Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Decizia 25/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.25
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Ștefana Anghel
JUDECĂTOR 2: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Elena Negulescu
GREFIER: - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a fost reprezentată de procuror
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, împotriva încheierii de ședință din data de 08 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-, prin care în baza art.29 din Legea nr.47/1992 republicată și art.146 lit.d din Constituția României republicată, s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea Constituțională a României, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. art.3001, art.913alin.3 teza finală și art.914pr.pen. raportat la art.21 alin.3, art.24 alin.1, art.26 alin.1, art.28 și art.124 alin.2 din Constituția României, excepție invocată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 07.11.1957 în B, cetățean român, CNP - -, fără antecedente penale, domiciliat în B, nr.8, - scara 1, etaj 4,.13, sector 4, aflat în prezent în Penitenciarul Mărgineni.
În baza art.303 alin.6 pr.pen. s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul inculpat în stare de deținere, asistat de avocat ales, din cadrul Baroului B, potrivit împuternicirii avocațiale nr.-/28.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care s-a dat posibilitatea apărătorului ales să ia legătura cu intimatul inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public declară că nu are cereri prealabile de formulat.
Intimatul inculpat, personal și prin avocat declară că nu are cereri de formulat.
Curtea, ia act de declarațiile părților în sensul că nu sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public susține oral motivele de recurs, arătând că prin încheierea din data de 08 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în baza art.29 din Legea nr.47/1992 republicată și art.146 lit.d din Constituția României republicată, s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea Constituțională a României, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.300/1, art.91/3 alin.3 teza finală și art.91/4 pr.penală, raportat la art.21 alin.3, art.24 1, art.26 alin.1, art.28 și aart.124 alin.2 din constituția României, excepție invocată de inculpatul. Prin aceeași încheiere, în baza art.303 alin.6 pr.penală judecarea cauzei a fost suspendată până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională, fixându-se termen pentru verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului la 29.01.2009.
Consideră că încheierea mai sus menționată, este nelegală pentru următoarele considerente:
În mod greșit Tribunalul Prahovaa apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.29 din Legea nr.47/1992 pentru sesizarea Curții constituționale, respectiv textele de lege sunt în vigoare și au legătură cu soluționarea cauzei, excepțiile au fost invocate în cadrul unei proceduri judiciare, iar Curtea Constituțională nu a mai admis astfel de excepții.
Din conținutul art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 rezultă că admisibilitatea sesizării Curții constituționale presupune, în primul rând, o raportare la textele din Constituție, în raport de care se apreciază neconstituționalitatea dispoziției la textele din ordonanță, iar în al doilea rând, se impune cerința unei legături directe cu soluționarea cauzei. Or, aceste două condiții nu sunt îndeplinite în prezenta cauză.
Astfel, consideră că dispozițiile art.300/1 pr.penală nu au legătură cu soluționarea cauzei întrucât acestea reglementează o măsură dispusă de judecător în faza de urmărire penală și nu prin rechizitoriu, referindu-se la o altă etapă procesuală. Independentă de legala sau nelegala sesizare a instanței de judecată.
Chiar dacă instanța ar fi sesizată legală, apreciază că aceasta, înainte de a dispune restituirea cauzei, este obligată potrivit art.332 alin.3 pr.penală, să se pronunțe asupra măsurilor preventive, măsuri care au fost dispuse într-o altă etapă a procesului penal.
Mai mult, deși raportarea la art.300/1 cod pr.penală considerat ca fiind neconstituțional s-a făcut cu referire la articolele din constituție, nu s-a specificat în ce măsură contravine textelor constituționale, neevidențiindu-se contradicția existentă între dispoziția specifică și aceste prevederi constituționale, fapt care nu poate fi asimilat unei valabile sesizări cu o excepție de neconstituționalitate.
Susține că acest text de lege criticat mai fost suspus controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași norme constituționale invocate și în prezenta cauză, curtea constituțională apreciind că procedura stabilită de dispozițiile art.300/1 cod pr.penală, care este distinctă de cea referitoare la verificarea legalității actului de sesizare a instanței nu numai că nu este de natură să aducă vreo atingere dispozițiilor constituționale, ci constituie o aplicare a acestora, întrucât părțile interesate au deplina libertate, în cadrul acestei proceduri, să se prevaleze de toate garanțiile dreptului la un proces echitabil, inclusiv sub aspectul exercitării dreptului la apărare (în acest sens deciziile nr.489/29.05.2007 și nr.6229/03.10.2006).
