Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Încheierea /2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
OMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (2606/2009)
INCHEIERE
Ședința publică de la 11 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Cioată- - -
JUDECĂTOR 2: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 3: Lucia Rog
GREFIER - - -
Cu participarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr.555A din 20.10.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr- si a sentinței penale nr.501/24.06.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul-inculpat, personal și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.74229/14.12.2009, atașată la fila 8/dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței atașarea copiilor de pe sentințele penale nr. 547/1997 și 386/2002 ale Judecătoriei Sectorului 6 B, 1966/2000 a Judecătoriei Sectorului 1 B și 1486 și 2007/2003 ale Judecătoriei Sectorului nr. 4 B, care au fost solicitate la termenul anterior.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită in temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală rap. la art. 385/9 alin.1 pct. 14 si 17 Cod procedură penală admiterea recursului, casarea deciziei penale nr.555A din 20.10.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr- si a sentinței penale nr. 501/24.06.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B si reținerea cauzei spre rejudecare, considerând ca decizia Tribunalului București este nelegala si netemeinica pentru următoarele considerente:
Cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, apărarea considera ca instanța de fond in mod greșit a reținut situația de fapt, întrucât din probele administrate se poate constata ca deși inițial inculpatul s-a prezentat sub o alta identitate, ulterior a recunoscut, întrucât si-a dat seama de gravitatea faptei si din proprie inițiativă a indicat numele real. Astfel, consideră că prin fapta comisă inculpatul a dus o atingere minimă valorii sociale ocrotite de legea penala, iar înscrisul întocmit nu a produs nici un fel de consecințe juridice.
Pentru aceste considerente, solicită in temeiul art. 11 pct.2 lit. a Cod procedură penală rap. la art.10 pct.1 lit. b/1 Cod procedură penală achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals privind identitatea, urmând să se constate și că dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal nu sunt incidente in prezenta cauza, întrucât termenul de reabilitare a fost împlinit la data de 03.09.2006.
Mai arata ca in cauza a fost audiat un singur martor respectiv numitul, Tribunalul pronunțând soluția pe baza declarațiilor martorilor neaudiați in fata acestei instanțe si înlăturând depoziția acestui martor.
De asemenea, la individualizarea pedepsei tribunalul s-a pronunțat pe nediminuarea cuantumului pedepsei, deși probele administrate in cauza si gradul de pericol social al faptei săvârșite constituie circumstanțe atenuante.
Cu privire la infracțiunea prev. de art.78 alin.1 din OUG 195/2000, apreciază că instanța de fond in mod greșit a procedat la individualizarea pedepsei fata de împrejurările concrete de producere a faptei, având în vedere că inculpatul nu a avut intenția directa de a conduce acel vehicul. Mai mult decât atât, inculpatul posedă permis de conducere si este sa conducă vehicule, anterior săvârșirii faptelor pentru care este cercetat in prezenta cauza a avut un comportament normal in societate, iar in prezent este grav bolnav.
Având in vedere aceste considerente, solicita reținerea de circumstanțe atenuante si coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, urmând să se aibă în vedere și dispozițiile art. 134 Cod penal potrivit cărora reabilitarea persoanei fizice are loc de drept în cazul condamnării la amendă sau la pedeapsa închisorii care nu depășește 1 an.
Raportat la ultima condamnare, aplicată prin sentința penala nr. 386/2002, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 B inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa de 1 an închisoare, dar conform dispozițiilor art. 61 alin.2 Cod penal pedeapsa poate fi considerata executată dacă în intervalul de timp de la liberare și până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune, termenul de reabilitare împlinindu-se la data de 03.09.2006.
Or, Tribunalul București prin decizia penala nr. 555/2009 motivează in sensul ca ne aflam in fata unor condamnări anterioare și succesive ale inculpatului, fără a face un cumul aritmetic sau juridic, așa cum se prevede in decizia nr. III a Înaltei Curți de Casație și Justiție, considerând ca instanța trebuia sa se raporteze la sentința penala nr. 1302 care nu a fost cumulată nici aritmetic si nici juridic, termenul de reabilitare fiind îndeplinit de drept.
In ipoteza in care instanța ar face aplicarea dispozițiilor art. 135 Cod penal ar crea inculpatului o situație mai severa.
