Infracțiuni la alte legi speciale. Decizia 259/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie
Dosar nr- DECIZIA PENALĂ NR.259/
Ședința publică din 16 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Constantin Duțescu
JUDECĂTOR 2: Corina Voicu
JUDECĂTOR 3: Elena Minodora
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror:
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpatul, domiciliat în comuna de A, județul A și de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în-, județul A, împotriva deciziei penale nr.251 din 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, asistat de avocați aleși, și, în baza delegațiilor de la dosar, lipsind recurentul parte civilă civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A și intimata parte civilă SC " " SRL Câmpulung.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorii inculpatului și reprezentantul parchetului precizează, pe rând, că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Avocat, pentru recurentul inculpat, precizează că primul motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art.385/9 pct.18 Cod procedură penală, întrucât în cauză s-a făcut o gravă eroare de fapt cu consecința condamnării inculpatului. Precizează că trimiterea în judecată a
inculpatului s-a făcut în baza unei situații transmise de la Administrația Finanțelor Publice.
Apreciază că pentru a putea fi reținute cele două infracțiuni, ele trebuie săvârșite cu intenție și este obligația instanței și a organelor de urmărire penală să verifice îndeplinirea sub acest aspect a laturii subiective.
Precizează că expertiza efectuată a stabilit că societatea inculpatului a avut popriri pe conturi și că, prin blocarea acestora, societatea nu a mai putut beneficia de sumele existente deja în conturi.
Mai arată că toată datoria a fost achitată de inculpat, precum și penalitățile până la trimiterea lui în judecată, iar în cursul judecății a plătit și ultimele penalități, cu precizarea că, potrivit Codului fiscal, plata contribuțiilor reținute ca stopaj la sursă se face numai după ce au fost achitate celelalte creanțe ale societății.
Fapta nu a fost comisă cu intenție, inculpatul dorind să-și mențină angajații.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și achitarea inculpatului în baza art.10 lit.d Cod procedură penală.
În subsidiar, solicită a se face aplicarea dispozițiilor art.10 lit.e Cod procedură penală, întrucât faptele inculpatului sunt consecința unor împrejurări ce nu puteau fi prevăzute de el.
Cu privire la recursul formulat de partea civilă, pune concluzii de respingere a acestuia, ca nefondat.
Avocat, pentru recurentul inculpat, în completarea concluziilor puse de avocat, solicită aplicarea dispozițiilor art.18/1 cod penal, apreciind că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru aceasta, întrucât faptele au adus o atingere minimă valorilor ocrotite de lege.
Solicită să se țină seama de modul și de împrejurările în care au fost săvârșite, de faptul că inculpatul este pentru prima dată în fața instanței, că nu are antecedente penale și regretă cele întâmplate. Depune la dosar concluzii scrise.
În ceea ce privește recursul formulat de partea civilă, solicită respingerea acestuia, ca nefondat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, precizează că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.6 din Legea nr.241/2005 pentru acte comise în anul 2001. Or, legea nu putea retroactiva. Faptelor nu li s-a dat o corectă încadrare juridică. Ele erau incriminate și anterior acestei legi, dar de un alt act normativ.
Astfel, dacă se admite recursul declarat de inculpat, apreciază că se impune casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond, pentru a se da o corectă încadrare juridică a faptelor.
În subsidiar, apreciază că sunt neîntemeiate criticile formulate de inculpat, prin apărătorii săi și nu se impune achitarea lui, întrucât fapta există, iar instanța a făcut o justă individualizare a pedepsei.
Totodată, pune concluzii de respingere și a recursului formulat de partea civilă, ca nefondat.
În replică, avocat precizează că, într-adevăr în cauză sunt incidente prevederile art.280 din Codul Muncii și că legea mai favorabilă este Legea nr.241/2005, însă ea nu poate viza decât ultimul an din perioada reținută ca cea a săvârșirii infracțiunii.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, potrivit art-385/13 alin.ultim Cod procedură penală, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a recursurilor.
CURTEA
Asupra recursurilor penal, deliberând constată:
Prin sentința penală nr.191/12.06.2008, pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, în dosarul nr-, a fost condamnat inculpatul la 5000 lei amendă pentru comiterea infracțiunii prev.de art.6 din Legea 241/2005 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, comb.cu art.10 alin.1 teza a-II- din Legea 241/2005 și la 2000 lei amendă pentru comiterea infracțiunii prev.de art.111 din Legea 76/2002 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.
