Talharia Spete Art 211 cod penal. Încheierea /2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (2870/2009)
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 11 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Cioată- - -
JUDECĂTOR 2: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 3: Lucia Rog
GREFIER - - -
Cu participarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de către inculpatul G împotriva deciziei penale nr. 68 din 09.11.2009, pronunțată de către Tribunalul Giurgiu - Secția Penală în dosarul nr- și a sentinței penale nr.1036 din 30 iulie 2009, pronunțată de Judecătoria Giurgiu.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul-inculpat, în stare de arest preventiv, personal și asistat de avocat ales G, substituent al av. ales G in baza împuternicirii avocațiale din data de 08.01.2010, atașată la fila 44/dosar, intimata-parte vătămată personal, lipsind intimatul-parte civilă
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului și casarea deciziei penale atacate pentru următoarele considerente:
In primul rând, critică hotărârea atacată sub aspectul nelegalității acesteia in temeiul art. 389/3 alin.1 pct.3 Cod procedură penală rap. la art. 197 Cod procedură penală în ceea ce privește nelegala compunere a instanței, având în vedere că cei doi judecători care au făcut parte din completul instanței de apel au făcut parte si din completul care a judecat recursul declarat de către inculpat împotriva unei încheieri prin care s-a dispus menținerea stării de arest, împrejurare in raport de care, apărarea consideră că sunt incidente dispozițiile art. 48 alin.1 lit. a Cod procedură penală.
In al doilea rând, solicita schimbarea încadrării juridice a faptei reținute in sarcina inculpatului din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 211 alin.2 lit.b și alin. 2/1 lit. c Cod penal in infracțiunea de lovituri sau alte violente prev. de art. 180 alin.2 Cod penal, având in vedere ca inculpatul s-a aflat in eroare cu privire la bunul sustras, crezând că este propriul său telefon.
Mai mult decât atât, se subliniază faptul că inculpatul o cunoștea pe partea vătămata cu care era prieten și a fost surprins de reacția acesteia, întrucât era confuz datorita stării de ebrietate in care se afla.
Pentru aceste considerente, solicita admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanța.
Intimata-parte vatamata solicită respingerea recursului și a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public,având cuvântul, solicita respingerea, ca nefondat, a primului motiv de recurs, întrucât din datele existente la dosar rezulta ca inculpatul a fost judecat în primă instanță de Judecătoria Giurgiu si nu de către Tribunalul Giurgiu.
Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice, arată că aceasta este neîntemeiata, întrucât din actele dosarului rezulta ca inculpatul a intrat in locuința parții vătămate cu intenția de a sustrage telefonul si alte bunuri ale acesteia, acționând cu violenta.
In replica, apărătorul recurentului-inculpat,solicita sa se constate ca in raport de situația de fapt reținută si din ansamblu probator nu rezulta ca inculpatul a intrat in casa parții vătămate pentru a fura un telefon.
Recurentul-inculpat, având cuvântul, arata ca se raliază criticilor formulate de câtre apărătorul acestuia si lasă pronunțarea soluției la aprecierea instanței.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 18 ianuarie 2010.
Pronunțată în ședință publică, 11 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (2870/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 102R
Ședința publică de la 18 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- - -
JUDECĂTOR- - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
Cu participarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de către inculpatul G împotriva deciziei penale nr. 68 din 09.11.2009, pronunțată de către Tribunalul Giurgiu - Secția Penală în dosarul nr- și a sentinței penale nr.1036 din 30 iulie 2009, pronunțată de Judecătoria Giurgiu.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11.01.2010, ce face parte integrantă din prezenta decizie penală.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.01.2010, când, în aceeași compunere a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului penal de față.
Prinsentința penală nr.1036 din 30 iulie 2009, Judecătoria Giurgiu, în baza art. 334 Cod procedură penală a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpatul din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 21lit. c Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul G din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 21lit. c Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 21lit. c Cod penal și din infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 21lit. c Cod penal a condamnat pe inculpatul G, fiul lui și, născut la data de 05.09.1980 în comuna Adunații, județul G, domiciliat în comuna, județul G, CNP -, la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 192 alin. 2 Cod penal a condamnat pe inculpatul G la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 34 lit. b Cod penal și art. 33 lit. a Cod penala aplicat inculpatului G pedeapsa cea mai grea, respectiv de 7 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului G drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal.
În baza art. 88 alin. 1 Cod penal a dedus, din pedeapsa aplicată inculpatului G, perioada executată de la 11.02.2009 la zi.
În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului
În baza art. 346 Cod procedură penală rap. la art. 14.pr.pen. art. 998-999 cod civil admis acțiunea civilă formulată de partea civilă - prin reprezentant legal
A obligat pe inculpatul G către partea civilă la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând daune morale.
