Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Decizia 315/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 78/2000 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 315
Ședința publică din 07 august 2009
PREȘEDINTE: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 2: Andrieș Maria
JUDECĂTOR 3: Frunză Sanda
Grefier - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA
Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și inculpații, și împotriva sentinței penale nr. 337 din 02 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani.
Dezbaterile privind recursurile au avut loc în ședința publică din 05 august 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată - redactată separat și care face parte integrantă din prezenta decizie - și când, din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 306 Cod procedură penală, pronunțarea a fost amânată pentru data de 06 august 2009, apoi pentru astăzi, 07 august 2009.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani din 09 octombrie 2008, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:
1., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 255 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. 2, art. 42 Cod penal, art. 33 lit. a, art. 34 și art. 37 lit. b Cod penal;
2., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 255 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. 2, art. 42 Cod penal;
3., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 255 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. 2, art. 42 Cod penal, art. 37 lit. b Cod penal.
Faptele reținute în sarcina inculpaților au constat în aceea că, în perioada 14.10.2007 - 18.06.2008, inculpații, și le-au oferit și dat, în mod repetat, în baza acelorași rezoluțiuni infracționale, agenților de poliție G din cadrul Postului de Poliție - B și - din cadrul Serviciului Poliției de Frontieră D - B, suma totală de 47.500 lei (24.450 lei - agentului de poliție - și 23.050 lei - agentului de poliție G ), în vederea facilitării activității de contrabandă cu țigări peste frontiera de stat a României cu Republica Ucraina, prin asigurarea protecției informative, furnizarea datelor cu privire la planul de patrulare în zona frontierei de stat sau prin însoțirea, efectuarea ori asigurarea protecției fizice a transporturilor cu țigări de contrabandă (activități infracționale ce au constituit obiectul dosarului penal nr. 56/D/P/2007 al T - Biroul Teritorial Botoșani ).
De asemenea, inculpatul, pe lângă sumele de bani oferite și date agentului de poliție, i-a promis un autoturism 1310 evaluat la suma de 5.000 lei.
Din suma totală de 13.150 lei dată de învinuitul agentului de poliție, suma de 1.000 lei a fost remisă împreună cu făptuitorul, iar suma de 100 lei a fost remisă împreună cu învinuitul în vederea facilitării soluționării favorabile a dosarului penal nr. 1453/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.
Prin același rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ față de învinuitul, pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 255 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 - amendă în sumă de 1.000 lei.
Totodată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 228 alin. 6 Cod penal, rap. la art. 10 lit. i1 Cod procedură penală combinat cu art. 22 Cod penal, față de făptuitorii: și G, pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 254 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 42 Cod penal.
În temeiul art. 38 Cod procedură penală s-a dispus disjungerea și continuarea cercetărilor față de și, pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 255 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Botoșani sub nr. 4276/P/40/2008 la data de 10 octombrie 2008 în complet specializat pentru judecarea infracțiunilor de corupție, cu prim termen de judecată la data de 06 noiembrie 2008.
Întrucât pe rolul instanței se află în curs de soluționare dosarul nr-, prin care aceiași inculpați au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 270 din Legea nr. 86/2006, cu aplic.art. 274 din Legea nr. 86/2006, s-a solicitat reunirea cauzelor pentru o mai bună administrare a probelor și, în final, pentru buna înfăptuire a justiției.
După respingerea acestei cereri, s-a invocat excepția de necompetență materială a organului de urmărire penală, invocându-se prevederile art. 13 din Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 și, pe cale de consecință, scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la. excepție respinsă de instanță.
La termenul din 04 iunie 2009, apărătorii inculpaților au invocat excepția nulității absolute a urmăririi penale și, date fiind înscrisurile noi depuse, instanța a amânat discutarea excepției pentru termenul de judecată din 02 iulie 2009.
În opinia apărării urmărirea penală este lovită de nulitate, pe de o parte, pentru că a fost efectuată de un organ necompetent, iar pe de altă parte, pentru că organul de urmărire penală nu a fost sesizat în conformitate cu dispozițiile legii. S-a argumentat că potrivit art. 209 alin. 3 Cod procedură penală, urmărirea penală pentru infracțiunea de,dare de mită" se face obligatoriu de procuror. Acesta poate delega organul de cercetare penală pentru efectuarea unor acte de procedură.
