Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Sentința 330/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-( 864/2009 )
SENTINȚA PENALĂ NR. 330
Ședința publică de la 17 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Anca Alexandrescu
GREFIER - - -
* * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA reprezentat de procuror .
Pe rol, soluționarea cauzei penale privind pe inculpatele și trimise în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, faptă prevăzută și pedepsită de art.257 Cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, iar instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la această dată pentru când a pronunțat următoarele.
CURTEA
Deliberând, asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 249/P/2003 din data de 15.02.2005 întocmit de Parchetul Național Anticorupție - Secția de combatere a corupției s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatelor și, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că, în cursul anului 2002, având calitatea de avocat în cadrul Baroului D, inculpata a pretins și a primit suma totală de 12.000-13.000 USD de la denunțătorul, lăsând să se înțeleagă că are influență la magistrații Curții de Apel Ploiești în vederea obținerii unei soluții favorabile (o pedeapsă neprivativă de libertate) în dosarul penal în care acesta era judecat (în recurs) pentru infracțiunea de furt calificat.
În cursul aceluiași an, în calitatea sa de prim-grefier la Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpata a primit de la denunțătorul suma de 3500 USD și a acceptat cadouri (ceas din aur, inel din aur, geantă din piele ), lăsând să se înțeleagă că ar avea influență la magistrații Curții de Apel Ploiești, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și magistrații Curții Supreme de Justiție în vederea obținerii unei soluții favorabile (o pedeapsă neprivativă de libertate) într-un dosar penal în care era judecat pentru infracțiunea de furt calificat (recurs la Curtea de Apel Ploiești și, după respingerea recursului, memoriu pentru recurs în anulare la Parchetul de pe lângă Înalta Curt ea de Casație și Justiție).
În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: denunțul penal și declarațiile date de; declarațiile învinuitului; declarațiile martorilor, G, și; procesele-verbale de confruntare efectuate între inculpata și învinuitul, între aceeași inculpată și martorul, precum și între coinculpate; declarațiile olografe ale coinculpatelor; înscrisuri.
În faza de cercetare judecătorească - prima judecată în fond a cauzei - au fost ascultate inculpatele și martorii, Santon G, și.
Prin sentința penală nr. 1424/20.11.2006 a Tribunalului București - Secția I-a penală s-a respins ca neîntemeiată cererea de restituire a cauzei la parchet, formulată de inculpata.
În baza art. 257 al. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000,
a condamnat pe inculpata (fiica lui - și
, născută la data de 16.01.1967 în T, studii superioare,
necăsătorită, doi copii minori, domiciliată în T, str. - -,
.4,. B,.31, județul D, CNP -) la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
S-a aplicat art. 71, 64 lit. a, b, c Cod penal.
În temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, de la 11.06.2003, la 27.06.2003.
S-a constatat că inculpata e arestată în altă cauză.
În temeiul art. 257 al. l Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000,
a condamnat pe inculpata (fiica lui și,
născută la 3.08.1951 în comuna, județul G, studii superioare,
căsătorită, cu domiciliul în B,-,
-.14,. B,.5,.43, sector 4, CNP -) la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
S-a aplicat art. 71, 64 lit. a, b, c Cod penal.
Conform art. 6/1 al. 4 din Legea nr. 78/2000, a fost obligată inculpata să restituie martorului denunțător echivalentul în lei a sumei de 3.500 USD, la cursul de schimb al BNR, de la data efectuării plății.
S-a constatat că inculpata a restituit sumele de bani primite de la martorul denunțător.
În temeiul art. 191 al. 2 Cod procedură penală, au fost obligate inculpatele la câte 1.000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În luna februarie 2002, inculpata, avocat în cadrul Baroului D, s-a oferit să îl ajute pe martorul, care fusese condamnat de către Tribunalul Prahova la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, inculpata spunându-i martorului că are la Curtea Supremă de Justiție o cunoștință pe lângă care ar putea "interveni" pentru ca dosarul său să fie soluționat favorabil la Curtea de Apel Ploiești, în sensul obținerii unei suspendări condiționate a executării pedepsei.
Este de reținut faptul că inculpata o cunoscuse cu câțiva ani înainte pe inculpata - prim-grefier la Curtea Supremă de Justiție, între acestea stabilindu-se o relație amicală, ea fiind persoana despre care afirmase în fața lui că îl poate ajuta.
La scurt timp după această întrevedere, inculpata a contactat-o telefonic pe, expunându-i pe scurt situația juridică a lui și întrebând-o dacă poate fi ajutat, aceasta din urmă afirmând că trebuie să vină la B pentru a discuta.
După o zi sau două de la această discuție, inculpata s-a deplasat împreună cu denunțătorul la sediul Curții Supreme de Justiție, cu un autoturism condus de martorul, inculpata intrând în biroul prim-grefierului de la Secția contencios Administrativ și Fiscal.
După câteva minute, a ieșit din birou împreună cu, aceasta din urmă spunându-i lui să stea liniștit întrucât problema sa se va rezolva, în sensul că nu va fi condamnat.
După această întâlnire, a contactat-o telefonic pe, solicitându-i să-i aducă o copie a dosarului denunțătorului, precum și o sumă de bani, respectiv 400-600 USD.
La începutul lunii martie 2002, inculpata împreună cu denunțătorul și cu martorul, s-au deplasat din nou la Curtea Supremă de Justiție și înainte de a ajunge la B, a remis inculpatei suma de 600 USD, într-un plic, aceasta spunând că va înmâna banii inculpatei.
a introdus plicul cu bani în dosarul lui, solicitat anterior de către și a intrat singură în biroul acesteia din urmă, lăsându-i dosarul în care se afla și plicul cu suma de 600 USD.
i-a spus cu această ocazie lui să pregătească motivele de recurs după care au ieșit împreună din birou, și de această dată asigurându-1 pe că problema lui se va rezolva.
În ziua de 08.03.2002, și cei doi martori s-au deplasat din nou la B, pentru a se întâlni cu și înainte de a ajunge la sediul Curții Supreme de Justiție, a cumpărat o geantă din piele cu suma de 3.600.000 ROL, în care a introdus o sumă de bani, în lei (aproximativ 15.000.000 ROL) rezultată din schimbul unei sume în valută.
a intrat singură în biroul inculpatei, înmânându-i geanta în care se afla suma de bani, ambalată într-un pachet, după care aceasta din urmă a fost condusă la domiciliu de către și, cu autoturismul martorului. Pe drum, cele două inculpate au discutat despre situația dosarului penal al lui, împrejurare în care 1-a asigurat pe acesta că trebuie să stea liniștit, întrucât va interveni pentru el, în sensul de a nu fi condamnat la închisoare cu executare în regim de detenție.
După ce dosarul lui a fost înaintat de la Tribunalul Prahova, la Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova nu a mai declarat recurs, inculpata, împreună cu și cu martorul, s-au deplasat la sediul Curții Supreme de Justiție, unde inculpata a primit de la denunțător, prin intermediul inculpatei, suma de 800 USD, susținând că s-a intervenit pentru ca decizia Tribunalului Prahova să nu fie atacată de Parchet.
La sfârșitul lunii martie a avut loc o nouă întrevedere între și, la biroul acesteia din urmă, comunicându-i că, avocat în cadrul Baroului P, îl va asista pe denunțător la Curtea de Apel Ploiești. Cu această ocazie, l-a contactat telefonic pe, stabilind ca acesta să se întâlnească ulterior cu și cu.
Înainte de data la care a avut loc procesul la Curtea de Apel Ploiești, s-a mai întâlnit de două ori cu, în urma uneia dintre aceste întâlniri fiind condusă la domiciliu de către, și. La una dintre aceste întâlniri, a mai remis inculpatei suma de 500 USD, primită de la.
Este de reținut faptul că, la majoritatea întâlnirilor la care a participat și, acesta a făcut diverse cadouri inculpatei, acceptate de aceasta, constând în băuturi fine, parfumuri,cafea, țigări.
În data de 18.04.2002, cu o zi înainte de termenul de judecată, inculpata s-a deplasat la domiciliul martorului, unde se afla și denunțătorul, spunând că a fost contactată de avocatul, care i-ar fi transmis că trebuie pregătiți 2.000 USD, bani ce urmau a fi dați judecătorilor ce formau completul de judecată de la Curtea de Apel Ploiești pentru a pronunța o soluție favorabilă în procesul penal în cauză.
La data de 19.04.2002, înainte de judecarea recursului promovat de, acesta i-a spus inculpatei că are asupra sa cei 2.000 USD, suma fiind schimbată în lei și introdusă într-un plic înmânat inculpatei, aceasta susținând că, la rândul ei, 1-a remis martorului pentru al preda judecătorilor ce făceau parte din completul de judecată.
Din probele administrate în cauză, nu a rezultat ce s-a întâmplat mai departe cu această sumă de bani, însă, după pronunțarea soluției (respingerea recursului declarat de denunțător), banii au fost restituiți cumpărătorului de influență.
Inculpata i-a comunicat telefonic și soluția, însă aceasta a dat din nou asigurări că problema lui sa se va rezolva favorabil.
În continuare, cu ajutorul inculpatei, martorul denunțător a reușit să obțină un buletin de identitate conținând date nereale, iar pe baza acestuia, un pașaport, cu ajutorul căruia a părăsit țara la data de 1.05.2002, cauza fiind însă disjunsă cu privire la această activitate infracțională, în vederea continuării cercetărilor de către unitatea de parchet competentă - Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște.
Pe perioada șederii în Germania, a trimis inculpatei diverse sume de bani, cuprinse între 100 și 500 Euro, în discuțiile purtate telefonic inculpata argumentând că banii erau remiși pentru a-i rezolva situația juridică.
În vara anului 2002, după ce a revenit în țară, și-a manifestat dorința de a se întâlni cu, astfel că i-a făcut o vizită la domiciliu, fiind însoțit de inculpata și de soția sa - martora. Aici, denunțătorul i-a oferit inculpatei un inel din aur, pe care aceasta 1-a primit, spunându-i lui să stea liniștit, întrucât "se va rezolva", referindu-se evident la situația juridică a denunțătorului, în sensul că acesta nu va executa pedeapsa de 3 ani închisoare, la care fusese condamnat.
