Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 223/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 223/
Ședința publică de la 30 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Tacea
JUDECĂTOR 2: Liviu Herghelegiu
JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - procuror șef secție judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns pentru recurentul - inculpat, lipsă, avocat - apărător ales în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Avocat, având cuvântul, arată că a declarat recurs împotriva încheierii Tribunalului Galați din 17.03.2009 prin care s-a respins ca inadmisibilă solicitarea de a fi sesizată Curtea Constituțională în legătură cu textul art. 64 lit. c Cod penal, reprezentând pedeapsa accesorie aplicată inculpatului pentru săvârșirea unei infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul în timp ce conducătorul avea o îmbibație alcoolică peste limita legală. A arătat că acest text de lege care se referă la interzicerea exercitării unei profesii sau meserii intră în contradicție cu textul art. 41 din Constituție care se referă la dreptul la muncă și unde se arată că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit și că alegerea profesiei, meseriei, a ocupației precum și a locului de muncă este liberă.
Tribunalul Galația respins ca inadmisibilă cererea, motivând două chestiuni. În primul rând că, Curtea Constituțională nu poate să adauge la lege sau să înlăture un text dintr-un act normativ dar nu s-a solicitat acest lucru ci apreciază că, Curtea Constituțională poate să constate că este neconstituțional și apoi urmează procedura de 45 de zile, perioadă în care textul este suspendat și dacă forul superior nu intervine se consideră abrogat.
Al doilea argument de respingere ca inadmisibilă a cererii a fost acela că nu există legătură cu fondul cauzei, că în opinia instanței Tribunalului Galați legătura cu fondul cauzei trebuie să fie directă, indisolubilă și organică, motivare care nu este conformă cu realitatea.
Solicită să se constate că hotărârea Tribunalului Galați este nelegală și netemeinică, casarea acesteia și în rejudecare să se dispună admiterea sesizării, suspendarea judecării cauzei și trimiterea dosarului la Curtea Constituțională pentru a se pronunța cu privire la excepția invocată.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, apreciază că încheierea recurată este legală și temeinică. În mod corect instanța a apreciat că cererea este inadmisibilă, în cauză au fost aplicabile disp.art. 23 alin.2 și 29 alin.1 din Legea nr. 47/1992 și s-a reținut că de această prevedere, pe care partea o arată și o apreciază ca fiind neconstituțională, să depindă judecarea în fond a cauzei și în mod corect s-a apreciat că de această prevedere nu depinde soluționarea cauzei și, mai mult, nu are legătură cu soluționarea cauzei.
Prezenta cauză se află în apel, apel declarat și de Parchet, prin care se solicită chiar înlăturarea disp.art. 64 lit. c Cod penal.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Prin încheierea de ședință din data de 17.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Galația respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin.1 lit. c din codul penal invocată de inculpatul, prin apărător ales.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Galația reținut următoarele:
La termenul de judecată din 27.02.2009, inculpatul, prin apărător, a invocat excepția de neconstituționalitate a disp.art.64 lit.c din pen. solicitând suspendarea judecății și sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța cu privire la excepția invocată.
În motivarea cererii, inculpatul, prin apărător, a arătat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului prev. de art.64 lit.c pen. de către Judecătoria Galați este vădit neconstituțional deoarece acest drept se referă la exercitarea unei profesii sau activități și prin aceasta se aduce atingere normelor constituționale care garantează dreptul la muncă și la alegerea profesiei.
Cererea de suspendare a judecății și de sesizare a Curții Constituționale a fost considerată ca inadmisibilă de către Tribunal deoarece nu are legătură cu fondul cauzei.
S-a motivat că potrivit art.2 alin.3 din Legea nr.47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului.
Critica invocată de inculpatul vizează înlăturarea sau modificarea disp.art.64 lit.c pen. ori Curtea Constituțională nu poate să adauge la lege sau să înlăture un text dintr-un act normativ.
Pe de altă parte, conform art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă, trebuie să aibă legătură cu fondul cauzei, este vorba de o legătură directă, indisolubilă, organică cu obiectul acelei cauze și cu actele procedurale care țin de acel obiect.
S-a reținut de asemenea că inculpatul este judecat în stare de libertate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002.
Excepția și cererea invocată de inculpat nu au legătură cu infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul și nu poate să influențeze pedeapsa principală ce va fi stabilită în final, vinovăția inculpatului și eventual modalitatea de executare a pedepsei principale.
S-a mai constatat de asemenea că excepția arătată de inculpat prin apărător a mai fost invocată în alte cauze de alți inculpați iar Curtea Constituțională a statuat că textul criticat este în acord cu normele constituționale.
Împotriva încheierii de ședință din data de 17.03.2009 a declarat recurs inculpatul solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea sesizării, suspendarea cauzei și trimiterea dosarului la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată.
Recursul este nefondat.
Analizând încheierea de ședință, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, prin prisma prevederilor art.3859al. 3 din codul d e procedură penală, Curtea constată că Tribunalul Galația pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Potrivit art.23 al.2 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța admite cererea de sesizare a Curții Constituționale și trimite dosarul pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a unor prevederi dintr-o lege sau ordonanță, de care depinde judecarea cauzei.
În cauză, inculpatul a fost trimis în judecată pentru încălcarea unor prevederi ale OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Prevederile acestei ordonanțe au legătură cu judecarea cauzei.
Aplicarea pedepsei accesorii prev.de art.64 din codul penal, este la latitudinea instanței de judecată, în funcție de circumstanțele reale sau personale reținute în cauză.
Nelegalitatea sau netemeinicia reținerii acestora poate constitui motiv de atacare a hotărârii în apel sau recurs, instanța superioară urmând să se pronunțe asupra corectei rețineri a acestora și nu Curtea Constituțională.
Având în vedere aceste considerente, urmează, ca în baza art.38515pct.1 lit.b cod proc.penală, să respingă recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 17.03.2009 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Galați, ca nefondat și să-l oblige la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 al.2 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 16.06.1982 în G, CNP - -), domiciliat în G,-, - 10,. 33, împotriva încheierii de ședință din 17.03.2009 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Galați.
În baza art. 192 alin.2 Cod pr.penală obligă recurentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /2.04.2009
Tehnored./2 ex./3.04.2009
Președinte:Maria TaceaJudecători:Maria Tacea, Liviu Herghelegiu, Petruș Dumitru