În cazul infracțiunilor de corupție prev. de Legea nr. 78/2000, urmărirea penală se efectuează obligatoriu de procuror (art. 22).
În cauza dedusă judecății urmărirea penală a fost efectuată de organele poliției judiciare din cadrul Biroului Teritorial Anticorupție pentru județul B, iar nu de procuror. Fiind delegate să efectueze urmărirea penală, acestea au primit,autodenunțuri" pe care nu le-au înregistrat în registrele specifice (registrul de plângeri, sesizări, cereri, memorii), conform art. 111 lit. c din Regulament și au întocmit procese verbale de predare-primire a unor sume de bani într-un singur exemplar fără a fi înregistrate.
S-a argumentat excepția nulității absolute și pe împrejurarea că organul de urmărire penală nu a fost sesizat în conformitate cu dispozițiile legii. Potrivit art. 221 Cod procedură penală organul de urmărire penală este sesizat prin denunț sau plângere, sau se poate sesiza din oficiu în legătură cu săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
În speță,autodenunțurile" care au stat la baza activității organelor de poliție din cadrul Biroului Teritorial Anticorupție, nu sunt acte de sesizare ale organului de urmărire penală, întrucât nu au fost înregistrate în registrele de consemnare a acestor categorii de sesizări (denunț, plângere, cerere sau memoriu adresate instituțiilor abilitate).
Concluzionând, s-a susținut că întreaga activitate de urmărire penală a fost efectuată de organele de cercetare penală, iar nu de procuror, a fost efectuată în absența unor acte legale de sesizare și cu depășirea totală a delegării primite din partea procurorului care a dispus ca organul de cercetare penală să efectueze urmărirea penală numai față de primele,autodenunțuri" ale polițiștilor.
Prin sentința penală nr. 337 din 02 iulie 2009, Tribunalul Botoșania hotărât restituirea cauzei procurorului pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 332 alin. 1 Cod procedură penală. Prin aceeași sentință au fost menținute măsurile asiguratorii dispuse în cauză.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că excepția invocată prin prisma argumentelor invocate este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 209 alin. 1 Cod procedură penală, procurorul supraveghează activitatea de urmărire penală. Numai în anumite cazuri, expres prevăzute de lege, au calitatea de organ de urmărire penală.
Articolul 209 alin. 3 Cod procedură penală prevede expres:, urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror, în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 155 - 173, art. 174 - 177, art. 179, art. 189 alin. 3 - 6, art. 190, art. 191, art. 211 alin. 3, art. 212, art. 236, art. 239, art. 2391, art. 250, art. 252, art. 2531- 255, art. 257, art. 265 - 268, art. 273 - 276, art. 2791, art. 280, art. 2801, art. 3022, art. 317, art. 323 și art. 356 - 361 din Codul penal, ).
În privința altor infracțiuni date prin lege în competența exclusivă a procurorului se regăsesc și cele prevăzute de art. 6 - 185 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu referire la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție.
Raportându-se la încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare, respectiv infracțiunile prevăzute de art. 255 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, Tribunalul Botoșania apreciat că infracțiunile sus-arătate se regăsesc în dispozițiile art. 209 alin. 3 Cod procedură penală și procurorul are calitatea de organ de urmărire penală.
Obligația procurorului de a efectua urmărirea penală vizează întreaga probațiune, ceea ce înseamnă că trebuie să realizeze în mod nemijlocit și exclusiv urmărirea penală.
Legiuitorul a prevăzut o singură derogare - art. 213 Cod procedură penală - cazuri urgente, când organul de cercetare penală este obligat să efectueze acte de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză ce nu este de competența lui. Lucrările efectuate în astfel de cazuri se trimit, de îndată, procurorului competent.
Dacă dispozițiile relative la competența materială a organului de urmărire penală sunt încălcate, devin incidente prevederile art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, referitoare la sancțiunea nulității absolute.
