Tulburarea de posesie (art. 220 cod penal). Decizia 233/2008. Curtea de Apel Constanta

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.233/

Ședința publică din data de 8 mai 2008

PREȘEDINTE: Viorica Costea Grigorescu

JUDECĂTORI: Viorica Costea Grigorescu, Marius Cristian Epure Adriana Ispas

- - -

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de partea vătămată - cu domiciliul în Hârșova,-, județul C și, județul I (la familia ), împotriva deciziei penale nr.90 din data de 20.02.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect art.220 Cod penal și art.271 alin.2 Cod penal.

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul parte vătămată - personal și intimatul inculpat - personal și asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.1378/2008, emisă de Baroul

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.

Instanța, procedează la verificarea identității intimatului inculpat care se legitimează cu, Seria -, nr.-, CNP -, fiul lui și, născut în, județul T, domiciliat în oraș Hârșova,-, județul

Totodată și partea vătămată, prezintă instanței actul de identitate, respectiv, Seria -, nr.-, CNP -, domiciliat în orașul Hârșova,-, județul

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.

Având cuvântul, recurentul parte vătămată, învederează instanței că inculpatul a forțat intrarea în imobil și în prezent acesta locuind abuziv în imobil. Solicită admiterea recursului.

Având cuvântul, av. pentru intimatul inculpat, solicită respingerea recursului declarat de partea vătămată și menținerea deciziei pronunțată la instanța de apel prin care apreciază că s-a dispus în mod corect schimbarea încadrării juridice a faptei, constatând că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.271 Cod penal și a efectuat o corectă individualizare a pedepsei.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, formulează concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de partea vătămată și menținerea hotărârilor pronunțate la instanța de fond și instanța de apel, ca temeinice și legale.

Având ultimul cuvânt, intimatul inculpat precizează că nu are școală, are șapte copii în întreținere, în prezent locuiește la imobilul în litigiu și solicită ca partea vătămată să-i restituie suma de bani pe care i-a dat-

- CURTEA -

Asupra recursului penal de față:

Judecătoria Constanța prin sentința penală nr.113/P din data de 20 noiembrie 2007, a hotărât:

În baza art.220 alin.1 Cod penal raportat la art. 74 lit.c - 76 lit.d Cod penal, condamnă pe inculpatul:

- fiul lui și, născut la 05.09.1976 în comuna, județul T, domiciliul în Hârșova,-, cetățenie - română, etnie: rroma, fără ocupație și loc de muncă, cu antecedente penale, seria nr. -, CNP - -, la pedeapsa de 2 (doua) luni închisoare.

În baza art.83 Cod penal revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 (trei) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.42/09.03.2006 a Judecătoriei Hârșova și dispune executarea în întregime a pedepsei, cumulând-o cu pedeapsa aplicata de 2 (doua) luni.

Inculpatul executa în final pedeapsa rezultanta de 5 (cinci) luni închisoare.

În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a, b Cod penal.

În baza art. 14 si 346 od procedură penală, respinge acțiunea civilă ca neîntemeiata.

În baza art.191 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei onorariu avocat oficiu către Constanta avocat - sumă avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale de mai sus, este admis ca fondat în conformitate cu prevederile art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală de către Tribunalul Constanța prin decizia penală nr.90/20.02.2008, astfel:

În baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul.

Desființează în parte sentința penală apelată și rejudecând, dispune:

În baza art.334 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare din infracțiunea prevăzută de art.220 alin.1 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.271 alin.2 Cod penal.

În baza art.271 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.c și art.76 lit.e teza a Ia Cod penal, condamnă inculpatul la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești.

Pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare urmează a se executa în regim de detenție.

Înlătură din sentința penală apelată dispozițiile art.220 alin.1 cod penal, art.64 lit.a teza a Ia Cod penal.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art.189 Cod procedură penală, avansează 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C în favoarea av..

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În termen, a declarat recurs partea vătămată, împotriva deciziei penale de mai sus, considerând că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeiniciă prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.220 alin.1 în infracțiunea prevăzută de art.271 Cod penal.

Din examinarea motivelor de recurs, probele administrate în ambele faze ale procesului penal rezultă următoarea situație de fapt:

Părțile vătămate și () au devenit proprietarii unui imobil compus din locuință și teren, situat pe- din localitatea Hârșova, județul C, conform unui act de schimb imobiliar autentificat.

Partea vătămată se mută din locuință și vinde 1102din teren, inculpatului, primind de la acesta J din prețul de vânzare-cumpărare.

În luna octombrie 2002 partea vătămată, convine cu numitul, să- vândă o parte din imobilul situat pe teren, urmând a efectua actele la notariat.

Deoarece cei doi cumpărători, locuiau în imobil, părțile vătămate și, în urma faptului că aceștia nu și-au asumat obligațiile contractuale, au formulat o acțiune civilă de evacuare.

Prin sentința civilă nr.331/12.06.2006, Judecătoria Hârșova, județul C, a admis ca fondată acțiunea părții civile și a dispus evacuarea inculpatului și a martorului din imobil.

Hotărârea civilă a rămas definitivă la 5.08.2006.

