Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 1726/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DOSAR NR-
2520/2009
DECIZIA PENALĂ NR.1726/
Ședința publică din data de 14 decembrie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 2: Damian Dolache
JUDECĂTOR 3: Carmen Veronica
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiectrecursuldeclarat de inculpatul împotriva Deciziei penale nr.136/A din data de 09 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit recurentul inculpat, care a fost reprezentat juridic de apărător ales, avocat, în baza împuterniciri nr.-/03.12.2009 (atașată la fila 11 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurentul inculpat a depus, prin Serviciul Registratură, la data de 08 decembrie 2009, motivele scrise de recurs (atașate la filele 17-20 din dosar).
Apărătorul din oficiu desemnat la termenul anterior pentru a asigura asistența juridică a recurentului inculpat, avocat, solicită să se ia act că a încetat delegația sa, ca urmare a prezentării apărătorului ales și să se dispună asupra plății onorariului parțial cuvenit.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea dispozițiilor art.38513din Codul d e procedură penală, acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită admiterea recursului, în principal, pe temeiul cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.9 din Codul d e procedură penală, iar, în subsidiar, pe temeiul cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală.
Sub primul aspect, susține că motivarea deciziei instanței de apel contrazice dispozitivul acesteia, sens în care arată că, la pagina 7, primul alineat, instanța respectivă reține în fapt că inculpatul a refuzat recoltarea celei de-a doua probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă ulterior, în dispozitiv, pronunță condamnarea acestuia pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută de art.79 alin.1 din OUG nr.195/2002.
Pentru acest motiv, solicită casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
Sub cel de-al doilea aspect, susține că instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt, condamnându-l pe inculpat în lipsa unor probe certe din care să rezulte că ar fi săvârșit infracțiunile de care este acuzat.
Astfel, arată că instanța de apel a înlăturat toate probele administrate, reținând numai procesul verbal de constatare, întocmit de către organele de poliție și declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, în timp ce declarațiile de nerecunoaștere ale acestuia le-a apreciat a fi nesincere.
Mai arată că instanța de apel a procedat la condamnarea inculpatului, fără a avea în vedere modul defectuos în care a fost întocmit dosarul de urmărire penală, motiv pentru care, în primul ciclu procesual, instanța de recurs a și dispus casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru ca inculpatul să aibă posibilitatea de a-și formula apărările.
Cu ocazia rejudecării cauzei, s-au administrat probe pe situația de fapt, iar instanța de fond a considerat că există un dubiu în legătură cu săvârșirea infracțiunilor, care profită inculpatului, dispunând în consecință achitarea acestuia.
Instanța de apel, pronunțând ulterior condamnarea inculpatului, a reținut o situație de fapt contrară celei ce rezultă din probatoriul administrat, apreciind pertinente numai declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, pe care le-a analizat în abstract, fără să le raporteze în concret la momentul și condițiile în care au fost date și mai ales la persoana acestuia.
În acest sens, arată că inculpatul suferă de afecțiuni psihice severe, constatate prin expertiza medico-legală efectuată în cauză, probă ce a fost, de altfel, și ea ignorată de către instanța de apel.
În ceea ce privește procesul verbal de pretinsă constatare în flagrant a faptelor, arată că acesta nu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.467 din Codul d e procedură penală, întrucât, în cuprinsul său, nu se regăsesc declarațiile inculpatului și martorului, care a asistat la recoltarea probelor biologice. De asemenea, același act conține și o serie de alte inadvertențe, care conduc la concluzia că el nu poate fi apreciat drept un proces verbal de constatare a infracțiunilor flagrante, ci unul obișnuit, cel mult de cercetare la fața locului.
Mai arată că instanța de apel, în mod greșit, nu a luat în considerare declarațiile martorilor, deși acestea se coroborează cu declarațiile de nerecunoaștere ale inculpatului.
Consideră că probele administrate în cauză indică un dubiu serios în ceea se privește săvârșirea infracțiunilor, care profită inculpatului, cu atât mai mult cu cât, în privința celei de-a doua infracțiuni, nu se poate stabili cu precizie care era alcoolemia acestuia, întrucât a fost prins de către organele de poliție la ora 0100, iar probele biologice au fost recoltate abia la ora 0150, după aproximativ o oră.
Pentru acest motiv, solicită casarea deciziei din apel și menținerea sentinței de achitare a instanței de fond.
