Infractiuni la regimul vamal (legea nr.141/1997). Decizia 122/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 122/
Ședința publică de la 19 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Zoița Frangu
JUDECĂTOR 2: Maria Uzună
Grefier - -
Cu participarea Ministerului Public prin Procuror
S-a luat în examinare apelul penal formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva sentinței penale nr.196 din 15 aprilie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul penal nr-, privind pe inculpatulAL, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii la regimul vamal (Legea nr.141/1997) 78 Legea nr. 141/1997, art. 215 cod penal.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 13 noiembrie 2008, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 19 noiembrie 2008.
A,
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin sentința penală nr. 97 din 28 02.2001 pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA in dosarul penal nr. 1215/2000 s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 din Legea 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal.
În baza art. 215 alin. 2 și 5 cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. "a", art. 34 lit. "b" cod procedură penală s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare.
În baza art. 14 cod procedură Penală raportat la art. 998 cod civil inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.519.054.251 ROL și a sumei de 517.518.977 ROL către partea civilă Direcția Generală a Vămilor - Direcția Regională Vamală C, reprezentând neplata taxelor vamale conform adreselor nr. 13505/03.09.1998, 12807/17.08.1998, precum și a majorărilor legale de întârziere aferente calculate conform HG nr. 354/1999.
În baza art. 118 lit. "b" cod penal s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a cantității de 537,500 tone zahar în valoare de 1.599.389.121 ROL indisponibilizată, aflată în custodia SC
Prin decizia penală nr. 246/P din 07.10.2002 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA in dosarul penal nr. 859/P/2002 s-a admis apelul declarat de inculpatul, s-a desființat in totalitate hotărârea apelată și s-a dispus rejudecarea cauzei de către TRIBUNALUL CONSTANȚA pentru judecarea fondului, cu citarea inculpatului.
S-a anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 137/26.03.2001 al tribunalului Constanța si s-a dispus punerea în libertate a inculpatului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul tribunalului Constanța sub nr. 1893/2002 din 16.10.2002.
Prin sentința penală nr. 196/15.04.2008 pronunțată în dosarul - (nr. vechi 1893/2002) TRIBUNALUL CONSTANȚA, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. A cod procedură penală raportat la art. 10 litera "c" a dispus achitarea inculpatului Al- ( ) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit."a" raportat la art. 10 lit. "c" cod procedură penală s-a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. 2, 5 cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 346 alin. 3 cod procedură penală în ceea ce privește acțiunea civilă exercitată de partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală
În baza art. 118 lit. "b" cod penal s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a cantității de 537,500 tone zahăr indisponibilizată și lăsată în custodia SC C, conform ordonanței din 02.09.1998 a Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA sau a sumelor de bani rezultate din valorificarea acestei cantități de zahăr.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Sumele reprezentând onorariul avocatului din oficiu s-a dispus a fi avansate din fondurile Ministerului d e Justiție ca și onorariul de traducător.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La rejudecarea cauzei instanța a procedat la audierea inculpatului, a martorilor din lucrări și la administrarea altor probe.
Inculpatul Al fiind audiat a declarat că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată. Astfel, acesta a susținut că infracțiunile reținute au fost săvârșite anterior venirii sale în România și că de fapt persoana la care se face referire în actul de inculpare că ar fi vinovată de comiterea infracțiunilor este fratele său, numitul .
Inculpatul a mai susținut că numele său real este Al, putând dovedi acest lucru cu actele sale de identitate. A mai arătat că a venit pentru prima dată în România la data de 10.03.2001, obținând statutul de refugiat după 2 - 3 zile. Inculpatul a negat că ar fi declarat cu ocazia depistării sale de către organele de poliție că numele său ar fi.
Referitor la fratele său, numitul, care în prezent este decedat, a susținut că acesta a venit în România în perioada anilor 1995 - 1996 și a stat până la sfârșitul anului 1998 și din câte știe s-a ocupat de comerț.
Pornind de la aceste susțineri ale inculpatului și având în vedere și înscrisurile existente la dosar apreciem că se impune a fi lămurită identitatea acestuia.
Prin actul de inculpare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, susținându-se în înscrisurile depuse la dosar, ulterior, că este vorba despre una și aceeași persoană cu Al.
Din adresa nr.-/03.12.2002 adresată Inspectoratului General al Poliției Române - Institutul de Criminalistică rezultă că amprentele papilare prelevate de la persoanele cu datele Al și aparțin aceleiași persoane.
Din adresa nr.1.901.229/17.03.2006 a - Oficiul Național pentru rezultă numitul Al a depus cerere de recunoaștere a statutului de refugiat la data de 27.03.2001, înregistrată sub nr.11629/c/DD, ocazie cu care a declarat că se numește Al, născut la data de 01.02.1956 în Irak. Cererea sa a fost înregistrată cu "identitate declarată" întrucât nu a prezentat nici un act care să-i ateste identitatea.
Prin sentința civilă nr.1881/22.06.2001 a Judecătoriei Buftea celui în cauză i s-a acordat statut de refugiat în România.
Ulterior, la data de 10.09.2002 Institutul de criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției a semnalat că în urma examinării în banca de date a sistemului s-a constatat că fișa cu impresiunile papilare prelevate numitului Al corespunde, în evidența centrală a amprentelor papilare, cu cele prelevate de la numitul, născut la data de 01.08.1958 în Irak.
Întrucât prin adresa cu nr.1215/22.08.2002, Serviciul de Poliție Port Caî naintat declarația cetățeanului irakian în care acesta recunoaște că numele său real este, fiind înregistrat în evidențe și cu această identitate. Sub această identitate susnumitul nu a depus cerere de recunoaștere a statutului de refugiat.
Din adresa nr.-/30.01.2008 a Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Oficiul Român pentru rezultă că la data de 22.08.2002 C - Serviciul de Poliție Port Cas olicitat efectuarea unor demersuri în vederea obținerii unui document de identitate pentru cetățeanul irakian, fiul lui și, născut la 01.08.1958 în - Irak, care a fost introdus în arestul IPJ C la data de 21.08.2002. Se arată că cel în cauză a fost identificat de Poliția mun. B în data de 20.08.2002, iar în urma verificărilor s-a stabilit că este urmărit general, fiind căutat de
Cu ocazia depistării, s-a stabilit că datele de identitate prezentate cu această ocazie sunt false, susnumitul prezentându-se sub numele de Al, fiul lui și, născut la 01.02.1956 în, Irak, prezentând în acest sens legitimația de ședere temporară pentru cetățeni străini, având calitatea de refugiat, respect seria H nr.-, document eliberat de la data de 06.07.2001 și un permis de conducere internațional cu aceleași date false, nr.12574 din 11.12.2000, eliberat de autoritățile irakiene.
În cuprinsul aceleiași adrese se mai arată că, fiind audiat, acesta a recunoscut că s-a folosit de această identitate falsă în scopul de a se sustrage de la executarea mandatului despre a cărui existență avea cunoștință.
În urma elementelor de identificare( fotografii, semnalmente), cât și propria declarație, s-a stabilit că în realitate adevărata sa identitate este cea pentru care s-a solicitat darea în urmărire generală, arătându-se că cererea de eliberare a unui act de identitate este pertinentă.
Prin adresa nr.-/29.02.2008,a Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Serviciul de Evidență Operativă, rezultă că cetățenii irakieni și Al nu figurează în evidențe, anterior anului 2001, cu intrări/ieșiri în/din România.
Contrar mențiunilor din această adresă, din procesul verbal încheiat la data de 14.08.1998 la sediul Serviciului de Pașapoarte, Evidența și Probleme de rezultă că numitul figura în evidențele serviciului ca aflându-se pe teritoriul României, încă din data de 07.12.1994.
Prin adresa nr.-//06.03.2008 a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Institutul de Criminalistică - Serviciul de Judiciare s-a comunicat că la data de 27.03.2001 a fost amprentat de către Oficiul Național pentru numitul Al, iar la data de 21.08.2002 a fost amprentat de către Poliția Port C numitul.
