Infracțiuni la legea privind mărcile și indicațiile geografice (legea 84/1998). Decizia 239/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr.24085.2/3/2007
1505/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 239
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mihai Oprescu
JUDECĂTOR 2: Viorel Adrian Podar
GREFIER: - -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, pronunțarea apelului formulat de către inculpatul împotriva Sentinței penale nr. 658 din data de 06.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală, în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 3 noiembrie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, iar Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.306 teza a II-a a C.P.P. amânat pronunțarea asupra cauzei la data de astăzi, 10 noiembrie 2009, când în aceeași compunere, a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.658/06.06.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr-, în baza art. 11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.1Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului (administrator al SC Co-B, sector 4,-, nl.174,.A3), pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.83 al.1 lit.b din Legea 84/1998 și art.297 al.1 Cod penal.
În baza art.91 lit.c și art.181Cod penal, s-a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 1000 lei.
În baza art.84 din Legea nr.84/1998 s-a dispus confiscarea de la inculpat a pieselor din aur ce au făcut obiectul material al infracțiunii din prezenta cauză și identificate prin procesul-verbal de predare - primire nr.10260/12.04.2007 și depozitate la DGFP - Activitatea de Trezorerie și contabilitate a Municipiului
În baza art.14 și art.346 Cod procedură penală, raportat la art.998 - 999 Cod civil, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL la plata a 500 euro în echivalent în lei la data plății, în favoarea părții civile cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art.192 al. 1 lit.d Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat și la plata a 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la data de 27.06.2007, sub nr- pe rolul Tribunalului București Secția I Penală, petenta a formulat plângere împotriva Ordonanței nr.676/P/2007 din data de 18.05.2007 pronunțată de reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, pe motiv ca pericolul social concret al faptei reținută în sarcina învinuitului este ridicat, astfel încât nu se impunea aplicarea unei amenzi administrative.
Prin încheierea din 12.10.2007 a Tribunalului București - Secția I Penală, plângerea petentei a fost admisa în temeiul disp. art.2781alin. 8 lit. c Cod procedură penală, reținând-se cauza spre judecare.
Din analiza actelor si lucrărilor dosarului, Tribunalul a reținut în fapt că în data de 28 februarie 2007, organele de poliție au făcut un control inopinat la SC SRL, societate care se ocupa in principal cu amanetarea bijuteriilor și vânzarea acestora, si care are ca administrator pe inculpatul.
Cu aceasta ocazie au fost descoperite ca expuse la vânzare mai multe bijuterii din aur si având însemnele distinctive ale mărcii. Organele de politie au constatat ca respectivele bijuterii aveau expusa titulatura (sigla, după cum se arata textual in procesul verbal de flagrant, fila 5 ).
Așa cum rezulta din raportul de expertiza întocmit în faza cercetării judecătorești, bijuteriile sunt imitații ale modelelor, fără a avea inscripționat acest lucru pe ele. Nu sunt copii identice, având elemente de diferențiere, minore insa, cum ar fi pieptănătura unui cap de femeie si elementele care înconjoară capul.
Inculpatul a pretins ca nu știa despre faptul ca ar fi imitații, instanța apreciind însă, ca in calitate de administrator, ar fi trebuit să depună minime diligente pentru a expune la vânzare doar produse pe care avea dreptul sa le comercializeze.
S-a considerat de către instanța de fond că fapta inculpatului de a pune in circuitul comercial bijuterii purtând semnele distinctive ale mărcii, prejudiciind aceasta marcă, întrunește elementele constitutive ale faptelor prevăzuta de art. 83 lit. b din L 84/1998 si art.297 alin 1 Cod penal, iar aceste fapte, daca s-ar fi reținut că sunt infracțiuni ar fi fost săvârșite in concurs real, bijuteriile fiind imitații servile ale celor originale.
