Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 197/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 197
Ședința publică de la 22 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florin Popescu
JUDECĂTOR 2: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 3: Constantin
Grefier
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 323/A/07.12.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă, pentru inculpatul lipsă, avocat ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul ales al inculpatului depune la dosar originalul cererii de recurs.
Instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, reducerea pedepsei aplicate, având în vedere situația familială a inculpatului, care rezultă din înscrisurile depuse la dosar, în fața primei instanței și a instanței de apel.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului, hotărârea recurată fiind temeinică și legală, în cauză, inculpatului i s-au aplicat pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, gradul de pericol social rezultând din accidentul provocat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1768 din 8 octombrie 2009, Judecătoria Arad, în baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, a condamnat pe inculpatul, la 1 an închisoare, pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
În baza art. 87 alin 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, a condamnat pe același inculpat la 1 an închisoare pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.
În baza art. 33 lit. raportat la art. 34 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În baza art. 83 Cod penal, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 342/06.12.2006, dosar 3971/2006 a Judecătoriei Ineu, definitivă prin neapelare și a dispus executarea acesteia, pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, în detenție.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. și Cod penal, mai puțin dreptul de a alege.
În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală, a obligat pe inculpat, la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în fapt că în seara zilei de 01.12.2008, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Poliției Rutiere A, au fost sesizați telefonic de către ofițerul de serviciu de la IPJ A, despre faptul că pe drumul județean 709 B, în apropierea localității, jud. A, a avut loc un accident de circulație.
La fața locului, cei doi polițiști au găsit, pe marginea dreaptă a drumului - privit în direcția -, în poziția de staționare, autoturismul marca Audi 80, cu nr. -, care era grav avariat.
Cu aceeași ocazie au fost identificați martorii oculari ai accidentului, - și, care fuseseră pasageri în autoturismul avariat și care au declarat că în momentul producerii accidentului la volan se afla inculpatul și că înainte de sosirea poliției acesta fusese transportat la Spitalul clinic județean A, întrucât suferise vătămări corporale.
După ce a fost efectuată cercetarea la fața locului, polițiștii s-au deplasat la Spitalul clinic Județean A, unde l-au întrebat pe inculpat dacă posedă permis de conducere și dacă a consumat băuturi alcoolice.
Inculpatul a recunoscut că nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule și că a consumat băuturi alcoolice, după care a urcat la volanul autoturismului, pe care l-a condus înspre A, iar după producerea accidentului a declarat că nu-și mai aduce aminte de nimic.
Din procesul verbal de verificare în evidența informatizată națională a conducătorilor auto, a Serviciului Poliției Române Rutiere, rezultă că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nici categorie de autovehicule.
Rezultatul analizei toxicologice-alcoolemie relevă faptul că, în data de 02.12.2008 la ora 00:45, inculpatul avea în sânge o alcoolemie de 1,05 g/1000 ml, iar în aceeași dată la ora 01:45, avea în sânge alcoolemie de 0,95g/1000 ml.
Această stare de fapt a fost reținută de prima instanță din probele administrate în cauză, în faza de urmărire penală: proces-verbal de sesizare ( 3), proces verbal de constatare ( 4), schița locului accidentului ( 11), planșă fotografică ( 13-16), înscrisuri (filele 17, 19, 20, 22, 23) proces verbal de verificare în evidența informatizată a conducătorilor auto la SPR A ( 18) buletin de analiză toxicologică-alcoolemie ( 21); declarațiile martorilor ( 24 - 28), declarațiile învinuitului ( 29, 30) și în faza judecății: declarație inculpat ( 21), adeverință medicală a concubinei ( 22), caracterizări ( 23, 25), copie certificat naștere ( 24).
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat apel inculpatul, solicitând reducerea pedepsei aplicate prin reținerea de circumstanțe atenuante.
Prin DP nr. nr. 323/A/07.12.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, a fost espins apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 1768 din 8 octombrie 2009, pronunțată de Judecătoria Arad și a fost obligat inculpatul la plata către stat a cheltuielilor judiciare în apel în sumă de 100 lei.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, verificând hotărârea atacată în cadrul prevăzut de art. 378 Cod procedură penală, raportat la motivele pentru care a fost declarat prezentul apel, s-a constatat că nu este fondat.
Starea de fapt stabilită de prima instanță, încadrarea juridică dată faptelor săvârșite și starea de recidivă "specializată", prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal derivată din săvârșirea faptelor în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 342/06 12 2006 Judecătoriei Ineu nu sunt contestate de către inculpat acesta solicitând reducerea pedepsei rezultante de 1 an închisoare.
Având în vedere circumstanțele concrete în care au fost săvârșite cele două infracțiuni prevăzute în codul rutier, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie și având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, de 1,05 gr. la mie, pe durata termenului de încercare stabilit în ura condamnării pentru aceleași infracțiuni, tribunalul a considerat că pedepsele individuale aplicate inculpatului și cea rezultantă, la limita inferioară a celor prevăzute de lege, sunt bine dozate.
În operațiunea de individualizare a pedepselor și stabilirea acestora la limita minimă, au fost evaluate împrejurările personale prezentate de inculpat prin înscrisurile depuse la filele 23 - 25 din dosarul primei instanțe reținerea acestora în cadrul legal prevăzut de art. 74 și 76 Cod penal nefiind justificată.
După cum a reținut și prima instanță, inculpatul a dat dovadă de "perseverență" infracțională, ratând șansa ce i-a fost acordată la prima abatere de aceeași natură, în prezent impunându-se ca în procesul de reeducare să intervină organele abilitate ale autorității judiciare.
