Infractiuni la legea contabilității (legea nr.82/1991). Decizia 421/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 421/R/2008
Ședința publică din 25 iunie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Claudia Ilieș JUDECĂTOR 2: Ana Covrig Vasile Goja
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpata și de partea civilă Statul Român prin ANAF, împotriva deciziei penale nr.69/A din 24 aprilie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect infracțiunea de fals intelectual, prev.de art.43 din Legea 82/1991 republicată, rap.la art.289 pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatei, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpata și partea civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatei solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate anterior și rejudecând cauza, să se dispună achitarea inculpatei în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d pr.pen. de sub învinuirea comiterii infracțiunii de fals intelectual. Lipsește intenția directă care este necesară pentru infracțiunea de fals intelectual și evaziune fiscală. Soțul inculpatei era administratorul faptic al societăților comerciale. Hotărârea este nelegală pentru că niciuna din instanțe nu a dat curs art.13 din Codul penal referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile. Fapta pentru care a fost trimisă în judecată inculpata ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.9 pct.1 lit.b și c din Legea 241/2005 și nu art.43 din Legea 82/1991 cea de fals intelectual. Legea 241/2005 prevede sancțiuni mai blânde, astfel că se impunea reținerea art.13 pen. În subsidiar, solicită aplicarea art.10 lit.b pr.pen. deoarece fapta comisă de inculpată nu este prevăzută de legea penală. În ce privește recursul declarat de partea civilă, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat. Cu onorariu avocațial din.
Reprezentanta Parchetului solicită admiterea ambelor recursuri. În ce privește recursul inculpatei solicită reținerea art.9 din legea 241/2005 cu aplicarea art.13 pen. Având în vedere că este o infracțiune de rezultat se impune și obligarea inculpatei la plata despăgubirilor civile solicitate în cauză. S-a arătat că nu există latură subiectivă, însă din probele administrate în cauză rezultă vinovăția inculpatei pentru fapta care i se reține în sarcină.
CURTEA
Prin sentința penală nr.2052 din 29 noiembrie 2007 Judecătoriei Baia Mare pronunțată în dosarul nr-, în temeiul prevederilor art.43 din Legea nr.82/1991 republicată, raportate la art.289 Cod penal cu aplicarea art.345 Cod procedură penală a fost condamnară inculpata la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual.
În temeiul prevederilor art.71 Cod penal, a interzis inculpatei pe durata pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,c Cod penal.
În temeiul prevederilor art.81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei și a stabilit, conform dispozițiilor art.82 Cod penal, un termen de încercare de 3 ani, termen ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza prevederilor art.71 alin.5 Cod penal, a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
În temeiul prevederilor art.359 alin.1 Cod procedură penală, a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, a căror nerespectare are drept consecință revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul prevederilor art.14 și art.346 Cod procedură penală, cu referire la art.998-999 Cod civil, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice
A obligat inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să achite părții civile suma de 23.675 lei cu titlu de despăgubiri materiale, cu dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.
În temeiul prevederilor art.163 și art.353 Cod procedură penală, a constatat ca rămasă fără obiect măsura sechestrului asigurator dispusă prin încheierea de ședință din data de 18.06.2007 asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei și ale părții responsabile civilmente.
În temeiul prevederilor art.191 alin.1 și 3 Cod procedură penală, a obligat inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente să achite în favoarea statului suma de 260 lei, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut următoarele:
Inculpata este administrator la, societate ce are ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul a carburanților pentru autovehicule. Prin încheierea nr.2010 din 04.04.2005, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureșa admis cererea inculpatei și a dispus înscrierea în registru a mențiunilor privind întreruperea activității societății în perioada 1.04.2005-31.03.2007 (fila 34 dosar urmărire penală).
Garda Financiară Mac onstatat în urma unui control că societatea a înregistrat în contul 371 "mărfuri" un stoc de marfă în valoare de 999.861.248 lei ROL, stoc ce nu a fost identificat în fapt, astfel încât s-a efectuat o inspecție fiscală pentru perioada de după 1 ianuarie 2004 și până la data suspendării activității. S-a stabilit astfel că societatea nu a înregistrat în evidența contabilă o lipsă de gestiune în sumă de 999.681.248 lei ROL, negăsindu-se documente privind pierderile pretins provenite din degradare, evaporare sau uscare și că nu au fost evidențiate și declarate obligațiile fiscale aferente mărfurilor descărcate din gestiune (filele 21-26 dosar de urmărire penală). De asemenea, s-a stabilit că datorează statului suma de 19.278 lei TVA și impozit pe profit, sumă cu care M s-a constituit parte civilă.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere declarațiile date de către inculpată în cursul urmăririi penale, pe care le-a coroborat conform prevederilor art.69 Cod procedură penală cu celelalte mijloace de dovadă existente la dosar: raportul de inspecție fiscală parțială, nota explicativă din 19.09.2005, declarațiile martorei.
