Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 233
Ședința publică din data de 01 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Ghena Președintele Curții de Apel
JUDECĂTOR 2: Petruș Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ion Avram
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
DIRECȚIA DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM
SERVICIUL TERITORIAL GALAȚI
PROCUROR -
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de către inculpații și împotriva încheierii de ședință din 20.03.2009 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Galați.
La apelul nominal au răspuns: recurentul inculpat asistat de avocat - apărător ales și recurentul inculpat asistat de avocat, apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
La întrebarea instanței, recurenții inculpați având pe rând cuvântul, precizează că își însușesc recursul declarat în numele lor și nu au cereri prealabile de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public cât și apărătorii aleși ai recurenților inculpați solicită a se trece la dezbateri, neavând cereri de formulat în cauză.
Curtea, constată cauza în stare de soluționare și în conformitate cu prevederile art. 38513alineatul 1 Cod procedură penală acordă cuvântul părților în dezbateri.
Apărătorul ales al recurentului inculpat susține că motivată încheierii de fond este superficială și consideră că instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere și alte măsuri preventive alternative măsurii arestării preventive.
Se arată că la instanța de fond s-a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, însă s-a apreciat că nu au intervenit schimbări în ceea ce privește temeiurile avute în vedere inițial la arestarea preventivă, motivând că inculpații s-ar putea sustrage de la cercetarea judecătorească ori ar putea influența buna desfășurare a procesului penal.
Invocă disp. art 5 paragr. 3 din CEDO apreciază că aceste dispoziții au fost încălcate,întrucât instanța de fond nu a motivat de ce nu a luat în considerare și aceste măsuri.
Mai arată că nu s-a motivat de ce anume ar exista riscurile ca inculpatul să nu se prezinte la judecată, instanța de fond limitându-se că se refere doar la limitele de pedeapsă prev. de lege pentru infracțiune și la faptul că există o cantitate mare de cocaină - 42 gr de cocaină.
Consideră că nu se poate vorbi despre o cantitate extrem de mare de cocaină și mare parte din cercetarea judecătorească.
Solicită să se constate că cele trei procese verbale încheiate în cauză cu ocazia flagrantului au aceeași oră și probele în acuzare prezintă o serie de neconcordanțe cu celelalte probe administrate în cauză și pentru aceste motive, temeiurile avute în vedere inițial s-au schimbat, motiv pentru care, în baza art. 139 Cod procedură penală era admisibilă o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Se invocă lipsa antecedentelor penale, chiar dacă există o punere în mișcare a acțiunii penale într-o altă cauză, inculpatul nu a fost condamnat definitiv, are o relație stabilă și domiciliul stabil pe raza județului
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și în rejudecare admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Apărătorul ales al recurentului inculpat înțelege să formuleze aceleași apărări invocate de apărătorul inculpatului.
Se arată că în baza art. 160 al. 1 Cod procedură penală în cursul judecății se verifică periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dar nu mai târziu de 60 de zile - fiind un termen imperativ.
Solicită să se constate că astăzi, data judecării prezentului recurs, sunt 67 de zile de la ultima verificare a stării de arest a inculpatului. Este adevărat că la data de 20.03.2009 s-a verificat starea de arest, dar astăzi în recurs sunt 67 de zile și la fel cum. În cursul urmăririi penale verificarea se face din 30 în 30 de zile, și s-a pronunțat recursul în interesul legii, care arată că nu mai târziu de 30 de zile trebuie să se soluționeze recursul, termenul fiind imperativ.
Totodată, se arată că în cauză nu se impunea arestarea preventivă a inculpatului, acesta putând fi cercetat în stare de libertate, având în vedere că nu a fost prins cu drogurile asupra lui, nefiind temeiuri pentru a se menține această măsură preventivă.
Invocă situația inculpatului, care este căsătorit și nu are antecedente penale și solicită înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat în cauză, întrucât încheierea dată în cauză este legală și temeinică și subzistă temeiurile prev. de art. 143 Cod procedură penală.
Solicită a fiu avute în vedere probele și indiciile temeinice din care rezultă că inculpații au săvârșit faptele, sens în care invocă declarațiile martorilor audiați în cauză, care se coroborează cu celelalte probe administrate în cursul urmăririi penale.
Scopul urmărit prin arestarea preventivă vizează desfășurarea în bune condiții a procesului penal, ținându-se seama că cercetarea judecătorească se află în plină desfășurare.