Față de atingerea minima a valorii sociale ocrotite si ținând seama ca inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o conduita corespunzătoare pe parcursul procesului penal fiind prezent la fiecare termen, iar prejudiciul este redus, bunurile fiind confiscate, Tribunalul a apreciat ca faptele inculpatului nu întrunesc trăsăturile esențiale ale infracțiunii, lipsindu-le pericolul social concret, astfel încât a fost aplicată inculpatului o amenda administrative in cuantum de 1000 lei și s-a dispus confiscarea bijuteriilor ce au făcut obiectul material al faptelor reținute in cauză.
În ceea ce privește latura civilă, Tribunalul a considerat că se impune acordarea in echitate către partea civilă, a sumei de 500 EUR cu titlu de daune morale având in vedere ca atingerea adusa imaginii acesteia este minima.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, respectiv la data de 09 iunie 2008,formulat apel inculpatul, prin intermediul apărătorului ales, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererile și apărările formulate de sine, hotărârea pronunțată fiind astfel nemotivată în raport cu probele din dosarul cauzei;
2. nu s-a avut în vedere faptul că marca nu este protejată pe teritoriul României, cerință esențială pentru existența ca infracțiune a faptei reținute în sarcina sa (art. 83 lit. b din Legea nr. 84/1998);
3. au fost ignorate de către instanța de fond concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, din conținutul cărora nu rezultă că bijuteriile ar prezenta similitudini cu marca sau însemne similare cu această marcă;
4. nu s-a avut în vedere principiul in dubio pro reo;
5. a fost soluționată în mod greșit și latura civilă a cauzei, despăgubirile acordate părții civile nefiind în nici un fel justificate, iar cuantumul acestora creând o îmbogățire fără just temei Societății.
În considerarea acestor motive de apel, care au fost întocmai susținute și cu prilejul dezbaterilor orale asupra apelului, inculpatul a solicitat admiterea căii de atac promovate, desființarea sentinței pronunțată de prima instanță, iar pe fondul cauzei, pronunțarea unei soluții de achitare a sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a cod de procedură penală rap. la art. 10 lit. a Cod de procedură penală.
În cursul soluționării apelului, în temeiul disp. art.378 alin. 11Cod de procedură penală, instanța a procedat în mod nemijlocit la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Prin decizia penală nr. 305/11.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 658 din 06 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, cu bligarea apelantului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală a reținut următoarele:
În primul rând, Curtea constată că acele motive de apel formulate de inculpat, care vizează latura penală a cauzei, tinzând la reformarea pe fond a soluției din sentința apelată, în sensul achitării inculpatului conform art. 10 lit. a Cod de procedură penală, respectiv motivele înfățișate la punctele 1 - 4, nu pot fi supuse cenzurii instanței de control judiciar, întrucât față de împrejurările și modalitatea în care s-a ajuns ca instanța de fond să fie sesizată cu această cauză, precum și față de natura juridică a plângerii în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, își găsește incidență principiul non reformațio în pejus, din această perspectivă, apelul inculpatului fiind practic inadmisibil.
Astfel, instituția plângerii în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată și-a găsit consacrare legislativă prin intermediul Legii nr.281/2003 care a introdus în Codul d e procedură penală art. 2781, edictarea acestui text normativ fiind impusă de necesitatea conformării față de exigențele instituite de art.21 din Constituția României și de art. 6 parag.1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul oricărei persoane vătămate într-un drept sau interes legitim, de a avea acces neîngrădit la justiție și de a beneficia de un proces echitabil pentru apărarea unui astfel de drept sau interes.
