Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 326/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 2475/2009)
SENTINȚA PENALĂ NR.326
Ședința publică de la 10 noiembrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Moroșanu Raluca
GREFIER: - -
**************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea cauzei penale ce are ca obiect plângerea formulată de petentul în contradictoriu cu intimații, împotriva Rezoluției nr. 282/P/2008 din data de 17 septembrie 2009, adoptată de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE - Serviciul Teritorial București.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit petentul precum și intimații, .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta DIRECȚIEI NAȚIONALE ANTICORUPȚIE solicită a se dispune respingerea plângerii formulate de către petent ca nefondată în baza art.278 ind.1 alin.8 lit.a Cod pr. penală, apreciind că soluția dispusă în cauză, confirmată ulterior prin rezoluția procurorului șef de serviciu, în temeiul art.10 lit. Cod pr penală este o soluție legală și corectă, temeinic motivată, întrucât din verificările efectuate în cauză nu au rezultat date și indicii în sensul că intimații din prezenta cauză ar fi comis vreuna dintre faptele la care face referire denunțătorul în sesizarea sa, au fost efectuate toate verificările posibile, în denunțul formulat nu s-a indicat nici unul dintre mijloacele de probă din care ar putea să rezulte eventualele fapte la care acesta face referire, astfel apreciază că soluția este legală și temeinică, solicitând a se dispune respingerea plângerii ca nefondată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 23.10.2009 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI petentul a formulat plângere, întemeiată pe dispozițiile art. 2781.C.P.P. solicitând desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă cu privire la numiții, .
În motivarea plângerii petentul a arătat că a formulat plângere cu privire la soluție și la procurorul șef al unității de parchet, la data de 29.09.2009, însă nu a primit nici un răspuns în termenul legal.
Petentul arată că a solicitat verificarea averilor intimaților, și a numitului G, care comite infracțiunea de trafic de influență pe lângă polițiști pentru ca anumite persoane să beneficieze de carnet de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice.
Petentul solicită începerea urmăririi penale împotriva intimaților, ce au calitatea de polițiști, și împotriva cărora nu s-a efectuat nicio cercetare.
Curtea a efectuat demersuri în vederea atașării dosarului de urmărire penală fiind înaintat de parchet dosarul nr. 282/P/2008.
Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, Curtea reține următoarele:
La data de 24.09.2009 i s-a comunicat petentului soluția în dosarul nr. 282/P/2008 al DNA - Serviciul Teritorial București - prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la intimații, .
Împotriva acestei ordonanțe persoana vătămată a formulat plângere în temeiul art. 2781.C.P.P. iar aceasta a fost soluționată de procurorul șef de secție de la DNA - Serviciul Teritorial București.
Petentul a formulat plângere împotriva mai multor persoane, având calitatea de polițiști, plângere care a fost înregistrată la - Biroul Anticorupție pentru Județul G și ulterior înaintată DNA - Serviciul Teritorial București.
În cauză au fost efectuate cercetări de DNA - Serviciul Teritorial București.
S-a reținut că în conținutul denunțului petentul a arătat că agenții de poliție, și din cadrul Serviciului Poliției Rutiere G, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, rețin permisele auto ale conducătorilor auto ce încalcă prevederile legale în domeniul circulației rutiere iar șeful serviciului, comisarul șef, aprobă reducerea perioadei de suspendare a permiselor auto conducătorilor auto cărora le este reținut permisul, în schimbul unor sume de bani pe care le primește de la persoanele în cauză prin intermediul ofițerilor de poliție, și.
S-a mai arătat în plângere că intimatul a primit de la numitul G, instructor auto, diverse sume de bani prin intermediul ofițerilor de poliție anterior menționați, pentru a reduce perioada de suspendare a permisului auto pentru mai multe persoane, iar mai mulți cursanți școlarizați de numitul G au obținut ușor permisele de conducere auto întrucât au oferit ofițerilor examinatori, din cadrul Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule G, prin intermediul acestuia, sume de 100 euro pentru promovarea probei practice și 1500 euro pentru promovarea probei teoretice.
La dosar a fost conexată și plângerea formulată de petent împotriva numiților și.
Procurorul a constatat că în plângerile sale petentul nu a indicat nici un mijloc de probă ce ar putea fi administrat în dovedirea situației de fapt cu privire la care a formulat plângerea.
