Infracțiuni la legea privind fondul piscicol, pescuit și acvacultură (legea nr. 192/2001). Decizia 462/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 462

Ședința publică de la 23 Iunie 2008

PREȘEDINTE: Onița Dumitru JUDECĂTOR 2: Membri Mihai Marin

- - - - JUDECĂTOR 3: Mirela

- - - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și partea civilă SC - SA, împotriva deciziei penale nr. 69 din 26 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul intimat, asistat de avocat, apărător ales, lipsind partea civilă SC - SRL.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, s-a luat declarație inculpatului în conformitate cu dispoz. art. 38515alin. 2 cod pr.penală, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Procurorul învederează că susține doar netemeinicia deciziei atacate nu și nelegalitatea acesteia, în sensul că, în raport de natura și numărul faptelor comise și atitudinea procesuală a inculpatului, sancțiunea aplicată acestuia nu este suficientă.

A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței numai sub aspectul condamnării inculpatului pentru infracțiunile prev. de art. 561alin.1 lit. f și art. 562alin.1 lit. b din legea nr. 192/2001, hotărârea fiind legală sub aspectul achitării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 562alin.1 lit. a din Legea nr. 192/2001.

A pus concluzii de admitere și a recursului părții civile.

Avocat a solicitat respingerea recursurilor parchetului și părții civile ca nefondate.

Inculpatul, având cuvântul, arată că este nevinovat.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Prin sentința penală nr. 187/ 5 dec. 2007 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr-, în baza art. 562lit. a din legea nr. 192/2001 republicată, a fost condamnat inculpatul la 30.000 lei amendă penală.

În baza art. 562lit. b din același act normativ a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 30.000 lei amendă penală.

În baza art. 20 cp rap. la art. 561litera f din legea menționată a fost condamnat inculpatul la 5.000 lei amendă penală.

În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1 lit. c cp s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 30.000 lei amendă penală.

În baza art. 81,82 cp s-a dispus suspendarea condiționată a executării acestei pedepse pe durată de 1 an ce constituie termen de încercare,

S-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 cp.

S-a luat act că partea vătămată - SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța această sentință, prima instanță a reținut în fapt că, inculpatul a desfășurat activitatea de pescuit din bazinul nr. 1 - M, populată cu crap și C, al cărei administrator este -, reprezentată de .

Judecătoria Corabia, prin sentința penală nr. 611/ 18 dec. 2006 a dispus, în baza art. 11 pct. lit. a cpp rap. la art. 10 alin. 1 lit. a cpp, achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 562lit. a și din legea nr. 192/2001 iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin. 1 lit.1cpp, achitarea aceluiași inculpat pentru fapta prevăzută de art. 20 cp rap. la art. 561lit. f din legea menționată, cu aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 100 lei și obligarea inculpatului la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Prin decizia Tribunalului Olt cu nr. 109/ 25.04.2007, din dosarul nr-, a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia împotriva acestei din urmă sentințe, ce a fost desființată în parte și s-a înlăturat amenda administrativă aplicată dar cu stabilirea unei amenzi administrative pentru ambele fapte penale - în cuantum de 1000 lei.

Prin decizia penală nr. 682 din 3 septembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, a fost admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul O l t; au fost casate decizia și sentința cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la Judecătoria Corabia.

Ca motivație a acestei soluții, Curtea de apel Craiovaa menționat că ambele instanțe nu s-au pronunțat pentru una din faptele penale sesizate, atâta timp cât, în mod greșit, au considerat că, în cazul celei având încadrarea juridică prevăzută de art. 562lit. și din legea nr. 192/2001 există o singură faptă penală deși fiecare din cele două litere ale normei de incriminare prevăd fapte distincte.

Pe baza probelor administrate în cauză, prima instanță a reținut situația de fapt în sensul că, partea vătămată este concesionar al bazinului nr. 1 - M situată pe raza comunei jud. O, bazin care este populat cu din speciile crap și S-a mai reținut că la data de 26/ 27 mai 2006 administratorul societății concesionare însoțit de paznicii ce îi avea angajați, anume martorii și, au efectuat un rond de pază la amenajarea piscicolă menționată. Cu această ocazie aceștia au observat la lumina lanternei că în se afla poziționată o setcă în lungime de circa 40 de metri din plasă monofilament.