Reprezentând o expresie și o garanție a respectării principiului legalității în procesul penal, plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată constituie o veritabilă cale de atac prin intermediul căreia sunt supuse controlului jurisdicțional al instanței, care se bucură de prerogativele de independență și imparțialitate impuse de art. 6 paragraful 1 din, legalitatea și temeinicia soluțiilor procurorului de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Având o asemenea natură juridică - de cale de atac exercitată împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de organul de urmărire penală - instanța investită cu soluționarea unei plângeri întemeiată pe dispozițiile art. 2781Cod de procedură penală este ținută să respecte principiul neagravării situației în propria cale de atac, a cărui aplicabilitate, având în vedere rațiunea instituirii acestei reguli - înlăturarea temerii justițiabililor că eventual li s-ar agrava situația în propria lor cale de atac, temere ce ar putea determina implicit abținerea de la folosirea căilor de atac și pe cale de consecință însăși limitarea controlului judecătoresc ce se realizează prin intermediul acestora - nu trebuie limitată doar la cazurile în care este prevăzută expres de lege, și anume în cazul apelului potrivit art. 372 Cod de procedură penală și, respectiv în cazul recursului conform art. 3858Cod de procedură penală, ci trebuie acceptată și recunoscută și în cadrul procedurii de soluționare a plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, pentru că numai în felul acesta își poate găsi expresie deplina principiul garantării accesului neîngrădit la justiție consacrat de art.21 din Constituția României și de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin aceea că persoana care se consideră vătămată într-un interes al său legitim va fi încurajată să apeleze fără rezerve la exercitarea controlului judecătoresc asupra unor soluții dispuse de organul de urmărire penală.
Pornind de la această premisă, Curtea a arătat că sesizarea instanței de fond - Tribunalul București Secția I Penală - în condițiile art. 2781Cod de procedură penală, s-a realizat prin plângerea părții vătămate " ", constituită parte civilă în procesul penal, care deși obținuse o oarecare satisfacție prin sancționarea administrativă a învinuitului cu amendă în cuantum de 300 lei și prin confiscarea specială a produselor contrafăcute ridicate de organele de cercetare penală, a considerat totuși că drepturile și interesele sale legitime nu au primit o reparație suficientă, astfel că a înțeles să supună controlului jurisdicțional al instanței legalitatea și temeinicia ordonanței de scoatere de sub urmărire penală dată de procuror.
Învinuitul nu a formulat o astfel de plângere împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, atitudinea sa procesuală semnificând împrejurarea că acesta a acceptat măsurile dispuse de procuror prin această ordonanță ca fiind juste și conforme normelor legale în materie.
În atare condiții, judecătorul fondului avea obligația de a cenzura legalitatea și temeinicia ordonanței de scoatere de sub urmărire penală doar din perspectiva criticilor și pretențiilor formulate de partea vătămată " ", întrucât aceasta, în propria plângere îndreptată împotriva ordonanței de netrimitere în judecată, nu putea fi privată de minimul de satisfacție pe care-l obținuse prin recunoașterea temeiniciei acuzațiilor sale, în sensul constatării existenței faptelor reclamate și a sancționării acestora.
De altfel, verificând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că așa s-au și petrecut lucrurile în realitate, judecătorul fondului neexercitând controlul judecătoresc asupra ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din perspectiva stabilirii existenței faptelor și a vinovăției învinuitului în săvârșirea lor, întrucât aceste aspecte nu au fost contestate de către învinuit, ci prin hotărârea pronunțată s-a acordat o satisfacție mai semnificativă pretențiilor părții civile.
Drept urmare, pentru a nu aduce atingere principiului neagravării situației în propria cale de atac desemnat prin sintagma "non reforamțio in pejus", a arătat Curtea că nici instanța de apel nu poate exercita controlul judiciar asupra sentinței apelate prin prisma aspectelor care vizează constatarea existenței faptelor, realizarea conținutului constitutiv al infracțiunilor pentru care inițial s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și apoi achitarea în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.1Cod procedură penală sau stabilirea vinovăției inculpatului în săvârșirea acestor fapte, orice soluție care ar viza achitarea pe un alt temei decât cel reținut prin sentința dată asupra fondului cauzei fiind de natură să lipsească pe partea civilă de satisfacția deja dobândită în cadrul procedurii întemeiată pe dispozițiile art. 2781Cod de procedură penală, declanșată chiar de către aceasta.
