Infracțiuni la legea cecului (legea nr. 59/1934). Decizia 147/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 147/

Ședința publică din 19 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 3: Viorica

Grefier:

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpata - domiciliată în G,-, -.3,.54, județul G, împotriva deciziei penale nr.513 din data de 12.11.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, inculpata fiind trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de Legea nr.59/1934.

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta inculpată, personal, asistată de avocat ales -, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009, emisă de Baroul București.

Se constată lipsa intimatei parte civilă B și a intimatei parte responsabilă civilmente.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea art. 176 - 181 cod procedură penală.

Fiindu-i aduse la cunoștință recurentei inculpat prevederile art. art. 38514alin. 11cod procedură penală, aceasta arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs, aspect consemnat în procesul verbal atașat la dosar.

În conformitate cu dispozițiile art. 301 Cod procedură penală părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de invocat.

Curtea, nu are de invocat excepții din oficiu conform art. 302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art. 38513Cod procedură penală.

Având cuvântul, avocat - pentru recurenta inculpată, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii Tribunalului Constanța și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. În mod eronat tribunalul l-a condamnat pe inculpat și l-a obligat pe acesta la plata despăgubirilor civile. Nu s-a avut în vedere natura infracțiunii reținută în sarcina inculpatei - respectiv emiterea unei file CEC fără completarea elementelor esențiale - o infracțiune de pericol și nu cauzatoare de prejudicii, astfel încât despăgubirile solicitate de partea civilă nu sunt o consecință a faptei săvârșite de inculpată. Astfel, raporturile contractuale s-au desfășurat între partea civilă și partea responsabilă civilmente, inculpata nefiind parte în raportul juridic. Drept urmare, raportul juridic dintre cele două părți nu poate da naștere la drepturi și obligații în sarcina inculpatei. Instanța de apel motivează în sens greșit soluția în temeiul principiului disponibilității părților, bazându-se pe o simplă recunoaștere a datoriei de către inculpată într-un dosar a cărui hotărâre a fost casată. De asemenea, nu s-au coroborat toate probele administrate - în special înscrisurile care stabilesc obligația de plată a respectivei sume de bani în sarcina beneficiarului SC SRL și nu a inculpatei.

Solicită, de asemenea să se constate contradictorialitatea dintre dispozitiv și considerente, în sensul că se constată că nu există raport de cauzalitate între prejudiciul material și fapta săvârșită de inculpată și că prejudiciul invocat de partea civilă este determinat de neîndeplinirea obligației cumpărătorului de a plăti produsele cumpărate și cu toate acestea, se dispune obligarea inculpatei la plata sumei de bani invocată de partea civilă.

Față de aceste aspecte, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului și să se reține ca legală și temeinică hotărârea de condamnare.

Recurenta-inculpată, în ultim cuvânt, nu are nimic de spus.

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Prin decizia penală nr. 513 din 12.11.2008 pronunțată în dosarul penal nr- Tribunalul Constanțaa decis:

"În baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite ca fondat apelul declarat de partea civilăSC SAîmpotriva sentinței penale nr. 740/26.06.2008, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr-.

Desființează sentința penală apelată și rejudecând dispune:

În baza art. 346 alin. 4 Cod procedură penală, rap. la art. 14 alin. 3 Cod procedură penală și art. 998 - 999 Cod civil, admite ca fondată acțiunea civilă formulată de partea civilă SC SA B și obligă inculpata către această parte civilă la plata sumei de 165.318.608 lei vechi (16.531,8608 lei noi), reprezentând despăgubiri civile - daune materiale.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia."

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a avut în vedere următoarele:

Prin sentința penală nr. 730/ 26.06.2008,pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-,în baza art.11 pct.2 lit.b pr.pen. raportat la art.10 lit.g pr.pen. cu aplicarea art.122 alin.1, lit.e pen. și art.124 pen. s-aîncetat procesul penalfață de inculpata - fiica lui și, născută la 05.03.1952 în com. județul T, studii medii, administrator, căsătorită, domiciliata în G--.6,.3,.54, având CNP - - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de emitere a unei file CEC, fără a completa elemente esențiale, prevăzută de art.84 pct.2 și 3 din legea nr.59/1934.

A fost respinsă acțiunea civilă formulata de SC. SA. B, ca nefondată.

În baza art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre,instanța de fond a constatat următoarele:

Prin decizia penală nr. 608 /11.12.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosar nr. 1809 / 2006 fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța împotriva sentinței penale nr.62/13.01.2006 a Judecătoriei Constanța și s-a dispus desființarea sentinței penale atacate și rejudecarea cauzei de către instanța de fond, pentru rezolvarea fondului cauzei.

