Infracțiuni la legea privind mărcile și indicațiile geografice (legea 84/1998). Decizia 32/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.32/
Ședința publică de la 19 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Avram
JUDECĂTOR 2: Mița Mârza
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, inculpatul și partea civilă AG SPORT - prin mandatar, împotriva sentinței penale nr. 109 din 7 martie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL GALAȚI.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13 martie 2009 și s-au consemnat în încheierea din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 19 martie 2009.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra apelurilor penale de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 109/F/7.03.2008 a Tribunalului Galați, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod pr.penală, raportat la art. 10 lit.1Cod pr.penală, s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.83 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
S-au respins ca nefondate pretențiile civile formulate de părțile civile " Internațional." prin reprezentant legal Societateas Civilă de Avocați " și Asociații " B, " AG Sport " prin reprezentant legal & și " AG " prin mandatar autorizat SA
În baza art. 118 lit. a Cod penal raportat la art. 11 alin. 1 lit.c și alin. 2 din OUG nr. 100/2005 s-a dispus confiscarea specială a celor 92 perechi de pantofi sport.
S-a făcut aplicarea art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. d Cod pr.penală.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul este administrator la firma SC SRL G, având ca obiect de activitate comerț cu amănuntul în magazine specializate și standuri. Deși societatea sa are trei puncte de lucru în Complexul Comercial, a luat hotărârea infracțională să comercializeze produse contrafăcute (articole de încălțăminte) în calitate de persoană fizică în târguri și piețe.
Astfel, fiind în posesia mai multor perechi de pantofi sport care purtau mărci de notorietate (, și ), achiziționate în luna august 2005, de la o persoană necunoscută din G, inculpatul le-a oferit spre vânzare în "" din
În data de 23.09.2006, inculpatul a oferit spre vânzare pantofi sport aparținând mărcilor menționate la prețul de 25 lei RON perechea.
Întrucât a constatat că " afacerea merge bine" inculpatul s-a prezentat cu același scop în din G, și în data de 24.09.2006, cu ocazie cu care a fost depistat de organele de poliție.
În urma inventarierii articolelor de încălțăminte expuse la vânzare, organele de poliție au identificat următoarele produse:
-41 perechi pantofi sport marca
-29 perechi pantofi sport maca
-22 perechi pantofi sport marca
Pentru aceste produse inculpatul nu a putut prezenta certificate de calitate și declarația de conformitate, recunoscând faptul că le-a achiziționat la 18 lei RON perechea cunoscând totodată că sunt contrafăcute.
S-a apreciat că raportat la modalitatea de comitere a faptei, la împrejurările în care aceasta a fost comisă dar și la elementele ce caracterizează persoana inculpatului (aflat la primul conflict cu legea penală și afișând o atitudine procesuală sinceră ) că în cauză nu se justifică o reacție de natură penală o pedeapsă apărând în această situație ca o sancțiune exagerată pentru o faptă care nu prezintă un real pericol social.
În privința laturii civile a cauzei, instanța a reținut că părțile vătămate s-au constituit părți civile în termenul legal prev. de art. 15 alin.2 Cod pr.penală după cum urmează: Ag Sport reclamând un prejudiciu total de 4350 euro( din care 1450 euro este prejudiciu moral) Ag reclamând un prejudiciu cert de 12300 lei iar Internațional s-a constituit parte civilă pentru suma de 7000 RON.
S-a reținut, raportat la aceste prejudicii, că titularii mărcilor nu au investit resurse materiale pentru confecționarea produselor contrafăcute și nu au înregistrat cheltuieli de producție, astfel că nu se poate reține că titularii mărcilor ar fi suportat vreun prejudiciu care să consiste în vreun beneficiu nerealizat.
În privința prejudiciilor morale reclamate, instanța a reținut de asemenea că inculpatul nu a adus vreun prejudiciu de imagine atâta timp cât s-a demonstrat că cei care au achiziționat de la acesta nu au fost victimele vreunei confuzii.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI, inculpatul și partea civilă AG Sport prin mandatar, avocat în cadrul Baroului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Parchetul a susținut că soluția este nelegală întrucât instanța a omis să aplice inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii și netemeinică sub aspectul achitării, apreciindu-se că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii deduse judecății, fapta prezentând pericol social în raport de natura sa precum și a prejudiciului ( cel puțin de imagine ) adus părților civile.
Inculpatul a criticat sentința pentru nelegalitate susținând că temeiul legal al achitării era cel prevăzut de art. 11 pct. 2 lit.a Cod pr. penală, raportat la art. 10 lit. d Cod pr.penală și nu cel avut în vedere de instanță.
Partea civilă AG Sport a susținut că în mod greșit instanța a dispus achitarea inculpatului și a respins pretențiile civile, atât timp cât fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 83 alin. 1 lit.b din Legea nr. 84/1998 și sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
S-a solicitat admiterea apelurilor, desființarea sentinței penale atacate și în rejudecare pronunțarea unei noi hotărâri, în considerarea motivelor de apel invocate.