Este adevărat că potrivit art. 2781. 8 lit. c Cod de procedură penală, în cazul admiterii plângerii prin încheiere și reținerii cauzei spre judecare în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și în căile de atac, se aplică în mod corespunzător, ceea ce face ca în cadrul rezolvării acțiunii penale după admiterea plângerii să fie posibilă aplicarea oricăreia dintre soluțiile prev. de dispozițiile art.345 Cod de procedură penală, însă în cazul concret din cauza de față, datorită incidenței regulii "non reforamțio in pejus", aplicabilitatea acestui text de lege trebuie restrânsă în așa fel încât prin soluția pronunțată, părții vătămate a cărei plângere a determinat declanșarea acestei proceduri, să nu îi fie înrăutățită situația, știut fiind faptul că principiul neagravării situației în propria cale de atac reprezintă o derogare de la principiile legalității și aflării adevărului în procesul penal.
Față de considerentele înfățișate în cele ce preced, Curtea a constatat că efectul devolutiv al apelului declarat de inculpat, prin aplicarea regulii "tantum apelatum, tantum devolutum", poartă exclusiv asupra întinderii sancțiunii cu caracter administrativ stabilită în sarcina sa prin sentința apelată și asupra modului de rezolvare a acțiunii civile exercitată de partea vătămată, aceste chestiuni cu privire la care a statuat instanța de fond în favoarea părții civile constituind singurele modificări intervenite în raport cu soluția dispusă de procuror prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală pe care inculpatul nu a înțeles să o conteste.
În ceea ce privește cuantumul amenzii administrative aplicate inculpatului de către instanța de fond în conformitate cu prevederile art. 181Cod penal rap. la art. 91 alin. 1 lit. c Cod penal, aspect necriticat de către inculpat prin apelul declarat, Curtea, din oficiu, a apreciat că acesta reflectă în mod corespunzător criteriile de care s-a ținut seama la stabilirea gravității concrete a faptelor și reprezintă o sancțiune justă, menită să garanteze dobândirea de către inculpat a respectului cuvenit față de valorile sociale ocrotire de lege.
Singurul motiv de apel, dintre cele invocate în mod expres de către inculpat, prin prisma căruia poate fi exercitat controlul judiciar asupra sentinței pronunțate de instanța de fond este acela vizând greșita soluționare a laturii civile a cauzei, prin acordarea de daune morale în favoarea părții civile.
Sub acest aspect inculpatul susține că daunele morale la care a fost obligat față de partea civilă în solidar cu partea responsabilă civilmente nu sunt în nici un fel justificate, iar cuantumul acestora ar crea o îmbogățire fără just temei acesteia.
Examinând cauza, Curtea a reținut, contrar acestor susțineri, că instanța de fond a soluționat în mod temeinic și legal latura civilă a cauzei, întrucât pe de o parte se constată îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie conform art. 998 - 999 cod civil și ale răspunderii comitentului pentru fapta prepusului conform art. 1000 alin.3 Cod civil, în cauză fiind deopotrivă dovedite existența faptei ilicite constând în punerea în circuitul comercial a unor bijuterii purtând însemnele distinctive ale mărcii, existența vinovăției inculpatului ca administrator al societății prin intermediul căreia au fost puse în circuitul comercial astfel de produse contrafăcute, producerea unui prejudiciu de imagine suferit de " " prin încălcarea dreptului la marcă în modalitatea reținută, precum și existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat, și existând totodată și premisele angajării răspunderii solidare a comitentului - SC SRL pentru fapta prepusului său - inculpatul care a acționat în cadrul însărcinărilor pe care le avea în calitatea sa de administrator al acestei societăți, iar pe de altă parte cuantumul daunelor morale acordate părții civile constituie pentru aceasta o satisfacție echitabilă pentru repararea prejudiciului de imagine rezultat din confuzia și neîncrederea ce se putea crea în rândul consumatorilor cu privire la marca protejată, folosită în mod neautorizat asupra unor bijuterii neoriginale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul criticând-o sub aspectul greșitei rețineri în sarcina sa a săvârșirii infracțiunii prev. de art. 83 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998, atâta vreme câte marca nu este protejată pe teritoriul României, cerință esențială pentru existența ca infracțiune a faptei reținute în sarcina sa.