În drept, judecătoria a constatat că fapta inculpatei care a omis, cu știință, să efectueze înregistrările în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare obținut de în perioada 2002-martie 2005, precum și a elementelor de activ și de pasiv care se reflectă în bilanț întrunește, obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.43 din Legea nr.82/1991 republicată.
Din perspectiva laturii obiective, omisiunea inculpatei de a înregistra în contabilitate respectivele stocuri de combustibil lipsă în gestiune a produs rezultatul socialmente periculos, denaturarea rezultatelor financiare reflectate în bilanț și prejudicierea bugetului statului cu suma de 19.278 lei. Omisiunea inculpatei s-a raportat la stocul constatat lipsă în gestiune, care avea o existență pur scriptică. Din această perspectivă, instanța a apreciat că trimiterea pe care o fac prevederile art.43 din Legea nr.82/1991 la dispozițiile art.289 Cod penal se referă doar la pedeapsa prevăzută de lege, nu și la caracteristicile infracțiunii de fals intelectual. Din redactarea textului art.43 din Legea nr.82/1991 nu rezultă că această infracțiune ar fi una de pericol, nesusceptibilă de a produce pagube materiale, ci dimpotrivă, ideea unei infracțiuni de rezultat este acreditată de faptul că denaturarea situației financiare a unei societăți are implicații directe în planul contribuțiilor datorate statului.
Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că atitudinea psihică a inculpatei față de faptă și față de urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, inculpata prevăzând și urmărind prejudicierea bugetului de stat prin denaturarea veniturilor reflectate în bilanț. Astfel, în nota de la fila 14 dosar de urmărire penală inculpata a arătat că stocul de marfă nu există deoarece au fost pierderi, marfă expirată și degradată. Prin declarațiile date în faza de urmărire penală inculpata a arătat că aceste pierderi nu au fost scoase din gestiune și nu s-au întocmit documente de ieșire din gestiune din neglijența sa; nu a contestat valoarea pagubei și a susținut că va depune acte în probațiune, însă nu a mai procedat în acest sens, părăsind teritoriul țării (fila 46 dosar de urmărire penală).
Din înscrisurile depuse la filele 8 și 15 dosar de urmărire penală rezultă că inculpata avea cunoștință de lipsa de stoc deoarece a întocmit gestiunea acestora pentru o valoare inferioară.
Conform încheierii nr.1347 din 30.04.2002 (filele 35-36 dosar de urmărire penală), calitatea de administrator la o avea inculpata, aceasta având legalizat și specimenul de semnătură (fila 35 dosar de urmărire penală). Înscrisul depus la fila 27 din dosarul de urmărire penale are o dată anterioară celor susmenționate.
În ce privește expertiza financiar-contabilă solicitată de către apărătorul inculpatei, instanța a apreciat că această probă este inutilă în cauză. A constatat că este de reținut că inculpata a precizat că stocul lipsă reprezintă pierderi, marfă degradată. Potrivit prevederilor art.128 alin.4 lit.d din Legea nr.571/2003, sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată bunurile constatate lipsă în gestiune, cu excepția celor la care se face referire la alin.8 lit.a-c, excepții care nu sunt incidente în speță, fiind în discuție o lipsă totală a stocului respectiv. Ca atare, în aprecierea instanței, inculpata desfășura o operațiune impozabilă conform prevederilor art.126 din Legea nr.571/2003. Textul în vigoare la data comiterii faptei corespundea art.126 alin.3 lit.e din același act normativ. După cum a relevat și inculpata (fila 43 din dosarul de urmărire penală), pentru pierderi nu s-au întocmit documente de ieșire din gestiune, nu s-au făcut procese verbale de scoatere din uz.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.52 și 72 Cod penal, reținând în acest sens: gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările și modalitatea de comitere a acesteia, atitudinea inculpatei, care a recunoscut săvârșirea infracțiunii, faptul că inculpata s-a sustras cercetării judecătorești, a mai intrat anterior în conflict cu legea penală, fiind condamnată la o pedeapsă cu amendă penală (fila 44 dosar urmărire penală). În concret, instanța a apreciat că o pedeapsă de 1 an închisoare este proporțională cu gravitatea obiectivă a faptei și suficientă pentru reeducarea inculpatei.