Pentru aceste considerente solicita admiterea apelului, desființarea hotărârilor atacate, achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals privind identitatea prev. de art. 293 Cod penal, redozarea pedepsei in ceea ce privește infracțiunea privind circulația pe drumurile publice prev. de art. 78 alin.1 din de OUG nr. 195/2002, înlăturarea disp. art. 37alin.1 lit. a Cp privind starea de recidiva si aplicarea unei pedepse in condițiile art. 81 Cp.
Reprezentantul Ministerului Public,având cuvântul, precizează ca in ceea ce privește infracțiunea de fals privind identitatea, aceasta exista si s-a consumat la momentul luării primei declarații, neavând relevanta dacă ulterior inculpatul a revenit si a indicat identitatea reala.
Cu privire la cererea de individualizare a pedepsei prin reținerea de circumstanțe atenuante, considera ca cererea este neîntemeiata, având în vedere că instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal, dar și circumstanțele de ordin personal ale inculpatului, care este recidivist și a stabilit o pedeapsă ușor peste minimul special prevăzut de lege.
In ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice, consideră că și aceasta este neîntemeiata. Deși este adevărat ca inculpatul a săvârșit fapta ulterior condamnării din data de 01.08.2003, solicită să se constate că reabilitarea se raportează la cea mai grea condamnare, chiar daca aceasta pedeapsă este compusă dintr-o pedeapsă de 1 an închisoare la care se adaugă încă 1 an închisoare prin revocarea suspendării condiționate.
Reabilitarea se refera la o condamnare, însa din punctul sau de vedere condamnarea este pedeapsa care urmează să se execute in baza hotărârii judecătorești. Având in vedere ca inculpatul a suferit o condamnare de 2 ani, termenul de reabilitare este de 4 ani și 6 luni. Având in vedere ca faptele sunt săvârșite in anul 2006 nu a intervenit reabilitarea de drept pentru a înlătura starea de recidiva.
Recurentul-inculpat, având cuvântul, arata ca se raliază concluziilor puse de către apărătorul sau si precizează ca a fost nevoit sa își mute mașina pentru a da posibilitatea lucrătorilor de la asfaltare sa își facă.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 18 ianuarie 2010.
Pronunțată în ședință publică, 11ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 18 ianuarie 2010
CURTEA,
Având nevoie în continuare de timp pentru a delibera,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 25 ianuarie 2010.
Pronunțată în ședință publică, 18 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (2606/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 144R
Ședința publică de la 25 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- - -
JUDECĂTOR- - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
Cu participarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr.555A din 20.10.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr- si a sentinței penale nr.501/24.06.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11.01.2010, ce face parte integrantă din prezenta decizie penală.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv amânarea la data de 18 ianuarie 2010 și apoi la data de 25 ianuarie 2010, când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prinsentința penală nr.501/24.06.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B în dosarul penal nr-, în temeiul art.334 Cod proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea prevăzută de art.86 alin.1 (fostul art. 78 alin.1) din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art.86 alin.2 (fostul art. 78 alin.2) din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art. 37 alin.1 lit.b Cod penal.
În temeiul art.334 proc. pen. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de către inculpat, prin înlăturarea aplicării dispozițiilor art.37 alin.1 lit.b Cod penal față de ambele infracțiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, ca neîntemeiată.
În temeiul 86 alin.2 (fostul art.78 alin.2) din nr.OUG195/2002, republicată, cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană al cărei permis i-a fost anulat.
În temeiul art.71 raportat la art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal, s-a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a desfășura activitatea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice în exercitarea căreia a fost săvârșită infracțiunea.
În temeiul art.293 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.
În temeiul art.71 raportat la art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, s-a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art.33 lit.a și 34 alin.1 lit.b Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare.
În temeiul art.71 raportat la art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c Cod penal, s-a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a desfășura activitatea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice în exercitarea căreia a fost săvârșită infracțiunea.
În temeiul art.191 alin.1 Cod proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 de lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la data de 28 noiembrie 2006, în jurul orei 10.00, inculpatul a fost depistat pe Calea, sectorul 6, în timp ce conducea autovehiculul marca 1304, cu nr. de înmatriculare B-35-, fără însă ca inculpatul să posede permis de conducere.