Reprezentantul Ministerului Public susține că, într-adevăr, există o contradicție între considerentele deciziei instanței de apel și dispozitivul acestei hotărâri, însă cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.9 din Codul d e procedură penală a fost invocat cu depășirea termenului reglementat în art.38510alin.2 din Codul d e procedură penală. Consideră însă că primul aspect învederat de apărătorul ales al recurentului inculpat se încadrează în cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală, întrucât, în fața instanței de apel, inculpatul a solicitat menținerea soluției de achitare, ce a fost pronunțată de către instanța de fond cu privire la infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală, iar, în considerentele deciziei recurate, nu se face referire la această infracțiune, ci numai la infracțiunea de sustragere de la recoltarea probelor biologice, pentru ca, în final, instanța de apel să-l condamnare pe inculpat pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală. În consecință, apreciază că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale a inculpatului, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul Ialomița, care urmează a avea în vedere și celelalte aspecte învederate de inculpat.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală, consideră că acesta nu este incident în speță, întrucât vinovăția inculpatului a fost temeinic dovedită prin probatoriul administrat în cauză, sens în care face referire la procesul verbal de constatare a infracțiunilor flagrante, din care rezultă că inculpatul a fost observat și urmărit de către organele de poliție, în timp ce conducea autoturismul, iar ulterior, când a fost oprit, s-a constatat că nu poseda permis de conducere și avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
Cu privire la declarațiile martorilor audiați, arată că aceștia au relevat aspecte care s-ar fi întâmplat într-una din nopțile lunii aprilie, fără a preciza însă exact data acesteia.
De asemenea, arată că inculpatul, în faza de urmărire penală și în primul ciclu procesual, a recunoscut săvârșirea faptelor, iar inițial a făcut referire la un anume, care ar fi condus autoturismul, pentru ca, ulterior, să susțină că o altă persoană, pe nume, a condus acel autoturism, iar nu el.
Concluzionând, formulează concluzii de admitere a recursului declarat de inculpat, solicitând casarea deciziei atacate și, conform cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, în majoritate, constată următoarele:
PrinSentința penală nr.74/F din data de 03 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Judecătoria Feteștia hotărât astfel:
În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală, a achitat pe inculpatul (fiul lui și, născut la data de 10 iulie 1970) pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, prevăzută de art.78 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.37 lit.a și art.13 din Codul penal.
În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală, a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o alcoolemie peste limita legală, prevăzută de art.79 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.37 lit.a și art.13 din Codul penal.
În baza art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare în cuantum de 100 lei au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a constatat că inculpatul este acuzat în prezenta cauză că, în noaptea de 02 aprilie 2006, condus pe drumurile publice un autovehicul, fără a poseda permis de conducere și având în sânge o alcoolemie de 0,95 gr.0/00.
Astfel, în actul de sesizare, s-a reținut că inculpatul, domiciliat în orașul Țăndărei din județul I, este proprietarul autoturismului cu număr de înmatriculare -, iar, în noaptea de 02 aprilie 2006, deși nu poseda permis de conducere, s-a urcat la volanul acestuia și l-a condus de pe Strada - spre Strada - din acea localitate, fiind observat de către lucrătorii de poliție care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona respectivă și care au plecat în urmărirea autoturismului condus de el. După ce a parcurs circa 70 de metri, inculpatul a oprit autoturismul pe Strada -, în dreptul imobilului cu nr.52 și a coborât, rămânând lângă acesta. Deoarece inculpatul emana miros de băutură alcoolică, a fost testat de către lucrătorii de poliție cu aparatul etilotest marca, care a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,67 mg/l alcool în aerul expirat. Apoi, inculpatul a fost condus la Spitalul orașului Țăndărei, unde i-a fost recoltată o probă biologică de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. La interval de o oră, inculpatul a refuzat recoltarea celei de-a doua probe de sânge. Din buletinul de analiză toxicologică nr.370/11.04.2006, întocmit de I, rezultă că, la ora 0150, inculpatul a avut în sânge o alcoolemie de 0,95 gr.0/00. Din adresa nr.78/-/11.04.2006 a Serviciului Public Comunitar Pașapoarte, Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, rezultă că inculpatul nu figurează în evidențe cu permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul a susținut că a condus autoturismul cu număr de înmatriculare - de pe Strada - până pe Strada -, cu intenția de a căuta un șofer care urma să-i conducă mașina până la locuința personală.
În faza de cercetare judecătorească, inculpatul a declarat că nu el a fost cel care a condus autoturismul, ci, pe care l-a rugat să-i conducă mașina până la locuința lui. Acesta i-a spus că vrea să spele parbrizul și atunci inculpatul a plecat pe jos. Când a ajuns la locuința lui, a găsit autoturismul parcat în fața curții. În timp ce vroia să plece de acolo, au venit trei lucrători de poliție, aceiași care îi aplicaseră anterior o amendă pentru că s-a certat cu soția și socrii, care l-au luat și l-au dus la secția de poliție, unde l-au acuzat că ar fi condus autoturismul în stare de ebrietate.
