Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Decizia 252/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 1257/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.252
Ședința publică de la 24 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Moroșanu Raluca
JUDECĂTOR 2: Constantinescu Mariana
GREFIER: - - -
**************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE-DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE și de către inculpatul împotriva sentinței penale nr.196 F din data de 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a -II - a Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul intimat inculpat, personal și asistat de apărător ales - avocat - cu delegație depusă la dosar, lipsă fiind martorul.
Procedura de citarea este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea pune în vedere părților că, în urma demersurilor efectuate, martorul citat este în prezent este la Consulatul Român la Milano, nu este în tara, astfel că instanța se află în imposibilitatea de a proceda la audierea acestuia.
Reprezentantul DIRECȚIEI NAȚIONALE ANTICORUPȚIE, având în vedere dovada de îndeplinire a mandatului de aducere și față de conținutul relațiilor de la Ministerul d e Interne -Direcția Resurse Umane, există o imposibilitate obiectivă, confirmată și în faza apelului, în ceea ce privește audierea martorului, fiind astfel incidente disp. art.327 al. 3 Cod procedură penală.
Apărătorul apelantului intimat inculpat, apreciază că prezența martorului într-o țară cu o misiune specială, aflată în spațiul European nu este un impediment pentru a fi citat și a se prezenta în instanță, față și de împrejurarea că se cunosc datele de identificare, locul de muncă, astfel că nu sunt incidente disp. art. 327 al. 3 Cod procedură penală. Așa fiind, solicită a se proceda la a citarea martorului în vederea audierii, având în vedere că este martor denunțător și nu a dat nici o declarație nici în faza de urmărire penală și nici în cea de cercetare judecătorească.
Curtea, deliberând, constată că instanța de fond a efectuat numeroase demersuri în vederea audierii martorului așa cum a procedat și instanța de apel, astfel încât, având în vedere relațiile comunicate de Ministerul d e Interne -Direcția Resurse Umane precum și dovada de îndeplinire a mandatului de aducere, instanța constată imposibilitatea audierii martorului, fiind incidente dispozițiile art. 327 alin.3 Cod pr penala.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de apel.
Reprezentantul DIRECȚIEI NAȚIONALE ANTICORUPȚIE învederează instanței că prin cererea de apel promovată înțelege să critice hotărârea instanței de fond sub aspectul greșitei aplicări a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului dar și sub aspectul greșitei confiscări.
În susținerea apelului, expunând situația de fapt, arată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru șase acte materiale în ceea ce privește infracțiunea prev. de art.256 Cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplic art.41 al.2 Cod penal și infracțiunea prev de art. 254 al.1 Cod penal rap la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplic art.41 al.2 Cod penal, cu aplic. art.33 lit.a Cod penal, or, având în vedere funcția pe care a deținut-o inculpatul, calitatea pe care a avut-o, prin conduita adoptată în societate a adus o atingere gravă încrederii în organele de poliție, acțiunile fiind de natură să inducă opiniei publice impresia greșită că polițiștii sunt corupți sau coruptibili, în așa fel încât ar fi necesar să fie mituiți chiar din interiorul sistemului în scopul de a obține drepturile care li se cuvin potrivit legii. Mai arată că, din materialul probator, a rezultat că inculpatul a încercat influențarea martorilor, prin acreditarea versiunii că sumele de bani ridicate de la casierie au fost, în realitate, cele pentru care s-a semnat, insistând asupra unor erori la numerotare din partea celor care au predat, respectiv celor care au primit aceste sume.
Față de aceste împrejurări precum,și față de faptul că inculpatul nu va mai săvârși același gen de infracțiuni întrucât s-a folosit de calitatea pe care o deține și numai în virtutea acestei calități și în virtutea funcției pe care a îndeplinit-o - funcția de polițist și comisar șef în cadrul a fost în măsură că comită astfel de fapte, apreciază că se impune aplicarea unei pedepse privative de libertate, cu executare în regim de detenție, ținând cont și de modalitatea de comitere a faptei precum și caracterul repetat a acestora- 8 acte materiale.
Cu privire la măsura confiscării, solicită a se avea în vedere că din analiza declarațiilor martorilor, G, rezultă că aceștia cu solicitat instanței de fond restituirea sumelor de 800 lei, 150 euro și 900 lei, remiși inculpatului cu titlu de folos necuvenit, or, în mod greșit instanța a apreciat că pretențiile martorilor nu pot fi satisfăcute față de prevederile art.256 al.2 Cod penal, care nu instituie această măsură întrucât inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de corupție prev. Legea nr.78/2000, care este lege specială față de art.256 Cod penal. În aceste condiții apreciază că în cauză este incident art.19 din Legea 78/2000 ce constituie o excepție de la regimul confiscării reglementat în cadrul dispozițiilor art.256 al.2 Cod penal.