Față de cele arătate, considerând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, tribunalul a respins apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 1768 din 8 octombrie 2009, pronunțată de Judecătoria Arad.
Împotriva deciziei penale nr. 323/A/07.12.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- din 28.10.2009 a declarat recurs în termen inculpatul, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Penală sub nr- din 08.01.2010.
Recursul nu a fost motivat, fiind susținut oral de către apărătorul ales, conform concluziilor menționate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a celor analizate din oficiu conform art. 3859alin. 3. proc. pen. Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Din probatoriul administrat rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul recurent a comis infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis și având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzute de art. 86 alin. 1 și art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 aprobată cu modificări și completări și republicată prin Legea nr. 49/2006, reținute în sarcina sa.
Astfel, sub acest aspect, declarațiile inculpatului (filele 29, 30 și 33 dosar de urmărire penală, fila 21 dosar primă instanță) se coroborează cu procesul-verbal de constatare a accidentului rutier și schița anexă ( 4-10 dosar urmărire penală), planșa foto ( 12-16 dosar urmărire penală), procesul-verbal de verificare în evidența informatizată a conducătorilor auto a Serviciului Poliției Rutiere A ( 18 dosar urmărire penală), cu adresa nr. 27538/06.01.2009 a Instituției Prefectului Județului A - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor ( 20 dosar urmărire penală), cu buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 1601/03.12.2008 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală A ( 21 dosar urmărire penală) și cu declarațiile martorilor - și ( 24-28 dosar urmărire penală).
De altfel, prin recursul său, inculpatul nu a contestat starea de fapt sau vinovăția lui, ci a solicitat, prin apărătorul ales, cu ocazia dezbaterilor, reducerea pedepsei și suspendarea executării acesteia.
Prima instanță și instanța de apel au apreciat în mod corect că faptele au fost comise de către inculpat cu vinovăție și că prezintă pericolul social al unor infracțiuni, întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în actul de sesizare a instanței.
În privința sancțiunilor, instanța de recurs remarcă faptul că rima p. instanță a stabilit două pedepse de câte 1 an închisoare, în cuantumurile minime prevăzute de lege (de la 1 la 5 ani - art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 republicată; de la 1 la 5 ani - art. 87 alin. 2 din nr.OUG 195/2002 republicată), și a aplicat pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare (fără spor), în condițiile în care, deși în favoarea inculpatului se reține că a avut un comportament procesual corespunzător (a recunoscut săvârșirea faptelor atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată), se remarcă mai multe împrejurări nefavorabile acestuia, cum ar fi că a condus autoturismul având o alcoolemie relativ ridicată (de 1,05 la prima probă, la circa 1 oră și 45 de minute după evenimentul rutier, respectiv de 0,95 la a doua probă, la circa 2 ore și 45 de minute după evenimentul rutier), iar în starea în care se afla a produs un accident rutier soldat cu rănirea inculpatului și serioase avarii ale autoturismului ( 7-8, 14-16 dosar urmărire penală), totul după ce a mai fost condamnat pentru infracțiuni intenționate de aceeași natură ( 32 dosar ).
Împrejurarea că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, nu are semnificația unor circumstanțe atenuante în sensul art. 74 alin. 1 lit. c) pen. în condițiile în care făptuitorul a comis două infracțiuni intenționate după ce a mai fost condamnat pentru fapte de aceeași natură (conducere fără permis și având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală).
Totodată, motivele sociale invocate de către inculpat (respectiv că soția sa ar fi grav bolnavă) nu pot constitui suport pentru reducerea pedepselor, acestea nefiind enumerate de art. 72 alin. 1. pen. printre criteriile de individualizare.
Referitor la modalitatea de individualizare a executării pedepsei închisorii, Curtea constată că prima instanță în mod corect a dispus ca pedeapsa totală de 2 ani închisoare, compusă din pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată în prezenta cauză și, în urma revocării suspendării condiționate, pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 342/06.12.2006 a Judecătoriei Ineu - Județul A, să fie executată în regim privativ de libertate. Astfel, conform art. 83 alin. 1. pen. dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune. Așadar, în cazul revocării suspendării condiționate a executării pedepsei, instanța de judecată nu are vreo opțiune cu privire la modul de individualizare a executării pedepsei rezultate în urma cumulului aritmetic, trebuind să dispună executarea în întregime a pedepsei aplicată anterior, care nu se contopește cu pedeapsa rezultantă aplicată prezenta cauză.
Instanța de recurs observă că prima instanță a individualizat în mod corect și pedepsele accesorii, interzicând inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) și b) pen. pe durata pedepsei închisorii, deoarece, prin săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, inculpatul devine nedemn să aleagă sau să fie ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice ori să ocupe o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Curtea constată că în cauză nu sunt incidente alte motive de recurs ce pot fi luate în considerare din oficiu potrivit art. 3859alin. 3. proc. pen.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) proc. pen. va fi respins ca nefondat recursul peste termen declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 323/A/07.12.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- din 28.10.2009.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b) proc. pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 323/A/07.12.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- din 28.10.2009.
În temeiul art. 192 alin. 2. proc. pen. obligă inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier,
RED: FP/25.02.10
Dact: 2 exempl/ 25 Februarie 2010
Primă instanță: Judecătoria Arad
Jud:
Apel: Tribunalul Arad
Jud:
Președinte:Florin PopescuJudecători:Florin Popescu, Codrina Iosana Martin, Constantin