În baza art. 193 Cod procedură penală respins cererea părții civile privind obligarea inculpatului G la plata cheltuielilor judiciare efectuate de partea civilă.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul G la plata sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în noaptea de 10/11.02.2009, în jurul orei 2200, inculpatul G, după ce a consumat o cantitate mare de băuturi alcoolice, fiind în stare de ebrietate, a pătruns în curtea și, apoi, în locuința părții vătămate - (minoră, în vârstă de 13 ani), fără a anunța în vreun fel prezența sa în casă, ușa nefiind asigurată. Partea vătămată a auzit zgomot în casă și l-a văzut, în camera alăturată celei în care se afla, pe inculpat, în întuneric, astfel că, fiind singură acasă, s-a speriat și s-a ascuns într-un dulap. Deoarece inculpatul a văzut-o pe partea vătămată, a intrat în camera unde se afla aceasta, a forțat-o să iasă din dulap, apoi a tras-o până în camera alăturată și a început să o sugrume, până când a adus-o în stare de inconștiență. În acest timp, partea vătămată avea un telefon mobil în mână, marca Samsung, și a încercat să-l folosească, iar inculpatul a lovit-o și telefonul a căzut, acest bun fiind luat de inculpat.
În acest timp a venit mama părții vătămate, ce a strigat-o pe fiica ei înainte de a intra în casă, iar inculpatul s-a ascuns după ușă, când mama părții vătămate a intrat în cameră, și, pentru că aceasta s-a speriat și a început să strige după ajutor, văzând-o pe fiica sa în stare de inconștiență, inculpatul a încercat să o împiedice să mai strige, însă martora l-a prins pe inculpat de păr și acesta a fugit.
Mama părții vătămate a cerut ajutorul vecinilor, iar martorul a transportat-o pe partea vătămată la spitalul din comuna, apoi au anunțat și lucrătorii de poliție.
Ulterior, după ce părăsit domiciliul părții vătămate, inculpatul a mers la locuința sa, iar, după ce a conștientizat gravitatea faptei, a ascuns telefonul mobil, în apropierea casei, după niște geamuri, apoi s-a culcat.
A doua zi, lucrătorii de poliție au mers la locuința inculpatului, ce fusese identificat de către partea vătămată și mama sa, deoarece îl cunoșteau dinainte și l-au putut identifica, iar inculpatul a indicat locul unde ascunsese telefonul sustras de la partea vătămată, parțial distrus, inculpatul recunoscând că a intrat în locuința părții vătămate.
Această situație de fapt s-a reținut din coroborarea declarației părții vătămate - cu declarațiile inculpatului G, care a recunoscut parțial săvârșirea infracțiunilor, declarațiile martorilor, -, și -, procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de ridicare bunuri, procesul-verbal identificare bunuri, procesul-verbal identificare făptuitor, planșele foto, raportul medico-legal nr. 53/E/11.02.2009 emis de G, raportul medico-legal nr. 55/E/12.02.2009 emis de.
Astfel, martora, mama părții vătămate, a declarat că, în acea seară, când a ajuns acasă, a strigat-o pe fiica sa, care nu i-a răspuns, iar, când a intrat în locuință, a văzut-o pe partea vătămată leșinată, inculpatul fiind ascuns după ușă. Martora a arătat că inculpatul i-a sărit în spate și i-a pus mâna la gură să nu mai țipe, însă ea l-a prins de păr și, atunci, inculpatul a fugit, ulterior apelând la ajutorul vecinilor, respectiv martorul, pentru transportarea părții vătămate la spital.
Martorul a declarat că, noaptea de 10/11.02.2009, în jurul orei 2100-2130, auzit-o pe mama părții vătămate strigând după ajutor și că a fost omorâtă fata, iar, când a intrat în locuința acesteia, a văzut-o pe partea vătămată întinsă pe jos și leșinată, martorul crezând că era decedată. De asemenea, martorul a învederat că el a transportat-o cu autoturismul pe partea vătămată și mama ei la spital, unde au venit și lucrătorii de poliție, care fuseseră anunțați telefonic.
De asemenea, martorii, -, au arătat că, în acea zi, inculpatul a consumat cantități mari de băuturi alcoolice, fiind în stare de ebrietate, iar, din declarațiile martorilor și, tatăl și, respectiv, soția inculpatului, reiese că inculpatul a ajuns acasă în jurul orei 0100-0200, în stare avansată de ebrietate și nu-și amintea ce se întâmplase, martorii aflând de la alte persoane despre agresarea părții vătămate.
Prin raportul medico-legal nr. 53/E din data de 11.02.2009 emis de G, se concluzionează că partea vătămată prezintă leziuni, ce pot data de 12-24 ore, care au putut fi produse prin lovire directă cu un corp dur (cu pumnul), precum și prin apucare cu mâna și presarea regiunii cervicale antero-laterale (sugrumare) și necesită pentru vindecare circa 1-2 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații; iar, prin raportul medico-legal nr. 55/E din data de 12.02.2009 emis de G, se concluzionează că inculpatul prezintă leziuni, ce pot data de 24 ore, care au putut fi produse prin zgâriere - presare cu (de) un corp dur, posibil apucare cu mâna - urme lăsate de unghii și nu necesită îngrijiri medicale.
