

Prin adresa nr. 2069/31.07.2001 emisă de Primăria Municipiului B - Primar - către Primăria Sector 1 B s-a comunicat faptul că în ședința din 25.07.2001 Comisia pentru repartizarea locuințelor din cadrul Primăriei Municipiului Bad ispus lăsarea la dispoziția Primăriei Sector 1 Bau rmătoarelor două apartamente, situate în bloc finanțat conform Ordonanței nr. 19/1994, - 5, tronsonul 1: 1 apartament de 3 camere =. 15, etaj VIII; 1 apartament de 4 camere =. 2,. 1. Se menționa că nominalizarea beneficiarilor se va face la Administrația Fondului Imobiliar.

Ulterior, inculpata a depus cererea sa, prin care solicita a i se aproba repartizarea unei locuințe în B, la Primăria Sectorului 1 B unde a fost înregistrată la Registratura -ă sub nr. 15824/01.08.2001. Acestei cereri i-au fost atașate de către inculpată și următoarele documente, astfel cum rezultă din relațiile comunicate de Primăria Sectorului 1 B: declarațiile autentice date de inculpata (autentificată de BNP sub nr. 1202/14.06.2001) și de numiții -, și -; buletin de identitate pe numele -; cartea de Identitate a inculpatei; adeverința nr. 2230/2001 emisă de Academia de Studii Economice B - Facultatea Br. pe numele ; adeverința nr. 1319/17.07.2001 emisă de Universitatea - Facultatea de Drept pe numele; adeverința nr. 12A/l4.06.2001 emisă de Tribunalul București - Serviciul contabilitate pe numele inculpatei; certificate de naștere pe numele, - și; adeverința nr. 107/16.07.2001 emisă de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului O numitului -; carte de identitate emisă pe numele.

La data de 03.08.2001, cu ocazia analizării și aprobării lucrărilor de reglementare și atribuire întocmite de Serviciul Spațiu Locativ din cadrul Primăriei Sectorului 1 B, comisia constituită din viceprimar și membrii, și a aprobat atribuirea celor două apartamente situate în B, 1 -, - 5 ce fuseseră lăsate de Primăria Municipiului B la dispoziția Primăriei Sectorului 1 B, inculpatei fiindu-i atribuit apartamentul de 4 camere.

Primăria Sectorului 1 Bae mis către inculpata comunicarea nr.2071/03.august 2001 prin care i se aducea la cunoștință că în termen de 10 zile urmează să se prezinte la Administrația Fondului Imobiliar () în vederea încheierii contractului de închiriere pentru locuința ce i s-a atribuit în 1 - 5. 1,. 2. Aceeași comunicare cuprinde și următoarea mențiune: s-a emis în baza nr.19/1994 art.3 coroborat cu Legea nr.l 14/1996 "republicată", art.7 lit.d, fără să beneficieze de facilitățile financiare prevăzute de legislație. Comunicarea i-a fost dată inculpatei la data de 03.08.2001.

Inculpata a depus la Administrația Fondului Imobiliar cerere prin care solicita aprobarea cumpărării apartamentului situat în 1- - 5,. 1,. 2, conform legislației în vigoare, precizând în cerere că este beneficiară a ordinului de repartiție nr.2071/03.07.2001 emis de Primăria Sectorului 1 Cererea a fost înregistrată la CGMB- sub nr.16323/03.08.2001. Cererii i-au fost atașate mai multe documente printre care ordinul de repartiție emis de Primăria Sectorului 1 B, declarațiile autentice pe care le depusese și la Primăria Sectorului 1 B și declarații de venit.

La data de 20.08.2001 i-a fost predat inculpatei, pe bază de proces-verbal de predare - primire, apartamentul nr. 2 din - 5,. 1, apartament care era finalizat la data predării, astfel cum rezultă din procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 27/24.07.2001.

La data de 08.10.2001 între Consiliul - al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, reprezentată prin director general ec., în calitate de vânzător, și și -, în calitate de cumpărători, a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare cu plata în rate nr. TC 933/08.10.2001 având ca obiect locuința în curs de execuție situată în B,-, - 5, se. 1,. 1,. 2, sector 3, compusă din 4 camere. La art. 2 din contract se prevede că "prețui informativ" al locuinței este de 745.359.174 lei, din care la data contractului cumpărătorul a achitat suma de 160.086.995 lei + 30.416.529 TVA cu chitanța nr.- din 08.10.2001 reprezentând avans de 20% din prețul informativ al locuinței plus TVA, precum și comisionul vânzătorului. La art.3 din contract se stipulează că CGMB -, pe baza resurselor avansate de stat în vederea realizării și punerii în funcțiune a locuinței in curs de execuție, acordă beneficiarului un împrumut de 585.272.179 lei, pe termen de 15 ani, cu dobândă de 20% pe an, care se suportă astfel: 5% de către beneficiarul împrumutului și 15% din bugetul statului. Art.4 din contract prevede că diferența dintre prețul informativ și avansul achitat în sumă de 585.272.179 lei precum și dobânda totală de 219.477.067 calculată cu 5% pe an și TVA total de 111.201.714 lei va fi achitată de cumpărător în rate lunare pe termen de 15 ani astfel: 3.251.512 lei + dobândă lunară 1.219.317 lei + TVA lunar 617.787 lei, rezultând 5.088.616 lei, ultima fiind de 5.088. 696 lei, urmând ca rata, dobânda și TVA lunar în cuantum de 5.088.616 lei să fie reținute pe statul de plată ai unității la care cumpărătorul are de încasat drepturi bănești conform dovezii 12. Contractul este semnat din partea CGMB - de către inculpatul (care a semnat pentru directorul general ec. ) și de către cei doi cumpărători, și -. In finalul contractului se menționează că a fost eliberat la data de 17.10.2001 în 4 exemplare din care 2 exemplare se înmânează cumpărătorului.

La data de 01.02.2005 între, reprezentată prin ec. - directorul general și ec. - director economic, pe de o parte, și și -, în calitate de cumpărători, pe de altă parte, a fost încheiat actul adițional nr. 1/01.02.2005 la contractul de vânzare - cumpărare nr. TC 933 din 08.10.2001 în care, la punctului 2, se menționează că diferența până la valoarea informativă și dobânda de 20% au fost achitate la serviciul urmărire rate cu ordin de plată nr. 1/01.02.2005, suma de 834.908.815 lei. La punctul 3 se menționează că valoarea definitivă este în sumă de 763.927.803 lei rezultând o diferență de 18.568.629 lei + 3.528.040 lei TVA, sume achitate integral de cumpărători cu chitanța nr. - din 01.02.2005. La punctul 4 se precizează că, urmare acestei situații, se anulează clauzele prevăzute prin art.6 din contractul de vânzare - cumpărare nr. TC 933 din 08.10.2001. Actul adițional este semnat din partea CGMB - de către inculpatul (care a semnat pentru directorul general ec. ) și de către cei doi cumpărători, și -. In finalul actului adițional se menționează că a fost eliberat la data de 04.02.2005, 2 exemplare primindu-le cumpărătorul.

Potrivit art. 317 Cod procedură penală, judecata în primă instanță se mărginește la fapta și persoana arătate în actul de sesizare a instanței, obiectul judecății constituindu-1 fapta dedusă judecății și nu încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare.

Având în vedere aceste dispoziții legale instanța a constatat că prin actul de sesizare au fost deduse judecății ca fiind săvârșite de inculpata următoarele fapte: că la data de 14.06.2001 a dat declarație autentică, prin care arăta necorespunzător adevărului că nu deține în proprietate locuință, adăugând, în contra legii, mențiunea în Municipiul B, în scopul de a dobândi, în condiții avantajoase un apartament în municipiul B și că în cursul lunii octombrie a anului 2001, 1-a determinat pe directorul de vânzări al Administrației Fondului Imobiliar, inculpatul, să-i acorde un credit cu dobândă suportată în parte de stat, determinare comisă prin cererea de cumpărare, depunerea adeverințelor de giranți și a declarației autentice necorespunzătoare adevărului, iar de inculpatul următoarea faptă: că la data de 08.10.2001, a semnat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. TC 933, act prin care a acordat inculpatei un credit cu încălcarea OG19/1994, în scopul ca aceasta să plătească o dobândă redusă, de 5% în loc de 20%.

In consecință, instanța a analizat probatoriul administrat în cauză la urmărirea penală și în cadrul cercetării judecătorești în raport de aceste fapte pentru a stabili existența faptelor, dacă acestea sunt prevăzute de legea penală și care este încadrarea juridică a lor, precum și pentru a stabili vinovăția inculpaților în săvârșirea acestora.

Sub aspectul primei fapte pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, aceasta faptă fiind încadrată juridic prin actul de sesizare ca infracțiunea de fals în declarații prev. de art. 292 Cod penal instanța a constatat următoarele:

Conținutul declarației dată la data de 14.06.2001 de către inculpata în fața notarului, declarație autentificată de BNP sub nr. 1202/14.06.2001 este următorul: "In conformitate cu dispozițiile art.48 din Legea nr. 114/1996, nu am dobândit și nici nu am înstrăinat vreo locuință proprietate personală în Municipiul B, după 01.01.1990, atât eu cât și familia mea. Nu am cumpărat o locuință în conformitate cu Decretul - Lege nr.61/1990 și Legea nr.85/1992, republicată, atât eu cât și familia mea, în Municipiul Nu am beneficiat de sprijinul Statului în credite și execuție pentru realizarea unei locuințe în Municipiul Nu dețin în calitate de chiriaș o locuință, nu am cedat un contract de închiriere nici în Municipiul B și nici pe întreg teritoriul al României, atât eu cât și familia mea. prezenta declarație fiind necesară la organele competente pentru obținerea unei locuințe."

Potrivit motivării rechizitoriului, această declarație este numai în aparență reală, adevărul obiectiv, privit prin prisma textului art.292 Cp. fiind cu totul altul, deoarece la data de 14.06.201, inculpata avea în proprietate o casă în Municipiul S, jud. In acest sens se arată că din adresa nr.40555/25.10.2005 a Primăriei S rezultă că la data numirii inculpatei în funcția de președinte al Tribunalului București, în luna mai 2001, soții - și dețineau pe raza municipiului Soc lădire compusa din 3 depozite, hol, centrală termică, parter în suprafață utilă de 127,9 mp; etaj în suprafață utilă de 127,9 mp și mansardă, precum și suprafață de teren de 1508,4 mp, situate în strada - - nr. 6. Se precizează că această urma să fie vândută de către inculpată în anul 2003.

De asemenea, se face trimitere și la adeverințele prin care inculpata dovedea înstrăinarea primei ei locuințe, apartamentul, și nu a casei ce o avea în proprietate.

Se arată că, potrivit art. 48 din Legea nr. 114/1996 și art. 6 din nr.OG 19/1994, de prevederile acestor acte normative beneficiază persoanele fizice care, împreună cu membrii familiei, nu au deținut și nu au în proprietate o locuință, precizându-se că acestea sunt textele de lege ia care se face trimitere în cuprinsul art. 292 Cod penal, raportat la speța de fată. Se menționează că aceste texte nu indică un loc, o localitate unde să se fi deținut în proprietate o locuință și, ca urmare, declarația autentică trebuia dată, pentru a fi corectă și corespunzătoare adevărului, fără a se indica acea localitate. S-a precizat că nominalizarea unei localități constituie o acțiune, o comisiune menită tocmai a denatura adevărul, cu scopul producerii efectului juridic al dobândirii unei locuințe, în condițiile celor două legi arătate. Se arată că "per a contrario", fără adăugirea frauduloasă "în Municipiul B", declarația ar fi fost în întregime mincinoasă, precizându-se că art. 292 nu cere însă, pentru realizarea conținutului său, o declarație mincinoasă, ci una necorespunzătoare adevărului, concept ce include și denaturarea parțială a realității, dacă servește producerea unor efecte juridice.

S-a menționat că, dacă ar fi acceptate ca adevărate astfel de declarații, s-ar ajunge să se poată prevala de ele persoane care să indice, arbitrar, ca loc, tocmai localitatea în care doresc să obțină locuința și astfel, scopul Legii nr. 114/1996 si nr.OG 19/1994 ar fi complet denaturat, iar textele art. 48 din Legea 114/1996 și, respectiv art. 6 din nr.OG 19/1994 să devină total inutile și fără aplicabilitate. Se arată că aplicabilitatea Legii nr. 50/1996 privitoare la drepturile magistraților nu poate fi pusă în discuție, apartamentul dobândit de inculpată având un cu totul alt regim juridic și fiind destinat altor categorii de persoane.

Fiind ascultată la urmărirea penală, inculpata a arătat că declarația notarială are un conținut real și veridic, că împrejurarea că deținea o locuință proprietate personală în orașul S era cunoscută la nivelul, că declarația notarială este în deplină concordanță cu cererea pentru atribuirea unei locuințe formulată la Primăria Municipiului B, cu prevederile Legii nr. 50/1996, precum și cu disp. nr.OG 19/1996 pentru că art. 6 al acestui act normativ face trimitere la art. 4 și 5 în ceea ce privește categoriile speciale și că aceasta avea în vedere că nu avea spațiu de locuit în Municipiul

Fiind ascultată în cadrul cercetării judecătorești, inculpata a arătat că își menține declarațiile date anterior, precizând că declarația notarială este perfect reală, nu conține niciun element neadevărat și nu tinde la trunchierea adevărului, că a făcut mențiunea că nu deține casă în B și "per a contrario" putea să dețină oriunde în țară, fiind problema celor ce verifică dosarul să-i pună în vedere să completeze declarația, să dea altă declarație sau, pur și simplu, să-i respingă cererea. A menționat că a făcut cererea în raport de situația ei din B, iar declarația este conformă cu Legea nr. 50/1996, că nu a ascuns niciun moment că are casă în S, aceasta apărând din anul 1998 în declarația ei de avere, că a dat declarația în iunie 2001, până să ia legătura cu funcționarii de la Primărie, că a verificat conținutul declarației după redactarea de către notar, că a discutat cu notarul căruia i-a prezentat situația și că are casă în S, iar acesta i-a precizat că nu este nicio problemă fiindcă este magistrat transferat și a mai făcut astfel de declarații. Inculpata a mai declarat că nu i s-a spus la niciun moment că această declarație trebuie să o completeze cu alte acte.