Din analiza înscrisurilor prezentate mai sus rezultă că în opinia organelor de cercetare penală numele real al inculpatului este, având în vedere solicitarea Serviciului de Poliție Port C adresată Oficiului Român pentru în vederea efectuării unor demersuri în vederea obținerii unui document de identitate pentru cetățeanul irakian.
În opinia instanței însă, numele real al inculpatului este Al, în condițiile în care la data de 27.03.2001, a depus cerere de recunoaștere a statutului de refugiat, fiindu-i eliberată legitimația seria R nr.629/2001 pe același nume.
De asemenea, inculpatul din prezenta cauză a fost condamnat pe numele de Al, prin sentința penală nr.1661/23.12.2004, a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr.4453/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la pedeapsa de 6(șase) ani închisoare, din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 20.11.2007.
După eliberarea din penitenciar inculpatului i-a fost eliberată, de către Oficiul Român pentru, legitimația de ședere temporară seria H nr.-/06.12.2007, cu aceleași date, respectiv Al, fiul lui și, născut la data de 01.02.1956 în Irak.
Pe de altă parte, deși la dosar există copia unei legitimații de ședere temporară, cu seria H nr.16506, emisă pe numele de ( fila 187 vol.I dosar de urmărire penală), nu rezultă organul emitent al acestei legitimații și nici nu s-a făcut dovada că anterior eliberării acestei legitimații a existat o cerere formulată în acest sens de numitul.
De asemenea, pe numele aceleiași persoane s-a mai eliberat o legitimație seria B nr.-, la data de 01.08.1995, în baza pașaportului seria M nr.-. Deși, ar rezulta că persoana cu numele de a intrat legal în România, pe baza pașaportului, din adresa nr.-/29.02.2008, a Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Serviciul de Evidență Operativă, rezultă că această persoană nu figurează în evidențe, anterior anului 2001, cu intrări/ieșiri în/din România.
Totodată, deși există două legitimații eliberate pe numele de, anterior anului 2001, nu rezultă din înscrisurile depuse la dosar că s-a realizat și o amprentare a persoanei cu acest nume, la acel moment.
Se mai reține că, la momentul depistării sale, inculpatul ar fi recunoscut că numele său real este, aspect contestat însă de către acesta, care a susținut că nu ar fi făcut o asemenea susținere.
Deși în înscrisurile depuse la dosar se face vorbire despre existența unei declarații a inculpatului prin care acesta ar recunoaște că numele său real este, nu s-a făcut și dovada existenței acestei declarații.
Pe de altă parte, apreciem că nemotivat se susține că permisul de conducere internațional, găsit asupra inculpatului cu ocazia depistării, eliberat la data de 11.12.2000 de autoritățile irakiene, pe numele de Al, este fals în lipsa unor date concrete pe care să se întemeieze această susținere.
Mai trebuie menționat și faptul că la solicitarea instanței s-a comunicat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție copia tradusă a certificatului de deces al numitului .
Din declarația martorului y El, propus în apărare de către inculpat, rezultă că-l cunoaște pe acesta din anul 2002 și știe că numele său este.
Prin urmare, având în vedere cele expuse mai sus, în opinia instanței numele real al inculpatului este Al.
Instanța a procedat la audierea martorilor din lucrări atât la prima judecată, cât și la rejudecare.
La prima judecată au fost audiați martorii, -, G, C și.
Martorul ( taximetrist) a declarat că în ziua de 03.08.1998 l-a dus cu mașina pe numitul în Portul C pentru a ridica un container, fără să-i precizeze conținutul acestuia. Numitul mai era însoțit de alte persoane, tot cetățeni arabi. A așteptat în mașină între orele 9.00-17.00, timp în care l-a văzut pe discutând cu un cetățean arab care avea un Cielo. Împreună cu și ceilalți doi cetățeni arabi a participat la vămuirea a 2, luând trei saci, unul dintr-un container și doi dintr-un container, pa care i-a dus la mașină, urmând să-i transporte ulterior la restaurantul.
Martorul a arătat că a venit în România în anul 1991, iar din anul 1992 s-a ocupat de activitatea de comisionar pentru patroni români și arabi. Astfel, l-a cunoscut pe numitul pe care l-a rugat să-i procure zahăr, pe care să-l valorifice pentru a face rost de bani. După un timp a fost anunțat telefonic de către care i-a spus că are cunoștință de faptul că ar fi niște zahăr în port, motiv pentru care, cu autoturismul său Cielo, s-a deplasat în La solicitarea lui s-a împrumutat de la numitul de 3000 lei, pentru plata vămii. Ulterior însă, nu a mai primit zahărul întrucât i-a spus că patronul nu mai vrea să vândă, ci caută un loc de depozitare. Cunoscând că are un depozit a luat legătura cu numitul care a fost de o acord să depoziteze zahărul. A arătat martorul că au fost transportate un număr de 20-25 de, contravaloarea transportului fiind achitată la solicitarea lui de către numitul.
Martorul a declarat că în vara anului 1998 lucra la sectorul vamal -C Port. S-a prezentat la el declarantul vamal pentru efectuarea formalităților vamale în ceea ce privește importul unui număr de 20 cu zahăr, lucrarea fiindu-i repartizată de șeful de serviciu. A precizat martorul că marfa a fost introdusă în țară cu scutire vamală pe baza unui certificat de investitor și o declarație pe proprie răspundere a angajatorului, fiind depuse și documentele necesare acordării regimului vamal. Potrivit declarației martorului numitul s-a prezentat însoțit de investitor, care era un cetățean irakian.
Martorul - conducător auto la SC 2S SRL C, a arătat că patronul său i-a transmis că trebuie să efectueze un transport cu, pe ruta C-B, ce conțineau cafea. Martorul a arătat că transportul s-a efectuat la societatea, în aceeași zi fiind transportat încă un container de un coleg al său. A mai precizat martorul că nu cunoaște cine s-a ocupat de vămuirea mărfii și nici cum s-a făcut exact plata, însă este posibil cu ordin de plată.
Martora - casieră la SC Trans Auto SA a declarat că avea ca atribuție încasarea prestațiilor calculate de biroul de expediție. În ziua de 31.07.1998 a venit la ghișeu un cetățean arab care i-a înmânat documentația pentru un număr de 13 încărcate cu zahăr, pentru firma, acesta fiind însoțit și de alți cetățeni, tot arabi. La data de 04.08.1998 și respectiv data de 07.08.1998 s-au mai efectuat operațiuni de plată pentru transporturi de zahăr tot de către un cetățean arab, pentru aceeași firmă.
Martora - - a arătat că în luna octombrie 1997 era angajată la secția -Punct de lucru B Noi în funcția de casier și avea ca atribuție calcularea contravalorii transporturilor. A declarat că la data de 31.07.1998 au fost primite o serie de documente pentru un număr de 12 încărcate cu zahăr, pentru SC, pentru care, împreună cu colega sa, a calculat prestațiile. În acest timp în birou s-au aflat trei persoane, care nu vorbeau corect românește, posibil arabi, care solicitau urgentarea calculelor. După efectuarea calculelor cei trei au achitat contravaloarea la casierie. Aceleași operațiuni au mai fost efectuate la 04.08.1998 și 07.08.1998, pentru un container și respectiv 2, de fiecare dată contravaloarea prestațiilor fiind achitată de un cetățean arab.
Martor - la data de 29.07.1998 a primit dispoziție de la șeful său să efectueze un transport. S-a deplasat la de SOCEP unde a încărcat un container și după efectuarea operațiunilor de vămuire și sigilarea acestuia a plecat spre, unde a ajuns în jurul orelor 22.00-23.00. Aici a fost preluat de un cetățean arab care i-a indicat unde să descarce, constatând că era vorba de saci cu cafea. După descărcare, transportul a fost achitat tot de un cetățean arab căruia i-a înmânat factura. La recunoașterea din fotografii a arătat că, într-adevăr, a indicat două persoane ca fiind cele care au preluat marfa la, fără a fi influențat în vreun fel, dar a menționat că și la acel moment a precizat că nu este sigur.
