Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 205/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 205/

Ședința publică din data de 23 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător

JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu

JUDECĂTOR 3: Liviu

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 19/A din 27 ianuarie 2009 Tribunalului Galați.

La apelul nominal a răspuns pentru recurentul inculpat av. -, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 1358/16.03.2009 emisă de Baroul Galați.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul recurentului inculpat susține că acesta a formulat recurs împotriva sentinței penale nr. 1531/2008 a Judecătoriei Galați și a deciziei penale nr. 19/2009 a Tribunalului Galați, criticându-le ca nelegale și netemeinice.

Recursul este întemeiat pe disp. art. 3859pct. 14 Cod procedură penală.

Apreciază că recursul este fondat, motiv pentru care solicită să fie admis, ca atare, să se caseze hotărârile pronunțate în cauză, și în rejudecare, să se dispună achitarea inculpatului în bata art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.1Cod procedură penală coroborat cu disp. art. 18 Cod penal, respectiv, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În motivarea acestei cereri, solicită să se aibă în vedere că inculpatul a condus autoturismul pe drumul de centură, pe timp de noapte, la orele 2310, pe o porțiune foarte mică de drum. Apreciază că este vorba de o faptă lipsită de pericol social pentru că la acel moment fluxul autoturismelor este aproape inexistent, iar în zonă nu există treceri pietonale. Față de aspectele învederate, consideră că nu s-a pus în pericol nici siguranța persoanelor și nici siguranța circulației publice.

Pentru aceste considerente, apreciază că instanța de recurs poate să dispună în cauză o soluție în sensul solicitat.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că recursul este nefondat.

Instanțele au reținut corect vinovăția inculpatului și au apreciat că pentru infracțiunea săvârșită se impune aplicarea unei pedepse.

Consideră că instanțele au avut în vedere modalitățile în care fapta a fost săvârșită. Astfel, inculpatul a condus autoturismul noaptea, pe o distanță care nu este mică, așa cum s-a susținut, fiind vorba de o distanță de 800. De asemenea, s-a avut în vedere persoana inculpatului, care este recidivist postexecutoriu, precum și poziția sa procesuală: inculpatul s-a sustras urmăririi penale și a lipsit și la judecata în fond, fiind prezent doar la un singur termen.

Solicită respingerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1531/19.09.2008 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr- a fost condamnat inculpatul, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev de art. 78 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b pen. în infracțiunea prev de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b pen. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere.

În baza art. 71 alin. 1 și 2.pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza II și lit. b pen.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:

În ziua de 14.05.2006, în jurul orelor 23.10, organele de poliție, în timp ce efectuau serviciul pe drumul de centură din orașul G la intersecția cu Șoseaua, au înregistrat cu aparatul autoturismul cu numărul de înmatriculare -, care circula cu viteza de 99 km/.

Lucrătorii de poliție au oprit autovehiculul și a rezultat că acesta era condus de inculpatul .

Inculpatul nu a putut prezenta organelor de poliție permisul de conducere, însă în urma verificărilor a rezultat că inculpatul nu poseda permis de conducere.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut fapta în cursul urmăririi penale (fila 10) și în cursul cercetării judecătorești (fila 68). Inculpatului nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală deoarece după ce a fost audiat s-a sustras urmăririi penale.

Prima instanță a reținut în drept că, fapta inculpatul de a conduce pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 78 alin 1 din OUG 195/2002 dar, față de modificările legislative intervenite ulterior întocmirii rechizitoriului a dispus, în baza ar. 334.pr.pen, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev de art. 78 alin 1 din OUG 195/2002 în infracțiunea prev de art. 86 alin 1 din OUG 195/2002.

Totodată, în sarcina inculpatului s-a reținut (atât prin actul de sesizare cât și hotărârea instanței de fond) starea de recidivă postexecutorie, prev de art. 37 lit. b pen, având în vedere că anterior acesta fusese condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 344/25.10.1999 a Tribunalului Galați, în baza căreia a fost arestat la data de 09.07.1997 și liberat condiționat la 04.12.2002, rămânându-i neexecutat un rest de pedeapsă de 766 zile închisoare.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termen legal, inculpatul, apreciind-o ca nelegală și netemeinică.

La termenul de judecată din 21.01.2009, apărătorul inculpatului a precizat că deși inculpatul nu și-a motivat apelul, la instanța de fond s-a solicitat achitarea acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a în ref. la art. 10 lit.1pr.pen.

Prin decizia penală 19 din 27.01.2009 a Tribunalului Galațis -a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 1531/19.09.2008 a Judecătoriei Galați.

În baza art. 189.pr.pen, s-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se fie virat către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 192 alin 2.pr.pen a fost obligat apelantul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în apel în sumă de 300 lei, din care 200 lei reprezintă onorariul de apărător.