Martorul a confirmat faptul că pentru analizarea unei cereri de atribuire a unei locuințe se aveau în vedere mai multe documente, printre care cele de stare civilă ale solicitantului și membrilor familiei, faptul dacă are sau nu o locuință în B, situația membrilor familiei, dacă este îndreptățită cu privire la suprafața și numărul membrilor familiei, precum și că verificarea dosarului revenea serviciului specializat din cadrul Primăriei Sectorului 1. Martorii, și lonescu (fostă ) au relevat că documentația pentru atribuirea locuinței se întocmea de persoana căreia îi era repartizată lucrarea de către șeful serviciului și că atribuirea efectivă a unei locuințe se făcea de către comisia constituită la nivelul Primăriei Sectorului 1.

Conform art.292 Cod penal constituie infracțiunea de fals în declarații "declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe".

Conform teoriei, sub aspectul laturii obiective elementul material al infracțiunii de fals în declarații presupune, în primul rând, o declarație, în întregime sau în parte necorespunzătoare adevărului. Declarația poate sa nu reflecte adevărul fie pentru că autorul a făcut afirmații contrare realității, în legătură cu date, fapte ori situații generatoare de consecințe juridice, fie pentru că el a tăcut asupra unor asemenea date, fapte ori situații, deși avea obligația să le facă cunoscute. Dacă legea cere anumite condiții de formă cu privire la modul în care se dă sau se ia declarația, este necesar să fie îndeplinite respectivele condiții pentru ca ea să poată produce consecințe juridice,- nerespectarea acestor cerințe excluzând incidența legii penale, deoarece o declarație care nu or îndeplini condițiile cerute de lege nu servește - așa cum prevede art. 292 Cod penal - pentru producerea consecinței juridice în vederea căreia a fost făcută.

De asemenea, trebuie îndeplinite următoarele condiții: declarația necorespunzătoare adevărului trebuie făcută în fața organului sau instituției de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145 care are competență să ia sau să primească declarația și declarația să fie aptă să servească - prin însuși faptul că a fost făcută - la producerea unor consecințe juridice. în ceea ce privește a doua condiție este necesar ca declarația făcută să fie una dintre acele declarații care, potrivit legii sau împrejurărilor, servește la producerea unei consecințe juridice, adică să aibă valoare probatorie și eficiență juridică, să fie aptă pentru a servi la producerea consecinței juridice avută în vedere de făptuitor. Aptitudinea declarației de a produce consecințe juridice decurge, de obicei, din lege (care, de regulă, stabilește obligativitatea declarației, condițiile și termenele în care trebuie făcută și îi determină efectele), dar poate decurge și din împrejurări de fapt, cel mai adesea neprevăzute, care impun luarea declarației și îi imprimă eficiență probatorie.

Declarațiile care servesc, potrivit legii, la producerea unor consecințe juridice sunt cele arătate ca având această aptitudine, - în diferite acte normative (declarații de stare civilă, anumite declarații fiscale), iar declarații ce servesc, potrivit împrejurărilor, la producerea unor consecințe juridice sunt acele declarații care se fac în împrejurări excepționale (forță majoră, stare de necesitate) când producerea consecințelor juridice nu poate suferi amânare. Dacă declarația necorespunzătoare adevărului nu este una dintre acele declarații care, potrivit legii sau împrejurărilor, servește pentru producerea unei consecințe juridice, fapta nu constituie infracțiunea de fals în declarații.

De asemenea, nu este generatoare de efecte juridice și nu poate duce la aplicarea art. 292 Cod penal o declarație care, deși consemnata într-un înscris, este supusă unei verificări ulterioare și obligatorii a conținutului sau.

Infracțiunea se consumă în momentul în care declarația mincinoasă scrisă a fost primita de organul sau instituția de stat ori altă unitate dintre cele la care se referă art. 145 sau în momentul în care declarația mincinoasă verbală a fost consemnată de organul sau instituția de stat ori altă unitate dintre cele la care se referă art. 145. In acest moment se produce și starea de pericol pentru valoarea socială ocrotită prin incriminarea faptei. în cazul declarațiilor autentice ce trebuie depuse, potrivit legii, la organul sau instituția de stat ori altă unitate dintre cele la care se referă art. 145 care are competență în vederea realizării unor consecințe juridice, starea de pericol ia naștere în momentul în care declarația necorespunzătoare adevărului este depusă la organul sau instituția de stat ori altă unitate dintre cele la care se referă art. 145 care are competența de a-i da eficiență legală, adică în momentul în care ea devine aptă să servească la producerea consecinței juridice în vederea căreia a fost făcuta. Rezultă așadar că infracțiunea se consumă în momentul prezentării și înregistrării declarației autentificate la organul sau instituția de stat ori altă unitate dintre cele la care se referă art. 145 care are competența să-i dea eficiență legală.

În prezenta cauză inculpata a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de fals în declarații săvârșită la data de 14.06.2001, din actele dosarului rezultând că aceasta este data la care declarația a fost dată, consemnată de notarul public și semnată de inculpata.

În raport de aspectele teoretice anterior expuse, în ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii de fals în declarații, instanța a constatat că în cauză inculpata a dat o declarație la data de 14.06.2001, că declarația a fost dată în fața unui notar public, că declarația a fost dată pentru obținerea unei locuințe și că declarația a fost depusă pentru obținerea unei locuințe, ulterior datei de 14.06.2001, la Primăria Sectorului 1 care era competentă în soluționarea cererii inculpatei de atribuire a unei locuințe și apoi la. Instanța a apreciat că, pentru a stabili dacă declarația este necorespunzătoare adevărului, trebuie sa se facă analiza acesteia în raport de dispozițiile legale menționate în chiar cuprinsul acesteia.

Din conținutul declarației rezultă că această declarație a fost făcută pentru obținerea unei locuințe și că inculpata a declarat că, în conformitate cu dispozițiile art. 48 din Legea nr. 114/1996, nu a dobândit și nici nu a înstrăinat vreo locuință proprietate personală în Municipiul B, după 1.01.1990 atât ea cât și familia ei. Instanța a constatat că în această declarație notarială (al cărei conținut a fost redat anterior) nu se menționează și art.6 din nr.OG 19/1994, astfel cum s-a reținut în motivarea rechizitoriului. In consecința, instanța a apreciat că analiza declarației trebuie făcută doar în raport de textele de lege menționate în aceasta, deoarece doar în raport de acestea s-a apreciat dacă este sau nu necorespunzătoare adevărului.

În acest sens instanța a constatat că art. 48 din Legea 114/1996 (articol menționat în declarația autentică) vizează locuințele sociale și stabilește care sunt cazurile în care persoanele sau familiile nu pot beneficia de locuințe sociale, potrivit acestei legi, relevante pentru cauza de față fiind următoarele: dețin în proprietate o locuință și au înstrăinat o locuință după data de 1 ianuarie 1990. Declarația data de inculpată, prin indicarea în cuprinsul acesteia - cu referire la art. 48 din Legea nr. 114/1996 - a unei v localități (municipiul B), nu are conținutul prevăzut de lege deoarece aceasta lege nu prevede și nu permite o raportare a celor două cazuri (anterior menționate) la una sau mai multe localități. In concret, raportat strict la Municipiul B, declarația apare ca fiind conformă adevărului deoarece din actele dosarului nu rezultă că la data de 14.06.2001 inculpata ar fi deținut în proprietate vreo locuință în Municipiul B sau că după 1990 ar fi înstrăinat vreo locuință proprietate personală în Municipiul Această adăugire însă, indiferent dacă are sau nu caracter real, prin faptul că nu este prevăzută și permisă de lege, face ca declarația inculpatei să nu fie aptă să servească la producerea consecinței juridice în vederea căreia a fost făcuta.

Pentru a concluziona în acest sens instanța a avut în vedere că Legea nr. 114/1996 și Hotărârea nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor acesteia nu stabilesc faptul ca pentru a se dovedi că nu se află în vreunul dintre cele cazurile prevăzute de art. 48 solicitantul unei locuințe sociale trebuie să dea o declarație autentică. de acestea rezultă că forma autentică a declarației nu este cerută de Legea nr.l 14/1996 pentru atribuirea unei locuințe sociale, dar această lege stabilește strict care sunt cazurile în care solicitantul nu poate beneficia de o locuință socială. De altfel, nu se stabilește în niciun mod prin aceste dispoziții legale cum trebuie făcută dovada de către solicitant că nu se află în vreunul dintre cazurile în care nu poate beneficia de o locuință socială.

Pe de alta parte, instanța a apreciat că această declarație, pentru care legea nu prevede forma autentică, este supusă unei verificări ulterioare și obligatorii a conținutului său. Obligația acestei verificări rezultă din reglementarea în cuprinsul Legii nr. 114/1996 (art. 7, art. 8, ort. 10, art. 38 până la 47 și art. 62 din lege) și al Hotărârii nr. 1275/20t)0 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 114/1996 - (art. 11, art. 13, art. 15 - 16, art. 21 - 22, art. 30) a procedurii de soluționare a unei cereri de atribuire a unei locuințe, procedură în cadrul căreia se verifică îndeplinirea condițiilor cerute de lege, printre acestea fiind și acelea ca solicitantul să nu fi deținut în proprietate o locuință și să nu fi înstrăinat o locuință după data de 1 ianuarie 1990. rezultat că această verificare vizează toate documentele depuse în susținerea unei cereri, inclusiv a celor privind îndeplinirea condițiilor prev. de art. 48 din Legea nr. 114/1996. Or, dacă legea nu stabilește cum trebuie făcută dovada în raport de art. 48, este evident că verificarea îndeplinirii acestor condiții, în cazul în care dovada este reprezentată de o declarație dată de solicitant (indiferent de forma în care este dată), vizează conținutul declarației și anume daca acesta este sau nu cel prevăzut strict de lege. Or, în prezenta cauză, astfel cum s-a menționat, este evident că adăugarea în conținutul declarației a cuvintelor "în Municipiul B" face ca această declarație să nu aibă conținutul prevăzut de lege prin faptul că face o delimitare pe localitate, delimitare pe care legea nu o prevede și nu o permite (chiar și daca este adevărată). Ca atare, din moment ce declarația era supusă verificării ulterioare obligatorii și în condițiile în care în mod evident nu are conținutul prevăzut de lege, această declarație nu era aptă pentru a produce efecte juridice.

Instanța a constat că art.292 Cod penal prevede ca declarația necorespunzătoare adevărului trebuie făcută în fața organului sau instituției de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145 care are competență să ia sau să primească declarația în vederea producerii unei consecințe juridice.

Declarația autentică din 14.06.2001, pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, a fost dată în fața unui notar public în cuprinsul acesteia inculpata precizând expres că a dat declarația fiindu-i necesară la organele competente pentru obținerea unei locuințe. Rezultă că, prin raportare la art. 292 Cod penal, consecința juridică vizată prin această declarație era obținerea unei locuințe, iar această declarație trebuia depusă în vederea producerii acestei consecințe la organul sau instituția de stat ori altă unitate dintre cele la care se referă art. 145 cu competențe în atribuirea unei locuințe în baza Legii nr.l 14/1996.

Or, este evident că notarul nu este organul sau instituția de stat ori altă unitate dintre cele la care se referă art. 145 cu astfel de competențe, ci este doar un funcționar public, independent de acestea, cu atribuții străine de consecințele juridice urmărite de inculpata prin darea acestei declarații și care a consemnat și autentificat, în conformitate cu atribuțiile conferite de lege profesiei sale, declarația dată de inculpată.

Față de acestea instanța a apreciat că în cauză, în raport de data faptei de fals în declarații pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, respectiv 14.06.2001 (astfel cum se menționează în rechizitoriu la încadrarea juridică a faptei), declarația nu a fost făcută, astfel cum prevede art. 292 Cp. în fața organului sau instituției de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145 care are competenta să ia sau s primească declarația în vederea producerii unei consecințe juridice.

Instanța a constatat că în analizarea întrV. elementelor constitutive ale infracțiunii de fals în declarații trebuie avut în vedere și momentul consumării infracțiunii. Astfel, pentru argumentele de mai sus, a apreciat că prin declarația dată de inculpata la data de 14.06.2001 nu s-a consumat infracțiunea de fals în declarații, deoarece declarația, fiind dată în fața notarului (ale cărui atribuții sunt străine de consecințele juridice urmărite de inculpată prin darea declarației), nu este aptă a servi, în mod direct, prin ea însăși, la producerea acelei consecințe juridice în vederea căreia a fost dată. Această declarație a devenit aptă să servească la producerea consecinței juridice în vederea căreia o fost făcută (adică pentru obținerea unei locuințe) în momentul în care ea a fost depusa la Primăria Sectorului 1, care era competentă potrivit legii sa-i aprobe inculpatei repartizarea unei locuințe. Rezulta că acesta esteomentul consumării infracțiunii deoarece doar în momentul prezentării declarației autentificate la Primăria Sectorului 1 (care era în drept să-i acorde eficiență juridică) această declarație servește, potrivit legii, prin simplul fapt că a fost făcută, producerii consecințelor juridice vizate de autor. Or, depunerea acestei declarații la Primăria Sectorului 1 nu s-a făcut la data de 14.06.2001 (dată reținută potrivit rechizitoriului ca fiind data săvârșirii faptei încadrată juridic în infracțiunea de fals în declarații și pentru care inculpata a fost trimisă în judecată), ci la o dată ulterioară, în august 2001. Rezultă astfel că infracțiunea de fals în declarații nu s-a consumat la data de 14.06.2001.

Pentru toate argumentele expuse instanța a apreciat că fapta pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, constând în aceea că la data de 14.06.2001 a dat declarație autentică, prin care arăta necorespunzător adevărului că nu deține în proprietate locuință, adăugând, în contra legii, mențiunea "în municipiul B", în scopul de a dobândi, în condiții avantajoase un apartament în Municipiul B, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații sub aspectul laturii obiective deoarece la data de 14.06.2001 declarația nu a fost depusă la organul sau instituția de stat ori altă unitate dintre cele la care se referă art.145 cu competențe de atribuire a unei locuințe, declarația era supusă verificării ulterioare obligatorii si nu putea produce efecte juridice și această infracțiune nu s-a consumat la data de 14.06.2001.

Instanța a apreciat că, chiar dacă din actele dosarului de urmărire penală și din motivarea rechizitoriului rezultă că fapta, încadrata juridic prin rechizitoriu în infracțiunea de fals în declarații, s-ar fi consumat la o altă data decât cea reținută în rechizitoriu la încadrarea juridică, această faptă tot nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații pentru că declarația era supusă verificării ulterioare obligatorii și nu putea produce efecte juridice. Dar, având în vedere dispozițiile imperative ale art. 317 Cod procedură penală, instanța este investită doar cu fapta din data de 14.06.2001 și doar în raport de aceasta trebuie să se pronunțe.