La data de 30.11.2006, executorul judecătoresc a procedat la punerea în executare a hotărârii civile, în sensul evacuării inculpatului și a martorului din imobilul situat pe-, orașul Hârșova.

După plecarea executorului judecătoresc inculpatul și familia acestuia au ocupat din nou locuința din care au fost evacuați, folosind-o și în prezent.

Instanța de fond, reține în baza probatoriului administrat: declarațiile părții vătămate, copia de pe sentința civilă nr.331/12.07.2006, copie de pe încheierea de ședință din 6.07.2006, procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc, declarația martorului, declarațiile date de inculpat, situația de fapt expusă, încadrarea în drept și vinovăția inculpatului.

Tribunalul Constanța, examinând apelul declarat de inculpat apreciază că nu există nici un dubiu asupra faptului că inculpatul a fost supus evacuării silite din imobilul proprietatea părții vătămate prin executorul judecătoresc, în baza sentinței civile nr.331/12.07.2006 pronunțată de Judecătoria Hârșova. Imobilul a fost lăsat în posesie parții civile și a soției sale, iar după ce s-a terminat procedura de executare inculpatul a înțeles să intre din nou în imobil.

Astfel, analizând elementele constitutive ale faptei comise de către inculpatul se poate observa că există:

- situația premisă - partea vătămată deținea locuința în baza unei hotărâri judecătorești în sensul că a intrat în posesia imobilului după ce a fost pusă în executare o hotărâre judecătorească de evacuare a inculpatului și familiei acestuia;

- latura obiectivă - inculpatul a pătruns din nou în locuință, împiedicând partea vătămată să o folosească;

- latura subiectivă - pătrunderea în locuință s-a realizat cu vinovăție sub forma intenției directe;

- urmarea imediată constând în starea de pericol pentru desfășurarea normală a situațiilor instituite irevocabil de instanțele judecătorești, dar și vătămarea intereselor părții vătămate care nu-și poate exercita drepturile asupra proprietății sale.

În atare situație, Tribunalul a observat că în speță sunt întrunite condițiile de incriminare prevăzute de art.271 alin.2 Cod penal - nerespectarea hotărârilor judecătorești, iar nu ale art.220 Cod penal, motiv pentru care, se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului, conform art.334 Cod procedură penală, urmând a se aplica acestuia o pedeapsă.

Părțile vătămate au declarat recurs, susținând că instanța de apel a pronunțat o sentință greșită, prin schimbarea încadrării juridice, deoarece inculpatul reintrat în imobil folosind violența, locuiește și în prezent abuziv, nu-și plătește datoriile.

Verificând din oficiu, motivele de recurs, se constată:

Pentru realizarea elementului constitutiv al infracțiunii de nerespectare a de hotărârilor judecătorești - prevăzută de art.271 alin.2 Cod penal, infracțiune ce face parte din categoria infracțiunilor care împiedică înfăptuirea justiției, trebuie în primul rând să se facă dovada că persoana care este împiedicată să folosească locuința, ori imobilul să-l fi deținut în baza unei hotărâri judecătorești.

Din analiza textului rezultă că nu sunt realizate, condițiile cerute de lege și, ca atare, nu se poate comite infracțiunea prevăzută de art.271 alin.2 Cod penal, atunci când persoana căreia i se împiedică folosința pe un alt temei decât al hotărârii judecătorești definitive și executorii, cum ar fi de pildă un act de vânzare-cumpărare, donație, ordin de repartiție și nici în cazul unei persoane care deține locuința respectivă, în baza actului de proprietate, cum este cazul în speță.

Prin urmare, cum imobilul ocupat fără drept de inculpat nu este deținut de părțile vătămate în baza unei hotărâri judecătorești, nu este vorba de o infracțiune care este îndreptată contra împiedicării înfăptuirii justiției, fiind realizate fără echivoc elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie prevăzută de art.220 alin.1 Cod penal, întrucât inculpatul a știut că în momentul revenirii în locuință, că-l ocupă fără drept, deoarece este în posesia altei persoane, ce-l deține în baza unui act de proprietate încălcându-i acest drept.

Față de aceste considerente, urmează a admite ca fondat recursul, a casa în totalitate decizia Tribunalului și a menține hotărârea pronunțată de Judecătoria Hârșova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.2 lit."a" Cod procedură penală, admite recursul penal declarat de partea vătămată - cu domiciliul în Hârșova,-, județul C și, județul I (la familia ), împotriva deciziei penale nr.90 din data de 20.02.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, casează hotărârea instanței de apel și menține sentința primei instanțe.

Onorariul în sumă de 100 lei pentru av. se va plăti, potrivit art.189 Cod procedură penală, din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art.309 alin.ultim Cod procedură penală, prezenta se întocmește în 2 exemplare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 8 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Viorica Costea Grigorescu, Marius Cristian Epure Adriana Ispas

-

GREFIER,

Jud. fond.:

Jud. apel:,

Red.dec.jud.: - -

Tehnored.gref.

3 ex./20 mai 2008

Președinte:Viorica Costea Grigorescu
Judecători:Viorica Costea Grigorescu, Marius Cristian Epure Adriana Ispas

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Tulburarea de posesie (art. 220 cod penal). Decizia 233/2008. Curtea de Apel Constanta