Martor - a declarat că în luna august 1998 s-a deplasat la depozitele numitului de unde a luat 22 tone de zahăr pe care l-a transportat la societatea soției sale, respectiv SC, având aviz de expediție, urmând ca ulterior să se emită factura. Cu acea ocazie i-a împrumutat numitului suma de 5.000 lei.
Martorul - a declarat că i s-a oferit posibilitatea de a achiziționa o cantitate mai mare de zahăr de la un cetățean arab, numitul. La sosirea mărfii în depozitele sale, a arătat că aceasta a fost evaluată de către organele de poliție, sigilată. Odată cu marfa a primit și avizul de expediție.
Martor - șofer la SC & B C, în luna iunie 1998 încărcat mașina cu cafea și după efectuarea vămuirii a primit o copie de pe declarația vamală, foaia de transport și specificația ui, deplasându-se la depozitul. A menționat că în apropierea depozitului era o instalație de prăjit cafea.
Martorul - șofer la C, a fost anunțat că va efectua un transport la s-a încărcat de la SOCEP, după care s-a deplasat pentru vămuire. Aici a observat mai mulți cetățeni arabi care se agitau, dar nu a văzut ce acte au fost prezentate la vamă. După ce a primit o copie de pe declarația vamală și avizul s-a deplasat la unde a descărcat marfa, respectiv cafea, și i s-a achitat contravaloarea transportului. În apropierea depozitului a observat o instalație de prăjit cafea.
Martora - magaziner comercial la În luna iulie 1998, într-o dimineață s-au prezentat mai mulți cetățeni arabi cu documentația necesară, cărora le-a eliberat mai multe încărcate cu zahăr, după ce au achitat la casierie contravaloarea serviciului efectuat. A mai declarat martora că lucrătorii de poliție i-au prezentat fotografii cu cetățeni arabi, recunoscând pe, cel care s-a recomandat ca fiind patronul, și pe numitul, cel care a ștampilat documentele. Din discuțiile cu aceștia a înțeles că zahărul trebuia să ajungă la o fabrică de biscuiți, deși a fost predat unor persoane fizice.
Martora - la data de 04.08.1998 s-a prezentat la biroul său numitul, cetățean arab, care i-a prezentat documentele pentru 25 cu zahăr. Întrucât nu el era proprietarul mărfii, i-a prezentat o fotocopie a pașaportului proprietarului al cărui nume nu și-l mai amintește, dar pe care l-a precizat la urmărirea penală.
La rejudecare au fost audiați următorii martori:, G, a, C, C, și.
Prin actul de inculpare s-a reținut că în perioada martie-iunie 1998, SC SRL a cumpărat cantitatea de 216.000 kg cafea, inculpatul prezentându-se la autoritatea vamală cu setul de documente pentru efectuarea operațiunilor de vămuire. S-a reținut că a fost ajutat de numitul El, fiind cunoscător al limbii române.
S-a arătat că deși s-au întreprins multiple verificări cafeaua importată nu a fost găsită și u s-a putut stabili modul în care a fost valorificată, stabilindu-se însă că uaf ost supusă unui proces de producție cum susținuse inculpatul că se va întâmpla.
Martorul - nu-i cunoaște numele inculpatului, îl știe doar din vedere, întâlnindu-se de câteva ori; nu cunoaște amănunte în legătură cu operațiunile de import derulate de inculpat; nu a fost în raporturi comerciale cu inculpatul; în perioada 1997-1998 lucrătorii de poliție i-au arătat un document în care figura un cetățean, fiind întrebat dacă este cumva inculpatul, arătând că nu a recunoscut figura acelei persoane văzând pentru prima dată acea fotografie; a intermediat operațiuni de vânzare-cumpărare de zahăr pentru un domn sau.
Martorul - nu-l cunoaște pe inculpat; a transportat o anumită cantitate de cafea, respectiv un container, de la Socep la; documentele au fost întocmite de firma de, respectiv de declarantul vamal, primind declarația vamală și specificația de transport; la depozitul unde a predat marfa și documentele erau numai cetățeni arabi. Martorul a fost audiat și în cursul urmăririi penale, arătând că la poliție i-au fost arătate 4 planșe fotografice, nerecunoscând nici o persoană.
Martorul - a lucrat la SC SRL; a transportat un container de cafea, încărcat la SOCEP, pentru care s-au întocmit formalitățile; a transportat de mai multe ori cafea la diferite destinații; formalitățile pentru drum erau îndeplinite de reprezentantul vamal; din ce ține minte depozitele din apropierea depozitelor aveau mai mulți proprietari; a văzut și cetățeni arabi la acele depozite; pe inculpat nu-l cunoaște și nu crede să-l fi văzut în port sau la depozite; la poliție i-au fost arătate niște fotografii din care, la acel moment a recunoscut o persoană pe care este posibil s-o fi văzut în împrejurări legate de activitatea sa, de exemplu în port; este posibil să fi văzut la depozite o instalație de prăjit cafea, dar la acest moment nu și-a mai amintit cu certitudine.
În declarația dată în cursul urmăririi penale martorul a precizat că la sediul poliției i-au fost arătate 4 planșe fotografice, cu câte 5 fotografii, din care a recunoscut 2 cetățeni arabi care au recepționat marfa la B, unul dintre ei plătindu-i cursa.
Martorul - a primit dispoziție de la patronul său pentru un transport, fiind vorba de cafea; a fost încărcat în port, iar documentele au fost întocmite de către; transportul l-a efectuat la, marfa fiind descărcată de angajații depozitului, care erau cetățeni români; martorul cunoștea că depozitul aparținea unui cetățean arab; a văzut la acel depozit o instalație de prăjit cafea; pe inculpat nu-l cunoaște; la poliție i-au fost arătate fotografii însă nu-și amintește dacă a recunoscut pe cineva, motivând că cetățenii arabi seamănă între ei. Precizăm însă că din declarația dată în cursul urmăririi penale rezultă că i-au fost arătate la poliție 4 planșe fotografice din care nu a recunoscut nici o persoană.
Martorul, controlor vamal, a declarat în cursul urmăririi penale că la efectuarea controlului fizic al mărfurilor nu a fost prezentă nici o persoană din partea firmei importatoare.
Martorul, director la SC SRL C, a declarat că are cunoștință doar despre două importuri cu cafea pentru SC SRL, în ambele situații prezentându-se numitul, care a prezentat un set de documente și care mai era însoțit de un cetățean arab, despre care i-a spus că este patronul societății importatoare. A mai precizat că nu-și amintește nici semnalmentele și nici numele acelui cetățean.
Martora, comisionar vamal la SC SRL, a declarat că a întocmit trei declarații vamale de import a 3 cu cafea pentru SC SRL, din partea căreia s-a prezentat numitul. A mai arătat că de fiecare dată acesta a fost însoțit de patronul firmei, al cărui nume nu-l cunoaște și pe care nici nu l-ar mai recunoaște, persoană care nu s-a implicat în nici un fel în prezentarea documentelor și în efectuarea ulterioară a formalităților de vămuire și expediere.
Martora, comisionar vamal, a declarat că a efectuat formalitățile necesare vămuirii a trei cu cafea pentru firma SC SRL, documentele fiindu-i prezentate de numitul, care era însoțit de un cetățean arab, care s-a legitimat cu legitimație de ședere temporară cu numele de. De asemenea, martora a mai arătat că la poliție i-a fost prezentate mai multe planșe foto, recunoscându-l pe numitul.
Martorul, conducător auto la SC SRL B, audiat doar în cursul urmăririi penale a declarat că a efectuat transportul unui container cu cafea și că la operațiunile de vămuire a fost prezent și un cetățean arab, al cărui nume nu-l cunoaște.