Instanța a apreciat ca neîntemeiate susținerile apărătorilor inculpatei în sensul că fapta nu există, invocând dispozițiile art. 10 al. 1 lit. a Cod procedură penală, deoarece în fapt inculpata, prin darea unei declarații, a săvârșit o acțiune, dar aceasta nu întrunește, pentru considerentele mai sus expuse, elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Sub aspectul faptelor încadrate juridic prin actul de sesizare ca infracțiunea de instigare la acordarea de credit cu încălcarea legii în scopul obținerii unui folos pentru sine prev. de art.25 raportat la art. 10 lit.b din Legea nr.78/2000 - pentru inculpata, respectiv infracțiunea de acordare de credite cu încălcarea legii, în scopul obținerii unui folos pentru altul, prev. de art. 10 lit.b din Legea nr.78/2000 - pentru inculpatul instanța a constatat următoarele:

Potrivit motivării rechizitoriului, după atribuirea de către Primăria Sectorului 1 inculpatei a apartamentului nr.2 situat în B, sector 3,-, - scara 1, s-a procedat la completarea formularului de comunicare către aceasta a repartiției. S-a precizat că acest act prezintă interes din mai multe motive. S-a menționat că inculpata este anunțată că trebuie să se prezinte la Administrația Fondului Imobiliar () în vederea încheierii contractului de închiriere mai exact în termen de 10 zile de la încunoștințare, precizându-se că acest contract de închiriere nu s-a mai încheiat niciodată. S-a arătat că la spațiul corespunzător "aprobarea Consiliului Local" nu figurează nicio dată și aceasta deoarece aprobarea în cauză nu există, precizându-se că aspectul în discuție are strânsă legătura cu prev. art. 7 lit.d din Legea nr. 114/1996, text care cere ca alte categorii de persoane cărora li se atribuie locuința să fie stabilite de Consiliile Locale. S-a menționat că în partea inferioară a formularului, astfel cum martorii - și au arătat în declarații, ambii au insistat să se insereze următoarea mențiune: s-a emis în baza nr.OG19/ 1994 art. 3 coroborat cu Legea nr. 114/1996, republicată, art.7 lit.d, fără să beneficieze de facilitățile financiare prevăzute de legislație.

S-a arătat că inculpata nu s-a prezentat în cele 10 zile să semneze "contractul de închiriere" și nici mai apoi, iar martorii - și nu au atribuit locuința altei persoane după scurgerea termenului, astfel cum este menționat pe comunicare deoarece în aceeași zi, la 03.08.2001, inculpata a cerut să i se vândă apartamentul. S-a menționat că, în ciuda faptului că pe formularul de comunicare era menționat clar, atât faptul că urma să se întocmească contract de închiriere, cât și mențiunea că nu poate beneficia de facilități fiscale, inculpata, cere să i se vândă apartamentul "în condițiile legislației în vigoare", precizându-se că această grabă de a dobândi în proprietate locuința, subliniază intenția sa, încă din, ea cunoscând faptul că nu are dreptul la a o cumpăra. S-a arătat că în aceasta cerere inculpata a individualizat prin adresă datele apartamentului atribuit, a menționat ordinul de repartiție, făcând acea mențiune care arăta intențiile sale, consemnare conform căreia dorea să cumpere apartamentul "în condițiile legislației in vigoare". S-a precizat că, întrucât legislația în vigoare era formată din Legea nr.l 14/1996 și din nr.OG19/1994, apare ca evidentă intenția inculpatei de a cumpăra locuința, oricum primită în mod nemeritat, cu înlesniri financiare, fapt care s-a și întâmplat.

S-a menționat că în vederea dobândirii acestei înlesniri, inculpata a întreprins multiple manevre, menite a duce la achitarea unui preț inferior valorii apartamentului și chiar pentru a achita cel mai mic preț cu putință, diferența fiind suportată de stat, precizându-se că, mai mult, deși avea în municipiul S, inculpata a optat pentru cea mai avantajoasă variantă de credit acordat de stat. S-a arătat că, în concret, alături de cererea de cumpărare, inculpata a depus la Administrația Fondului Imobiliar documente necesare nu cumpărării apartamentului, ci obținerii unui credit în vederea cumpărării, acestea fiind următoarele: repartiția emisă de Primăria Sectorului 1 B, copii de pe actele de identitate ale inculpatei și membrilor familiei sale, declarații autentice ale acelorași membri de familie conform cărora nu au deținut și nu dețin locuințe în proprietate, contractul de comodat pe un spațiu situat în B, proprietatea părinților inculpatei și două adeverințe de salarizare, precum și copii de pe actele de identitate a doi giranți, numiții - și .

S-a arătat că ansamblul acestor documente vădește intenția directă a inculpatei de a obține un credit avantajos, sens în care, în cursul lunii octombrie 2001, s-a prezentat la sediul Administrației Fondului Imobiliar, pentru a perfecta formele de vânzare-cumpărare. S-a precizat că cererea inculpatei nu poartă nicio rezoluție a directorului Administrației Fondului Imobiliar, apărând brusc, contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului, arătându-se ca lipsea contractul de închiriere solicitat prin comunicarea Primăriei Sectorului 1 S-a arătat că inculpata s-a prezentat la sediul Administrației Fondului Imobiliar în vederea perfectării contractului în cauză, că în vederea întocmirii efective a contractului (pe formular tipizat, intitulat, contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate) s-a prezentat la martora. S-a menționat că la momentul primirii dosarului, acesta avea viza de control preventiv pentru confirmarea prețului informativ al apartamentului, iar martora avea ca atribuțiuni verificarea existenței actelor necesare în dosar, după care trebuia să completeze spațiile formularului tipizat de contract. S-a precizat că la 08.10.2001 inculpata a contactat-o pe martora, solicitând întocmirea unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate, că urma apoi alegerea variantei de credit, în această situație existând trei variante, că martora i-a prezentat inculpatei toate trei variantele, iar aceasta din urmă a ales-o pe cea în care dobândea un credit din care statul urmă să suporte 15% dobânda anuală. S-a arătat că martora a completat în acest mod formularul de contract, după care l-a înaintat compartimentelor de specialitate, precizându-se că circuitul pe care l-a urmat acest contract presupunea aplicarea vizelor de către aceste compartimente, iar la final semnarea de către directorul instituției sau directorul de vânzări, această semnătură având efectul juridic al transmiterii dreptului de proprietate asupra locuinței, dar și de acordare a creditului, respectiv de executare a acestuia în condițiile stipulate în contract, legea neprevăzând vreo condiție suplimentară pentru producerea acestor efecte. S-a menționat că în acest moment a intervenit rolul inculpatului care, deși era director de vânzări la Administrația Fondului Imobiliar și nu director general, a semnat în locul acestuia din urmă contractul cu efectele amintite.

S-a precizat că din simpla enumerare a actelor depuse de inculpata reiese că nelegalitățile rezultate din cuprinsul acestor documente erau evidente: nu exista dovada că sus-numita se încadrează în vreuna din categoriile prevăzute de lege; declarațiile notariale erau date în contra legii; de pe ordinul de repartiție lipsea data aprobării Consiliului Local pentru această repartiție. S-a arătat că în această situație, prin prisma atribuțiilor de serviciu, inculpatul trebuia să refuze vânzarea apartamentului, nimeni neputând să-1 oblige la o încălcare a legii atât de crasă, precizându-se că, mai mult, deși a văzut că se acorda credit cu dobândă subvenționată unei persoane lipsite total de vocație la a-1 primi, inculpatul a aprobat acest credit, regăsit în a doua parte a contractului. S-a menționat că, în chiar preambulul acestui contract, se vorbește de adresa Consiliului Local și se trece numărul repartiției, care purta antetul Primăriei Sectorului 1, apoi, pe chiar formularul în cauză se invocă prev. OG. nr. 19/1994 și Hotărârea nr.64/1994 a Consiliului - al Municipiului S-a arătat că la art. 2 din contract se stabilește "prețul informativ" al locuinței, respectiv 745.359.174 lei, din care inculpata a achitat avansul în sumă de 160.086.995 lei, că la art. 3 din contract se stipulează: Consiliul - al Municipiului B - Administrația. Fondului Imobiliar, pe baza resurselor avansate de stat în vederea realizării și punerii în funcțiune a locuinței în curs de execuție, acordă beneficiarului un împrumut de 585.272.179 iei, pe termen de 15 ani, cu dobândă de 20% pe an, care se suportă astfel: 5% de către beneficiarul împrumutului și 15% din bugetul statului, precum și că în continuare, în cuprinsul contractului, se calculează dobânda în consecință, respectiv diminuată cu 15 %, cât urma să suporte statul.

S-a menționat că aceste clauze contractuale au fost puse în aplicare întocmai, astfel cum rezultă din modul de derulare a plăților creditului, precizându-se că dovada acestui fapt o constituie adresa întocmită de Administrația Fondului Imobiliar și trimisă Tribunalului București - locul de muncă al inculpatei - prin care se poprește pe salariu suma de 3.251.512 lei, ca curentă, 1.219.317 lei reprezentând dobândă. S-a arătat că, potrivit raportului de constatare întocmit de specialistul din cadrul Departamentului Național Anticorupție, s-a reținut la Tribunalul București și virat câtre Administrația Fondului Imobiliar, suma lunară de 5.088.616 lei, formată din cele două componente mai sus-arătate, că acest mod de plată s-a întins pe perioada noiembrie 2001- ianuarie 2005, achitându-se suma totală de 193.367.908 lei și că, dacă s-ar fi perceput dobânda de 20%, calculată conform metodologiei Administrației Fondului Imobiliar, ar fi trebuit să se plătească lunar 8.746.567 lei, sumă compusă din 3.851.512 lei, 617.787 lei TVA și 4.877.268 lei dobândă. S-a precizat că rezultă că și în fapt inculpata a beneficiat de subvenție, sumele reținute prin poprire fiind, conform calculelor specialistului, mai mici decât dacă dobânda n-ar fi fost subvenționată. S-a arătat că, mai mult decât atât, așa cum rezultă din adresa nr.8778/08.11.2005 a Consiliului Local al Sectorului 3 (locul situării imobilului), inculpata nu a declarat în vederea achitării impozitelor câtre stat, apartamentul dobândit, rezultând că și-a asumat rolul de persoană ajutată de stat și după dobândirea locuinței. S-a precizat că la data de 04.02.2005 inculpata a achitat, retroactiv, impozitul.

S-a arătat că susținerile inculpatei legate de inexistenta vreunei instigări asupra funcționarilor sunt neîntemeiate, precizându-se că nu se contestă faptul că inculpata a depus cererea la Primăria -ă a neștiind unde urmează să ajungă, dar este la fel de adevărat că hotărârea infracțională a fost luata de inculpată după ce funcționarii Primăriei Sector 1 au procedat în modul descris. S-a menționat că instigarea presupune, conform art.25 Cod penal, determinarea, cu intenție, a unei persoane la a săvârși o faptă prevăzută de legea penală, că hotărârea persoanei instigate de a comite o infracțiune trebuie deci cauzată de activitățile instigatorului, că aceste activități pot fi explicite sau insidioase (cum au fost în cazul de față), verbale sau tacite. S-a arătat că, în cazul de față, inculpatul nu a avut luată hotărârea de a semna contractul de vânzare-cumpărare și de a acorda creditul, această rezoluție fiind determinată de manoperele inculpatei și anume: declarația autentică neadevărată legată de deținerea în proprietate a unei locuințe; alegerea formei de credit, regăsită pe formularul tipizat; însăși cererea de cumpărare "în condițiile legislației în vigoare"; adeverințele pentru giranți; adresa Primăriei S-a precizat că discuția cu martora a marcat al doilea moment, pe formular fiind trecută forma de credit aleasă de inculpata. S-a arătat că momentul în care inculpatul a luat hotărârea de a consfinți, prin semnătura, acordarea creditului contra legii, este momentul rezoluției infracționale și punerii sale în practică, precizându-se că amândoi inculpații au dorit realizarea urmării socialmente periculoase: obținerea folosului necuvenit, prin prisma legii, constând în diferența de dobândă, inculpata urmărind scopul pentru ea însăși, iar inculpatul pentru inculpata care a beneficiat de folos, plătind dobânda redusă.

S-a menționat că inculpatul este cel care, cu încălcarea legii și atribuțiilor de serviciu, a înstrăinat apartamentul și a acordat, prin semnătură, creditul, cu încălcarea legii. S-a arătat că, potrivit fișei postului "Director vânzări", inculpatul urma să răspundă pentru corectitudinea și legalitatea actelor întocmite și semnate în această calitate, dispoziție fără echivoc și față de legalitatea și corectitudinea contractului încheiat cu inculpata, s-a mai arătat că, pe de altă parte, el este cel care descrie întocmai modalitățile prin care inculpata a determinat (cu participarea lui) încheierea contractului, precizându-se că inculpatul transferă responsabilitatea pe martorii - și arătând că " nu trebuia să primească repartiția". S-a precizat că inculpatul a susținut că nu putea să nu semneze contractul întrucât pe acesta existau toate vizele, arătându-se că afirmația este nefondată, întrucât nimeni nu poate obliga un funcționar să încalce legea, el putând refuza semnarea contractului pe care inculpatul l-a semnat în locul directorului general.

S-a mai arătat că la data de 02.07.2005 inculpatul semnează "Nota privind situația juridică a apartamentului 2 situat în str. - -" în care arată aplicabilitatea OG19/1994, precum și faptul că apartamentul era destinat exclusiv vânzării și nu închirierii. S-a precizat că în această adresă inculpatul recunoaște că a acordat credit cu dobândă subvenționată de la bugetul de stat, subliniindu-se că inculpatul cunoștea categoriile cărora li se cuvenea a fi atribuită locuința, persoanele îndreptățite să li se vândă o astfel de locuință. S-a menționat că inculpatul a acționat cu intenție directă în favoarea inculpatei, întrucât, în prezența actelor existente, era atât de evident că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, încât nu se poate pune problema că inculpatul ar fi putut să nu observe vreun amănunt. S-a precizat că semnarea contractului în aceste condiții semnifica, prin ignorarea documentelor și a legii, faptul că inculpatul nu a acceptat urmarea socialmente periculoasă, ci a dorit-o, iar pentru realizarea acestei urmări nu a fost necesar ca cei doi inculpați să se cunoască, participația penală în forma instigării fiind spontană, ceea ce literatura de specialitate și practica judiciară denumește înțelegere concomitentă, nefiind necesar ca participanții sa se cunoască, ci ca acțiunile lor să se conjuge, în scopul producerii rezultatului dorit.