Din verificarea fișei de cazier a inculpatului, rezultă că acesta este recidivist, deoarece, prin Sentința penală nr.156/03.03.2005 a Judecătoriei Fetești, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia.
Martorele și au declarat că, din câte își aduc aminte, în anul 2006, inculpatului i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge, după ce acesta a fost examinat de către medicul specialist în boli interne.
Din declarația martorului, rezultă că, într-una din serile toamnei anului 2006, acesta a mers la Poliția orașului Țăndărei, unde l-a văzut pe inculpat. Acesta a refuzat să dea declarație și să fie testat cu aparatul etilotest, însă a fost de acord să meargă la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.
Martorul HG, audiat la cererea inculpatului, a declarat că, într-una din serile lunii aprilie 2005, mers împreună cu inculpatul la un bar, unde au consumat băuturi alcoolice, iar apoi au plecat la locuința socrilor acestuia. Acolo, inculpatul s-a certat cu socrii săi, care au chemat poliția. Lucrătorii de poliție l-au luat pe inculpat la secție, iar după circa o oră și J i-au dat drumul.
Martorul, audiat tot la cererea inculpatului, a declarat că, într-una din nopțile lunii aprilie 2006, la ora 2400, acesta a venit la locuința lui și i-a spus că îl caută pe ginerele său, pentru că vrea să îi cânte la acordeon. Când îl
conducea pe inculpat la poartă, au apărut patru lucrători de poliție, care l-au luat pe acesta. Martorul a observat că mașina inculpatului era parcată la poarta lui.
Martorii, și, audiați de asemenea la cererea inculpatului, au declarat că acesta are în proprietate un autoturism, dar nu îl conduce el, pentru că nu posedă permis, având însă un șofer, pe nume, care conduce acel autoturism. Într-una din nopțile lunii aprilie 2006, se aflau la o petrecere organizată la locuința martorului, iar, în jurul orei 2400, au văzut cum autoturismul inculpatului a fost oprit la poarta lui, iar de la volanul acestuia a coborât șoferul. După câteva minute, a apărut și inculpatul, care i-a salutat și le-a spus că o să vină și el la petrecere cu cineva care o să le cânte. Apoi, inculpatul a stat de vorbă cu și a intrat în curtea lui. În timp ce inculpatul stătea de vorbă cu acesta, au venit două mașini ale poliției, iar lucrătorii de poliție l-au luat pe inculpat, l-au băgat într-una dintre mașini și au plecat.
Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.224/12.03.2009, întocmit de I, rezultă că, la data faptelor, inculpatul avea capacitatea psihică de apreciere critică asupra faptelor, discernământul fiind păstrat, deși acesta prezintă tulburări de personalitate (probabil cu etiologie alcoolică) și are un intelect liminar, necesitând măsuri de siguranță medicale, conform art.113 din Codul penal.
În ceea ce privește poziția procesuală a inculpatului, Judecătoria a constatat că acesta a fost audiat de mai multe ori în faza de urmărire penală. Astfel, în prima declarație, nu a recunoscut săvârșirea faptelor, susținând că autoturismul a fost condus de o altă persoană. În a doua declarație, a recunoscut faptele, aceeași atitudine având-o și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală. În faza de cercetare judecătorească, inculpatul a revenit asupra declarațiilor de recunoaștere și a susținut că nu el a condus autoturismul, ci șoferul său, pe nume. În consecință, Judecătoria a apreciat că nu pot fi reținute drept relevante declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptelor, întrucât acestea intră în contradicție cu celelalte declarații ale sale, de negare a săvârșirii faptelor, precum și cu restul probatoriului administrat în cauză, fiind posibil ca, din cauza stării avansate de ebrietate, să nu își mai aducă aminte ce a făcut în noaptea de 02 aprilie 2006, respectiv dacă el a fost cel care a condus autoturismul sau o altă persoană ori dacă s-a aflat la volan, atunci când autoturismul respectiv a fost urmărit de către lucrătorii de poliție.
În ceea ce privește procesul verbal de constatare a faptelor, întocmit la data de 02 aprilie 2006 de către lucrătorii de poliție, Judecătoria a apreciat că acesta intră în contradicție cu declarațiile martorilor. Astfel, din cuprinsul lui, rezultă că lucrătorii de poliție l-au urmărit pe inculpat și l-au văzut conducând autoturismul pe, - și - din orașul Țăndărei, în timp ce martorii audiați la cererea inculpatului au declarat că l-au văzut pe acesta circulând pe jos, pe Strada - (martorii și locuiesc pe această stradă). De asemenea, martorii au susținut că, care conducea de obicei autoturismul inculpatului, a fost cel care a adus mașina respectivă și a parcat-o în fața locuinței martorului. Totodată, în procesul verbal, se consemnează că inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool în aerul expirat, în timp ce martorul a declarat că acesta a refuzat să fie testat cu acel aparat.