În aceeași perioadă, inculpata și-a continuat activitatea infracțională, menținând, prin manopere dolosive, convingerea denunțătorului că problema sa va fi soluționată favorabil.
Astfel, inculpata a falsificat o încheiere de ședință din care a rezultat faptul că instanța supremă ar fi dispus suspendarea executării pedepsei aplicată prin decizia penală nr.530/19.04.2002 a Curții de Apel Ploiești până la promovarea și judecarea recursului în anulare și chiar s-a deplasat împreună cu la Palatul, lăsând să se înțeleagă că ar avea influență față de un consilier prezidențial, care va contribui la grațierea personală a denunțătorului.
Deasemenea, inculpata a primit de la denunțător un ceas din aur pentru ca aceasta să-1 dea mai departe inculpatei.
Având în vedere însă că există anumite contradicții între declarațiile inculpatei referitoare la modalitatea și locul în care aceasta susține că a remis acest bun inculpatei, instanța nu va reține că aceasta din urmă a intrat în posesia bunului respectiv.
Referitor la beneficiul obținut de către cele două inculpate în urma desfășurării întregii activități infracționale, astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, instanța apreciază că acesta se ridică la suma de 6.000 USD, în privința inculpatei și la suma de 3.500 USD în privința inculpatei.
Situația de fapt astfel cum a fost reținută de către instanță a rezultat din declarațiile inculpatei care se coroborează cu cele ale martorilor, G, și.
Deși inculpata nu a recunoscut săvârșirea faptei, vinovăția acesteia este pe deplin dovedită, din materialul probator administrat rezultând fără echivoc că, în cursul anului 2002, aceasta a primit, de la martorul denunțător, prin intermediul inculpatei, sume de bani și bunuri, în valoare totală de aproximativ 3.500 USD, creând denunțătorului falsa credință că are influență pe lângă magistrați pentru a obține o soluție favorabilă pentru acesta.
Este de remarcat faptul că inculpatei i-a fost testată sinceritatea cu ajutorul tehnicii poligraf din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 15395/7.07.2003 rezultând că la întrebările critice, relevante ale cauzei (în luna martie-aprilie 2002 ai primit de la numitul sumele de 15.000.000 lei și 800 dolari pentru a le înmâna numitei? Răspuns - Da; i-ai înmânat numitei sumele de 15.000.000 și 800 dolari pentru a interveni pe lângă judecătorii Curții de Apel Ploiești? Răspuns - Da; v-a promis numita că va rezolva cazul numitului? Răspuns - Da), răspunsurile inculpatei nu au provocat în traseele diagramelor obținute modificări ale stresului emoțional, caracteristice indiciilor comportamentului simulat.
Martorii și au confirmat susținerile inculpatei și anume că, aceasta a acționat în coautorat cu inculpata, existența unor contradicții, nepotriviri, între declarațiile acestor martori și cele ale inculpatei (ex: martorii susțin că la prima deplasare la B, a primit un plic cu bani pentru a fi dat inculpatei și au condus-o pe aceasta la domiciliu, în timp ce declară că aceste fapte s-au desfășurat cu ocazia celei de-a doua deplasări), nefiind în măsură să creeze un dubiu cu privire la vinovăția inculpatei.
Astfel, deși în prima declarație inculpata a încercat să ascundă participarea inculpatei la această activitate infracțională, ulterior, atât în faza de urmărire penală, cât și în cadrul cercetării judecătorești, a relatat amănunțit împrejurările în care a acționat împreună cu inculpata, aceste din urmă declarații având forța credibilității rezonabile în condițiile în care, pe de-o parte, se coroborează, în privința detaliilor importante, decisive care o incriminează pe, cu cele ale denunțătorului și a celorlalți martori, iar, pe de altă parte, așa cum s-a mai arătat, a fost testată cu tehnica de detecție a comportamentului simulat.
Chiar dacă martorii nu au fost de față când inculpata a remis sumele de bani inculpatei, a declarat că a crezut că a dat banii celeilalte inculpate, întrucât de fiecare dată îi arăta mapa în care obișnuia să pună plicurile cu bani, iar denunțătorul constata că plicurile nu mai erau acolo. Martorul a mai precizat că ori de câte ori punea plicul primit de la el în mapă, aceasta nu mai avea nimic asupra ei, ci doar mapa cu hârtii; prim urmare, menționează martorul, nu avea unde să pună plicul, să-l ascundă și era evident că-l dădea inculpatei, (fila 18- verso, vol. I, )
Martorul a confirmat raporturile care au existat între, și, declarând că a fost contactat de aceasta din urmă pentru a prelua cazul denunțătorului, precum și faptul că din onorariul primit trebuia să îi facă un cadou și inculpatei (fila 8 vol.II ).
Deși cu privire la acest ultim aspect (faptul că din onorariu trebuia să-i facă un cadou inculpatei ), martorul a revenit în cadrul cercetării judecătorești, instanța a ținut seama de depoziția martorului din faza de urmărire penală, nefăcându-se dovada existenței vreunei împrejurări care să-l fi determinat pe acesta să nu spună adevărul cu ocazia audierii de către organul de urmărire penală.
Împrejurarea că inculpata a primit un inel din aur de la, a rezultat și din declarația soției denunțătorului - martora, aceasta declarând în faza cercetării judecătorești că i-a însoțit pe și pe la domiciliul, denunțătorul făcându-i acesteia din urmă cadou un inel, întrucât știa că se ocupă de cazul său. Martora a precizat că, din câte își aduce aminte, inculpata i-a spus soțului său "să stea liniștit, întrucât se va rezolva" (filele 164-166, ).
Instanța a înlăturat apărarea inculpatei în sensul că, fiind nașa copilului inculpatei, aceasta i-a făcut diferite cadouri de Ziua Femeii ori de 1 Martie, întărindu-i în mod nereal convingerea denunțătorului că acele cadouri sunt date în schimbul intervenției pe lângă magistrați, în condițiile în care, din materialul probator a rezultat că evenimentul invocat de a avut loc în anul 2003, iar activitatea infracțională, așa cum a fost reținută de instanță, s-a desfășurat în anul 2002.
Referitor la cererea inculpatei prin care a solicitat restituirea cauzei la parchet, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Departamentul Național Anticorupție, a depus la dosarul cauzei procesul verbal din data de 08.03.2006, prin care s-a constatat că în dispozitivul actului de sesizare al instanței, dintr-o eroare materială evidentă, la punctul 8, s-a omis disjungerea cauzei față de inculpata, și sub aspectul infracțiunii prev. de art. 264 Cod penal, în vederea continuării cercetării în cauză de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.
Constatând omisiunea vădită, s-a dispus conform art. 194 și art. 195 Cod procedură penală, adăugarea în dispozitivul rechizitoriului la punctul 8 alin. 4 mențiunii "și art. 264 Cod penal", astfel că această neregularitate a actului de sesizare a fost înlăturată.
În drept, faptele inculpatelor, avocat în cadrul Baroului D și, prim-grefier la Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în cursul anului 2002, în mod repetat, au pretins, primit și acceptat bani și bunuri de la denunțătorul, prevalându-se de influența lor asupra unor magistrați, respectiv consilieri prezidențiali (în cazul inculpatei ), asigurându-l pe denunțător că nu va executa pedeapsa închisorii la care fusese condamnat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate s-a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72. pen. și anume limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, împrejurările concrete în care faptele au fost săvârșite, gradul de pericol social ridicat ce caracterizează astfel de fapte precum și circumstanțele personale ale inculpatelor a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii, contribuind la clarificarea situației de fapt, iar a avut o poziție procesuală nesinceră, negând implicarea sa în această activitate infracțională.
Având în vedere că inculpatele au comis o infracțiune de corupție, aceasta fiind de natură să producă îndoieli nu numai cu privire la onestitatea inculpatelor și a serviciilor din care făceau parte, dar și cu privire la mecanismul de funcționare al justiției, instanța a apreciat că pericolul concret al faptelor și făptuitoarelor se amplifică și conotații deosebite astfel că, scopul pedepsei, așa cum este reglementat la art. 52. pen. nu poate fi atins decât prin executarea efectivă a unei pedepse privative de libertate.
Astfel, în baza art. 257 al. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 88 Cod penal, a fost dedusă din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, de la 11.06.2003 la 27.06.2003.
S-a constatat că inculpata e arestată în altă cauză.
În temeiul art. 257 al. l Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpata la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
Pe durata executării pedepselor, conform art. 71 Cod penal, a interzis inculpatelor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b, c Cod penal.
Conform art. 6/1 al. 4 din Legea nr. 78/2000, a obligat pe inculpata să restituie martorului denunțător echivalentul în lei a sumei de 3.500 USD, la cursul de schimb al BNR, de la data efectuării plății.
S-a constatat că inculpata a restituit sumele de bani primite de la martorul denunțător, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor G, din faza cercetării judecătorești, care se coroborează cu cele ale inculpatei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatele și.
Apelanta-inculpată a criticat hotărârea atacată pentru netemeinicie, solicitând redozarea pedepsei, în raport cu circumstanțele sale personale - recunoașterea faptei, regretul sincer, cei doi copii minori pe care îi are în întreținere.
Apelanta-inculpată a criticat sentința penală atacată pentru nelegalitate și netemeinice constând în lipsa vinovăției sale, faptele fiind săvârșite de către coinculpată, de fiecare dată, denunțătorul neparticipând, în mod direct, la întâlnirile dintre cele două coinculpate: singurele probe în acuzarea sa ar fi numai declarațiile coinculpatei, care, a doua zi după ce a acuzat-o, a și fost pusă în stare de libertate, precum și în greșita sa obligare la restituirea sumei de 3500 USD, denunțătorului, în condițiile în care acesta din urmă nu a solicitat restituirea sumei.
Prin decizia penală nr. 175A/10.05.2007 a Curții de Apel București - Secția a II-a Penală s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatele și, împotriva sentinței penale nr. 1424/20.11.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în dosarul nr. 1115/2005 (-).