De asemenea, din procesul-verbal de ridicare bunuri, planșele foto și procesul-verbal identificare bunuri, reiese că parte din telefonul marca Samsung, sustras părții vătămate, a fost găsit la domiciliul inculpatului, ascuns de acesta în apropierea casei, fiind restituit victimei, iar din procesul-verbal de identificare făptuitor, rezultă că inculpatul a fost recunoscut de partea vătămată și mama sa.
Mai mult, din declarațiile date în cursul urmăririi penale și în fața instanței de către inculpat, rezultă modul și mijloacele de săvârșire a infracțiunilor.
Referitor la pătrunderea, fără drept, în locuința părții vătămate -, în noaptea de 10/11.02.2009, inculpatul nu contestă această situație de fapt, însă a susținut că a intrat în casă pentru că era prieten cu fratele părții vătămate, pe care l-a mai vizitat anterior și îl căuta pe acesta, necunoscând că partea vătămată era singură acasă. Însă chiar inculpatul, în declarația dată în fața instanței, a învederat că știa că fratele părții vătămate este elev în B, iar, din declarațiile martorilor, și -, reiese că se cunoștea în comunitate că fratele părții vătămate locuiește în B în timpul săptămânii, fiind elev în acest oraș, astfel că nu se justifică susținerea inculpatului. Mai mult, inculpatul a arătat că este prieten cu fratele părții vătămate și l-a vizitat pe acesta acasă, însă, din declarațiile martorilor, G și -, rezultă că nu exista o relație de prietenie între inculpat și fratele părții vătămate, ci doar se cunosc, iar declarația martorului, în sensul existenței unei relații de prietenie între inculpat și partea vătămată, respectiv fratele părții vătămate, se apreciază ca neconcludentă, neputându-se corobora cu alte probe și având în vedere și gradul de rudenie dintre inculpat și acest martor.
Inculpatul nu a putut justifica agresarea părții vătămate, susținând că nu a intrat în casa acesteia pentru a sustrage bunuri, iar telefonul părții vătămate l-a luat de pe jos, crezând că îi aparține, pentru că exista o asemănare între acesta și telefonul lui.
S-a apreciat că nu se poate reține această apărare, având în vedere că, așa cum reiese din coroborarea declarațiilor părții vătămate cu declarația martorei, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată, când a văzut că aceasta încerca să folosească telefonul, telefonul a căzut, iar inculpatul a luat bunul înainte de a veni martora, iar nu așa cum susține acesta, când a fugit din locuința părții vătămate. De asemenea, în condițiile în care inculpatul a ascuns bunul sustras de la partea vătămată, e improbabil să fi considerat că îi aparține, neavând nici un sens să-și ascundă propriul telefon. Chiar dacă inculpatul a recunoscut, ulterior sesizării lucrătorilor de poliție, că a luat telefonul părții vătămate și a indicat locul unde îl ascunsese, instanța a reținut că aceste împrejurări nu sunt în sensul susținerii apărării inculpatului, ci acestea au fost ca urmare a recunoașterii și identificării inculpatului de către partea vătămată și mama acesteia.
Inculpatul, prin apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 21lit. c Cod penal în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal susținând că nu s-a dovedit că scopul pătrunderii în locuința părții vătămate a fost acela de a sustrage bunuri și nici nu a exercitat violențe asupra victimei pentru a sustrage bunuri sau pentru păstrarea bunului sau a-și asigura scăparea, recunoscând că a agresat-o pe partea vătămată.
Instanța de fond a apreciat că s-a probat că inculpatul a pătruns, fără drept, în locuința părții vătămate, în timpul nopții, existând indicii că acesta cunoștea că partea vătămată, minoră, era singură acasă, la acea oră, deoarece nu s-a reținut apărarea inculpatului că a mers la domiciliul părții vătămate pentru a-l vizita pe fratele acestuia, cu care era prieten. De asemenea, s-a considerat că, din materialul probator, rezultă că inculpatul a agresat-o fizic pe partea vătămată, lovind-o cu pumnul și sugrumând-o, așa încât a adus-o în stare de inconștiență, iar, ulterior, a luat telefonul mobil, pe care, inițial, partea vătămată îl avea asupra sa, după ce aceasta era în imposibilitatea de a se apăra, telefonul fiind găsit de lucrătorii de poliție, ascuns la domiciliul inculpatului, după identificarea sa, a doua zi.
