Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1057/2008. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ operator 2711

DECIZIE Nr. 1057

Ședința publică de la 13 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Nacu

JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu

JUDECĂTOR 3: Ion Dincă

GREFIER: - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S împotriva deciziei penale nr.57/14.04.2008 pronunțată în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul intimat asistat de avocat oficiu.

Procedura îndeplinită.

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, inculpatul depune la dosar concluzii scrise, după care, s-a luat o declarație inculpatului, consemnată și atașată separat la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S, casarea hotărârilor pronunțate de instanța de fond și cea de apel, și rejudecând cauza să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii orientată spre minim, cu aplicarea dispozițiilor art. 81, 83.Cod Penal În motivare a arătat că la adoptarea soluției de achitare nu au fost avute în vedere circumstanțele concrete de săvârșire a faptei.

Apărătorul din oficiu pentru inculpat a solicitat respingerea recursului.

Inculpatul intimat, având ultimul cuvânt a solicitat respingerea recursului declarat de procuror și menținerea hotărârilor anterioare ca fiind temeinice și legale.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 475/4 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Reșița în Dosar nr-, a fost achitat inculpatul, în baza art. 11 pct. 2 lit. a, rap. la art. 10 lit.1Cod procedură penală, coroborat cu art. 181Cod penal, pentru infracțiunea prev. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 rep.; în baza art. 181al. 3 Cod penal, art. 91 lit. c Cod penal, i-a fost aplicată inculpatului amendă administrativă de 200 lei; a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 80 lei a reprezentat costul analizelor toxicologice efectuate de Spitalul Județean Reșița, în baza art. 192 lit. d Cod procedură penală.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița din data de 23 martie 2007, fost trimis în judecată a inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.87 al.1 din OUG 195/2002 rep.

Instanța reținut că în data de 10.12.2006, în jurul orei 13,30, inculpatul a consumat la domiciliul său aproximativ 50 ml votcă, întrucât acuza dureri de dinți, iar în casă nu avea nici un calmant, după aceea s-a urcat la volanul autoturismului marca VW Golf, cu nr. de înmatriculare MU-9ZPE, pe care l-a condus în municipiul Reșița, pe strada -, spre o farmacie, pentru a-și cumpăra calmante; când a ajuns la pasajul superior, la intersecția cu strada 1 - 1918, pe sensul -, în curbă, a frânat brusc, s-a lovit cu din dreapta de bordură, după care autoturismul s-a răsturnat; la fața locului au sosit organele de poliție, au constatat producerea accidentului și avariile suferite de autoturism, l-au identificat pe inculpat, după care, l-au condus la sediul poliției în vederea testării, pentru a se stabili dacă se afla sub influența băuturilor alcoolice; inculpatul a fost condus la Spitalul Județean Reșița pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei; potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 504/A/12.12.2007, inculpatul avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,40 %o la prima probă.

În cursul urmăririi penale s-a efectuat o expertiză medico-legală, pentru recalcularea alcoolemiei, iar potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 407/09.02.2007, întocmit de T, inculpatul a consumat o cantitate mai mare de alcool decât cea declarată, alcoolemia acestuia ar fi fost de 1,25-1,30 g%

În faza de judecată, s-a efectuat un nou raport de expertiză medico-legală de către Institutul de Medicină Legală B, din care a rezultat că inculpatul ar fi putut avea o alcoolemie în creștere, cuprinsă între cca 1,05-1,10 g%

Instanța a reținut că fapta inculpatului nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, prin prisma criteriilor prev. de art. 181al. 2 Cod penal și a avut în vedere că fapta a fost săvârșită în împrejurări nefavorabile pentru inculpat, din cauza durerilor de dinți a consumat 50 ml votcă, după care s-a urcat la volanul autoturismului proprietatea sa și a plecat la farmacie pentru a-și cumpăra calmante, întrucât nu avea în casă; instanța a ținut seama de gradul de alcoolemie scăzut ce a fost avut de inculpat, așa cum a rezultat din raportul de expertiză întocmit de Institutul Național de Medicină Legală Minovici B; cu privire la persoana inculpatului, s-a reținut că acesta nu are antecedente penale, este un angajat serios în cadrul instituției unde își desfășoară activitatea, fără a pune probleme de comportament și se încadrează în standardele impuse de normele conviețuirii sociale; inculpatul a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal, recunoscând și regretând fapta.

Instanța a reținut că pe parcursul procesului penal inculpatul a avut o atitudine sinceră, a colaborat cu organele judiciare, recunoscând și regretând fapta comisă.

Instanța a constatat că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu este infracțiune, deoarece îi lipsește una din trăsăturile esențiale, prev. de art. 17 Cod penal, și anume pericolul social specific infracțiunii, pe lângă celelalte două - prevederea de legea penală și comiterea cu vinovăție.