La rejudecare martorul nu a mai fost audiat, însă la urmărirea penală a declarat că la poliție i-au fost arătate mai multe planșe fotografice, din care i s-au părut cunoscute două persoane, însă nu a putut preciza de unde și cum se numesc.
Și martorul a arătat în declarația de la urmărirea penală că i-au fost arătate la sediul poliției 4 planșe fotografice, precizând însă că nu a recunoscut nici o persoană.
Martorul, audiat în cursul urmăririi penale, a declarat că i-au fost arătate 4 planșe fotografice, din care a recunoscut o persoană despre care cunoștea că se numește și care a participat la vămuirea unui container cu cafea pe care l-a transportat la depozitul -
Martorul a declarat în cursul urmăririi penale că a efectuat un transport de cafea pentru firma SC B, la vămuire fiind prezenți doi cetățeni arabi, pe care i-a recunoscut în planșele fotografice ce i-au fost arătate la poliție, arătând însă că nu știe cum îi cheamă.
În procesul verbal încheiat la data de 27 august 1998 cu ocazia deplasării la depozitul din unde au fost descărcare le cu cafea, s-a consemnat că numitul a relatat că din dispoziția lui le cu cafea au fost descărcate noaptea și că personal nu a participat și nu a fost prezent la descărcarea nici unui container.
Aceste susțineri al numitului consemnate în cuprinsul procesului verbal nu sunt confirmate de nici o probă administrată în cauză, mai mult sunt combătute de declarațiile martorilor care au relatat că acesta a fost prezent la operațiunile de vămuire sau la cele de descărcare.
Se mai susține în actul de inculpare că inculpatul s-a prezentat la autoritatea vamală prezentând declarantului vamal mai multe documente, printre care și declarații privind aplicarea prevederilor art.6 și 7 din legea nr.57/1993.
Din raportul de expertiză grafoscopică nr.89532/02.04.1999 rezultă că scrisul olograf ce completează rubricile a trei dintre aceste declarații examinate a fost executat de numitul El.
Este inexplicabil de ce acele declarații au fost semnate de numitul El, în condițiile în care în rechizitoriu se susține că acesta, la solicitarea inculpatului, l-a ajutat doar la realizarea operațiunilor de vămuire. Or, în mod normal în condițiile în care importator era SC SRL, toate documentele ar fi trebuit să fie semnate de către inculpat, martorul neavând nici o calitate în cadrul societății.
Deși se susține că inculpatul s-a prezentat la autoritatea vamală, din declarațiile date de martorii, angajați în acea perioadă la vama Port C și care au efectuat operațiuni de vămuire pentru SC SRL, rezultă că nici unul nu l-a văzut în acele împrejurări pe reprezentantul societății, respectiv pe inculpat.
S-a mai reținut prin actul de inculpare că la data de 29.07.1998, inculpatul s-a prezentat la declarantul vamal SC SRL B - Filiala C, unde a prezentat mai multe documente, solicitând îndeplinirea formalităților de eliberare de sub regim de import a cantității de 322.500 kg zahăr.
Martorul, declarant vamal la SC SRL, audiat la urmărire penală, a declarat că la data de 29.07.1998 s-a prezentat cetățeanul irakian care i-a prezentat mai multe documente pe baza cărora a întocmit declarația vamală de import cu scutire de taxe vamale și TVA, întrucât cantitatea de zahăr importată era destinată producției. A mai arătat martorul că la poliție i-a fost prezentată o planșă fotografică cu patru fotografii din care la poziția 1 l-a recunoscut pe, sens în care s-a întocmit și un proces verbal de recunoaștere.
Martorul - la vremea respectivă era inspector vamal; nu-și mai aduce aminte în mod detaliat faptele petrecute și nici declarațiile date; reține că fusese identificată o declarație vamală privind o anumită cantitate de zahăr pentru care nu fuseseră achitate taxele aferente; nu-și amintește de unde provenea marfa și care era destinația; au fost prezentate documente care permiteau introducerea în țară a cantității de zahăr fără plata taxelor vamale, cu condiția să fi fost destinat producției; a afirmat că documentele prezentate erau reale; ulterior a aflat că marfa fusese vândută chiar din incinta portului; pe inculpat nu-l cunoaște, iar numele de nu-i spune nimic.
Cu toate acestea în procesul verbal de recunoaștere s-a consemnat că fiindu-i arătate un număr de 4 fotografii, martorul a recunoscut fătă ezitare persoana din fotografia nr.1, aflând că se numește.
Contrar celor consemnate în cuprinsul acestui proces verbal, referitor la recunoașterea fără ezitare a persoanei din fotografia nr.1, în declarația dată în cursul urmăririi penale martorul a susținut că i se pare doar că persoana din fotografia nr.1 ar fi una și aceeași cu cea care s-a prezentat la Vama C cu documentele pentru cele 25 cu zahăr.
Martorul, în calitate de controlor vamal, a declarat că, împreună cu comisionarul vamal, a efectuat controlul fizic al celor 25 de cu zahăr, fiind prezent și reprezentantul firmei.
Și în cazul acestui martor, deși în declarația dată a arătat că din fotografiile care i-au fost prezentate i s-a părut că recunoaște persoana din fotografia nr.1, ca fiind cea care a efectuat importul zahărului, în procesul verbal de recunoaștere s-a consemnat că acesta a indicat fără ezitare persoana din fotografia cu nr.1, respectiv pe.
Martora - a lucrat la Bi Noi; pe inculpat nu îl cunoaște; își amintește declarația pe care a dat-o în legătură cu 12 cu zahăr; întocmea chitanțe referitoare la pentru ca acestea să-și urmeze destinația, respectiv pentru a merge la descărcat; au fost 3-4 persoane care au efectuat plata, cetățeni sirieni; nu mai ține minte dacă ulterior au mai sosit și alte, dar în caz afirmativ se urma aceeași procedură; la poliție i-au fost arătate mai multe fotografii, nu-și mai amintește dacă a recunoscut o persoană sau două, precizând însă că nu l-a recunoscut pe inculpat.
Se constată astfel, că deși în cursul urmăririi penale în declarația dată și în procesul verbal de recunoaștere s-a consemnat că martora a recunoscut din fotografiile ce i-au fost prezentate pe numiții și, ca fiind cei care s-au interesat de sosirea lor cu zahăr, în instanță martora a precizat că nu-l cunoaște pe inculpat.
Martora - angajată la Bi Noi - magaziner comercial; nu-l cunoaște pe inculpat și nu-și amintește să fi fost la; își amintește că a dat declarații la poliție în legătură cu 12 cu zahăr, pentru care a întocmit chitanțe completate cu datele corespunzătoare din scrisoarea de trăsură; ulterior se mergea la casierie pentru efectuarea plății de către beneficiari; nu cunoaște care a fost destinația lor; i-au fost arătate fotografii la sediul poliției și din câte își amintește nu a recunoscut pe cineva; cu privire la inculpat nu-și amintește dacă era în vreuna din fotografiile arătate.
În declarația de la urmărire penală aceasta a arătat că din fotografiile care i-au fost prezentate a recunoscut persoana care se interesase de transportul de zahăr și despre care i s-a spus că se numește, fiind întocmit și proces verbal de recunoaștere.
Martora - casier la Bi noi; își amintește că a dat declarații în legătură cu 12 ci zahăr; încasa sumele da bani calculate de către colegele sale; nu-și amintește de către cine a fost făcută plata și dacă a fost făcută de o persoană sau mai multe; la poliție i-au fost arătate mai multe fotografii și nu-și amintește dacă a recunoscut pe cineva; în nici una din fotografii nu era inculpatul.
În declarațiile de la urmărire penală martora a arătat că în fotografiile care i-au fost prezentate la poliție i-a recunoscut pe numiții și, ca fiind persoanele care au achitat taxele calculate pentru transporturile de zahăr.