Referitor la latura subiectivă a infracțiunii de tâlhărie, inculpatul a susținut că nu a pătruns în locuința părții vătămate pentru a sustrage bunuri, motivând că era în stare avansată de ebrietate și nu a realizat că telefonul nu îi aparținea, însă nu a putut justifica lovirea și sugrumarea părții vătămate, starea sa de ebrietate neputând conduce la un comportament agresiv, în condițiile în care tatăl și soția sa, martorii și, au declarat că inculpatul nu devine violent când este beat. Mai mult, deoarece s-a reținut că inculpatul a luat, fără drept, telefonul ce aparținea părții vătămate, după ce a lovit-o pe aceasta, care se afla în imposibilitatea de a se apăra, iar, ulterior, a agresat-o și pe mama părții vătămate, pentru a-și asigura scăparea, instanța a considerat că violențele s-au exercitat în strânsă legătură cu furtul.
Inculpatul a insistat asupra scopului pentru care a pătruns în locuința părții vătămate, respectiv de a-l vizita pe fratele părții vătămate, însă, pentru considerentele prezentate anterior, instanța a apreciat că nu se confirmă această susținere, iar, dacă s-ar reține această situație de fapt, nu se motivează acțiunea deosebit de agresivă asupra părții vătămate, decât prin intenția acestuia de a sustrage bunuri, în condițiile în care constatase că partea vătămată este singură acasă și, fiind în vârstă de 13 ani, nu se putea apăra, mai mult, activitatea infracțională a inculpatului a fost întreruptă de sosirea mamei părții vătămate, pe care a și agresat- Pentru a exista latura subiectivă a infracțiunii de tâlhărie nu este obligatoriu ca inculpatul să-și fi propus să comită fapta, anterior pătrunderii în locuința părții vătămate, această rezoluție infracțională putând fi luată și după ce a constatat că partea vătămată este singură acasă și nu ar fi putut să-l împiedice în acțiunile sale, nefiind relevantă valoarea bunurilor sustrase, în condițiile în care, în speță, inculpatul a fost surprins de venirea mamei părții vătămate.
Față de aceste considerente, instanța, în baza art. 334 Cod procedură penală respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpatul din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 21lit. c Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal.
Deoarece, așa cum reiese din fișa de cazier judiciar, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, prin sentința penală nr. 1357 din data de 21.10.2002 a Judecătoriei Sector 6 B, definitivă prin decizia penală nr. 2995/11.12.2002 a Tribunalului Giurgiu, pentru care, în baza art. 81-82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani, fiind arestat în perioada 22.08.2002-19.12.2002, s-a constatat că, potrivit art. 86 Cod penal inculpatul a fost reabilitat de drept la momentul împlinirii termenului de încercare, respectiv 22.08.2007, anterior săvârșirii infracțiunilor deduse judecății, iar, potrivit art. 38 alin. 2 Cod penal. la stabilirea stării de recidivă nu se au în vedere condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare, s-a constatat că se impune, conform art. 334 Cod procedură penală schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului G, respectiv din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 21lit. c Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 21lit. c Cod penal și din infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal.
S-a reținut că, fapta inculpatului G constând în aceea că, în noaptea de 10/11.02.2009, după ce a pătruns în curtea, respectiv locuința părții vătămate -, a sustras un telefon mobil aflat în posesia părții vătămate, prin exercitare de acte de violență asupra acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 21lit. c Cod penal.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, limitele de pedeapsă stabilite de art. 211 alin. 21Cod penal, gradul de pericol social concret al faptei, raportat la modul de săvârșire a faptei, în timpul nopții, din locuința părții vătămate, mijloacele de săvârșire, prin lovirea și sugrumarea părții vătămate, care este minoră, cu vârsta de 13 ani, aducând-o în stare de inconștiență, cuantumul redus al prejudiciului, consecințele faptei din punct de vedere al afectării sănătății părții vătămate, căreia i-au fost produse leziuni ce au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale, precum și datele personale ale inculpatului, care a avut o poziție de recunoaștere parțială a săvârșirii infracțiunii, dar și împrejurarea că inculpatul are antecedente penale.
Față de aceste criterii, s-a apreciat că scopul preventiv-educativ al pedepsei se poate atinge numai prin aplicarea pedepsei închisorii, la nivelul minimului special prevăzut de art. 211 alin. 21Cod penal.
De asemenea, s-a reținut că, fapta inculpatului G constând în pătrunderea, fără drept, în curtea și, apoi, locuința părții vătămate -, din comuna, județul G, în timpul nopții, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72.pen, limitele de pedeapsă fixate de art. 192 alin. 2.pen, gradul de pericol social concret al faptei, raportat la împrejurările în care s-a săvârșit infracțiunea, respectiv în timpul nopții, modul și mijloacele de săvârșire, consecințele produse, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care are antecedente penale, precum și împrejurarea că a recunoscut săvârșirea infracțiunii.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că scopul preventiv-educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea pedepsei închisorii, la nivelul minimului special prevăzut de art. 192 alin. 2 Cod penal.
Având în vedere că inculpatul a săvârșit două infracțiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre acestea, instanța, în baza art. 34 lit. b Cod penal rap. la art. 33 lit. a Cod penal instanța aplicat inculpatului pedeapsa închisorii cea mai grea.
