Infracțiuni la legea cecului (legea nr. 59/1934). Decizia 137/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art. 208, 209 Cod penal -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA NR. 137

Ședința publică din data de 19 martie 2008

PREȘEDINTE: Ilieș Titiana

JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu

JUDECĂTOR 3: Motan Traian

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, cu domiciliul ales la cabinet avocatură din mun. I,-,. 954,. A,. 4, împotriva deciziei penale nr. 442 din 12.11.2007 a Tribunalului Suceava.

La apelul nominal a răspuns inculpatul recurent, asistat de avocat ales, lipsă fiind reprezentantul părții vătămate intimate P

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.

Avocat ales, pentru inculpatul recurent, dezvoltând pe larg motivele depuse în scris la dosar, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, pe fond, achitarea inculpatului, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.1Cod procedură penală. A solicitat instanței a avea în vedere că, prin fapta inculpatului, valorile sociale protejate de Legea cecului nu au fost grav vătămate, incidentul a fost minor și nu a captat atenția mass-media, prejudiciul a fost recuperat în totalitate, precum și persoana inculpatului, care a avut un comportament comercial corect, aspecte care conduc la concluzia că fapta săvârșită de acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Procurorul, având cuvântul, a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, și menținerea deciziei atacate, ca fiind legală și temeinică, arătând că, față modalitatea în care a fost comisă fapta de către inculpat, nu se poate reține că aceasta ar fi în mod vădit lipsită de importanță, astfel încât în mod corect s-a dispus condamnarea inculpatului.

Având cuvântul în replică, apărătorul ales al inculpatului recurent a arătat că plângerea penală a fost formulată de către P doar conjunctural, plângerea inițială fiind formulată de către o altă societate, din De asemenea, a depus la dosar un contract comercial încheiat de către inculpat cu o firmă din Rusia, contract în baza căruia acesta a emis fila CEC, dar care, ulterior, nu s-a mai derulat.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului și achitarea sa, pentru motivele invocate de apărătorul său ales. A precizat că a emis fila CEC pe numele unei firme care avea încheiat un contract comercial, iar suma cuprinsă în acea filă a fost achitată ulterior, neexistând vreun prejudiciu.

Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio,

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 361 din 23.11.2006, pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosar nr. 635/2006, inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 74, 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 2 luni închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat, potrivit art. 81 Cod penal, pe durata termenului de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.

În conformitate cu dispozițiile art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor ce decurg din nerespectarea dispozițiilor art. 83 Cod penal.

S-au respins, ca nefondate, pretențiile civile formulate de partea civilă SC P" SA, inculpatul fiind obligat să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 17.11.2004, inculpatul a emis în favoarea SC P" SA fila CEC - nr. -, fără să aibă disponibil în cont.

Reținând vinovăția inculpatului, prima instanță a procedat la condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, individualizată în raport de criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei în condițiile prev. de art. 81 și urm. Cod penal.

Referitor la latura civilă a cauzei, având în vedere că între SC P" SA și societatea emitentă filei cec nu a existat nici un raport comercial, neputându-se face dovada unui prejudiciu care să incumbe SC SRL D, prima instanță a respins pretențiile civile formulate de partea civilă SC P" SA, ca nefondate.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpatul și partea civilă.

În motivarea apelului, inculpatul a solicitat, în raport de circumstanțele reale și personale, cât și situației scuzabile în care s-a aflat în momentul săvârșirii faptei, achitarea sa în baza dispozițiilor art. 10 lit.1Cod procedură penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Partea civilă SC P" SA nu și-a motivat apelul și, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță pentru a-l susține.

Prin decizia penală nr. 20 din 29.01.2007 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-, s-au respins ca nefondate ambele apeluri declarate.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că din întreg probatoriul administrat, reiese atât existența faptei, cât și vinovăția inculpatului. În acest sens sunt relevante: plângerea părții vătămate SC - & DI SRL B, fila CEC seria - nr. -, factura fiscală de livrare a mărfii, adresa, adresa Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava, adresa SC P" SA V, declarațiile reprezentantului acestei societăți, declarațiile inculpatului, procesele - verbale de identificare a martorului.