Martora - a lucrat la punctul B Noi; a dat o declarație în legătură cu transportul unei cantități de zahăr; a participat la o recunoaștere dintr-un album foto; pe inculpat nu și-l aduce aminte, pentru că în biroul său intrau mai multe persoane; cunoaște că la un moment dat a fost vorba despre mai multe cu zahăr; persoanele interesate veneau la biroul său pentru efectuarea calculelor; nu reține dacă pentru toate persoanele s-au prezentat aceleași persoane, dar reține trei persoane, care erau cetățeni arabi; menține declarația de la urmărire penală; când i-au fost arătate fotografiile este posibil să fi recunoscut pe cineva; nu-și amintește dacă a recunoscut o persoană sau două; este posibil ca în acele fotografii să-l fi recunoscut și pe inculpat, dar nu poate susține acest lucru cu siguranță.
În declarațiile date în cursul urmăririi penale a arătat că la poliție, în fotografiile ce i-au fost arătate i-a recunoscut pe și, fiind întocmite și procese verbale de recunoaștere.
Martora - a fost angajată la Bi Noi; a dat o declarație în legătură cu un număr de cu zahăr; a calculat contravaloarea transportului auto pentru toate le, calcul care privea fiecare transcontainer în parte pe chitanțe separate; pentru transportul respectiv s-au prezentat 3-4 persoane, cetățeni sirieni sau irakieni; la poliție i-au fost arătate fotografii, din care a recunoscut o persoană, care i-a înmânat actul de identitate pentru a le trece pe chitanță; pe inculpat nu îl cunoaște.
Din declarațiile date în cursul urmăririi penale rezultă că, fiindu-i arătate mai multe fotografii, martora i-a recunoscut pe cei doi cetățeni arabi care s-au prezentat pentru ridicarea lor cu zahăr, aflând că se numesc și.
Martorul - lucrează la atelierul de reparații utilaj mecanic din stația căi ferate Bi Noi, conducător auto; își amintește că a dat o declarație referitoare la transportul unor cu zahăr; pe baza bonului primit a transportat transD. din Bi Noi la Fabrica de biscuiți; același lucru l-au făcut și colegii săi; nu-și amintește să fi făcut transporturi și la SC; nu avea nici o legătură cu beneficiarii lor; pe inculpat nu îl cunoaște, nu l-a văzut niciodată; i-au fost arătate mai multe fotografii din care părea că una dintre persoane semăna cu magazionerul de la Fabrica de biscuiți care era cetățean român.
În declarația dată în cursul urmăririi penale martorul a arătat că în fotografiile ce i-au fost arătate a recunoscut pe cetățeanul arab care l-a îndrumat la destinație cu le, aflând că se numește.
Martorul, șofer la 16 Februarie, a declarat că a efectuat două transporturi cu cu zahăr, unul la o magazie de pe Str. - și unul la firma RO-. A mai arătat că de toate operațiunile de preluare a zahărului, de dirijare a transporturilor și de plata acestora s-a ocupat un cetățean străin, aflând la poliție că-l cheamă și pe care l-a și recunoscut cu ocazia prezentării mai multor fotografii, fapt consemnat în cuprinsul unui proces verbal.
Martorul, șofer la atelierul de reparații utilaj mecanic Bi Noi, își amintește că a dat o declarație în legătură cu transportul unui transcontainer cu zahăr; nu mai reține unde a efectuat acel transport, este posibil la Fabrica de biscuiți; nu mai știe dacă a făcut un transport sau mai multe; nu-și amintește să fi efectuat vreun transport pentru; nu-și amintește dacă la poliție i-au fost arătate fotografii; pe inculpat nu îl cunoaște.
În declarația dată în cursul urmăririi penale relatat că la poliție i-au fost arătate mai multe fotografii, într-una dintre ele recunoscând pe cel care i-a indicat adresele la care să transporte le cu zahăr, aflând că se numește, fapt consemnat și în cuprinsul procesului verbal încheiat cu ocazia prezentării pentru recunoaștere.
Martorul - a lucrat la SC SRL, fiind conducător auto; își amintește că a transportat un container cu zahăr la Fabrica de biscuiți, unde erau și cetățeni români și cetățeni străini, însă nu-și amintește dacă a efectuat un transport sau două. Pe inculpatul prezent la audierea sa a arătat că nu îl cunoaște.
Martorul - a lucrat conducător auto la Bi Noi. Își amintește că a transportat un transcontainer la Fabrica de biscuiți, însă nu-și amintește dacă a efectuat vreun transport la SC; pe inculpat nu îl cunoaște și nu a intrat în contact cu nici o persoană.
Martorul, șofer la - 16 Februarie, a declarat că a transportat un transcontainer cu zahăr pe nr.225, fiind însoțit de un delegat din partea beneficiarului, iar la destinație marfa a fost preluată de șeful depozitului.
La poliție fiindu-i arătate mai multe fotografii martorul l-a recunoscut pe numitul, despre care a relatat că se ocupa cu dirijarea lor în vedere distribuirii.
Martorul - angajat la SC AUTO B, a arătat că avea ca atribuții transportul unor cu mărfuri pe baza bonurilor pe care le primea. Referitor la transportul unui transcontainer cu zahăr a declarat că l-a efectuat la SC CO, depozit cu mai multe firme; își amintește că a efectuat două transporturi la SC CO și altul în unde era tot un depozit; în timpul operațiunilor de încărcare, transport, descărcare nu a luat legătura cu nici o persoană, totul fiind dirijat;la poliție i-au fost arătate niște fotografii, dar a susținut că nu a recunoscut pe nimeni. Pe inculpatul prezent în instanța a precizat că nu îl cunoaște.
Contrar susținerilor sale, în declarația dată în cursul urmăririi penale relatat că la poliție i-au fost arătate mai multe fotografii în care a recunoscut o persoană, despre care a aflat că se numește și cu privire la care a arătat că era cea care îndruma transporturile cu zahăr.
Martorul, șofer la Trans SRL B, a declarat că a primit dispoziție să încarce un transcontainer cu zahăr, sens în care s-a deplasat la grupa, la macarale, iar de aici a intrat în incinta ui, în fața biroului dirijare unde erau staționate trei remorci și unde a fost descărcat zahărul ambalat în saci și încărcat într-unul din camioane.
Din procesul verbal încheiat cu ocazia recunoașterii rezultă că i-au fost prezentate mai multe fotografii din care l-a recunoscut pe numitul, care era prezent în.
Martorul, șofer la Trans SRL B, a declarat, la rândul său, că a efectuat două transporturi cu mașina în incinta ui la biroul dirijare, unde un cetățean arab, după ce a deschis ușile transD.ui, a dirijat în spatele mașinii un camion în care s-a încărcat zahărul.
Cu privire la cetățeanul arab, în procesul verbal încheiat cu ocazia recunoașterii, s-a consemnat că martorul, cu ocazia prezentării mai multor fotografii, l-a recunoscut într-una din ele pe acest cetățean, despre care a aflat că se numește.
Ceea ce rezultă cu certitudine din analiza declarațiilor date de martorii prezentați mai sus, este faptul că nici unul dintre cei care au fost audiați și în instanță, în prezența inculpatului, nu l-au recunoscut pe acesta.
Este real că unii dintre martori au relatat că în fotografiile care le-au fost prezentate la poliție l-au recunoscut pe numitul, însă în opinia instanței singura concluzie este cea potrivit căreia nu este vorba de una și aceeași persoană cu inculpatul.
Pe de altă parte, ceea ce rezultă și nu poate fi ignorat de către instanță este faptul că majoritatea martorilor l-au indicat pe numitul ca fiind persoana care s-a implicat cel mai mult în operațiunile de vămuire a zahărului, de încărcare, transport și descărcare, fiind și cel care se ocupa de dirijarea transporturilor.