În baza art. 71 Cod penal instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal, având în vedere natura infracțiunilor săvârșite de inculpat.
S-a constatat că, la data de 11.02.2009, s-a dispus reținerea inculpatului pe o perioadă de 24 ore, iar prin încheierea nr. 5 din data de 12.02.2009 a Judecătoriei Giurgiu, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 12.02.2009 și până la data de 12.03.2009, iar, prin încheierile din data de 04.03.2009, 23.04.2009 și 04.06.2009, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În consecință, instanța, în baza art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, respectiv de la 11.02.2009 la zi, și având în vedere pedeapsa aplicată, potrivit art. 350 alin. 1 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei s-a reținut că, partea vătămată -, prin reprezentant legal G, s-a constituit parte civilă, în cursul urmăririi penale, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând daune morale.
Din materialul probator administrat în cauză, a rezultat că, prin săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, inculpatul Gap rodus un prejudiciu material, recuperat în cursul urmăririi penale, și un prejudiciu moral părții civile -, afectându-i sănătatea acesteia, astfel că s- constatat că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999 Cod civil.
La stabilirea cuantumului daunelor morale pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de partea civilă -, instanța a avut în vedere împrejurările în care s-a săvârșit fapta, respectiv în timpul nopții, prin pătrunderea inculpatului în locuința părții vătămate, consecințele faptei pe plan psihologic și în planul relațiilor sociale, intensitatea suferințelor fizice și psihice ale părții civile, precum și vârsta foarte mică a părții vătămate.
Instanța a reținut că partea civilă a fost lovită și sugrumată de inculpat, fiind adusă în stare de inconștiență, și a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale, iar inculpatul a achiesat la pretențiile părții vătămate, prin declarația dată în fața instanței.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat ca întemeiată acțiunea civilă formulată de către partea civilă, astfel că, în baza art. 346 Cod procedură penală. raportat la art. 14 Cod procedură penală și art. 998-999 Cod civil admis acțiunea civilă formulată de partea civilă și, în consecință, a obligat inculpatul către partea civilă la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând daune morale.
În baza art. 193 Cod procedură penală instanța a respins cererea părții civile privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare efectuate de partea civilă, deoarece nu s-a dovedit cuantumul acestora.
Prindecizia penală nr.68 din 9.11.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Penală, în baza art.379 pct.2 lit. a rap. la art.382 alin.2 Cod procedură penală a fost admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 1036 din 30.07.2009 pronunțată de Judecătoria Giurgiu, pe care o desființează parțial, numai pe latură penală și numai cu privire la conținutul pedepsei accesorii aplicate inculpatului, respectiv interzicerea dreptului de a alege prevăzut în art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza I pen. urmând ca inculpatului să-i fie interzise doar drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b pen.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art.383 alin.11Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art.383 alin.2 Cod procedură penală s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 11.02.2009 la zi.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivitart. 211alin. (1) Cod penal, constituie infracțiunea de tâlhărie furtul săvârșit prin întrebuințarea de violență sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unui astfel de mijloc prin păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii, ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.
Din conținutul textului redat, rezultă că elementul material al infracțiunii de tâlhărie în forma simplă prevăzută la art. 211 alin. (1) pen. constă în însușirea unui bun, iar pentru a-și asigura scăparea făptuitorul întrebuințează violența.
Formele agravante ale infracțiunii de tâlhărie, care s-au reținut în sarcina apelantului-inculpat, au fost cele de la art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 21lit. c Cod penal, potrivit cărora fapta a fost comisă în timpul nopții, într-o locuință sau dependințele acesteia.
nfracțiunea de tâlhărie, ca infracțiune complexă, se caracterizează sub aspectul laturii obiective prin două acțiuni, din care una principală - furtul, iar a doua, secundară - folosirea violenței sau a amenințării, ori punerea victimei în neputința de a se apăra. Între aceste două acțiuni există o legătură de la mijloc la scop, fapta constituind tâlhărie chiar dacă violența, amenințarea, etc. a fost întrebuințată de făptuitor cu puțin înainte, în timpul sau imediat după săvârșirea furtului. Existența infracțiunii complexe de tâlhărie nu este condiționată de concomitența apriorică a poziției subiective raportată la ambele acțiuni, iar atunci când nu sunt concomitente, nici de o anumită ordine în care cele două poziții psihice trebuie să se succeadă. Chiar dacă făptuitorul a conceput săvârșirea numai a uneia dintre acțiuni și implicit a infracțiunii caracterizată prin această acțiune, dar pe parcursul executării faptei au survenit situații care l-au determinat să se hotărască a comite și cealaltă acțiune, infracțiunea complexă se constituie în integralitatea conținutului său, cu poziția subiectivă complexă ce îi este caracteristică.