Există însă o excepție de la această regulă stipulată în art. 217 alin. 4 Cod procedură penală:,în cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune prin ordonanță ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliției judiciare".
O dispoziție similară se regăsește și în art. 10 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2002, când ofițerii de poliție judiciară care funcționează în cadrul DNA, pot întocmi unele acte de cercetare din dispoziția procurorului în numele acestuia.
Delegarea nu poate avea caracter general, ci trebuie să se refere numai la anumite acte de cercetare penală (acte procedurale).
Ordonanța emisă în condițiile art. 217 alin. ultim Cod procedură penală, trebuie motivată conform cerințelor art. 203 Cod procedură penală și va cuprinde lămuriri referitoare la îndeplinirea actului procedural.
De asemenea, jurisprudența a stipulat că atâta vreme cât delegarea vizează activități de cercetare penală, acestea nu pot fi efectuate decât în cauzele cu urmărirea penală începută.
Verificând respectarea acestor dispoziții imperative în speța dedusă judecății, Tribunalul Botoșania constatat că la data de 09 octombrie 2007, la Biroul Anticorupție pentru județul B, s-a înregistrat sub nr. P/420.218 (fila 6 dosar) denunțul numitului, privind săvârșirea de către făptuitorul a infracțiunii prev. de art. 255 Cod penal.
La data de 10 octombrie 2007, în temeiul art. 217 alin. 4 Cod procedură penală, procurorul care efectua urmărirea penală proprie în acest caz, a dispus prin rezoluție, delegarea competenței de audiere autodenunțător, audieri martori, ridicare de înscrisuri și orice alte acte procedurale pentru justa soluționare a cauzei, către inspectori din cadrul Biroului Anticorupție Județean
La data de 05 noiembrie 2007 s-a înregistrat denunțul numitului G, la Biroul Anticorupție pentru județul B, iar după ce a fost declinată competența în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, la data de 06 noiembrie 2007, procurorul care efectua urmărirea penală a dispus, prin rezoluție, în baza art. 217 alin. 4 Cod procedură penală, delegarea inspectorilor din Biroul Anticorupție B pentru efectuarea următoarelor acte de urmărire penală: audierea autodenunțătorilor, audiere martori, ridicare de înscrisuri și, orice acte procedurale pentru justa soluționare a cauzei.
În baza acestor două rezoluții de delegare a competenței, ofițerii anticorupție desemnați, au efectuat acte de cercetare penală, respectiv au luat declarații celor două persoane care s-au autodenunțat, au întocmit procese-verbale de predare-primire a sumelor ce constituie obiectul infracțiunii de dare de mită, au întocmit planșele fotografice ( exemplu adresa nr. 748/P/2007 din 16 octombrie 2007 - fila 25 dosar).
Această activitate s-a derulat în perioada 10 octombrie 2007 - 16 septembrie 2008, dată la care procurorul a dispus prin Rezoluție începerea urmăririi penale (fila 19 dosar).
Odată cu începerea urmăriri penale, în aceeași dată de 16 septembrie 2008, procurorul de caz a luat declarație martorului (autodenunțătorului) G, iar după această dată a efectuat celelalte acte de urmărire penală care îi reveneau în exclusivitate.
Analizând situația de fapt expusă prin prisma motivelor invocate în susținerea nulității urmăririi penale, instanța de fond a apreciat că s-au încălcat dispozițiile art. 209 alin. 3 Cod procedură penală și că urmărirea penală este lovită de nulitate absolută.
Astfel, chiar dacă procurorul care avea obligația să efectueze urmărirea penală proprie, a înțeles să uzeze de dispozițiile art. 217 alin. 4 Cod procedură penală, este de observat că această dispoziție s-a dat cu încălcarea legii: pe de o parte, însăși textul art. 217 alin. 4 Cod procedură penală obligă procurorul să dispună delegarea prin ordonanță și nu prin rezoluție, așa cum a procedat, iar pe de altă parte, același text obliga doar la delegarea pentru anumite acte de cercetare penală.