Continuând supravegherea bălții, s-a observat că, în jurul orei 3,00, a venit o persoană carem după ce s-a descălțat de cizme, a intrat să scoată setca din apă, după care, administratorul părții vătămate l-a prins pe acesta cu mâna de tricou, i-a luminat fața și l-a identificat ca fiind inculpatul. Administratorul părții vătămate și paznicii au strâns setca monofilament, au aruncat peștii aflați în aceasta în apă, au luat cizmele și ochelarii inculpatului după care, la circa o săptămână, au dus setca la Postul de poliție al comunei.

S-a întocmit un proces verbal constatator de către organele de poliție în legătură cu predarea setcii, a cizmelor și a ochelarilor de către administrator.

Din declarația inculpatului, luată cu ocazia ascultării sale, s-a reținut că acesta a recunoscut că îi aparțin cizmele și ochelarii însă a menționat că aceștia i-au căzut atunci când a fost agresat de către numitul.

Constatându-se că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 562lit.a, 562lit. b și art. 20 rap. la art. 561lit. f din Legea nr. 192/2001, republicată, s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa amenzii penale pentru fiecare din infracțiuni.

La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 cp; în baza constatării pluralității de infracțiuni sub forma concursului real prevăzut de art. 33 lit. a cp s- dispus, în baza art. 34 alin. 1 lit. c cp contopirea pedepselor și constatând că sunt dovedite condițiile prevăzute de art. 81 cp s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei cu un termen de încercare de 1 an.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit poarte civilă.

Inculpatul a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul solicitând, într-o primă teză, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a cod pr.penală iar în subsidiar, aplicarea unei amenzi administrative, conform art. 181cod penal.

Prin decizia penală nr. 69 din 26 martie 2008, a fost admis apelul și desființată sentința în sensul că, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin. 1 lit.1cpp cu aplicarea art. 181cp, a fost achitat apelantul inculpat pentru faptele prevăzute de art. 20 cp rap. la art. 561alin. 1 lit. f și alin. 2 și art. 562alin. 1 lit. din legea nr. 192/2001.

În baza art. 91 lit. cp, s-a aplicat apelantului inculpat amenda administrativă în sumă de 500 lei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin. 1 lit. d cpp,a fost achitat același inculpat pentru fapta prevăzută de art. 562alin. 1 lit. din legea nr. 192/2001.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către intimata parte vătămată SC - SRL cu sediul în comuna jud. O, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat următoarele:

Prima instanță a reținut situația de fapt în mod corespunzător cu probele cu caracter concludent în ce privește faptele penale prevăzute de art. 20 cp rap. art. 561alin.1 lit. f și alin. 2 și art. 562alin. 1 lit. din legea nr. 192 /2001.

Cu privire la prima din aceste două fapte s-a reținut că, actele materiale ale inculpatului realizează acțiunea ce constituie elementul material al laturii obiective al acesteia.

Prin amplasarea în amenajarea piscicolă administrată în calitate de concesionar de către partea vătămată mijlocului său de pescuit, inculpatul a pus în aplicare rezoluția sa infracțională iar fapta sa a fost întreruptă, oprindu-se în forma tentativei datorită intervenției persoanelor menționate mai sus, ceea ce a făcut să nu se producă urmarea materială - deposedarea părții vătămate.

Chiar dacă în setca inculpatului a fost găsită o cantitate de de către reprezentantul părții vătămate, aceasta nu poate fi considerată că a trecut din posesia sau detenția acesteia în aceea a inculpatului atâta timp cât acesta din urmă nu și-a însușit bunul, inclusiv sub aspectul unor acte de dispoziție asupra acestuia. Pe de altă parte, tot sub aspectul condițiilor ce țin de elementul material al laturii obiective s-a constatat că, în cauză, la care se face referire constituie,amenajare piscicolă" în sensul art. 4 lit. c din legea nr. 192/2001, întrucât a făcut obiect al unor investiții din partea concesionarului - parte vătămată în baza efectelor contractului de concesiune nu numai prin lucrări de populare cu puiet dar și prin alte lucrări de acvacultură,așa cum rezultă din înscrisurile prezentate(licență de acvacultură, factură fiscală din 2.04.2005 privind livrarea de puiet de crap și fitofag etc.).

Referitor la cea de a doua faptă penală, concluzia menționată este justificată prin actele materiale ale inculpatului, de deținere uneltei de pescuit din plasă monofilament, acte ce realizează elementul material al acesteia.Au caracter concludent în sensul constatărilor menționate probele rezultând din declarațiile părților în coroborare cu cele ale martorilor dar și cu constatările consemnate în procesele verbale ale organelor de poliție. Sub aspectul laturii subiective a acestor două fapte penale, în raport de conduita inculpatului, s-a constată vinovăția sub forma intenției directe a acestuia, atât sub aspectul intelectiv cât și volitiv.

