Infracțiuni la alte legi speciale. Decizia 506/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 506
Ședința publică de la 14 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 3: Florin
GREFIER:
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei penale nr.408/R6.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă contestatorul.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul a pus concluzii de respingere a contestației în anulare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 20.02.2009, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M în dosarul nr- s-a dispus trimiterea cauzei Tribunalului Timiș în vederea soluționării cererii de recuzare formulată de petentul, împotriva tuturor judecătorilor Judecătoriei Sânnicolau
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că potrivit art. 52 pct. 5.C.P.P. pentru soluționarea cererii de recuzare nu se poate constitui în mod legal completul de judecată, motiv pentru care cauza a fost înaintată instanței superioare în vederea soluționării acesteia.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 20.03.2009.
Prin încheierea nr. 38/CC din 23.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a dispus trimiterea prezentului dosar instanței de fond, respectiv Judecătoria Sânnicolau M, în vederea soluționării cererii de recuzare.
Pentru a se pronunțat asupra cererii de recuzare, tribunalul a examinat conținutul cererii depusă la dosar de petent, dar și susținerile acestuia din încheierea de ședința din 18 02 2009 când a relatat ca înțelege să recuze completul de judecata.
Tribunalul observă că, prin încheierea dată în camera de consiliu din data de 20 02 2008, s-a constatat de completul de judecată investit cu soluționarea cererii de recuzare că a fost recuzata întreaga instanță de judecată și că nu se poate constitui în mod legal completul de judecată.
S-a reținut că în cererea sa, depusă la data de 18 02 2009, petentul a formulat la modul generic aprecieri asupra faptului ca judecătorii acestei instanțe nu au soluționat corect dosarele în care el avea calitatea de parte și a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că a avut pe rolul acestei instanțe mai multe dosare soluționate de complete de judecată diferite, dar a precizat expres că înțelege să recuze completul de judecată.
S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 51 alin. 2.C.P.P. recuzarea se formulează în scris cu arătarea pentru fiecare persoană în parte a cazului de incompatibilitate. Cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecători care compun completul de judecată. De asemenea s-a reținut ca potrivit art 52 alin 5 cod pr pen când pentru soluționarea abținerii sau recuzării nu se poate alcătui completul de judecată, abținerea sau recuzarea se soluționează de instanța ierarhic superioară.
Analizând dosarul cauzei, tribunalul a constatat că la data de 18 02 2009 fost recuzat judecătorul cauzei, iar cauza a fost repartizata altui complet de judecată în vederea soluționării cererii de recuzare.
S-a mai constatat că acest din urma complet de judecată a fost sesizat cu soluționarea cererii de recuzare și nu se putea dezinvesti de soluționare în modalitatea trimiterii la instanța superioară, întrucât nu sunt incidente în cauza prevederile art 52 alin 5 cod pr pen la momentul sesizarii sale neivindu-se un incident procedural care să justifice dezinvestirea, iar împrejurarea că în starea de fapt privind cererea depusa la data de 18 02 2009 făcea referire la întreaga instanță nu prezintă relevanță sub aspectul competentei completului de a soluționa cererea.
Potrivit art 52 alin 5 indice 1 cod pr pen este inadmisibilă recuzarea judecătorului chemat să decidă asupra recuzării. Tribunalul a apreciat că altfel de cerere chiar dacă ar fi fost formulată de petent nu poate justifica înaintarea dosarului la instanța superioară întrucât erau incidente prevederile 51 alin 2 cod pr pen care stipulează că cererea de recuzare poate privi doar acei judecători care compun completul de judecata.
Pentru aceste considerente, tribunalul nu a putut proceda la analiza pe fond a cererii de recuzare si a dispus trimiterea dosarului la instanța de fond în vederea soluționării cererii de recuzare cu care a fost sesizată.
Împotriva încheierii penale nr. 38/CC/23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- din 20.03.2009, petiționarul a declarat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara - Secția Penală sub nr- din 26.03.2009.
Prin decizia penală nr. 408/R din 16.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, în baza art. 38515pct. 1 lit. a pr. pen. s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul.
Curtea a constatat că recursul declarat de petiționar este inadmisibil.
Astfel, Tribunalul Timiș, prin încheierea recurată, a trimis dosarul cauzei către instanța de fond, Judecătoria Sânnicolau M, în vederea soluționării cererii de recuzare.
Potrivit art. 3851alin. 2.pr.pen, încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
În materie de recuzare, încheierea pronunțată este fie definitivă - în cazul admiterii cererii de recuzare, fie supusă, odată cu fondul, căii de atac ce poate fi declarată împotriva hotărârii asupra fondului - în cazul respingerii cererii.
Cum în cauză nu a fost pronunțată încă vreo decizie sau sentință, recursul petiționarului împotriva unei încheieri care nu este supusă vreunei căi de atac separate este inadmisibil.
Împotriva deciziei penale nr.408 din 16.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr- a formulat contestatorul contestație în anulare, fiind nemulțumit de modul de soluționare a cauzei.
Analizând legalitatea și temeinicia contestației în anulare formulată din prisma motivelor invocate precum și în conformitate cu dispozițiile legale în materie reglementate de art.386 și urm. pr.pen. instanța de recurs apreciază că demersul judiciar al contestatorului este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi prezentate.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se înlătură erorile comise de instanța de recurs care poate greși, fie prin nerespectarea unor dispoziții legale după care se desfășoară procesul penal, fie prin nerezolvarea cauzei în deplină concordanță cu materialele aflate la dosar. Deci, contestația în anulare este calea de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui act procesual nul sunt repuși în aceste drepturi.
Pentru a asigura respectarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, legea a prevăzut anumite cazuri expres prevăzute în care calea de atac poate fi primită și anumite particularități în privința soluționării cererii. Astfel, în vederea verificării prealabile a contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art.386 lit.a-c pr.pen. legiuitorul a fixat o etapă procesuală în care instanța examinează dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă cererea este făcută de o persoană care are calitatea procesuală cerută de lege, dacă cererea este motivată și dacă cererea a fost introdusă în termenul prevăzut de lege.
Contestația în anulare privește o decizie pronunțată de Curtea de Apel Timișoara prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestator împotriva unei încheieri a Tribunalului Timiș prin care s-a respins cererea de recuzare a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sânnicolau
Față de cele mai sus prezentate, având în vedere dispozițiile legale mai sus interpretate și motivele invocate de contestator, în temeiul l art.386 și urm. p Cod Penal se va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei penale nr.408/R6.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-.
Văzând și prevederile art.192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.386 și urm. p Cod Penal respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei penale nr.408/R6.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-.
În temeiul art.192 al.2 p Cod Penal obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14 Mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier
Prima instanță: Judec.Sânnicolau
Trib.T-
Recurs:CAT-,
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Codrina Iosana Martin, Florin