Având în vedere toate aceste contradicții, ce rezultă din probatoriul administrat în cauză, Judecătoria a apreciat că planează un dubiu asupra faptului că inculpatul a fost cel care a condus autoturismul în noaptea de 02 aprilie 2006.
Pentru existența infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, fără permis și având în sânge o alcoolemie peste limita legală, trebuie stabilit că cel care a condus autovehiculul este inculpatul. Or, existând un dubiu cu privire la conducerea de către inculpat a autoturismului cu număr de înmatriculare -, dubiu care profită acestuia, Judecătoria a concluzionat că nu se poate reține în sarcina sa că a săvârșit într-adevăr faptele pentru care a fost trimis în judecată, hotărând în consecință achitarea lui, pentru ambele infracțiuni, în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală.
Împotriva acestei sentințe,a declarat apelîn termen legal (la data de 10 aprilie 2009)Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, care a criticat, ca fiind nelegală și netemeinică, hotărârea de achitare a inculpatului, susținând, prin invocarea dispozițiilor art.63 alin.2 și art.69 din Codul d e procedură penală, că instanța de fond trebuia să rețină ca relevante pentru justa soluționare a cauzei declarațiile de recunoaștere ale acestuia, care se coroborează cu mențiunile din procesul verbal de constatare a faptelor (neînscris în fals), precum și dovada testării inculpatului cu aparatul etilotest, buletinul de analiză toxicologică și adresa oficială din care rezultă că acesta nu posedă permis de conducere și, totodată, trebuia să înlăture, ca subiective, declarațiile de nerecunoaștere ale inculpatului și declarațiile martorilor audiați la cererea acestuia. De asemenea, a criticat sentința apelată și pentru faptul că, împotriva concluziilor expertizei medico-legale psihiatrice, instanța de fond nu a dispus, în privința inculpatului, măsura de siguranță prevăzută de art.113 din Codul penal.
PrinDecizia penală nr.136/A din data de 09 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul Ialomița - Secția Penală, soluționând apelul cu care a fost învestit, a hotărât astfel:
În baza art.379 pct.2 lit.a din Codul d e procedură penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, a desființat sentința atacată și, rejudecând cauza în fond, a pronunțat o nouă hotărâre, în sensul că:
În baza art.78 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.37 lit.a, art.74-76 și art.13 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis.
În baza art.79 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.37 lit.a, art.74-76 și art.13 din Codul penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
În baza art.33-34 din Codul penal, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare.
În baza art.83 din Codul penal, a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.156/03.03.2005 a Judecătoriei Fetești (rămasă definitivă prin neapelare la data de 22 martie 2005) și a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa anterior stabilită, în final inculpatul având de executat pedeapsa cumulată de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal.
A obligat pe inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul avocatului din oficiu, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul, examinând sentința atacată și întregul probatoriu administrat în cauză, în raport cu motivele de apel invocate de Parchet, precum și din oficiu, conform art.371 alin.2 din Codul d e procedură penală, a reținut, contrar celor stabilite de către instanța de fond, următoarea situație de fapt:
La data de 02 aprilie 2006, cadre ale Poliției orașului Țăndărei, aflate în misiune, au remarcat prezența unui biciclist pe una din străzile localității și faptul că acesta, ajuns în dreptul unui autoturism care staționa, a oprit și a descuiat portbagajul, unde a pus bicicleta, după care s-a urcat la volan, a pornit motorul autovehiculului respectiv și a intrat în trafic. Fiind noapte (ora 0100), aceste manevre au trezit suspiciunea polițiștilor, care s-au hotărât să pornească cu autoturismul propriu în urmărirea celeilalte mașini. După o urmărire care s-a desfășurat sub 100 de metri (70 de metri, în opinia inculpatului și 100 de metri, în opinia polițiștilor), autoturismul considerat suspect a oprit, iar din el a coborât o persoană, identificată ca fiind inculpatul, cu acea ocazie constatându-se că acesta nu poseda permis de conducere și mirosea a băuturi alcoolice. Inculpatul a fost condus la Spitalul Municipal F și, după ce i s-a recoltat prima probă de sânge, a refuzat să îi fie recoltată și a doua probă.
Tribunalul a apreciat că faptele, astfel cum au fost reținute, sunt probate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului (date în faza de urmărire penală și în fața instanței de apel în Dosarul nr.1739/2007), procesul verbal de constatare, procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, adresa din care rezultă că acesta nu deține permis de conducere, buletinul de analiză toxicologică și declarația martorei.
