Infracțiuni la alte legi speciale. Sentința 269/2008. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ operator 2711

SENTINȚA PENALĂ Nr. 269 PI

Ședința publică de la 13 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Nacu

GREFIER: - -

Pe rol se află soluționarea cererii de reabilitare formulată de condamnata, cu privire la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 107/PI/6.12.2004 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosar nr. 9174/28.11.2003.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă petenta, reprezentată de avocat ales .

Procedura îndeplinită.

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, apărătorul petentei depune la dosar copii ale hotărârilor de condamnare, copia fișei de cazier judiciar și un certificat medico legal pe seama condamnatei, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul ales a solicitat admiterea cererii formulată de petenta și să se constate intervenită reabilitarea de drept privind pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată acesteia prin sentința penală nr. 107/PI/6.12.2004 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosar nr. 9174/28.11.2003.

Procurorul a pus concluzii de admitere a cererii, apreciind că sunt întrunite condițiile prev. De art. 86.

Cod Penal

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr- petenta a solicitat să se constate că a intervenit reabilitarea de drept din pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia, deoarece nu a săvârșit vreo infracțiune înlăuntrul termenului de încercare, a achitat în întregime sumele la care a fost obligată cu titlu de cheltuieli de judecată.

La cerere a atașat copii de pe hotărârile de condamnare, iar instanța a procedat la acvirarea dosarelor în care s-au pronunțat acestea și din analiza cărora instanța reține următoarea starea de fapt:

Prin sentința penală nr. 107/PI/6.12.2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 9174/P/2003, inculpata a fost condamnată la două pedepse de câte 4 luni închisoare, pentru săvârșirea patru infracțiuni prev. de art.289 p cu aplic.art. 41 alin.2 p, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei, termenul de încercare fiind de 2 ani plus durata pedepsei.

Prin decizia penală nr. 2062/30.03.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr-, s-a admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a casat sentința penală, s-a decontopit pedeapsa rezultantă aplicată de prima instanță și s-au majorat pedepsele aplicate de la 4 luni închisoare la 6 luni închisoare, în condițiile art. 81.p, termenul de încercare fiind de 2 ani și 6 luni.

Potrivit art. 86.p dacă condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune înlăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art 83, 84.p, el este reabilitat de drept. Potrivit art 82 alin.3 p termenul de încercare, care este compus din cuantumul pedepsei aplicată la care se adaugă un termen de 2 ani se socotește de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei a rămas definitivă.

În speță, termenul de încercare de 2 ani si 6 luni se calculează pentru condamnata de la data de 30.03.2006, termen care la momentul sesizării instanței, respectiv 22.10.2008 s-a împlinit, înăuntrul acestui termen condamnata necomițând alte infracțiuni ( potrivit certificatului de cazier judiciar seria - nr. - din 10.11.2008) și achitându-și cheltuielile judiciare către stat, la plata cărora a fost obligată ( chitanța nr.- din 7 iulie 2006 ).

Astfel, în temeiul art. 86.p raportat la art. 134.Cod Penal se va admite cererea formulată de petenta, se va constata intervenită reabilitarea de drept a petentei cu privire la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 107/PI/6.12.2004 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosar nr. 9174/28.11.2003, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2062 din 30.03.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr-.

Văzând și prevederile art. 192 alin.3

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 86.p raportat la art. 134.p admite cererea formulată de petenta.

Constată intervenită reabilitarea de drept a petentei cu privire la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 107/PI/6.12.2004 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosar nr. 9174/28.11.2003, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2062 din 30.03.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr-.

În temeiul art. 192 alin.3 p Cod Penal cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 13 2008.

Președinte,

Grefier

Red.AN/18.11.08

Tehnored AJ/25.11.08

Președinte:Anca Nacu
Judecători:Anca Nacu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni la alte legi speciale. Sentința 269/2008. Curtea de Apel Timisoara