Infracțiuni la legea privind fondul piscicol, pescuit și acvacultură (legea nr. 192/2001). Decizia 218/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.218/

Ședința publică de la 16 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 2: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 3: Maria Uzună

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, împotriva deciziei penale nr.15 din data de 22 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.389 din data de 17.04.2008, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr.6735/2007, privind pe inculpații și, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de Legea nr.192/2001.

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:

- pentru intimatul inculpat, care a lipsit, avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.1729/2009, emisă de Baroul Constanța;

- pentru intimatul inculpat, care a lipsit, avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.1730/2009, emisă de Baroul Constanța.

Se constată lipsa intimatului custode Total T, a intimatului parte civilă T și a intimatului parte vătămată.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă

- 2 -

cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, apreciază că probele administrate conduc la concluzia că inculpații și, pe timp de noapte au fost depistați având, fără documente legale, asupra lor, o cantitate de pe care susțineau că au găsit-o pe un mal, deși polițiștilor le-au declarat că au pescuit acea cantitate de. În principal, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și pe fond condamnarea inculpaților și.

În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și pe fond, schimbarea temeiului achitării din dispozițiile art.10 lit."c" Cod procedură penală, în art.10 lit."d" Cod procedură penală.

Având cuvântul, avocat pentru intimatul inculpat solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și menținerea hotărârilor pronunțate la instanța de fond și instanța de apel, ca temeinice și legale. Consideră că cele două instanțe au dat eficiență principiului in dubio pro reo, nu s-a dovedit furtul peștelui și al bărcii.

Având cuvântul, avocat pentru intimatul inculpat solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și menținerea hotărârilor atacate ca temeinice și legale.

- CURTEA -

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr.770/02.07.2007 a Judecătoriei Tulceas -a dispus achitarea inculpaților.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, criticând hotărârea pentru nelegalitate, deoarece se bazează doar pe declarațiile inculpaților care au precizat că au luat peștele de pe mal pentru a-l preda la cherhana, fapt ce nu poate fi acceptat având în vedere ora târzie la care inculpații au săvârșit fapta precum și împrejurarea că era perioada de prohibiție.

Prin decizia penală nr.147 din 20.11.2007 Tribunalului Tulceaa admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, hotărârea atacată a fost desființată și cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de fond.

In motivarea acestei decizii, instanța de control judiciar a arătat că inculpatul a fost lipsit de asistență juridică în cursul judecății în primă instanță, deși a fost trimis în judecată și pentru o infracțiune de furt calificat, ce face ca asistența juridică să fie obligatorie, acesta fiind un motiv de nulitate absolută a hotărârii, potrivit art.197 alin.2 Cod procedură penală.

După rejudecare, prin sentința penală nr.389/17.04.2008 a Judecătoriei Tulceas -a dispus în baza art.334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării

- 3 -

juridice a faptelor prevăzute de Legea nr.192/2001, puse în sarcina inculpatului din infracțiunile prevăzute de art.562alin.1 lit."a" și de art.562alin.1 lit."g", din această lege, ambele cu aplicarea art.37 lit."b" Cod penal, în infracțiunile prevăzute de art.562alin.1 lit."a", cu aplicarea art.13 Cod penal și de art.562alin1 lit."g" cu aplicarea art.13 Cod penal.

În baza art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 alin.1 lit."c" Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art.562alin.1 lit."a" din Legea nr.192/2001, cu aplicarea art.13 Cod penal.

În baza art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 alin.1 lit."d" Cod procedură penală achită același inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art.562lit."g" din Legea nr.192/2001, cu aplicarea art.13 Cod penal.

În baza art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 alin.1 lit."c" Cod procedură penală, achită pe inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1-209 alin.1 lit."e" Cod penal, cu aplicarea art.37 lit."b" Cod penal, de furt calificat.

În baza art.334 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor puse în sarcina inculpatului din infracțiunile prevăzute de art.562lit."a" și de art.562lit."g" din Legea nr.192/2001, în infracțiunile prevăzute de art.562lit."a" din Legea nr.192/2001, cu aplicarea art.13 Cod penal și de art.562lit."g" din Legea nr.192/2001, cu aplicarea art.13 Cod penal.

În baza art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 alin.1 lit."c" Cod procedură penală a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art.562alin.1 lit."a" din Legea nr.192/2001, cu aplicarea art.13 Cod penal.

În baza art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 alin.1 lit."d" Cod procedură penală a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art.562lit."g" din Legea nr.192/2001, cu aplicarea art.13 Cod penal.

Prima instanță a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă T și a dispus ca suma de 1161 de lei rezultată în urma valorificării peștelui să fie virată în contul acesteia.