Pentru considerentele prezentate, în temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod pr penală solicită a se dispune admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și, procedând conform art.354 și urm Cod pr penală a se pronunța o hotărâre legală și temeinică în sensul celor arătate.
Apărătorul apelantului inculpat, având cuvântul, arată că cele două motive de apel susținute de reprezentantul DIRECȚIEI NAȚIONALE ANTICORUPȚIE sunt neîntemeiate, apreciind că instanța de fond, având în vedere întreg materialul probator, a făcut o justă si corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, sens în care solicită a fi menținută pedeapsa ce a fost aplicată inculpatului. Cu privire la cel de al doilea motiv, arată că instanța de fond a dat o interpretare corectă și legală a dispozițiilor legale cu privire la măsura confiscării - sechestrului instituit în vedere reparării prejudiciului cauzat stratului cât și a pretențiilor părților vătămate, astfel încât, în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod pr penală solicită a se dispune respingerea apelului declarat de parchet.
În ceea ce privește apelul declarat de inculpat, arată că acesta vizează încadrarea juridică a faptelor ce au fost reținute în sarcina celui pe care îl apără, sens în care arată că, în opinia apărării, sunt probate și dovedite doar șase fapte de luarea și primire de foloase necuvenite, pentru celelalte două fapte de luare de mită, arată că acestea nu sunt probate, sunt în afara cadrului textului legal și a cerințelor care impun o astfel de încadrare juridică. Sub acest aspect, arată că instanța de fond în mod corect a reținut situația de fapt însă în mod greșit nu a dispus schimbarea încadrării juridice pentru cele două fapte penale în ceea ce privește părțile și, astfel că, pe calea apelului, solicită a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de luare de mită în cea de primire de foloase necuvenite, sens în care arată că, audiat fiind de către instanța de fond, nu a arătat că i s-a pretins un folos material înainte de a-și ridica banii, urmând ca printr-o înțelegere să primească inculpatul suma de bani ce făcea obiectul luării de mită, după ce-și va încasa banii, ci a arătat că" a apreciat", având în vedere că știa, din misiunile anterioare, care este procedeul de ridicare a banilor, știa si că inculpatul nu avea competența să aprobe deconturi, să fixeze date de înmânare a banilor, atribuțiile acestuia constând în aceea de a întocmi liste din care să rezulte justificarea sumelor ce urmau a fi decontate pe care le înainta, pe cale ierarhică, la serviciul financiar-contabil, astfel că, din punct de vedere subiectiv cât și obiectiv, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare demită în ceea ce privește pe. De asemenea, cu privire la fapta de luare de mită denunțată de, solicită a fi înlăturată în raport de împrejurarea că acesta a formulat un singur denunț ce nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză, nefiind audiat în calitate de martor nici la urmărirea penală și nici la cercetarea judecătorească, astfel încât reținerea celor două fapte bazate numai pe înregistrări audio-video și numai pe un singur denunț confirmat, apreciază că nu se poate reține cele două infracțiuni de luare de mită în sarcina inculpatului, cu atât mai mult cu cât înregistrările au fost efectuate înaintea începerii urmării penale și raportat la decizia nr.982/2009 a ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE acestea nu pot constitui probe, fiind administrate în mod nelegal, măsurile trebuind a fi luate de procurorul care supraveghează urmărirea penală și nu de cel care desfășoară activități pregătitoare.
Concluzionând, solicită a se dispune admiterea apelului declarat de inculpat cu privire la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de luare de mită în cea de primire de foloase necuvenite.
Reprezentantul DIRECȚIEI NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE cu privire la apelul declarat de inculpat, arată că din declarația lui, coroborată cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, iar împrejurarea că martorul denunțător nu a fost audiat la urmărirea penală sau cercetarea judecătorească nu constituie un motiv pentru a fi înlăturată depoziția acestuia, cu atât mai mult cu cât, declarația martorului se coroborează cu procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice -administrate potrivit disp art.91 ind.1 Cod pr penală, care probează săvârșirea faptelor în modalitatea reținută în rechizitoriu, cu declarația martorului - care a fost de față la momentul remiterii sumelor de bani cu titlu de mită. Astfel în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod pr penală solicită a se dispune respingerea apelului declarat de inculpat, ca nefondat.