Având în vedere că potrivit dispozițiilor art.71 alin.2 Cod penal, condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a-c, instanța, în temeiul dispozițiilor acestui articol, a interzis inculpatei pe durata pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b și c Cod penal, infracțiunea având legătură cu funcția de administrator îndeplinită de aceasta. Dată fiind natura faptei săvârșite, care nu are legătură cu calitatea de părinte a inculpatei, instanța a apreciat că nu se impune aplicarea dispozițiilor art.64 lit.d și e Cod penal.
Apreciind că îndreptarea și reinserția socială a inculpatei se pot face și fără executarea pedepsei, privarea de libertate putând avea consecințe nefaste asupra sa, instanța, constatând îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art.81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și a fixat un termen de încercare de 3 ani, conform prevederilor art.82 Cod penal, termen care se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În temeiul art.71 alin.5 Cod penal, instanța a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii, iar conform prevederilor art.359 alin.1 Cod procedură penală, a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, a căror nerespectare are drept consecință revocarea suspendării condiționate.
În temeiul prevederilor art.14 și art.346 Cod procedură penală, cu referire la art.998-999 Cod civil, instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală a Finanțelor Publice Astfel conform constatărilor cuprinse în raportul de inspecție fiscală parțială din 13.02.2006, omisiunea inculpatei a cauzat bugetului de stat un prejudiciu cert și nereparat la nivelul sumei de 17532 lei TVA suplimentar și 1746 lei impozit pe profit suplimentar. Pe cale de consecință, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța a obligat-o pe inculpată, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să achite părții civile suma de 23.675 lei cu titlu de despăgubiri materiale, cu dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului. Această sumă cuprinde 1746 lei impozit pe profit suplimentar, 320 lei dobânzi aferente, 79 lei penalități aferente, TVA 17.532 lei, 3209 lei dobânzi aferente și 789 lei penalități aferente. S-a apreciat că raportul de cauzalitate între omisiunea înregistrării în contabilitate a stocului lipsă și prejudicierea bugetului de stat este unul direct.
În temeiul prevederilor art.163 și art.353 Cod procedură penală, instanța a constatat ca rămasă fără obiect măsura sechestrului asigurator dispusă prin încheierea de ședință din data de 18.06.2007 asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei și ale părții responsabile civilmente, nefiind identificate respectivele active.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpata solicitând admiterea acestuia și, urmare a judecării cauzei de către instanța de apel, a se dispune achitarea sa raportat la dispozițiile art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală coroborat cu art.10 lit.d Cod procedură penală întrucât faptei i-ar lipsi atât latura obiectivă cât și latura subiectivă. În subsidiar, s-a solicitat a se reține că hotărârea instanței de fond este nelegală și sub aspectul caracterului infracțiunii ca fiind una de pericol, iar nu de rezultat, astfel că nu poate genera obligații civile.
Prin decizia penală nr.69/A din 24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod pr. penală a fost admis apelul declarat de apelanta inculpată - fiica lui și, născută la data de 29.04.1974 în S,județul S, domiciliată în B Sprie,-/1, județul M, cu reședința în,- sau,-, județul M - împotriva sentinței penale nr. 2052/29 noiembrie 2007 Judecătoriei Baia Mare pe care, în baza art. 382 alin. 2.pr.penală, care a fost desființată în parte - numai cu privire la latura civilă a cauzei - și, judecând:
A fost înlăturată obligarea inculpatei, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC "" SRL - cu sediul în B M, bd. - nr. 14A/60, județul M - la despăgubiri civile în sumă de 23.675 lei, către partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - cu sediul în B,- - Direcția Generală a Finanțelor Publice M - cu sediul în B M,-, județul
Conform art. 357.pr.penală s-a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit prin încheierea de ședință din 18.06.2007 asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei și ale părții responsabile civilmente.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
În temeiul art.192 alin. 3.pr. penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
Deși s-a solicitat achitarea inculpatei în virtutea Deciziei în interesul legii nr.4/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care statuează că "omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii actelor contabile sau în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale sau evidențierea unor operațiuni fictive constituie infracțiunea complexă de evaziune fiscală", instanța de apel nu va da curs solicitării inculpatei deoarece infracțiunea prev. de art.43 din Legea nr.82/1991 republicată raportat la art.289 Cod penal pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei este una dintre componentele infracțiunii complexe de evaziune fiscală. Nu se reține concurs real, ci se statuează că falsul intelectual prev. de art.43 din Legea nr.82/1991 republicată raportat la art.289 Cod penal este cuprins în conținutul infracțiunii de evaziune fiscală. Așadar, această infracțiune poate fi săvârșită și sancționată separat de infracțiunea de evaziune fiscală.