În privința declarațiilor inculpatului de negare a faptelor și declarațiilor martorilor audiați de către instanța de fond la cererea acestuia, Tribunalul a apreciat că ele sunt subiective și, ca atare, trebuie înlăturate, având în vedere următoarele considerente:
Astfel, cu referire la declarațiile inculpatului, Tribunalul a reținut că, în sistemul procesual penal român, acesta nu este obligat să spună adevărul, afirmațiile sale urmărind în primul rând asigurarea unei cât mai bune apărări și obținerea unei soluții de achitare. Acesta este și cazul inculpatului din speță, care, din motive ce îl privesc (teama pentru fapta săvârșită, dorința de a scăpa nepedepsit, influența alcoolului sau pur și simplu bunul său plac) a început prin a nega faptele, după care, la interval de câteva ore, a revenit și a relatat cu lux de amănunte situația de fapt pe care a recunoscut- Prima declarație este și singura de nerecunoaștere a faptelor de către inculpat, în afara celei date de acesta cu ocazia rejudecării cauzei. Apărarea, deși s-a simțit îndreptățită să afirme (fără să și probeze însă) că, în noaptea de 02 aprilie 2006, asupra inculpatului s-ar fi exercitat presiuni de către organul de cercetare penală, a trecut sub tăcere faptul că acesta, în condiții mai puțin stresante (pe timp de zi), a recunoscut faptele, atât la poliție, cât și la procuror, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală. Aceeași atitudine cooperantă a fost manifestată de inculpat și la momentul ascultării sale de către instanța de apel, în primul ciclu procesual, când, în prezența apărătorului său ales, a recunoscut faptele de care este acuzat. Concluzionând asupra acestui aspect, Tribunalul a apreciat, contrar celor reținute de către instanța de fond, că declarațiile de recunoaștere date de inculpat sunt adevărate, iar în plus acestea se coroborează cu procesul verbal de constatare a faptelor (care nu a fost desființat ca fiind fals și se bucură de credibilitatea pe care o are orice act ce emană de la un funcționar al statului, până la proba contrarie), conducând la ideea că situația de fapt menționată în rechizitoriu este reală.
Cu privire la declarațiile martorilor audiați la cererea apărării, Tribunalul a apreciat că nu reflectă adevărul, deoarece, în primul rând, nici inculpatul și nici organul constatator, în perioada cuprinsă între depistarea acestuia ca biciclist și legitimarea lui, nu fac vreo referire la prezența în zonă a unui martor, iar, în al doilea rând, martorii respectivi au apărut în strategia apărării cu ocazia rejudecării pe fond a cauzei, la mai mult de 2 ani și J de la producerea faptelor. În plus, Tribunalul a apreciat ca fiind cel puțin suspectă acuratețea cu care martorii ascultați au evocat evenimente petrecute cu mult timp în urmă, nesemnificative pentru ei (fiind trecute în categoria obișnuitului cotidian) și aceasta în condițiile în care memoria omului se protejează, eliminând amintiri de acest gen. Sub acest aspect, Tribunalul a reținut ca fiind concludentă declarația martorei (medic), care, audiată la data de 09 ianuarie 2009, declarat pur și simplu că nu își mai amintește dacă inculpatului i s-au recoltat una sau două probe de sânge și aceasta din cauza perioadei mari scurse de la eveniment și până la momentul ascultării sale. Tribunalul
a mai reținut că este posibil ca o mare parte din evenimentele descrise de martori să se fi petrecut, astfel cum au fost relatate, dar este evident că, la derularea situației de fapt ce a fost menționată în actul de sesizare, aceștia nu au fost prezenți.
În raport cu toate aceste motive, Tribunalul a apreciat că inculpatul a săvârșit cu vinovăție faptele pentru care a fost trimis în judecată.