Apelantul inculpat, în ultimul cuvânt, arată că regretă faptele, în toată activitatea sa nu a săvârșit fapte ilegale, își însușește concluziile apărătorului și lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a se pronunța.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 196/19.02.2009, Tribunalul București - Secția a II- a Penală a dispus:
În baza art. 256 Cod penal rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu modificările și completările ulterioare cu aplic. art. 41 alin 2 Cod penal a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 254 alin 1 Cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 cu modificările si completările ulterioare cu aplic. art. 41 alin 2 Cod penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.
În baza art. 33 alin 1 Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani.
În baza art. 861Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioada de 5 ani ce constituie termen de încercare stabilit in condițiile art.862alin 1 Cod penal.
Pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor masuri de supraveghere:
a/. să se prezinte o dată pe lună la Serviciul de Protecția Victimelor și Reintegrare Sociala a Infractorilor de pe lângă Tribunalul București;
b/. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința și orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;
c/. să comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;
d/. să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
În baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.864alin.1 Cod penal, rap. la art.83 Cod penal, precum și asupra disp. art 864alin.2 Cod penal referitoare la revocarea suspendării.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art 64 alin.1 lit. a teza a Il-a, lit. b și c Cod penal pe durata executării pedepsei principale a căror executare se suspendă pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii in condițiile art. 71 alin 5 Cod penal.
În baza art. 65 alin. 2 Cod penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a Il-a, lit.b și c Cod penal pe o durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsa durata reținerii și arestării preventive de la 15.05.2008- 13.11.2008.
A fost menținută măsura sechestrului luata în vederea confiscării speciale a sumei de 6.600 lei de la inculpatul.
În baza art. 256 alin. 2 Cod procedură penală s-a confiscat suma de 4.250 lei reprezentând suma totala de bani primita ca foloase necuvenite din banii decontați de către polițiștii, G si.
În baza art. 255 alin 5 Cod penal s-a dispus restituirea sumei de 1500 lei către martorul și a sumei de 850 lei către martorul, in total suma de 2.350 lei.
În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 5000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Tribunalul a reținut următoarele:
Analizând actele si lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că situația de fapt a fost corect reținută prin rechizitoriu, precum și vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor iar încadrarea juridica a faptelor corespunde situației de fapt. Se au in vedere in acest sens denunțurile declarațiile date de martorii:, dar si ale celorlalți martori, G, înregistrările convorbirilor telefonice si a convorbirilor purtate în mediul ambiental interceptate și înregistrate în condițiile legii, mijloace de proba care printr-o interpretare coroborata conturează in mod clar o conduita a inculpatului in sfera infracțiunilor de corupție si care au legătura cu îndatoririle de serviciu.
În drept, s-a reținut că faptele inculpatului, care în perioada aprilie - mai 2008, primit, la cererea sa, diferite sume de bani în urma decontării cheltuielilor suportate în misiunile și FORCE de către polițiștii, G și după ce a îndeplinit acte în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia, constituie infracțiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 al. 2 din Codul penal (6 acte materiale).
Faptele inculpatului, care în cursul lunii aprilie 2008, pretins si a primit diferite sume de bani de la ofițerii de politie judiciara și in scopul de a îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, constituie infracțiunea de luare de prev. de art. 254 alin.1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr.78/2000, cu modificările si completările ulterioare, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal (două acte materiale).
Deși apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de primire de foloase necuvenite în forma continuată (6 acte materiale) și luare de in forma continuata (două acte materiale ) într-o singură infracțiune de primire de foloase necuvenite în formă continuată, totuși nu poate fi primita o asemenea apărare, întrucât pentru ca fapta să se încadreze în art. 256 Cod penal s-a impune ca folosul să fi fost primit după executarea sau neexecutarea unui act privitor la atribuțiile de serviciu ale funcționarului, cu condiția ca folosul sa nu fi fost pretins anterior, iar obținerea lui sa nu fie rezultatul unei înțelegeri prealabile îndeplinirii actului.
În cazul în care funcționarul a acceptat ori a pretins bani sau alt folos material, anterior îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, iar folosul l-a primit efectiv după îndeplinirea acestora, fapta constituie infracțiunea de luare de, iar nu primirea de foloase necuvenite.
Ceea ce deosebește infracțiunea de luare de de infracțiunea de primire de foloase necuvenite este momentul în care are loc înțelegerea dintre funcționarul subiect activ și persoana care apelează la serviciile acestuia.
Dacă înțelegerea are loc înainte de îndeplinirea obligațiilor de serviciu de către funcționar, ne aflam in prezenta infracțiune de luare de chiar daca funcționarul primește foloasele - oferite sau promise - după ce si-a îndeplinit sarcinile de serviciu.