Totodată s-a dispus restituirea motorului de barcă "", de 8 CP inculpatului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond reținut referitor la încadrarea juridică că între momentul săvârșirii presupuselor fapte de către inculpați și data pronunțării sentinței nr. 389/2008, Legea nr.192/2001, în baza căreia inculpații au fost trimiși în judecată, a fost abrogată de dispozițiile art.70 din OUG nr.23/05.03.2008. În acest context, trebuie observat că faptele prevăzute în trecut de art.562alin.1 lit."a" din Legea nr.192/2001 și de art. 562alin.1 lit."g" din aceeași lege, sunt în prezent reglementate de dispoz.art.64 lit."g și j" din OUG nr.23/2008.

Astfel, în privința primei fapte există o diferență esențială între reglementarea anterioară și cea în vigoare în prezent în ceea ce privește elementele

- 4 -

constitutive ale respectivei infracțiuni, din punct de vedere al laturii subiective, întrucât dispozițiile Legii nr.192/2001 prevedeau scopul comercial al activității de pescuit în timp ce în prezent legea nu mai prevede pentru existența acestei infracțiuni scopul comercial al pescuitului.

Această diferență există și în cazul celeilalte infracțiuni reținută în sarcina ambilor inculpați, deoarece în reglementarea anterioară se vorbea despre deținerea sau transportul în vederea comercializării, în timp ce în reglementarea actuală această cerință nu mai este prevăzută.

În acest context prima instanță a apreciat că în cazul ambilor inculpați și pentru ambele infracțiuni la legea pescuitului, legea mai favorabilă este cea care era în vigoare la momentul săvârșirii presupuselor fapte, adică Legea nr.192/2001, în prezent abrogată. Astfel, în reglementarea anterioară, pentru ambele infracțiuni era cerut scopul comercializării, ca un element constitutiv al infracțiunii, ceea ce presupunea că organul judiciar trebuia să facă dovada faptului că persoana care pescuia sau care deținea ori transporta peștele, urmărea să îl comercializeze. Fiind vorba despre un element strict subiectiv, proba era practic imposibil de produs, ceea ce făcea ca persoanele trimise în judecată pentru astfel de fapte să nu poată fi condamnate tocmai din motivul nedovedirii acestui element subiectiv.

În prezent, legea nu mai prevede această cerință, ceea ce face ca sarcina probei să fie mult mai ușoară pentru organul judiciar întrucât trebuie dovedite doar elemente strict materiale, obiective, situație în care legea este mai puțin favorabilă inculpaților, cât timp în forma actuală ea poate conduce mai ușor la o soluție de condamnare a acestora.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art.562alin.1 lit."a" din Legea nr.192/2001 prima instanță a constatat că nu există nici o probă din care să rezulte că inculpații ar fi pescuit peștele care a fost găsit în lor. În această ordine de idei, inculpații nu au fost surprinși în momentul în care ar fi pescuit peștele, acesta fiind găsit în în care se aflau. Această împrejurare trebuie coroborată cu faptul că agenții constatatori se aflau în urmărirea unor altor persoane despre care aveau informații că pescuiesc ilegal, fapt susținut de către martorul în declarația dată în fața instanței de rejudecare, ceea ce face ca susținerea inculpaților în sensul că au găsit respectiva cantitate de pe marginea bălții să devină plauzibilă. Un alt element care face ca aceste afirmații să fie plauzibile constă în faptul că martorii audiați au precizat că peștele ar fi fost capturat cu ajutorul unui dispozitiv electric, dispozitiv care nu a fost însă găsit deși a fost căutat de către martori în calitatea lor de agenți constatatori.

În opinia judecătorului fondului faptul că inculpații au recunoscut inițial că au prins peștele cu ajutorul unor vintire nu poate avea o foarte mare relevanță, având în vedere că declarațiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului doar dacă se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză și cu atât mai mult cu cât inculpații care au revenit ulterior asupra acestor declarații.

- 5 -

Relativ la infracțiunea prevăzută de art.562alin.1 lit."g" din Legea nr.192/2001, instanța de fond a reținut că fapta pusă în sarcina inculpaților nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii deoarece nu a fost probat scopul comercializării. În acest sens, faptul că inculpații aveau o cantitate de care depășea necesitățile lor de consum nu poate constitui o probă că inculpații intenționau să comercializeze peștele ci doar un simplu indiciu, care nefiind coroborat cu vreo altă probă nu poate conduce la condamnarea inculpaților.

În ceea ce privește infracțiunea de furt calificat pusă în sarcina inculpatului, din nici o probă administrată în cursul urmăririi penale sau al judecății nu rezultă că inculpatul ar fi săvârșit această faptă, susținerea inculpatului în sensul că a avut convingerea că ambarcațiunea aparține unui prieten nefiind contrazisă de vreo altă probă. În lipsa unor probe directe, din care să rezulte fără putință de tăgadă faptul că inculpatul ar fi sustras părții vătămate, nu poate fi dispusă condamnarea inculpatului pentru această faptă, întrucât este incident principiul potrivit căruia dubiul profită inculpatului.