La momentul când a fost depistat de către agenții de poliție, inculpatul a susținut că se numește, dând datele de stare civilă ale acestei persoane. În acest sens, inculpatul a făcut și o declarație scrisă (fila 31 ). Ulterior, la Secția 20 Poliție, a fost stabilită identitatea exactă a inculpatului.
Din procesele-verbale din data de 28.11.2006 a rezultat că inculpatul nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule la data faptei.
Din adresa nr. -/ 16.06.2009 a de Poliție Rutieră a rezultat că anularea permisului de conducere emis în anul 1990 fost anulat, potrivit art.42 lit.b din Decretul nr.328/ 1966 ca urmare a condamnării inculpatului prin Sentința penală nr. 819/ 08.11.1993 a Judecătoriei Sectorului 6
La reținerea acestei situații de fapt instanța fondului a avut în vedere următoarele mijloace de probă: declarația inculpatului, declarația martorului, proces - verbal de depistare a inculpatului, procese - verbale de verificare, raport de constatare tehnico-științifică nr.226.554/ 29.05.2008, nr.-/17.04.2009 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului municipiului B și adresa nr.-/16.06.2009 a de Poliție Rutieră.
În drept, fapta comisă de inculpatul care, în data de 28 noiembrie 2006, fost surprins în timp ce conducea autovehiculul marca, cu nr. de înmatriculare B-35- pe Calea, fără a poseda permis de conducere, dar posedând anterior un permis de conducere ce fusese anulat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis, prevăzută de art. 86 alin. 2 (fostul art.78 alin. 2) nr.OUG195/2002, cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b Cod penal.
În drept, fapta comisă de inculpatul care, în data de 28 noiembrie 2006, s-a prezentat agentului de poliție, care îl oprise în trafic, în timp de conducea un autovehicul, sub numele de, această identitate fiind falsă, cu scopul de a induce în eroare polițistul, pentru a nu putea fi tras la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 2 (fostul art.78 alin.2 din nr.OUG195/2002, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art.293 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b Cod penal.
Relativ la reținerea recidivei postexecutorii, prevăzute de art.37 lit.b Cod penal, față de ambele infracțiuni, instanța fondului a avut în vedere condamnările anterioare ale inculpatului, așa cum a rezultat din fișa de cazier judiciar a acestuia, care nu intră sub incidența art. 38 Cod penal.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei pentru fapta de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană al cărei permis i-a fost anulat, potrivit prevederilor art. 72 Cod penal, instanța fondului a avut în vedere fapta comisă, împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune, gradul de pericol social al acesteia, dispunând condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 6 luni închisoare, considerând că prin executarea acestei pedepse vor fi atinse scopurile preventiv, educativ, dar și coercitiv al pedepsei, prevăzute de art. 52. pen.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei pentru fapta de fals privind identitatea, potrivit prevederilor art.72 Cod penal, instanța fondului a avut în vedere fapta comisă, împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune, gradul de pericol social al acesteia, condamnându-l pe inculpatul la o pedeapsă de 3 luni închisoare, considerând că prin executarea acestei pedepse vor fi atinse scopurile preventiv, educativ, dar și coercitiv al pedepsei, prevăzute de art. 52 Cod penal.
Prindecizia penală nr. 555/.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penalăs-a respins ca nefondat, apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.501/24.06.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B în dosarul penal nr-.
A fost obligat apelantul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Reevaluând întreg materialul probator existent la dosarul cauzei, Tribunalul a constatat că în mod corect instanța de fond, în funcție de probele existente la dosarul cauzei a pronunțat soluția de condamnare în cauza a cărei sentință penală face obiectul prezentului apel.
În urma unei judicioase analize a materialului probator administrat în cauză, prima instanță a reținut corect situația de fapt, dând o încadrare juridică corespunzătoare.
Referitor la acest aspect de legalitate invocat și de apărarea inculpatului vis-a-vis de greșita reținere în opinia acestora a stării de recidivă postexecutorii întrucât apelantul era reabilitat, - Tribunalul a apreciat că instanța de fond în mod corect a stabilit pe baza fișei de cazier judiciar existența stării de recidivă.