Cu privire la individualizarea pedepsei aplicate, la criteriile generale avute în vedere în raport de dispozițiile art.52 și 72 Cod penal, precum și la modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a pronunțat o soluție corectă, motiv pentru care sentința apelată va fi menținută sub aspectul laturii penale.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel a reținut caracterul infracțiunii de fals intelectual prev. de art.43 din Legea nr.82/1991 republicată raportat la art.289 Cod penal, ca fiind de pericol și nu de rezultat. Obligarea inculpatei la despăgubiri materiale în solidar cu partea responsabilă civilmente nu este corectă, astfel că dispoziția instanței dată în acest sens a fost înlăturată.
Întrucât a fost modificată latura civilă, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit prin încheierea de ședință din 18.06.2007 asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei și ale părții responsabile civilmente.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate, iar în temeiul art.192 alin. 3.pr. penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpata și ANAF prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Inculpata a solicitata admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate, împreună cu sentința pronunțată de instanța de fond și rejudecând cauza să fie achitată în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d cu C.P.P. privire la infracțiunea reținută în sarcina acesteia.
În motivele de recurs inculpata a arătat că atât sentința pronunțată de prima instanță, cât și decizia atacată cu recurs sunt nelegale, întrucât prin aplicarea legii penale mai favorabile prev. de art.13 fapta Cod Penal reținută în sarcina sa ar constitui o infracțiune prev. de legea nr.241/2005 și nu la Legea nr.82/1991 cu raportare la Codul penal, sens în care soluția de condamnare este ilegală.
Practica judiciară a fost constantă în a statua și sancționa faptele de omisiune unele dintre instanțe apreciind că este vorba de infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art.9 alin.1 lit.b și c din Legea nr.241/2005 sau cum este cazul în speță au reținut infracțiunea de fals intelectual prev. de art.43 din Legea nr.82/1991.
Prin decizia nr.4/21.01.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în interesul legii s-a reținut că în cauză are prioritate textul din Legea nr.241/2005, însă cum în propria sa cale de atac nu i se poate agrava situația se impune aplicarea în baza art.11 lit.d lipsind C.P.P. latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii întrucât de administrarea firmei s-a ocupat soțul său, iar evidența contabilă a fost întocmit pe baza actelor depuse de acesta.
În subsidiar inculpata a solicitat achitarea sa în baza dispozițiilor art.10 lit.d deoarece C.P.P. este vorba de recuperarea unui prejudiciu cauzat bugetului de stat pe cale civilă în condițiile în care bunurile au fost legal înregistrate în contabilitatea societății, iar dacă există o pagubă aceasta se datorează nevirării la buget a acelor sume și nu ascunderii sursei de impozitare.
ANAF prin DGFP Mas olicitat admiterea recursului casarea deciziei penale atacate, cu menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
În motivele de recurs ANAF prin DGFP Maa rătat că instanța de apel a dat o greșită încadrare juridică faptei comisă de inculpată atunci când a calificat-o ca fiind de pericol și nu de rezultat.
Recurenta mai arată că este de acord cu susținerea instanței de apel în sensul că fapta inculpatei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.43 din Legea nr.82/1991, însă nu este de acord cu ipoteza conform căreia această infracțiune ar fi una de pericol și nu de rezultat, întrucât fapta inculpatei are implicații directe în planul contribuțiilor datorate statului, iar dacă aceasta ar fi fost de bună credință și-ar fi achitat datoriile față de stat.
Recursurile formulate de inculpată și ANAF prin DGFP M urmează să fie respinse pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Referitor la recursul inculpatei se rețin următoarele:
Instanțele de fond și de apel au reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și necontestată de inculpata în sensul că aceasta în calitatea de administrator la SRL societate care are ca și obiect de activitate comerțul cu amânuntul a carburanților pentru autovehicule, însă prin încheierea nr.2010/4 aprilie 2005 judecătorului delegat de la Registrul Comerțului M s-a admis cererea inculpatei și s-a dispus înscrierea în registru a mențiunilor privind întreruperea activității societății în perioada 1 aprilie 2005 - 31 martie 2007.
