Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 159/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 159/
Ședința publică de la 26 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure
JUDECĂTOR 2: Maria Uzună
JUDECĂTOR 3: Lucia
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror:
S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpatul - domiciliat în T,-, județul T - împotriva deciziei penale nr. 22 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr. 1302 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. "b" cod penal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, conform art. 297 cod procedură penală se constată lipsa recurentului inculpat - reprezentat fiind de avocat din oficiu, conform împuternicirii avocațiale nr. 1250/27.02.2009 emisă de Baroul Constanța.
Procedura este legal îndeplinită.
În conformitate cu dispozițiile art. 301 Cod procedură penală părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de invocat.
Curtea, nu are de invocat excepții din oficiu conform art. 302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art. 38513Cod procedură penală.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, arată că inculpatul a formulat recurs împotriva deciziei penale nr. 22 din 27 ianuarie 2009, pe care o consideră netemeinică și nelegală.
Astfel, apreciază că pedeapsa aplicată este prea mare în raport de fapta comisă. Inculpatul este reintegrat în societate, are un copil minor, iar fapta săvârșită nu prezintă pericol social.
Față de acestea, solicită admiterea recursului și aplicarea unei pedepse mai mici prin reducerea cuantumului acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază pedeapsa aplicată inculpatului ca fiind într-un cuantum modic având în vedere starea de recidivă postexecutorie în care se află inculpatul, precum și dezinteresul manifestat de inculpat, care a înțeles să se prezinte doar la instanța de fond.
Față de aceste aspecte, solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, Tribunalul Tulcea, prin decizia penală nr. 22 din 27 ianuarie 2009 respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, domiciliat în T,-, județul T împotriva sentinței penale nr. 1302 din 24.11.2008 a Judecătoriei Tulcea.
S-a menținut ca temeinică și legală hotărârea atacată.
Onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei s-a dispus să fie plătit din fondurile Ministerului Justiției.
În conformitate cu art. 192 al. 2 Cod pr. penală, a fost obligat apelantul să plătească în folosul statului suma de 250 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de soluționarea apelului.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Constanțaa reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2565/P din 17.04.2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulceaa fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b cod pr. penală.
Prin actul de inculpare s-a reținut că, în noaptea de 20/21.07.2007, inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul marca 1310 nr. TL - 02 -, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,12 gr. %o ( prima probă ) și de 1,00 gr. %o ( a doua probă). În timp ce conducea autoturismul menționat a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de cetățeanul Plus -.
Judecătoria Tulcea, ca instanță de fond, a analizat întregul material probator administrat în cauză, a stabilit aceeași situație de fapt, aceeași încadrare juridică a faptei. Concluzionând că inculpatul a comis cu vinovăție infracțiunea pentru care a fost cercetat, a procedat la individualizarea și aplicarea unei pedepse într-un cuantum.
În final, prin sentința penală nr. 1302 din 24 noiembrie 2008, Judecătoria Tulceaa dispus:
Inculpatul a declarat apel împotriva acestei sentințe penale, criticile vizând modul de soluționare a acțiunii penale. Inculpatul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și rejudecându-se cauza, să se dispună achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.1cod pr. penală.
Tribunalul Tulceaa stabilit că, apelul este nefondat. S-a constatat că, prima instanță în raport de modul concret de săvârșire a faptei și persoana inculpatului, în mod corect instanța de fond a reținut existența în concret a gradului de pericol social specific infracțiunii dispunând condamnarea inculpatului.
Inculpatul a declarat recurs, împotriva ambelor hotărâri, criticile vizând individualizarea pedepsei.
Se solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și rejudecându-se cauza să se reducă cuantumul pedepsei aplicate, avându-se în vedere că este reintegrat în societate și are în întreținere un copil minor.
Examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. 3 cod pr. penală, Curtea constată că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise, încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemeni, prima instanță a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prev. de art. 72 cod penal.
Împrejurarea că inculpatul s-a reintegrat social, că are în întreținere un minor și că a manifestat o conduită procesual constant sinceră, au fost avute în vedere de instanță când a aplicat o pedeapsă într-un cuantum apropiat de minimum special prevăzut de textul incriminator.
Nu se poate face abstracție de împrejurările concrete în care infracțiunea a fost comisă, astfel încât să se ajungă la o diminuare ce nu are acoperire în realitate a gradului concret de pericol social al faptei săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie.
Pentru considerentele mai sus arătate, curtea constată că hotărârile recurate sunt temeinice și legale și în consecință, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. "b" cod procedură penală
Respinge recursul inculpatului - domiciliat în T,-, județul T - împotriva deciziei penale nr. 22 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr. 1302 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr- - ca nefondat.
În baza art. 192 alin. 2 cod procedură penală
Obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu care se avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați C pentru avocat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Cf. art. 312 semnează C.P.P.
Președinte de complet
- - -
Grefier,
Jud. fond:
Jud. apel /
Red.. Jud.
Tehnodact. Gref.
2 ex./02.04.2009
Președinte:Marius Cristian EpureJudecători:Marius Cristian Epure, Maria Uzună, Lucia