Considerăm că în raport de declarațiile martorilor audiați în cauză nu pot fi reținute ca sincere apărările acestui martor, potrivit căruia nu a făcut altceva decât să-l împrumute cu o sumă de bani pe și să-l ajute la operațiunile de vămuire.
Tot în actul de inculpare s-a mai reținut că inculpatul, la data de 03.08.2008, s-a deplasat în Portul C, la SC " " SRL C în vederea întocmirii formalităților de import pentru 25 cu zahăr, unde se reține că s-a întâlnit cu martorul El care l-a ajutat la prezentarea documentelor. Se mai arată că martora a verificat documentele comerciale și a întocmit dispoziția de livrare, iar a completat declarația vamală.
Audiată, în fața instanței, martora, referent la SC " " SRL C, a arătat că nu-l cunoaște pe inculpat și numele acestuia nu-i spune nimic; este posibil ca în anul 1998 să fi intrat în legătură cu un cetățean arab pe nume, dar nu-și amintește cu exactitate ce s-a întâmplat pentru că la acea vreme se aflau în relații comerciale cu sute de importatori străini.
În declarația dată în cursul urmăririi penale martora a arătat că, în ziua de 04.08.1998, a venit în biroul său un cetățean arab, despre care știa că se numește "", care i-a prezentat mai multe documente pentru vămuirea a 25 cu zahăr. Martora a precizat că deși numitul i-a spus că proprietarul mărfii este pe hol, i-a adus doar pașaportul acestuia, aflând că se numește. Tot din declarația martorei rezultă că cel care a semnat pe adresa tipizată de declarare a documentelor a fost tot numitul, care a aplicat și ștampila societății SC SRL.
Martorul, declarant vamal la SC " " SRL C, a declarat, în cursul urmăriri penale, că la data de 04.08.1998 s- prezentat în biroul său numitul cu un set de documente pentru vămuirea unui număr de 25 cu zahăr, din documente rezultând că zahărul era destinat producției, iar firma importatoare era SC SRL.
A mai arătat că după efectuarea controlului fizic, i-a înmânat numitului declarația vamală, după care le-a înmânat și șoferilor câte o copie. A precizat că a observat un cetățean arab care le indica șoferilor traseul și care i-a fost prezentat la sediul poliției ca fiind.
Martorul, casier la SC " " SRL C, a declarat că în ziua de 03.08.1998 i-au fost aduse documentele firmei SC SRL de către, pentru a calcula taxele pentru serviciile efectuiate, reținând că suma de aproximativ 1.600 lei a fost plătită de numitul.
Martorul, lucrător vamal la Vama C, a declarat în cursul urmăririi penale că a fost solicitat să efectueze controlul documentelor pentru importul a 25 cu zahăr pentru SC SRL, constatând că erau în regulă. La solicitarea sa a arătat că s-a prezentat cel care semnase declarația de valoare în vamă, respectiv numitul, pe care l-a recunoscut și în una din fotografiile ce i-au fost prezentate de lucrătorii de poliție.
Martorul, agent container în cadrul firmei SRL Cad eclarat că în seara zilei de 04.08.1998 a fost sunat de numitul, care i-a solicitat emiterea unei comenzi pentru scoaterea ultimelor 10 cu zahăr, sens în care s-a deplasat în fața porții unde s-a întâlnit cu numitul care era însoțit de un alt cetățean arab, pe care i l-a prezentat ca fiind. A constatat că acesta din urmă avea asupra lui declarația vamală în original și anexa cu cele 25 de. După plecarea lui, a arătat că împreună cu, a mers în birou, unde a făcut copii de pe declarația vamală. Ulterior, după plecarea primelor două a observat că plecase și numitul.
Martorul, controlor vamal la punctul vamal SC " " SRL C, a declarat că în ziua de 03.08.1998, a fost desemnat să efectueze controlul fizic la 25 de cu zahăr, pentru firma SC SRL, fiindu-i înmânat setul de documente. De asemenea, a arătat că a fost prezent și numitul, pe care l-a recunoscut în una din fotografiile ce i-au fost prezentate la poliție.
Martorul - în anul 1998 avea funcția de director la SC SRL C, unde au fost depozitate mai multe cantități de zahăr prin numitul, cetățean arab, necunoscând proveniența exactă a mărfii; la descărcare s-au prezentat organele de poliție marfa fiind confiscată(un număr de 25 de ); nu-l cunoaște pe inculpat și nici numele acestuia.
Din procesul verbal încheiat la data de 05.08.1998 rezultă că în urma deplasării la sediul firmei - SRL, s-a luat legătura cu directorul acesteia, numitul, care a relatat că a primit un telefon de la cetățeanul sirian care i-a propus să-i depoziteze o cantitate de zahăr în depozitul firmei.
Martorul - nu-și mai amintește amănunte vizavi de cantitățile de zahăr, datorită timpului care a trecut; reține însă că a efectuat un transport pentru 20 tone de zahăr, de undeva din zona, de la SC, fiind trimis de numitul; pentru marfă a primit un aviz și urma ca a doua zi să primească și factura, pe care însă nu a mai primit-o pentru că între timp zahărul a fost ridicat de către lucrătorii de poliție; nu-l cunoaște pe inculpat și nu a făcut afaceri cu vreo persoană numită.
Aceste aspecte rezultă și din cuprinsul procesului verbal încheiat la data de 06.08.1998.
Martorul, taximetrist, a declarat că la solicitarea numitului, în ziua de 03.08.1998 a mers în gară de unde l-a luat pe caesta care era însoțit de un cetățean străin și pe care i-a dus la SC SRL. Aici, cei doi au intrat în birouri și după vămuirea ui ce trebuia ridicat, au ieșit și împreună cu in al treilea cetățean străin s-au deplasat în SOCEP, unde au participat la vămuirea a două cu zahăr.
Fiindu-i arătate mai multe fotografii la poliție martorul a arătat că i-a recunoscut pe cei trei cetățeni străini.
În fața instanței martorul a arătat că nu cunoaște informații în legătură cu activitatea comercială a persoanelor care derulau astfel de operațiuni, doar efectua anumite transporturi de la gară în port; o persoană pe care o transporta mai des era numitul, despre care știa că se ocupă cu operațiuni de import de cafea și zahăr; îl recunoaște pe inculpat arătând că l-a transportat și pe el de câteva ori; revine și arată că l-a dus pe inculpat o singură dată, dar nu-i cunoaște numele și nici perioada în care s-a întâmplat acest lucru.
Din procesul verbal încheiat la data de 06.08.1998 cu ocazia verificării autoturismului condus de numitul rezultă că au fost identificate xerocopii ale nr.11271/03.08.1998 pentru importul a 537.000 kg zahăr, destinat SC SRL, dispoziția de livrare din 04.08.1998 privind 25 de cu zahăr, beneficiar fiind SC SRL.
Și din analiza declarațiilor prezentate mai sus, se poate constata că doar doi dintre aceștia au făcut referire la prezența în port a numitului, precizând că l-au recunoscut și în fotografiile prezentate la poliție. Nu rezultă însă, așa după cum am mai arătat că este vorba de una și aceeași persoană cu inculpatul din prezenta cauză.
Ceea ce se remarcă însă este faptul că aproape toți martorii vorbesc de prezența și implicarea în operațiunile de vămuire ale numiților și.
Această implicare se reține chiar și prin actul de inculpare, făcându-se însă mențiunea că aceștia nu au urmărit decât să-l ajute pe numitul, necunoscând caracterul fals al documentelor prezentate.
În opinia instanței, din analiza întregului material probator administrat în cursul procesului penal nu rezultă vinovăția inculpatului Al.
Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Din dispozițiile art.200 Cod.proc.pen. rezultă că probele descoperite și strânse în cursul urmăririi penale nu pot servi drept temei de condamnare, ci numai pentru trimiterea în judecată.