Tribunalul nu împărtășește critica formulată de inculpat, în cauză, până la momentul săvârșiri infracțiunilor ce formează obiectul prezentului dosar neintervenind reabilitarea apelantului.
Din fișa de cazier judiciar, cum corect a observat și instanța de fond, ne aflăm în situația unor condamnări succesive, termenul de reabilitare calculându-se de la data ultimei condamnări prin raportare la pedeapsa cea mai grea primită de inculpat.
Concluzionând a constatat că respectând acest principii la data săvârșirii faptelor pentru care inculpatul a fost condamnat în prezentul dosar, acesta se afla în stare de recidivă postexecutorie.
Cu privire la cea de a doua critică formulată în raport de infracțiunea de fals privind identitatea Tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a analizat modalitățile concrete în care faptele s-au întâmplat inculpatul creând prin atitudinea sa o stare de pericol cu privire la încrederea publică în identitatea persoanelor, stabilită preponderent în raport cu persoanele juridice de drept public.
În atare situație instanța de control judiciar apreciază că în cauză nu putem conchide că aceste fapte îi lipsește pericolul social necesar pentru a fi calificată ca și infracțiune sens în care aplicarea unei amenzi judiciare nu se impune.
De altfel, instanța de fond, în aprecierea acestor aspecte a ținut cont atât de împrejurările reale cât și obiective de săvârșire a infracțiunii, de consecințele stării de pericol pe care o poate crea o astfel de atitudine, dar și de circumstanțele de ordin personal al inculpatului, care este recidivist și care, conform fișei de cazier judiciar a demonstrat prin condamnările anterioare și succesive pe care le-a suferit că nu a avut reprezentarea realității faptelor sale iar reintegrarea sa în valorile sociale de respect a legii nu s-a realizat.
Cu privire la criteriile de individualizare și la cuantumul pedepsei aplicate s-a constatat că acestea au fost respectate de instanța de fond care le-a supus unei analize complete și care în raport de limitele de pedeapsă și de existența stării de recidivă a optat pentru o pedeapsă orientată la minimul special.
Referitor la cea de a treia critică invocată constând în redozarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea de conducere fără permis pe drumurile publice, Tribunalul a apreciat că este nefondată pentru următoarele aspecte:
La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art.72 Cod penal și anume: dispozițiile părții generale ale Codului penal cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la modalitatea de executare a pedepsei, dispozițiile legii speciale respectiv OUG 195/2002 care statuează limitele speciale de pedeapsă pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice având permisul suspendat, modalitatea concretă de săvârșire a faptei, precum și circumstanțele de ordin personal ale inculpatului care este recidivist în modalitatea prev. de art.37 lit.b Cod penal, lucru ce a generat nereținerea circumstanțelor atenuante.
Stabilind o pedeapsă orientată ușor peste minim, prima instanță a avut în vedere atât pericolul social concret al faptei, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat inculpatul cât și datele care circumstanțiază persoana acestuia.
Din economia dispozițiilor art. 52 cod penal rezultă că pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită cât și în ce privește comportarea făptuitorului.
Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare. Câtă vreme inculpatul nu a realizat o reevaluare a propriei situații, prin adoptarea unei poziții parțial sinceră și mai ales prin neglijarea antecedentelor penale pe care le avea, recidivând în materie infracțională, nu există motiv pentru o reducere a cuantumului pedepsei.
În afara criticilor invocate reevaluând din oficiu sentința apelată instanța de control judiciar nu a identificat alte motive de reformare a hotărârii instanței de fond.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul, care însă nu a fost motivat în termenul prevăzut de art.385/10 alin.2 Cod procedură penală.
Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul a invocat cazurile de casare prev. de art.385/9 pct.14 și 17 Cod procedură penală, care pot fi analizate de instanță și din oficiu, în condițiile art.385/9 alin.2 Cod procedură penală.
Cu referire la cazul de casare prev. de art.385/9 pct.17 Cod procedură penală("faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică")
Recurentul inculpat a susținut că în cauză s-a reținut în mod greșit incidența dispozițiilor art.37 lit.b Cod penal privind recidiva postexecutorie, căci la momentul săvârșirii infracțiunilor deduse judecății intervenise reabilitarea sa cu privire la pedeapsa anterioară.