Referitor la a doua excepție de neconstituționalitate invocată de inculpat cu privire la dispozițiile art-91/3 alin.3 teza finală cod pr.penală rap. la art.91/4 cod pr.penală, în mod constant Curtea constituțională a statuat că întreaga secțiune din codul d e procedură penală referitoare la interceptările și înregistrările audio și video prevede suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu, a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excede competenței curții constituționale, întrucât potrivit alin.3 al articolului 2 din Legea nr.47/1992, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată".
Așa fiind, examinarea și soluționarea acestor aspecte sunt de competența exclusivă a instanței de judecată investite cu soluționarea procesului penal (în acest sens deciziile nr.1137/16.10.2008, nr.410/10.04.2008, nr.539/07.12.2004 ale curții constituționale).
disp. art.300/1 pr.penală și ale art.91/3 alin.3 teza finală, rap. la art.91 alin.4 pr.penală în raport de aceleași prevederi a fost constantă, printr-un număr mare de decizii ale curții constituționale, decizii care au caracter obligatoriu potrivit art.147 alin.4 din Constituție. Și în articolul "Efectele deciziilor Curții constituționale și statul de drept" publicat în buletinul Curții Constituționale nr.2/octombrie 2000 a reținut că nici o autoritate nu poate refuza aplicarea legii controlate dacă excepția a fost respinsă, însă neconstituționalitatea acelei legi va mai putea fi invocată în viitor numai de către alte părți și pentru alte motive.
În consecință, consideră că invocarea de către inculpat a celor două excepții de neconstituționalitate nu reprezintă decât modalitatea de tergiversare a soluționării dosarului de fond, cu atât mai mult cu cât, așa cum a reținut și instanța de fond, dispozițiile art.91/3 alin.3 teza finală cod pr.penală rap la art.91/4 pr.penală au fost privite în mod singular, făcându-se abstracție de dispozițiile art.91/3 alin.4 cod pr.penală potrivit cărora "la prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau inculpatului procese-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate și să asigure, la cerere, ascultarea acestora".
De altfel, Curtea Constituțională prin decizia nr.410/10.04.2008 a reținut că susținerea privind imposibilitatea inculpatului de a lua cunoștință despre conținutul interceptărilor efectuate este nejustificată ori neîntemeiată, întrucât acest drept este reglementat de art.91/3 alin.4 cod pr.penală.
Pentru considerentele mai sus arătate, solicită admiterea recursului, pe fond să se dispună respingerea cererii de sesizare a Curții constituționale formulată de inculpat ca fiind inadmisibilă.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul inculpat, solicită respingerea recursului declarat de - Serviciul Teritorial Ploiești, ca nefondat.
Solicită a se avea în vedere că art.29 stabilește, așa cum bine se cunoaște, niște condiții de admisibilitate, care trebuie verificate de instanță cu ocazia invocării în fața unei asemenea excepții, lucru care s-a întâmplat la instanța de fond, care a constatat că sunt întrunite aceste condiții. Ele sunt dezvoltate pe larg în concluziile scrise depuse la dosarul de fond și cu siguranță au fost lecturate de instanța de control judiciar.
Criticile parchetului vizând excepția de neconstituționalitate a textelor de lege din codul d e procedură penală sunt atributul Curții Constituționale, temeinicia excepției de neconstituționalitate, dacă este fondată sau nu, este atributul exclusiv al Curții Constituționale, așa cum bine au stabilit instanțele de judecată în numeroase hotărâri prin care s-a admis sesizarea Curții constituționale, cât și Curtea Constituțională care a reiterat chiar și în cazul excepțiilor de neconstituționalitate care mai fuseseră invocate, că asemenea excepții nu pot fi respinse de plano de instanța de judecată în fața cărora au fost invocate cu argumentul că deja Curtea s-a pronunțat din două considerente: pe de o parte că textul de lege, art.29 nu prevede ca un fine de neprimire această invocare a excepției de neconstituționalitate anterior și această pronunțare a Curții Constituționale decât într-o singură situație, în cazul în care excepția a fost admisă. Deci doar în cazul unei excepții de neconstituționalitate admise, o altă parte nu mai poate invoca într-un proces același text de lege. În cazul de față nu este această situație.
Al doilea argument pe care îl dă chiar Curtea Constituțională în practica ei, este că nu se poate reține ca un text de lege care a fost declarat neconstituțional la un anumit moment, dacă este în vigoare de mai mult timp, cum sunt dispozițiile art.91 și chiar art.300/1 p, care sunt de 6 ani în vigoare. Nu pot viza alte aspecte sociale și alte critici care pot duce Curtea Constituțională la o altă concluzie privind aplicabilitatea și constituționalitatea acestora.
