Infracțiuni la alte legi speciale. Sentința 125/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR. 7938/2/2008

2670/2008

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 125

Ședința publică de la data de 30 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Raluca Moroșanu

GREFIER - -

.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin procuror

Pe rol fiind pronunțarea cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire a Sentinței penale nr. 1088/27.VI.1951 a Tribunalului Militar Teritorial Secția I a, din Dosarul nr. 1261/1951, privind pe persoana condamnată, formulată de revizuientul.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 24 aprilie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 30 aprilie 2009, când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI la data de 8.10.2007 petenta a solicitat efectuarea de cercetări în vederea revizuirii Sentinței penale nr. 1088/27.06.1951 pronunțată de Tribunalul Militar București - Secția I-a, în dosarul nr. 1261/1951.

În motivarea cererii petenta a arătat că Sentința penală nr. 1088/27.06.1951 privește soluția de condamnare a numitului G, fratele mamei petentei, la moarte, degradare civică și confiscarea averii, pentru crimă de înaltă trădare.

În cuprinsul cererii, petenta a arătat că hotărârea de condamnare a fost dată în cadrul politicii regimului comunist de anihilare a tuturor opozanților, printre care se afla și condamnatul G, solicitând admiterea cererii de revizuire, anularea sentinței, rejudecarea cauzei și restituirea întregii averi confiscate.

Din declarația petentei rezultă că cererea sa se întemeiază pe cazul de revizuire prev. de art. 394 alin.1 lit.a C.P.P. invocând aceeași împrejurare - politica represivă a regimului comunist, ce a putut fi dovedită abia după căderea acestuia.

La dosar a fost atașată copia nr. 1088/27.06.1951 aflată în arhiva Tribunalului Militar București - Ministerul Apărării - Statul al Forțelor.

Prin această hotărâre, în baza art. 191 din Codul penal în vigoare la acea dată, combinat cu art. 1 pct. b din Decretul-lege nr. 199/1950, art. 193 din Codul penal, art. 5 pct.5 și art. 14 din legea nr. -, art. 463, 304. numitul Gaf ost condamnat la moarte, degradare civică și confiscarea averii, pentru crimă de înaltă trădare și la 25 de ani închisoare corecțională și 20.000 lei amendă corecțională,pentru infracțiuni la legea devizelor.

În baza art. 14 din legea nr. 284/1947 inculpatul a fost obligat la plata sumei de 75.000 lei către stat, reprezentând încincitul valorii a 1000 dolari și suma de 889.500 lei reprezentând încincitul valorii a 5000 franci elvețieni.

În baza art. 14 din legea nr. 284/1947 inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.500.000 lei către stat, reprezentând înzecitul valorii a 1000 dolari și suma de 1.779.000 lei reprezentând înzecitul valorii a 5000 franci elvețieni.

Conform art. 101 din Codul penal, s-a dat spre executare pedeapsa cea mai grea.

La data de 24.04.1952 pedeapsa a fost executată, astfel cum rezultă din copia adresei emisă de Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor Militare, datată 3.11.1994, atașată la cererea de revizuire.

Din cuprinsul hotărârii de condamnare rezultă că, în cursul anului 1950, la solicitarea numitei, condamnatul Gac ules informații cu caracter secret, din diferite domenii de activitate ale statului român, de exemplu date cu privire la organizarea Ministerului Energiei Electrice, planul de stat, o școală de ofițeri, transporturi, prin intermediul unor persoane care își desfășurau activitatea în acele sectoare.

Ulterior, cuprinse codificat în microfilme, informațiile au fost trimise în Franța, la fostul comandor, care trecuse fraudulos frontiera de stat a României încă din anul 1947.

S-a stabilit, de asemenea, că în toamna anului 1950, condamnatul Gaî ncercat să o ajute pe numita să plece din România, punându-i la dispoziție suma de 300 dolari, iar asupra sa s-a descoperit valută - dolari, franci elvețieni - bijuterii și obiecte de valoare.

În drept, s-a considerat că fapta numitului G de a fi procurat și trimis agenților unei puteri străine informații secrete care interesau apărarea teritoriului, siguranța statului, aeroporturile, munițiile, respectiv dintre cele prevăzute în art. 190 din Codul penal în vigoare la acea dată și care, în interesul apărării naționale, nu trebuiau divulgate, constituie crimă de înaltă trădare, prev. de art. 191.Cod Penal și art. 1 lit.b din decretul lege nr. 209/1950.

În hotărâre s-a reținut că vinovăția inculpatului a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: actele cercetării preliminare, procesul verbal de constatare a infracțiunii, declarațiile coinculpaților, coroborate cu declarațiile constante de recunoaștere ale inculpatului și cu aspectele constatate în urma efectuării percheziției domiciliare.

Prin cererea de revizuire, petenta a invocat cazul prev. de art. 394 lit.a din Codul d e procedură penală și a solicitat reevaluarea acuzațiilor aduse condamnatului G prin prisma actualelor reglementări ale legii penale și a noii viziuni asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, susținând că hotărârea de condamnare a fost dată în scopul anihilării numitului G, opozant al regimului comunist.

În dovedirea cazului de revizuire, petenta nu a indicat nici un mijloc de probă.

Dovada existenței dreptului de a cere revizuirea, în calitate de rudă apropiată, a fost făcută cu certificatul de moștenitor anexat - nr. 159/22.11.1996, eliberat de Biroul Notarului Public, care atestă faptul că petenta este fiica surorii condamnatului.