A mai reținut prima instanță că pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat nu este suficient ca inculpatul să folosească un anumit bun ci trebuie ca acesta să fi fost sustras de către inculpat din posesia sau detenția părții vătămate, ori tocmai această împrejurare nu a fost probată în cauză.

S-a mai reținut că în cazul inculpatului este necesară schimbarea încadrării juridice în cazul infracțiunilor la legea pescuitului, în sensul de a nu se reține incidența stării de recidivă postexecutorie întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni, atât în reglementarea anterioară cât și cea din prezent, este amenda penală.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, acțiunea civilă formulată de către Taf ost admisă doar în parte și numai în privința sumei rezultate ca urmare a valorificării peștelui găsit în cu care se deplasau inculpații, respectiv suma de 1161 de lei.

De asemenea, inculpatului i-a fost restituit motorul de barcă marca, de 8 CP, deoarece a fost achitat pentru ambele fapte pentru care a fost trimis în judecată.

Prin decizia penală nr.15 din data de 22 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul penal nr- a respins ca nefundat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea.

În termen legal, împotriva deciziei Tribunalului Tulceas -a declarat recurs de către Parchetul de pe lângă această instanță, prin care solicită casarea deciziei pronunțate și pe fond, condamnarea inculpaților întrucât probele administrate conduc la concluzia vinovăției acestora în sustragerea cantității de care a fost descoperită asupra lor.

Examinând legalitatea și temeinicia recursului declarat în raport de criticile formulate cât și din oficiu Curtea constată că acesta este nefondat.

- 6 -

Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au analizat probele existente în dosarul de urmărire penală și în urma analizării acestora au stabilit următoarele:

Din nicio probă administrată în cursul urmăririi penale sau al judecății nu rezultă că inculpatul ar fi comis infracțiunea de furt.

În lipsa unor probe directe din care să rezulte fără putință de tăgadă că inculpatul ar fi sustras părții vătămare nu poate fi dispusă condamnarea acestuia, îi profită dubiul.

Este adevărat că inculpatul a folosit acest bun, lucru care nu este suficient pentru a constata întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt.

În mod corect instanțele au dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiuni la legea pescuitului și prin reținerea art.13 Cod penal.

Cert este că, inculpații nu au fost surprinși în momentul în care ar fi pescuit peștele, acesta fiind găsit în în care se aflau.

Această situație rezultă din declarația agenților constatatori și a martorului care au declarat că: "se aflau în urmărirea altor persoane despre care aveau informații că pescuiesc ilegal", situație în care este plauzibilă susținerea inculpaților că au găsit cantitatea de pe marginea bălții.

Din declarațiile martorilor a rezultat că peștele ar fi fost capturat cu ajutorul unui dispozitiv electric, dispozitiv care nu a fost găsit niciodată, nici de martorii prezenți în zonă și nici de agenții constatatori.

Este adevărat că, inculpații au fost surprinși într-o zonă plină de stufăriș, că o parte din pești erau legați prin zona capului cu funii trecute prin gură, aspect ce nu duce automat la concluzia că inculpații au pescuit peștele, fiind posibilă abandonarea peștelui de alți braconieri ca urmare a raziei făcută de agenții constatatori.

Cum în lipsa unor probe certe nu s-a putut demonstra că inculpații au braconat peștele găsit în lor existând un dubiu puternic nu poate profita decât inculpaților pe cale de consecință recursul declarat în cauză este nefundat și în temeiul art.38515pct.1 Cod procedură penală, va respinge recursul ca nefondat.

Conform art.189 Cod procedură penală, "Protocolului", onorariile în sumă de câte 300 lei pentru avocat și se vor plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală, respinge recursul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, împotriva deciziei penale nr.15 din data de 22 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.389

- 7 -

din data de 17.04.2008, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr.6735/2007, privind pe inculpații și,ca nefondat.

Conform art.189 Cod procedură penală, "Protocolului", onorariile în sumă de câte 300 lei pentru avocat și se vor plăti din fondurile Ministerului Justiției.

Minuta s-a întocmit în 2 ex.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

jud. fond.:

jud.apel:,

red.dec.jud.: -

tehnored.gref.

2 ex./6 mai 2009

Președinte:Zoița Frangu
Judecători:Zoița Frangu, Adriana Ispas, Maria Uzună

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni la legea privind fondul piscicol, pescuit și acvacultură (legea nr. 192/2001). Decizia 218/2009. Curtea de Apel Constanta