A fost obligată inculpata la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, onorariu avocat oficiu, s-a suportat de Ministerul Justiției, iar inculpata la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Între inculpatele - avocat în cadrul Baroului D - și - prim grefier la Înalta Curte de Casație și Justiție - exista o veche relație de amiciție.
În baza respectivei relații, inculpata i-a promis martorului - denunțător că-l va ajuta să obțină o suspendare condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare la care fusese condamnat de către Tribunalul Prahova.
Promisiunea și-a materializat-o în sensul că a luat legătură cu inculpata și au stabilit o întrevedere personală la care a participat inclusiv martorul - denunțător căruia, chiar aceasta din urmă, pe holul din fața biroului de prim-grefier al Secției de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție l-a liniștit pe martor, în sensul că nu va executa pedeapsa.
În urma contactelor ulterioare, inculpata a solicitat coinculpatei copia dosarului și suma de 500 - 600 USD.
La începutul lunii martie 2002, aceasta, însoțită de martorul - denunțător și martorul, a venit la B, iar i-a înmânat plicul cu cei 600 USD pe care inculpata l-a introdus în copia dosarului ce trebuia remis coinculpatei, intrând în biroul acesteia.
După primirea dosarului, din nou inculpata a ieșit în fața biroului asigurându-l pe martorul - denunțător de faptul că nu va executa pedeapsa.
În data de 8.03.2002, de "Ziua Femeii",inculpata împreună cu cei doi au revenit în B, cumpărând o geantă din piele cu suma de 3.600.000 ROL în care a introdus și 15.000.000 ROL, înmânând-o inculpatei care a intrat în biroul lui. Apoi, cei trei au condus-o la domiciliu pe, pe drum având loc aceeași discuție despre situația dosarului lui, care a fost reasigurat de faptul că se va interveni și nu va executa pedeapsa.
Când dosarul a ajuns la Curtea de Apel Ploiești, din nou, inculpata a mai primit de la denunțător, prin intermediul coinculpatei, suma de 800 USD, pe baza și în considerentele susținerilor lui că ar fi intervenit la parchet pentru ca acesta să nu formuleze recurs.
La sfârșitul lunii martie 2002, inculpata a comunicat coinculpatei că la Curtea de Apel Prahova, martorul denunțător va fi asistat de avocatul, urmând ca aceasta din urmă să-l contacteze și să-i pună pe cei doi în legătură.
Deși inculpatele s-au mai întâlnit de două ori, în prezența celor doi martori, în urma uneia dintre întâlniri fiind și condusă la domiciliu inculpata și primind prin intermediul coinculpatei suma de 500 USD de la.
Cu o zi înainte de judecarea recursului, inculpata a mai solicitat și primit de la martorul - denunțător suma de 2000 USD cu motivația că avocatul i-ar fi cerut pentru a cumpăra membrii completului de judecată, însă după pronunțarea soluției de respingere a recursului, aceasta a restituit suma primită.
Tot inculpata l-a ajutat pe martorul - denunțător să obțină un buletin de identitate fals pe baza căruia și-a scos pașaport, părăsind țara la 1.05.2002 și locuind în Germania, de unde a trimis inculpatei sume de bani cuprinse între 100-500 Euro, în vederea rezolvării situației sale juridice.
În vara anului 2002, martorul - denunțător a revenit în țară și a vizitat-o pe inculpata la domiciliu, împreună cu soția sa - martora și coinculpata, ocazie cu care i-a oferit un inel din aur, primind din nou asigurări că nu va executa pedeapsa de 3 ani închisoare.
Inculpata a falsificat o încheiere de ședință din care a rezultat că martorului - denunțător instanța supremă i-ar fi suspendat executarea pedepsei până la soluționarea recursului în anulare.
Mai mult, pentru a menține convingerea acestuia că situația i se va rezolva, l-a condus la Palatul, pretinzând că ar avea influență la un consilier prezidențial și că va fi grațiat personal de către Președintele României.
Pentru toată această activitate de convingere și menținere a ideii că-i va fi soluționată favorabil dorința, inculpata a fost răsplătită cu un ceas din aur.
a reținut situația de fapt descrisă prima instanță, mijloacele de probă fiind depozițiile inculpatei, care se coroborează cu ale martorilor, G,.
În apărare, inculpata a susținut că nu a săvârșit infracțiunea de care este acuzată, însă probele relevante în sensul reținerii vinovăției acesteia sunt:
- depozițiile coinculpatei, care se coroborează în amănunt cu cele ale martorilor, și;
- plicurile cu bani erau totdeauna puse într-o mapă cu care coinculpata intra în biroul inculpatei, fără a avea asupra sa și alte genți și este neverosimil a se crede că în biroul acesteia, inculpata lua plicurile și le ascundea în lenjeria intimă, din moment ce se întorcea la martorul- denunțător cu mapa goală;
- personal, inculpata l-a asigurat pe martorul - denunțător că-i va rezolva situația condamnării, ori această intervenție și disponibilitatea manifestă nu putea avea loc fără un interes financiar satisfăcut;
- martorul confirmă raporturile dintre martor și inculpate, afirmând că din onorariul primit trebuia să-i și facă un cadou inculpatei;
- apărarea inculpatei, cum că ar fi primit geanta din piele la 8.03.2002 datorită faptului că era nașa de a fiicei inculpatei, nu are în vedere că abia în 2003 -o pe fată, iar faptele infracționale s-au petrecut cu un an înainte;
- martora, confirmă că soțul său i-a înmânat un inel din aur inculpatei, când au vizitat-o la domiciliu;
- împrejurarea că între depozițiile repetate ale inculpatei există contradicții sau ale acesteia cu ale martorilor, nu prezintă relevanță cât timp privește amănunte greu de reținut și nu situațiile de fapt majore, fiind explicabile prin perioada mare de timp scursă între fapte și audieri, fiind greu de relevat împrejurări petrecute cu câteva zile în urmă, darmite după un an de zile.
Fiind dovedită vinovăția inculpatelor în săvârșirea faptelor pentru care au fost condamnate, în mod corect instanța de fond a individualizat pedepsele în raport cu criteriile stabilite de art. 72 Cod penal.
Referitor la lipsa de echitabilitate a procesului de care se prevalează inculpata, este de observat că probele - în conformitate cu dispozițiile art. 62 și 63 Cod procedură penală - au creat convingerea instanței de fond, cât și a celei de apel că faptele există și că au fost săvârșite de către cele două inculpate aflate într-o conivență evidentă. Principiul "in dubio pro reo" este aplicabil atunci când probele în acuzarea unei persoane nu conduc la formarea certitudinii judecătorului că aceasta se face vinovată de faptele imputate.
În ceea ce privește imparțialitatea în administrarea probelor, în sensul egalității armelor, a unui echilibru just între părți, nu instanța este în măsură să aprecieze legislația națională, ci o altă putere în stat, care este cea legislativă. Câtă vreme, prin Legea de organizare a avocaturii (Legea nr. 51/1995, modificată și republicată) se prevede că avocatul lucrează cu materialul și pe baza probelor acuzării - neavând posibilitatea legală a identificării și administrării probelor în apărare, datorită imposibilității de investigare proprie, a mijloacelor materiale tehnice necesare, pe care să le dețină fiecare cabinet de avocatură pentru combaterea întregii logistici materiale și a resurselor umane de care se bucură organele de anchetă (procurori, procurori criminaliști, laboratoare de criminalistică, poliție judiciară, etc.) - nu putem pune în discuție principiul, mai ales că dispozițiile art. 172 Cod procedură penală - înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 356/2004 - permitea apărătorului, la cerere, să participe absolut la toate activitățile de urmărire penală.
Referitor la latura civilă a cauzei, textul normativ al art. 61alin. (4) din Legea nr. 78/2000 este edificator și nu mai necesită comentarii suplimentare.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs inculpatele și.
Recurenta-inculpată a criticat hotărârile atacate pentru nelegalitate, solicitând trimiterea cauzei la procuror, motivat de faptul că actul de sesizare a instanței este lovit de nulitate absolută, atâta timp cât nu s-a pronunțat cu privire la toate faptele pentru care s-a început urmărirea penală față de inculpată.
În subsidiar, a solicitat ca, în raport de buna sa comportare procesuală, să se schimbe modalitatea de executare a pedepsei, prin dispunerea suspendării, sub supraveghere, a executării pedepsei.
Recurenta-inculpată a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 10 Cod procedură penală, deoarece instanțele nu l-au audiat pe martorul denunțător care de fapt, constituie singura probă de administrat, în scopul aflării adevărului, în ceea ce o privește.
S-a mai criticat și încălcarea dispozițiilor art. 63 Cod procedură penală, prin aprecierea eronată a probelor, dându-se eficiență sporită doar declarațiilor coinculpatei, relatări oscilante și interesate în cauză, solicitând, în principal, achitarea sa, în baza art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală raportat la art.10 lit. a Cod procedură penală.
În subsidiar, recurenta-inculpată a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru administrarea efectivă a probelor ce i s-au admis, dar asupra cărora s-a revenit nemotivat.
Prin decizia nr.457 din 06.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală s-au admis recursurile declarate de recurentele inculpate și împotriva deciziei penale nr. 175/A din 10 mai 2007 Curții de Apel București - Secția a II-a Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
A fost casată decizia penală atacată și sentința penală nr. 1424 din 20 noiembrie 2006 Tribunalului București - Secția I-a penală.
A fost trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul București.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele:
Desfășurarea întregului proces penal (atât faza de urmărire penală precum și cea a cercetării judecătorești) trebuie să asigure aflarea adevărului, cu privire la faptele ce constituie infracțiuni, să fie cunoscute împrejurările concrete în care acestea s-au comis, dar și datele ce caracterizează persoana celui ce Ie-a săvârșit.
În aceste condiții trebuie a se constata și proba, complet și la timp, infracțiunile săvârșite, iar în final, persoana sau persoanele care le-au comis, să fie pedepsite în raport deci de, vinovăția dovedită, iar dacă nu există probe, persoana sau persoanele respective, fiind nevinovate, nu pot fi trase la răspundere penală.