Din probele administrate în cauză a rezultat că, partea vătămată a auzit zgomot în casă și l-a văzut, în camera alăturată celei în care se afla, pe inculpat, în întuneric, astfel că, fiind singură acasă, s-a speriat și s-a ascuns într-un dulap. Deoarece inculpatul a văzut-o pe partea vătămată, a intrat în camera unde se afla aceasta, a forțat-o să iasă din dulap, apoi a tras-o până în camera alăturată și a început să o sugrume, până când a adus-o în stare de inconștiență. În acest timp, partea vătămată avea un telefon mobil în mână, marca Samsung, și a încercat să-l folosească, iar inculpatul a lovit-o și telefonul a căzut, acest bun fiind luat de inculpat.
În acest timp a venit mama părții vătămate, ce a strigat-o pe fiica ei înainte de a intra în casă, iar inculpatul s-a ascuns după ușă, când mama părții vătămate a intrat în cameră, și, pentru că aceasta s-a speriat și a început să strige după ajutor, văzând-o pe fiica sa în stare de inconștiență, inculpatul a încercat să o împiedice să mai strige, însă martora l-a prins pe inculpat de păr și acesta a fugit.
Martora, mama părții vătămate, a declarat că, în acea seară, când a ajuns acasă, a strigat-o pe fiica sa, care nu i-a răspuns, iar, când a intrat în locuință, a văzut-o pe partea vătămată leșinată, inculpatul fiind ascuns după ușă. Martora a arătat că inculpatul i-a sărit în spate și i-a pus mâna la gură să nu mai țipe, însă ea l-a prins de păr și, atunci, inculpatul a fugit, ulterior apelând la ajutorul vecinilor, respectiv martorul, pentru transportarea părții vătămate la spital.
Martorul a declarat că, noaptea de 10/11.02.2009, în jurul orei 2100-2130, auzit-o pe mama părții vătămate strigând după ajutor și că a fost omorâtă fata, iar, când a intrat în locuința acesteia, a văzut-o pe partea vătămată întinsă pe jos și leșinată, martorul crezând că era decedată. De asemenea, martorul a învederat că el a transportat-o cu autoturismul pe partea vătămată și mama ei la spital, unde au venit și lucrătorii de poliție, care fuseseră anunțați telefonic.
Din procesul-verbal de ridicare bunuri, planșele foto și procesul-verbal identificare bunuri, reiese că parte din telefonul marca Samsung, sustras părții vătămate, a fost găsit la domiciliul inculpatului, ascuns de acesta în apropierea casei.
Inculpatul a susținut că nu a intrat în casa părții vătămate pentru a sustrage bunuri, iar telefonul părții vătămate l-a luat de pe jos, crezând că îi aparține, pentru că exista o asemănare între acesta și telefonul lui.
Din coroborarea declarațiilor părții vătămate cu declarația martorei, rezultă însă că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată, când a văzut că aceasta încerca să folosească telefonul, telefonul a căzut, iar inculpatul a luat bunul înainte de a veni martora, iar nu așa cum susține acesta, când a fugit din locuința părții vătămate. Așa cum a reținut corect instanța de fond în condițiile în care inculpatul a ascuns bunul sustras de la partea vătămată, e improbabil să fi considerat că îi aparține, neavând nici un sens să-și ascundă propriul telefon.
Câtă vreme inculpatul a folosit violența în locuința părții vătămate și imediat după aceea și-a însușit telefonul mobil al acesteia, exercitând apoi violențe și împotriva mamei părții vătămate, care l-a surprins în locuință, fapta inculpatului constituie infracțiunea de tâlhărie. Este irelevant faptul că inculpatul nu și-a însușit și cerceii de aur ai părții vătămate căzuți pe jos, ca și faptul că inițial nu a avut intenția de a sustrage bunuri, câtă vreme a luat hotărârea de a-i sustrage telefonul mobil imediat ce l-a văzut, în timp ce exercita violențe asupra părții vătămate. În ceea ce privește acțiunile violente ale inculpatului, este puerilă justificarea potrivit căreia acestea "au avut drept scop liniștirea pârtii vătămate".
Ca atare, se poate constata că instanța de fond, în mod just a dat activității materiale desfășurate de inculpat încadrarea juridică legală.
Apelul este însă întemeiat cu privire la conținutul pedepsei accesorii aplicate inculpatului, respectiv interzicerea dreptului de a alege prevăzut în art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza I pen.
În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pedeapsa accesorie privind interzicerea dreptului de a alege, prevăzută în art. 71 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) pen. nu se aplică în mod automat, ci numai în baza unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare, dacă instanța constată că, în raport cu gravitatea infracțiunii comise, interzicerea dreptului de a alege respectă principiul proporționalității.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului reține că nu este acceptabil ca un deținut să fie decăzut din drepturile sale garantate de Convenție (drepturi electorale) pentru simplul fapt că el se găsește închis ca urmare a unei condamnări.
Într-o societate democratică și dreptul la alegeri libere este o valoare fundamentală.