Examinând criticile recurentului inculpat, Curtea reține că în fișa de cazier judiciar a inculpatului figurează 4 condamnări anterioare, după cum urmează:
- prinsentința penală nr.819/08.11.1993 a Judecătoriei sectorului 6 B,definitivă prin neapelare, recurentul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, conform art.81 Cod penal;
- prinsentința penală nr.547/1997 a Judecătoriei sectorului 6 B,definitivă prin neapelare, recurentul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, iar prin aplicarea art.83 Cod penal privind pedeapsa anterior aplicată, s-a dat spre executare pedeapsa de 2 ani. Executarea pedepsei a început la data de 22.08.1998, urmând a fi considerată ca executată la data de 21.08.2002. Recurentul a fost liberat condiționat la data de 28.08.1998, cu un rest neexecutat de 358 zile.
- prinsentința penală nr.1996/2000 a Judecătoriei sectorului 1 B,definitivă prin neapelare, recurentul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, constatându-se totodată că fapta dedusă judecății este concurentă cu cea pentru care recurentul a fost condamnat prin sentința penală nr.547/1997 a Judecătoriei sectorului 6 B, dar și că sunt aplicabile dispozițiile art.83 Cod penal privind pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.819/08.11.1993 a Judecătoriei sectorului 6 B, rezultând în final o pedeapsă de 2 ani închisoare.
- prinsentința penală nr.386/19.03.2002 a Judecătoriei sectorului 6 B,definitivă prin decizia penală nr.1348/26.07.2002 a Curții de Apel București, recurentul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu executarea în regim de detenție, fiind arestat la data de 03.09.2002, pedeapsa considerându-se ca executată la data de 02.09.2003.
Așadar, se reține că recurentul inculpat a suferit patru condamnări anterioare succesive, toate privind pedeapsa închisorii de un an de zile. Într-o astfel de ipoteză, în care o persoană suferit mai multe condamnări succesive, nu se poate obține reabilitarea decât pentru toate condamnările, reabilitarea având un caracter indivizibil, căci privește persoana condamnatului, iar nu condamnările pe care acesta le-a suportat. Ca atare, raportarea recurentului în mod exclusiv la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.386/19.03.2002 a Judecătoriei sectorului 6 B (de la executarea căreia și până la comiterea faptei deduse judecății s-a împlinit într-adevăr termenul de reabilitare de 3 ani) nu este întemeiată.
Reabilitarea de drept poate fi obținută și în cazul condamnărilor succesive, dar numai dacă pentru fiecare condamnare în parte sunt îndeplinite condițiile art.134 Cod penal. Cu alte cuvinte, este necesar ca între executarea pedepsei anterioare și săvârșirea din nou a unei infracțiuni să se fi împlinit termenul de 3 ani. În speță, aceste condiții nu sunt îndeplinite, căci faptele (concurente) pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr.547/1997 a Judecătoriei sectorului 6 B și nr.1996/2000 a Judecătoriei sectorului 1 B, au fost comise în interiorul termenului de încercare de 3 ani pe durata căruia s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr.819/08.11.1993 a Judecătoriei sectorului 6 Tot astfel, fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.386/19.03.2002 a Judecătoriei sectorului 6 Baf ost comisă în termenul de 3 ani, de reabilitare, calculat de la data la care a luat sfârșit executarea pedepsei anterioare, astfel cum a fost ea stabilită prin sentința penală nr. 1996/2000 a Judecătoriei sectorului 1
În aceste condiții, așa cum s-a stabilit și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (a se vedea, în acest sens, motivarea deciziei în interesul legii nr.3/2009) condamnatul nu poate fi reabilitat decât pe cale judecătorească pentru toate condamnările, termenul de reabilitare calculându-se în raport cu pedeapsa cea mai grea și începând să curgă de la data executării ultimei pedepse, chiar dacă privită izolat, pentru aceasta ar fi îndeplinite condițiile reabilitării de drept.