Analizând cauza prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. 2 Cod pr.penală, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 84/1998 drepturile asupra mărcilor și indicațiilor geografice sunt recunoscute și apărate pe teritoriul României, constituind infracțiune conform prevederilor art. 83 alin. 1 lit. b din același act normativ, punerea în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
Cu procesul verbal de constatare nr.1846/P/2006, planșa fotodemonstrativă, înscrisurile prin care au fost ridicate și depuse la camera de corpuri delicte a Ga 92 perechi de pantofi sport, plângerile celor trei părți vătămate constituite părți civile, declarațiile martorilor G, și, coroborate cu recunoașterea inculpatului atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, s-a făcut dovada că la data de 23.09.2006 și respectiv 24.09.2006, inculpatul a oferit spre vânzare, fără drept, în talciocul din Municipiul G, bunuri (pantofi tip sport) care nu prezentau elementele de originalitate și siguranță ale produselor originale, dar erau inscripționate cu mărcile părților vătămate, și, mărci înregistrate și deci, protejate legal.
Se constată așadar că fapta reținută în sarcina inculpatului există și a fost comisă cu vinovăție, acesta cunoscând că bunurile comercializate sunt contrafăcute.
Dar, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei ( vânzarea unor produse contrafăcute la prețuri modice, timp de două zile într-un talcioc, locație frecventată de un segment al populației cu venituri reduse, neinteresată de originea ori de proveniența produselor ci de prețul scăzut, accesibil al acestora, inculpatul neprezentându-le ca fiind originale ), scopul urmărit ( obținerea unui câștig modic prin comercializarea pantofilor tip sport la un preț cu puțin peste cel plătit la achiziție) precum și datele care caracterizează persoana inculpatului ( necunoscut cu antecedente penale, integrat din punct de vedere social fiind căsătorit și având în întreținere un copil minor ), în mod corect tribunalul a apreciat că fapta, astfel cum a fost reținută, nu reliefează un pericol social concret suficient pentru aoc aracteriza ca infracțiune.
Se constată așadar că în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză se justifică aplicarea dispozițiilor art. 181Cod penal, inculpatul aducând prin fapta sa o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală, faptă care, prin conținutul său, este lipsită în mod vădit de importanță.
Cum titularii mărcilor nu au investit resurse materiale pentru confecționarea produselor contrafăcute și nu au suportat alte costuri, fiind puțin probabil că în lipsa produselor contrafăcute segmentul de populație cu venituri reduse să se fi aprovizionat cu încălțăminte tip sport originală, la prețurile ridicate practicate pentru asemenea bunuri și cum în cauză nu s-a făcut nicicum dovada că prin oferirea spre vânzare a produselor în discuție inculpatul ar fi creat vreo confuzie în rândul cumpărătorilor și astfel să fi adus un prejudiciu material sau de imagine titularilor mărcilor înregistrate, în mod corect prima instanță a respins ca nefondate pretențiile civile formulate în cauză.
Pentru toate aceste considerente apelurile declarate de inculpatul și de partea civilă AG Sport vor fi respinse ca nefondate.
Se constată însă că instanța de fond a omis să aplice inculpatului una din sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute de art. 91 Cod penal, încălcând astfel dispozițiile art. 181alin. 3 Cod penal.
Acest din urmă considerent va conduce la admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI, în condițiile art. 379 pct. 2 lit. a Cod pr.penală.
Pe cale de consecință sentința penală apelată va fi desființată în parte și în rejudecare, în baza art. 181alin. 3 Cod penal și art. 91 lit. c Cod penal se va aplica inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii într-un cuantum care să conducă la realizarea scopului preventiv și punitiv al sancțiunii.
Restul dispozițiilor sentinței atacate vor fi menținute.
Văzând și disp.art. 192 alin. 2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI împotriva sentinței penale nr. 109/7.03.2008 a Tribunalului Galați.
Desființează în parte sentința penală nr. 109/7.03.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
În baza art. 181alin.3 Cod penal și art. 91 lit. c Cod penal, aplică inculpatului (fiul lui și, născut la data de 12.08.1973 în S, CNP - -, domiciliat în G,- și în G,-, - 5,. 17 ) sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
RESPINGE, ca nefondate apelurile declarate de inculpatul și de partea civilă AG SPORT, prin mandatar, cu sediul ales în B, sector 5,-.
Obligă pe inculpatul și pe partea civilă apelantă la plata către stat a câte 100 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru apelantul inculpat, apelanta parte civilă Ag Sport și partea responsabilă civilmente SC SRL G,-.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - Grefier,
- -
Red. /09.04.2009
Tehnored./16.04.2009/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Ion AvramJudecători:Ion Avram, Mița Mârza