Or, rezultă din actele dosarului că ofițerii delegați au luat în mod constant declarații de martori (începând cu 12 octombrie 2007 până la 20 iunie 2008), au întocmit procese-verbale de predare-primire a sumelor, au întocmit planșe foto pentru suma primită, după care le-au înaintat parchetului. După ce întreaga activitate infracțională a luat sfârșit, procurorul a dispus începerea urmăririi penale.
A mai reținut prima instanță că cele două ordonanțe de delegare emise la 10 octombrie 2007 și 06 noiembrie 2007, au fost date cu încălcarea dispozițiilor art. 203 alin. 2 Cod procedură penală, nefiind motivate și fără a cuprinde mențiunile speciale prevăzute de lege pentru actele dispuse. (De exemplu: în cazul audierii martorului trebuiau indicate întrebările la care urma să răspundă acesta).
De asemenea, prevederile art. 203 alin. 2 Cod procedură penală fac vorbire de,obiectul actului sau măsurii procesuale" dând de înțeles că operează această instituție doar pentru un act sau măsură procesuală, delegarea dată prevede 4 categorii de măsuri, fără însă vreo motivare.
O altă problemă care se ridică este aceea a legalității acestei măsuri dispuse înainte de începerea urmăririi penale.
În prezentarea teoretică a problemelor de drept pe care le prezintă această speță, s-a arătat că delegarea vizează activitatea de cercetare penală și de aceea nu poate fi luată decât în cauzele cu urmărirea penală începută.
Cum întreaga activitate a ofițerilor delegați s-a desfășurat anterior începerii urmăririi penale, s-a apreciat că și sub acest aspect, urmărirea penală este lovită de nulitate.
În fine, o ultimă chestiune pe care și-a pus- instanța de fond și care rezultă practic din ansamblul probator administrat, este aceea dacă actele efectuate de ofițerii delegați se circumscriu actelor premergătoare, așa cum susține procurorul de caz, ori actelor de urmărire penală.
Potrivit art. 224 alin. 1 Cod procedură penală, în vederea începerii urmării penale organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. Prin urmare, acestea pot fi efectuate atât de procuror cât și de organele de cercetare penală sau de lucrătorii operativi anume desemnați de Ministerul Administrației și Internelor.
În cadrul actelor premergătoare se pot desfășura o multitudine de activități care, fie nu au elemente comune cu regulile procesuale penale (filajul unor persoane suspecte, organizarea de filtre, efectuarea de razii), fie activități care, sub aspect formal pot semăna cu unele acte procedurale dar care nu haina juridică a acestora (exp. verificarea gestiunii prin efectuarea unei revizii contabile). În fine, în această categorie pot intra activități desfășurate conform regulilor procesuale penale (cercetarea la fața locului în cazul constatării unei infracțiuni flagrante sau dispunerea unei constatări medico-legale în cazul descoperirii unui deces).
Este unanim admis că actele premergătoare se efectuează până la momentul în care organul judiciar competent are suficiente informații în baza cărora să poată dispune începerea urmăririi penale.
În speța analizată, instanța a apreciat că în baza denunțului făcut de un lucrător de poliție care indica toate elementele săvârșiri unei infracțiuni organul de urmărire penală avea soluția începerii urmăririi penale mai ales că prin definiție, așa cum se stipulează în art. 221 Cod procedură penală, denunțul este unul din modurile de sesizare a organelor de urmărire penală.
Deci odată sesizat organul de urmărire penală că o persoană fizică a săvârșit o infracțiune, s-a apreciat că poate fi declanșată urmărirea penală, nemaifiind nevoie de faza actelor premergătoare în care, așa cum s-a arătat mai sus, se regăsesc alte activități decât consemnarea modurilor de sesizare a organului de urmărire penală.
Dacă s-ar fi declanșat urmărirea penală, atunci și delegarea ofițerilor de la Biroul Anticorupție pentru județul B, pe temeiul dispozițiile. art. 217 alin. 4 Cod procedură penală, pentru îndeplinirea unor acte procedurale, ar fi fost conformă cu legea.