De fapt, cele expuse nu reprezintă decât, regulile de bază și scopul procesului penal, consfințite prin art. 1 și 3 Cod procedură penală.
Așa fiind, și pornind la verificarea cauzei de față, a evaluării probatoriului administrat, Curtea a reținut că, atât instanța de fond, precum și cea de apel, au nesocotit cerințele articolelor susmenționate, ajungându-se chiar a fi încălcate.
În aceste condiții, nici principiul prezumției de nevinovăție, ce reclamă printre altele că, proba acuzării revine statului, iar dubiul profită celui acuzat, nu a fost respectat.
În același timp, s-a mai reținut că, nici dreptul la apărare, nu a fost corect și pe deplin respectat, în sensul ca, audierea martorilor să se fi efectuat în fața inculpaților și în ședință publică, adică prin dezbateri în contradictoriu.
Numai prin respectarea tuturor acestor principii sau reguli de bază a procesului penal, va putea fi asigurat, în același timp și principiul, imparțialității în administrarea probelor, așa fel încât să existe un echilibru și o egalitate a armelor între acuzare și apărare.
Deci, aceste norme procesuale penale obligatorii, trebuie întocmai respectate, ele oferind fiecărei părți, posibilitatea rezonabilă de prezentare și a probelor fiecăruia și astfel, niciuna dintre părți, să nu fie în dezavantaj.
Altfel spus, prin aplicarea întocmai a celor învederate, se va realiza un proces cu adevărat echitabil.
Cum toate aceste obligații ce reveneau instanțelor, de fond și apel, în speță, nu au fost respectate, acestea mulțumindu-se doar cu folosirea declarației învinuitului și care prin această calitate, era o persoană interesată și nicidecum a martorului, cele două recursuri declarate de inculpate au fost admise potrivit art. 38515pct. 2 lit. c Cod procedură penală.
Drept urmare, hotărârile atacate, au fost casate și trimisă cauza spre rejudecare, la prima instanță, pentru ca astfel să se poată asigura cercetare judecătorească conformă cu dispozițiile legale, precum și pentru a se putea respecta și exercitarea celor două grade de control judiciar.
Față ce cele analizate, cu ocazia rejudecării au fost avute în vedere prevederile art. 62 și 63 alin. 2 Cod procedură penală, operația cercetării judecătorești ca de altfel și activitatea organelor de urmărire penală, având un unic scop, aflarea adevărului.
În vederea realizării acestui țel, în mod obligatoriu, a trebuit să fie lămurită acuzarea, numai prin probe, administrate legal și evaluate sub toate aspectele, ridicate de speță.
Apoi, aprecierea fiecărei probe s-a făcut "în urma examinării tuturor probelor administrate", deoarece "probele nu au o valoare mai dinainte stabilită".
Contrat acestor principii, în cauză, instanța de fond a renunțat la audierea martorului denunțător llie, deși nu putea legal să o facă (a se vedea încheierea din 06 noiembrie 2006).
Astfel, făcând aplicarea art. 327 alin. 3 Cod procedură penală s-a ținut cont de declarația acestuia de la urmărirea penală, nesocotindu-se că a fost dată în calitate de învinuit (deci ca persoană interesată) și nu în calitate, de martor și sub prestare de jurământ.
Apoi, s- mai constatat că și după extrădarea martorului denunțător (a se vedea fila 156 din dosarul instanței de fond) această probă, nu a fost administrată.
Deci numitul llie, nu a mai fost ascultat, deși ambele inculpate au stăruit în administrarea acestei probe.
Audierea se impunea cu atât mai mult cu cât, este și unica probă în acuzarea inculpatei și care probă îi fusese admisă și în apărare, precum și față de poziția constantă (de la urmărirea penală până în prezent) a acestei inculpate, de nerecunoaștere a comiterii vreunei fapte penale, cu atât mai mult a celei pentru care a fost trimisă în judecată.
S-a mai constatat că și declarațiile coinculpatei sunt oscilante dar și contradictorii, iar la evaluare, nu s-a ținut cont și de legăturile spirituale, între cele două inculpate, ce există între nași și fini.
Aceste aprecieri se impuneau, cu ocazia examinării cadourilor (în bani sau bunuri) primite de inculpata, de la coinculpata și niciodată de la denunțătorul, dar nu s-au făcut.
Desigur toate aceste aspecte, au fost avute în vedere, cu ocazia audierii, ca martor, a numitului. Cu aceeași ocazie s-a impus a fi verificată, dar și clarificată, problema "pretențiilor" a fi ridicate de acesta, ca denunțător și care în realitate, nu se regăsesc printre probele dosarului.
Așa fiind, obligarea inculpatei la plata sumei
de 3500 dolari SUA către denunțător, nu numai că apare nedovedită
dar este și nelegală, în raport de prevederile art.257 alin. 2 raportat la
art. 256 alin. 2 Cod penal și care prevăd confiscarea.
Cu ocazia rejudecării urmează a fi avute în vedere și toate celelalte critici ridicate de inculpatele recurente.
Curtea, examinând actul de sesizare al instanței și în raport de primul motiv de recurs, invocat de inculpata a constatat că, este nefondat, deoarece rechizitoriul se pronunță cu privire la toate faptele pentru care a început urmărirea penală, cu privire la aceasta și deci nu poate opera nulitatea absolută invocată.
În limita celor analizate, recursurile declarate de cele două inculpate au fost admise, casate ambele hotărâri, potrivit textului menționat și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond.
În fond, după casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei, Curtea a procedat la reascultarea inculpatelor și a martorilor, -, și (fostă ), depozițiile acestora fiind consemnate în procese-verbale separate și atașate la dosarul cauzei.
Curtea a efectuat numeroase demersuri în vederea ascultării, nemijlocite, a denunțătorului în fața instanței, în calitate de martor. Astfel, din procesele-verbale întocmite la datele de 25.05.2009 și 17.06.2009 de către organul de poliție din cadrul Postului de Poliție M, Județul P rezultă imposibilitatea executării mandatului de aducere a martorului, domiciliat în comuna M, jud. P, imobilul în cauză fiind nelocuit, iar din discuțiile purtate cu vecinii rezultând împrejurarea că martorul este plecat din țară, de mai mult timp.
Domiciliul martorului a rezultat din relațiile transmise de (fila nr. 31 din dosar).
Deasemenea, a mai rezultat că martorul nu se află încarcerat într-una din unitățile subordonate ANP sau în cadrul IGPR și figurează cu ultima înregistrare în evidențele Inspectoratului General al Poliției de Frontieră ca returnat din Germania, la data de 26.05.2008, pe motiv de ședere ilegală.
Totodată, Curtea a făcut aplicarea prevederilor art. 327 alin. 3 Cod procedură penală în ceea ce privește audierea martorului.
Au fost atașate fișele de cazier judiciar reactualizate ale inculpatelor.
Analizând întregul material probatoriu administrat în cauză, Curtea reține următoarea situație de fapt:
În cursul lunii februarie a anului 2002, inculpata, avocat stagiar în cadrul Baroului D, s-a oferit să îl ajute pe denunțătorul, care fusese condamnat, în apel, la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani închisoare, de către Tribunalul Prahova.
Inculpata i-a comunicat denunțătorului că are la Curtea Supremă de Justiție o cunoștință, pe lângă care ar putea interveni pentru ca dosarul său să fie soluționat favorabil la Curtea de Apel Ploiești, în sensul obținerii unei suspendări condiționate a executării pedepsei închisorii, în recurs.
Curtea reține că inculpata o cunoscuse, cu câțiva ani înainte, pe inculpata - prim-grefier la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție - între coinculpate stabilindu-se o relație amicală, inculpata fiind persoana despre care inculpata afirmase, în fața denunțătorului, că îl poate ajuta.
La scurt timp după discuția cu denunțătorul, inculpata s-a deplasat, împreună cu acesta, la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu un autoturism condus de martorul, inculpata intrând în biroul prim-grefierului din cadrul Secției de Contencios Administrativ și Fiscal. După câteva minute, inculpata a ieșit din birou însoțită de, aceasta din urmă spunându-i denunțătorului să stea liniștit, întrucât problema sa se va rezolva.
Înainte de a ajunge în B, denunțătorul a remis inculpatei suma de 600 USD, într-un plic, aceasta din urmă afirmând că va da banii coinculpatei.
Anterior acestei deplasări, pentru a întări denunțătorului convingerea că va fi ajutat în obținerea unei soluții favorabile, inculpata a cerut acestuia xerocopii de pe mai multe documente privind persoana denunțătorului și a soției acestuia, dar și de pe hotărârile pronunțate de Judecătoria Sinaia și Tribunalul Prahova.
Totodată, inculpata a comunicat denunțătorului că inculpata îndeplinește funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție, iar soțul acesteia din urmă este șeful executorilor judecătorești.
La data de 08.03.2002, inculpata, denunțătorul și martorul s-au deplasat, a doua oară, la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție și, înainte de a ajunge în B, denunțătorul a achiziționat o geantă din piele din cadrul complexului comercial Prisma, pentru suma de 360 lei.
Inculpata a intrat singură în biroul inculpatei, având asupra sa geanta din piele, ambalată într-un pachet.
În continuare, inculpata a fost condusă la domiciliu de către cei trei, pe drum aceasta spunându-i denunțătorului să stea liniștit. Inculpata știa că denunțătorul este nepotul coinculpatei și că are o problemă de natură penală. Cele două aspecte referitoare la persoana denunțătorului i le comunicase inculpata.