Prin referatul întocmit de Biroul executări penale, cauza a fost înaintată instanței și a fost înregistrată sub numărul - din data de 27.09.2007.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța cu nr.2075/P/2004 din data de 06.01.2004 a fost trimisă în judecată inculpata sub aspectul săvârșirii infracțiunii de emitere a unei file CEC, fără a completa elemente esențiale, prevăzută de art.84 pct.2 și 3 din Legea 59/1934, cu aplicarea art.37 lit. b pen. referitor la starea de recidivă.

S-a reținut prin rechizitoriu, că la data de 11.12.2003 inculpata ar fi achiziționat de la SA. B mărfuri în valoare de 165.318.608 ROL, pentru care a emis filă CEC, pe care nu a completat-o cu elemente esențiale.

SA. B s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 16.531,86 lei.

Cu ocazia rejudecării cauze, a fost audiată inculpata și martora.

A fost depusă fișa de cazier judiciar a inculpatei.

Examinând actele și lucrările prima instanță a reținut următoarele:

Inculpata a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de emitere a unei file CEC, fără a completa elemente esențiale, prevăzută de art.84 pct.2 și 3 din Legea 59/1934, cu aplicarea art.37 lit. b pen. constând în aceea că, în data de 11.12.2003 inculpata ar fi achiziționat de la SA. B mărfuri în valoare de 165.318.608 ROL, pentru care a emis filă CEC, pe care nu a completat-o cu elemente esențiale.

Activitatea infracțională a inculpatei se arată că a avut loc în data de 11.12.2003, iar pedeapsa prevăzută de art. 84 pct.2 și 3 din Legea 59/1934, pentru infracțiunea față de care s-a dispus trimiterea inculpatei în judecată este amendă sau închisoarea de la 6 luni la 1 an.

Conform art.122 alin.1, lit. e pen. termenul de prescripție a răspunderii penale este de 3 ani când legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda.

Conform art.124 prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul de prescripție prevăzut de art.122 este depășit cu încă

Conform art.122 alin.2 pen. termenele de prescripție încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii.

Având în vedere că data săvârșirii infracțiunii este 11.12.2003, s-a constatat că s-a împlinit termenul special de prescripție a răspunderii penale, astfel că în baza art.11 pct.2 lit. b pr.pen. raportat la art.10 lit. g pr.pen. cu aplicarea art.122 alin.1, lit.e pen. și art.124 pen. s-aîncetat procesul penalfață de inculpata sub aspectul săvârșirii infracțiunii de emitere a unei file CEC, fără a completa elemente esențiale, prevăzută de art.84 pct.2 și 3 din legea nr.59/1934.

A fost respinsă acțiunea civilă cu motivarea că partea civilă B nu a făcut dovada unui prejudiciu material cert.).

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul soluționării acțiunii penale și acțiunii civile.

În dezvoltarea orală a motivelor de apel, s- arătat în esență, că termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani si nu s-a împlinit, pe de altă parte, s-a mai susținut că la calcularea acestui termen, prima instanță ar fi trebuit să țină seama de starea de recidivă a inculpatei.

În ceea ce privește acțiunea civilă, s-a invederat că în mod eronat a fost respinsă, întrucât sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale iar prejudiciul este dovedit, conform actelor dosarului, cuantumul acestuia fiind de 16. 631, 86 lei.

Verificând sentința penală apelată, în raport de motivele invocate și din oficiu, conform art. 371 alin. 2 Cod proc. pen. Tribunalul constată următoarele:

Potrivit rechizitoriului inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.84 pct. 2 și 3 din Legea nr. 59 / 1934, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal.

În fapt, s-a reținut că la data de 11. 12.2003,inculpata achiziționat de la partenerul contractual B, produse din lapte în valoare de 165. 318. 608 lei, conform facturii fiscale seria - - pentru plata cărora a fost emisă fila CEC seria - 307 nr. -, scadentă la 18. 12. 2003, semnată de către inculpată, celelalte mențiuni fiind făcute de martora, reprezentanta furnizorului.

Fila cec a fost refuzată la plată inculpata aflându-se în incidență de plată pe o perioadă de 1 an.

S - mai reținut că în luna septembrie 2003,inculpata a încasat cu titlu de avans suma de 6. 000 lei de la soții și ( fostă ), care comandaseră la ul L din, costumația de nuntă și nu le -a înmânat acestora nici o chitanță.La scurt timp, le- solicitat încă 12. 000.000 lei, fără a le elibera vreun document și fără a le preciza valoarea totală a comenzii. Ulterior, i- amânat sub diferite pretexte dar în final, soții și-au achiziționat

costumele de la alt, inculpata furnizându-le unele accesorii în valoare de 1. 240. 000 lei. De asemenea, le- cerut celor doi întocmirea unui înscris, în care au inserat la cererea acesteia, că au împrumutat- cu suma de 18. 000. 000 lei.

Pentru fapta de la punctul 2, prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1 și al. 3 Cod penal.