S-a reținut, de asemenea, faptul că excepția nulității urmăririi penale a fost analizată de Curtea de APEL SUCEAVA prin decizia penală nr. 204 din 22 mai 2009 prin care a fost soluționat recursul petentului declarat împotriva soluției de respingere a unei plângeri formulată pe temeiul dispozițiile. art. 2781Cod procedură penală.
Recursul a fost admis și cauza a fost trimisă parchetului pentru redeschiderea urmăririi penale față de acest făptuitor, dar cu ocazia dezbaterilor s-a luat în discuție și nelegalitatea actelor întocmite de organele poliției judiciare, concluzionându-se că excepția este nefondată întrucât mare parte a lucrărilor au fost efectuate de procuror (audierea agentului de poliție -, audierea petentului, prezentarea materialelor de urmărire penală).
S-a apreciat că soluția pronunțată cu privire la această excepție îl vizează pe petentul - față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în acest dosar și nu poate fi extinsă, invocând autoritatea de lucru judecat și în prezenta cauză întrucât în speța de față sunt analizate și alte aspecte de nelegalitate care nu au constituit motive de recurs în decizia pronunțată.
Mai mult, situația de fapt descrisă în decizia nr. 204 din 22 mai 2009 este total diferită de faptele pentru care sunt judecați inculpații din prezentul dosar, chiar dacă vorbim de săvârșirea aceleiași infracțiuni, respectiv art. 255 Cod penal.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și inculpații, și.
În motivarea recursului Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșania arătat că criticile formulate de instanță cu privire la activitatea de urmărire penală sunt nefondate, întrucât delegarea dată lucrătorilor de poliție judiciară s-a realizat în faza actelor premergătoare, imediat după înregistrarea autodenunțurilor agenților de poliție, că faza actelor premergătoare a durat foarte mult datorită complexității cauzelor și că, oricum procedura penală nu limitează timpul efectuării acestor acte iar în ceea ce privește actul procedural prin care a fost dată delegarea, a arătat că au fost aplicate corect prevederile art. 135 comb. cu art 203.pr.pen întrucât atunci când legea nu prevede expres că procurorul dispune sau se pronunță prin ordonanță, actele acestuia se concretizează în rezoluție.
De asemenea, s-a mai arătat că nu subzistă nici criticile referitoare la data începerii urmăririi penale, motivat de faptul că Codul d e procedură penală nu stabilește obligația procurorului de a dispune începerea urmăririi penale într-un anumit termen și nici cele referitoare la faptul că printr-o decizie anterioară, vizând plângerea formulată de petentul, Curtea de APEL SUCEAVA ar analizat excepția nulității absolute a urmăririi penale, întrucât această instanță de fapt a respins excepția, motivând că actele de urmărire penală au fost întocmite de procuror, delegarea unor atribuții lucrătorilor de poliție neconstituind o substituire a procurorului în faza de urmărire penală.
Inculpații au criticat sentința doar prin prisma faptului că aceasta nu indică coordonatele în cadrul cărora urmează să fie făcută urmărirea penală, susținând că prin sentință trebuia să se stabilească competența organului de urmărire penală, obiectul acesteia, precum și persoanele față de care trebuie efectuată urmărirea penală.
Referitor la competența organului de urmărire penală au arătat că în cauză competența, determinată de valoarea obiectului material al infracțiunii, respectiv echivalentul a peste 10.000 euro, revine, potrivit disp. art. 13 alin.1 lit.a din OUG nr.43/2002, Direcției Naționale Anticorupție.
De asemenea, s-a arătat că instanța, restituind cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale, trebuia să indice în hotărâre că urmărirea penală are ca obiect și infracțiunile de luare de mită săvârșite de cei doi polițiști, cu privire la care ei au formulat plângere anterior începerii urmăririi penale și pentru care nu există nici o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, așa cum greșit s-a arătat în rechizitoriu cu ocazia scoaterii acestora de sub urmărire penală în temeiul disp. art. 10alin.1 lit.i1 pr.pen.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, precum și cauza în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 209 alin. 3 Cod procedură penală,urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror, în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 155 - 173, art. 174 - 177, art. 179, art. 189 alin. 3 - 6, art. 190, art. 191, art. 211 alin. 3, art. 212, art. 236, art. 239, art. 2391, art. 250, art. 252, art. 2531- 255, art. 257, art. 265 - 268, art. 273 - 276, art. 2791, art. 280, art. 2801, art. 3022, art. 317, art. 323 și art. 356 - 361 din Codul penal, ).