Potrivit art.287 alin.2 Cod.proc.pen. instanța își formează convingerea pe baza probelor administrate. Astfel probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate de către instanță, în cursul judecății, care se desfășoară în condițiile art.289 și art.290 Cod.proc.pen. adică prin administrarea lor în ședință publică, oral, nemijlocit și în contradictoriu.
Instanța trebuie să ajungă motivat la o soluție temeinică și legală numai în urma verificării probelor administrate în cursul urmăririi penale și prin exercitarea rolului activ.
În acest sens se înscriu și dispozițiile art.62 Cod.proc.pen. care prevăd că, în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească pricina, sub toate aspectele, prin probe.
Cunoscând că în materie penală funcționează principiul prezumției de nevinovăție, organul de urmărire penală și instanța de judecată trebuie să desfășoare o intensă activitate probatorie; procurorul nu-l poate trimite în judecată pe inculpat până ce, personal sau prin organele de cercetare penală, nu a strâns probe care stabilesc vinovăția acestuia cu privire la săvârșirea infracțiunii; instanța de judecată nu-l poate condamna pe inculpat dacă nu-și formează convingerea, din probele pe care le administrează nemijlocit în ședința de judecată, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Prezumția de nevinovăție este consacrată explicit în art.23 alin.8 din Constituția României, care prevede că până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată. De asemenea, prezumția de nevinovăție este prevăzută în art.11 din Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de în 1948; în art.6&2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului adoptată în 1959 și în art.14&2 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice din 1966.
Prezumția de nevinovăție trebuie privită în strânsă interdependență și cu celelalte principii ale procesului penal, prevăzute în art.2-6 Cod.proc.pen. respectiv principiul legalității, principiul aflării adevărului, rolul activ al organelor judiciare, garantarea libertății persoanei și a dreptului la apărare.
Pe de altă parte, probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de către instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
În vederea unei complete și juste aprecieri a probelor, autoritățile judiciare au obligația de a lega operațiunea de apreciere cu alte operațiuni ale probațiunii, cum sunt verificarea probelor și administrarea de noi probe, prin care să se înlăture contradicțiile ce există între probe, îndoielile ce se pot ivi, pentru a se putea ajunge, în final, la certitudine. Aprecierea completă și justă a probelor trebuie să se întemeieze pe o analiză minuțioasă a materialului probator și apoi pe o sinteză rațională a evaluărilor făcute, pe examinarea probelor în ansamblul lor.
Plecând de la cele menționate mai sus, se poate constata că ceea ce rezultă cu certitudine din declarațiile martorilor audiați în cursul cercetării judecătorești și care nu poate fi ignorat de către instanță este faptul că nici unul dintre acești martori nu l-au recunoscut pe inculpat, cu excepția martorului care a relatat că-și amintește că l-ar fi transportat pe inculpat o dată cu taxiul, arătând însă că nu-și amintește perioada și nici numele acestuia.
Se susține prin actul de inculpare că unii dintre martorii cărora le-au fost prezentate fotografii la poliție l-au recunoscut în acestea pe numitul. Deși considerăm că procesele verbale întocmite cu ocazia prezentării fotografiilor pentru recunoaștere nu au forță probantă majoră în cauză, în condițiile în care în opinia instanței se impunea ca momentul recunoașterii să fie surprins pe suport fotografic, se poate constata că martorii care în cursul urmăririi penale au declarat că l-au recunoscut în fotografii pe numitul, în instanță au arătat că nu-l cunosc pe inculpat, acesta fiind prezent la audiere.
Apreciem că din probele care au fost administrate în cursul procesului penal nu rezultă că numitul și inculpatul trimis în judecată și care așa după cum am arătat, în opinia instanței se numește Al sunt una și aceeași persoană.
Din nici o declarație nu rezultă că inculpatul trimis în judecată a fost prezent la operațiunile de vămuire, de încărcare și descărcare a lor cu marfă, în cele trei perioade reținute prin actul de inculpare, sau de dirijare a transporturilor.
De altfel, deși se susține că vinovat de săvârșirea infracțiunilor se face numitul, se poate constata că din declarațiile date de majoritatea martorilor a rezultat o implicare deosebită în operațiunile de vămuire și în cele ulterioare ale numiților, El și, care însă nu au fost trimiși în judecată pe considerentul că aceștia nu au cunoscut caracterul ilicit al operațiunilor.
Pe de altă parte, în sprijinul nevinovăției inculpatului Al vine și faptul că nu s-a putut stabili cu certitudine că acesta a venit în România anterior anului 2001, în condițiile în care din adresa nr.-/29.02.2008, emisă de Serviciul Evidență Operativă, din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, rezultă că acesta nu figurează în evidențe, anterior anului 2001, cu intrări sau ieșiri în și din România.
În susținerea convingerii că inculpatul nu se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată avem în vedere și articolul 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care impune, printre altele, ca, în îndeplinirea funcțiilor lor, membrii unui tribunal să nu pornească de la ideea preconcepută că cel trimis în judecată a comis actul incriminat; sarcina probei revine acuzării, care trebuie să ofere suficiente probe care să fundamenteze o eventuală declarație de culpabilitate, iar de situația îndoielnică beneficiază cel acuzat.
Prezumția de nevinovăție nu este înlăturată decât prin certitudinea, dovedită, a vinovăției inculpatului. Dacă această certitudine nu există, prezumția de nevinovăție funcționează și este completată cu principiul că orice îndoială este în favoarea inculpatului.
În termen legal, împotriva sentinței penale nr. 196 din 15.04.2008 pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr- a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA criticând-o pentru nelegalitate.
Motivele de apel vizează:
- greșita achitare a inculpatului ( Al - ) pe baza probelor administrate numai în cursul cercetării judecătorești, după reînregistrarea cauzei la TRIBUNALUL CONSTANȚA, ignorând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale.
- greșita reținere a instanței de fond, că inculpatul nu ar fi una si aceeași persoană cu Al - față de adresa nr. -/30.08.2008 emisă de Oficiul Român Pentru și înscrisurile anexate.
Se solicită ca în baza art. 379 pct. 2 lit. "a" cod procedură penală să se dispună admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând să se pronunțe o nouă hotărâre legală și temeinică.
La Curtea de APEL CONSTANȚA cauza a fost înregistrată sub același număr -.
În apel instanța a procedat la audierea inculpatului Al - în temeiul art. 378 alin. 11cod procedură penală care după înștiințarea acestuia cu privire la dispozițiile art. 322 cod procedură penală a învederat că își menține declarațiile date până în prezent și că înțelege să facă uz de dreptul la tăcere.
Curtea, examinând legalitatea și temeinicia hotărârii penale atacate, în raport de criticile aduse și din oficiu conform art. 371 alin. 1 cod procedură penală și art. 372 alin. 1 cod procedură penală constată că apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi analizate.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA nr. 1179/P/1998 din 30.06.2000 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal și art. 215 alin. 2 și 5 cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. "b" cod penal. În fapt s-a reținut că inculpatul, prin rezoluție infracțională unică, cu ocazia mai multor importuri de cafea și zahar derulate în perioada iunie 1998 - 03 august 1998, în Vama Port Cap rezentat documente ce nu coresp8undeau realității, pe baza cărora s-au întocmit declarații vamale false pe care inculpatul le-a prezentat autorității vamale. În aceleași ocazii, folosindu-se de documente false ce prezentau ca adevărate o faptă mincinoasă s-a sustras de la plata taxelor vamale datorate statului, in sumă totală de 3.892.884.508 ROL.
Din analiza întregului material probator administrat în cursul urmăririi penale, cu ocazia primei judecăți și la rejudecare rezultă că în cauză nu sunt întrunite cumulativ cerințele art. 345 alin. 2 cod procedură penală privind condamnarea inculpatului întrucât, faptele deduse judecății, nu au fost săvârșite de inculpatul Al -.
