Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Sentința 19/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr. -

SENTINȚA PENALĂ NR.19/PI/2009

Ședința publică din 11 februarie 2009

PREȘEDINTE: Țarcă Gabriela președintele secției penale, GREFIER: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 din Codul d e procedură penală.

S-a luat în examinare cauza penală, în primă instanță, privind pe inculpatul,. în Carei,-, - 18,. 12, jud. S-M, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul personal și asistat de apărătorul său ales, av., în baza împuternicirii avocațiale nr. 95/2008, emisă de Baroul Satu -M - Cabinet Individual și au lipsit martorii și.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Reprezentantul parchetului, față de procesele verbale de căutare la domiciliu, întocmite de lucrătorul de poliție din cadrul Poliției O, solicită în baza art. 327 alin. 3 Cod procedură penală, să se dea citire declarațiilor martorilor și.

Apărătorul inculpatului, arată că își însușește declarațiile martorilor și.

Instanța, conform art. 327 alin. 3 Cod procedură penală, dă citire declarațiilor martorilor și, declarații aflate la filele 11 și 12 din dosar.

Instanța, conform art. 339 Cod procedură penală declară terminată cercetarea judecătorească și în baza art. 340 Cod procedură penală, acordă părților cuvântul pe fond.

Reprezentantul parchetului susține rechizitoriul, față de probele administrate în cauză, procesul verbal de constatare, rezultatul alcotestului, procesul verbal de recoltare a probelor biologice, buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei, declarațiile martorilor și declarațiile inculpatului, arată că este dovedită vinovăția inculpatului și solicită a se dispune condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea, ca modalitate de executare solicită a se face aplicarea art. 81 Cod penal, a se aplica pedepsele accesorii, care de asemenea solicită a fi suspendate. Solicită a fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Apărătorul inculpatului, nu contestă starea de fapt și nici încadrarea juridică a faptei, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, este fără antecedente penale, a regretat fapta. Solicită a se dispune, în principal, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.1Cod procedură penală, sunt întrunite cumulativ prevederile art. 90 literele a,b,e Cod penal. Arată că pericolul social este redus, alcoolemia de 1.40 grame la mie, este la limita practicii la care se acordă amenda administrativă. Consideră că inculpatul poate fi reeducat și fără aplicarea unei pedepse cu închisoarea. În subsidiar, solicită a i se aplica o pedeapsă cu aplicarea art. 81 Cod penal, a se reține circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 litera a,b Cod penal.

Inculpatul, în ultimul cuvânt, arată că regretă comiterea faptei.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Prin rechizitoriul emis la data de 09 octombrie 2008 în dosarul nr. 270/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, înregistrat la instanță la data de 09 octombrie 2008 sub dosar cu numărul de mai sus, s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o în îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 87 aliniatul 1 din G nr. 195/2002, republicată.

În fapt în sarcina inculpatului s-a reținut că, în data de 17 ianuarie 2008, condus autoturismul marca cu numărul de înmatriculare - dinspre localitatea SMs pre localitatea O, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.

Inculpatul a recunoscut și regretat comiterea infracțiunii.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În data de 17 ianuarie 2008, în jurul orelor 00,30 în timp ce conducea autoturismul marca cu numărul de înmatriculare - în localitatea, inculpatul a fost oprit pentru control de către organele de poliție rutiere.

Sesizând că inculpatul emană miros de alcool, au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest marca, rezultatul fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior inculpatul a fost dus la o unitate spitalicească în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei. Din analiza probei biologice recoltate la ora 01.50 rezultat că inculpatul a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 1,45 gr.%0, iar din analiza celei de a doua probe, recoltate la ora 02,50 rezultat o alcoolemie de 1,40 gr.%0.

Inculpatul atât în declarațiile date în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței, a recunoscut și regretat comiterea faptei reținută în sarcina sa.

Inculpatul a arătat că, în data de 16 ianuarie 2008, în jurul orelor 20,00 împreună cu numiții și s-au deplasat cu autoturismul proprietate personală din localitatea O în municipiul SMp entru a sărbători ziua de naștere a acestuia din urmă. În S M, s-au oprit la un restaurant numit "" unde a consumat 2 beri cu alcool. La reîntoarcere în zona localității, a fost oprit autoturismul pentru control de un echipaj al poliției rutiere care i-a cerut să expire aer în aparatul alcooltest marca iar mai apoi a fost condus la dispensarul din localitate (filele 5, 29-31 din dosarul de urmărire penală; filele 8-9 din dosarul instanței de fond).

Inculpatul nu a contestat rezultatul probelor biologice, astfel că în cauză nu s-a efectuat o expertiză medico legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei.

Fapta săvârșită de inculpat a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză, respectiv procesul verbal de constatare a infracțiunii încheiat la data de 17 ianuarie 2008 de Poliția (fila 7-8 din dosarul de urmărire penală), rezultatul testării inculpatului cu aparatul alcooltest (fila 4 din dosarul de urmărire penală), buletin de analize toxicologice alcoolemie nr. 106-107 din 21 ianuarie 2008 (fila 8 din dosarul de urmărire penală), procesele verbale de recoltare a probelor biologice (filele 13 și 14 din dosarul de urmărire penală), declarațiile de martori (filele 11 și 12 din dosarul de urmărire penală) și declarațiile inculpatului (filele 5,29-31 din dosarul de urmărire penală și filele 8 și 9 din dosarul instanței de fond).