În raport de distincțiile făcute mai sus, în speța de față, tribunalul a constatat că în cazul ofițerilor de politie judiciara, G si inculpatul a primit sumele de bani după ce a înmânat ordinele de plata și după încasarea sumelor de bani de către aceștia de la casieria instituției cu motivarea ca inculpatul a făcut eforturi mari pentru a fi posibila decontarea cheltuielilor pentru lucrătorii de politie.
În cazul ofițerilor de politie judiciara, si, inculpatul a pretins sumele de bani înainte de a îndeplini un act legat de atribuțiile sale de serviciu, respectiv pentru a urgenta formalitățile legate de decontarea cheltuielilor efectuate de cei doi ofițeri, insa banii au fost primiți după ridicarea sumelor de bani de la casieria instituției.
În consecință, este diferit momentul în care a avut loc înțelegerea dintre inculpat și persoanele care au apelat la serviciile acestuia și, de aceea, în mod corect s-a reținut prin rechizitoriu încadrarea juridica distincta, în raport de activitatea infracționala a inculpatului.
Întrucât apărătorul inculpatului a formulat tardiv aceasta cerere, în raport de disp. art. 339.C.P.P. respectiv după ce se declarase terminată cercetarea judecătorească, tribunalul nu s-a mai pronunțat expres asupra acesteia, însă a avut-o în vedere în motivarea hotărârii.
La individualizarea judiciara a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului pentru fiecare dintre faptele reținute în sarcina sa, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale prev. de art 72 Cod penal, respectiv cele legate de gradul de pericol social al faptelor, de modalitatea de concepere și executare a faptelor, de împrejurări le săvârșirii faptelor, de urmarea produsa,de forma continuata a infracțiunii, dar și de împrejurarea că inculpatul se afla la prima confruntare cu legea penală, are studii superioare, ceea ce îi permite sa aibă o capacitate mai mare de înțelegere a consecințelor faptelor sale, are o familie organizata, că în prezent acesta și-a depus cerere de pensionare, motiv pentru care Tribunalul apreciază că aplicarea unei pedepse orientata către minimul special în cazul infracțiunii de luare de și ușor către mediu în cazul infracțiunii de primire de foloase necuvenite a fost de natură să asigure scopul educativ, preventiv si de constrângere al pedepsei astfel cum este reglementat prin disp. art. 52 Cod penal.
Întrucât infracțiunile au fost săvârșite de aceeași persoana, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele, tribunalul a contopit pedepsele aplicate pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina acestuia, fiind incidente astfel disp. art. 33 alin. 1 lit. a rap. la art.34 alin 1 lit. b Cod penal.
S-a ținut seama de persoana condamnatului, de comportamentul sau după săvârșirea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și,chiar fără executarea pedepsei în regim de detenție, ca inculpatul nu va mai săvârși alte infracțiuni, fiind îndeplinite și celelalte condiții prev. în art. 86/1 alin 1 Cod penal, Tribunalul a apreciat că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este o modalitate oportună de executare a pedepsei mai ales ca inculpatul va parași locul de munca prin pensionare.
În baza art. 86/1 Cod penal a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioada de 5 ani ce constituie termen de încercare stabilit in condițiile art.86/2 alin 1 Cod penal.
Pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor masuri de supraveghere:
a/. să se prezinte o data pe luna la Serviciul de Protecția Victimelor si Reintegrare Sociala a Infractorilor de pe lâng Tribunalul București;
b/. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința și orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;
c/. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d/. să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
În baza art. 359.C.P.P. a atras atenția inculpatului asupra disp.art.864alin.1 Cod penal, rap. la art.83 Cod penal, precum si asupra disp. art. 864alin.2 Cod penal referitoare la revocarea suspendării.
În baza art 71 Cp. s-a interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a Il-a, lit.b și c Cod penal pe durata executării pedepsei principale a căror executare se suspenda pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii în condițiile art. 71 alin 5 Cod penal.
În baza art. 65 alin 2 Cod penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art 64 alin.1 lit.a teza a Il-a, lit. b și c Cod penal pe o durata de 2 ani,după executarea pedepsei principale.
În baza art 88 Cod penal a fost dedusă din pedeapsa durata reținerii și arestării preventive de la 15.05.2008 - 13.11.2008.
S-a menținut măsura sechestrului luata în vederea confiscării speciale a sumei de 6.600 lei de la inculpatul.
