Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 238/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMANIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA

DOSAR NR-

DECIZIA PENAL NR. 238/2009

Sedința public din 14 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Monica Farcaș judector

- - - -judector

- - judector

-grefier

Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:

-procuror

Pe rol se afl soluționarea recursului declarat inculpatul împotriva deciziei penale nr. 37/A/2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.

La apelul nominal fcut în cauz se constat lipsa inculpatului recurent. Se prezint avocat, aprtorul ales al inculpatului recurent . Se mai prezint avocat, aprtorul desemnat din oficiu pentru inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei dup care aprtorul ales al inculpatului recurent depune la dosar motive de recurs.

Avocat, aprtorul desemnat din oficiu pentru inculpatul solicit a se lua act de încetarea mandatului de asistenț juridic obligatorie și a se face aplicarea dispozițiilor art.3 din Protocolul încheiat de Ministerul Justiției cu, la data de 1.10.2008.

Aprtorul inculpatului recurent și reprezentantul parchetului învedereaz c nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare faț de care instanța acord cuvântul în dezbateri.

Avocat, aprtorul ales al inculpatului solicit admiterea recursului, casarea hotrârilor penale atacate și a se trimite cauza spre rejudecare instanței de fond în vederea efecturii unei expertize privind calculul retroactiv al alcoolemiei.

În subsidiar solicit redozarea pedepsei și a se face aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal, urmare unei reaprecieri circumstanțelor cauzale și personale ale inculpatului.

Învedereaz în susținere c atât la urmrire penal cât și la cercetarea judectoreasc s-a respins cererea inculpatului privind administrarea probei cu expertiza de calcul retroactiv a alcoolemiei, fr o anumit motivare în acest sens, astfel c s-au înclcat dispozițiile art.66 al.2 Cod procedur penal raportat la art.6 al.2 Cod procedur penal.

Arat c situația alcoolemiei este neclar raportat la momentul svârșirii faptei, astfel c în mod eronat s-au stabilit valorile alcoolemiei în buletinul de analiz toxicologic la orele 15,00 faț de ora depistrii în trafic - 14,30.

Reprezentantul parchetului solicit respingerea recursului ca nefondat și a se menține ca legal și temeinic decizia penal atacat întrucât instanța s-a pronunțat asupra probei cu expertiza, apreciind-o ca nefiind util.

Sub cel de al doilea aspect privind reducerea pedepsei învedereaz c în cauz s-a fcut o just individualizare, stabilindu-se cuantumul pedepsei sub minimul special prevzut de lege. Arat c vinovția inculpatului a fost dovedit cu probele administrate.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de faț

Constat c prin sentința penal nr.153/2008 Judec toria Brada condamnat pe inculpatul, la:

- 8 ( opt ) luni închisoare, pentru svârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de ctre o persoan care are în sânge o îmbibație alcoolic peste limita legal, prev. și ped. de art. 87 alin.1 din nr.OUG195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicat, cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. 1 lit. d pen.( comis la data de 18.01.2008).

In temeiul art.81,82 pen. a dispus suspendarea condiționat a executrii pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 2 ( doi) ani și 8 ( opt) luni.

A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 pen.

A interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritțile publice sau în funcții elective publice, prevzut de art. 64 lit. a) teza II Cod penal, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a dispus suspendarea executrii pedepsei accesorii aplicat inculpatului, menționat mai sus, pe durata suspendrii condiționate a executrii pedepsei închisorii.

În baza art.191 alin.1 pr.pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 130 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare ctre stat.

Pentru a hotrî astfel, instanța de fond a reținut urmtoarele:

La data de 18.01.2008, în jurul orei 15, inculpatul conducea autoturismul marca Opel cu numr de înmatriculare - pe strada - din municipiul B, în direcția de mers B-D, și, la un moment dat, în dreptul stației de carburant, autoturismul condus de inculpat a lovit din spate autoturismul marca Daewo cu nr. de înmatriculare -, condus de martorul, care circula pe aceeași strad și în aceeași direcție de mers, în urma acestui eveniment rutier rezultând avarierea ambelor autovehicule.

Organele de poliție sosite la fața locului pentru cercetarea evenimentului rutier, au procedat la testarea ambilor conductori auto cu aparatul alcoltest.

Inculpatul a fost testat la ora 15,08, testul indicând în cazul su o valoare de 0,70 mg/l alcool în aerul expirat, astfel c s-a procedat la prelevarea de probe de sânge la ora 15,30 și 16, 30 la Spitalul Municipal B, analiza toxicologic-alcoolemie stabilind c avea o alcoolemie 1,70 grame %o la prima prob, respectiv 1,50 grame %o la proba a doua ( 10, 13-15 ).

Fiind audiat, în cursul urmririi penale inculpatul a declarat c într-adevr a consumat buturi alcoolice înainte de a conduce pe drumul public autoturismul, artând c regret fapta comis ( 21-23 u).

