Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 516/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 516
Ședința publică de la 14 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 3: Florin
GREFIER:
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de avocat oficiu.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul din oficiu pentru inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și continuarea judecății cu inculpatul în stare de libertate.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, întrucât încheierea primei instanțe și măsura arestării preventive sunt temeinice și legale, subzistă temeiurile care au determinat arestarea și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului, arătând că regretă fapta.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 3001alin.3 p Cod Penal raportat la art. 143 și art. 148 lit.f p Cod Penal s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului și a fost menținută această măsură, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificate înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, respectiv data de 04.7.2009.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul Timiș a reținut următoarele: prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 745/P/2009 inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin.1,3 p, în fapt, reținându-se că la data de 22.02.2009, în timp ce se afla la domiciliul minorului, în vârstă de 4 ani, profitând de imposibilitatea acestuia de a-și exprima voința sau de a se apăra, a întreținut cu acesta acte sexuale orale.
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea penală nr. 48/CC din 10.04.2009, sens în care a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 40/10.04.2009 al Tribunalului Timiș.
Având în vedere probele administrate, declarațiile inculpatului, procesele verbale de sesizare, actele premergătoare de constatare, declarațiile martorilor, din care rezultă suficiente indicii cu privire la posibilitatea ca inculpatul să fie implicat în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală și sancționată cu închisoarea mai mare de 4 ani, instanța a apreciat că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului, cu atât mai mult cu cât, raportat la natura faptei comise, la persoana inculpatului, lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii de ședință din 06.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, inculpatul recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. 2698.1/30 din 12.05.2009.
Recursul nu a fost motivat în scris.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 3001.C.P.P. și 160 C.P.P. precum și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, caracterul activității infracționale).
Pe de altă parte, aspectele invocate de inculpat în motivarea recursului nu sunt de natură a conduce la înlăturarea pericolului concret pentru ordinea publică a acestuia, precum și că măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment există date care susțin acest fapt, neputându-se face aprecieri cu valoare de certitudine în acest moment procesual.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă; însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. Infracțiunea de viol aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv integritatea fizică și morală a unei persoane, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. Aceasta atrage și obligația pozitivă a statului, în temeiul articolului 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viață, în cauza Osman Marii Britanii, Curtea Europeană statuând că aceasta depășește obligația primară de "adoptare a unei legislații penale efective care să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața unei persoane, legislație dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, în scopul prevenirii, reprimării și sancționării încălcării prevederilor sale, implicând de asemenea, în anumite circumstanțe bine-definite, o obligație pozitivă a autorităților de a lua preventiv, măsuri de ordin practic pentru a proteja individul a cărui viață este amenințată de actele criminale ale altui individ. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează libertatea personală.
Astfel fiind, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul art.192 alin.2 p Cod Penal obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către Baroul Timiș reprezentând onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Mai 2009
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier
Red.AN/18.05.09
Tehnored AJ/21.05.09
Prima instanță: Trib.T-
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Codrina Iosana Martin, Florin