Apreciază că recursul parchetului, care critică fondul excepției de neconstituționalitate și nu probele de admisibilitate pe care le-a verificat și în mod corect le-a apreciat Tribunalul Prahova, este nefondat.
Singurul aspect legat de inadmisibilitate, ce are legătură cu cauza se referă la art.300/1 care a fost invocat și în fața instanței de fond, dar și al celei de control judiciar, că disp. art.300/1 nu ar avea legătură cu cauza întrucât privesc faza de urmărire penală.
Consideră că abordarea este curioasă întrucât aceste excepții nu pot fi abordate decât în fața instanței de judecată.
Art.300/1 este un text de lege "suis generis". Este greu de spus că vizează partea de urmărire penală, cât timp această procedură a verificării și temeiniciei luării și menținerii măsurii arestării preventive are loc la un moment ulterior prezentării materialului de urmărire penală și ulterior emiterii rechizitoriului. Este momentul când dosarul ajunge la instanță. În opinia sa faza de urmărire penală se încheie în momentul emiterii rechizitoriului și procurorul dispune trimiterea în judecată și sesizarea instanței. Nu mai este faza de urmărire penală ci aceea a judecății. Tocmai de aceea a fost criticat acest text de lege.
Chiar dacă oferă anumite granații procesuale pentru inculpați, a fost introdus în mod greșit și această greșeală creează aspecte de neconstituționalitate. Acest text de lege a fost înserat printr-o lege ulterioară într-un cadru coerent care era codul d e procedură penală anterior.
Anterior exista art.300 alin.3 care, în opinia sa avea mai mult sens și mai multă coerență juridică. Acesta vorbea de verificarea legalității și menținerea măsurii arestării preventive după ce instanța de judecată verifica întâi legalitatea sesizării și competenței acesteia. De aceea apreciază că fixarea acestei instituții anterior acestui moment, în care instanța poate să spună că este legal investită și poate continua procesul, este un text neconstituțional pentru că nu oferă garanții de legalitate și de existență a unui proces echitabil.
Consideră că doar în acest moment incipient al judecății cauzei, până la intrarea în cercetarea judecătorească, citirea actului de acuzare și audierea inculpatului, se poate pune în discuție această neconstituționalitate, pentru că ulterior sunt alte texte de lege care obligă instanța să verifice legalitatea menținerii arestării preventive și alte texte în baza cărora poate fi atacată această soluție.
Sub aspectul admisibilității, ambele excepții întrunesc condițiile cerute d lege și recursul este nefondat întrucât nu a adus nici o critică încheierii pe aspecte de admisibilitate și pe cale de consecință solicită respingerea acestuia, menținerea ca legală și temeinică a soluției instanței de fond.
Intimatul, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul său ales, mai ales că sunt aspecte juridice pe care nu e cunoaște. Dorește însă să precizeze că nu se încearcă tergiversarea cauzei, așa cum a susținut parchetul, întrucât nu are nici un interes în acest sens. Solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din data de 8.01.2009, Tribunalul Prahova, în baza art.29 din Legea nr.47/1992 republicată și art.146 lit.d din Constituția României republicată, a dispus trimiterea cauzei la Curtea Constituțională a României, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.3001, art.913alin.3 teza finală și art.914pr.pen. raportat la art.21 alin.3, art.24 alin.1, art.26 alin.1, art.28 și art.124 alin.2 din Constituția României, excepție invocată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 07.11.1957 în B, cetățean român, CNP - -, fără antecedente penale, domiciliat în B, nr.8, - scara 1, etaj 4,.13, sector 4, aflat în prezent în Penitenciarul Mărgineni.
În baza art.303 alin.6 pr.pen. a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională.