În drept, Tribunalul a constatat că fapta inculpatului, care, în noaptea de 02 aprilie 2006, în jurul orei 0100, condus pe raza orașului Țăndărei autoturismul proprietate personală, fără a poseda permis, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.78 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.13 din Codul penal, iar fapta acestuia care, la aceeași dată, a refuzat recoltarea celei de a doua probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.79 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.13 din Codul penal, texte de lege în baza cărora a dispus condamnarea sa.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru cele două infracțiuni, Tribunalul a ținut seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială, de gradul concret de pericol social al faptelor, de persoana infractorului, precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea lui penală. Astfel, a reținut că gradul de pericol social al faptelor este determinat de modalitatea de săvârșire a acestora (pe timp de noapte și sub influența băuturilor alcoolice), că inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior pentru fapte identice la pedeapsa de 1 an închisoare și că acesta a adoptat o conduită procesuală oscilantă, care a mers de la recunoașterea necondiționată a faptelor până la negarea lor și s-a manifestat prin sustrageri repetate de la cercetarea judecătorească, prin schimbarea de domiciliu și neprezentarea în fața instanței. Totodată, a reținut că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză în cursul termenului de încercare stabilit cu privire la condamnarea dispusă prin Sentința penală nr.156/2005 a Judecătoriei Fetești, aspect ce dovedește perseverența lui infracțională. În favoarea inculpatului, Tribunalul a reținut că acesta este o persoană tânără, care are probleme de sănătate, fiind diagnosticat cu tulburări de personalitate tip mixt (probabil de etiologie alcoolică), făcând în consecință aplicarea dispozițiilor art.74-76 din Codul penal. La stabilirea pedepselor, Tribunalul a avut în vedere și faptul că, potrivit art.372 din Codul d e procedură penală, inculpatului nu i se poate agrava situația în propria cale de atac, reținând că, în primul ciclu procesual (finalizat prin dispunerea rejudecării cauzei) acesta a fost condamnat la pedepse de câte 6 luni închisoare. Pentru toate aceste motive, Tribunalul a apreciat că pedepsele stabilite, cu executare în regim de detenție, respectă toate criteriile generale de individualizare și sunt apte să conducă la realizarea scopurilor prevăzute de art.52 din Codul penal.
Întrucât inculpatul a săvârșit infracțiunile mai înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, Tribunalul, făcând aplicarea dispozițiilor art.33-34
din Codul penal, a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea și executarea celei mai grele dintre ele.
Deoarece ambele infracțiuni au fost săvârșite în cursul termenului de încercare de 3 ani al suspendării condiționate de care inculpatul a beneficiat cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.156/2005 a Judecătoriei Fetești, Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art.83 din Codul penal, dispunând în consecință revocarea beneficiului respectiv și executarea, prin cumul, a pedepsei anterioare și pedepsei rezultante ce a fost stabilită în prezenta cauză.
În baza art.71 din Codul penal, Tribunalul a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei finale, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal, apreciind că, în raport cu natura și gravitatea faptelor, nu se impune și interzicerea dreptului constituțional de a alege.
În ceea ce privește critica Parchetului referitoare la omisiunea de a se lua față de inculpat măsura de siguranță prevăzută de art.113 din Codul penal, Tribunalul a apreciat că aceasta este nefondată, întrucât rejudecarea cauzei s-a realizat ca urmare a exercitării căilor de atac numai de către inculpat, iar luarea măsurii respective, în noul ciclu procesual, ar echivala cu o îngreunare a situației sale în propria cale de atac.
Împotriva deciziei Tribunalului,a declarat recursîn termenul legal (la data de 15 octombrie 2009 - data poștei)inculpatul, care, în motivele scrise formulate la data de 08 decembrie 2009, susținute și cu ocazia dezbaterilor, prin intermediul avocatului său ales, a invocat incidența în speță a cazurilor de casare prevăzute de art.3859alin.1 pct.9 și pct.18 din Codul d e procedură penală, arătând, pe de o parte, că motivarea deciziei instanței de apel contrazice dispozitivul hotărârii respective (în condițiile în care, în considerente, se afirmă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de sustragere de la recoltarea de probe biologice, prevăzută de art.79 alin.4 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.13 din Codul penal, în timp ce, în dispozitiv, se pronunță condamnarea acestuia pentru o altă infracțiune, și anume cea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută de art.79 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.13 din Codul penal), iar, pe de altă parte, că soluția de condamnare a inculpatului, pentru ambele infracțiuni ce fac obiectul trimiterii în judecată a acestuia, este greșită, fiind rezultatul comiterii de către instanța de apel a unei grave erori de fapt.
Analizând decizia atacată, în raport cu toate actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de inculpat, precum și din oficiu, cu luarea în considerare și a celorlalte cazuri de casare prevăzute în art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea, în majoritate, constată cărecursulcu care a fost sesizatăeste fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
În speță, este incident cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală, întrucât decizia instanței de apel se întemeiază pe o
gravă eroare de fapt, care a avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de condamnare a inculpatului (după ce acesta fusese achitat, în mod legal și temeinic, în primă instanță).
Astfel, decizia recurată se întemeiază pe constatări faptice denaturate și neconforme cu realitatea ce rezultă din probatoriul cauzei, situația de fapt relevată de acest probatoriu fiind în mod evident contrară celei reținute de către instanța de apel.
