Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 235/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.235/
Ședința publică din data de 8 mai 2008
PREȘEDINTE: Viorica Costea Grigorescu
JUDECĂTORI: Viorica Costea Grigorescu, Marius Cristian Epure Adriana Ispas
- - -
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - domiciliat în comuna, județul C, împotriva deciziei penale nr.129 din data de 5 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.395/P din data de 14.11.2007, pronunțată de Judecătoria Mangalia, în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de nr.OUG95/2002.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat G, personal și asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.1633/2008, emisă de Baroul
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Având cuvântul, av. pentru recurentul inculpat G solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și pe fond, rejudecând cauza să se dispună redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia. Precizează că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, a recunoscut și regretat fapta, este o persoană care muncește, are grijă de familie, având 2 copii minori în întreținere, o bună reputație.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, formulează concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de inculpatul G și de menținere a hotărârilor pronunțate de către instanța de fond și instanța de apel, ca temeinice și legale, urmând a se avea în vedere că inculpatul este recidivist potrivit dispozițiilor art.37 lit."b" Cod penal.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat G arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său, regretă fapta și precizează că are doi copii minori în întreținere, iar soția este bolnavă.
- CURTEA -
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.395/P/14.11.2007, Judecătoria Mangaliaa hotarat:
In baza art.86 al.1 din nr.OUG195/2002 cu aplic. art.37 lit.b) cod penal, condamnarea inculpatului
, fiul lui și, ns. la data de 29.12.1973 în C, cu domiciliul in com. jud. C, recidivist, CNP -, studii 10 clase, de profesie muncitor, căsătorit, are doi copii minori, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere".
In baza art.86 al.1 din nr.OUG195/2002 cu aplic. art.37 lit.b) cod penal, condamnarea inculpatului, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere".
În baza art.33 lit.a) cod penal raportat la art.34 lit.b) cod penal, contopirea pedepselor aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de1 an și 6 luni închisoare.
În baza art.71 al. 1 cod penal, aplicarea art. 64 lit a) teza finală și lit. b) cod penal.
În baza art.191 al.1 cod procedura penala raportat la art. 189 cod procedura penala, obligarea inculpatului la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru pronunțarea hotărarii, instanța a stabilit situație de fapt următoare:
La data de 03.03.2007, inculpatul Gac ondus autoturismul marca cu nr. de înmatriculare - pe străzile din centrul localitatii, insotit si de prietenul sau.fiind depistat in trafic de un echipaj al politiei din cadrul Postului de Politie, astfel cum rezultă din procesul verbal de depistare - fila 9 (dosar urmarire penala).
Inculpatul a recunoscut comiterea acestei fapte aratand ca, a condus masina pe o distanta scurtă de numai 200, actiune ce a fost impusă de faptul ca soferul sau ii lasase masina in centru comunei si plecase, astfel ca s-a urcat la volan pentru a duce masina acasa, in apropiere.
Martorul a confirmat in declaratia sa situatia de fapt expusa de inculpat aratand ca, intentia inculpatului a fost de a duce masina acasa, avand de parcurs o distanta de circa 200m si ca fiind pasager in masina a fost prezent la depistarea sa in trafic de către lucratorii de politie (fila 18).
La data de 13.05.2007, fără a respecta avertizarea anterioara a organelor de politie, inculpatul a răspuns solicitarii prietenului său si s-a urcat iarăsi la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare -, deplasandu-se pe o distantă de circa 2,5 km, pe drumul public dintre localitatile si General, pentru a-l aduce acasa. După intalnirea cu, intentionand să intoarcă, inculpatul a executat gresit acesta manevră si masina a părasit carosabilul oprindu-se in șanț.
In aceste imprejurări, la fata locului s-a prezentat un echipaj al politiei rutiere iar in urma verificarii documentelor s-a constatat ca inculpatul nu posedă permis de conducere.
Din adresa nr. 36490/29.03.2007 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C, rezultă că inculpatul nu figurează cu permis de conducere pentru nicio categorie (fila 22 dosar urmarire penala).
În declarațiile date în fața organelor judiciare inculpatul a fost sincer recunoscând faptul că a fost depistat in trafic de două ori conducând autoturismul pe drum public, fără a poseda permis de conducere ( fila 7).
Vinovăția inculpatului a rezultat din declarațiile sale coroborate cu declarațiile martorilor, înscrisurile depuse la dosar, respectiv procese-verbale de constatare din care rezultă că inculpatul a condus autoturismul pe drum public, precum și adresa nr. 36490/29.03.2007 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C conform căreia inculpatul nu posedă permis de conducere.
Prin decizia penala nr.129 din data de 5 martie 2008, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanța a respins, in baza art.379 pct.1 lit.b) cod procedură penală, ca nefondat apelul declarat de inculpat, obligandu-l la plata sumei de 220 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului (din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu în favoarea Baroului C-av. -deleg-.nr.442/2008 se avansează din fondurile.Justiției).
Împotriva hotararilor, în termenul legal, inculpatul Gad eclarat recurs, sub aspectul individualizării pedepsei in sensul redozarii in raport de circumstantele personale.
Critica este neintemeiata.
Pe baza probelor administrate si anterior prezentate, prima instanta a stabilit in mod corect situatia de fapt, incadrarea juridica corespunzatoare si a aplicat pedepsele in raport de criteriile prevazute de art.72 cod penal.
Astfel, fata de pericolul social concret al faptelor dat de împrejurările în care inculpatul a acționat, neavand minimul de cunostinte necesare conducerii unui autovehicul si lipsa oricarei indemanari in exercitarea acesteia dovada fiind accidentul produs, distanțele apreciabile parcurse de fiecare dată pe drumurile publice, ignorând avertizările primite, precum si fata de persistenta inculpatului in activitatea infractionala, indeosebi in acelasi gen de infractiuni, cuantumul pedepselor aplicate este just dozat, fiind de natura sa asigure preventia generala si reeducarea inculpatului.
Cum, de la pronuntarea hotararilor nu au aparut date care sa justifice retinerea unor circumstante atenuante sau alte date care sa impuna reindividualizarea pedepsei, negasindu-se nici vreun caz de nulitate, recursul este nefondat.
In consecinta, in baza art.38515pct.1 lit."b" cod procedură penală, recursul va fi respins.
Conform art.192 alin.2 cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul în sumă de 150 lei pentru avocat care a asigurat asistenta juridica din oficiu se va plăti, potrivit art.189 Cod procedură penală, din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit."b" cod procedură penală, respinge recursul penal declarat de inculpatul - domiciliat în comuna, județul C, împotriva deciziei penale nr.129 din data de 5 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.395/P din data de 14.11.2007, pronunțată de Judecătoria Mangalia, în dosarul penal nr-, ca nefondat.
Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul în sumă de 150 lei pentru avocat se va plăti, potrivit art.189 Cod procedură penală, din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art.309 alin.ultim Cod procedură penală, prezenta se întocmește în 2 exemplare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Viorica Costea Grigorescu, Marius Cristian Epure Adriana Ispas
-
GREFIER
Jud. fond.:
Jud.apel:,
Red.dec.jud.: -
tehnored.gref./2 ex./26.05.08
Președinte:Viorica Costea GrigorescuJudecători:Viorica Costea Grigorescu, Marius Cristian Epure Adriana Ispas