În mod temeinic prima instanță a înlăturat susținerile inculpatului care a arătat că nu a comis faptele penale menționate.Chiar dacă apelantul - inculpat a făcut această afirmație dar și că nu îi aparțin obiectele menționate mai sus, situația de fapt a fost dovedită cu probele arătate referitoare la identificarea inculpatului de către martori și de către partea vătămată, respectiv prin deposedarea sa de lucrurile folosite la pescuit.

Nu în ultimul rând, trebuie coroborate aceste probe cu cele care dovedesc unele acte de agresiune ale administratorului părții vătămate asupra inculpatului cu ocazia incidentului de mai sus pentru care inculpatul a formulat plângere penale pentru care procesul s-a stins prin împăcarea părților(conform declarației inculpatului de la fila 28 din dosarul nr-în coroborare cu certificatul medico-legal nr. 572/ 2.06.2006 de la fila 19 din dosarul de urmărire penală.) Pe de altă parte, susținerea inculpatului în sensul că nu a deținut vreodată o astfel de plasă este înlăturată pe baza acelorași probe.

Aceiași concluzie s-a impus, pentru aceleași argumente, în ce privește susținerile referitoare la caracterul inadecvat, ca dimensiune, pentru îndeletnicirea de, deoarece probele menționate atestă că mai înainte de fi intrat în spre a scoate setca, inculpatul s-a descălțat.Probele menționate anterior au înlăturat și celelalte afirmații ale inculpatului referitoare la caracterul subiectiv al declarațiilor date împotriva sa, pe motive de răzbunare în legătură cu concesiunea bălții.

S-a reținut netemeinicia sentinței cu referire gradul de pericol social al faptelor menționate așa cum este cerut pentru infracțiunile prevăzute de art. 20 cp rap. la art. 561alin. 1 lit. și alin. 2 și art. 562alin. 1 lit. din legea nr. 192/2001.

Aceasta, deoarece faptele menționate au adus o atingere minimă valorilor apărate prin normele de incriminare și sânt lipsite în mod vădit de importanță, conform art. 181alin. 1 cp. Aceste constatări au la bază criteriile prevăzute de art. 181alin. 2 cp referitoare la scopul urmărit de inculpat,împrejurările comiterii, de urmarea care s-ar fi putut produce,de faptul că legiuitorul acordat un grad de pericol social mai redus acestora atâta timp cât a prevăzut doar pedeapsa amenzii penale și, nu în ultimul rând, conduita inculpatului care nu are antecedente penale.

De aceea s-a reformat sentința în sensul de a dispune achitarea inculpatului în baza art. 10 alin. 1 lit.1cpp cu aplicarea unei amenzi administrative în baza art. 91 lit. c cp. S-a constatat că în ce privește nivelul amenzii administrative nu se pune problema de a fi limitată la amenda administrativă aplicată prin sentința nr. 611/2006 deoarece căile de atac împotriva acesteia au fost în defavoarea inculpatului.

Referitor la fapta prevăzută de art. 562alin. 1 lit. din legea nr. 192/2001 s-a constatat că sentința este, de asemenea, netemeinică în privința existenței infracțiunii în ce privește pe inculpat în calitate de infractor. Constatarea are la bază faptul că nu sânt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, așa cum sunt pretinse de latura obiectivă sub aspectul elementului material.

În acest sens, s-a reținut că, în cauză, nu se pune problema unei activități de, pescuit în scop comercial" în sensul în care este definită de art. 19 din același act normativ:, capturarea peștelui și a altor viețuitoare acvatice prin metode și cu unelte admise de lege,de către personal autorizat, în condițiile legii".

Din observarea situației de fapt, dovedită cu probele cu caracter concludent, având la bază mijloacele de probă menționate, rezultă nu numai că uneltele folosite nu sunt admise de lege(plasă monofilament) dar și că apelantul inculpat nu intra în categoria personalului autorizat în condițiile legii.

În raport de aceste considerente, s- reformat sentința în privința acestei fapte penale, dispunându-se achitarea inculpatului în baza art. 10 alin. 1 lit. d cpp.