În baza art.33 lit.a, art.34 lit.c Cod penal s-au contopit cele două pedepse și s-a aplicat pedeapsa cea mai mare de 5000 lei.
S-a luat act că prejudiciul cauzat părții civile Statul Român prin ANAF a fost integral acoperit și s-a respins cererea părții civile de aplicare a măsurii sechestrului asigurător, ca fiind rămasă fără obiect.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în fapt că în anul 1993 fost înființată C SRL, cu sediul în mun. Curtea de A înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J-/1993 administrator fiind inculpatul.
Principalul obiect de activitate al societății constă în producerea de aparate și tuburi electronice. În perioada 20-30.XI.2006, la punctul de lucru, situat în municipiul Curtea de A, a avut loc un control efectuat de A, constatările inspectorilor fiind cuprinse în raportul de
inspecție fiscală nr. 13999 din 14.12.2006 ( 11-19 ). S-a concluzionat, că societatea administrată de inculpat, datorează bugetului de stat suma de 636.317 lei și pentru că existau indicii de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, au fost sesizate organele de urmărire penală.
În cursul cercetărilor s-a dispus, printre altele, și efectuarea unei expertize contabile. Raportul a arătat că inculpatul, în calitate de administrator SC SRL, în perioada martie 2001 - decembrie 2006, nu a virat în termenele prevăzute de lege, sumele de bani reținute de la salariații C SRL Curtea de A și care reprezentau contribuțiile salariaților la fondul de șomaj, contribuțiile individuale la asigurările sociale de stat, contribuțiile salariaților la asigurările sociale de sănătate și impozitul pe venituri din salarii.
salariaților la fondul de șomaj nevirate în termenul legal la bugetul de stat de către inculpatul au fost de 13.063 lei, cele la asigurările sociale de stat reținute de la salariați și nevirate la bugetul de stat în termenul legal se ridică la suma de 125.594 lei, contribuțiile salariaților la asigurările sociale de sănătate reținute și nevirate la bugetul de stat s-au ridicat la nivelul sumei de 85.979 lei, iar impozitul pe venituri din salarii reținut de la salariați și nevirat la bugetul de stat în termenul legal, a fost de 103.440 lei.
Suma totală reprezentând impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, reținută de la salariații C SRL și neviciată de către inculpat la bugetul de stat în termenele legale s-a ridicat la valoarea de 328.076 lei (95.157,93 euro).
S-a mai concluzionat că, în aceeași perioadă, inculpatul în calitatea sa de administrator, nu a virat la termenul legal, către bugetul de stat suma de 44.160 lei reprezentând contribuția angajatorului la fondul de șomaj.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa însă a susținut, în declarațiile date (25-37, 27-28), că nu a virat sumele de bani, în termenele legale, întrucât sumele de bani existente în conturile societății au fost folosite pentru a-și menține afacerea. Aceste susțineri ale inculpatului au fost confirmate și de concluziile experților contabili - și care au arătat, în cuprinsul raportului de expertiză (supliment de expertiză) efectuat în cauză ( 44-53) că din cumularea obligațiilor fiscale înregistrate la perioadele când nu au fost efectuate plăți către bugetele speciale și comparat cu sumele existente în conturile bancare, sumele existente nu puteau acoperi obligațiile fiscale ceea ce a contribuit la amânarea plăților. Sumele minime existente în conturi ce au putut fi folosite, au acoperit parțial unele datorii către furnizori, ele fiind necesare pentru continuarea procesului de producție.
S-a mai arătat că partea responsabilă civilmente a avut aplicate popriri pe conturile bancare pentru alte datorii fiscale, situație ce a condus și la neplata la scadență a obligațiilor ce au reprezentat stopaj la sursă, iar prin blocarea conturilor bancare societatea nu a mai putut dispune de sumele din conturi.
Faptele comise de inculpat au fost încadrate în disp.art.6 din legea 241/2005 și respectiv art.111 din Legea 76/2002, ambele cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, în raport de care s-a dispus condamnarea inculpatului la amendă penală având în vedere criteriile de individualizare prev.de art.72 cod penal.
Împotriva sentinței în termen legal, a declarat apel inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în principal achitarea în temeiul art.10 lit.d Cod pr.penală, întrucât lipsește intenția ca element constitutiv al infracțiunii.