În cursul cercetării judecătorești au fost încuviințați în apărare martorii și și s-a dispus citarea acestora de la adresele indicate în declarațiile date de aceștia în cursul urmăririi penale.

Întrucât martorii citați nu s-au prezentat în instanță, în baza art. 183 din Codul d e procedură penală, instanța a dispus să fie aduși în instanță pe baza unui mandat de aducere.

Din procesele verbale întocmite de organele de poliție însărcinate cu executarea mandatelor, rezultă că martorii indicați în mandat nu se găsesc în localitate, fiind plecați la muncă în țară sau străinătate și nu se cunoaște când se vor întoarce la domiciliu, astfel că instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 aliniatul 3 din Codul d e procedură penală.

În cauză, deși fapta comisă de inculpat se circumscrie, în principiu cerințelor textului de lege incriminator, considerăm că aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni în sensul legii penale.

În conformitate cu prevederile art. 17 din Codul penal, infracțiunea este fapta ce prezintă pericol social, comisă cu vinovăție și prevăzută de legea penală. Totodată, infracțiunea reprezintă unicul temei al răspunderii penale.

Deosebit de acestea, potrivit art. 18/1 din același cod, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, vădit lipsit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei fapte este guvernată de criteriile înscrise în aliniatul 2 al aceluiași text de lege și anume: modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurarea în care a fost comisă, urmarea produsă ori ce s-ar fi putut produce, persoana și conduita făptuitorului.

Din formularea dată de lege acestor criterii, rezultă că ele sunt obligatorii și trebuie avute în vedere în ansamblu la stabilirea gradului de pericol social.

Sancțiunea aplicată, penală sau cu caracter administrativ, își poate îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii numai în măsura în care corespunde gravității faptei, potențialului de pericol social pe care îl reprezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinile acestuia de a se îndrepta sub influența măsurii luate față de el.

În speță, este adevărat că inculpatul a condus pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,40 gr. %0 însă nu ne putem raporta exclusiv la această împrejurare cu consecința condamnării inculpatului.

Nu este lipsită de relevanță împrejurarea în care inculpatul a săvârșit fapta, valoarea alcoolemiei în condițiile în care inculpatul a consumat alcool fără să mănânce, faptul că acesta examinat clinic a obținut rezultate negative inclusiv la proba de păstrare a echilibrului, vorbirea i-a fost clară iar din punct de vedere psihic a avut o comportare ordonată, orientat în timp și spațiu, atenția concentrată iar judecata i-a fost corectă conform buletinelor de examinare clinică aflate la filele 13 și 14 din dosarul de urmărire penală.

Pe de altă parte, sub aspectul circumstanțelor personale, se constată că inculpatul, atât la urmărirea penală cât și în fața instanței a dat dovadă de sinceritate, recunoscând și regretând săvârșirea faptei, prezentându-se la fiecare termen de judecată.

Astfel, atitudinea procesuală corectă a inculpatului care constant a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a fost cooperant cu organele judiciare, constituie indiscutabil un element de natură a caracteriza favorabil persoana inculpatului.

Din fișa antecedentelor penale rezultă că acesta nu a mai comis alte fapte penale, astfel că până la data săvârșirii faptei, a avut o conduită ireproșabilă și preocupării oneste, bucurându-se de încredere și respect.

În aceste condiții, considerăm că, condamnarea inculpatului apare nemeritat de severă și că reeducarea inculpatului se poate realiza și prin aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Prin prisma tuturor aspectelor invocate, curtea constată că infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, conform art. 87 aliniatul 1 din G nr.195/2002 nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și, ca atare, în baza art. 11 punctul 2 litera a raportat la art. 10 litera b/1 din Codul d e procedură penală cu referire la art. 18/1 din Codul penal, va achita pe inculpatul de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 87 aliniatul 1 din G nr. 195/2002.

În baza art. 91 litera c din Codul d e procedură penală va aplica inculpatului sancțiunea amenzii cu caracter administrativ în cuantum de 1000 lei.

În baza art. 192 aliniatul 1 litera a din Codul d e procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.1din Codul d e procedură penală cu referire la art. 181din Codul penal, achită pe inculpatul, fiul lui G și -, născut la 08 iunie 1953 în Carei, județul S M, -, cetățenie rămână, studii superioare, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, ocupația pensionar, domiciliat în Carei,-8,. 12, județul S M, de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 87 aliniatul 1 din G nr. 195/2002.

În baza art. 91 lit. c din Codul d e procedură penală, aplică inculpatului sancțiunea amenzii cu caracter administrativ în cuantum de 1000 lei.

În baza art. 192 alin. 1 lit. d din Codul d e procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare cu inculpatul.

Pronunțată în ședința publică de azi, 11 februarie 2009.

Președinte, Grefier,

- - - -

hotărâre - /23.02.2009.

2 ex./23.02.2009.

Președinte:Țarcă Gabriela
Judecători:Țarcă Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Sentința 19/2009. Curtea de Apel Oradea