În cauză, inculpatul a comis o infracțiuni de tâlhărie și o infracțiune de violare de domiciliu. Prin urmare, nu este proporțională și justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către instanță pe durata executării pedepsei.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul G, recurs ce a fost motivat în termenul prevăzut de art.385/10 alin.2 Cod procedură penală.
Inculpatul a invocat cazul de casare prev. de art.385/9 pct.3 Cod procedură penală, susținând că judecătorii ce au soluționat apelul s-au aflat în situația de incompatibilitate reglementată de art.48 al.1 lit.a Cod procedură penală, căci au soluționat recursul declarat împotriva încheierii prin care se luase față de inculpat măsura arestării preventive. Mai mult, s-a arătat că judecătorii erau incompatibili în soluționarea apelului și datorită modului în care a fost motivată decizia pronunțată în recurs de aceștia cu privire la propunerea de arestare preventivă.
A mai fost invocat și cazul de casare prev. de art.385/9 pct.17 Cod procedură penală, făcându-se ample considerațiuni asupra elementelor constitutive ale infracțiunii de tâlhărie și susținându-se, în esență, că acestea nu sunt întrunite în cauză. Ca atare, a fost criticată soluția instanței de fond (menținută în apel), sub aspectul respingerii cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat.
Examinând recursul declarat de inculpat prin prisma criticilor formulate, conform art.3856alin.1 și 2 Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:
Cu privire la cazul de casare prev. de art.385/9 pct.3 Cod procedură penală
Acest caz de casare este incident atunci când "instanța nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art.292 alin.2 Cod procedură penală saua existat un caz de incompatibilitate".
În speță, recurentul inculpat susține că judecătorii care au soluționat apelul declarat de el împotriva sentinței penale nr.1036/2009 a Judecătoriei Giurgius -au aflat în cazul de incompatibilitate prev. de art.48 alin.1 lit.a Cod procedură penală, căci au făcut parte din completul care a soluționat recursul pe care l-a declarat împotriva încheierii nr.5 din 12.12.2009 a Judecătoriei Giurgiu, prin care s-a dispus sa arestarea preventivă în prezenta cauză.
Curtea constată însă că această împrejurare nu este de natură a face incidente dispozițiile art.48 alin.1 lit.a Cod procedură penală, căci textul de lege invocat se referă doar la judecătorul care "a soluționat propunerea de arestare preventivă în cursul urmăririi penale", iar nu și la judecătorii care au pronunțat o soluție în căile de atac exercitate împotriva încheierii prin care s-a soluționat o astfel de propunere. De altfel, este firesc să fie așa, câtă vreme în recurs se analizează doar eventualele aspecte de nelegalitate și netemeinicieale încheierii recurate, prin care s-a soluționat propunerea de arestare preventivă. Ca atare, singura ipoteză în care judecătorii din recurs devin incompatibili este aceea în care aceștia ajung să rejudece în fond propunerea de arestare preventivă, ca efect al admiterii recursului și al casării cu reținere (ipoteză care nu se regăsește însă în cauză).
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în decizia în interesul legii nr.VII din 5 februarie 2007, în care, stabilind că "judecătorul care a participat la judecarea recursului împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea ori prelungirea măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale nu devine incompatibil să judece un nou recurs având ca obiect o altă încheiere prin care s-a dispus, în aceeași fază de urmărire penală, cu privire la măsura arestării preventive în aceeași cauză", a subliniat că "atunci când instanța soluționează recursul, nu are de examinat fondul propunerii de arestare preventivă ori de prelungire a arestării, ci se pronunță asupra motivelor de casare invocate, astfel cum sunt acestea prevăzute de legea organică".
Din această perspectivă, Curtea constată că nu este întemeiată nici critica recurentului inculpat potrivit căreia, dincolo de motivul mai sus analizat, judecătorii erau incompatibili în soluționarea apelului și datorită modului în care a fost motivată decizia pronunțată în recurs de aceștia cu privire la propunerea de arestare preventivă. Într-adevăr, în decizia pronunțată în recurs au fost analizate doar criticile de netemeinicie și de nelegalitate invocate de inculpat cu referire la încheierea prin care s-a dispus arestarea sa preventivă (prin prisma probatoriului administrat până în acel stadiu procesual incipient), pe când în apel judecătorii au avut în vedere criticile de netemeinicie și de nelegalitate aduse de inculpat hotărârii de condamnare (analizate prin prisma unui material probator mult mai complex decât cel avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive).
Cu privire la cazul de casare prev. de art.385/9 pct.17 Cod procedură penală
Dispozițiile legale invocate se referă la situația în care "faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică", în cadrul acestui caz de casare fiind deci supusă controlului judiciaro problemă de drept, aceea a corectei încadrări juridice. Prin urmare, verificarea legalității încadrării juridice de către instanța de recurs nu poate aduce atingeresituației de faptstabilită de instanțele de fond și de apel. Cu alte cuvinte, acest caz de casare este incident doar atunci când se pretinde că faptele reținute prin hotărârile atacate (necontestate în recurs, în raport de probatoriul administrat) au primit o încadrare juridică necorespunzătoare.
