Infracțiuni la legea cecului (legea nr. 59/1934). Decizia 449/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
România
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR.449/ DOSAR NR-
Ședința publică din 11 iunie 2008
Completul de judecată format din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Țînț- -- JUDECĂTOR 2: Laura Popa
- - - JUDECĂTOR 3: Alexandru Vasiliu
- - - judecător
- - - grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva deciziei penale nr. 72/S din 24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au fost înregistrate în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa intimaților inculpați, G și intimații părți civile Petrole Import Export SA B, SC Instalații SRL
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, arată că s-a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 72/S din 24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul penal nr- pe motive de nelegalitate, în sensul că Tribunalul Brașova admis apelul formulat în cauză de Parchetul de pe lângă Judecătoria și de către partea civilă Instalații SRL B împotriva sentinței penale și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Brașov, apreciind că judecata în primă instanță efectuată de către aceasta s-a realizat în lipsa citării legale a părții civile. Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre soluționarea apelului la Tribunalul Brașov în vederea pronunțării unei soluții pe fondul cauzei.
CURTEA
1. Constată că prin sentința penală nr.1821/01.11.2007 Judecătoria Brașova condamnat pe inculpații și G la câte o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare, cu aplicarea art.81 Cod penal, pentru săvârșirea a câte două infracțiuni prev.de art.84 alin.1 pct.2, respectiv art.84 alin.1 pct.3 din Legea 59/1934, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal.
Ca stare de fapt, s-a reținut, în esență, că inculpații au emis trei file CEC deși nu aveau disponibil în cont și au emis și trei file CEC cu date false.
2. Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria și partea civilă Instalații SRL B, sub aspectul schimbării încadrării juridice, respectiv al scoaterii din cauză a părții civile prin încheierii din 14.03.2007.
Prin decizia penală nr.72/24.03.2008 Tribunalul Brașova admis apelurile și a trimis cauza pentru rejudecare la prima instanță cu motivarea că judecata a avut loc în lipsă unei părți necitate, respectiv a părții civile. De asemenea, s-a criticat și schimbarea încadrării juridice fără a fi pusă în discuție de către prima instanță.
3. Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașova declarat recurs împotriva acestei decizii și a solicitat ca instanța de apel să soluționeze cauza pe fond cu motivarea că, față de natura infracțiunilor săvârșite nu poate exista parte civilă și latură civilă în cauză și nici parte vătămată, fiind vorba de infracțiuni de pericol.
4. Recursul este fondat.
Așa cum rezultă din dosarul de urmărire penală inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.84 pct.2 din Legea 59/1934.
Infracțiunea prev.de art.84 din Legea 59/1934 nu este o infracțiune de rezultat ci o infracțiune de pericol întrucât sunt lezate relațiile sociale cu privire la garantarea instrumentelor de plată bancare și încrederea pe care trebuie să o reprezinte astfel de instrumente de plată în relațiile comerciale. În consecință, în cauză nu poate exista o parte vătămată și nici parte civilă.
Din acest motiv, curtea constată că prima instanță a procedat în mod legal atunci când a dispus scoaterea din cauză a părților civile Instalații SRL B respectiv petrol Import Export SA, deoarece nu pot avea o astfel de calitate procesuală.
Schimbarea de încadrare juridică dispusă de prima instanță a fost pusă în discuție de reprezentantul Ministerului Public cu ocazia dezbaterilor, fiind avute în vedere ambele ipoteze de incriminare de la art.84 din Legea 59/1934, respectiv pct.2 și 3.
Inculpații nu au fost prezenți la dezbateri și nici nu au înțeles să-și angajeze apărător, dar au avut termen în cunoștință, asumându-și astfel toate consecințele neprezentării în instanță.
Pe de altă parte, eventuala încălcare a dispoz.art.334 Cod procedură penală poate atrage numai existența unei nulității relative și ca urmare aceasta poate fi invocată numai de către partea ale cărei drepturi procesuale au fost încălcate, respectiv dreptul de a-și pregăti apărarea. Este de observat că inculpații, care erau direct vizați prin schimbarea încadrării juridice, nu au declarat apel în cauză, procurorul neavând posibilitatea legală de a invoca o vătămare procesuală care duce la consecința unei nulități relative în locul părții care are îndrituirea procesuală să o facă.
5. Așa fiind, în temeiul art.38515pct.2 lit.c, coroborat cu art.3859alin.1 pct.10 Cod procedură penală, recursul urmează să fie admis, iar cauza va fi trimisă la Tribunalul Brașov pentru judecarea apelului, având în vedere că această instanță nu a soluționat pe fond cererile de apel ci a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.
6. Potrivit art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva deciziei penale nr.72/A/2008, pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o desființează.
Trimite cauza pentru judecarea apelului la Tribunalului Brașov.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./dact.
Ex.3/16.06.2008
Jud.fond:
Președinte:Nicoleta ȚînțJudecători:Nicoleta Țînț, Laura Popa, Alexandru Vasiliu