Referitor la disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală, apreciază că inculpații au comis o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea acestora în libertate, conform probelor administrate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, relevat de natura și gravitatea sporită a faptei și modalitatea comiterii, în formă continuată, cantitatea drogului de mare risc, relativ mare pe care au deținut-o și comercializat-o, faptul că este vorba despre o infracțiune de pericol.
Solicită menținerea încheierii pronunțate de instanța de fond și respingerea recursurilor ca nefondate.
Conform prevederilor art. 38513alineatul ultim Cod procedură penală se acordă ultimul cuvânt recurenților inculpați și, care solicită admiterea recursului pentru a fi judecați în stare de libertate.
Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin încheierea de ședință din 20.03.2009 Tribunalul Galați în baza art. 3002raportat la art. 160 alin. 1 - 3 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpaților și și a respins cererile inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea ( țara).
Pentru a fi dispus astfel, instanța de fond a reținut că cercetarea judecătorească este în plină desfășurare și că temeiurile ce au determinat arestarea inculpaților nu au încetat să subziste și nici nu s-au modificat, iar pedeapsa pentru astfel de fapte este sancționată cu pedepse mai mare de 4 ani, fiind îndeplinite dispozițiile art. 143 ref. la art. 681Cod procedură penală și art. 5 paragr. 3 din CEDO.
De asemenea, s-a constatat că faptele inculpaților sunt extrem de grave urmare a cantității apreciabile, de 42 gr. dar și prin forma continuată a săvârșirii faptei, așa încât există pericol public concret dacă inculpații sunt lăsați în libertate.
Cu privire la înlocuirea măsurii s-a reținut că nu sunt întrunite condițiile, că elementele ce caracterizează temeiurile nu s-au schimbat.
Împotriva acestei soluții în termenul prev. de lege au declarat recurs inculpații și.
Prin motivele de recurs se susține că instanța de fond nu a motivat încălcarea disp. art. 5 paragr. 3 din Constituție dar și faptul că este vorba doar de o cantitate de 42 de grame de cocaină, apreciată ca fiind nesemnificativă alături de faptul că nu au antecedente penale.
Apărătorul inculpatului mai arată că nu se impunea arestarea preventivă, întrucât inculpatul nu a fost prins cu droguri asupra sa.
Se mai susține și invocă aspecte legate de starea civilă a inculpaților ca drept garanție că aceștia vor fi conștiincioși în ce privește derularea pe mai departe a judecății cauzei cu aceștia în stare de libertate.
Recursurile declarate de inculpați sunt nefondate.
Din verificarea încheierii recurate și analiza probelor existente până la data prezentă se constată că nu au intervenit elemente noi privind situația de fapt și încadrarea juridică care să justifice cererile inculpaților de înlocuire a urmăririi penale.
Din probe rezultă că temeiurile avute în vedere la arestarea inculpaților subzistă și la data prezentă, fiind indicii temeinice că aceștia au comis fapte prevăzute de legea penală.
De asemenea, este de observat că faptele inculpaților frac parte din categoria infracțiunilor cu un grad ridicat de pericol social și care sunt sancționate de legea penală.
Pericolul social se amplifică și datorită faptului că, consecințele traficului de droguri și a consumului acestora au efect ce se difuzează în progresie geometrică cu repercusiuni deosebit de grave, până la fatale, pentru persoanele predispuse cu preponderență în rândul tinerilor și adolescenților.
În drept, sunt incidente disp. art. 143 și art. 143 lit. f Cod procedură penală.
Faptul că inculpații au avut și un comportament conciliant și că au probleme de familie sau sănătate, sunt aspecte ce țin de soluționarea cauzei pe fond cu preponderență referindu-se la instituția dozării și individualizării pedepselor aplicate.
Față de aceste considerente și având în vedere disp. art. 38515cpt. 1 lit. b Cod procedură penală urmează să se respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpați.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală vor fi obligați inculpații la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații ( deținut în Penitenciarul Galați, CNP: -, fiul lui și, născut la data de 16.09.1982 în G, domiciliat în G,-, - 11,. 95) și (în prezent deținut în Penitenciarul Galați, CNP: -, fiul lui și, născut la data de 28.06.1977 în G, domiciliat în G,-, - 17, scara 1, etaj, 1,. 5) împotriva încheierii de ședință din 20.03.2009 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Galați.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe fiecare recurent inculpat la plata a câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
- -
Red. / 03 Aprilie 2009
Tehn. 03 Aprilie 2009
Fond:
Președinte:Mariana GhenaJudecători:Mariana Ghena, Petruș Dumitru, Ion Avram