Dacă, din contră, ceea ce se contestă esteînsăși situația de fapt, singurul caz de casare ce permite instanței de recurs o analiză în acest sens este cel prevăzut de art.385/9 pct. 18 Cod procedură penală, caz ce poate fi analizat și din oficiu, conform art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, în măsura în care a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.
În speță, ne aflăm în această din urmă ipoteză, căci recurentul inculpat a solicitat instanței de recurs să rețină o altă situație de fapt decât cea avută în vedere în hotărârile atacate, desigur, cu consecința firească a schimbării încadrării juridice în sensul solicitat (respectiv din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de loviri sau alte violențe). Astfel, s-a susținut că violențele exercitate de inculpat asupra părții vătămate nu au avut ca scop sustragerea telefonului acesteia, ci s-au datorat stării de ebrietate în care se afla inculpatul, care, din eroare, a crezut că telefonul mobil căzut pe jos este al său. Recurentul inculpat a mai arătat că situația de fapt reținută de instanțele de fond și de apel nu se fundamentează pe o interpretare coroborată a tuturor probelor administrate în cauză, ci doar pe o interpretare unilaterală a materialului probatoriu din faza de urmărire penală.
Din analiza criticilor formulate de recurentul inculpat, reiese că acesta solicită Curții să procedeze la o reapreciere a probatoriului administrat în cauză, ceea ce excede însă competențelor sale. Astfel, cazul de casare prev. de art.385/9 pct.18 Cod procedură penală privește doar situația în care "s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare". Or, noțiunea de "eroare gravă de fapt" presupune reflectarea inexactă a conținutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate și implică existența unei contrarietăți evidente și necontroversate între ceea ce rezultă din actele cauzei și mențiunile din hotărâre cu privire la existența concretă a faptei, a unui act, declarații sau a altui element probatoriu. Pentru a se circumscrie acestui caz de casare, contrarietatea menționată trebuie să fie nu doar evidentă, ci să și influențeze hotărâtor soluția dispusă în cauză.
Dimpotrivă, raționamentele logico-juridice sau concluziile instanțelor de fond sau de apel referitoare la existența faptei ori la vinovăția inculpaților, întemeiate pe un pur proces de apreciere a probelor administrate, nu sunt susceptibile de a fi cenzurate în recurs prin raportare la dispozițiile art. 3859pct. 18 Cod procedură penală.
Examinând cauza sub acest aspect, în limitele arătate, Curtea constată că nu există contradicție evidentă între cele reținute prin hotărârea de condamnare și probele administrate. Astfel, starea de fapt reținută prin hotărârile recurate nu este consecința unei denaturări evidente, necontestate, a probelor, ci este rezultatul aprecierii acestora de către instanțe. Împrejurarea că instanțele de fond și respectiv de apel au înlăturat apărările inculpatului, constatând că nu sunt susținute de celelalte probe administrate (respectiv declarațiile martorilor audiați în cauză, declarația părții vătămate, procesul verbal întocmit de organele de poliție în faza de urmărire penală din care reiese că o parte din telefonul mobil a fost găsit la domiciliul inculpatului, ascuns în apropierea casei) nu reprezintă expresia unei erori grave și de necontestat, ci a atribuțiilor suverane ale acestor instanțe de a interpreta coroborat probele existente și de a le aprecia prin prisma dispozițiilor legale amintite, proces de apreciere ce nu poate fi cenzurat în recurs prin raportare la dispozițiile art. 3859pct. 18 Cod procedură penală.
Ca atare, Curtea constată că în cauză nu este incident cazul de casare prev. de art.385/9 alin.1 pct.18 Cod procedură penală, soluția de condamnare a inculpatului G pronunțată de Judecătoria Giurgiu (și menținută de Tribunalul Giurgiu - secția penală) nefiind consecința unei erori grave de fapt.
Din oficiu, examinând cauza în temeiul art.3859alin.3 Cod procedură penală, Curtea nu constată nici incidența vreunuia din celelalte cazuri de casare pe care instanța le poate lua în considerare din oficiu, așa încât, în temeiul art.38515alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge recursul ca nefondat, soluție în raport de care, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, îl va obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În baza art.385/16 alin.2 Cod procedură penală rap. la art.381 Cod procedură penală, se va deduce prevenția de la 11.02.2009 la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G împotriva deciziei penale nr.68 din 9.11.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Penală, și a sentinței penale nr.1036 din 30 iulie 2009, pronunțată de Judecătoria Giurgiu.
Deduce prevenția, de la 11.02.2009 la zi.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
2 ex.
Președinte:Andreea CioatăJudecători:Andreea Cioată, Silvia Cerbu, Lucia Rog