După ce dosarul privindu-l pe a fost înaintat de la Tribunalul Prahova la Curtea de Apel Prahova, constatându-se că Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova nu a atacat soluția instanței de apel - dealtfel, evident, parchetul nu avea interes să promoveze calea de atac a recursului, atâta vreme cât tribunalul admisese apelul parchetului și dispusese executarea, în regim de detenție, a pedepsei, astfel cum se solicitase - inculpata a solicitat lui suma de 800 USD pentru aoî nmâna coinculpatei, procedând în modalitatea reținută mai-sus, în cazul sumei de 600 USD pretinsă de la denunțător de către aceeași inculpată. Motivul pretinderii sumei de 800 USD era împrejurarea că inculpata ar fi intervenit pentru ca decizia instanței de apel să nu fie atacată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
La solicitarea făcută de către inculpata, inculpatei, în sensul că prima dorea să-i fie recomandat un apărător bun care să îl reprezinte pe nepotul acesteia în dosarul de recurs, cea de-a doua inculpată l-a recomandat pe martorul, avocat în cadrul Baroului
În acest sens, Curtea reține că inculpata a venit la biroul inculpatei - unde, deseori, se prezenta, neanunțată - rugând-o să-i recomande un avocat. Inculpata l-a contactat telefonic pe martorul, întrebându-l dacă inculpata se poate prezenta la biroul acestuia pentru a discuta în legătură cu o eventuală apărare a unei rude a acesteia din urmă.
Înainte de data la care a avut loc judecarea recursului, inculpata a mai pretins și a primit de la denunțător suma de 500 USD, susținând că o remite tot coinculpatei și procedând în același mod - prin primirea sumei de bani, într-un plic, de la denunțător; introducerea plicului într-o mapă; pătrunderea, singură, în biroul coinculpatei, iar la ieșirea din birou, susținerea acesteia că a înmânat plicul coinculpatei, dovadă fiind și împrejurarea că nu mai are plicul asupra sa.
Cu o zi înainte de termenul fixat pentru judecarea recursului, inculpata s-a deplasat la domiciliul martorului, unde se afla și denunțătorul, spunând că a fost contactată de avocatul, care i-ar fi transmis că trebuie pregătiți 2000 USD, bani ce urmau a fi dați celor trei judecători ce formau completul de judecată de la Curtea de Apel Ploiești pentru a pronunța o soluție favorabilă, în sensul neprivării de libertate a lui.
La data de 19.04.2002, înainte de judecarea recursului, i-a comunicat inculpatei că are asupra sa suma solicitată, ce a fost schimbată din moneda americană în lei, la solicitarea inculpatei, și, apoi, introdusă într-un plic ce a fost înmânat inculpatei, aceasta din urmă, susținând că l-a remis avocatului în scopul arătat mai-sus.
După pronunțarea soluției de respingere a recursului, suma de bani a fost restituită de către inculpata, - care a precizat că i-a recuperat de la judecătorii ce au compus completul -, martorului.
Ulterior, cu ajutorul inculpatei, denunțătorul a părăsit țara, la data de 01.05.2002, iar pe parcursul șederii sale în Germania, a trimis inculpatei, sume cuprinse între 100 și 500 Euro, prin intermediul, în discuțiile purtate telefonic aceasta din urmă argumentând că banii erau remiși coinculpatei în scopul rezolvării situației sale juridice.
Inculpata și-a continuat activitatea infracțională și după revenirea în țară a denunțătorului în vara anului 2002, menținând convingerea acestuia din urmă, prin manopere dolosive, în sensul că problema sa de natură penală va fi soluționată favorabilă, deși se pronunțase o hotărâre penală definitivă de condamnare în regim de detenție.
În acest sens, inculpata a pretins și a primit de la - aflat în Germania - suma aproximativă de 1000 USD, prin transfer bancar, inculpata motivând că banii îi dădea, la rândul său, coinculpatei pentru a i se aproba recursul în anulare la Curtea Supremă de Justiție.
După întoarcerea sa din Germania i-a dat inculpatei suma aproximativă de 1600 USD, aceasta asigurându-l pe denunțător că banii vor ajunge la coinculpata pentru ca aceasta din urmă să-și traficheze influența la procurorii Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și la judecătorii Curții Supreme de Justiție în scopul admiterii memoriului pentru recurs în anulare.
Deasemenea, inculpata s-a deplasat împreună cu la Palatul, lăsând să se înțeleagă că ar avea influență față de un consilier prezidențial care va contribui la "grațierea" personală a denunțătorului.
Aceeași inculpată a primit de la un ceas din aur de 14 K achiziționând din Germania, aceasta susținând că urmează să i-l dea coinculpatei.
În cele din urmă, la data de 14.03.2003, a început executarea pedepsei de 3 ani închisoare, denunțul în cauză fiind formulat în timpul detenției sale.
Situația de fapt a fost stabilită de instanță în urma coroborării următoarelor mijloace de probă:
- și declarațiile date de, în calitate de învinuit, în faza de urmărire penală. Astfel, prin denunțul formulat, dar și prin declarațiile date ulterior, a prezentat, în mod amănunțit, împrejurările în care "a cumpărat" influența pe care inculpata a speculat-o în favoarea sa.
Conform susținerilor sale, coroborate - întrutotul - cu celelalte probe administrate în cauză, ce urmează a fi analizate în continuare, denunțătorul a remis, după pretindere, sume de bani și daruri inculpatei, în cuantum total de aproximativ 12000-13000 USD, pentru a cumpăra influența de care se prevala inculpata la anumiți magistrați, respectiv, consilieri prezidențiali, asigurându-l pe denunțător că nu va executa, în detenție, pedeapsa închisorii la care fusese condamnat.
- Declarațiile martorului, date în ambele faze procesuale, din care rezultă, în esență, că inculpata i-a dat de înțeles că ar putea "interveni" la anumiți magistrați pentru obținerea unei soluții favorabile pentru, fiind refuzată de către martor.
A mai arătat martorul că, înainte de începerea dezbaterilor, inculpata s-a deplasat, de mai multe ori, la grefa Curții de Apel Ploiești, unde a purtat discuții cu grefierul-arhivar, martora, intuind că, poate, inculpata a rugat-o pe grefieră să intervină la președintele completului de judecată în vederea pronunțării unei soluții favorabile pentru.
În acest sens, martorul a precizat, în faza de urmărire penală, că știe "că se practică acest lucru între anumite grefiere și anumiți judecători de la Curtea de Apel Ploiești ", martorul având senzația că inculpata intenționa să intervină, prin intermediul acelei grefiere, la judecători.
- Martora a negat, în declarația sa, împrejurările relatate de martorul, aspecte bazate, dealtfel, pe "intuițiile" acestui martor.
- Declarațiile martorului din care rezultă, în esență, aspectul că i-a comunicat că inculpata "i-a promis că îl ajută să scape de închisoare", aceasta din urmă a insistat, de mai multe ori, ca să îi dea bani cu motivarea că inculpata avea relații la Curtea Supremă de Justiție, pe o anume "doamnă ", despre care a afirmat că era președintele Curții Supreme de Justiție. Martorul a confirmat faptul că i-a dat inculpatei, de mai multe ori, sume de bani, iar, de fiecare dată când mergeau la B, punea banii într-un plic și îi dădea inculpatei, sume începând de la 400-500 USD.
A mai declarat martorul că, înainte ca inculpata să intre în biroul inculpatei, denunțătorul i-a dat avocatei un plic cu bani, iar după ce inculpatele au ieșit, împreună, din birou, inculpata i-a spus denunțătorului "să stea liniștit că problema lui se va rezolva". Totodată, pe drumul spre domiciliul inculpatei,aceasta din urmă i-a spus denunțătorului "Tu stai liniștit, vezi-ți de treburile tale, că o să rezolvăm".
Martorul direct a descris, în amănunt, împrejurările în care, la fiecare întâlnire dintre denunțător și inculpata - martorul însoțindu-l pe -, aceasta îi cerea, în mod direct, sume de bani, pe care, de altfel, i le și dădea, inculpata motivând "că trebuie să-i dea și ea mai departe acolo pe unde intervine pentru, fie la doamna (nr. inculpata ), fie la judecători și la alte cunoștințe de-ale ei".
Același martor a arătat că, la unul din drumurile pe care le-a făcut cu denunțătorul și inculpata, la biroul inculpatei, au oprit, în prealabil, la complexul "Prisma", de unde a cumpărat o geantă din piele, pe care inculpata a oferit-o inculpatei. Deasemenea, într-una din zile, fiind împreună cu, martorul a auzit cum inculpata i-a solicitat, telefonic, suma de 4000 USD, în același scop, aspect care i-a indignat pe cei doi, având în vedere suma mare de bani cerută.
Martorul confirmă faptul că avea bani să-i dea inculpatei, deoarece îi primea de la soția sa care lucra în Germania, aspect confirmat și de martora.
A mai arătat martorul că știe de la că acesta i-a dat inculpatei un ceas din aur pentru a i-l da inculpatei, iar, la P, în restaurantul Mc, lângă sediul Curții de Apel Ploiești, martorul a văzut când i-a dat inculpatei suma de 1500 USD, pe care a introdus-o într-un plic.
- Declarațiile martorei (fostă ), fosta soție a denunțătorului, din care rezultă că a fost, de mai multe ori, la biroul inculpatei, despre care avea reprezentarea că este președinta Curții Supreme de Justiție, martora însoțindu-i pe și pe inculpata.
A precizat martora că s-au solicitat, de către inculpata, și s-au dat, mai multe sume de bani, sume trimise din Germania de către martoră și știe că a remis, prin intermediul inculpatei, un ceas din aur și diverse cadouri, în valoare de 500 USD, pentru ca acestea să ajungă la inculpata, în vederea obținerii unei soluții favorabile în dosarul penal privindu-l pe denunțător.
- Declarația martorului, dată în faza de urmărire penală, din care reiese faptul că a luat cunoștință de la soții că inculpata "le-a promis că va rezolva cazul lui foarte ușor și cu bani puțini".
Martorul a arătat că tatăl său, i-a spus că îi dăduse aproximativ 5000 USD denunțătorului "pentru a-i da să intervină la relațiile sale din B și să-l scape pe de pușcărie".
A arătat martorul că știe despre împrejurarea că i-a dat, în acest scop, inculpatei, suma de 11.000-12.000 euro și, mai mult, a fost prezent la una dintre întâlnirile pe care denunțătorul le-a avut cu inculpata, iar aceasta din urmă i-a spus denunțătorului "că va merge la Președinție la domnul și va rezolva ca să fie grațiat individual". În acest sens, denunțătorul i-a spus martorului că, pentru așa-zisa "grațiere individuală" a dat o sumă importantă de bani inculpatei.