Prin decizia nr. 902/13.03.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, a fost admis recursul declarat de recurentul inculpat împotriva deciziei penale nr.305 din 11 decembrie 2008 Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală, pe care a casat-o și trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În motivarea acestei decizii, instanța de recurs a apreciat critica ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Urmare a plângerii formulată de petenta împotriva ordonanței nr. 676/P/2007 din 18 mai 2007 Parchetului de pe lângă Tribunalul București, de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului, prin încheierea din 12.10.2007 a Tribunalului București - Secția I Penală s-a admis plângerea petentei în temeiul art. 278/1 alin.8 lit. c Cod procedură penală, s-a desființat ordonanța atacată și s-a reținut cauza spre judecare.
Ca atare, actul de sesizare al instanței îl constituie plângerea formulată de petentă, devenită parte civilă în cauza penală, iar instanța a procedat la efectuarea cercetării judecătorești și la rezolvarea acțiunii penale, conform normelor procedurale, întocmai ca și când ar fi fost sesizată cu rechizitoriu, dispozițiile privind judecata în primă instanță și în căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător.
Deci motivarea instanței de apel în sensul că acele motive de apel formulate de inculpat, care vizează latura penală a cauzei, tinzând la reformarea pe fond a soluției din sentința apelată, nu pot fi supuse cenzurii instanței de control judiciar întrucât față de modalitatea în care a fost sesizată instanța și de natura juridică a plângerii în fața judecătorului, își găsește incidență principiul "non reformatio in pejus", considerând apelul inculpatului inadmisibil din acest punct de vedere, este greșită.
Pornind de la această motivare, instanța de apel în mod greșit a procedat doar la examinarea motivului de apel vizând greșita soluționare a laturii civile, prin acordarea de daune morale în favoarea părții civile.
Fiind investită cu apelul declarat de inculpat, instanța de apel era obligată, potrivit dispozițiilor privind judecata în apel, să examineze toate cererile formulate de inculpat și motivele invocate, răspunsurile urmând să se regăsească în hotărârea pronunțată, indiferent că acestea vizau latura civilă sau penală a cauzei. Aceasta cu atât mai mult cu cât, unul din motivele de apel invocate vizează inexistența certificatului eliberat de OSIM din care să rezulte că marca este protejată pe teritoriul României, cerință esențială pentru existența infracțiunii prev. de art.83 lit.b din Legea nr.84/1998.
Potrivit art.1 din Legea nr.84/1998 "Drepturile asupra mărcilor și indicațiilor geografice sunt recunoscute și apărate pe teritoriul României în condițiile prezentei legi", iar potrivit art. 4 din aceeași lege "Dreptul asupra mărcii este dobândit și protejat prin înregistrarea acesteia la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci."
Investită cu rejudecarea apelului, după casare, Curtea de APEL BUCUREȘTI - analizând actele și lucrările dosarului - constată criticile ca nefondate, astfel că în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, urmează a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Prin apelul promovat de inculpatul, acesta a criticat hotărârea instanței de fiind sub următoarele aspecte:
a)Condamnarea inculpatului s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.345 Cod procedură penală, instanța de fond neluând în considerare aspectul că marca "" nu este protejată pe teritoriul României - aceasta fiind o cerință esențială a pentru existența infracțiunii prevăzute de art.83 lit.b din Legea nr.84/1998;
-tot astfel, au fost ignorate concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, din concluziile căruia rezultă că bijuteriile găsite în unitate sunt diferite față de originalele mărcii "";
-de asemenea, în cauză, nu s-a avut în vedere că magazinul avea angajați cu contract de muncă și carte de muncă și, în a căror atribuții de serviciu intrau și acelea privind primirea, verificarea și punerea spre vânzare a acestora - fiind încălcat principiul "in dubio pro reo".
Se solicită achitarea sa în conformitate cu dispozițiile art.10 lit. d Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.83 lit.b din Legea nr.84/1998 și în baza art.10 lit.a Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.297 Cod penal.
b)Hotărârea este nemotivată, întrucât instanța de fond nu a abordat toate motivele de apel; astfel, spre exemplu, se are în vedere că nu este motivată săvârșirea infracțiunii prev. de art.297 Cod penal, respectiv arătarea modalității concrete a săvârșirii infracțiunii.