În baza art. 256 alin 2 Cod procedură penală s-a confiscat suma de 4.250 lei reprezentând suma totală de bani primita ca foloase necuvenite din banii decontați de către polițiștii, G si.Desi prin actul de sesizare a instanței s-a solicitat obligarea inculpatului la plata acestei sume de bani, totuși art. 256 alin 2 Cod penal nu instituie aceasta posibilitate, ci numai varianta confiscării și numai dacă banii, valorile sau orice alte bunuri nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor in bani. În consecință, nici pretențiile martorilor care au solicitat restituirea sumelor de bani primite nelegal de către inculpat nu pot fi satisfăcute, întrucât textul de lege nu prevede aceasta situație.
În baza art. 255 alin 5 Cod penal a fost dispusă, însă, restituirea sumei de 1500 lei către martorul si a sumei de 850 lei către martorul, in total suma de 2.350 lei, întrucât exista o obligație legală în această situație.
În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 5000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, care a criticat hotărârea sub aspectul nelegalității, arătând că deși instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, încadrarea juridică este greșită, toate faptele fiind săvârșite în același mod, ceea ce impune ca încadrarea juridică să fie doar în dispozițiile privind primirea de foloase necuvenite în formă continuată și de asemenea, a mai arătat în motivele de apel că instanța nu a administrat toate probele solicitate, respectiv nu a audiat martorul, care nu a fost audiat în calitate de martor nici în cursul urmăririi penale, ci doar ca denunțător, deși declarația acestuia a fost reținută și a contribuit la convingerea instanței că fapta săvârșită în dauna acestui martor se încadrează în dispozițiile privind infracțiunea de luare de mită.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție a criticat hotărârea pentru netemeinicie, solicitând aplicarea unei pedepse cu executarea în regim de detenție față de numărul mare de acte materiale și conduita inculpatului, nesinceră în opinia sa, și pentru nelegalitate, arătând că au fost încălcate disp. art. 19 din Legea nr. 78/2000, care permit instanței să confiște sumele de bani care au fost date pentru a determina săvârșirea infracțiunii dacă nu sunt restituite părții vătămate sau dacă nu contribuie la despăgubirea acesteia, acestea fiind dispoziții de excepție față de disp. art. 256 din Codul penal.
În cursul judecării apelului, Curtea a încuviințat pentru inculpat proba cu înscrisuri și audierea martorului, care însă nu a putut fi audiat, Curtea constatând imposibilitatea audierii față de împrejurarea că din demersurile efectuate atât la Ministerul d e Interne, în cadrul căruia acesta lucrează, cât și din demersurile efectuate la domiciliul martorului, s-a constatat că martorul a fost detașat pe o perioadă nedeterminată la Ministerul Afacerilor Externe, fiind desemnat consul în Italia, Curtea reținând totodată că declarația acestuia a fost doar unul dintre mijloacele de probă administrate, nefiind singura probă pe baza căreia inculpatul a fost condamnat.
Analizând actele dosarului și hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate și din oficiu sub toate aspectele de drept și de fapt în conformitate cu disp. art. 371 alin. 2 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție este fondat pentru motivele și în limitele care se vor arăta.
Curtea constată că instanța de fond a preluat pur și simplu situația de fapt din rechizitoriu, în mod corect, nu a excelat deloc la analiza probelor administrate în cauză, rezumându-se la a le reda efectiv precum în actul de sesizare, singura sa contribuție la alcătuirea celor 36 de pagini ale sentinței fiind o singură pagină, respectiv pagina 35, după reluarea rechizitoriului preluând și încadrarea juridică în mod corect.
Curtea reține pe baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, respectiv procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice și cele din mediul ambiental, procesele verbale de redare a înregistrărilor efectuate în mediul ambiental, suporturile CD-urilor conținând aceste convorbiri interceptate, declarațiile martorilor, G, declarațiile inculpatului, prin care acesta a recunoscut săvârșirea faptelor, că în perioada aprilie - mai 2008, primit, la cererea sa, diferite sume de bani în urma decontării cheltuielilor suportate în misiunile Force și de la polițiștii, G, după ce a îndeplinit acte în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia. De asemenea, inculpatul a pretins și primit în cursul lunii aprilie 2008 diferite sume de bani de la ofițerii de poliție judiciară și în scopul de a îndeplini acte privitoare la îndatoririle de serviciu.
Astfel, Curtea a reținut:
La data de 8 mai 2008, martorul, ofițer de poliție în cadrul Direcției Generale a Poliției Municipiului B, s-a deplasat la sediul Inspectoratului General al Politiei Române, Direcția Buget - Contabilitate, la biroul comisarului șef lucrător în cadrul, Direcția Buget - contabilitate pentru a ridica sumele de bani ce i se cuveneau lui și colegului său, martorul ca urmare a misiunilor desfășurate în cadrul programului FORCE.