Deasemenea, martorul a arătat că i-a relatat că i-a trimis inculpatei sume mari de bani, din Germania, prin transfer bancar, fie direct, fie prin intermediul martorului
Totodată, soții i-au relatat martorului că " îi dusese la Curtea Supremă, la o anume doamnă despre care a spus că este șefă la Curtea Supremă de Justiție și de care depindea problema lui, aceea de a nu fi condamnat cu închisoarea. Tot de la și știu că i-au dat doamnei un ceas din aur, un inel și alte cadouri".
- Declarațiile martorului, date în ambele faze procesuale, din care rezultă că inculpata îl asigura pe denunțător că trebuie să stea liniștit deoarece, prin intermediul cunoștințelor sale, îl va scăpa de pușcărie.
Martorul a relatat, în amănunt, cum inculpata a venit la domiciliu său, cu o zi înainte de data judecării recursului la Curtea de Apel Ploiești, și i-a pretins denunțătorului suma de 2000 USD pentru aoî nmâna completului de judecată în vederea soluționării, favorabile, a căii de atac promovate. În acest sens, martorul i-a dat, cu împrumut, denunțătorului, suma respectivă de bani pretinsă, iar a înmânat-o, în prezența martorului, inculpatei. Ulterior, după închiderea dezbaterilor, martorul a arătat că " a venit la mine și la spunând că a dat banii judecătorilor și că s-a rezolvat".
Anterior, martorul i-a dat, cu împrumut, denunțătorului, sume cuprinse între 300 și 900 USD, bani ce trebuiau remiși inculpatei care trebuia să dea o parte din sume inculpatei "o șefă mare la Curtea Supremă de Justiție și care punea interveni în vederea rezolvării favorabile a dosarului penal în cauză".
A mai arătat martorul că denunțătorul i-a povestit că, împreună cu inculpata, a mers la domiciliul inculpatei căreia i-a dat cadouri - un ceas din aur, un inel, tort, whisky -, aceasta din urmă promițându-i că va interveni la judecători și îl va scăpa de problema sa de natură penală.
Totodată, martorul a arătat că fiul său, i-a spus că, în data de 25 sau 26.12.2002, i-a dat, cu împrumut, denunțătorului, aproximativ 1500 USD, sumă de bani pe care inculpata îi solicitase pentru a-i remite la Președinție, în vederea obținerii grațierii individuale a acestuia.
- Declarațiile martorei, mama denunțătorului, din care rezultă că inculpata i-a promis fiului său "că are relații, cunoștințe și că i-ar putea rezolva problema, ca să nu mai fie arestat" și, "de fiecare dată, ne cerea bani spunând că merge la tribunal unde îi cunoaște pe judecători, că trebuie să dea bani acestora pentru a-i rezolva dosarul lui ".
A arătat martora că s-a deplasat, împreună cu inculpata, la Curtea de Apel Ploiești și la Curtea Supremă de Justiție, unde aceasta din urmă afirma că are cunoștințe printre judecători și că, în acest mod, l-ar ajuta să scape de pușcărie. Martora a mai declarat că, în nenumărate rânduri, fiul său a dat sume de bani inculpatei, în total, aproximativ 20.000 euro, sume de bani trimise de nora sa din Germania, dar și de fiul său, din Germania, prin transfer bancar.
- Declarațiile martorului G, fratele denunțătorului, din care rezultă că, din discuțiile purtate cu, a înțeles că inculpata i-a solicitat câteva mii de dolari ca să-l ajute să nu facă pușcărie, în sensul că "va da acești bani la P, la completul de judecată".
Martorul confirmă faptul că i-a dat, cu împrumut, suma aproximativă de 4000 USD, denunțătorului, pe care acesta din urmă i l-a dat avocatei în scopul de mai sus, precizând că fratele său a dat, în mai multe rânduri, sume de bani inculpatei, sume cuprinse între 200 și 2000 euro, în total, peste 20.000 euro.
A mai arătat martorul că inculpata a afirmat că, deși dăduse bani completului de judecată de la Curtea de Apel Ploiești, nu reușise să rezolve problema, dar, va interveni, mai departe, la Curtea Supremă de Justiție.
Martorul Gap recizat că a auzit, în mod direct, când inculpata spunea că va merge la președintele Curții Supreme de Justiție - inculpata - care o să rezolve totul, în sensul că, nu se va duce la închisoare.
În plus, martorul a adăugat că, împreună cu, și inculpata, s-au deplasat la Palatul, pe data de 25 sau 26.12.2002, unde aceasta din urmă spunea că are o cunoștință cu care urma să vorbească pentru ca să fie grațiat.
Totodată, martorul a arătat că știa de la fratele său că acesta i-a făcut cadouri inculpatei constând într-un ceas din aur, un inel din aur și o geantă, pentru a-l ajuta să nu meargă la închisoare.
- Declarațiile inculpatei date în faza de urmărire penală, ulterior momentului arestării sale preventive din data de 11.06.2003, începând cu data depunerii "memoriului" din 12.06.2003 și continuând cu celelalte depoziții, inclusiv olografe, luate pe parcursul urmăririi penale, dar și în faza de cercetare judecătorească - prima judecată în fond.
Curtea va avea în vedere, parțial, depozițiile acestei inculpate, ținând seama de faptul că depozițiile sunt contradictorii, oscilante, inculpata încercând să-și minimalizeze propria contribuție în săvârșirea faptei prin includerea, în cercul coautorilor, fie a martorului, fie a inculpatei.
Curtea va ține seama, în aprecierea sincerității declarațiilor date de inculpata pe parcursul desfășurării procesului penal și de motivele de apel și, respectiv, de recurs, invocate de inculpată, aceasta criticând hotărârile atacate pentru netemeinicie și solicitând reindividualizarea pedepsei, în raport de circumstanțele sale personale, printre care, recunoașterea faptei și regretul sincer.
Deasemenea, Curtea va avea în vedere și "explicațiile" neplauzibile făcute de către inculpata în fața acestei instanțe, în sensul că, a dat declarații oscilante prin care recunoștea și regreta faptele reținute în sarcina sa, deoarece, inițial, s-a aflat sub "presiunea" arestării sale preventive din prezenta cauză, ulterior, în fața primei instanțe de fond, s-a aflat sub "presiunea" familiei denunțătorului, iar în fața instanței de apel s-a aflat sub "presiunea" arestării sale preventive într-un alt dosar.
Este de remarcat că inculpata a fost arestată preventiv în perioada 11.06.2003 - 27.06.2003, ori declarațiile sale referitoare la recunoașterea faptei au fost date începând cu data de 12.06.2003 până la data judecării recursului, respectiv, 01.02.2008, astfel încât, este greu de crezut împrejurarea că, timp de aproape 5 ani, "presiunile", de diverse feluri, au continuat să existe, cu atât mai mult cu cât inculpata este o persoană cu studii superioare, de profesie avocat, pledant în cauze penale.
Curtea va mai avea în vedere și "modul de operare" al inculpatei, în sensul că, la majoritatea vizitelor făcute inculpatei, denunțătorul era pus să aștepte în autoturism, iar la insistențele acestuia din urmă de a obține numărul de telefon al inculpatei, pentru a discuta personal, inculpata a refuzat să i-l dea.
Și în cazul avocatului, inculpata a evitat ca acesta să își cunoască clientul, deși o însoțea la întâlnirile cu martorul, așteptând, în mașină, în apropierea locurilor de întâlnire, avocatul cunoscându-l pe denunțător abia în ziua judecării recursului la Curtea de Apel Ploiești.
Nu în ultimul rând, Curtea are în vedere și împrejurarea că inculpata a restituit sumele de bani primite de la, așa cum rezultă din propriile sale declarații coroborate cu cele ale martorilor G, și, audiați, încă, din prima cercetare judecătorească efectuată în cauză, așa încât, susținerea inculpatei în sensul că martorii folosiți în acuzare - rude ale denunțătorului - sunt interesați în obținerea unor sume de bani nu se confirmă, cu atât mai mult cu cât denunțătorul nu a făcut nicio solicitare de restituire a sumelor de bani.
- Declarațiile inculpatei, care a negat, în mod constant comiterea faptei reținută în sarcina sa, precum și procesele-verbale de confruntare efectuate în cauză.
Curtea reține că infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art.257 Cod penal se consumă în momentul în care autorul, care are sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pretinde sau primește bani ori alte foloase - sau acceptă promisiunea unor foloase sau daruri - pentru a-l determina pe acel funcționar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.
Simpla pretindere a unui folos sau simpla acceptare a promisiunii unui folos sau a unui dar, care constituie un început de punere în executare a hotărârii infracționale, este suficientă pentru consumarea infracțiunii.
În ceea ce privește consumarea infracțiunii, nu interesează dacă autorul a făcut sau nu intervenția, după cum nu interesează dacă a fost sau nu efectuat actul ce intră în atribuțiile de serviciu ale acelui funcționar. Deasemenea, este indiferent, în cazul pretinderii sau acceptării folosului, dacă promisiunea a fost sau nu respectată.
Față de considerentele expuse anterior, Curtea constată că, în drept, fapta săvârșită de inculpata constând în aceea că, în cursul anului 2002, având calitatea de avocat în cadrul Baroului D, a pretins și a primit sume de bani și bunuri de la denunțătorul, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor magistrați din cadrul Curții de Apel Ploiești și, respectiv, asupra unor consilieri ai Președintelui României, în vederea obținerii unei soluții favorabile - o pedeapsă neprivativă de libertate - în dosarul penal în care denunțătorul era judecat, în recurs, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și, în continuare, în vederea grațierii sale individuale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Având în vedere prevederile art. 317 Cod procedură penală, conform cărora judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței, dar și limitele rejudecării prevăzute de art. 38518alin. 1 Cod procedură penală, Curtea va remarca, doar, că, prin fapta sa, inculpata l-a indus în eroare pe denunțător prin prezentarea inculpatei sub calitatea mincinoasă, de președinte al Curții Supreme de Justiție, de a cărei influență s-a prevalat pentru primirea diferitelor sume de bani și cadouri. Ori, dacă actul nu intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului, fapta constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal, în concurs cu infracțiunea de trafic de influență.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatei, Curtea va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal constând în dispozițiile părții generale a Codului penal incidente în cauza dedusă judecății, dispoziții ce privesc forma consumată în care s-a realizat infracțiunea, contribuția avută la săvârșirea faptei în calitate de autor; limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; gradul deosebit de ridicat de pericol social al infracțiunii rezultat din modul și mijloacele de săvârșire a faptei, în funcție de importanța valorii sociale vătămate și de urmările produse; persoana și conduita inculpatei, reținând declarațiile acesteia oscilante, contradictorii, nesincere, dar și încercarea sa de a-și minimaliza contribuția la săvârșirea faptei, precum și de a incrimina alte persoane.