Fapta pentru care civilul Gaf ost judecat de o instanță militară întrunește în prezent elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 157.Cod Penal - trădare prin transmitere de secrete, dată în competența de soluționare în primă instanță a curții de apel, potrivit dispozițiilor art. 281pct.1 lit.a din C.P.P. astfel că, în raport de încadrarea juridică a faptei și de calitatea de civil a condamnatului, competența de soluționare a cererii de revizuire aparține Curții de APEL BUCUREȘTI.

Cererea a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 9.12.2008, însoțită de referatul întocmit de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

În referat se arată că în cauză nu este incident vreun caz de revizuire prev. de art. 394.C.P.P. inclusiv cel prev. de art. 394 lit.a C.P.P. întrucât împrejurarea nouă invocată în cerere - schimbarea regimului politic în anul 1989 și constatarea certă, dar cu caracter general, că fostul regim comunist a militat pentru anihilarea opozanților, nu se circumscrie noțiunii de "fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei" și nu dovedește netemeinicia hotărârii de condamnare, în lipsa oricăror date referitoare la situația concretă a condamnatului

Se arată în referatul întocmit de procuror că, în raport de fapta concretă reținută în sarcina condamnatului, împrejurarea invocată în cererea de revizuire, chiar dacă reprezintă o realitate istorică, nu poate forma obiect al probațiunii întrucât numai pe baza acesteia nu se pot dovedi, în mod direct, împrejurări de loc, timp, mod, mijloace, în care a fost comisă fapta, intenția reală a autorului ori circumstanțele sale personale și pe cale de consecință nici netemeinicia hotărârii de condamnare.

Curtea a dispus atașarea dosarului nr. 1261/1951 al Tribunalului Militar București, dosar aflat în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dosar care a fost atașat la termenul din data de 27.03.2009.

La termenul din data de 24.04.2009 Curtea a pus în discuție admisibilitatea cererii, potrivit art. 403.

C.P.P.

Analizând cererea formulată de petentă, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Petenta invocă incidența cazului de revizuire prev. de art. 394 lit.a C.P.P. în sensul descoperirii unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Or, faptul că în România s-a schimbat regimul politic la data de 22.12.1989 nu poate constitui o împrejurare nouă, necunoscută de instanța de judecată la data soluționării dosarului nr. 1261/1951, ci un fapt istoric, care însă nu poate avea relevanță juridică în lipsa unor reglementări legale în acest sens.

Curtea constată că cererea de revizuire formulată de petenta nu se încadrează în dispozițiile art. 394 lit.a și C.P.P. nici în celelalte cazuri de revizuire prev. de art. 394.

C.P.P.

Curtea apreciază că, pentru a se putea promova o cerere de revizuire bazată pe considerentul existenței, la momentul judecării dosarului nr. 1261/1951, a unui regim totalitar care și-a anihilat opozanții, pe orice cale, inclusiv prin procese penale, este necesară prevederea în materia revizuirii, a unui caz expres de revizuire, și a unei proceduri speciale prevăzute de lege în acest scop.

Curtea apreciază că este necesară intervenția legiuitorului, care să legifereze un asemenea caz de revizuire, care poate presupune o procedură specială, dat fiind timpul îndelungat scurs de la soluționarea cauzei a cărei revizuire se cere - de 60 de ani în cauza de față - și imposibilitatea audierii martorilor, în prezent decedați.

De altfel, în prezent există în lucru un proiect de lege ce vizează condamnările cu caracter politic pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, proiect în care este definită noțiunea de condamnare cu caracter politic, cu referire și la art. 191 din Codul penal în vigoare la acea dată, în temeiul căruia fost condamnat G, precum și consecințele recunoașterii unei asemenea condamnări ca având caracter politic, inclusiv consecințele asupra măsurilor administrative luate cu privire la aceste persoane și consecințele cu privire la cazierul judiciar al persoanei.

Faptul că dispozițiile legale privind recursul în anulare au fost abrogate, astfel că nu mai există prevedere legală expresă care să permită rejudecarea cauzei, singura posibilitate fiind promovarea unei cereri de revizuire, nu este un argument suficient pentru a se considera cererea admisibilă.

În temeiul actualelor prevederi referitoare la revizuire Curtea apreciază că nu se poate dispune revizuirea cauzei, cererea petentei fiind inadmisibilă, în raport de cazurile de revizuire prev. de art. 394.

C.P.P.

De asemenea, față de împrejurarea că, la 60 de ani de la executarea hotărârii, nu mai pot fi administrate alte probe, rejudecarea cauzei ar presupune strict o reanalizare a probelor deja administrate și implicit o reapreciere a acestora, ceea ce nu este permis în calea de atac extraordinară a revizuirii.

De altfel, Curtea nu poate să nu observe împrejurarea că infracțiunea pentru care a fost condamnat definitiv G are corespondent și în legislația actuală, întrunind în prezent elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 157.Cod Penal - trădare prin transmitere de secrete, astfel că în măsura în care este dovedită activitatea acestuia, există posibilitatea menținerii soluției de condamnare, în rejudecare.

În aceste condiții, Curtea apreciază că soluția corectă, în raport de prevederile legale din acest moment, este aceea de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de petenta.

În baza art. 192 al.2 va C.P.P. obliga revizuienta la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 1088/27.06.1951, pronunțată de Tribunalul Militar București, cerere formulată de revizuienta, domiciliată în B,-, -.1,.5,.23, sectorul 2, cu domiciliul ales la & - B,-, -.A.3 sector 6.

În baza art. 192 al.2 obligă C.P.P. revizuienta la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică din data de 30.04.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. RM

4 ex/14.05.2009

Președinte:Raluca Moroșanu
Judecători:Raluca Moroșanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni la alte legi speciale. Sentința 125/2009. Curtea de Apel Bucuresti