Instanța a constatat, pe baza celor anterior expuse, că inculpații au fost trimiși în judecată, unul în calitate de autor, iar celălalt în calitate de instigator, pentru acordarea unui credit cu dobândă suportată în parte de stat. In ceea ce privește actul prin care a fost acordat acest credit, conform rechizitoriului, acesta este reprezentat de contractul de vânzare - cumpărare nr. TC 933/08.10.2001 încheiat între CGMB -, pe de o parte, și inculpata și soțul acesteia, -, pe de altă parte, iar momentul acordării acestui credit este reprezentat de momentul semnării de către

Inculpatul a contractului de vânzare - cumpărare mai sus menționat. In ceea ce îl privește pe inculpatul s-a arătat în rechizitoriu că a acordat acest credit ca urmare a instigării spontane comise de către inculpata și prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, astfel cum sunt acestea stabilite prin fisa postului. Activitatea de instigare a inculpatului, instigare săvârșită de inculpata constă, potrivit rechizitoriului, în depunerea cererii de cumpărare a apartamentului, a adeverințelor de giranți și a declarației autentice necorespunzătoare adevărului.

Instanța a constatat că în motivarea rechizitoriului se face referire și la faptul că prin încheierea contractului de vânzare cumpărare s-a transmis și dreptul de proprietate asupra apartamentului, dar inculpatul a fost trimis în judecată doar pentru că prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. TC 933 acordat inculpatei un credit cu încălcarea OG19/1994, iar inculpata doar pentru că l-a determinat pe directorul de vânzări ai Administrației Fondului Imobiliar, inculpatul, să-i acorde un credit cu dobândă suportată în parte de sfat.

De asemenea, instanța a mai constatat că în motivarea rechizitoriului s-au prezentat și au fost analizate și activitățile desfășurate de inculpata până la momentul repartizării locuinței de către Primăria Sectorului 1, activitățile desfășurate de funcționarii Primăriei Sectorului 1 (, și ) în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în legătură cu atribuirea locuinței către inculpata, dar și activitățile desfășurate de un alt funcționar din cadrul - Oficiul juridic (G ) în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în legătură cu verificarea legalității dosarului întocmit pentru încheierea contractului de vânzare -cumpărare, inclusiv a legalității acestuia. Pentru acestea inculpata și ceilalți funcționari nu au fost trimiși în judecată. In consecință, sub aspect probatoriu instanța a dat eficiență juridică doar probelor administrate în raport de fapta prev. de art.25 rap. la art.10 lit.b din Legea nr.78/2000 pentru care inculpata a fost trimisă în judecată. Acest probe constau în declarațiile martorilor și G, declarațiile inculpaților, înscrisuri și raportul de constatare întocmit de specialiștii din cadrul DNA. îl ceea ce privește declarațiile celorlalți martori, respectiv, si instanța a constatat că acestea vizează activitățile inculpatei și ale celorlalți funcționari pentru care nu s-a dispus trimiterea în judecată, astfel că acestea nu prezintă relevanță probatorie în raport de fapta prev. de art. 10 lit. b din Legea nr.78/2000 dedusă judecății în prezenta cauză.

Martora (care în octombrie 2001 era șef Contracte Locuințe în cadrul ) a declarat la urmărirea penală că pentru întocmirea unui contract de vânzare - cumpărare procedura era următoarea: primea de la Biroul Tehnic dosarul complet pentru apartamentul ce urma a fi vândut, împreună cu fișa tehnică și de evaluare pe care era menționat prețul și încadrarea legală pentru vânzare; după primirea acestor documente, în cadrul Biroului contracte solicita viza care confirma că prețul apartamentului este corect; verifica documentele existente la dosar și anume repartiție pentru apartament, buletine de identitate ale solicitanților și dovada că persoana locuiește în B; după verificarea existenței documentelor necesare întocmea tipizatul de contract. A precizat că inculpata a depus prin registratură declarații autentice al căror conținut nu și-l amintește, că în cazul contractului nr. TC 933 din 08.10.2001 a ales varianta de vânzare - cumpărare cu plata în rate, așa cum a solicitat inculpata. A menționat că ea (martora) a calculat ratele pe care inculpata urma să le plătească, acest sume fiind verificate ulterior de Compartimentul Finaciar Preventiv și directorul economic. A arătat că după întocmirea contractului l-a înaintat la și, ulterior, la Oficiul Juridic pentru verificare și avizare și, după ce a mers cu dosarul la Oficiul Juridic și a primit viza de la consilierul juridic, a mers cu acesta la directorul de vânzări, pentru a-1 semna.

Fiind ascultată în cadrul cercetării judecătorești martora a precizat că își menține declarațiile de la urmărirea penală, reiterând cele relatate în acestea și precizând că acest contract de vânzare cumpărare a fost încheiat conform OG nr.76/2001; că apartamentul din cauză făcea parte din locuințele repartizate conform OG nr. 19/1994 care erau repartizate exclusiv vânzării, nu închirierii; că a stabilit cu titularul contractului modalitatea de plată a avansului și acordarea împrumutului; că inculpata nu a beneficiat de subvenție și nici nu a cerut acest lucru pentru că exista o modalitate mai laborioasă de obținere a subvenției.

Martorul G (care în octombrie 2001 era consilier juridic în cadrul ) a declarat la urmărirea penală că avea ca atribuții verificarea legalității dosarelor și a documentației prezentate; că datorită volumului mare de lucru nu exista timpul fizic pentru a verifica în amănunt dosarele; că verifica strict existența la dosar a unor documente cum ar fi cererea de cumpărare, ordin de repartiție/contract de închiriere, copii buletin de identitate, declarații, adeverințe salariale, giranți; că după aceasta verifica dacă pe contract este viza compartimentului control financiar preventiv care era anterioară și care se pronunța asupra legalității problemelor de ordin economico-financiar. Martorul a precizat că nu a cunoscut-o pe inculpata la momentul semnării contractului și nici anterior; că nu se pronunța asupra acordării de credite sau subvenții, aceasta fiind în competența altor compartimente și persoane; că la momentul semnării contractului nu a realizat faptul că prin aceasta s-ar comite o ilegalitate sau că s-ar crea vreun avantaj vreunei persoane.

Fiind ascultat în cadrul cercetării judecătorești martorul G a precizat că își menține declarațiile de la urmărirea penală, arătând că a verificat vizele ce trebuiau anterior puse pe contract, doar sub aspectul existenței. A menționat că nu poate spune cu siguranță ce a verificat la declarația notarială a inculpatei pentru că au trecut 6 ani, că a constatat existența ei, fiind vorba de aceleași documente care erau la dosarul locativ al inculpatei la Primăria Sectorului 1. A precizat că știa legea care prevedea conținutul declarației notariale și ce să cuprindă, precum și că nu era o formă standard a declarației. A apreciat că semnătura pe care el o aplica avea aviz consultativ, precizând că hotărârea finală pentru încheierea sau nu a contractului o avea conducătorul instituției care era. A arătat că legalitatea întocmirii actelor dosarelor era verificată de consilierii Oficiului Juridic, menționând că nu știe cine avea atribuția să stabilească dacă sunt îndeplinite condițiile pentru încheierea contractului.

Din înscrisurile aflate la dosar rezultă traseul unui dosar în cadrul compartimentelor, precum și documentele care s-au aflat la dosarul având ca obiect cererea inculpatei de cumpărare a locuinței atribuită de Primăria Sectorului 1 (astfel cum acestea au fost prezentate în cadrul relațiilor și înscrisurilor comunicate de ), dosar finalizat prin încheierea între Consiliul - al Municipiului B Administrația Fondului Imobiliar, reprezentată prin director general ec., în calitate de vânzător, și și -, în calitate de cumpărători, a contractului de vânzare - cumpărare cu plata în rate nr.TC 933/08.10.2001.

Conform raportului de constatare întocmit de specialiștii din cadrul DNA (filele 209-227 din dosarul de urmărire penală) inculpata a beneficiat și în fapt de subvenție, sumele reținute prin poprire fiind, conform acestui raport, mai mici decât dacă dobânda n-ar fi fost subvenționată.

Instanța a apreciat ca neîntemeiată susținerea apărătorilor inculpaților în sensul înlăturării acestui raport dintre mijloacele de probă deoarece efectuarea unui astfel de raport este prevăzută și permisă de lege (OUG 43/2002), din actele dosarului nu rezultă că în raport de aceste dispoziții efectuarea raportului s-a făcut cu încălcarea legii, iar în cadrul cercetării judecătorești nu a fost solicitată efectuarea unei alte constatări tehnico - științifice, solicitarea de înlăturare a acesteia fiind formulată doar în cadrul concluziilor pe fondul cauzei. Nu în ultimul rând instanța a avut în vedere și faptul că o probă nu are valoare probatorie mai dinainte stabilită și că aprecierea fiecărei probe se face de către instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Fiind ascultată la urmărirea penală inculpata a declarat că, potrivit ordinului de repartizare a locuinței, s-a prezentat la unde, din discuția cu un funcționar, a înțeles că apartamentul care i-a fost repartizat nu poate fi închiriat, fiind destinat vânzării. A precizat că din comunicarea primită de la Primăria Sectorului 1 rezulta că are la dispoziției 10 zile pentru perfectarea formalităților legate de apartament astfel că a făcut cerere pentru cumpărarea acestuia, în interiorul acestui termen. A menționat că la 08.10.2001 a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare pentru apartament, modalitatea de calcul a avansului și a ratelor lunare fiind stabilite de, ea conformându-se solicitării de a depune actele necesare încheierii contractului. A precizat că nu a cunoscut niciuna dintre persoanele care au semnat contractul și că nu a beneficiat de subvenție pentru achitarea ratelor, plătind dobânda legală de 5% conform OG nr.76/2001. A arătat că ea a semnat un contract de vânzare - cumpărare în forma unui document tipizat asupra clauzelor căruia nu a intervenit și care a fost completat strict cu datele de identificare cerute pentru fiecare rubrică, neavând niciun raport direct cu instituția de creditare, condițiile de încheierea a contractului de vânzare - cumpărare fiind stabilite de funcționarii din cadrul care cunoșteau legislația aplicabilă și pe care ea nu i-a influențat în niciun mod. A menționat că obiectul contractului îl constituie vânzarea-cumpărarea imobilului cu plata în rate, nefiind un contract de creditare, clauzele referitoare la acordarea creditului decurgând din modalitatea de achitare a prețului, respectiv în rate. A precizat că nu avea cum să instige, în abstract, o instituție, în condițiile în care nu cunoștea pe niciunul dintre funcționari; că nu a desfășurat manevre concrete de determinare în privința niciunei persoane căreia să-i creeze rezoluția infracțională. A arătat că a fost inițiativa și propunerea funcționarilor de la pentru a se încheia contractul de vânzare-cumpărare, cererea ei de vânzare-cumpărare fiind în acest sens și nu al acordării de subvenții.

Fiind ascultată în cadrul cercetării judecătorești inculpata a declarat că își menține declarațiile de la urmărirea penală, relatând aceeași situație de fapt și precizând și următoarele: că 1-a cunoscut pe inculpatul după ce contractul a fost semnat și de ea și de dânsul; că ea a fost ultima care a semnat contractul, acesta fiind semnat de funcționarii de la, inclusiv de inculpatul; că în aceste condiții cum se poate reține o instigare care presupune o determinare anterioară, subiectivă, concretă; că niciodată nu a făcut cerere pentru acordarea unui credit, singurele cereri fiind la Primăria Sectorului 1 pentru atribuirea unei locuințe, la Primăria -ă și cererea de vânzare-cumpărare a apartamentului; că nu a instigat, nu a beneficiat de nicio subvenție și ajutor de la stat; că nu a știut care este procedura pe care o urma cererea de atribuire a unei locuințe până la finalizarea acesteia; că nu a cunoscut și nu știa persoane cu putere de decizie în soluționarea cererii sale; că pentru încheierea contractului nu a optat, în niciun caz, pentru varianta cea mai avantajoasă; că în contract a apărut menționat că dobânda este de 20% din care 5% suportată de beneficiar, iar 15% suportată de stat, dar ea cunoștea prevederile OG nr.76/2001 care intrase de curând în vigoare; că a discutat la acea dată, dar nu știe cu cine, și i s-a spus că așa sunt contractele de la, tipizate, și va mai până se va schimba.

Fiind ascultat la urmărirea penală inculpatul a declarat că, din punct de vedere al procedurii, mersul lucrurilor era următorul pentru un act de vânzare - cumpărare: cererea persoanei care dorea să cumpere era depusă la Registratura unității împreună cu toate documentele aferente, iar de aici era trimisă la Biroul Tehnic care făcea o evaluare a prețului locuinței; de la Biroul Tehnic dosarul mergea la Biroul Contracte unde se redacta la mașina de scris formularul de contract de vânzare - cumpărare intitulat cu plata în rate; după acest stadiu, alături de alte contracte, se înainta și acest dosar fa Oficiul Juridic în vederea vizării de către consilierii juridici, iar această viză a fost aplicată pe contract, Oficiul Juridic fiind cel care se pronunța asupra caracterului complet sau legal al acestui contract. A menționat, în ceea ce privește contractul încheiat cu inculpata, că spațiile libere ale formularului tipizat au fost completate de către care a discutat cu inculpata, prezentându-i toate variantele de cumpărare prevăzute de lege, inculpata optând pentru varianta împrumutului pe un termen de 15 ani, cu avans de 20% și dobânda de 5%. A precizat că, în sprijinul susținerii sale că inculpata a optat pentru această variantă, a arătat că inculpata a depus la dosarul de cumpărare pentru a obține cele solicitate, adeverință de venit pentru soț, adeverință proprie de venit, precum și adeverințe de venit pentru doi giranți, menționând că acestea au fost aduse de inculpată pentru obținerea împrumutului în condițiile din contract. A arătat că nu putea să nu semneze contractul în discuție deoarece toate compartimentele de profil au avizat favorabil documentația și, daca ar fi refuzat semnarea contractului, bănuiește că împotriva lui s-ar fi luat măsuri administrative. A precizat ca inculpata nu a beneficiat de subvenție de la bugetul de stat și că, odată primită repartiția de la Primăria de sector, vânzarea - cumpărarea devenea obligatorie. A menționat că de creditul de la stat care se regăsește în contractul în discuție beneficiază oricine cumpără de la, conform Ordonanței 19 și care este beneficiar al unei locuințe conform acestei ordonanțe.