Sub acest aspect, Curtea constată că ambele infracțiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, prevăzute de art.78 alin.1 și respectiv de art.79 alin.1 din OUG nr.195/2002, fiecare cu aplic. art.13 din Codul penal, presupun, ca element material al laturii lor obiective, o acțiune de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, particularizată după cum aceasta s-a realizat fără permis (în cazul celei dintâi) și respectiv având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală (în cazul celei din urmă).
Or, în speță, probatoriul cauzei nu permite a se stabili cu certitudine că inculpatul a săvârșit într-adevăr acțiunea de conducere a autovehiculului.
În acest sens, Curtea reține că singurul mijloc de probă din care rezultă că inculpatul ar fi condus autovehiculul este procesul verbal întocmit la data de 02 aprilie 2006 de către subinspectorul și agentul șef adjunct C, ambii din cadrul Poliției orașului Țăndărei, primul având și calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare, însă acest proces verbal, pe de o parte, a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art.91 din Codul d e procedură penală, iar, pe de altă parte, nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă.
Astfel, sub primul aspect, Curtea constată că, deși din informațiile comunicate pe parcursul judecății în primă instanță de către Poliția orașului Țăndărei prin adresa nr.-/18.06.2008 (fila 25, dosar de fond) rezultă existența unui martor asistent, în persoana numitului, acesta nu este indicat în procesul verbal anterior menționat și nici nu a semnat acel proces verbal, fiind încălcate astfel dispozițiile art.91 alin.1 lit.c din Codul d e procedură penală.
În plus, fiind ascultat nemijlocit de către prima instanță, martorul (niciodată audiat în cursul urmăririi penale) a declarat că nu l-a văzut vreodată pe inculpat conducând autovehiculul și, mai mult, confirmând întru-totul apărarea lui, că acesta avea un autoturism marca, care era condus însă de o altă persoană, în calitate de șofer (fila 91, verso, dosar de fond).
Sub cel de-al doilea aspect, Curtea constată că pretinsa faptă a inculpatului de conducere a autovehiculului, consemnată în procesul verbal în discuție, nu este confirmată prin niciun alt mijloc de probă, fiind, dimpotrivă, contrazisă, nu doar prin declarațiile concordante ale martorilor propuși în apărare, ci chiar și prin declarația martorului asistent anterior menționat.
În acest context, Curtea constată ca fiind vădit eronată și chiar nelegală susținerea instanței de apel în sensul că procesul verbal de constatare a faptei, fiind
întocmit de către funcționari ai statului, se bucură de credibilitate, până la proba contrarie, întrucât, în primul rând, conform art.90 alin.1 din Codul d e procedură penală, el reprezintă un simplu mijloc de probă, care, potrivit art.63 alin.2 din Codul d e procedură penală, nu are o valoare mai dinainte stabilită, ci trebuie apreciat în urma examinării tuturor probelor administrate, prin coroborare cu acestea.
În al doilea rând, a considera că procesul verbal respectiv se bucură de o prezumție de adevăr (care nu este reglementată niciunde în procedura penală) echivalează cu a încălca prezumția legală de nevinovăție de care beneficiază inculpatul, conform art.66 alin.1 din Codul d e procedură penală, în raport cu care revine acuzării sarcina de a-i proba vinovăția, prin probe certe, indubitabile, iar nu acestuia obligația de dovedi veridicitatea susținerilor sale, în contra procesului verbal, în condițiile în care înscrisul respectiv nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză.
În ceea ce privește declarațiile inculpatului, care au oscilat în mod repetat și inexplicabil între recunoașterea și negarea faptei de conducere a autovehiculului, Curtea constată că acestea nu pot fi privite, fie într-un sens, fie în altul, decât cu maximă reținere și în niciun caz nu pot dobândi valoare probatorie indubitabilă în defavoarea lui, întrucât, potrivit aspectelor în mod explicit consemnate în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în cursul cercetării judecătorești în primă instanță (filele 119-120, dosar de fond), mijloc de probă total ignorat de către instanța de apel, inculpatul prezintă un deficit cognitiv prin tulburări progresive de gândire, pe fond organic mixt (traumatic și toxic), dar și pe fondul unui intelect liminar, este dezorientat temporo-spațial, manifestă atacuri de și dificultăți în sesizarea elementului logic și are conturate tendințe spre dezechilibru emoțional și disforie (tulburare a dispoziției, predominat depresivă, ce se poate manifesta prin anxietate și iritabilitate), împrejurări în care nu se poate stabili cu certitudine și în mod obiectiv care dintre declarațiile sale reflectă situația reală.