În cursul celor două faze procesuale, s-au administrat următoarele mijloace de probă:factura fiscală emisă de, fila cec, relațiile furnizate de bancă,actele de înființare a SRL, depozițiile martorei, declarațiile inculpatei.

Instanța de fond a stabilit o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, cărora le-a dat o justă interpretare pentru a concluziona că inculpata a săvârșit fapta, încadrând-o în textele de lege corespunzătoare.

În mod corect prima instanță a reținut că a intervenit prescripția, cauză care înlătură răspunderea penală, având în vedere că în raport de data la care se reține că a avut loc activitatea infracțională - 11. 12. 2003- și pedeapsa pentru infracțiunea dedusă judecății - amenda și închisoarea de la 6 luni la 1 an - este împlinit termenul de prescripție specială.( art. 122 alin. 1 lit. e, art. 122 alin. 2 și art. 124 Cod penal. )

Prin urmare, soluția de încetare a procesului penal este legală, iar susținerile apelantei în ceea ce privește latura penală nu au suport în fapt și în drept.

Referitor la latura civilă, Tribunalul constat că în mod greșit prima instanță a respins pretențiile civile, întrucât acțiunea civilă este dominată de principiul disponibilității și recunoașterea obligației este irevocabilă iar inculpata cu ocazia audierii de către instanță (dosar penal nr. 181 / 2005 - fila 74) ) a fost de acord să achite suma de 16. 531, 86 lei înscrisă în cec.

Infracțiunea prev. de art. 84 pct. 2 și 3 din Legea nr. 59 / 1934, are ca obiect juridic special relațiile sociale referitoare la încrederea publică în cecuri - înscrisuri ce constituie titluri de credit producătoare de consecințe juridice, în autenticitatea sau veridicitatea acestora, în adevărul pe care trebuie să- exprime.

Între prejudiciul material și fapta de a emite un cec fără a avea disponibil la tras, nu există legătură de cauzalitate, întrucât cecul este emis în baza unui raport juridic fundamental - în speță raporturi contractuale, din care rezultă debitul societății administrate de inculpată.Interesele patrimoniale ale părții civile pot fi realizate prin aplicarea principiilor răspunderii contractuale, deoarece prin incriminarea acestei fapte nu s-a urmărit în mod direct protejarea intereselor patrimoniale ale beneficiarului cecului.

Prejudiciul invocat de partea civilă este determinat de neîndeplinirea obligației cumpărătorului de a plăti produsele cumpărate, iar nu de emiterea cecului.

Dar cum inculpata a fost de acord să achite debitul,Tribunalul va admite apelul părții civile, va desființa sentința penală și în urma rejudecării va admite acțiunea civilă și va obliga inculpata către - B - la plata sumei de 16. 531, 8608 lei (165.318. 608 lei vechi )despăgubiri civile - daune materiale -.

Pentru argumentele prezentate mai sus,actualizarea acestei sume, așa cum a solicitat apelanta,nu poate fi obținută în cadrul unui proces penal având ca obiect infracțiunea prev. de art. 84 din Legea nr. 59 / 1934.

În termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata.

Recurenta a criticat hotărârea recurată sub aspectul greșitei admiteri a acțiunii civile.

Recursul este admisibil, în limitele prevăzute de art. 3851alin. 4 (teza finală) cod procedură penală.

Verificând hotărârea recurată potrivit art. 38514cod procedură penală Curtea constată că recursul este nefondat.

Decizia instanței de apel, în ce privește soluționarea acțiunii civile este o justă aplicare a regulii privind achiesarea pârâtului la pretențiile reclamantului, situație în care, instanța în fața căreia are loc manifestarea de voință a subiectului pasiv al acțiunii civile de recunoaștere a creanței a cărei realizare se solicită pe calea acțiunii, este obligată să admită pretențiile solicitate, dacă nu constată existența unor cauze de nulitate absolută (impedimente de ordine publică) a manifestării de voință vizând achiesarea.

Cum în prezenta cauză nu se poate constata existența unor astfel de impedimente, decizia recurată apare ca legală și temeinică.

Ca atare, recursul va fi respins ca nefondat, cu aplicarea corespunzătoare a art. 192 alin. 2 cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 38515pct. 1 lit. "b" cod procedură penală, respinge recursul declarat de inculpata - domiciliată în G,-, -.3,.54, județul G, împotriva deciziei penale nr.513 din data de 12.11.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- - ca nefondat.

Conform art. 192 alin. 2 cod procedură penală, obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 309 alin. Ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în două exemplare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2009.

Președinte de complet, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Cf. art. 312 semnează

C.P.P.

Președinte de complet,

- -

Grefier,

Jud. fond:

Jud. apel:,

Red.. Jud.: -

Tehnored. Gref.

Ex. 2/10.04.2009

Președinte:Adriana Ispas
Judecători:Adriana Ispas, Marius Cristian Epure, Viorica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni la legea cecului (legea nr. 59/1934). Decizia 147/2009. Curtea de Apel Constanta