Fiind ascultat în cadrul cercetării judecătorești inculpatul a declarat că menține declarațiile de la urmărirea penală pe care le-a completat cu următoarele: în ceea ce privește actul de vânzare - cumpărare al inculpatei nu a cunoscut-o pe aceasta înaintea depunerii cererii de cumpărare și nici înaintea semnării contractului de vânzare-cumpărare; că nu are atribuții în ce privește avizul favorabil sau nu pentru actele juridice încheiate prin; că cererea de cumpărare formulată de inculpata, împreună cu actele anexă, nu a trecut pe la el; că atunci când apartamentul era repartizat unei persoane aceasta se prezenta cu actele ce erau depuse în dosar și după aceea erau înaintate în cadrul biroului Contracte Locuințe; că, în general, actele care se depuneau la cererea de cumpărare erau aceleași cu cele care se depuneau la primăria de sector pentru obținerea repartiției; că după completarea dosarului era redactat contractul de vânzare - cumpărare pe un tipizat dat de lege, iar după completare era înaintat la compartimentele abilitate, respectiv Compartimentul Control Financiar Intern, Oficiul juridic în vederea avizării sub aspectul legalității din punct de vedere juridic a contractului, ulterior la directorul economic, iar în final la el; că el verifica dacă dosarul este complet din punct de vedere al semnăturilor celor implicați, dacă actele pe care le considera necesare, ca număr, nu și ca conținut, sunt sau nu la dosar; că în ceea ce privește dosarul având ca obiect cererea doamnei a verificat dacă existau ordinul de repartiție, actele de identitate ale beneficiarului, dovezile domiciliilor care figurau în actele de identitate, dovezile de giranți dispoziția de încasare și dovada de plată a avansului, evaluarea apartamentului, planul apartamentului, orice alt act care o fost ia dosar, evident și declarația notarială, dacă există, dacă contractul de vânzare - cumpărare poartă semnătura tuturor serviciilor; că nu avea obligația de a verifica dacă avizele anterioare erau date corect, dar dacă dorea verifica; mențiunea din contract cu privire la dobânda subvenționată de stat a fost valabilă până la apariția OG nr.76/2001; că la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare cu inculpata apăruse ordonanța; că tipizatul de contract e dat de Ordonanța 19 și nu a fost modificat nici până în prezent; că nu era necesară suprimarea printr-un alt act a mențiunii privind dobânda subvenționată deoarece art. 5 reglementa această situație; că în forma în care a fost contractul nu putea refuza semnarea lui; că în mod obișnuit semna aceste contracte în numele directorului general și exista o delegație, iar prin atribuțiile consiliului se putea conforma tuturor dispozițiilor date de directorul general; că nu putea anula sau infirma vreunui din actele dosarului care i se prezenta pentru că nu are această calitate; că nu a cerut o declarație notarială suplimentară pentru că legea spune că cel care solicită locuință beneficiază o singură dată de repartizarea și contractarea unui apartament.

Pentru aceleași considerente expuse la analiza infracțiunii de fals în declarații, instanța s-a pronunțat, cu respectarea art. 317 Cod procedură penală, doar pentru faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată. Potrivit rechizitoriului aceste fapte au fost încadrate juridic astfel: în infracțiunea de acordare de credite cu încălcarea legii prev. de art. 10 lit. b din Legea nr.78/2000 pentru inculpatul și în infracțiunea de instigare la acordarea de credite cu încălcarea legii prev. de art.25 rap. la art 10 lit. b din Legea nr.78/2000 pentru inculpata.

Potrivit art. 10 lit.b din Legea nr.78/2000, în vigoare la data faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, dar și la data trimiterii acestora în judecată, constituia infracțiune acordarea de credite sau de subvenții cu încălcarea legii sau a normelor de creditare, neurmărirea, conform legii sau normelor de creditare, a destinațiilor contractate ale creditelor sau subvențiilor ori neurmărirea creditelor restante.

Pentru existența oricărei infracțiuni, potrivit art. 17 Cod penal, sunt necesare cele trei trăsături esențiale, întrunite cumulativ: să existe o faptă ce prezintă pericol social, fapta să fie săvârșită cu vinovăție și fapta să fie prevăzută de lege. Lipsa oricăreia din aceste trei trăsături esențiale conduce la înlăturarea caracterului penal al faptei. Mai mult, în considerarea oricărei fapte ca infracțiune se cercetează mai întâi dacă fapta este sau nu prevăzută de legea penală.

Lipsa prevederii în legea penală este așadar o situație, o împrejurare în care o faptă ce aparent întrunește trăsăturile esențiale ale infracțiunii nu are, în realitate, caracter penal, deoarece nu este sau nu mai este prevăzută de legea penală ca infracțiune în modalitatea în care s-a săvârșit ori îi lipsește un element constitutiv pentru ca aceasta să constituie o anumită infracțiune.

esențială a infracțiunii de a fi prevăzută în legea penală lipsește în situația în care a avut loc dezincriminarea faptei sau abrogarea incriminării, care se realizează prin scoaterea în afara ilicitului penal a faptei considerate infracțiune până la o anumită dată. Abrogarea incriminării are ca efect înlăturarea trăsăturii esențiale a prevederi în lege a faptei indiferent de momentul în care intervine față de săvârșirea faptei, astfel încât orice faptă comisă după abrogarea incriminării nu va mai fi considerată infracțiune.

Neîndeplinirea de către fapta săvârșită, concretă, a trăsăturii esențiale a prevederii în legea penală are drept efect înlăturarea caracterului penal al faptei și, pe cale de consecință, înlăturarea și a răspunderii penale.

Art. 12 Cod penal prevede că legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, iar art. 10 al.l lit.b Cod proc. pen.reglementează această situație drept un caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale.

Instanța a constatat că prin Legea nr.69/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 215 din 29 martie 2007) s-au abrogat dispozițiile incriminatoare ale art. 10 lit.b din Legea nr.78/2000 privind acordarea creditelor cu încălcarea legii și a normelor bancare.

In consecință, având în vedere că faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată (cu încadrarea juridică dată prin rechizitoriu) au fost dezincriminate, instanța a constatat că în raport de această încadrare juridică se impune, în temeiul art. 11 al. 1 pct. 2 lit. a Cod proc. pen. raportat la art. 10 al. 1 lit. b Cod procedură penală, achitarea inculpatei pentru infracțiunea prev. de art. 25 rap. la art. 10 lit. b din Legea nr.78/2000 și pentru infracțiunea prev. de art. 10 lit. b din Legea nr.78/2000, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.

Instanța a constatat însă că abrogarea art. 10 lit. b din Legea nr.78/2000, în sensul anterior expus, pune problema retroactivității legii penale. Pe de altă parte, având în vedere că instanța este sesizată cu fapta și nu cu încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare, a apreciat că abrogarea unei dispoziții de incriminare nu înseamnă întotdeauna și dezincriminarea faptei prevăzute în acea dispoziție, fiind astfel necesar a se analiza dacă fapta respectivă continuă să fie incriminată printr-o altă dispoziție cu caracter penal.

Pentru aceste considerente, instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a acestor fapte după cum urmează: pentru inculpata din infracțiunea prev. de art. 25 rap. la art. 10 lit. b din Legea nr.78/2000 în infracțiunea prev. de art. 25 rap. la art. 246 Cod penal, iar pentru inculpatul din infracțiunea prev. de arf. 10 lit. b din Legea nr.78/2000 în infracțiunea prev. de art.246 Cod penal.

Conform art. 246 Cod penal constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor are un caracter subsidiar, ceea ce înseamnă că abuzul săvârșit de un funcționar public sau de un alt funcționar se încadrează în dispozițiile art. 246 Cod penal numai dacă acest abuz nu are o incriminare distinctă în Codul penal sau în alte legi speciale.

Obiectul juridic special al acestei infracțiuni este reprezentat de relațiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfășurare presupune îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în mod corect, cu respectarea intereselor legale ale persoanelor. Sub aspectul laturii obiective elementul material al infracțiunii este alternativ putând fi realizat și printr-o acțiune care constă în "îndeplinirea defectuoasă a unui act". Termenul "act" este folosit de legiuitor în sensul de operație pe care făptuitorul trebuie să o efectueze în temeiul îndatoririlor de serviciu. In acest sens, prin "îndeplinirea defectuoasă a unui act" se înțelege efectuarea unei operații astfel de cum trebuia efectuată. Acțiunea făptuitorului trebuie să fie săvârșită în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu. Funcționarul public sau orice alt funcționar este în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu atunci când desfășoară activități legate de îndatoririle sale de serviciu.

De asemenea, îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către funcționarul public sau de către orice alt funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu trebuie să aibă ca urmare vătămare intereselor legale ale unei persoane. Prin "vătămarea intereselor legale ale unei persoane" se înțelege atingerea adusă intereselor persoanei, care sunt ocrotite de lege. acestor interese este extrem de largă, ea incluzând toate acele posibilități de manifestare ale persoanei, în concordanță cu interesele generale ale societății, pe care legea i le recunoaște și garantează. Pentru ca fapta să atragă răspunderea penală a făptuitorului pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, este necesar ca atingerea adusă intereselor legale ale unei persoane să prezinte o anumită gravitate.

Abuzul în serviciu contra intereselor include în latura sa obiectivă și legătura de cauzalitate dintre acțiunea făptuitorului și vătămarea adusă intereselor legale ale unei persoane. Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor se săvârșește, în ambele sale modalități de realizare, numai cu intenție. Intenția poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând că acțiunea sau inacțiunea sa aduce atingere intereselor legale ale unei persoane, urmărește sau acceptă producerea acestui rezultat. Latura subiectivă a abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor nu include vreun motiv sau scop special.

In prezenta cauză instanța a constatat, potrivit fișei postului, că inculpatul ocupa în cadrul postul de Inspector specialitate - Director vânzări, post de conducere. Rezultă că inculpatul a luat cunoștință de sarcinile de serviciu menționate în această fișă a postului la data de 01.10.2001, precum și că perioada de probă stabilită conform legii este de 3 luni. Printre atribuțiile și răspunderile ce-i revin inculpatului, conform aceleiași fișe a postului se află și următoarele: preia și rezolvă sarcinile transmise de conducere", "răspunde de corectitudinea și legalitatea actelor întocmite și semnate în calitate de director de vânzări" și "îndeplinește și alte sarcini, precum cele dispuse - în limitele legii - de către conducerea. Instanța constată că, în majoritate, atribuțiile și răspunderile stabilite prin fișa postului pentru "Director vânzări", sunt cele din Regulamentul de organizare și funcționare al.

Din același regulament rezultă că încheierea contractelor de vânzare-cumpărare persoanelor fizice deținătoare de repartiții în conformitate cu OG nr. 19/1994 și Legea 114/1996 este atribuția Biroului contracte locuințe, concesionări și eliberări din cadrul, iar acordarea avizului de legalitate contractelor încheiate între și persoane fizice este atribuția Biroului Juridic, Legislație, Contencios.

Potrivit rechizitoriului, prin încălcarea atribuției de serviciu "răspunde de corectitudinea și legalitatea actelor întocmite și semnate în calitate de director de vânzări", inculpatul a semnat contractul de vânzare - cumpărare nr. TC 933/08.10.2001 prin care, cu încălcarea legii, a acordat creditul inculpatei.

Instanța a constatat că inculpatul a semnat acest contract de vânzare-cumpărare după ce pe acesta se aflau toate vizele compartimentelor de specialitate, inclusiv viza de legalitate din partea compartimentului juridic. De asemenea, s-a constatat că niciunul dintre compartimente nu a dat aviz negativ pentru perfectarea contractului. Nu în ultimul rând inculpatul a semnat contractul de vânzare - cumpărare nu în calitatea sa de director de vânzări, ci 1-a semnat în locul și pentru directorul general ec., cea care reprezenta Consiliul - al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar la încheierea acestui contract. Față de acestea instanța a constatat că în momentul semnării acestui contract inculpatul nu se afla în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu ca director de vânzări, ci exercita atribuțiile directorului generai al. In consecință, eventuala încălcare de către inculpat a atribuțiilor de serviciu trebuie analizate în raport de atribuțiile pe care le exercita în momentul semnării contractului, respectiv atribuțiile directorului general.

Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare al directorul general reprezintă în relațiile cu persoanele fizice și juridice în limitele de competentă stabilite prin dispoziții ale Primarului - sau Analizând atribuțiile directorului general, astfel cum ele rezultă din același regulament, instanța a constatat că în cadrul acestora nu se prevede că directorul general răspunde de corectitudinea și legalitatea actelor întocmite și semnate în calitate de director general sau că răspunde de corectitudinea și legalitatea actelor întocmite de compartimentele din subordine și pe care el le semnează în calitate de director general. Se prevede însă că, în lipsa unei dispoziții contrare a Primarului -, pe perioada absenței directorului general din instituție atribuțiile acestuia sunt preluate de către unul dintre directori.

Având în vedere acestea instanța a constatat că prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare, prin care se susține, potrivit rechizitoriului, că s-a acordat inculpatei un credit cu încălcarea legii, inculpatul nu a încălcat atribuțiile de serviciu specifice postului de director general al, atribuții pe care le exercita în momentul în care a semnat acest contract, deoarece a semnat în numele și pentru directorul general al. Pentru argumentele de mai sus, instanța a apreciat că modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu nu se pot analiza în raport de atribuțiile postului de "director de vânzări", deoarece contractul nu putea fi semnat de inculpat în calitate de director de vânzări pentru că acesta nu putea reprezenta, potrivit regulamentului, în relațiile cu persoanele fizice. De altfel, chiar din preambulul contractului rezultă că acesta s-a încheiat între Consiliul - al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, reprezentată prin director general ec. .

Pe de altă parte, în cauză nu este dovedită nici vătămarea intereselor legale ale persoanelor pentru următoarele considerente. Părțile civile din prezenta cauză au precizat că au depuse cereri pentru atribuirea unor locuințe la Primăria Sectorului 1 B și că au aflat că s-au repartizat de către Primăria Sectorului 1 B locuințe unor persoane care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege. Față de acestea instanța a apreciat că eventuala vătămare a intereselor legale ale celor două părți civile trebuie analizată în raport de modul de repartizare de către Primăria Sectorului 1 B a apartamentelor (dar aceasta nu face obiectul prezentei cauze, deoarece instanța nu a fost investită sub acest aspect, prin actul de sesizare dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală față de funcționarii din cadrul Primăriei Sectorului 1 B care au fost cercetați pentru atribuirea locuinței către inculpata și nu de activitatea inculpatului care s-a desfășurat în cadrul și care vizează, potrivit rechizitoriului, acordarea unui credit cu încălcarea legii. în consecință, instanța a constatat că nu rezultă că eventuala vătămare a intereselor legale ale celor două părți civile și este consecința faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză.