În subsidiar a solicitat achitarea în temeiul art.10 lit.e Cod pr.penală rap.la art.47 cod penal, faptele reținute în sarcina sa, fiind consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.
În termen legal a declarat apel și partea civilă Statul Român prin ANAF, solicitând admiterea, în totalitate, a cererii de constituire ca parte civilă, și respectiv instituirea sechestrului asigurător.
Prin decizia penală nr.251 din 25 noiembrie 2008, Tribunalul Argeșa respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul și de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel apreciat că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată.
În ce privește infracțiunea prev.de art.6 din Legea 241/2005, s-a apreciat că elementul material al laturii obiective este alcătuit din mai multe acte materiale săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale, și în perioada martie 2001 - dec.2006, ce au constat în nevirarea, în termenul de 30 de zile de la scadență, a sumelor de bani reprezentând impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, (respectiv nevirarea sumei de 13.063 lei reprezentând contribuțiile salariaților la fondul de șomaj / nevirarea sumei de 125.594 lei reprezentând contribuțiile individuale la asigurările sociale de stat / nevirarea sumei de 85.979 lei reprezentând contribuțiile salariaților la asigurările sociale de sănătate / nevirarea sumei de 103.440 lei reprezentând impozitul pe veniturile din salarii).
Cu privire la infracțiunea prev.de art.111 din Legea 76/2002, s-a concluzionat că ea constă în faptul că, în aceeași perioadă, inculpatul nu a virat în termenul legal sumele reprezentând contribuția angajatorului la fondul de șomaj, obligația prevăzută de art.26, art.27 alin.1 din Legea 76/2001.
În ceea ce privește apărarea formulată de inculpat, în sensul că faptei îi lipsește intenția ca element constitutiv, instanța de apel a învederat că lipsa lichidităților și blocarea conturilor s-a datorat tot "culpei" sale în administrarea societății, inculpatul neputând invoca această situație în favoarea sa.
Cât privește cel de-al doilea motiv de apel, și acesta a fost apreciat de tribunal ca neîntemeiat.
Astfel, corect s-a susținut că pentru existența cazului fortuit - art.47 Cod penal - sunt necesare îndeplinirea a 3 condiții și anume: - să se săvârșească o faptă prevăzută de legea penală, aceasta să fie rezultatul unei acțiuni sau inacțiuni peste care s-a suprapus o anumită împrejurare care a provocat rezultatul periculos, iar inculpatul să fi fost în imposibilitate de prevedea intervenția împrejurării, care a determinat producerea rezultatului. Imposibilitatea de prevedere trebuie să fie obiectivă, în sensul că, în situația dată, nici o persoană, oricât de perspicace și diligentă ar fi fost ea, nu putea să prevadă intervenția împrejurării care a determinat producerea rezultatului dăunător. Evident, blocarea conturilor bancare ale societății prin aplicarea de popriri pentru alte datorii fiscale, nu poate constitui o împrejurare fortuită în sensul celor menționate anterior.
În ceea ce privește apelul părții civile, tribunalul l-a apreciat ca nefondat, întrucât constituirea de parte civilă, a avut loc, conform cererii de la fila 16 dosar fond și în raport de perioada, pe care s-a derulat activitatea infracțională, ce a constituit obiectul cauzei, iar sumele calculate de partea civilă, până la data de 19.03.2008, exced cadrului procesual, ele făcând parte din datoriile curente ale societății.
Neexistând prejudiciu, în mod corect instanța de fond a luat act că acesta a fost acoperit, iar cererea de instituire a sechestrului asigurător, a rămas astfel fără obiect.
În situația în care exista prejudiciu neacoperit, partea civilă avea obligația să identifice, în concret bunurile ce puteau constitui obiect al sechestrului, această măsură neputând fi luată asupra unor bunuri ce nu au fost identificate și evaluate, pentru că se are în vedere "concurența valorii probabile a pagubei".
Împotriva deciziei penale au declarat recurs inculpatul și ANAF - Direcția generală a Finanțelor Publice, care au reiterat criticile formulate în faza apelului penal. În plus, inculpatul a solicitat achitarea sa, în temeiul art.10 lit.b/1 Cod procedură penală, apreciind că faptele comise sunt lipsite în mod vădit de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate dar și potrivit art.385/9 al.3 Cod procedură penală, curtea constată că recursurile sunt nefondate.