Pentru a decide astfel, s-au reținut următoarele:

În baza unei analize temeinice a probelor administrate în cauză, în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, s-a apreciat că prima instanță a reținut o corectă situație de fapt, dând faptelor reținute în sarcina inculpatului încadrarea juridică corespunzătoare.

S-a arătat că mijloacele de probă care conturează situația de fapt reținută de instanța de fond sunt următoarele: procesul-verbal de constatare, adresa Serviciului Poliției Rutiere, declarațiile martorilor și, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului pe parcursul întregului proces.

De asemenea, s-a mai reținut că instanța de fond a realizat și o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, conform criteriilor prev. de art. 72.pen, precum și o justă individualizare a modalității de executare a acesteia.

S-a apreciat că cererea de achitare formulată de apărătorul ales al inculpatului, care a considerat că fapta săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, nu va putea fi primită întrucât infracțiunile referitoare la regimul circulației rutiere au ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice, adică pentru securitatea fizică a participanților la traficul rutier și pentru integritatea bunurilor materiale, fiind prin ele însele infracțiuni de pericol.

S-a arătat că nu lipsită de importanță este și împrejurarea că inculpatul se află în stare de recidivă postexecutorie, prev de art. 37 lit. b pen, iar printre criteriile pe baza cărora se stabilește în concret gradul de pericol social al unei infracțiuni se numără și persoana și conduita inculpatului.

Pe de altă parte, s-a mai arătat că din actele dosarului se reține că inițial inculpatul a recunoscut infracțiunea reținută în sarcina sa, după care s-a sustras de la urmărirea penală, neputându-i-se prezenta materialul de urmărire penală, iar în faza cercetării judecătorești s-a prezentat doar la un singur termen (28.03.2008), când de asemenea a recunoscut infracțiunea.

S-a apreciat că pedeapsa aplicată și modalitatea de executare a acesteia au fost individualizate în mod corespunzător de instanța de fond, în funcție de criteriile generale prevăzute de art. 72.pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul.

Deși legal citat, acesta nu s-a prezentat în fața instanței de recurs.

Apărătorul său din oficiu a precizat că recursul vizează netemeinicia hotărârilor pronunțate, solicitându-se achitarea inculpatului în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a în ref. la art. 10 lit. b1 Cod procedură penală coroborat cu art. 181Cod penal. În susținerea recursului promovat s-a precizat că inculpatul a condus autoturismul pe drumul de centură, pe timp de noapte, la acel moment fluxul autoturismelor fiind aproape inexistent, și pe o porțiune mică de drum, motiv pentru care s-a apreciat că se poate vorbi de o faptă lipsită de pericol social.

Recursul formulat e nefondat.

Conform art. 181alin. 1 Cod penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apreciate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social - se arată în alineatul 2 al aceluiași articol - se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

În speță, apreciem că fapta inculpatului nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 181Cod penal, pentru a nu constitui o infracțiune.

Considerăm că instanța a avut în vedere modalitățile în care fapta a fost săvârșită, respectiv, că inculpatul a condus autoturismul noaptea, pe o distanță ce nu e mică, așa cum s-a susținut, fiind vorba de o distanță de 800. De asemenea, s-a avut în vedere și persoana inculpatului, care e recidivist postexecutoriu. Considerăm că dispozițiile art. 181pot fi aplicate și inculpatului cu antecedente penale, însă în asemenea caz, acest element trebuie apreciat cu atenție, în cadrul celorlalte circumstanțe personale ale celui care a comis fapta.

În speță, avem în vedere poziția procesuală a inculpatului care s-a sustras urmăririi penale și a fost prezent la judecata în fond doar la un singur termen iar, ulterior, în căile de atac nu s-a mai prezentat.

Față de toate acestea, apreciem că instanțele în mod corect au reținut vinovăția inculpatului și au apreciat că pentru infracțiunea săvârșită se impune aplicarea unei pedepse.

Întrucât nici după examinarea din oficiu a hotărârilor recurate în limitele prev. de art. 3859alin. 3 Cod procedură penală nu se constată motive care să justifice casarea, recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.

Văzând și disp. art. 189 și 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 14.02.1977 în oraș Tg. B, jud. G, CNP -, domiciliat în comuna Meria, sat, județul G, fără forme legale în G,-, împotriva deciziei penale nr. 19/A/27.01.2009 a Tribunalului Galați (sentința penală nr. 1531/19.09.2008 a Judecătoriei Galați ).

Obligă pe recurentul-inculpat la plata către stat a sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu și va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul Galați.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red.: -10.04.2009

Tehnored. /2 ex./21.04.2009

Fond: Gh.

Apel:,

Președinte:Mariana Cristache
Judecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Liviu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 205/2009. Curtea de Apel Galati