Infractiuni silvice Spete. Decizia 466/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea 26/1996 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR. 466
Ședința publică de la 23 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mirela Ciurezu Gherghe JUDECĂTOR 2: Mihai Marin
- - - JUDECĂTOR 3: Onița
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror.
.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor privind recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ, împotriva deciziei penale nr. 41 A din 12 martie 2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Gorj, referitor la intimații - inculpați și, dezbateri ce au avut loc în ședința publică din data de 06 iunie 2008, consemnate în încheierea de ședință pronunțată în aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, ca și încheierea din 16 iunie 2008.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
În aplicarea dispozițiilor art. 38514C.P.P. din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 858 din 22 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr. 2179/2006, Judecătoria Tîrgu Cărbunești, rejudecând cauza după desființarea cu trimitere, în baza art. 334 C.P.P. a dispus schimbarea încadrării juridice din inf. prev. de art. 98 alin. 3 cu aplicarea art. 97 alin. 4 din Legea nr. 26/1996, în inf. prev. de art. 98 alin. 3 din Legea nr. 26/1996, privind pe inculpatul.
În baza art. 97 alin. 3 și 4 din Legea nr. 26/1996 cu aplicarea art. 74 raportat Cod Penal la art. 76 Cod Penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 14.03.1945 în comuna, județ G, domiciliat în comuna, sat, județul G, la pedeapsa de 6 luni închisoare, iar în baza art. 98 alin. 3 din Legea nr. 26/1996 cu aplicarea art. 74 raportat Cod Penal la art. 76 Cod Penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art. 33, 34 Cod Penal, s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 6 lunbi închisoare, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă și, potrivit art. 81 Cod Penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, punându-i-se în vedere inculpatului dispozițiile art. 82 și următoarele
Cod PenalÎn baza art. 97 alin. 3 și 4 din Legea nr. 26/1996 cu aplicarea art. 74 raportat Cod Penal la art. 76 Cod Penal, a fost condamnat inculpatului - fiul lui și, născut la data de 15.08.1972 în comuna, județul G, cu același domiciliu - la pedeapsa de 6 luni închisoare, iar conform art. 81 Cod Penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat C.P.P. la art. 10 lit. c C.P.P. s-a dispus achitarea inculpatului pentru art. 98 alin. 3 cu aplicarea art. 97 alin. 4 din Legea nr. 26/1996.
A fost obligat inculpatul la suma de 20.828.570 ROL despăgubiri civile către partea civilă Direcția Silvică Tg. J, plus dobânda legală aferentă.
Au fost obligați inculpații la câte 450 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului, din care, câte 100 lei reprezintă sumele avansate din fondurile Ministerului Justiției pentru onorariile cuvenite avocaților desemnați din oficiu.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt că martorul, în calitate de pădurar la Ocolul Silvic, în ziua de 16 martie 2004, auzind zgomotul produs de o drujbă, precum și un zgomot produs prin căderea de la sol, a întrebat martorul și pe soția acestuia dacă au cunoștință despre persoanele care taie lemne în pădure și, după ce le-a cerut să-i dea un metru, s-a deplasat în pădure, în cantonul 30 pe care îl gestiona, unde a găsit inculpații care tăiau arbori esență și care i-au spus că sunt necesare lemnele pentru reparația bisericii din localitate.
Pădurarul a sesizat imediat organele de poliție, precum și pe șeful de district, însă acesta a sosit abia în ziua de 16 martie 2004, când, împreună cu lucrătorii de poliție, inculpatul și martorul asistent, au efectuat cercetarea la fața locului, unde au constatat că au fost tăiați un număr de 7 arbori care se aflau pe loc și încă 7 arbori care au fost transportați la domiciliul inculpatului, aspect reieșit din urmele lăsate de atelaje pe sol, dar și de existența crengilor depistate în grădina aceluiași inculpat.
Inculpatul a susținut că arborii au fost tăiați cu aprobarea conducerii Primăriei, fiind necesari pentru reparația bisericii din localitatea și, totodată, de pe o suprafață forestieră care ar aparține acestui inculpat, deși, până în momentul respectiv nu se reconstituise dreptul de proprietate, în sensul de a fi pus în posesie cu suprafața respectivă.
În urma probatoriilor administrate, s-a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor arătate, respectiv tăiere și sustragere și a inculpatului numai pentru tăiere.
Trecând la individualizarea judiciară a pedepselor, în aplicarea dispozițiilor art. 72 și următ. Cod Penal, instanța de fond a reținut drept criterii condițiile concrete în care au fost săvârșite faptele, pericolul social al acestora și consecințele produse, valoarea prejudiciului, precum și circumstanțele reale ale inculpatului, care nu au antecedente penale, au avut o poziție sinceră și au folosit materialul lemnos pentru construirea unor schele, în vederea reparării bisericii din localitate.
Probatoriile administrate în cauză, respectiv sesizarea din oficiu, procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de constatare a infracțiunii, adresele privind valoarea prejudiciului creat prin săvârșirea infracțiunilor, raportul de expertiză tehnică, depozițiile martorilor, și, fișele privind cazierul judiciar al inculpaților, precum și declarațiile acestora date la urmărirea penală și în timpul cercetării judecătorești, le-a avut în vedere instanța de fond la stabilirea situației de fapt, la încadrarea juridică și la individualizarea pedepselor aplicate, precum și la soluționarea laturii civile a cauzei în condițiile arătate mai sus.