Inculpatul i-a înmânat ordinele de plată și i-a cerut ca după încasarea banilor de la casieria instituției, respectiv 2.830 lei pentru el și 2.850 lei pentru, să revină la biroul său și să-i remită din sumele ridicate câte 800 lei pentru fiecare, în total 1.600 lei.
În aceeași zi, a dat comisarului șef 1.600 lei, acesta din urmă asigurându-l că a făcut mari eforturi pentru a fi posibilă decontarea cheltuielilor pentru lucrătorii de poliție, aducând la cunoștință colegului său că a fost nevoit să-i dea inculpatului 800 lei și din decontul său.
La data de 7 mai 2008, ofițer de poliție în cadrul Direcției Generale a Poliției Municipiului B - Secția 19 Poliție, s-a deplasat la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, Direcția - contabilitate pentru a ridica sumele de bani reprezentând decontarea unor cheltuieli efectuate în misiune în cadrul programului FORCE, unde a întâlnit-o pe, inspector de poliție în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea, polițist care participase la aceeași misiune și care a fost programată în acea zi să ridice decontul.
Cei doi ofițeri de poliție au mers împreună la inculpat, iar acesta le-a înmânat documentele necesare și le-a cerut ca după ridicarea sumelor de bani de la casieria Inspectoratului General al Poliției Române să-i remită 600 lei ), respectiv 700 lei ( ). După încasarea sumelor de bani, cei doi au revenit la biroul inculpatului, punând împreună 1.300 lei, sumă care a fost dată comisarului șef de către. Banii au fost dați inculpatului pe holul instituției, ca și în celelalte situații, acesta nefiind singur în birou.
După finalizarea misiunilor, comisarul, ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale de Combatere a Organizate și inspectorul, ofițer de poliție judiciară în cadrul aceleiași direcții au purtat discuții cu inculpatul, ocazii cu care acesta din urmă le-a pretins sume de bani pentru a urgenta formalitățile legate de decontarea cheltuielilor efectuate de cei doi ofițeri.
La sfârșitul lunii aprilie 2008, după ce au fost încunoștințați că-și pot ridica sumele de bani de la casierie, și s-au deplasat la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, Direcția Buget - Contabilitate.
urma să ridice sumele de bani ce i se cuveneau lui și colegilor săi G și, care au desfășurat misiuni în cadrul programului, iar urma să ridice banii cei se cuveneau lui și colegului său, cei doi desfășurând misiuni în cadrul programului FORCE.
Inculpatul le-a înmânat documentele necesare și le-a cerut ca după ridicarea banilor de la casieria instituției să revină la biroul său și să-i dea 2.000 de lei în cazul lui și a celor doi colegi ai săi și 1.700 de lei în cazul lui și a colegului său, aceștia conformându-se și au dat comisarului șef în total 3.700 lei.
Din actele dosarului rezultă că suma de bani dată ca mită de către, a fost de 1.500 lei, pentru G 500 lei (foloase necuvenite), iar în cazul lui a fost de 850 lei, aceeași sumă fiind remisă pentru (foloase necuvenite).
Aceste fapte întrunesc atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunilor de primire de foloase necuvenite în formă continuată, prev. de art. 256 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, cu referire la actele materiale săvârșite față de martorii, G, și de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, cu referire la actele materiale săvârșite față de martorii și, toate cu aplic. art. 33 lit. a din Codul penal.
Față de modul în care au fost săvârșite faptele, Curtea constată că încadrarea juridică reținută de Tribunal este cea corectă, motivele apelului declarat de inculpat sub acest aspect nefiind fondate. Astfel, atât din declarațiile date de martorul în cursul urmăririi penale și al judecății cât și din declarațiile date de ofițerul în cursul urmăririi penale, rezultă că la momentul depunerii cartelelor telefonice de către aceștia pentru decontarea sumelor reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice efectuate, inculpatul le-a sugerat că se impune o răsplată, respectiv o sumă de bani cuvenită sieși, pentru că le-a facilitat aprobările pentru deconturi, spunându-le chiar că a fost necesar să depună anumite cartele el însuși pentru a le putea acorda sumele pentru decont. La momentul în care cei 2 s-au prezentat pentru ridicarea sumelor, au constatat că era necesară semnarea dispozițiilor de plată în baza cărora puteau ridica de la casierie sumele de bani, inculpatul cerându-le în mod explicit ca după ridicarea banilor pe baza dispozițiilor de plată să revină de la casierie în biroul său pentru a-i preda fiecare câte o parte din aceste sume, 1.700 de lei, iar 2.000 de lei, aceștia ridicând sumele decontate și pentru alți colegi. Inculpatul a obținut apoi semnăturile de care mai era nevoie și le-a predat celor doi documentele, după ridicarea banilor aceștia reîntorcându-se în biroul inculpatului și predându-i sumele cerute. Curtea a mai reținut din declarațiile celor doi că actele și banii se aflau depuși în casierie pentru a fi ridicați, aspect confirmat de ceilalți martori audiați, însă inculpatul a întârziat în mod intenționat semnarea dispozițiilor de plată până la venirea personală a celor 2, pentru a le cere sumele pe care le pretinsese și anterior.