Nu în ultimul rând, instanța a apreciat că nici sub aspectul laturii subiective a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, inculpatul nu a acționat, atunci când a semnat contractul de vânzare cumpărare, cu forma de vinovăție prevăzută de lege pentru existența acestei infracțiuni, deoarece nu rezultă că inculpatul (care a semnat contractul după ce avea toate avizele favorabile și care nu avea atribuții în verificarea legalității acestuia) a prevăzut că acțiunea sa aduce atingere intereselor legale ale unei persoane și a urmărit sau acceptat producerea acestui rezultat.

Pentru aceste considerente instanța a concluzionat că fapta inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cp. în consecință, apreciind că și în raport de această încadrare juridică se impune, în temeiul art. 11 al. 1 pct. 2 lit. a Cod proc. pen. raportat la art. 10 al. 1 lit. d Cod procedură penală, achitarea incubatului pentru această faptă.

Instanța a constatat astfel că pentru aceeași faptă, în baza argumentelor anterior expuse, sunt incidente două cazuri de împiedicare a exercitării acțiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 al. 1 lit. b Cod proc. pen. prin raportare la încadrarea juridică prev. de art. 10 lit. b din Legea nr.78/2000 și cel prevăzut de art. 10 al. 1 lit. d Cod proc. pen.prin raportare la încadrarea juridică prev. de art. 246 Cod penal. Ambele cazuri au în vedere cauze care exclud răspunderea penală, prin inexistenta infracțiunii, ceea ce lipsește acțiunea penală de temeiul ei juridic, care este infracțiunea.

In conformitate cu teoria și practica judiciară, existența mai multor cazuri de înlăturare a răspunderii penale determină o prioritate de ordin cronologic, căci, odată stinsă acțiunea penală în temeiul unei cauze legale, celelalte cauze nu mai au ce stinge. Pe de altă parte, în afară de criteriul cronologic trebuie avut în vedere și care dintre cazuri este favorabil inculpatului.

Pentru aceste considerente, având în vedere și dispozițiile art. 13 Cod penal, instanța a constatat că în prezenta cauză, atât din punct de vedere cronologic, cât și pentru că este mai favorabil, este incident cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzut de art. 10 al. 1 lit. b Cod proc. pen. prin raportare la încadrarea juridică prev. de art. 10 lit. b din Legea nr.78/2000.

In ceea ce o privește pe inculpata instanța a constatat că aceasta a fost trimisă în judecată pentru instigarea inculpatului la săvârșirea faptei de acordare a creditului cu încălcarea legii. Potrivit art. 25 Cp. instigarea este forma participației penale ce constă în fapta de determinare, cu intenție, prin orice mijloace, de către o persoană, numită instigator, a altei persoane, numită instigat, să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

In prezenta cauză, pentru argumentele anterior expuse, instanța a constatat că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (și în raport de care s-a reținut și participația penală a inculpatei ) nu este o faptă prevăzută de legea penală, astfel că nici fapta inculpatei nu este o faptă prevăzută de legea penală.

In consecință, în baza art. 334 Cod procedură penală, instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor prev. de art. 10 lit. b din Legea nr.78/2000 pentru care inculpații și au fost trimiși în judecată.

Instanța a apreciat ca neîntemeiate susținerile apărătorilor inculpatei în sensul că fapta nu există, invocând dispozițiile art. 10 al. 1 lit. a Cod procedură penală, deoarece în fapt inculpata, prin depunerea cererii de cumpărare a locuinței și a documentelor în susținerea acesteia, a săvârșit o acțiune, dar aceasta, pentru considerentele mai sus expuse, nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală.

În drept, fapta inculpatei, constând în aceea că la data de 14.06.2001 a dat declarație autentică, prin care arăta necorespunzător adevărului că nu deține în proprietate locuință, adăugând, în contra legii, mențiunea în Municipiul B, în scopul de a dobândi, în condiții avantajoase un apartament în Municipiul B, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 Cp. astfel că, în baza art. 11 al. 1 pct. 2 lit. a Cod proc. pen.rap. la art. 10 al. 1 lit. d C.P.P. instanța a dispus achitarea acesteia pentru infracțiunea prev. de art. 292 Cod penal.

Fapta inculpatului, constând în aceea că la data de 08.10.2001, a semnat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. TC 933, act prin care a acordat inculpatei un credit cu încălcarea nr.OG 19/1994, în scopul ca aceasta să plătească o dobândă redusă, de 5% în loc de 20%, nu este o faptă prevăzuta de legea penală, astfel că, în baza art. 11 al. 1 pct. 2 lit. a Cod proc. pen.rap. la art. 10 al. 1 lit. d Cod procedură penală, instanța a dispus achitarea acestuia pentru infracțiunea prev. de art. 10 lit. b din Legea nr.78/2000.

Fapta inculpatei, constând în aceea că în cursul lunii octombrie a anului 2001, i-a determinat pe directorul de vânzări ai Administrației Fondului Imobiliar, inculpatul, să-i acorde un credit cu dobândă suportată în parte de stat, determinare comisă prin cererea de cumpărare, depunerea adeverințelor de giranți și a declarației autentice necorespunzătoare adevărului, nu este o faptă prevăzută de legea penală, astfel că, în baza art. 11 al. 1 pct. 2 lit. a Cod proc. pen.rap. la art. 10 al. 1 lif. d C.P.P. instanța a dispus achitarea acesteia pentru infracțiunea prev. de art. 25 rap. la art. 10 lit. b din Legea nr.78/2000.

Sub aspectul laturii civile a cauzei instanța a constatat că prin rechizitoriu s-a reținut că în cauză "au fost identificate două persoane care se cred vătămate, considerând că ar fi avut dreptul la cumpărarea locuinței, constituindu-se părți civile în cauză". S-a apreciat că, potrivit art. 14 Cod proc. pen.rap. la art. 348 Cod procedură penală, pentru stabilirea situației anterioare se impune anularea contractului de vânzare cumpărare nr. TC 933/08.10.2001, ca fiind încheiat cu încălcarea normelor imperative ale legii și, pe cale de consecință, lovit de nulitate absolută. S-a precizat că la 01.02.2005 inculpata a achitat valoarea integrală a apartamentului plus diferența de dobândă și că la data de 04.02.2005, după ce a achitat și diferența de dobândă, -, soțul inculpatei, a achitat, tot retroactiv, impozitul de clădiri. Potrivit dispozitivului rechizitoriului, în calitate de părți civile au fost menționați numiții și.

Instanța a constatat că la urmărirea penală partea civilă a declarat că, aflând de faptul că funcționari din cadrul Primăriei Sectorului 1 B au atribuit locuințe unor persoane care nu îndeplineau condițiile necesare să le primească, întrucât el avea depusă cerere pentru repartiție, consideră că a fost prejudiciat deoarece s-au dat locuințe, iar el riscă să rămână pe stradă împreună cu familia. A precizat că, în situația în care organele statului vor constata că s-au repartizat locuințe ilegal și se vor anula contractele de vânzare cumpărare, a solicitat să-i fie repartizată o astfel de locuință deoarece situația familială este deosebită.

In cadrul cercetării judecătorești partea civilă a declarat că își menține declarațiile pe care le-a dat anterior la urmărirea penală și a solicitat să i se dea daune morale în cuantum de 50 milioane lei vechi pentru lipsa nemotivată de la serviciu.

Sub aspect probatoriu partea civilă a precizat că nu are de solicitat alte probe, doar ce există la dosar.

Partea civilă a declarat la urmărirea penală că, aflând despre faptul că au fost repartizate locuințe unor persoane care nu aveau dreptul să primească în baza nr.OG 19/1994 o astfel de locuință, consideră că a fost vătămat de către persoanele care au decis acest lucru. A precizat că, în calitate de parte vătămată, consideră să se constituie parte civilă în cauza cu o sumă de bani pe care o va invoca la prima instanță de judecată.

Partea civilă, deși legal citata, nu s-a prezentat în fața instanței decât la un singur termen, nu a fost ascultată, nu a fost reprezentată, nu a depus la dosar cerere de constituire de parte civilă în fața instanței și nici cerere prin care să solicite administrarea de probe în cauza.

Potrivit art. 14 al. 1 Cod proc. pen. acțiunea civila are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, în vederea reparării juste și integrale a pagubelor cauzate prin infracțiune. Condițiile în care poate interveni răspunderea civilă și modalitățile prin care aceasta se realizează sunt reglementate de legea civilă, la care face trimitere și dispoziția al. 3 al art. 14 Cod proc. pen. Același articol prevede două modalități de reparare a pagubelor produse prin infracțiune: repararea în natură și plata unei despăgubiri bănești, având prioritate repararea în natură deoarece despăgubirile civile se acordă numai dacă nu este posibilă prima modalitate sau atunci când se acordă în completarea reparațiilor în natura.

In ceea ce privește repararea în natură a pagubei Codului d e procedură penală prevede patru modalități: restituirea lucrului, restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, desființarea totală ori parțială a unui înscris și orice alt mijloc de reparare. Atunci când săvârșirea infracțiunii atrage o schimbare a situației de fapt anterioare, producătoare de prejudiciu material părții civile, repararea pagubei în natură se face prin restabilirea situației dinaintea comiterii infracțiunii. De asemenea, repararea pagubei în natură se face, în raport și de infracțiunile ce fac obiectul cauzei, și prin desființarea totală sau parțială a unui înscris.

Conform art.346 al. 1 Cod procedură penală, în caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, instanța s-a pronunțat prin aceeași sentință și asupra acțiunii civile. Potrivit al. 2 al aceluiași articol, când achitarea s-a pronunțat pentru că lipsește vreunul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, instanța poate obliga la repararea pagubei materiale și a daunelor morale, potrivit legii civile. Potrivit al. ultim al aceluiași articol, instanța penală nu soluționează acțiunea civilă când pronunță achitarea pentru cazul prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. b Cod procedură penală.

Conform art. 348 Cod proc. pen. instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță numai cu privire la restituirea lucrului, desființarea totală sau parțială a unui înscris și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

In prezenta cauză instanța a constatat că părțile civile și nu au precizat în mod clar în raport de care dintre infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată au înțeles să se constituie părți civile. Având în vedere însă motivarea acțiunilor civile, astfel cum a fost anterior expusă, dar și faptul că infracțiunea de fals în declarații este o infracțiune de pericol, instanța a apreciat că acțiunile civile ale acestora nu pot fi analizate decât în raport de infracțiunea prev. de art. 10 lit. b din Legea nr.78/2000 pentru care inculpata a fost trimisă în judecată în calitate de instigator, iar inculpatul în calitate de complice.

Instanța, având în vedere că pentru aceste infracțiuni a dispus achitarea inculpaților în temeiul art. 11 al. 1 pct. 2 lit. a Cod proc. pen.rap. la art. 10 al. 1 lit. b Cod procedură penală, în temeiul art. 14 și 346 al. ultim C.P.P. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă a părților civile și .

In ceea ce privește contractul de vânzare - cumpărare nr. TC 933/08.10.2001 încheiat de CGMB - cu inculpata și cu soțul acesteia, -, instanța a apreciat, având în vedere și cele anterior expuse, că desființarea acestuia nu poate fi analizată decât în raport de infracțiunea de fals în declarații prev. de art. 292 Cp. Pentru această infracțiune, sub aspectul laturii penale, instanța a dispus achitarea inculpatei în baza art. 11 al. 1 pct. 2 lit. a Cod proc. pen.rap. la art. 10 al. 1 lit. d Cod proc. pen. deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații sub aspectul laturii obiective.

Instanța a constatat că infracțiunea de fals în declarații prev. de art. 292 Cod penal este o infracțiune de pericol și nu o infracțiune al cărei rezultat să-l reprezinte o vătămare materială (leziune). In forma stării de pericol, rezultatul faptei constă dintr-o stare contrară celei existente anterior, stare de pericol sub imperiul căreia valoarea socială împotriva căreia a fost îndreptată fapta este amenințată de existența ei, iar relațiile create în jurul și datorită acestei valori sociale nu se pot desfășura normal, rezultatul faptei nefiind materializat în schimbări determinate. Restabilirea situației anterioare și desființarea totală sau parțială a unui înscris reprezintă modalități de reparare a pagubei, așa cum rezultă din prevederea cuprinsă în art. 14 alin. 3 C.P.P. respectiv art. 348 C.P.P. și se face potrivit dispozițiilor civile.

Instanța a apreciat, având în vedere că infracțiunea prevăzută de art. 292 Cod penal nu este una de rezultat, ci o infracțiune de pericol, nu poate să facă aplicarea prevederilor art. 348 Cod proc. pen. (a cărui denumire marginală este "Rezolvarea din oficiu a reparării pagubei"). De asemenea, a apreciat că desființarea contractului de vânzare-cumpărare s-ar fi putut face numai în condițiile în care acest înscris ar fi fost declarat fals, or, contractul nu a fost declarat fals. Instanța a avut în vedere în acest sens și faptul că acest contract nu poate fi declarat fals în condițiile în care nu s-a stabilit că este necorespunzătoare adevărului declarația dată de inculpata (apreciată potrivit rechizitoriului că a stat la baza acordării creditului prin acest contract).

Nu în ultimul rând instanța a mai avut în vedere și un alt argument juridic pentru care nu poate desființa contractul de vânzare-cumpărare menționat: acela al consecinței lezării, printr-o astfel de dispoziție, a drepturilor patrimoniale ale soțului inculpatei, numitul -, care nu a fost parte în cadrul prezentului proces penal și nu a avut posibilitatea să formuleze apărări cu privire la desființarea contractului în care figurează în calitate de cumpărător și pe care 1-a semnat în această calitate. In sensul acestor concluzii instanța a avut în vedere și faptul că în motivarea rechizitoriului se precizează că nu s-a efectuat urmărirea penală în privința sa (a numitului -) întrucât din actele dosarului rezultă că inculpata s-a ocupat de toate demersurile.

Pentru aceste considerente, în baza art. 348 Cod procedură penală, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reprezentanta Ministerului Public de desființare a contractului de vânzare-cumpărare nr. JC 933/08.10.2001 încheiat de.

În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală, având în vedere că în cauză s-a dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, în raport și de modul de soluționare a acțiunii civile, constatând că nu se poate reține culpa procesuală a inculpaților în producerea cheltuielilor judiciare avansate de stat, instanța a dispus rămânerea acestor cheltuieli în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - DNA- Secția judiciară penală și inculpații și.

