Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1048/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - OUG nr.195/2002 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE RECUR

DECIZIA PENALĂ NR.1048

Ședința publică de la 28 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Constantin Diaconu

- - JUDECĂTOR 3: Liana

- judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă curtea de Apel Craiova

Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.190 din 8 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat, apărător oficiu pentru inculpatul lipsă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat pentru inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de instanțele de fond și apel și în urma rejudecării cauzei să se dispună reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului în sensul reducerii acesteia sub minimul special prevăzut de lege.

Procurorul solicită respingerea recursului formulat de inculpat ca fiind nefondat.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr. 940/12.05.2009, Judecătoria Tg-J în dosarul nr-, în baza art. 86 alin 1 din OUG nr 195/2002 republicată, cu aplic art 37 lit b Cod penal, a condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 15.10.1979 în Tg- Cărbunești, județul G, domiciliat în P, str. -,.11,.2,.35, județul H, CNP- -, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art.82 Cod penal.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art 83 și urm.Cod penal.

S-au interzis inculpatului exercitarea drepturile prevăzute de art 64 alin 1 lit a teza a II-a și lit b Cod penal, în condițiile prev de art 71 alin 5 Cod penal.

A fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 12.07.2008, orele 15,30 cu prilejul efectuării controlului circulației rutiere pe strada - din municipiul Tg-J, în fața SC, lucrării Serviciului Poliției Rutiere au oprit pentru control autoturismul Renaulte cu numărul de înmatriculare ce circula ce circula pe direcția Calea B, fiind condus de inculpatul.

Fiindu-i solicitate actele de control, acesta a recunoscut că nu posedă permis de conducere, fapt rezultat și din verificările efectuate în evidențele H prin adresa nr. 1876/25.08.2008.

Referitor la autoturismul înmatriculat sub nr. din adresa nr. -/CC/BCR din 16.10.2008 prin Biroul Internațional Interpol a reieșit că acesta este proprietatea numitei și este înmatriculat legal în Spania.

Cu privire la fapta săvârșită, inculpatul, a declarat că deși nu posedă permis de conducere, a condus autoturismul pe traseul P - Tg-J cu intenția de a ajunge în localitatea, unde avea bunica bolnavă, iar autoturismul îi aparține, nefiindu-i încredințat de alte persoane.

În cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele probe: proces verbal de constatare; adresa nr. 1876/25.08.2008 a H; adresa nr. -/2008/CC/BCR din 16.10.2008 a Biroului Național Interpol; declarațiile învinuitului și declarațiile martorilor,.

Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de libertate.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Tg-J, sub nr-.

În cursul cercetării judecătorești, ascultat în ședința publică din 28.04.2009, inculpatul a declarat că recunoaște și regretă fapta comisă precizând totodată că își însușește probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și nu mai solicită alte probe în apărare.

Inculpatul a precizat că a condus autoturismul deoarece a primit un telefon din localitatea că bunica sa este bolnavă și negăsind șofer a apreciat că este o situație gravă pentru o persoană din familia sa, susținere care nu a fost dovedită pe parcursul procesului penal.

Examinând probatoriul administrat în cauză instanța a reținut că la data de 12.07.2008 inculpatul a condus autoturismul marca Renaulte cu numărul de înmatriculare, pe traseul P Tg-J fără a poseda permis de conducere, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. art. 86 alin 1 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată.

Din fișa de cazier judiciar atașată la dosar a rezultat că inculpatul a fost condamnat pentru mai multe infracțiuni contra patrimoniului la pedepse cu închisori mai mari de 6 luni, pedepse ce au fost executate, fapt ce atrage aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului s-au avut în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, gradul de pericol concret al faptei, precum și circumstanțele personale ale inculpatului care a recunoscut și regretat săvârșirea faptei.

Cât privește cuantumul pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța a apreciat că o pedeapsă de 2 ani închisoare este proporțională în raport de gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită.

Ca modalitate de executare a pedepsei, s-a apreciat că suspendarea condiționată a acesteia, pe durata prevăzută de art.82 Cod penal, apare ca adecvată și de natură să asigure realizarea scopurilor pedepsei atât în ceea ce privește prevenția specială cât și cea generală conform art.52 Cod penal, respectiv scopurile preventiv educative.

Cu referire la pedeapsa accesorie ce s-a aplicat inculpatului, instanța a reținut că, în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului cauza Hirst contra Marii Britanii, hotărârea din 30.03.2002, instanța nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 Cod penal, ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză aceasta se impune față de natura, gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.

Astfel, instanța nu a reținut nici o legătură între o eventuală interzicere a dreptului de a alege și circumstanțele personale ale inculpatului și natura infracțiunii săvârșite și în consecință, în baza art.71 Cod penal și art.3 din Protocolul nr. 1 adițional CEDO, va interzice acestuia drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal în condițiile prevăzute de art. 71 alin. 5 Cod penal.

Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-J pe motivul că în mod greșit instanța de fond a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.

Prin decizia penală nr.190 din 8 iulie 2009, Tribunalul Gorj, a admis apelul declarat de parchet, a desființat sentința și a înlăturat dispozițiile art.81, 82, 83 Cod penal, precum și art.71 alin.5 Cod penal.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

Tribunalul analizând ansamblul probelor administrate în cauză, respectiv procesul verbal de constatare, declarațiile martorilor și, adresa nr.1876/25.08.2008 a instituției Prefectului H (), adresa nr.-/08/CC/BCR din 16.10.2008 a centrului de Cooperare - Biroul Național Interpol, declarațiile inculpatului, a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Fapta inculpatului a constat în aceea că a condus autoturismul pe Calea B din Tg-J în data de 12.07.2008, fără a poseda permis de conducere.

Inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie.

În această situație, conform art.81 lit.b Cod penal, instanța de fond nu putea să dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Pentru motivul arătat, tribunalul a apreciat că apelul parchetului este întemeiat, urmând a fi admis, au fost înlăturate dispozițiile art.81, 82 și 83 Cod penal, precum și art.71 alin. 5 Cod penal.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.

Nemulțumit de această decizie, în termenul legal inculpatul a declarat recurs.

Recursul este fondat.

Examinându-se probele administrate, în raport de criticile aduse, precum și din oficiu, se reține că situația de fapt este corespunzătoare acestora, precum și activității infracționale efectiv desfășurate de inculpat.

În raport de fapta săvârșită, constând în faptul că inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 și criteriile art.72 Cod penal, Curtea apreciază că se impune reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului de 2 ani închisoare cu privare de libertate, având în vedere limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și faptul că a condus autoturismul în vederea deplasării la bunica sa care era bolnavă, precum și faptul că inculpatul pe parcursul cercetărilor a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând fapta comisă.

Având în vedere cele ce preced, Curtea urmează a admite recursul inculpatului, va casa în parte decizia și sentința sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, în sensul reducerii pedepsei aplicate de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare, cu executare în regim de detenție și va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor pronunțate la fond și apel.

Văzând și prevederile art.192 alin.3 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.190 din 8 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

Casează în parte decizia și sentința sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 2 ani închisoare la un an închisoare, cu executare în regim de detenție.

Menține celelalte dispoziții.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului iar onorariu avocat oficiu în cuantum de 200 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de la 28 octombrie 2009.

- - - - - -

Grefier,

Red.jud.CD

PS/29.10.2009

28 octombrie 2009.

- Emis extras penal.

- Administrația Finanțelor Publice P va urmări și încasa de la rec.inc. suma de 400 lei cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Mircea Mugurel Șelea
Judecători:Mircea Mugurel Șelea, Constantin Diaconu, Liana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1048/2009. Curtea de Apel Craiova