Toate acestea sunt confirmate și de procesele verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice precum și cele privind înregistrările din mediul ambiental, astfel încât susținerile inculpatului în sensul că nu le-a cerut bani acestora și că a procedat la fel în toate cazurile sunt nefondate.
Pe de o parte, Curtea constată că există totuși diferențe între modul în care a procedat inculpatul în aceste cazuri și celelalte situații, așa cum am arătat anterior, când le-a cerut celorlalți martori bani ca pe un favor că le-a rezolvat problema deconturilor, iar dacă inculpatul insistă că modul său de acțiune a fost similar, Curtea nu poate decât să constate că celelalte acte materiale au fost reținute atât de procuror cât și de instanța de fond ca primire de foloase necuvenite, fără a se pune problema schimbării încadrării juridice în acest sens, mai grav pentru inculpat, în nici o fază procesuală până în acest moment, Curtea neputând dispune o asemenea măsură la cererea inculpatului în calea sa de atac, căci apelul Parchetului nu vizează acest aspect, chiar dacă este formulat în defavoarea inculpatului.
Or, ceea ce deosebește infracțiunea de primire de foloase necuvenite de infracțiunea de luare de mită este momentul înțelegerii sau acceptării promisiunii. Infracțiunea de primire de foloase necuvenite presupune ca primirea de bani sau de alte foloase să aibă loc după ce funcționarul a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia, fără să fi existat o înțelegere sau acceptarea anterioară a unei promisiuni de foloase necuvenite. Dacă primirea de bani a avut loc înainte de îndeplinirea actului de către funcționar, fapta constituie infracțiunea de luare de mită, ca și în cazul în care a existat o înțelegere anterioară de primire de bani sau de alte foloase, chiar dacă acestea s-au înmânat funcționarului după îndeplinirea actului. Aceasta este și diferența de conduită a inculpatului în cele două situații, ceea ce face ca actele sale materiale să îmbrace forma a două infracțiuni, așa cum am arătat anterior, cu distincțiile acolo arătate.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel al inculpatului, relativ la nelegalitatea sentinței sub aspectul neadministrării probei cu declarația martorului, Curtea nu mai revine asupra motivelor pentru care a apreciat că nu mai poate administra această probă, care au fost precizate deja, dar arată că neaudierea unei persoane nemijlocit de către instanța de judecată, persoană audiată în cursul urmăririi penale nu poate conduce la nelegalitatea unei hotărâri sub aspectul soluției de condamnare, dat fiind că declarația acestuia nu a fost singura pe baza căreia inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de luare de mită, în cauză fiind audiați și alți martori, nemijlocit de către instanță, și au fost administrate și alte probe pe baza cărora inculpatul a fost în final condamnat. Declarația dată de acest martor, chiar neaudiat în această calitate ca atare, ci doar în ca denunțător, poate fi folosită ca indiciu temeinic și având în vedere că se coroborează sub toate aspectele cu toate celelalte probe administrate, poate fi valorificată și i se poate acorda valoare probatorie. Curtea constată că nici practica invocată de inculpat în sprijinul acestei idei nu este în acest sens, ci în cel reținut de C anterior, fiind în cauza de față respectat pe deplin dreptul la apărare al inculpatului.