Cutea va mai avea în vedere și obiectul juridic special al infracțiunii de trafic de influență constând în relațiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfășurare este incompatibilă cu suspiciunea că funcționarii pot fi influențați, în exercitarea atribuțiilor lor, de persoane care au o influență reală sau presupusă asupra lor.
Ori, în cauză, inculpata a comis o infracțiune de corupție, de natură să producă suspiciuni, atât cu privire la onestitatea sa în calitate de avocat, dar și a baroului din care face parte, cât și cu privire la mecanismul de funcționare al justiției, la buna desfășurare a activității de justiție și la onestitatea și imparțialitatea magistraților.
Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, precum și stările și circumstanțele în care a fost comisă fapta, dar și persoana și conduita inculpatei, Curtea apreciază că scopul educativ și preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 Cp poate fi atins, în condițiile optime, numai prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată spre minimul special prevăzut de lege - ținând cont și de principiul neagravării situației în propria ale de atac, cu executare în regim de detenție.
Față de considerentele expuse anterior, în baza art. 257 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, Curtea va condamna pe inculpata (căsătorită, conform xerocopiei de pe certificatul de căsătorie depusă la dosar - reținând că inculpata nu a prezentat o nouă carte de identitate care să ateste schimbarea numelui - ), la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Va face aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II- și lit. b, c Cod penal, interzicând, așadar, inclusiv, dreptul de a exercita profesia de avocat, ca pedeapsă accesorie.
Având în vedere natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana inculpatei, Curtea apreciază că este necesară aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii acelorași drepturi prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- și lit.b, c Cod penal, însă, va ține seama de principiul neagravării situației în propria cale de atac.
În baza art. 88 Cod penal va deduce, din pedeapsă, durata arestării preventive de la 11.06.2003 la 27 06.2003.
În baza art. 257 alin. 2 Cod penal raportat la art. 256 alin. 2 Cod penal va constata că inculpata a restituit sumele de bani primite de la denunțătorul, având în vedere declarațiile acesteia coroborate cu depozițiile martorilor audiați în cauză.
În ceea ce o privește pe inculpata, Curtea reține următoarele:
În primul rând, Curtea nu împărtășește punctul de vedere al inculpatei referitor la faptul că instanța de recurs a constatat, printr-o hotărâre definitivă și obligatorie, inexistența probelor de vinovăție a inculpatei.
Astfel, prin decizia nr. 457 din 06.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală s-au admis recursurile declarate de inculpate, s-au casat hotărârile atacate și a fost trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond, reținându-se incidența cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 10 Cod procedură penală, respectiv, împrejurarea că instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.
În esență, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond pentru a se proceda la audierea nemijlocită, în calitate de martor, a denunțătorului, audiat, doar, în faza de urmărire penală și numai în calitate de învinuit.
Potrivit art. 385/18 alin. 1 Cod procedură penală, instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului. Ori, instanța de recurs a avut în vedere împrejurarea mai-sus expusă - neaudierea denunțătorului în calitate de martor.
Curtea constată că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a soluționat fondul, nu a stabilit situația de fapt și nici nu a constatat existența sau inexistența probelor de vinovăție a inculpatelor, unica conformare pe care trebuia să o facă instanța de rejudecare - în măsura în care ar fi fost posibil - era aceea de a-l audia pe în calitate de martor.
Revenind la existența faptei de trafic de influență, în ceea ce o privește pe inculpata, Curtea reține următoarele:
Din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că inculpata nu a avut nicio discuție cu denunțătorul din care acesta din urmă să înțeleagă că ar avea influență pe lângă magistrații Curții de Apel Ploiești, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și magistrații Curții Supreme de Justiție. În acest sens, chiar inculpata a precizat Curții, dar și procurorului în prima sa declarație din 11.06.2003, că inculpata nu a avut nicio astfel de discuție cu și că aceasta nu a primit bani sau alte foloase. Dealtfel, magistrații din cadrul Curții Supreme de Justiție și al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție nu aveau competența materială de a soluționa cererile denunțătorului.
Cert este faptul că martorii audiați în cauză și, inclusiv, denunțătorul, nu au fost de față la momentul "remiterii" sumelor de bani, pe care inculpata a afirmat că i le dă inculpatei .
În susținerea acuzării se invocă testul poligraf ca probă în dovedirea vinovăției inculpatei, deși art. 64 Cod procedură penală nu enumără, printre mijloacele de probă, și testarea la poligraf. Dealtfel, la testarea efectuată, inculpata a fost întrebată numai cu privire la înmânarea, către inculpata, a sumelor de 15 milioane ROL și 800 USD, nu și cu privire la celelalte sume reținute, a fi fost primite de către inculpata, în actul de sesizare a instanței, în total, 3500 USD.
Cu privire la prima remitere a sumelor de bani, inculpata a precizat, la data de 01.06.2005, că "nu este real că, prima dată, când am mers la Curtea Supremă să fi cerut și să-mi fie dată de către denunțător suma de 600 USD. Nu este real să fi intrat cu vreun plic la inculpata ". Dealtfel, inculpata nu a susținut, în nicio declarație, că ar fi remis suma de 600 USD coinculpatei.
Curtea constată că declarația inițială a inculpatei se coroborează cu declarația din 18.05.2009 dată în fața Curții, precum și cu susținerea inculpatei care a arătat, în mod constant, că nu a primit sume de bani de la inculpata.
Totodată, depoziția inculpatei din 18.05.2009 se coroborează cu declarațiile constante ale inculpatei care, pe tot parcursul procesului penal, a negat că ar fi primit din partea denunțătorului bani sau alte bunuri pentru a-și trafica influența pe lângă vreun magistrat, dar și cu declarațiile martorilor și, precum și cu depozițiile denunțătorului, luate în calitate de învinuit.
Astfel, învinuitul a arătat că inculpata i-a spus că ar fi dat mai multe sume de bani și cadouri inculpatei. Ori, atâta timp cât inculpata a revenit asupra declarațiilor anterioare, depozițiile învinuitului sunt indirecte, obținute prin mijlocirea inculpatei.
În ceea ce privește inelul, presupus a fi fost oferit cadou, de către soții, inculpata a arătat, în mod constant, că aceștia nu i-au făcut un asemenea cadou, neexistând dovezi că obiectul respectiv s-ar fi aflat, vreodată, în posesia inculpatei.
Dealtfel, deși în declarația din 02.06.2003, denunțătorul a menționat că inelul din aur a fost achiziționat din Germania, de către soția sa, martora și crede că bonul de la magazin se află la domiciliul său, totuși, bonul ce atesta achiziționarea bijuteriei respective nu a fost depus la dosar.
Așadar, Curtea constată că, în cauză, nu s-a făcut dovada existenței materiale a bijuteriei respective, în primul rând și, în al doilea rând, inelul nu a fost găsit în posesia inculpatei, neefectuându-se, în acest sens, niciun fel percheziție corporală sau domiciliară.
În legătură cu remiterea ceasului de aur, Curtea constată evidente contradicții în declarațiile inculpatei. Astfel, aceasta a susținut, inițial, că a prelucrat aurul obținut din ceas în bijuterii, pe care i le-ar fi făcut cadou inculpatei. Ulterior, a susținut că ceasul a fost făcut cadou inculpatei iar, în final, inculpata a menționat că nu i-a dat niciodată ceasul coinculpatei.
Totodată, fratele denunțătorului - martorul G - a arătat, că, la câteva zile după ce i-a dat ceasul, inculpata a venit, cu obiectul respectiv, la martorul solicitându-i, acestuia din urmă, să îl repare.
A arătat martorul G împrejurarea că a reparat ceasul și i l-a dat inculpatei pentru ca aceasta din urmă să îl dea coinculpatei.
În același sens sunt și declarațiile martorilor, audiat în faza de urmărire penală, și. Mai mult, martorul a precizat că este real faptul că ceasul fusese dat de către denunțător inculpatei (nr. ) și la câteva zile am văzut-o pe aceastacu ceasul la mână.Am întrebat-o ce este cu acel ceas și ea mi-a spus că nu putea să îl dea pentru că era (declarația din data de 13.12.2005).
la termenul din 01.06.2009, martorul a precizat că nu am auzit ca inculpata să îi dea sume de bani doamnei (nr. inculpata ), știu că i-a dat cadou un ceas, pe care l-a luat de la soții. De fapt, soții i-au dat acest ceas cadou inculpatei ca să îi ajute. A mai arătat martorul împrejurarea că din discuțiile dintre soții și inculpata am înțeles că acele sume pe care i le-am dat cu împrumut lui, cuprinse între 500 și 2000 USD, trebuie remise inculpatei, care, la rândul ei, urma să dea o parte din ei, doamnei .
Rezultă, așadar, că martorul indirect - în ceea ce privește remiterea ceasului din aur și a sumelor de bani coinculpatei - a văzut, după remiterea ceasului, că inculpata purta, ea însăși, ceasul, motivând că nu putea să-l dea coinculpatei, deoarece obiectul era.
Curtea mai are în vedere, așa cum s-a arătat mai-sus, în analiza existenței faptei dedusă judecății privind pe inculpata, și declarațiile martorilor și.