Examinând cauza sub aspectul motivelor de apel promovat de inculpatul, cât și sub celelalte aspecte cerute de dispozițiile art.371 și următoarele Cod procedură penală, Curtea constată apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
a)Potrivit art.345 Cod procedură penală, instanța hotărăște prin sentință asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, achitarea, condamnarea sau încetarea procesului penal, condamnarea pronunțându-se dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Din analiza actelor și lucrărilor cauzei, instanța constată că faptele inculpatului, constând în aceea că, în calitate de administrator al, a pus în circuitul comercial bijuterii purtând semnele distinctive ale mărcii "", producând, astfel, un prejudiciu concret acestei mărci, constituie atât infracțiunea prevăzută de art.83 lit.b din Legea nr.84/1998, cât și cea prev.de art.297 alin.1 Cod penal, în concurs real.
Faptele reținute în sarcina inculpatului sunt pe deplin probate, atât în faza urmăririi penale, cât și la cercetarea judecătorească, inculpatul nefăcând plângere în condițiile art.2781Cod procedură penală față de soluție, respectiv Ordonanța din 18 mai 2007 Parchetului de pe lângă Tribunalul București, din dosarul nr.676/P/2007.
Astfel, apărarea inculpatului, în sensul că pentru reținerea săvârșirii infracțiunii prev. de art.83 lit.b din Legea nr.84/1998 este necesar ca marca "" să fie protejată pe teritoriul României, prin înregistrarea acesteia la OSIM, conform și cu art.1 din aceeași lege, este înfrântă, în mare măsură, prin dispoziția constituțională vizând prioritatea dispozițiilor internaționale, astfel cum a fost statuat prin art.20 alin.(2) din Constituția României, prevăzându-se că "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
Tot astfel, apărarea inculpatului că instanța de fond nu a luat în considerare concluziile raportului de expertiză, din care rezultă că bijuteriile confiscate nu sunt identice cu cele aparținând mărcii "", este pur formală, atâta timp cât se face vorbire de această expertiză și se concluzionează că bijuteriile în cauză sunt imitații "", putând induce în eroare un client obișnuit, dar neavizat.
Cu privire la încălcarea principiului "in dubio pro reo", în sensul că punerea în circuitul comercial a bijuteriilor - imitații "" - au săvârșit-o angajații inculpatului, Curtea are în vedere că inculpatul, în calitate de administrator al - are plenitudine sub aspectul răspunderii penale, acesta având obligația unei minime diligențe pentru verificarea produselor și expunerea la vânzare numai a celor apte din punct de vedere legal.
b)În raport de toate aceste considerente, Curtea constată ca nefondat și motivul de apel vizând aspectul nemotivării hotărârii atacate, atâta timp, cât aceasta respectă cerințele dispozițiilor art.354-358 Cod procedură penală.
Din cuprinsul hotărârii instanței de fond rezultă modalitatea săvârșirii infracțiunii de către inculpat și reținută ca atare, respectiv expunerea spre vânzare a bijuteriilor - imitații "" - art.297 alin.1 Cod penal.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea constată că aceasta este soluționată corespunzător, atât din punct de vedere legal, cât și sub aspectul temeiniciei, apelul apărând ca nefondat și din această perspectivă.
Astfel, în cauză fiind îndeplinite cumulativ condițiile reținerii răspunderii civile delictuale, pentru fapta proprie (fapta ilicită, vinovăția inculpatului și existența legăturii de cauzalitate între acestea - art.998 -999 Cod civil), cât și cele ale răspunderii comitentului pentru fapta prepusului (art.1000 alin.3 Cod civil) cuantumul daunelor morale constituind o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul de imagine produs firmei și mărcii "".
Față de aceste considerente, nefiind identificate temeiuri care să atragă desființarea hotărârii atacate, Curtea, în temeiul art.379 pct.1, lit.b Cod procedură penală, va respinge - ca nefondat - apelul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 658/06.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact.
Ex.2
Red.--
Președinte:Mihai OprescuJudecători:Mihai Oprescu, Viorel Adrian Podar