Susținerea că, în cauză, în privința acestei din urmă fapte, pe baza constatărilor de mai sus, era necesar să se procedeze la schimbarea de încadrare juridică a faptelor, în sensul de fi menținute doar încadrările juridice pentru care se dispune achitarea în baza art. 10 alin. 1 lit.1cpp este nefondată întrucât există trimiterea expresă în dispozitivul rechizitoriului la această încadrare juridică ce se coroborează cu elementele de motivație menționate în considerentele actului de sesizare care justifică o astfel de dispoziție de trimitere în judecată a inculpatului pentru fapta prevăzută de art. 562alin. 1 lit. din legea menționată.

În privința măsurii confiscării speciale în baza art. 118 alin. 1 lit. b cp a setcii folosită de inculpat s-a constatat că după predarea către organele de poliție aceasta s-a distrus.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lâNgă Tribunalul Olt și partea civilă SC - SRL.

Prin motivele scrise de recurs, astfel cum au fost precizare oral în sensul publică de la 243 iunie 2007, parchetul a susținut netemeinicia deciziei atacate în sensul că, în raport de natura și numărul faptelor comise de inculpat și atitudinea procesuală, sancțiunea aplicată nu este suficientă pentru corijarea și prevenirea pe viitor a unor astfel de fapte.

S-a mai invocat că, buna conduită anterioară săvârșirii faptelor nu este suficientă, în condițiile în care instanța de fond a dovedit clemență prin aplicarea unei amenzi penale, suspendată condiționat.

Nu s-a indicat nici unul din cazurile de casare prev. de art. 3859cod pr.penală.

Partea civilă nu a formulat motive scris de recurs și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a susține calea de atac.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile invocate dar și din oficiu, în limitele prev. de art. 3859alin.3 cod pr.penală, Curtea constată că recursurile sunt nefondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente:

Evaluarea gradului de pericol social concret al unei infracțiuni - fiind consecința aprecierii instanței asupra uneia din trăsăturile esențiale ale infracțiunii - nu poate fi valorificată în recurs, în cadrul nici unuia din cazurile de casare prev. de art. 3859cod pr.penală.

Achitarea inculpatului nu a fost determinată de o situație de fapt greșit stabilită, în sensul pct. 18 de sub art. 3859cod pr.penală ci de aprecierea instanței de apel asupra gradului de pericol social al faptelor comise, care au fost corect reținute.

Eroarea de fapt constă în inexacta oglindire, ca pură stare de fapt, a conținutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, fără vreo imixtiune în domeniul aprecierilor sau raționamentelor; greșeala trebuie să fie, așadar, pe de o parte, esențială, prin aceea că a influențat în mod hotărâtor soluția cauzei și, pe de altă parte, evidentă, neîndoielnică, adică starea de fapt reținută prin hotărârea atacată să fie evident contrară probelor din dosar.

În speță, nu se poate vorbi despre o asemenea eroare, starea de fapt reținută prin hotărârea atacată nefiind consecința unei denaturări evidente, necontestate a probelor ci a aprecierii acestora de către instanța de apel.

Singurul caz de casare din cele expres și limitativ prev. de art. 3859cod pr.penală, prin care se poate valorifica o greșită apreciere a instanței, este cel prevăzut la punctul 14, care se referă în exclusivitate la individualizarea pedepselor dar, în cadrul său, nu se poate aprecia și asupra aplicabilității art. 181cod penal, care are drept consecință aplicare unei sancțiuni cu caracter administrativ, nu a unei pedepse.

De altfel, parchetul nu a invocat nici în scris și nici oral, motivul de casare incident în cauză.

Partea civilă, așa cum s-a arătat mai sus, nu a motivat în termen recursul dar, analizând hotărârea atacată, din oficiu, în conformitate cu dispoz. art. 38510alin.21cod pr.penală, se constată că este legală și temeinică, nefiind afectată de vreunul din motivele de casare prev. de art. 3859cod pr.penală.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 38515pct. 1 lit. b cod pr.penală, se vor respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul O l și partea civilă SC - SA, împotriva deciziei penale nr. 69 din 26 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, ca nefondate.

Obligă recurenta parte civilă la plata a 30 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 iunie 2008.

- - - - - -

Grefier,

Red.jud.OD.

Gh.

IB/01.07.2008

23 iunie2008,

C va încasa de la rec.civ.p. 30 lei cheltuieli judiciare statului.

C va încasa de la int.inc. suma de 150 lei cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Onița Dumitru
Judecători:Onița Dumitru, Membri Mihai Marin, Mirela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni la legea privind fondul piscicol, pescuit și acvacultură (legea nr. 192/2001). Decizia 462/2008. Curtea de Apel Craiova