Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 292/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
R O MA NIA
CURTEA DE APEL BACAU
SECTIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.292
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silviu Anti
JUDECĂTORI: Silviu Anti, Valerica Niculina Grosu Gabriel
-
GREFIER:
*********************
Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACAU
-reprezentat legal prin procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat inculpatul, împotriva deciziei penale nr.48 din 27.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat avocat din oficiu pentru recurentul-inculpat - lipsă.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Avocat din oficiu și reprezentantul parchetului având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat arată că lasă soluția la aprecierea instanței cu privire la recursul declarat de recurentul-inculpat A, având în vedere că a fost clarificată situația posesiei autovehiculului.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită respingerea ca nefondată a recursului, soluția pronunțată de instanța de apel fiind legală și temeinică.
CURTEA
- deliberând-
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin decizia penală nr.48/A/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art.379 pct.2 lit.b din pr.pen. s-a admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Podu Turcului, împotriva nr.62 din 23.04.2008 pronunțată de Judecătoria Podu Turcului în dosarul nr-, s-a desființat sentința penală apelată în totalitate și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță - Judecătoria Podu Turcului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut faptul că prin sentința penală nr.62/23.04.2008 pronunțată de Judecătoria Podu Turculuis -a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art.86 al.1 din OUG195/2002 cu art.74, 76 penal la pedeapsa de 2 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și în temeiul art.11 pct.2 lit.a cu art.10 lit.d pr.pen s-a dispus achitarea pentru infracțiunea de furt de folosință, prev. de art.208 al.4, 209 lit.e pen.
S-a reținut faptul că la data de 14.10.2007, inculpatul s-a dus la magazinul AF din satul, comuna, unde se aflau mai multe persoane printre care și frații și. La un moment dat, inculpatul a purtat discuții cu numitul, după care a luat un set de chei, a ieșit din magazine, s-a urcat la volanul autoturismului marca cu număr de înmatriculare - care era parcat în fața magazinului și a condus acest autoturism pe o distanță de aproximativ 600, fără a poseda permis de conducere.
Numitul când a observat lipsa mașinii, l-a întrebat pe fratele său, iar acesta i-a zis că inculpatul afirmase că ceruse mașina de la. Acesta din urmă a plecat în direcția în care plecase inculpatul cu mașina și s-a întors cu ea după aproximativ 20 de minute.
În ceea ce privește prima faptă, aceea de a-și însuși vehiculul fără consimțământul posesorului sau deținătorului, cu scopul de a-l folosi pe nedrept, faptă pentru care inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de folosință în formă calificată, prima instanță a considerat în urma analizei declarațiilor martorilor, că prezumția de nevinovăție reglementată de dispozițiile art.5Cod procedură penală și art. 6(2) din Convenția Europeană a Dreptului Omului, nu a fost răsturnată. Astfel, declarația inculpatului în sensul că a avut consimțământul expres al numitului de a conduce autoturismul se coroborează și este susținută sub acest aspect cu declarațiile martorilor,.
Analizând și declarațiile martorilor care susțin că inculpatul și-a însușit autoturismul fără a avea consimțământul proprietarului, prima instanță a reținut că din aceste declarații rezultă o incertitudine a situației de fapt prezentată de acești martori, situație în care declarația martorului în sensul că inculpatul i-ar fi luat autoturismul fără consimțământul său, rămâne o declarație izolată, care nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în prezenta cauză.
În ceea ce privește cea de - a doua faptă, aceea de a conduce pe drumurile publice un autovehicul fără a poseda permis de conducere, săvârșirea ei de către inculpate rezultă din declarațiile inculpatului(care recunoaște săvârșirea acestei fapte) cu ale martorilor audiați în cauză, precum și din adresele de la fl. 21 și 22 UP din care reiese faptul că inculpatul nu posedă permis de conducere și că segmentul de drum situate între AF și SC din sat., comuna are destinația de drum comunal, fiind deschis circulației rutiere.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, prima instanță a luat în considerare criteriile generale prevăzute de art. 72.pen. făcând aplicarea art.74 lit. a Cod penal (având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale) și lit.c (ținând cont de atitudinea sinceră și prezentarea constantă în fața autorităților în cursul procesului) și, în baza art.76 lit. d Cod penal a coborât pedeapsa sub minimul special.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat că scopul educativ al acesteia poate fi atins și fără executarea ei efectivă prin privare de libertate, astfel încât a făcut aplicarea art. 81,82.pen. și a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare.
Împotriva sentinței penale menționate, în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Podu Turcului, invocând netemeinicia acesteia sub aspectul greșitei achitării a inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat. S-a considerat că prima instanță a dat o greșită interpretare a probelor administrate, reținând că inculpatul a avut consimțământul lui de a folosi autoturismul, proprietar al acestuia fiind . S-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și pronunțarea unei soluții legale și temeinice.
Tribunalul, examinând actele și lucrările din dosar prin prisma motivelor invocate și din oficiu, prin decizia penală nr.48/A/27.01.2009 a constatat că apelul este admisibil, pentru următoarele considerente:
Prin actul de sesizare a instanțe, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, pe lângă săvârșirea infracțiunii la legea circulație, și pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.4 - 209 lit.e Cod penal, constând în aceea că la data de 14.10.2007, "a sustras autoturismul numitului, ce era parcat în fața magazinului din localitate".
Potrivit art.208 Cod penal întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt luarea unui bun mobil din posesia sau detenție altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept. Constituie, de asemenea, infracțiunea de furt, potrivit alin.4 al art.208, luarea în condițiile alin.(1) a unui vehicul în scopul de a-l folosi pe nedrept.