În legătură cu termenul de reabilitare, Curtea constată că, odată stabilită în cauză natura reabilitării (respectiv reabilitare judecătorească), termenul de reabilitare se va stabili în mod obligatoriu în conformitate cu dispozițiile art.135 alin.1 Cod penal. Este drept că în cazul reabilitării judecătorești, legiuitorul nu a luat în examinare și ipoteza pedepselor cu închisoarea de 1 an sau mai mici, considerând probabil că aceasta este acoperită în totalitate de reabilitarea de drept. În această situație, cum, pe de o parte, judecătorul nu poate să nu se pronunțe "pe motiv că legea nu prevede", iar pe de altă parte, nici nu se poate ajunge la o "lex tertia" prin aplicarea termenului de 3 ani (prevăzut pentru reabilitarea de drept) în acest caz particular de reabilitare judecătorească, Curtea constată că termenul de reabilitare nu poate fi decât cel mai mic termen prevăzut de art.135 alin.1 Cod penal, respectiv cel de 4 ani la care se adaugă J din pedeapsa cea mai grea.
În speță, pedeapsa cea mai grea (astfel cum trebuie privită în lumina deciziei în interesul legii nr.3/2009) este de 1 an închisoare, astfel că termenul de reabilitare este de 4 ani și 6 luni, calculat de la data la care a luat sfârșit executarea ultimei pedepse - 02.09.2003. Ca atare, la momentul săvârșirii faptelor deduse judecății, 28.11.2006, acest termen nu se împlinise, cum corect au stabilit instanțele de fond și de apel, fiind așadar incidente dispozițiile art.37 lit.b Cod penal privind recidiva postexecutorie. Prin urmare, criticile aduse de recurentul inculpat în cadrul acestui caz de casare sunt neîntemeiate.
Cu referire la cazul de casare prev. de art.385/9 pct.14 Cod procedură penală("când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art.72 Cod penal sau în alte limite decât cele prevăzute de lege")
Acest caz de casare a fost invocat în legătură cu infracțiunea prev. de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002. Sub un prim aspect, Curtea reține că această infracțiune este pedepsită de lege cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, astfel că pedeapsa aplicată de prima instanță (și menținută în apel), de 6 luni închisoare, apare ca încadrându-se în limitele prevăzute de lege.
Examinând apoi cuantumul pedepsei prin prisma criteriilor de individualizare stabilite de art.72 Cod penal, Curtea constată că acesta corespunde scopului și funcțiilor sale, astfel cum sunt ele definite de art.52 Cod penal, și nu se justifică redozarea lui. Astfel, trebuie subliniat cătoatecele patru condamnări anterioare ale inculpatului privesc infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice (conducere fără permis sau cu permisul anulat și conducere sub influența băuturilor alcoolice), ceea ce demonstrează stăruința pe calea infracțională a inculpatului, fiind evident, așadar, că pedepsele anterioare nu și-au atins scopul, acela de a convinge inculpatul de necesitatea respectării valorilor sociale ocrotite de legea penală (și în special a celor apărate de legislația privind circulația pe drumurile publice). Pe de altă parte, starea de recidivă în care s-au concretizat aceste condamnări anterioare ale inculpatului constituie și o cauză de agravare a pedepsei.
În susținerea recursului, inculpatul a arătat (ca și în fața instanței de fond, de altfel) că a condus autoturismul pe o distanță scurtă, doar pentru a-l muta din locul în care era parcat, întrucât încurca lucrările de asfaltare care se desfășurau în zonă. Curtea nu poate lua însă în considerare această susținere - făcută de recurent cu referire la gradul de pericol social concret redus al faptei comise - căci ea implică stabilirea altor împrejurări de comitere a faptei decât cele reținute de instanțele de fond și de apel, ceea ce excede competențelor limitate ale instanței de recurs. Singura ipoteză în care Curtea poate cenzura aspecte de fapt de genul celor arătate este cea prevăzută de dispozițiile art.385/9 pct.18 Cod procedură penală, care presupune că s-a produs o eroare gravă de fapt, cu consecința pronunțării unei hotărâri greșite de condamnare - ceea nu este cazul în speță.
În contextul mai sus reținut, împrejurarea că inculpatul este un bun familist (astfel cum rezultă din declarațiile martorului în circumstanțiere ), că suferă de unele afecțiuni și că a obținut ulterior permisul de conducere nu justifică reținerea de circumstanțe atenuante judiciare, în condițiile art.74 alin.2 Cod penal, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Este drept că de la momentul comiterii infracțiunii și până în momentul tragerii la răspundere penală a inculpatului s-au scurs circa 3 ani, însă acest aspect este suficient valorificat prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea egală cu minimul special prevăzut de lege, de 6 luni închisoare, câtă vreme, în mod normal, s-ar fi impus o pedeapsă mai severă.