La termenul din 12.08.2008, prin declarație notarială depusă la dosar și prin declarație în instanță, și-au retras apelurile formulate.

La același termen, reprezentantul Ministerului Publica învederat instanței împlinirea termenului prescripției răspunderii penale intervenită la 01.08.2008 dar intimata nu a dorit să beneficieze de această dispoziție legală, solicitând continuarea procesului penal.

În motivarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - DNA- Secția judiciară penală, hotărârea instanței de fond este considerată netemeinică sub aspectul achitării inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.292 Cod proc. pen.și nelegală sub aspectul respingerii cererii de desființare a contractului de vânzare-cumpărare nr.TC 933/08.10.2001.

In dezvoltarea motivelor de apel formulate în scris și susținute oral de reprezentantul Ministerului Public, hotărârea instanței de fond este considerată netemeinică fiind fundamentată pe o interpretare greșită a materialului probator administrat în cauză, cât și a dispozițiilor legale incidente.

Astfel, instanța de fond trebuia să se considere învestită și să se pronunțe cu privire la toate faptele arătate în partea expozitivă a rechizitoriului și pe care le și reproduce în considerentele hotărârii apelate și își motivează exonerarea de răspundere penală a inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.292 Cod penal, analizând atât fapta acesteia din data de 14.06.2001, cât și pe cea din 01.08.2001. Ori, în declarația notarială din 14.06.2001 nu produce prin ea însăși consecințe juridice, acestea producându-se în momentul în care declarația a fost depusă la 01.08.2001 la Primăria Sectorului 1 B, chiar dacă urma să fie verificată de această instituție, dată la care s-a săvârșit infracțiunea prev. de art.292 Cod penal. Sunt reluate argumentele din actul de sesizare cu privire la conținutul constitutiv al infracțiunii și se susține, în esență, că infracțiunea s-a comis la data la care declarația autentică a fost depusă la organul competent a decide cu privire la consecințele civile urmărite (Primăria sectorului 1). In ceea ce privește declarația făcută de inculpată se subliniază că adăugirea "în municipiul B" este frauduloasă, în scopul eludării legii, iar pentru a subzista infracțiunea de fals în declarații, nu este necesară verificarea de către organul competent a declarațiilor primite contând doar dacă aceste declarații sunt sau nu corespunzătoare adevărului și sunt apte să producă consecințe juridice. Astfel, s-a arătat că declarația îndeplinește condițiile prev. de art. 292 cod penal și antrenează răspunderea juridică a inculpatei.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, hotărârea este considerată nelegală întrucât contractul TC 933/2001 este urmarea directă a acestei infracțiuni și lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită, fiind un caz în care acțiunea civilă se exercită din oficiu.

Prin urmare, Parchetul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și în fond, condamnarea inculpatei pentru 2 infracțiuni prev. de art.292 Cod penal și potrivit art.998 Cod civil, 346 Cod procedură penală, anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.TC 933/08.10.2001.

Analizând astfel singurul apel, cel declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - DNA- Secția Judiciară penală (cu referire strictă la inculpata ), Tribunalul reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr.46/P/2005 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.292 Cod penal și art.25 raportat la art. 10 lit. din Legea nr.78/2000 și a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 10 lit.b din Legea nr.78/2000.

S-a reținut că inculpata după ce în data de 14.06.2001 a autentificat o declarație la notar, în care afirmă că nu deține în proprietate locuință "în municipiul B", mențiune în contra legii în scopul de a dobândii în condiții avantajoase un apartament în Municipiul B, pe care a depus-o ulterior la Primăria Sectorului 1

Prin același act de inculpare s-a mai reținut participația inculpatei și sub forma instigării, având în vedere că în cursul lunii octombrie a anului 2001 l-a determinat pe directorul de vânzări al Administrației Fondului Imobiliar inculpatul să-i acorde un credit cu dobândă suportată în parte de stat, determinare comisă prin cererea de cumpărare, depunerea adeverințelor de girant și a declarației autentice necorespunzătoare adevărului.

Referitor la latura penală:

Tribunalul a reținut că examenul de legalitate și temeinicie al hotărârii vizează doar infracțiunea de fals în declarații prev. de art. 292 Cod penal în condițiile în care intimata-inculpată și-a retras apelul iar motivele de apel ale Parchetului se referă doar la această infracțiune.

Sub acest aspect, fără a relua argumentele instanței de fond pe care Tribunalul le-a considerat corecte, au fost arătate motivele pentru care și în opinia instanței de control judiciar fapta imputată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 Cod penal iar soluția de achitare este corectă.

Astfel, potrivit art.292 Cod penal constituie infracțiunea de fals în declarații "declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe". Conținutul declarației dată la data de 14.06.2001 de către inculpata în fața notarului, este următorul: "In conformitate cu dispozițiile art.48 din Legea nr. 114/1996, nu am dobândit și nici nu am înstrăinat vreo locuință proprietate personală în Municipiul B, după 01.01.1990, atât eu cât și familia mea. Nu am cumpărat o locuință în conformitate cu Decretul - Lege nr.61/1990 și Legea nr.85/1992, republicată, atât eu cât și familia mea, în Municipiul Nu am beneficiat de sprijinul Statului în credite și execuție pentru realizarea unei locuințe în Municipiul Nu dețin în calitate de chiriaș o locuință, nu am cedat un contract de închiriere nici în Municipiul B și nici pe întreg teritoriul al României, atât eu cât și familia mea. prezenta declarație fiind necesară la organele competente pentru obținerea unei locuințe."

Probele administrate în cauză au confirmat faptul că, într-adevăr, inculpata nu deținea, la data la care a făcut declarația menționată, niciun imobil proprietate în B, respectiv nu dobândise, nu înstrăinase, nu cumpărase vreo locuință în conformitate cu Decretul -Lege nr.61/1990 și Legea nr.85/1992, republicată, nici ea și nici familia sa, în Municipiul Drept urmare cele declarate de inculpată în fața notarului public sunt în deplină concordanță cu realitatea, astfel că nu poate fi reținută în cuprinsul declarației nicio împrejurare contrară adevărului.

Pe de altă parte, s-a reține din conținutul declarației că a fost făcută ".în vederea obținerii unei locuințe", demersurile inițiale ale intimatei-inculpate fiind legate de închirierea unui apartament ci nu de cumpărare, (aspect scăpat din vedere de instanța de fond), fapt ce s-a și concretizat prin repartizarea unei spațiu locativ pentru închiriere, abia mai târziu fiind inițiate procedurile pentru cumpărarea imobilului. În aceste condiții este susținută odată în plus concluzia că la data la care a fost făcută și în raport de contextul și împrejurările efective, menționate anterior, declarația nu era aptă să producă consecințele la care se referă acuzarea.

Faptul că între documentele care au fundamentat solicitarea inculpatei din data de 1.08.2001 dar și cele ulterioare de achiziționare a imobilului s-a aflat și declarația incriminată nu schimbă datele cauzei. Legat de acest aspect instanța de fond a apreciat corect că pentru această declarație legea nu prevede condiția formei autentice, iar cele declarate erau supuse unei verificări ulterioare și obligatorii a conținutului lor (obligație ce rezultă din dispozițiile art. 7 și urm. din Legea nr. 114/1996, respectiv Hotărârea nr. 1275/2000 prin care se aprobă normele metodologice, art. 11 și urm.) procedură care obligă pe funcționarii instituției solicitate să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, printre care și aceea de a nu fi deținut în proprietate o locuință, sau să nu fi înstrăinat o locuință după anul 1990.

Or, în condițiile în care declarația este supusă unei verificări ulterioare obligatorii cu privire la conținutul său, ea nu este generatoare de efecte juridice și nu poate conduce la reținerea infracțiunii prev. de art. 292 Cod penal. Desigur că se poate pune în discuție conținutul incomplet al declarației, ceea ce obliga pe funcționarii instituției căreia se adresa solicitarea să verifice toate cerințele legale amintite și în raport de situația concretă fie să solicite completarea declarației fie să respingă cererea vizând încheierea contractului de vânzare-cumpărare, neputându-se imputa aceste neglijențe legate de actul de serviciu ale funcționarilor, intimatei- inculpate.

De altfel, această verificare s-a și făcut de către Comisia de atribuire a locuințelor din cadrul Consiliului Local al Primăriei sectorului 1 formată din 5 membri care au apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și au decis în consecință.

Legat de cerințele elementului material al laturii obiective, mai trebuie spus că pentru întrunirea acestuia ar fi trebuit să avem "acțiunea" de a face o declarație necorespunzătoare adevărului, adică de a se arăta în mod denaturat, astfel decât este în realitate fapta sau împrejurarea asupra căreia poartă atestarea.

Analizând conținutul declarației notariale din 14.06.2001, (depusă la Primăria sectorului 1 la data de 1.08.2001) așa cum s-a mai arătat, acesta este corespunzător adevărului, câtă vreme toate cele arătate în cuprinsul său sunt în acord cu realitatea. Caracterul real al celor declarate se menține chiar și în contextul art. 48 din Legea nr. 114/1996 care este menționat în declarație, atâta vreme cât se referă doar la localitatea Declarația ar fi putut fi considerată necorespunzătoare adevărului dacă ar fi menționat că nu deține imobil în proprietate, iar pe lângă localitatea "B" ar fi menționat "sau/și în alte localități".

Interpretând "per a contrario "atâta timp cât declarația spune despre declarant că nu deține proprietate în localitatea B lasă posibilitatea de a se înțelege (altfel referirea la localitatea B nu ar fi fost utilă și nici necesară) că asemenea proprietăți sunt deținute în alte, ceea ce obliga odată în plus pe funcționarii cu atribuții în procedura încheierii contractelor să lămurească acest aspect.

Declarația, în raport de conținutul său concret (prin referirile multiple pe care le face la localitatea "B") trebuie privită și în contextul dispozițiilor art.40 din Legea 50/1996 (în vigoare la acea dată) care menționau că"magistraților care nu poseda locuință proprietate personală în localitatea în care își desfășoară activitatea li se asigură locuință de Ministerul Justiției, Ministerul Public sau de către autoritățile publice locale"situație în care se afla la acea dată inculpata deoarece nu deținea o locuință în proprietate în localitatea B unde își desfășura activitatea.

Tribunalul a considerat corecte aprecierile instanței de fond vizând neîndeplinirea cerințelor laturii obiective și subiective (căreia îi lipsește intenția) pentru infracțiunea de fals în declarații, astfel că apreciază nefondate criticile parchetului din motivele de apel. Nu este întemeiată nici critica ce vizează împrejurarea că instanța de fond nu ar fi analizat "fapta din data de 1.08.2001" deoarece o asemenea analiză a fost făcută, cu referire expresă la acest moment (a se vedea și pagina 20 din motivarea hotărârii) iar concluzia la care ajunge în sensul că ".și în ipoteza în care infracțiunea s-ar fi consumat la o altă dată(1.08.2001)fapta tot nu întrunește elementele constitutive prevăzute de art. 292 cod penal deoarece declarația era supusă verificării.", este lipsită de echivoc. Tribunalul a expus odată în plus de ce nici la data de 1.08.2001 și nici ulterior nu a fost comisă infracțiunea de fals în declarații, argumente ce vin să susțină și să completeze considerentele judecătoriei.

Solicitarea procurorului de încetare a procesului penal întrucât ar fi intervenit prescripția răspunderii penale, făcută cu ocazia dezbaterii apelului, nu se mai analizează de tribunal în condițiile în care intimata- inculpată a solicitat continuarea procesului penal.

Sub aspectul laturii civile Tribunalul a apreciat, de asemenea, nefondate criticile formulate.

S-a susținut în motivele de apel că ne aflăm în situația în care acțiunea civilă se exercită din oficiu ceea ce ar fi impus ca instanța de fond să anuleze contractul de vânzare cumpărare pentru cauză ilicită.

Examinând hotărârea apelată prin prisma acestor critici, Tribunalul a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în această materie și a lăsat, pe de o parte, nesoluționată acțiunea civilă față de temeiul de drept al soluției de achitate în legătură cu infracțiunea prev. de art. 25 cod penal cu referire la art. 10 litera b din Legea nr. 78/2000 (art. 10 litera b Cod proc. pen.), iar pe de altă parte a respins ca neîntemeiată solicitarea de desființare a contractului de vânzare- cumpărare întrucât nu sunt incidente dispozițiile art. 348 Cod proc. pen.

Așadar discuțiile pe marginea desființării contractului de vânzare-cumpărare pot fi făcute doar în legătură cu infracțiunea de fals în declarații și numai în contextul posibilității exercitării din oficiu a acțiunii civile în condițiile art. 348 Cod proc. pen. situație ce nu este aplicabilă în cauză pentru următoarele considerente:

În primul rând, se impunea observația că o acțiune civilă poate fi rezolvată în procesul penal doar în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14-22 Cod procedură penală, respectiv art. 348 Cod procedură penală, în primul caz, aceasta - presupune o acțiune civilă alăturată celei penale, adică o constituire de parte civilă de către persoana vătămată.

În cel de-al doilea caz, reglementat de art. 348 Cod procedură penală, acțiunea civilă se exercită din oficiu atunci când "cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă" ori, chiar în condițiile în care nu există o acțiune civilă alăturată celei penale instanța
este obligată să se pronunțe din oficiu "cu privire la restituirea lucrului,
desființarea totală sau parțială a unui înscris și restabilirea situației
anterioare săvârșirii infracțiunii".

Cele două situații de rezolvare a acțiunii civile nu se confundă și nu se suprapun, având reguli proprii de rezolvare.

În privința rezolvării acțiunii civile alăturate acțiunii penale prin constituirea părții vătămate ca parte civilă sunt incidente regulile materiei civile (art. 14 alin. (3) pr. pen.), esențial fiind principiul disponibilității, pe când în cazul rezolvării din oficiu a acțiunii civile, instanța se pronunță doar în limitele arătate de art. 348 pr. pen. respectiv "cu privire la restituirea lucrului, desființarea totală sau parțială a unui înscris și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii".

Astfel, dacă se dispune "anularea unui act juridic" și restabilirea situației anterioare prin obligarea la restituirea prestațiilor, ca mod de rezolvare a acțiunii civile în temeiul art. 14 alin. (3) lit. a) Cod procedură penală, nu se poate face trimitere la art. 348 Cod procedură penală, deoarecerestabilirea situației anterioareîn acea situație este rezultatul aplicării principiului "efectelor nulității actului juridic civil" și nu un caz de rezolvare din oficiu a acțiunii civile.