Întrucât alin.(4) al art.208 face trimitere la alin.(1) al aceluiași articol, rezultă căpentru existența infracțiunii de furt de autovehicule este necesar a fi întrunite elementele cerute de art.208 alin.(1) și anume ca autoturismul să fi fost sustras din posesia sau detenția unei persoane, fără consimțământul acesteia și cu scopul folosirii pe nedrept.
Din interpretarea definiției infracțiunii rezultă că infracțiunea de furt de folosință, presupune inexistența consimțământului posesorului (proprietarului) vehiculului, ceea ce prima instanță nu a stabilit în cursul cercetării judecătorești. Astfel, este de observat că în speță,nu a fost citat și audiat ca parte vătămată nici unul din "presupușii" proprietari ai autoturismului,cu toate că prin rechizitoriu se reține că mașina aparține numitului iar, prin hotărâre că aceasta este proprietara martorului. Or, prima instanță era obligată în exercitarea rolului activ, să lămurească mai întâi cine era posesorul sau proprietarul vehiculului, care ar fi trebuit să-și dea consimțământul, pentru ca, apoi, să se stabilească și existența sau inexistența faptei.
Mai mult decât atât, prima instanță în motivarea hotărârii a arătat că "urmează a se achita inculpatul pentru infracțiunea de furt de folosință în forma calificată pe considerentul că faptei, îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere".
Or, este evident că unei fapte, a căreia, latură subiectivă a fost analizată mai sus, nu i se poate reține, pentru existența sau inexistența sa ca infracțiune, latura subiectivă caracteristică unei alte infracțiuni.
Așa cum s-a arătat, prima instanță nu a stabilit cărei persoane ar aparține vehiculul sustras pentru a putea analiza și validitatea consimțământului persoanei, în cauză neexistând parte vătămată. Acest lucru se impune ținând seama că situația de fapt nu relevă împrejurarea că vehiculul nu ar aparține cuiva și nici că acesta ar fi un bun abandonat de proprietar.
Existența intenției infracționale a inculpatului rezultă și din declarațiile numitului, care a precizat că fratele său, când a revenit cu mașina prezenta șiurme de lovituri în zona feței, în urma unei altercații cu inculpatul.
Având în vedere că legala citare a părții vătămate și evident audierea acesteia, se impune pentru justa soluționare a cauzei, așa cum rezultă din interpretarea art.197 alin.4 teza finală pr.pen., în baza art.379 pct.2 lit.b pr.pen. s-a admis apelul declarat, s-a desființat în totalitate hotărârea atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță - Judecătoria Podu Turcului.
Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs inculpatul care a arătat că prin probele administrate s-a clarificat cine este proprietarul autoturismului.
Recursul declarat este întemeiat.
În cauza de față inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni: conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art.86 al.1 din OUG195/2002 și furt de folosință, prev. de art.208 al.4, 209 lit.e pen. Această din urmă infracțiune este o infracțiune contra patrimoniului, ceea ce presupune existența unei persoane vătămate. Conform prevederilor art.76 pr.pen. persoanei vătămate i se pune în vedere că poate participa în proces ca parte vătămată, iar dacă a suferit o pagubă materială sau o daună morală, că se poate constitui parte civilă. De asemenea, i se atrage atenția că declarația de participare în proces ca parte vătămată sau de constituire ca parte civilă se poate face în tot cursul urmăririi penale, iar în fața primei instanțe de judecată, până la citirea actului de sesizare.
De altfel în acest sens fiind și prevederile art.15 al.2 pr.pen. conform cărora Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.
În cauza de față, prin rechizitoriu s-a reținut ca fiind parte vătămată numitul. În declarația acestuia dată la urmărirea penală, acesta nu face vreo precizare că se constituie parte civilă în cauză motiv pentru care a fost trecut de parchet ca martor. Audiat în fața primei instanțe la termenul de judecată din data de 23.04.2008 (care este al treilea termen de judecată), numitul nu solicită obligarea inculpatului la repararea vreunui prejudiciu, din celelalte probe rezultând că mașina a fost restituită proprietarului.
Față de această situație, Curtea constată că prima instanță a respectat prevederile legale. Conform prevederilor art.14 al.3 pr.pen Repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile, care este guvernată de principiul disponibilității. Persoana vătămată este liberă să decidă dacă declanșează acțiunea civilă. Nici procurorul, nici instanța de judecată nu poate limita disponibilitatea acțiunii civile și nu se poate subroga în drepturile persoanei vătămate. În consecință, Tribunalul a dat o interpretare eronată dispozițiilor legale privind exercitarea acțiunii civile, deoarece persoana vătămată a fost citată și audiată, și în lipsa de constituire de parte vătămată sau civilă, în mod corect a fost citată ca martor.
În raport, de aspectele de mai sus, Curtea va admite recursul, va casa decizia Tribnalului și va dispune trimiterea cauzei la această instanță în vederea continuării judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
In temeiul art. 385/15 pct 2 lit c pr.pen. admite recursul declarat de recurent inculpat, împotriva deciziei penale nr.48 din 27.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosar nr-.
Casează decizia penala reurată și dispune trimterea cauzei pentru continuarea judecații la aceeași instanța, Tribunalul Bacău.
Dispune plata sumei de 200 lei din fondurile speciale a, cu titlu de onorariu avocat oficiu.
In temeiul art. 192 al.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 23.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Silviu Anti, Valerica Niculina Grosu Gabriel
- - - - -
-
GREFIER,
red.C
red. D-/
red.
tehnored. - ex.3
11.05.2009
Președinte:Silviu AntiJudecători:Silviu Anti, Valerica Niculina Grosu Gabriel