S-a fixat termen pentru verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului, potrivit art.3002pr.pen. la data de 29.01.2009.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că, inculpatul a fost trimis in judecată, în stare de arest preventiv, prin Rechizitoriul nr. 103/P/2008 al A - Serviciul Teritorial Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită in formă continuată prev. de art. 254 al.1, rap la art. 6 din Lg.78/2000 cu aplic. art. 41 al.2 și prin același rechizitoriu s-a dispus punerea in mișcare a acțiunii penale si trimiterea in judecată a aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals in înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 rap la art. 290 al.1
S-a reținut că în calitate de practician în insolvență în cadrul, desemnat prin sentința comercială nr.2643/05.06.2008 a Tribunalului București - secția a VII-a Comercială, ca administrator judiciar al GRUP RL. B, aflată în procedura de insolvență, inculpatul a pretins în perioada 24.07.2008 - 14.11.2008 de la denunțătorul - administrator al SC. P (fostă P) un procent de 5% din valoarea lucrărilor executate și care urmau a fi prezentate la decontare de firma denunțătorului în baza contractului nr.4 din 02.05.2008, încheiat cu societatea aflată în insolvență, și a primit în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, la data de 01.09.2008 suma de 31.200 lei, pe data de 02.09.2008 suma de 4.300 lei, în ziua de 04.11.2008 suma de 6000 lei, iar la data de 14.11.2008 suma de 35.000 lei - ultima remitere fiind constatată în urma unei proceduri flagrante - pentru semnarea și ștampilarea, în derularea contractului, a documentelor necesare decontării contravalorii lucrărilor de construcție realizate, semnătură și ștampilă fără de care Primăria Orașului, beneficiara lucrărilor, și unitatea bancară nu ar fi efectuat plata sumelor respective.
În aceeași calitate, arătată mai sus, inculpatul a determinat-o cu intenție pe, angajată în cadrul firmei sale ca jurist, să completeze în fals procesul verbal al adunării creditorilor din data de 29.09.2008, după ce acesta fusese semnat de reprezentanții creditorilor, prin adăugarea în conținutul înscrisului a unor mențiuni contrare realității.
Instanța de fond a constatat că la termenul din 08.01.2009, apărătorul ales al inculpatului, a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.300/1C.P.P., dar si art.913alin.3 teza finală și art.914pr.pen.
S-a susținut că aceste dispoziții încalcă disp. art. 21 alin.3, art.24 alin.1, art.26 alin.1, art.28 și art.124 alin.2 din Constituția României, arătând, în esență, că dispozițiile art.3001pr.pen. ce reglementează procedura verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive cu ocazia înregistrării dosarului la instanță, sunt în contradicție cu dispozițiile art.23 din Constituția României, privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la libertatea individuală.
Totodată, s-au efectuat înregistrări ale convorbirilor telefonice și în mediul ambiental, însă la dosar au fost atașate numai copiile ale CD-urilor și -urilor, care se păstrează la grefa instanței. În opinia sa, art.913alin.3 teza finală rap. la art.914pr.pen. este neconstituțional, având în vedere că se creează un privilegiu pentru procuror și judecător, ținând seama că este vorba despre un mijloc de probă la care nu are acces inculpatul și apărătorul acestuia.
Art. 91/3 al.3 teza finală rap la art. 91/4 încalcă C.P.P. disp. art. 21 alin.3, art.24 alin.1, art.26 alin.1, art.28 și art.124 alin.2 din Constituția României.
După punerea in discuție a părților a excepțiilor invocate, tribunalul și-a exprimat opinia asupra acestor excepții constatând însă că acestea au fost ridicate in cursul judecății și că au legătură cu cauza, obiectul lor fiind neconstituționalitatea unor dispoziții dintr-o lege in vigoare, astfel că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 29 din 47/1992 republicată și cele ale art. 146 lit. d din Constituția României.
In acest sens, tribunalul a constatat că se impune admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale și trimiterea cauzei la Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra neconstituționalității dispozițiilor legale invocate, totodată suspendarea judecării cauzei conform art. 303 al.6.C.P.P.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termenul legal, Direcția Națională Antiocorupție- Serviciul Teritorial Ploiești, susținând că încheierea este nelegală prin prisma faptului că tribunalul a apreciat in mod greșit că sunt îndeplinite cerințele legale privind sesizarea Curții Constituționale.
S-a arătat in cuprinsul motivelor de recurs că dispozițiile art. 300/1 nu C.P.P. au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât acestea reglementează o măsură dispusă de judecător in faza de urmărire penală nu prin rechizitoriu, referindu-se la o altă etapă procesuală, independentă de legala sau nelegala sesizare a instanței.
Chiar dacă instanța ar fi sesizată nelegal, aceasta, înainte de a dispune restituirea cauzei, este obligată să se pronunțe potrivit art. 332 al.3 asupra C.P.P. măsurilor preventive, măsuri care au fost dispuse insă intr-o altă etapă a procesului penal.