Împotriva sentinței penale nr. 858 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Tîrgu Cărbunești, au declarat apel, în termen, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tîrgu Cărbunești și inculpații și.
În apelul declarat de către Parchet, este criticată sentința ca fiind nelegală și netemeinică, motivat de faptul că încadrarea juridică este incompletă, cea corectă fiind art. 97 alin. 3 și 4 lit. a din Legea nr. 26/1996 și, în mod greșit a fost achitat inculpatul pentru inf. prev. de art. 98 alin. 3 cu aplic. art. 97 alin. 4 din Lg. 26/1996.
Inculpații au criticat sentința, apreciind-o ca fiind netemeinică, având în vedere că în mod greșit au fost condamnați, deși materialul lemnos a fost folosit la reparația bisericii din localitate.
Prin decizia penală nr. 41 A din 12 martie 2008, pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalului Gorj a admis apelurile Parchetului și inculpaților și, a fost desființată în parte sentința atacată, în sensul că: s-au reținut dispozițiile prevăzute de art. 97 alin. 4 lit. a din Lg. 26/1996; în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.1și C.P.P. art. 181Cod Penal, a fost achitat inculpatul pentru două infracțiuni prev. de art. 97 alin. 3 și 4 lit. a și art. 98 alin. 3 raportat la art. 97 alin. 4 lit. din Legea nr. 26/1996, aplicându-se în baza art. 91 amendă Cod Penal administrativă în cuantum de 300 lei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat C.P.P. la art. 10 lit.1și C.P.P. art. 181Cod Penal, a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 97 alin. 3 și 4 lit. a din Legea nr. 26/1996, căruia, în baza art. 91 Cod Penal, i s-a aplicat o amendă administrativă în cuantum de 150 lei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat C.P.P. la art. 10 lit. c C.P.P. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 98 alin. 3 raportat la art. 97 alin. 3 și 4 lit. a din Legea nr. 26/1996.
A fost înlăturată obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, fiind menținute celelalte dispoziții al sentinței atacate, inclusiv plata la cheltuieli judiciare către stat.
S-a motivat de către instanța de apel că, în raport de elementele prevăzute de art. 181aplicate Cod Penal la speță, nu este realizat pericolul social caracteristic infracțiunilor reținute, iar obligarea inculpatului la despăgubiri nu are nici o justificare, întrucât, Direcția Silvică Tg. nu s-a constituit parte civilă.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, invocând incidența cazurilor de casare prev. de art. 3859pct. 14 și 18
C.P.P.Recursul este nefondat.
Analizând probatoriile administrate în cauză și decizia atacată în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile legale în materie, Curtea reține că inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați inițial pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul silvic.
Potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 181Cod Penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
După cum se poate observa, legiuitorul nu stabilește o prioritate a acestor elemente și nici condiția existenței lor cumulative și nici poziția dominantă a vreuneia dintre ele.
Ori, în speța de față, în condițiile în care suprafața forestieră fusese preluată prin protocol de către Primăria comunei în vederea reconstituirii dreptului de proprietate a cetățenilor comunei, printre care și inculpații, faptul că arborii au fost tăiați de pe suprafețele pentru care inculpații aveau reprezentarea că li se va reconstitui dreptul de proprietate (ceea ce s-a și realizat ulterior), valoarea mică a prejudiciului, scopul pentru care au tăiați arborii - respectiv construirea unor schele pentru repararea bisericii din localitate - și poziția procesuală a inculpaților, în mod justificat instanța de control judiciar a admis apelurile declarate de inculpați și a făcut aplicarea dispozițiilor prev. de art. 181
C.P.P.În ceea ce privește motivul privind greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de sustragere de arbori, acesta este neîntemeiat, întrucât, nu rezultă din nici o probă că ar fi participat la sustragerea și transportul acestora din pădure.
Nici motivul privind soluționarea laturii civile a cauzei nu este întemeiat, întrucât, pe de o parte, Direcția Silvică nu s-a constituit parte civilă, iar pe de altă parte, nu s-a făcut dovada că, în evidențele acesteia s-ar fi creat vreun debit care trebuie să fie recuperat și, în același timp, pe suprafața de pe care au fost tăiați arborii, i s-a reconstituit dreptul de proprietate inculpatului.
Pe cale de consecință, cum susținerile Parchetului nu dau conținut cazurilor de casare invocate, iar la examinarea din oficiu, în limitele prev. de rt. 3859C.P.P. nu se constată alte cazuri de casare, în temeiul dispozițiilor prev. de art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. va fi respins recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ, împotriva deciziei penale nr. 41 A din 12 martie 2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Gorj, referitor la intimații - inculpați și.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. Jud. -
Jud. apel:
.
Dact. 2 ex./ 24 Iunie 2008
-23 iuie 2008 -
- Administrația Finanțelor Publice a comunei, județ G, va încasa de la recurenții-inculpați ȘI, la suma de câte 450 lei cheltuieli judiciare statului, la 300 lei amendă administrativă - și la 150 lei amendă administrativă -.
Președinte:Mirela Ciurezu GhergheJudecători:Mirela Ciurezu Gherghe, Mihai Marin, Onița