Cu privire la motivele de apel invocate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Curtea constată că motivul referitor la nelegala confiscare a sumelor de bani primite ca foloase necuvenite de către inculpat de la martorii, G, este întemeiat, dat fiind că aceștia au solicitat restituirea sumelor date inculpatului, instanța de fond aplicând greșit disp. art. 256 alin. 2 din Codul penal, care prevăd exclusiv posibilitatea confiscării sumelor, cu ignorarea disp. legii speciale nr. 78/2000, care prevăd în disp. art. 19 că în cazul infracțiunilor sancționate de această lege specială, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârșirea infracțiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Astfel, față de aceste dispoziții care sunt unele de excepție, cu caracter special, derogator față de legea generală, se impune fără echivoc aplicarea acestora, specialul derogând de la general, iar persoanelor care au solicitat restituirea acestor sume urmează să le fie acordate, Curtea admițând apelul sub acest aspect și dispunând restituirea sumelor de 800 de lei către, de 900 de lei către, respectiv 150 de Euro în echivalent lei la cursul BNR la data executării măsurii către
În ceea ce privește motivul de apel invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la individualizarea pedepsei aplicate, respectiv executarea pedepsei rezultante aplicate în regim de detenție, dat fiind caracterul repetat al actelor materiale, modalitatea concretă de săvârșire a faptelor și conduita inculpatului, Curtea apreciază că acesta nu este fondat. Curtea reține că instanța de fond a dat eficiență corespunzătoare tuturor criteriilor de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 din Cod penal, acordând semnificația cuvenită criteriului relativ la persoana și conduita procesuală a inculpatului în procesul penal raportat la modalitatea de săvârșire a faptelor, la valoarea sumelor care au constituit obiectul infracțiunilor de primire de foloase necuvenite și luare de mită.
Curtea reține astfel ca inculpatul a recunoscut explicit săvârșirea faptelor, acesta manifestând o atitudine de regret și a contribuit efectiv și activ la restabilirea în mod corect a situației de fapt și a modalității concrete și efective de săvârșire a faptelor, contribuind la aflarea adevărului, astfel încât Curtea apreciază că pedeapsa aplicată în cuantum de 4 ani închisoare este în măsură să satisfacă scopul preventiv educativ al pedepsei. Curtea constată că Parchetul nu a solicitat aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai mare, apelul vizând exclusiv modalitatea de executare, și apreciază că modul concret de individualizare constituie modalitatea eficientă de reeducare a inculpatului, pedeapsa fiind nu doar o măsură de constrângere dar și un mijloc de reeducare, iar în procesul de individualizare trebuie să se țină seama de toate acestea și de toate funcțiile pedepsei.
Este adevărat că inculpatul, în calitate de polițist era învestit cu exercițiul autorității publice și are o serie de obligații, interdicții și îndatoriri, însă nu se poate aplica o pedeapsă mai gravă doar în considerarea calității inculpatului, nu se poate aplica un tratament penal sancționator diferențiat, discriminatoriu unei persoane doar pentru că aceasta face parte din structuri ale autorității publice, învestite în general, printre altele, cu aplicarea legii, pentru că legiuitorul însuși a stabilit o pedeapsă într-un alt cuantum față de calitatea deosebită a inculpatului și în consecință, nu se poate crea o situație mai grea unui astfel de inculpat de două ori, pedeapsa pe care o aplică instanța de judecată la momentul individualizării se realizează în raport de aceleași criterii prev. de art. 72 din Codul penal, iar persoana și conduita inculpatului este printre acestea. Tribunalul a analizat toate aceste criterii și a aplicat pedeapsa potrivită atât în ceea ce privește cuantumul cât și în ceea ce privește modalitatea efectivă de executare.
În raport de toate acestea, Curtea apreciază că apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este fondat pentru considerentele și în limitele arătate, motiv pentru care îl va admite conform art. 379 pct. 2 lit. a din Codul d e procedură penală, va desființa în parte sentința penală apelată și rejudecând va dispune restituirea sumelor de 800 de lei către, de 900 de lei către,respectiv 150 de Euro în echivalent lei la cursul BNR la data executării măsurii către G, va menține celelalte dispoziții ale sentinței, va respinge apelul inculpatului pentru motivele arătate, ca nefondat și va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în apel, către stat, conform art. 192 alin. 2 din Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apelul Parchetului rămânând în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a din Codul d e procedură penală, admite apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, desființează, în parte, sentința penală nr. 196 din data de 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr- și în fond rejudecând:
În baza art. 19 din Legea 78/2000 dispune restituirea sumelor de 900 de lei către, 800 de lei către și 150 Euro în echivalent lei la cursul BNR la data executării măsurii către
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Respinge, ca nefondat apelul inculpatului împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare în apel, cheltuielile judiciare ocazionate de apelului Parchetului rămânând în sarcina statului conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.
Cu recurs în 10 zile.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red. - /07.12.2009
Dact./07.12.2009
Ex.3
Red. / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Moroșanu RalucaJudecători:Moroșanu Raluca, Constantinescu Mariana