Pentru toate aceste motive, Curtea constată că, în speță, nu există probe certe, lipsite de orice echivoc, în sensul că inculpatul ar fi condus autovehiculul la momentul menționat în procesul verbal întocmit de către organele de poliție, astfel că, nefiind dovedit însuși elementul material al laturii obiective a ambelor infracțiuni reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, se impune achitarea lui, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 alin.1 lit.a din Codul d e procedură penală, astfel cum, în mod legal și temeinic, s-a dispus prin sentința primei instanțe.
În privința cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.9 din Codul d e procedură penală, Curtea constată, înainte de orice altă considerație, contrar susținerilor din dezbateri ale reprezentantului Ministerului Public, că acesta a fost invocat de către inculpat în cuprinsul motivelor scrise de recurs, ce au fost depuse
la dosar cu respectarea termenului prevăzut în art.38510alin.2 din Codul d e procedură penală.
În acest sens, Curtea reține că, la primul termen de judecată stabilit în recurs pentru data de 16 noiembrie 2009, s-a constatat lipsă de procedură cu inculpatul, care nu a fost citat la toate adresele cunoscute (conform mențiunilor explicite din încheierea de ședință de la acel termen), dispunându-se în consecință acordarea unui nou termen de judecată la data de 14 decembrie 2009 și citarea legală a acestuia.
Ulterior, realizându-se o astfel de citare, inculpatul a depus la dosar, prin avocatul său ales, motivele scrise de recurs, la data de 08 decembrie 2009, prin urmare cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată stabilit.
În schimb, Curtea constată, în majoritate, că acest caz de casare nu este incident în speță, aceeași fiind situația și în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală (invocat în dezbateri de către reprezentantul Ministerului Public ) și, ca atare, nu există temei legal pentru a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, întrucât, în condițiile în care, pentru motivele anterior arătate, nu este dovedită însăși fapta inculpatului de a conduce autovehiculul (ca șiverbum regens), este total nerelevantă împrejurarea că, între considerentele și dispozitivul deciziei recurate, există o contradicție cu privire una dintre infracțiunile reținute în sarcina acestuia, deoarece, indiferent care ar fi acea infracțiune (cea prevăzută de art.79 alin.4 din OUG nr.195/2002, astfel cum rezultă din considerente sau cea prevăzută de art.79 alin.1 din OUG nr.195/2002, astfel cum se menționează în dispozitiv), ea presupune, ca element constitutiv esențial, tocmai o asemenea faptă, care, în concret, nu există, situație în care, în mod obiectiv, aspectul încadrării juridice este lipsit de orice relevanță.
Față de toate aceste considerente, reținând incidența în speță numai a cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală, Curtea, în majoritate, făcând aplicarea dispozițiilor art.38515pct.2 lit. din Codul procedură penală, va admite recursul declarat de inculpatul, va casa în întregime decizia de condamnare din apel și va menține, ca legală și temeinică, sentința de achitare a acestuia, pronunțată în primă instanță.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art.189 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală și art.3 alin.1 din Protocolul nr.-/2008 încheiat între Ministerul Justiție și Libertăților, pe de o parte și Uniunea Națională a Barourilor din România, pe de altă parte, onorariul parțial al avocatului din oficiu (care a asigurat asistența juridică obligatorie a recurentului inculpat, până la prezentarea avocatului ales al acestuia), în cuantum de 25% din suma de 200 lei menționată în delegația nr.- din data de 16 noiembrie 2009 eliberată de Baroul București (fila 8, dosar de recurs), va fi suportat din fondul ministerului anterior menționat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva Deciziei penale nr.136/A din data de 09 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Penală în Dosarul nr-.
Casează, în întregime, decizia din apel și menține sentința primei instanțe (Sentința penală nr.74/F din data de 03 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Fetești în Dosarul nr-).
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial al avocatului din oficiu, în sumă de 50 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2009.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 21.12.2009
/ -
-
OPINIA SEPARATĂ A PREȘEDINTELUI COMPLETULUI
DE JUDECATĂ - JUDECĂTOR - -
În considerentele deciziei recurate și dispozitivul acestuia există contradicții esențiale, fiind incident cazul de casare prev. de art.3859pct. 1 alin 9 Cod procedură penală.
Astfel, la analiza elementelor constitutive ale infracțiunii, se menționează că fapta inculpatului, care la data de 02.04.2006, a refuzat recoltarea celei de a doua probă biologică în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiuni prev. de art. 79 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
De asemenea, în situația de fapt reținută, se menționează tot refuzul inculpatului de a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Refuzul recoltării de probe biologice reprezintă o altă infracțiune decât cea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul și pentru care a fost achitat la fond și condamnat în apel, condamnare care intră în contradicție cu considerentele expuse.
Se impune, așadar, trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță.
JUDECĂTOR
- -
Președinte:Vasile BăjanJudecători:Vasile Băjan, Damian Dolache, Carmen Veronica