Procurorul a procedat la audierea petentului, în vederea stabilirii probatoriului pe care acesta îl poate indica, însă petentul a arătat că are cunoștință de aceste aspecte de la numita "", fostă secretară în cadrul Poliției Rutiere G, despre care menționează că a decedat.
Au fost audiați intimații și identificate persoanele care au beneficiat de reducerea termenului de suspendare a permisului auto în perioada 1.- - 30.10.2008, fiind identificate un număr de 292 de persoane care au fost audiate prin sondaj. Atât intimații cât și aceste persoane au arătat că nu au pretins, respectiv oferit sume de bani în acest scop.
Au fost identificați cursanții școlii de șoferi aparținând numitului G, aceștia arătând că nu le-a fost pretinsă nicio sumă de bani pentru obținerea permisului auto.
Nici referitor la plângerea formulată împotriva intimaților și denunțătorul nu a putut indica vreo probă, la fel și cu privire la plângerea formulată împotriva intimaților și
Având în vedere faptul că aspectele reclamate de petent nu au fost probate, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 228 al. 4 rap. la art. 10 lit.a față C.P.P. de, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 254 al.1 rap. la art. 6,7 al.1 din legea 78/2000 și art. 257.Cod Penal rap. la art. 6,7 al.3 din legea 78/2000; neînceperea urmăririi penale cu privire la și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 254 al.1 rap. la art. 6,7 al.1 din legea 78/2000; neînceperea urmăririi penale față de, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 254 al.1 rap.Cod Penal la art. 6,7 al.1 din legea 78/2000 și neînceperea urmăririi penale față de sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 255.Cod Penal rap. la art. 6,7 al.1 din legea 78/2000 și art. 257.Cod Penal rap. la art. 6,7 al.3 din legea 78/2000, întrucât faptele nu există.
Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere petentul, plângere ce a fost soluționată prin Rezoluția din data de 23.10.2009 a procurorului șef al Serviciului Teritorial București din cadrul DNA, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată, deoarece probele administrate în cursul cercetărilor nu au evidențiat existența infracțiunilor de corupție sesizate.
Potrivit art. 278/1 după C.P.P. respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Plângerea formulată de petent în termenul prevăzut de lege nu este întemeiată.
La o simplă verificare și lectură a dosarului nr. 282/P/2008 se constată că organele de urmărire penală au efectuat toate demersurile necesare în cauză. Procurorul a procedat la audierea petentului, a intimaților, a presupușilor martori în cauză, a verificat numele persoanelor care au beneficiat de reducerea duratei suspendării permiselor de conducere și a persoanelor care au obținut permisul de conducere, fără ca în cauză să apară indicii cu privire la comiterea infracțiunilor prev. de art. 254 și 257.Cod Penal cu raportare la disp. Legii 78/2000.
După cum corect a reținut procurorul, petentul nu a putut indica vreo probă cu privire la susținerile sale, cu excepția faptului că are cunoștință de aspectele reclamate de la o persoană decedată, care nu mai poate fi audiată în cauză.
În lipsa unor probe indicate de denunțător, în mod corect a procedat procurorul la verificarea situației de fapt, prin administrarea de probe din oficiu, însă nu au apărut elemente de natură să conducă la o soluție de începere a urmăririi penale.
De altfel, nici în plângerea adresată Curții de Apel, petentul nu a precizat ce alte acte de urmărire penală ar putea fi efectuate în plus față de cele deja efectuate, și a atașat o fotografie fără relevanță în cauză, precum și o adeverință în copie, eliberată intimatului G, fără legătură cu dosarul de urmărire penală nr. 282/P/2008.
În aceste condiții, soluția de neîncepere a urmăririi penale emisă în dosarul nr. 282/P/2008 este legală și temeinică.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul împotriva Rezoluției nr. 282/P/2008 din 17.09.2009 emisă de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial București și a Rezoluției nr. 1064/II-2/2009 emisă la 23.10.2009 de procurorul șef al Serviciului Teritorial București - DNA.
În baza art. 192 al.2 va C.P.P. obliga petentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul împotriva Rezoluției nr. 282/P/2008 din 17.09.2009 emisă de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial București și a Rezoluției nr. 1064/II-2/2009 emisă la 23.10.2009 de procurorul șef al Serviciului Teritorial București - DNA.
În baza art. 192 al.2 obligă C.P.P. petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.11.2009.
Președinte Grefier
Red. MR/4 ex
27.11.2009
Președinte:Moroșanu RalucaJudecători:Moroșanu Raluca