Astfel, audiat în fata instanței de fond, inculpatul a susținut că se numește Al -, că nu a săvârșit infracțiunile deduse judecății, faptele fiind comise de fratele său - în prezent decedat, care a venit în România în perioada 1995 - 1996 și a stat până la finele anului 1998 efectuând activități comerciale.
Mai arată că a venit in România prima dată la data de 10.03.2001 și nu a declarat la depistarea sa de către organele de poliție că s-ar numi.
În mod corect a apreciat prima instanță că se impune stabilirea cu prioritate a identității inculpatului câtă vreme acuzarea susține că inculpatul este una și aceeași persoană cu Al -, aspect contestat de inculpat.
Susținerea acuzării nu este conformă cu dovezile produse.
Înscrisurile depuse în acest sens, emise de autoritățile statului cuprind informații contradictorii, fără acoperire probatorie, lăsând loc îndoielii. Astfel, dacă din adresa nr. - din 29.02.2008 a Ministerului Internelor și reformei Administrative - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Serviciul de Evidență Operativă rezultă că cetățenii irakieni și Al - nu figurează în evidențe anterior anului 2001 cu intrări - ieșiri din România, din procesul verbal încheiat la Serviciul Pașapoarte - Evidența și Probleme de la data de 14.08.1998 rezultă că numitul figura în evidențele serviciului ca aflându-se pe teritoriul României din data de 07.12.1994.
Pe de altă parte, din adresa nr. -/CD/06.03.2008 a Ministerului Internelor și reformei Administrative - Inspectoratul General al Poliției Române, Institutul de Criminalistică - Serviciul de Judiciare reiese că la data de 27.03.2001 a fost amprentat numitul Al - de către Oficiul Național pentru, iar la 21.08.2008 Poliția Port C l-a amprentat pe numitul.
Din înscrisurile existente la dosar nu rezultă însă că anterior anului 2001 s-ar fi realizat amprentarea numitului cu prilejul eliberării pe numele acestuia a legitimației de ședere temporară în România - seria H, nr. 16506 și a legitimației seria B, nr. - - la data de 01.08.1995.
Totodată, nu s-a făcut dovada existenței declarației prin care inculpatul ar fi recunoscut că numele său real este, astfel cum se susține în adresa nr. 1.901.229 din 17.03.2006 a Oficiul Național pentru, aspect negat de inculpatul Al - prin declarația dată în fața instanței de fond.
De asemenea, lipsită de susținere probatorie este și mențiunea din adresa nr. -/30.01.2008 a Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Oficiul Român Pentru privind caracterul fals al datelor de identitate prezentate cu ocazia depistării inculpatului cuprinse în legitimația de ședere temporară pentru cetățeni străini seria nr. - eliberat de la data de 06.07.2001 și în permisul internațional de conducere nr. 12574 din 11.12.2000 eliberat de autoritățile italiene pe numele Al - - fiul lui și, născut în - Irak la 01.02.1956.
Analizând temeinic și coroborat probele din dosar care vizează identitatea inculpatului, instanța de fond a făcut o justă apreciere a acestora stabilind că numele real al inculpatului este Al -.
Din adresa nr. 1.901.229 din 17.03.2006 a Oficiul Național pentru rezultă că numitul Al - a depus cerere de recunoaștere a statutului de refugiat la data de 27.03.2001 înregistrată sub nr. 1169/ declarând că se numește Al - - născut la 01.02.1956 în Irak fiindu-i eliberată legitimația seria nr. 629/2001 pe același nume.
Prin sentința penală nr. 166 din 23.12.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală - definitivă prin decizia penală nr. 4453/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție reiese că inculpatul Al - a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare.
Din probele administrate mai rezultă că la data de 20.11.2007 instanța de executare a dispus liberarea condiționată a inculpatului, iar la 06.12.2007 Oficiul Român Pentru a eliberat inculpatului legitimația de ședere temporară seria nr. - pe numele Al - - fiul lui si, născut la data de 01.02.1956 in Irak.
Susținerea inculpatului Al - privind decesul numitului este confirmată de existența la dosar a copiei traduse a certificatului de deces.
În cauză, la prima judecată, au fost audiați martorii, -, G, C și.
La rejudecare au fost audiați martorii, G, a, C, C, și.
Din analiza depozițiilor acestora rezultă că marea lor majoritate relatează că operațiunile de primire, vămuire și respectiv distribuire a mărfii s-au făcut de către - sau în prezența - unor cetățeni arabi.
Pe de altă parte, martorii audiați în cursul urmăririi penale care au declarat că îl cunosc pe inculpatul, reaudiați în fața instanței în prezența inculpatului Al - au revenit asupra declarațiilor, arătând că nu-l recunosc pe inculpat.
Toți martorii relatează despre implicarea în operațiunile de vămuire de la declaranții vamali Agenția C și SC " " SRL B - Filiala C și în cele ulterioare, a numiților, El și, față de care nu s-a dispus începerea urmăririi penale și trimiterea lor în judecată.
De altfel, raportul de expertiză grafoscopică nr. 89532/02.04.1999 confirmă că scrisul olograf ce completează rubricile a trei dintre declarațiile prezentate la autoritatea vamală au fost executate de numitul El, ceea ce infirmă susținerea cuprinsă în rechizitoriu cum că inculpatul ar fi fost cel care a prezentat declarantului vamal declarațiile privind aplicarea prevederilor art. 6 și 7 din Legea nr. 57/1993.
Critica parchetului cum că instanța de fond ar fi ignorat probele administrate în cursul urmăririi penale - în pronunțarea soluției atacate - este neîntemeiată.
Este cunoscut că probele administrate în cursul procesului penal, în diferite faze nu au valoare prestabilită, astfel încât organul judiciar poate reține, în urma unei analize temeinice, ca reflectând realitatea oricare din probele administrate - atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de fond. Faptul că prima instanță, reevaluând și verificând prin readministrarea probelor a ajuns la o altă realitate juridică decât cea reținut în rechizitoriu, nu justifică susținerea acuzării cât timp TRIBUNALUL CONSTANȚAa analizat minuțios și complet probele administrate în cauză.
Concluzionând, instanța reține că probele administrate de-a lungul întregului proces penal nu dovedesc că inculpatul este una și aceeași persoană cu inculpatul Al - și că acesta din urmă este autorul infracțiunilor prevăzute de art. art. 178 din Legea 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal și art. 215 alin. 2 și 5 cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, câtă vreme probele pe care se sprijină rechizitoriul s-au dovedit a fi nesigure, neconcordante, existând o puternică stare de îndoială, nefiind apte să răstoarne prezumția de nevinovăție.
Într-o atare situație se impune aplicarea principiului "in dubio pro reo" - dubiul profită inculpatului, cum corect a procedat și instanța de fond.
Pentru considerentele de față, alături de cele cuprinse în hotărârea apelată și însușite de curte, se constată că sentința penală nr. 196/15.04.2008 pronunțată în dosarul - (nr. vechi 1893/2002) TRIBUNALUL CONSTANȚA este legală și temeinică, neexistând motive de reformare.
Drept urmare, în baza art. 379 pct. 1 litera "b" cod procedură penală instanța va respinge apelul declarat de Parchetul de pe Lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA ca nefondat.
Onorariul translator autorizat în cuantum de 250 lei s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către d-nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 379 pct. 1 lit. "b" cod procedură penală
Respinge ca nefondat apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva sentinței penale nr.196 din 15 aprilie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul penal nr-, privind pe inculpatulAL, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii la regimul vamal (Legea nr.141/1997) 78 Legea nr. 141/1997, art. 215 cod penal.
Onorariu translator autorizat în cuantum de 250 lei - d-nul - se decontează din fondurile Ministerului Justiției.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru părțile lipsă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2008.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Conform art. 312C.
Semnează Grefier Secție
Jud.Fond
Red. Jud. -
Tehnodact. Gref.
3 ex./15.01.2009
Președinte:Zoița FranguJudecători:Zoița Frangu, Maria Uzună