Astfel, la data de 28.06.2005, martorul a arătat că la prima întâlnire când am condus-o pe inculpata nu s-au dat și alte obiecte acesteia și că a discutat, cu denunțătorul, dacă, într-adevăr, sumele de bani pe care i le dă inculpatei ajung la inculpata .
Dealtfel, însuși învinuitul își exprimă îndoielile sale în legătură cu împrejurarea mai-sus arătată, în cuprinsul declarațiilor date în cursul urmăririi penale. Astfel, în declarația din 14.06.2003, acesta arată că acești bani, (nr. inculpata ) susținea că îi dă doamnei (nr. inculpata ), iar doamna, mai departe, urma să-i dea judecătorilor Curții de Apel Ploiești pentru a soluționa favorabil, dosarul meu.
De fiecare dată inculpata urca, fie în biroul inculpatei, fie în apartamentul acesteia spunând că se duce să ducă banii dați de mine. Când se întorcea îmi spunea că a dat banii. La un moment dat, discutând și cu prietenul meu (nr. martorul ) ne-am gândit ca nu cumva să nu-i dea banii doamnei și atunci i-am cerut acesteia numărul de telefon pentru a putea, personal, să vorbim cu ea să ne convingem. Însă a refuzat să ne dea numărul. În toată această perioadă de timp, precizez că eu nu am vorbit, niciodată, direct, cu doamna, ci doar prin intermediul .
În declarația din 25.03.2003, denunțătorul a arătat că, într-una din zile, au mers la domiciliul inculpatei și "mi-am dat seama că aceasta nu prea cunoștea situația mea așa bine. Când am ieșit, atât eu, cât și soția, am întrebat-o pe, dar aceasta ne-a spus să stăm liniștiți că rezolvă ea tot I-am dat ceasul lui care a intrat în casă cu doamna (nr. inculpata ), eu așteptând pe hol și a ieșit spunându-mi că i-a dat ceasul. La circa 2-3 zile, ceasul a fost văzut de unchiul soției mele, pe nume, la mâna lui ".
Deasemenea, la termenul din 25.09.2009, martorul a precizat că "în ceea ce o privește pe inculpata, în prezența mea, acesteia nu i-a fost înmânată vreo sumă de bani".
La același termen de judecată, martorul a precizat că nu a avut niciun fel de discuții cu inculpata referitor la împrejurarea că i-ar fi dat, din banii primiți de la, și inculpatei.
Revenind la remiterea sumelor de bani, pentru motivele expuse anterior, Curtea constată că remiterea sumei de 600 USD inculpatei nu este dovedită, prin probe certe, care să înlăture orice dubiu și să răstoarne prezumția de nevinovăție a inculpatei.
În legătură cu remiterea genții din piele, cu ocazia reaudierii sale la termenul din 18.05.2009, inculpata a arătat că "odată cu efectuarea primului drum la B, fiind 8 martie, m-am oprit, însoțită de denunțător, la Prisma, pentru a cumpăra câteva cadouri. Cu această ocazie, i-am cumpărat coinculpatei o geantă din piele în valoare de aproximativ 350 lei. Nu i-am cerut denunțătorului bani pentru achiziționarea genții".
Martorul confirmă împrejurarea că geanta a fost cumpărată cu banii denunțătorului, pentru inculpata, la solicitarea inculpatei, arătând că, atunci când a venit la mașină, inculpata avea asupra sa mai multe buchete de și mai multe pungi cu cadouri, printre care și punga în care se așezase geanta din piele, cumpărată din complexul "Prisma", dar nu a văzut ca, în geanta dată cadou inculpatei, să se fi pus vreo sumă de bani.
Însuși denunțătorul a negat, în declarația dată în faza de urmărire penală, că ar fi pus, în geantă, vreo sumă de bani, așa cum a susținut, la un moment dat, inculpata.
sumei de 15.000.000 ROL este negată de ambele inculpate, dar și de și martorul, fiind dovedită, doar, oferirea inculpatei, a unei genți din piele, de către coinculpata, în data de 08.03.2002, cu ocazia "Zilei Femeii", între inculpate existând o relație de prietenie, concretizată, ulterior, și prin faptul că inculpata a devenit nașa de a fiicei inculpatei.
Curtea reține că, în cauză, nu s-a făcut dovada, certă, a faptului că inculpata ar fi cunoscut proveniența sumei de bani cu care a fost achiziționată geanta, primită cadou, din partea viitoarei sale fine, de "8 martie", pe de o parte, și, pe de altă parte, nu s-a probat împrejurarea că geanta respectivă a reprezentat un folos injust, pentru inculpata, în schimbul pretinsei sale intervenții pe lângă magistrații de la Curtea de Apel Ploiești ce urmau să judece recursul denunțătorului.
În legătură cu remiterea sumei de 800 USD, Curtea constată că inculpata a susținut, la un moment dat, că, după ce dosarul a fost înaintat la Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova nu a declarat recurs, a mers la biroul coinculpatei, însoțită fiind, de și martorul, "cu 800 USD, pentru că se intervenise și nu se înaintase recurs din partea Parchetului. Menționez că și și prietenul acestuia au urcat în Curtea Supremă de Justiție, așteptând în același loc. Eu am pus banii între niște acte, într-o mapă, pe care am lăsat-o pe biroul doamnei " (fila nr.81 vol. I din dosarul de urmărire penală).
În fața primei instanțe de fond, aceeași inculpată precizează că "înainte de judecarea procesului, la P, i-am mai dat inculpatei 500 de dolari".
Curtea constată că aceste susțineri nu sunt confirmate de niciun martor, așa încât, față de caracterul vag, confuz și contradictoriu al declarațiilor inculpatei, apreciază că nici aceste remiteri a sumelor de bani nu au fost dovedite, având în vedere și scopul remiterii sumei de bani, lipsit de credibilitate și analizat de C odată cu stabilirea situației de fapt.
Cu privire la remiterea unei alte sume de 500 USD, înainte de judecarea recursului la Curtea de Apel Ploiești și după contactarea martorului, de către inculpata, Curtea constată că nici inculpata și nici și, respectiv, martorul nu au făcut precizări în legătură cu remiterea respectivă, afirmația inculpatei fiind imprecisă, așa încât, susținerea acesteia - vagă și incoerentă - nu este de natură să înlăture prezumția de nevinovăție a inculpatei.
În ceea ce privește diversele sume de bani pe care i le-a trimis inculpatei, din Germania, pentru argumentul acesteia din urmă în sensul că banii îi remite inculpatei în scopul rezolvării situației juridice a denunțătorului, Curtea constată că inculpata a precizat, la data de 15.06.2003, că "referitor la de dolari transmisă prin transfer bancar din Germania, știa că trebuie să îi plătesc cheltuielile judiciare, să-i legalizez o serie de documente, precum și o parte din bani să-i folosesc cu titlu de onorariu și așa i-am și folosit".
În consecință, transferul vreunei sume de bani, din Germania, de către denunțător, pentru inculpata, prin intermediul inculpatei, nu este dovedit prin probe certe.
Totodată, Curtea constată, - în ceea ce privește celelalte bunuri ce se presupune a fi fost remise inculpatei, respectiv, băuturi fine, parfumuri, cafea, țigări -, că aceste bunuri nu au fost descrise, în mod concret, de către inculpata, denunțător sau martorul, nu rezultă momentul și împrejurările remiterii acestora și nici valoarea bunurilor respective.
Nu în ultimul rând, în ceea ce privește plicurile ce conțineau sume de bani, Curtea apreciază că plicurile, cu tot cu sumele de bani, puteau fi ascunse, de către inculpata, între celelalte înscrisuri aflate în mapă sau în buzunarele obiectelor vestimentare ale inculpatei, nefiind probat, cert, că plicurile cu bani au fost înmânate coinculpatei sau lăsate pe biroul acesteia.
Concluzionând, Curtea constată existența unor contradicții majore între declarațiile inculpatei, declarații, dealtfel, retractate în fața Curții. Aceste contradicții vizează, în principal, numărul întâlnirilor avute cu inculpata, bunurile remise acesteia, discuțiile purtate cu inculpata, dar și cu denunțătorul.
Conform art. 62 Cod procedură penală, în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
Potrivit art. 63 alin. 2 Cod procedură penală, aprecierea fiecărei probe se face de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în cauză, în scopul aflării adevărului.
Ori, din probele administrate în cauză rezultă că inculpata nu a avut nicio discuție cu denunțătorul din care acesta din urmă să înțeleagă că inculpata ar avea influență pe lângă magistrații Curții de Apel Ploiești, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și magistrații Curții Supreme de Justiție, așa încât, prezumția de nevinovăție, de care beneficiază inculpata, prevăzută de art. 5/2 Cod procedură penală și art. 66 alin. 1 Cod procedură penală, nu a fost înlăturată în cauză, regula "in dubio pro reo" profitând acesteia, deoarece îndoiala constituie o probă pozitivă de nevinovăție.
Față de considerentele expuse anterior, constatând că fapta de trafic de influență nu există, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, Curtea va dispune achitarea inculpatei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpata la plata contravalorii cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate pentru inculpata vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
1. În baza art. 257 alin. 1 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpata (căsătorită ) (fiica lui - și
, născută la data de 16.01.1967 în T, studii superioare,
doi copii minori, domiciliată în T, str. - -,
. 4,. B,. 31, județul D, CNP -) la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Face aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a și lit. b, c Cod penal.
În baza art. 88 cod penal deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 11.06.2003 la 27.06.2003.
Constată că inculpata a restituit sumele de bani primite de la denunțătorul.
2. În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 alin. 1 lit. a Cod procedură penală achită pe inculpata (fiica lui și, născută la 03.08.1951 în comuna, județul G, studii superioare,
căsătorită, cu domiciliul în B,-,
-. B,. 5,. 43, sector 4, CNP -), sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 257 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpata la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate pentru inculpata rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Proces-verbal
pentru d-na grefier
aflată în Concediul fără plată
semnează
Grefier
Red.AA-3.12.2009
Dact.EA-15-16.12.2009/4ex
-Jud.
Președinte:Anca AlexandrescuJudecători:Anca Alexandrescu