Împotriva hotărârii judecătoriei a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, solicitând desființarea hotărârii și condamnarea inculpatului, cu reținerea de circumstanțe atenuante și a prev. de art. 81 Cod penal.

În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, faptul că inculpatul a provocat accident, locul unde s-a consumat accidentul (la aproximativ 20 de metri de stația de autobuz) și ora la care acesta a avut loc (13,45), în stație putându-se afla călători; instanța a ținut seama de gradul de alcoolemie scăzut, așa cum a rezultat din raportul de expertiză efectuat de către B; raportul arată că acea valoare este pur teoretică, bazată pe declarațiile inculpatului, care nu a declarat întregul consum de alcool; se apreciază că accidentul a fost provocat de către inculpat, ca urmare a pierderii capacității de manevrare ce s-ar fi putut datora alcoolului.

Prin decizia penală nr. 57/14.04.2008 pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, -a respins ca nefondat apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA REȘIȚA.

Instanța de apel a apreciat că prima instanță, pe baza ansamblului probelor aflate la dosar, a stabilit corect starea de fapt, în raport de care a apreciat justificat că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii, prev. de art. 87 al. 1 din OUG195/2002 rep. și a dispus întemeiat achitarea inculpatului, în baza art. 10 lit.1Cod procedură penală, art. 181Cod penal.

Astfel, tribunalul a reținut că, față de împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, stabilite și de altfel reținute de prima instanță, dar și de persoana inculpatului care este la prima încălcare a legii penale și a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prezintă un pericol social redus, apreciat și în raport de constatările cuprinse în buletinul de examinare clinică (fila 50 dosar urmărire penală), din care rezultă manifestările neurologice avute de inculpat, în sensul că vorbirea era clară, avea o comportare ordonată, era orientat în timp și spațiu, atenția era concentrată și judecata era coerentă.

Așa fiind, s-a constatat că sunt nefondate motivele invocate în apel: faptul că autoturismul condus de inculpat a părăsit carosabilul și a lovit bordura, nu justifică concluzia că acest incident rutier s-a datorat exclusiv împrejurării că inculpatul a condus autoturismul având o îmbibație alcoolică peste limita legală; susținerile referitoare la locul și ora producerii accidentului nu sunt de natură să justifice reținerea unui pericol social mai ridicat, întrucât, în condițiile certe în care urmările concrete ale faptei nu au fost grave, nu se poate stabili un pericol mai sporit doar în raport de posibilitatea existenței unor urmări mai grave.

Având în vedere motivele arătate, s-a apreciat că apelul declarat în cauză este nefondat, astfel că sentința primei instanțe a fost menținută.

Împotriva deciziei penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul CSs olicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și urmare a rejudecării, condamnarea inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală întrucât, la adoptarea soluției de achitare dispusă în cauză, instanța de fond nu a avut în vedere circumstanțele concrete de săvârșire a faptei. Infracțiunea la legea circulației este o infracțiune de pericol, incriminată de legiuitor, fără ca urmarea socialmente periculoasă să se fi produs, astfel că ambele hotărâri dispuse de instanța de fond și cea de apel sunt netemeinice, întrucât s-a apreciat că faptei inculpatului îi lipsește gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen. instanța de recurs apreciază că decizia atacată este netemeinică pentru considerentele ce vor fi prezentate.

Astfel, în data de 10.12.2006 inculpatul în jurul orelor 13,45, după ce în prealabil a consumat alcool, s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală și circulând din direcția cartierului către str. -, în zona pasajului a pierdut controlul direcției de mers și în urma impactului autoturismului cu bordura, mașina a derapat și s-a răsturnat înafara spațiului carosabil. Inculpatul a fost supus recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar din buletinul de analiză toxicologică nr. 504/A/12.12.2006 al LCSa rezultat o alcoolemie de 1,40 gr.%o- la prima probă și nu a solicitat recoltarea celei de a doua probe, considerând că nu este necesară. După ce i s-a adus la cunoștință rezultatul analizei la ora producerii accidentului, inculpatul a contestat rezultatul, astfel că s-a efectuat o nouă expertiză medico legală pentru recalcularea alcoolemiei, iar potrivit buletinului de expertiză nr. 407/09.02.2007 întocmit de IML T alcoolemia acestuia a fost de 1,25- 1,30 gr.%

Inculpatul și-a motivat gestul prin aceea că, din cauza durerilor de dinți s-a urcat la volanul autoturismului său și a plecat la farmacie pentru a cumpăra medicamente, după ce în prealabil consumase cantitatea de 50 ml votcă.

Infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală este o infracțiune de pericol și deci nu se poate aprecia caracterul penal al faptei prin urmarea produsă, așa cum au procedat instanțele de judecată investite cu soluționarea cauzei. Gravitatea faptei trebuie apreciată în conformitate cu rezultatul ce s-ar fi putut produce ca urmare a săvârșirii faptei, iar fapta inculpatului de a conduce autovehiculul sub influența băuturilor alcoolice denotă un grad ridicat de pericol social. Obiectul juridic al acestei infracțiuni vizează buna desfășurare a relațiilor sociale de care depinde siguranța circulației rutiere, motiv pentru care nu se poate admite că o asemenea faptă este lipsită de pericol social. Împrejurarea că inculpatul s-a aflat la limita prevăzută de lege în ce privește concentrația de alcool în sânge nu-l exonerează de pedeapsă. Legiuitorul a stipulat această limită de 0,8%o peste care este antrenată răspunderea penală deoarece s-a apreciat că la această valoare a alcoolemiei din sânge, organismul uman nu mai reacționează la comenzi și se pierd din instinctele necesare rulării cu autoturismul pe drumurile publice în condiții de securitate. Depășirea mică a limitei concentrației de alcool în sânge poate conduce eventual la reținerea circumstanțelor atenuante, dacă acestea sunt incidente în speță, și nu la înlăturarea răspunderii penale cu privire la fapta comisă.

Motivarea instanțelor în sensul că inculpatul nu a urmărit un scop prin comiterea faptei nu este relevantă în cauză deoarece infracțiunea prevăzută de art.79 al.4 din OUG 195/2002 nu presupune, pentru întrunirea elementelor constitutive ale acesteia, existența unui anume scop special. Scopul întregește elementul subiectiv al infracțiunii și presupune reprezentarea clară a rezultatului faptei de către făptuitor regăsindu-se în conținutul juridic al infracțiunii dar desemnând o finalitate ce se situează în afara acesteia. În cazul infracțiunilor care cuprind, în conținutul constitutiv al acestora scopul comiterii faptei, elementul subiectiv ia forma intenției calificată prin scop, ceea ce nu este cazul speței în discuție deoarece infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul nu este o infracțiune care se comite doar cu intenție directă.

Din probele administrate în cauză, rezultă fără echivoc că inculpatul a avut o alcoolemie peste limita legală, a condus autoturismul pe o arteră circulată din oraș- indiferent de distanța parcursă și de intențiile sale în deplasarea cu autoturismul- iar fapta sa prezintă pericol social întrucât dacă și-ar fi continuat deplasarea, ar fi reprezentat un real pericol pentru siguranța circulației rutiere.

Prin urmare, n temeiul prevederilor art.38515alin.1 pct.2 lit.d p Cod Penal se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S împotriva deciziei penale nr.57/14.04.2008 pronunțată în dosarul nr-.

Se va casa decizia penală recurată și sentința penală nr.475/04.12.2007, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr- și rejudecând cauza, în.prev.art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea prev.art.74 lit.c, art.76 lit.d p pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, va condamna inculpatul la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.

Instan ța a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante ale atitudinii sincere manifestate în fața organelor de urmărire penală și în fața instanței de recurs precum și lipsa antecedentelor penale ale acestuia.

Apreciind că scopul pedepsei așa cum este acesta reglementat de art.52 pen. poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, în temeiul art. 81.p va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, în temeiul prevederilor art.82 p, va stabili termen de în cercare de 2 ani și 8 luni închisoare, iar în.prev.art.359 p Cod Penal va atrage atenția inculpatului asupra nerespectării disp.art.83

Cod Penal

Văzând și dispozițiile art.192 al.3 pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul prevederilor art.38515alin.1 pct.2 lit.d C.P.P. admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S împotriva deciziei penale nr.57/14.04.2008 pronunțată în dosarul nr-.

Casează decizia penală recurată și sentința penală nr.475/04.12.2007, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr- și rejudecând cauza, în.prev.art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea prev.art.74 lit.c, art.76 lit.d p pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare

În temeiul prevederilor art.81 p dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, în temeiul prevederilor art.82 p, stabilește termenul de în cercare de 2 ani și 8 luni închisoare, iar în.prev.art.359 p Cod Penal atrage atenția inculpatului asupra nerespectării disp.art.83

Cod Penal

În temeiul prevederilor art.192 alin.3 p Cod Penal cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului și dispune plata din contul Ministerului Justiției, în contul Baroului Tas umei de 200 lei, onorariu avocat oficiu.

Obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat în fond și apel.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi 13 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier

Red.AN/17.11.08

Tehnored AJ/24.11.08

Prima instanță: Judec.Reșița-

Apel: Trib. CS- A,

24 2008

Președinte:Anca Nacu
Judecători:Anca Nacu, Victor Ionescu, Ion Dincă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1057/2008. Curtea de Apel Timisoara