Mai mult, nu s-a specificat in ce măsură disp. art. 300/1 contravine C.P.P. Constituției, neevidențiindu-se contradicția existentă intre dispoziția specificată și aceste prevederi constituționale, fapt care nu poate fi asimilat unei valabile sesizări, cu o excepție de neconstituționalitate.
S-a mai susținut că acest text de lege a mai fost supus controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională a pronunțat deciziile nr. 489/2007 si 629/2006 prin care a constatat că dispozițiile art. 300/1 nu C.P.P. contravin Constituției, ci dimpotrivă constituie o aplicare a acesteia.
Referitor la cea de a doua excepție de neconstituționalitate invocată de inculpat, aceea privind disp. art. 91 /1 al.3 rap la art. 91/4 C.P.P. s-a arătat că in mod constant Curtea Constituțională a statuat că întreaga secțiune codului d e procedură penală privitoare la interceptările si înregistrările audio sau video prevede suficiente garanții, prin reglementarea in detaliu, instituită, astfel că examinarea si soluționarea acestor aspecte sunt de competenta exclusivă instanței de judecată investită cu soluționarea procesului penal, in acest sens, fiind invocate deciziile 1137/2008,410/2008 și 539/2004 ale Curții Constituționale.
Ca atare, s- solicitat admiterea recursului si pe fond respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă, apreciindu-se că invocarea de către inculpat a celor două excepții de neconstituționalitate nu reprezintă decât o modalitate de tergiversare a soluționării dosarului pe fond.
Curtea, examinând încheierea recurată in raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale in materie, dar si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept conform art. 385/6 al.3 C.P.P. constată că recursul este nefondat după cum se va arăta in continuare:
Inculpatul a fost trimis in judecată, in stare de arest preventiv, prin Rechizitoriul nr. 103/P/2008 al A - Serviciul Teritorial Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită in formă continuată prev. de art. 254 al.1, rap la art. 6 din Lg.78/2000 cu aplic. art. 41 al.2 și prin același rechizitoriu s-a dispus punerea in mișcare a acțiunii penale si trimiterea in judecată a aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals in înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 rap la art. 290 al.1
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 5.12.2008, fixându-se primul termen de judecată la data de 8.01.2009, când instanța potrivit art. 300/1 al.1 trebuia C.P.P. să se pronunțe asupra verificării legalității si temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului și să dispună in legătură cu eventuala menținere sau revocare a acestei măsuri.
Potrivit art. 300/1 al.1 după C.P.P. înregistrarea dosarului la instanță, in cauzele in care inculpatul este trimis in judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, in camera de consiliu legalitatea si temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Prin urmare, la termenul fixat de instanță pentru respectarea dispozițiilor art. 300/1 al.1 C.P.P. inculpatul prin apărătorul său ales, invocat două excepții de neconstituționalitate: prima ce vizează însăși dispozițiile art. 300/1 C.P.P. iar cea de a doua ce vizează dispozițiile art. 91 /3 al.3 teza finală rap C.P.P. la art. 91/4
C.P.P.Potrivit art. 29 al.1 din Lg.47/1992 privind organizarea si funcționarea Curții Constituționale, așa cum aceasta a fost republicată in Monitorul Oficial 643/16.07.2004, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate in fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercială, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță, care are legătură cu soluționarea cauzei in orice fază a litigiului si oricare ar fi obiectul acesteia.
Potrivit art. 29 al.3 din același act normativ, nu pot face obiectul excepției de neconstituționalitate prevederile legale constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
De asemenea, art. 29 al.6 din actul normativ sus menționat, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. 1.2 si 3 din art. 29, instanța respinge prin încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.
In raport de aceste dispoziții, curtea constată că in mod judicios Tribunalul Prahovaa constatat că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată se regăsesc in câmpul de aplicare al normelor ce reglementează sesizarea Curții Constituționale.
Astfel, instanța de fond a observat că se află la primul termen de judecată, când urmează a se face aplicarea disp. art. 300/1 p, text de lege a cărui neconstituționalitate a fost invocată și prin urmare este evident că acest text de lege are legătură cu soluționarea cauzei, deoarece instanța era chemată a face aplicarea acestor dispoziții, chiar la termenul respectiv.
Așa fiind, motivul de recurs ce vizează împrejurarea că in mod greșit tribunalul a constatat că textul sus menționat ar avea legătură cu soluționarea cauzei, este nefondat, câtă vreme la termenul din 8.01.2009 tribunalul urma să facă aplicarea chiar a acestor dispoziții a căror neconstituționalitate se invocase.