Or, Parchetul invocă nulitatea absolută a contractului pentru "cauză ilicită" ceea ce ar putea fi analizat numai în contextul exercitării acțiunii civile alăturare celei penale în condițiile art. 14-22 cod proc. pen unde se aplică regulile din materia civilă (cazurile de nulitate ale actului juridic civil), analiză care nu poate fi făcută față de temeiul achitării pentru infracțiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 78/2000 (singura care ar fi permis alăturarea acțiunii civile celei penale), cum corect a apreciat instanța de fond.

Infracțiunea de fals în declarații prev. de art. 292 Cp. este o infracțiune de pericol și nu o infracțiune al cărei rezultat să-1 reprezinte o vătămare materială (leziune). In forma stării de pericol, rezultatul faptei constă dintr-o stare contrară celei existente anterior, stare de pericol sub imperiul căreia valoarea socială împotriva căreia a fost îndreptată fapta este amenințată de existența ei, iar relațiile create în jurul și datorită acestei valori sociale nu se pot desfășura normal, rezultatul faptei nefiind materializat în schimbări determinate. Prin urmare nu poate genera un prejudiciu material care să permită exercitarea acțiunii civile alăturate celei penale pentru repararea lui, și astfel să facă posibil controlul incidenței cazurilor de nulitate ale actului juridic civil, cum este cazul de față.

"Desființarea totală sau parțială a unui înscris și restabilireasituației anterioare săvârșirii infracțiunii"în sensul la care se referă art. 348 Cod proc. pen. poate viza doar înscrisurile false sau falsificate. Astfel, desființarea contractului de vânzare-cumpărare pe acest temei s-ar fi putut face numai în condițiile în care acest contractar fi fost declarat fals,problemă care nu s-a pus în cauză, în alte condiții desființarea lui putându-se face doar în contextul art. 14 alin. 3 litera a Cod proc. pen. prin aplicarea dispozițiilor legii civile.

Chiar și în condițiile în care legalitatea contractului ar fi fost examinată pe fond (pe fondul citării în proces a tuturor părților actului juridic, inclusiv a vânzătorului pentru că o eventuală anulare ar fi implicat restituirea prestațiilor), față de momentul încheierii lui (8.10.2001) și în raport de prevederile art. 5 ale OG nr. 76/2001 care abrogaseră normele legale privind dobânda legală subvenționată de stat în cazul imobilelor achiziționate în temeiul acestei legi (ceea ce însemnă că la data încheierii contractului statul nu mai subvenționa dobânda, prin actul de sesizare reținându-se în mod eronat contrariul), nu se regăsesc motive de nulitate/anulare ale contractului. Cauza ilicită la care se referă Parchetul nu a fost dovedită, neexistând dovezi că prin încheierea contractului s-ar fi adus atingere bunelor moravuri sau ordinii publice și nici că s-ar fi încălcat norme legale imperative.

Împotriva deciziei penale a formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție criticând-o sub următoarele aspecte:

1. Netemeinicia și nelegalitatea achitării inculpatei, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.292 Cod penal, fundamentată pe o interpretare greșită, atât a materialului probator administrat în cauză, cât și a dispozițiilor legale incidente. Instanța de apel a menținut în totalitate motivarea primei instanțe, punând accent pe împrejurarea că declarația respectivă nu are generatoare de consecințe juridice, în condițiile în care era supusă unei verificări ulterioare din partea angajaților primăriei.

Mai mult, instanța de apel a omis cu bună-știință, atunci când legalizează demersurile inculpatei, în vederea obținerii apartamentului situat în B, 1, - că încălcarea dispozițiilor legale de către aceasta vizează nu numai art.6 din OG.nr.19/1994, cu privire la conținutul declarației, dar inclusiv ordonanța în totalitate, în condițiile căreia a fost construit și blocul în care se află apartamentul cumpărat de inculpată.

2. S-a mai arătat că soluția pronunțată este nelegală și sub aspectul laturii civile a cauzei, având în vedere că instanța nu a desființat contractul nr.TC 933/8.11.2001, deși acesta a fost urmarea unei infracțiuni.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de apel nu numai că nu a combătut argumentele parchetului, dar a procedat la o analiză a dispozițiilor art.14 Cod procedură penală, prin prisma creării unui prejudiciu în patrimoniul unei persoane, ceea ce nu are nicio relevanță în speță.

Examinând hotărârile atacateîn raport de motivele invocate, care se circumscriu cazului de casare prev. de art.385⁹pct.18 Cod procedură penală, precum și din oficiu, în limita cazurilor de casare prevăzute în art.385⁹alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Sub aspectul primei criticiformulate de parchet, care vizează latura penală a cauzei, respectiv greșita achitare inculpatei pentru infracțiunea de fals în declarații, prev. de art.292 Cod penal, Curtea constată că aceasta este nefondată. Astfel, inculpata a fost trimisă în judecată și pentru infracțiunea prev. de art.292 Cod penal, reținându-se în actul de sesizare că aceasta la data de 14.06.2001 a dat o declarație autentică în care ar arătat în mod necorespunzător adevărului că nu deține în proprietate o locuință, adăugând în contra legii, mențiunea "în Municipiul B" în scopul de a dobândi în condiții avantajoase un apartament în Municipiul

Din actele depuse la dosar precum și din declarațiile inculpatei rezultă că la data de 15.06.2001 aceasta a adresat o cerere Primarului - prin care solicita atribuirea unei locuințe în B, arătând că niciunul membrii familiei sale nu dețin o locuință în Cererea a fost înregistrată la data de 29.07.2001 și însoțită de o declarație notarială prin care inculpata declara:

"În conformitate cu dispozițiile art.48 din Legea nr.114/1996, nu am dobândit și nici nu am înstrăinat vreo locuință proprietate personală în Mun. B, după 01.01.1990, atât eu cât și familia mea.

Nu am cumpărat o locuință în conformitate cu Decretul - Lege nr.61/1990 și Legea nr.85/1992, republicată, atât eu cât și familia mea în Mun.

Nu am beneficiat de sprijinul Statului în credite și execuție pentru realizarea unei locuințe în Mun.

Nu dețin în calitate de chiriaș o locuință, nu am cedat un contract de închiriere nici în Mun. B și nici pe întregul teritoriu al României, atât eu cât și familia mea.

prezenta declarație fiind necesară la organele competente pentru obținerea unei locuințe."

Potrivit art. 292 Cod penal se săvârșește infracțiunea de fals în declarații prin declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art.145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe.

Declarația este necorespunzătoare adevărului fie că persoana a făcut afirmații contrare realității, fie că a omis să facă cunoscute date, fapte sau împrejurări pe care trebuia să le facă cunoscute. În ambele situații însă, declarațiatrebuie să fie necorespunzătoare adevărului, respectiv să conțină o alterare a acestuia.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că susținerea parchetului din motivele de recurs, în sensul că inculpata ar fi săvârșit infracțiunea de fals în declarații prin omisiune este nefondată. De altfel, tot în motivele de recurs, parchetul susține că declarația dată de către inculpată "atestă o împrejurare care într-adevăr era reală". Or, în această situație nu se poate susține că declarația dată de către inculpată ar fi necorespunzătoare adevărului.

Totodată, trebuie precizat că declarația, astfel cum a fost dată în fața notarului, era supusă verificării de către funcționarii primăriei, sub aspectul îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru a fi persoană îndreptățită la atribuirea unei locuințe. Cu această ocazie funcționarii primăriei, dacă ar fi constatat că declarația, așa cum a fost dată către inculpată, nu ar fi îndeplinit condițiile legii, trebuia să aducă la cunoștința acesteia lipsurile, pentru a fi refăcută, fie se putea ajunge la concluzia că nu îndeplinește condițiile legii cu consecința respingerii cererii inculpatei.

În cauza de față, lucrătorii primăriei primind actele depuse în vederea atribuirii unei locuințe, trebuiau să verifice numai dacă acestea erau complete și nu să facă verificării privitoare la realitatea celor declarate de către solicitant, altfel nu ar mai fi avut nici un sens depunerea unei astfel de declarații. Sub acest aspect, exemplele prezentate de către parchet în motivele de recurs, în care se descriu situații referitoare la cazuri în care infracțiunea de fals în declarații subzistă, chiar dacă acestea sunt supuse verificării de către instituțiile sau persoanele în fața cărora sunt formulate, nu au relevanță în prezenta cauză, întrucât, pe de-o parte, așa cum s-a reținut mai sus, în cauza de față verificările făcute de funcționar nu vizau veridicitatea celor declarate, iar pe de altă parte, ceea ce este esențial diferit de exemplele prezentate, cele declarate erau necorespunzătoare adevărului, iar cauza de față cele declarate erau reale.

Sub aspectul momentului consumării faptei de fals în declarații, Curtea, în acord cu instanțele de fond și apel, apreciază că s-a produs nu la momentul autentificării acesteia de către notarul public, 14.06.2001, ci la momentul depunerii acesteia la primărie, în vederea realizării scopului pentru care a fost dată, acesta fiind 29.07.2001, conform vizei de primire aplicată pe cererea inculpatei. Astfel că, sunt de neînțeles criticile parchetului sub acest aspect, de vreme ce nu există nici un dubiu legat de momentul consumării faptei, parchetul susținând același lucru.

Față de cele reținute, Curtea constată că în mod legal și temeinic, prima instanță, ca de altfel și instanța de apel, au considerat că faptei de fals în declarații pentru care a fost trimisă în judecată inculpata nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul elementului material al laturii obiective, în sensul căcele declarate sunt corespunzătoare realității.

Curtea constată că faptei îi lipsește un element constitutiv și sub aspectul laturii subiective, respectiv intenția. Astfel, așa cum rezultă din actele depuse, inculpata, a formulat cererea de atribuire a unei locuințe la data de 15.06.2001 (înregistrată la data de 29.07.2001), la care a anexat declarația autentificată de BNP " " la data de 14.06.2001.

La data de 3 august 2001 Primăria Sectorului 1 B i-a comunicat inculpatei ca în 10 zile să se prezinte în vedere încheierii contractului de închiriere pentru locuința ce i s-a atribuit. Astfel, declarația suspusă analizei în prezenta cauză, nu a fost dată de către inculpată în vedere cumpărării apartamentului respectiv, ci pentru atribuirea unei locuințe din fondul locativ administrat de autoritățile locale al Mun. B, în condițiile în care aceasta avea calitatea de magistrat și nu deținea o locuință în Municipiul B, fiind transferată de la Tribunalul O l t, la Tribunalul București.

În această situație, inculpata cunoscând prevederile Legii 50/1996, respectiv că avea dreptul la atribuirea unei locuințe, fie de către Ministerul Justiției, fie de către autoritățile locale, dacă nu are o locuință în localitatea în care își desfășoară activitatea, a formulat cererea și a dat declarația respectivă.

Față de cele de mai sus, Curtea constată că în mod corect s-a dispus achitarea inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de aret.292 Cod penal, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod procedură penală, fapta neîntrunind elementele constitutive ale infracțiunii nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective.

Având în vedere că inculpata a solicitat continuarea procesului penal, atât în fața instanței de apel, cât și în fața acestei instanțe, Curtea va da eficiență dispozițiilor art.13 alin.1 și 2 Cod procedură penală, și nu va analiza dacă s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderi penale.

Sub aspectul celei de-a doua criticiformulate de către parchet, trebuie precizat că în mod constant s-a cerut desființarea contractului nr. TC 933/08.10.2001, iar instanțele au soluționat latura civilă a cauzei având în vedere această solicitare. Astfel că, instanța de recurs va verifica legalitatea și temeinicia hotărârilor sub acest aspect, prin prisma aceluiași art.385⁹pct.18 Cod procedură penală.

Curtea apreciază că în mod corect s-a considerat de către cele două instanțe că nu se poate dispune desființarea contratului de vânzare-cumpărare, având în vedere soluția de achitare a inculpatei pentru infracțiunea prev. de art.25 rap. la art.10 lit.b din Legea nr.78/2000, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b Cod procedură penală, întrucât în această situație, potrivit art. 346 alin.4 Cod procedură penală, acțiunea civilă se lasă nesoluționată.

Astfel că, va fi analizată posibilitatea desființării contractului de vânzare-cumpărare numai prin prisma săvârșirii infracțiunii de fals în declarații de către inculpata.

Trebuie precizat încă de la început că infracțiunile de fals se caracterizează prin aceea că produc o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită, în cauza de față,încrederea publică în autenticitatea înscrisului(declarației), fiind numite din această cauză infracțiuni de pericol. Aceste infracțiuni, spre deosebire de cele așa-zise de prejudiciu, nu sunt producătoare de pagube, nefiind posibilă exercitarea unei acțiuni civile alăturate celei penale în cauzele ce au ca obiect infracțiuni de fals.

Totuși, în cazul infracțiunilor de fals în înscrisuri, printre care se regăsește și infracțiunea de fals în declarații, instanța este obligată, potrivit art.348 Cod procedură penală, să se pronunțe numai cu privire la desființarea totală sau parțială a înscrisului constatat a fi fals.

Din această perspectivă, se constată că, în mod legal instanțele de fond și apel nu au dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. TC 933/2001, nepunându-se niciodată problema ca acesta să fie fals. Posibilitate ca acest contract să se fi încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale, fiind lovit de nulitate absolută în opina parchetului, nu poate fi analizată în acest cadru procesual, neavând o acțiune civilă alăturată celei penale. Un act care ar fi fost încheiat cu nerespectare dispozițiilor legale, deci un act nelegal, nu înseamnă că este necesar un act fals, cauzele de nulitate putând fi și de altă natură.

De altfel, parchetul în susținerea orală a recursului declarat a renunțat la a mai solicita desființare contractului de vânzare-cumpărare, așa cum a făcut-o în toate fazele procesuale, solicitând în final desființarea declarației false.

Legat de această solicitare, Curtea constată că instanțele de fond și apel, nu puteau dispune desființarea acestei declarații, întrucât au reținut că aceasta nu conține o alterare a adevărului, deci că nu este falsă. Pentru aceleași considerente, având în vedere cele reținute mai sus, Curtea nu va putea dispune desființarea declarației inculpatei, autentificată la data de 14.06.2001 de BNP " ".

Față de cele reținute, apreciind că hotărârea criticată este legală și temeinică, Curtea în baza art.385¹⁵pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr.464 din 12.08.2008, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. AL 2 ex./20.03.2009

Președinte:Elena Ursulescu
Judecători:Elena Ursulescu, Adriana Elena Băjan, Daniel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Bucuresti