În urma unui control efectuat la societatea administrată de inculpată Garda Financiară Mac onstatat că a fot înregistrat în contul 371 mărfuri un stoc de marfă în valoare de 999.861.248 lei stoc ce nu a fost identificat în fapt, sens în care s-a efectuat o inspecție fiscală pentru perioada de după 1 ianuarie 2004 și până la suspendarea activități, în cadrul căreia s-a stabilit că societatea administrată de inculpată nu a înregistrat în evidența contabilă o lipsă de gestiune în sumă de 999.681.248 lei, negăsindu-se documente privind pierderile pretins provenite din degradare, evaporarea sau uscare și că nu au fost evidențiate și declarate obligațiile fiscale aferente mărfurilor descărcate din gestiune, stabilindu-se că SRL datorează bugetului de stat suma de 19.278 lei TVA și impozit pe profit, sumă cu care DGFP M s-a constituit parte civilă.
În drept fapta inculpatei a fost apreciată ca fiind infracțiunea de fals intelectual prev. de art.43 din Legea nr.82/1991 raportat la art.289
Cod PenalAceastă încadrare juridică a faptei este greșită.
Potrivit art.43 din Legea nr.82/1991 republicată efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și pasiv ce se reflectă în bilanț, constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește conform legii.
Pedeapsa pentru infracțiunea de fals intelectual prev. de art.289 este Cod Penal închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Potrivit art.9 alin.1 lit.b și c din Legea nr.241/2005 constituie infracțiunea de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoarea de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:
-omisiunea în tot sau în parte a evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
- evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni legale ori evidențierea altor operațiuni fictive.
Fapta inculpatei care a omis cu știință să efectueze înregistrări în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor financiare obținute de SRL în perioada 2002 - martie 2005, precum și a elementelor de activ și pasiv ce se reflectă în bilanțul societății, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 alin.1 lit.b și c din Legea nr.241/2005 și nu cea de fals intelectual prev. de art.43 din Legea nr.82/1991 raportat la art.289 cum Cod Penal au reținut instanțele de fond și de ape, însă fiind doar în calea de atac a inculpatei nu i se poate agrava situația juridică a acesteia pe latură penală, întrucât ANAF a formulat recurs doar pe latură civilă a cauzei.
În mod corect s-a reținut de către instanța de apel că infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 pen. este o componentă a infracțiunii complexe de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005, sens în care nu se impune achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d proc.pen. așa cum a solicitat aceasta în motivele de recurs.
Având în vedere că fapta comisă de inculpată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 alin.1 lit.b și c din Legea nr.241/2005 care prevede pedepse mai mari respectiv de la 2 ani la 8 ani închisoare și interzicerea unor drepturi față de infracțiunea de fals material prev. de art.43 din Legea nr.82/1991 raportat la art.298 pedepsită Cod Penal cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani însă potrivit art.2858nu C.P.P. se poate agrava situația juridică a inculpatei în propria sa cale de atac, motive pentru care în baza rt.38515pct.1 lit.b recursul C.P.P. formulat de acesta împotriva deciziei penale nr.69/24 aprilie 2008 Tribunalului Maramureș urmează să fie respins, ca nefondat.
Cu privire la recursul formulat de ANAF prin DGFP M se rețin următoarele:
adevărului că infracțiunea de fals intelectual prev. de art.43 din Legea nr.82/1991 raportat la art.289 este Cod Penal o infracțiune de pericol și nu de rezultat, sens în care instanța de apel în mod legal a înlăturat obligația inculpatei în solidar cu partea responsabilă civilmente SRL la plata sumei de 23.675 lei către partea civilă ANAF prin DGFP
Dacă în cauză s-ar fi reținut în sarcina inculpatei infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art.9 alin.1 lit.b și c din Legea nr.241/2005, așa cum s-a arătat mai sus, care este o infracțiune de rezultat inculpata putea fi obligată la plata despăgubirilor civile, însă în situația din prezenta cauză partea civilă urmează să-și recupereze prejudiciul cauzat de inculpată pe calea unei acțiuni civile.
Față de cele de mai sus în baza art.38515pct.1 lit.b recursul C.P.P. formulat de partea civilă ANAF prin DGFP M împotriva deciziei penale nr.69/24 aprilie 2008 Tribunalului Maramureș urmează să fie respins ca nefondat.
Potrivit art.189 urmează C.P.P. să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei reprezentând onorariu avocațial care va fi suportat din.
În baza art.192 alin.2 inculpata C.P.P. și partea civilă urmează să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 10 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpata -, domiciliată în B Sprie,-,.1 și partea civila Statul Român, prin ANAF - DGFP, împotriva deciziei penale nr. 69 din 24 aprilie 2008 Tribunalului Maramureș.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpată si partea civilă să plătească în favoarea statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 25.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
4 ex./30.06.2008
Președinte:Claudia IlieșJudecători:Claudia Ilieș, Ana Covrig Vasile Goja