În cursul judecții, inculpatul a declarat c a înțeles învinuirea care i s-a adus și corespunde adevrului ce s-a reținut în sarcina sa prin rechizitoriu, artând c regret svârșirea faptei ( 21), obiectând totuși cu privire la alcoolemia ce a fost stabilit în cazul su, despre care a artat c i se pare cam mare; sub acest aspect, inculpatul, prin intermediul aprtorului su, a formulat în cauz o cerere de efectuare a unei expertize de calcul retroactiv al alcoolemiei, cerere asupra creia instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea din data de 30.06.2008 în sensul respingerii cererii, cu motivarea c proba solicitat nu este util, concludent sau pertinent soluționrii cauzei, ținându-se seama de concentrația de alcool pur în aerul expirat stabilit cu aparatul la ora 15,08 precum și de faptul c recoltarea probelor de sânge a avut la orele 15,30 și 16,30. (22).

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere prevederile art. 72 Cod penal.

S-a apreciat c în cauz sunt aplicabile prevederile art. 74, 76 Cod penal privind circumstanțele atenuante judiciare și prevederile art. 81, 82 Cod penal, privind suspendarea condiționat a executrii pedepsei.

Împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat apel, în termen, motivat, solicitând reducerea pedepsei.

Examinând sentința atacat în baza motivului invocate, precum și din oficiu, potrivit art. 371 alin. 2 Cod proc.penal, se constat urmtoarele:

Prin decizia penal nr.37/A/2009 pronunțat de Tribunalul Hunedoara în dosarul penal nr- s- respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.153/2008 a Judec toriei Brad.

În motivare, instanța de apel a reținut c prima instanț a reținut corect starea de fapt și vinovția inculpatului cu privire la fapta reținut în sarcina sa.

A fcut o încadrare juridic legal a faptei.

Din probele administrate a rezultat cu certitudine c accidentul de circulație a avut loc în jurul orei 15.00 inculpatul fiind testat cu aparatul alcooltest, la ora 15.08, (a se vedea procesul verbal încheiat de Poliția municipiului fila 3 dosar urmrire penal, rezultat alcooltest fila 10 dosar urmrire penal, declarația martorului, fila 33 dosar instanț).

Pedeapsa a fost just individualizat, avându-se în vedere toate criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, în primul rând gradul de pericol social concret al faptei inculpatului care a condus autoturismului în municipiul B, având în sânge o îmbibație alcoolic ce a depșit limita legal, producând un accident de circulație.

Instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante judiciare prev. de art. 74 Cod penal și, în consecinț, a stabilit o pedeaps sub limita minimului special, conform dispozițiilor art. 76 al. 1 lit. d Cod penal.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, solicitând în principal trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Hunedoara, în vederea efecturii unei expertize de calcul retroactiv a alcoolemiei, iar în subsidiar redozarea pedepsei cu aplicarea art. 81 Cod penal.

Examinând actele și lucrrile dosarului, prin prisma motivelor invocate, instanța constat c recursul este fondat pentru urmtoarele considerente:

În cauz este incident cazul de casare prev. de art.385/9 pct.10 Cod procedur penal, în sensul c, în mod greșit instanțele au respins cererea inculpatului de efectuare unei expertize de calcul retroactiv al alcoolemiei, deși acesta a formulat aceast solicitare atât în fața instanței de fond (25 dosar fond), cât și în faza instanței de apel (15 dosar apel).

Ambele instanțe au considerat c efectuarea expertizei de calcul retroactiv a alcoolemiei, este inutil, neconcludent și nepertinent, având în vedere materialul probator administrat în cauz.

Considerm c, având în vedere acuzația adus inculpatului, aceea de svârșire a faptei, prev. de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoan care are în sânge o alcoolemie peste limita legal, expertiza solicitat este necesar pentru a se stabili cu certitudine gradul de alcoolemie pe care inculpatul în prezenta la momentul depistrii în trafic.

Pe baza valorilor stabilite prin buletinele de analiz toxicologic-alcoolemie și luând în considerare curba descendent a acestora, se poate doar prezuma faptul c alcoolemia inculpatului ar fi depșit limita legal.

În consecinț, având în vedere cele de mai sus și pentru respectarea dreptului la aprare al inculpatului, instanța consider c se impune efectuarea unui raport de expertiz de calcul retroactiv al alcoolemiei, care s aib în vedere atât susținerile în aprare ale inculpatului, dar și în principal constatrile buletinelor de analiz toxicologic-alcoolemie.

La rejudecare, instanța de apel va avea în vedere celelalte motive de recurs invocate de inculpatul.

În consecinț, în baza art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedur penal instanța va admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 37/A/2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr- și în consecinț:

Va casa decizia penal atacat și dispune rejudecarea cauzei de aceeași instanț de apel, Tribunalul Hunedoara.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rmâne în sarcina acestuia.

Onorariul aprtorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 37/A/2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr- și în consecinț:

Caseaz decizia penal atacat și dispune rejudecarea cauzei de aceeași instanț de apel, Tribunalul Hunedoara.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rmân în sarcina acestuia.

Onorariul aprtorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitiv.

Pronunțat în ședința public din 14.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,

- - - - - -

GREFIER

Red.

Dact. 2 ex/19.05.2009

;

Președinte:Monica Farcaș
Judecători:Monica Farcaș, Oana Maria Călian, Alina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 238/2009. Curtea de Apel Alba Iulia