Aspectele învederate in motivele de recurs, privitoare la împrejurarea că nu s-a specificat in ce măsură art. 300/1 contravine C.P.P. Constituției, sunt nefondate deoarece din cuprinsul încheierii recurate rezultă cu claritate că inculpatul a arătat că art. 300/1 contravine C.P.P. art. 23 din Constituție privitor la dreptul la un proces echitabil și dreptul la libertatea individuală.
De asemenea și in legătură cu cea de a doua excepție de neconstituționalitate invocată, s-a făcut referire la dispozițiile constituționale pe care le încalcă, susținându-se că a doua excepție privește disp. art. 91/3 al.3 teza finală rapC.P.P. la art. 91/4 C.P.P. despre care se susține că încalcă art. 21 al.3, art. 24 al.1, 26 al.1, art. 28 si art. 124 al.2 din Constituția României.
Practic, s-a evidențiat deci, eventuala contradicție dintre dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă și dispozițiile Constituției României, astfel încât sub acest aspect, excepțiile invocate au in mod evident legătură cu soluționarea cauzei.
Împrejurarea că, în momentul invocării neconstituționalității acestor dispoziții, nu a fost făcută o motivare amplă asupra conținutului încălcărilor pretinse sau asupra conținutului eventualei neconformități cu Constituția a articolelor vizate, nu poate conduce la concluzia că aceste texte nu ar avea legătură cu soluționarea cauzei, deoarece motivarea amplă a încălcărilor pretinse se face in fața Curții Constituționale investită cu soluționarea excepției.
Din economia dispozițiilor legale sus menționate, rezultă că instanța de fond este datoare să observe doar dacă textele a căror neconstituționalitate se invocă au legătură cu soluționarea cauzei, legătură care există in mod firesc in cauza de față, câtă vreme aceste texte sunt chiar cele a căror aplicare urma să se realizeze de către instanță.
In altă ordine de idei, este evident că instanța de fond nu se poate pronunța asupra excepției de neconstituționalitate pe fondul său, aceasta fiind doar atributul Curții Constituționale.
Prin urmare, motivul de recurs ce vizează împrejurarea că in mod greșit instanța de fond nu a observat că asupra textelor invocate ca fiind neconstituționale, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat anterior, este nefondat.
Aceasta deoarece, potrivit art. 29 al.3 din Lg.47/1992 republicată, nu pot face obiectul excepției de neconstituționalitate, prevederile legale constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
contrario, rezultă cu claritate că pot face obiectul excepției dispozițiile legale asupra cărora Curtea Constituțională nu a constatat o încălcare a dispozițiilor Constituției, chiar dacă această încălcare a mai fost supusă controlului de constituționalitate.
Cum în speță, excepțiile de neconstituționalitate invocate nu sunt contrare disp. alin. 1,2 si 3 din art. 29 al Legii 47/1992, așa cum se prevede in art. 29 al.6 din același act normativ, tribunalul in mod corect a constatat că sunt îndeplinite cerințele legalei sesizări Curții Constituționale și anume: ca excepțiile invocate să fie ridicate in cursul judecății, ca acestea să aibă legătură cu cauza și ca acestea să aibă ca obiect dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare.
Faptul că unele din dispozițiile legale a căror neconstituționalitate s-a invocat in prezenta cauză, au mai fost supuse anterior controlului de constituționalitate, sens în care au fost si pronunțate decizii in acest sens de către Curtea Constituțională, nu poate fi considerat un temei pentru respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Aceasta deoarece, pe de o parte, toate condițiile legalei sesizări a Curții Constituționale sunt îndeplinite in cauză, așa cum am arătat mai sus, iar pe de altă parte, din economia dispozițiilor legale rezultă că este inadmisibilă sesizarea curții Constituționale doar atunci când aceasta a constatat anterior că aceleași dispoziții invocate contravin Constituției, nu si atunci când s-a constatat anterior că aceleași dispoziții nu contravin normelor constituționale.
Pentru considerentele expuse, curtea constată că recursul declarat in cauză este nefondat si că in mod judicios instanța de fond a apreciat că în speță sunt întrunite toate condițiile pentru a fi sesizată Curtea Constituțională, astfel că va respinge recursul conform art. 385/15 pct.1 lit. b
C.P.P.Văzând si disp. art. 192 C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, împotriva încheierii din 8 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 ianuarie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. GC/
4ex/13.01.2009
f-- Tb.
jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Ștefana AnghelJudecători:Ștefana Anghel, Cristina Georgescu, Elena Negulescu