Raportându-ne la încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare, respectiv infracțiunile prevăzute de art. 255 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, se constată că infracțiunile sus-arătate se regăsesc în dispozițiile art. 209 alin. 3 Cod procedură penală, caz în care procurorul are calitatea de organ de urmărire penală.
Într-adevăr, așa cum a reținut și instanța de fond, în această situație obligația procurorului de a efectua urmărirea penală vizează întreaga probațiune, ceea ce înseamnă că trebuie să realizeze în mod nemijlocit și exclusiv urmărirea penală.
Potrivit dispozițiilor art. 228.pr.pen. organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale prin rezoluție, acest punct marcând de fapt începerea procesului penal.
În speța de față urmărirea penală a fost începută prin rezoluția din data de 16.09.2009, ceea ce înseamnă că de la această dată procurorul era obligat să efectueze întreaga probațiune în cauză, actele întocmite înaintea acestui moment încadrându-se în categoria actelor premergătoare reglementate de art.224 pr.pen.
Susținerea instanței că în baza denunțului făcut de un lucrător de poliție, care indica toate elementele săvârșiri unei infracțiuni, organul de urmărire penală trebuia să înceapă urmărirea penală, denunțul fiind potrivit dispozițiilor art. 221 Cod procedură penală unul din modurile de sesizare a organelor de urmărire penală, nemaifiind nevoie de faza actelor premergătoare, nu are suport legal atâta timp cât legea procesuală nu stabilește un anumit moment în care procurorul trebuie să înceapă urmărirea penală, acesta fiind singurul care apreciază dacă sunt suficiente informațiile din modul de sesizare sau sunt necesare informații suplimentare. De asemenea, legea procesual penală nu stabilește întinderea în timp nici a fazei actelor premergătoare, nici a urmăririi penale, fiind stipulat doar în dispozițiile constituționale și în cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului că o cauză trebuie să fie soluționată într-un termen rezonabil.
De asemenea, faptul dacă probele efectuate de către procuror în timpul urmăririi penale sunt sau nu sunt suficiente pentru a demonstra vinovăția inculpaților constituie o chestiune de fond care nu poate fi analizată în acest moment, iar obligarea procurorului să-și întărească probatoriul ar constitui o încălcare a principiului echității și al egalității armelor în cadrul procesului penal.
Cum în cauză toate probele administrate după începerea urmăririi penale au fost efectuate de către procuror, Curtea constată că criticile aduse de către Parchet sentinței sunt întemeiate, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit.c pr.pen. va casa hotărârea atacate și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
În ceea ce privește criticile inculpaților referitoare la competența organului de urmărire penală, Curtea reține că în cauză nu este dată competența Direcției Naționale Anticorupție așa cum se susține de către aceștia. Este adevărat că potrivit disp. art. 13 alin.1 lit.a din OUG nr.43/2002, Direcției Naționale Anticorupție îi revine competența de a efectua urmărirea penală în cazul infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro, însă în cauză este vorba de mai multe infracțiuni, obiectul fiecăruia dintre ele nedepășind această sumă.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că nu se impune a mai fi analizate celelalte critici formulate de inculpați.
Așa fiind, în conformitate cu prev. art. 38515 pct.1 lit. b pr.pen. recursul inculpaților urmează a fi respins ca nefondat.
Văzând și prev. art. 192 alin.3 pr.pen.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, și împotriva sentinței penale nr. 337 din 02 iulie 2009 Tribunalului Botoșani.
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani împotriva aceleiași sentințe.
Casează în totalitate sentința susmenționată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 august 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pentru jud. plecat în Pt. grefier aflat în
semnează președintele completului semnează prim-grefier
Judecător fond -
3 ex. / 25 august 2009
Președinte:Androhovici DanielaJudecători:Androhovici Daniela, Andrieș Maria, Frunză Sanda