Cât privește modalitatea de executare a pedepsei - în regim de detenție - Curtea constată corectă concluzia instanțelor de fond și de apel, căci scopul pedepsei nu ar putea fi atins în cauză fără executarea acesteia, fiind evident, față de multiplele condamnări anterioare ale inculpatului pentru fapte de aceeași natură, că singură pronunțarea condamnării nu constituie un avertisment suficient pentru ca acesta să își conformeze conduita în acord cu legea penală.
Recurentul inculpat a mai solicitat instanței de recurs și achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală rap. la art.10 lit.b/1 Cod procedură penală coroborat cu art.18/1 Cod penal cu privire la infracțiunea de fals privind identitatea. Curtea constată că o solicitare similară a fost făcută atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, instanțele apreciind că aceasta nu este însă întemeiată.
În recurs, o astfel de critică poate fi examinată prin prisma cazului de casare prev. de art.385/9 pct.18 Cod procedură penală, astfel cum s-a statuat de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr.8/2009. Deși acest caz de casare nu a fost invocat expres de către recurentul inculpat, Curtea îl poate analiza din oficiu, conform art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, câtă vreme se susține că a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.
Așa cum s-a arătat în motivarea deciziei în interesul legii amintită mai sus, acest caz de casare este incident doar atunci când constatările instanțelor privind gradul de pericol social al faptei comise sunt consecința unor aprecieri determinate de raționamente bazate pe erori esențiale în reținerea faptelor și a împrejurărilor în care au fost acestea comise ori care privesc persoana făptuitorului (spre exemplu, se reține în mod eronat că din fișa de cazier judiciar a inculpatului reiese că acesta este recidivist, când, în realitate, din înscrisul respectiv reiese că acesta este necunoscut cu antecedente penale). În niciun caz însă, nu se poate ajunge în cadrul cazului de casare prev. de 385/15 pct.18 Cod procedură penală la o reapreciere a probatoriului administrat, acesta fiind atributul exclusiv al instanței de fond și de apel.
Prin urmare, în prezenta cauză - aflată în recurs - Curtea nu poate relua și nici nu poate reface raționamentele instanțelor de fond și de apel, realizate în interpretarea probatoriului administrat, cu referire la gradul de pericol social concret al faptelor comise de inculpat, prin prisma criteriilor prev. de art.18/1 alin.2 Cod penal.
Pe de altă parte, se constată că nici nu există vreo denaturare vădită a probelor sau vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele deciziei criticate cu privire la soluția de condamnare a inculpatului. De altfel, nici recurentul inculpat nu a indicat care ar fi, în opinia sa, probele ce au fost reflectate eronat în soluția pronunțată, mărginindu-se să insiste asupra împrejurării că între momentul consumării infracțiunii și cel în care și-a declarat adevărata identitate a trecut un interval scurt de timp. Curtea constată însă că, atâta vreme cât cele reținute prin hotărârea de condamnare nu vin în contradicție cu aspectul invocat, împrejurarea că acesta nu a fost considerat suficient de important (în analiza globală a criteriilor prev. de art.18/1 Cod penal) pentru a conduce la concluzia că fapta săvârșită de inculpat nu prezintă gradul de pericol social specific unei infracțiuni, nu poate face obiectul cenzurii sale. Ca atare, nu se justifică admiterea recursului declarat de inculpat nici în această privință.
Din oficiu, examinând cauza în temeiul art.3859alin.3 Cod procedură penală, Curtea nu constată nici incidența vreunuia din celelalte cazuri de casare pe care instanța le poate lua în considerare din oficiu, așa încât, în temeiul art.38515alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge recursul ca nefondat, soluție în raport de care, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, îl va obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.501/24.06.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B în dosarul penal nr- și a deciziei penale nr. 555/.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-01.02.2010
Președinte:Andreea CioatăJudecători:Andreea Cioată, Silvia Cerbu, Lucia Rog