De asemenea, în mod judicios prima instanță a statuat asupra criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate, fiind respectate dispozițiile art. 52 Cod penal (scopul și funcțiile pedepsei) și art. 72 Cod penal. De asemenea, prima instanță a dat dovadă de clemență maximă reținând în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, cu consecința stabilirii unei pedepse coborâte cu mult sub minimul special prevăzut de lege.

Nu se impune însă sancționarea administrativă a inculpatului, gradul de pericol social al faptei săvârșite de acesta fiind cel specific unei infracțiuni, iar reeducarea și inserția sa socială poate fi realizată doar prin aplicarea unei pedepse.

De asemenea, acordarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei este de natură a duce la reabilitarea de drept a inculpatului după împlinirea termenului de încercare.

În ceea ce privește apelul părții civile, tribunalul a considerat că în mod corect prima instanță a apreciat că între această parte și societatea emitentă a filei CEC nu a existat un raport comercial, astfel încât au fost respinse pretențiile civile formulate.

Împotriva acestei decizii declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, acesta a arătat că în dosarul de apel a depus o cerere de amânare a cauzei, în vederea angajării unui apărător. Or, această cerere nu a fost avută în vedere de judecători la soluționarea cauzei, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare, cu atât mai mult cu cât dorea să administreze probe în combaterea celor existente la dosar.

În drept, a invocat cazul de recurs prevăzut de art. 3859pct. 6 Cod procedură penală.

Curtea de APEL SUCEAVA - secția penală, prin decizia nr. 171 din 26 martie 2007, a admis recursul declarat de inculpat și a casat în totalitate decizia atacată, cu trimiterea cauzei la Tribunalul Suceava, în vederea rejudecării apelului.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că în speță este dat cazul de casare prev. de art. 3859al. 1 pct. 10 Cod procedură penală, deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat, chiar din motive obiective, asupra unei cereri esențiale pentru inculpatul apelant, de natură să-i garanteze acestuia dreptul la apărare.

Procedând la rejudecarea apelului, Tribunalul Suceava - secția penală, prin decizia penală nr. 442 din 12 noiembrie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat și a luat act că partea vătămată și-a retras apelul.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și încadrarea în drept a faptei comise de inculpat, iar pedeapsa a fost aplicată acestuia cu respectarea prevederilor art. 72 Cod penal.

Împotriva deciziei inculpatul a formulat recurs, reiterând motivele din apel și solicitând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.1Cod procedură penală, cu referire la disp. art. 181Cod penal, iar pe cale de consecință să se dispună aplicarea unei amenzi administrative în cuantumul prev. de art. 91 lit. c Cod penal.

Critica este întemeiată.

Potrivit art. 181Cod penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că, în raport de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă fapta, de urmarea produsă, rezultă că acțiunea inculpatului nu a lezat în mod grav relațiile sociale protejate de Legea cecului și nu a avut un impact puternic asupra opiniei publice, neproducând nici un prejudiciu material.

În raport de cele de mai sus și având în vedere persoana inculpatului, care a recunoscut sincer vina, nu are antecedente penale și are o bună reputație în rândul oamenilor de afaceri, Curtea apreciază că în speță sunt date cerințele art. 181Cod penal.

Așa fiind, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. b Cod procedură penală, se admite recursul de față și se casează în parte decizia și sentința atacată, în sensul că, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.1Cod procedură penală și art. 181Cod penal, achită pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 84 pct. 2 din Legea 59/1934.

Potrivit art. 91 lit. c Cod penal, se aplică inculpatului o amendă administrativă în sumă de 1000 lei.

Se mențin celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Cheltuielile judiciare din apel și recurs privind pe inculpat rămân în sarcina statului.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul.

Casează în parte decizia 442 din 12.11.2007 a Tribunalului Suceava și sentința penală 361/23.11.2006 a Judecătoriei Vatra Dornei - dosar 635/2006 - și reținând cauza spre rejudecare:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.1Cod procedură penală și art. 181Cod penal, achită pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 și în baza art. 91 lit. c Cod penal aplică acestuia amenda administrativă în sumă de 1000 lei.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței penale.

Cheltuielile judiciare din apel și recurs privind pe inculpat rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 martie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. Tr.

Dact.

3 ex./27.03.2008

Președinte:Ilieș Titiana
Judecători:Ilieș Titiana, Biciușcă Ovidiu, Motan Traian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni la legea cecului (legea nr. 59/1934). Decizia 137/2008. Curtea de Apel Suceava