În ceea ce privește recursul declarat de către inculpat, instanța reține că acesta a comis faptele cu forma de vinovăție prevăzută de lege ( intenția).
Astfel, în perioada martie 2001 - decembrie 2006, în baza aceleiași rezoluții infracționale a reținut și nu a virat statului, la scadență, sumele de 13.063 lei, contribuțiile salariaților la fondul de șomaj; 125.594 lei, reprezentând contribuțiile individuale la asigurările sociale de stat; 85.979 lei, reprezentând contribuțiile salariaților la asigurările sociale de sănătate și103.440 lei, reprezentând impozitul pe venitul din salarii.
Invocarea de către recurent a unor cauze pe care le apreciază ca externe voinței lui ( blocarea conturilor societății comerciale pe care o administra, ori, folosirea lichidităților pentru acoperirea unor datorii) nu constituie temei juridic pentru exonerarea sa, de răspunderea penală.
Situația de fapt prezentată este ea însăși, rezultatul propriei activități a inculpatului, care nu poate să invoce, în apărarea sa, propria culpă (" nem propriam turpitudinem allegams").
Și critica referitoare la existența cazului fortuit, este neîntemeiată.
Blocarea conturilor societății comerciale SRL - Curtea de A, s-a datorat activității culpabile a administratorului său, inculpatul .
În cauză nu se regăsesc cerințele impuse de dispozițiile art.47 Cod penal, inculpatul, nefiind în imposibilitatea de prevedea intervenția împrejurării, care a determinat producerea rezultatului.
Așa cum corect a reținut instanța de apel, imposibilitatea de prevedere trebuie să fie obiectivă în sensul că, în situația dată nici o persoană oricât de perspicace și diligentă ar fi fost ea, nu putea să prevadă intervenția împrejurării care a determinat producerea rezultatului dăunător.
În cauză, nu sunt incidente nici dispozițiile art.10 lit.b/1 Cod procedură penală.
Potrivit art.18/1 Cod penal, "nu constituie infracțiune, fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni".
La stabilirea în concret a gradului de pericol social, se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Analizând împrejurările în care inculpatul a săvârșit fapta, ( actele materiale desfășurându-se pe parcursul a 6 ani), scopul urmărit de cel în cauză, ( obținerea unor sume de bani la care nu era îndreptățit și care au fost folosite în interes propriu), dar și urmarea produsă ( prin nevirarea sumelor reținute și care erau destinate fondului de șomaj, de asigurări de sănătate și respectiv de asigurări sociale de stat, au fost prejudiciați salariații societății comerciale, care în perioada de referință, nu au putut beneficia de drepturile recunoscute de lege celor care contribuie la astfel de fonduri. Și bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat prin nevirarea impozitului pe venituri din salarii, faptul repercutându-se asupra tuturor cetățenilor ale căror interese sunt satisfăcute de către stat, prin sistemul bugetar).
Criteriile prev.de art.18/1 al.2 Cod penal trebui privite în interacțiunea lor și nu individual, pentru că numai astfel poate fi realizat scopul pentru care legiuitorul a introdus, în legislație, o astfel de reglementare.
Referitor la recursul declarat de ANAF - DGFP A se constată că susținerile acestora sunt neîntemeiate.
Raportul de expertiză contabilă a concluzionat că prejudiciul cauzat de inculpat statului este de 328.076 lei ( acoperit integral).
Calcularea prejudiciului până la nivelul datei de 19.03.2008 excede obiectului cauzei penale, deduse judecății.
În lipsa unui prejudiciu, evident nu se impune instituirea unui sechestru asigurător, rolul acestuia fiind tocmai garantarea reparării pagubei produsă prin infracțiune.
Așa fiind, pentru considerentele ce preced, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, recursurile vor fi respinse ca nefondate, iar potrivit art.192 al.2 Cod procedură penală, se va institui în sarcina recurentului-inculpat, obligația de a plăti statului, cheltuielile judiciare avansate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul și de partea civilă STATUL ROMÂN prin AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE A, împotriva deciziei penale nr.251 din 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș -secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehnored.:
2 ex./ 05.05.2009.
Jud.fond:.
Jud.apel: G
.
Președinte:Constantin DuțescuJudecători:Constantin Duțescu, Corina Voicu, Elena Minodora
