Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 293/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 293/

Ședința publică de la 30 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Tacea

JUDECĂTOR 2: Liviu Herghelegiu

JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - procuror șef secție judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 20/A din 21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

La apelul nominal a răspuns recurentul inculpat asistat de avocat - apărător ales în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:

Avocat, având cuvântul, apreciază că decizia recurată este nelegală, nelegalitate prevăzută de art. 3859alin. 15 Cod pr.penală - respectiv în speță există o cauză care înlătură răspunderea penală a inculpatului.

Susținând recursul formulat arată că instanța de fond a apreciat că fapta este lipsită de pericolul social al unei infracțiuni și l-a achitat pe inculpat. Tribunalul Vranceaa desființat hotărârea instanței de fond și în rejudecare l-a condamnat pe inculpat la 5 luni închisoare în condițiile art. 81 Cod penal cu circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit.a,c Cod penal.

Apreciază că decizia pronunțată de Tribunalul Vrancea este greșită deoarece nu a avut în vedere toate circumstanțele care l-au determinat pe inculpat să conducă un autovehicul pe drumurile publice și de asemenea nu a avut în vedere lipsa de antecedente penale și conduita ireproșabilă a inculpatului anterior săvârșirii faptei precum și conduita acestuia în timpul urmăririi penale și a cercetării judecătorești.

La dosar există caracterizări din care rezultă că inculpatul a avut o comportare ireproșabilă, nu a creat niciodată vreun conflict social și de asemenea solicită să se aibă în vedere că a trebuit să se deplaseze întrucât soția sa, care se afla la Focșani, se afla tot mai rău.

De asemenea, consideră că nici pericolul social nu este cel care a fost evaluat de instanța de apel, deoarece din depoziția martorului din acte (fila 32 dosar fond ) rezultă că inculpatul avea un comportament normal atunci când a fost oprit de poliția rutieră.

Chiar din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel nu a fost departe de a pronunța o soluție de respingere a apelului, respectiv de recunoaștere implicită că inculpatul nu merita un alt tratament juridic decât acela al unei sancțiuni administrative.

Solicită admiterea recursului și, prin prisma dreptului european, a unor legislații moderne, respectiv legislația belgiană care conține dispoziții care indică că inculpatul este posibil să fi suferit suficient pe parcursul urmăririi penale și a judecății, aplicarea art. 38515pct. 2 lit.a Cod pr.penală și menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Focșani.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, apreciază că decizia recurată este legală și temeinică, solicitarea formulată de inculpat în recurs fiind neîntemeiată.

În raport de fapta săvârșită de inculpat, de faptul că infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 este una din infracțiunile de pericol, în mod corect s-a apreciat că fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. S-a reținut în concret că în dimineața zilei de 13.04.2008, după ce seara fusese la o nuntă, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului și a condus pe drumul dintre Nănești și Focșani, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,85 gr.%o la prima probă iar la a doua probă de 1,70 gr.%

Cu privire la situația inculpatului, aceste aspecte au fost reținute de către instanță și au avut drept consecință reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante ce au avut drept consecință coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de textul de lege.

Corect Tribunalul Vranceaa reținut că apărarea formulată de inculpat la instanța de fond nu a fost susținută de nici un fel de probă din dosar.

Solicită respingerea recursului formulat ca fiind nefondat, cu obligarea recurentului- inculpat la cheltuieli judiciare către stat.

Recurentul- inculpat, în ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului formulat.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față:

Inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei penale nr.20/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr.20 din 21 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Vranceaa admis apelul promovat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani împotriva sentinței penale nr.1378/03.10.2008 pronunțată de Judecătoria Focșani privind pe inculpatul, a desființat sentința apelată și, în rejudecare:

A condamnat pe inculpatul pentru comiterea infracțiunii prev.de art.87 al.1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art.74 lit. a și c Cod penal, art.76 lit.d Cod penal, la 5 luni închisoare.

În baza art.81 Cod penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe perioada termenului de încercare de 2 ani și 5 luni.

A atras atenția inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei.

A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vranceaa reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.1378/03.10.2008 Judecătoria Focșania dispus în baza art. 11 pct. 2 lit.a Cod proc.pen. rap.la art.10 lit.b/1 Cod proc.pen. și art.18/1 Cod penal achitarea inculpatului privind infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002 republicată.

În temeiul art.91 Cod penal a aplicat inculpatului 1000 lei amendă administrativă.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond coroborând declarațiile inculpatului, ale martorului, proces verbal de constatare, buletin de analiză toxicologică a reținut că la data de 13.04.2008, în jurul orei 800, lucrătorii Serviciului Poliției Rutiere din cadrul V aflați în misiune de supraveghere a traficului în municipiul Focșani, au oprit pe strada -, autoturismul WV Passat înmatriculat -, condus de inculpatul.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest și pentru că rezultatul a fost de 0,90 mg/l alcool în aerul expirat(fila 8 din dosarul de urmărire penală), a fost condus la Spitalul Militar unde i -au fost recoltate două probe de sânge la interval de o oră.

Așa cum rezultă din Buletinul de Analiză - Alcoolemie nr. 166(fila 5 din dosarul de urmărire penală) inculpatul a înregistrat la ora 815o alcoolemie de 1,85 gr %o iar la ora 920o alcoolemie de 1,70 gr %o alcool pur în sânge.

Audiat fiind, inculpatul a declarat că în noaptea de 12/13.04.2008 a participat la o nuntă unde a consumat băuturi alcoolice, dar a fost nevoit să urce la volanul autoturismului având în vedere că soția sa (rămasă acasă, fiind însărcinată și cu probleme de sănătate) se simțea tot mai rău.

Împotriva sentinței penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani pentru netemeinicia sentinței în ce privește aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ.

Examinând lucrările dosarului și sentința penală nr.1378/03.12.2008 Tribunalul a reținut următoarele:

Deși a reținut corect situația de fapt instanța de fond a apreciat tolerant atitudinea inculpatului în detrimentul protecției siguranței publice.

Astfel presupunând ca reală invocată de inculpat în apărare instanța de fond nu a administrat probe în ce privește imposibilitatea inculpatului de a acționa legal. În acest sens inculpatul trebuia să dovedească împrejurarea că pentru a se deplasa pe ruta Nănești-Focșani nu au existat alte mijloace de transport la acea oră decât autoturismul pe care l-a condus inculpatul, că soția nu a avut posibilitatea de a solicita un ajutor calificat medical.

Din aceste motive aprecierea comportamentului inculpatului ca reprezentând pericol nu este întemeiată iar motivele de apel sunt fondate.

Examinând cauza și din oficiu Tribunalul a constatat că nu există alte motive pentru desființarea sentinței și în temeiul art.379 pct.2 lit.b Cod proc. penală a admis apelul și a desființat sentința și a reținut cauza spre rejudecare.

În rejudecare s-au reținut următoarele:

Alcoolemia de 1/85 gr.% constată prin Buletinul de Analiză indica pentru inculpat un consum de alcool cu mult peste limitele la care organismul unui conducător auto poate reacționa prompt cu abilitățile nealterate necesare conducerii unui autovehicul. Chiar dacă acesta pe drumurile publice a avut o motivație personală acceptabilă prin atitudinea sa a pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice fiind necesară aplicarea unei pedepse suficiente coercitiv și educativ.

Din aceste motive apreciind atât comportamentul anterior ireproșabil al inculpatului, atitudinea sa de după comiterea faptei, împrejurările concrete familiale cât și pericolul social i se va aplica inculpatului o pedeapsă administrativă față de minimul prevăzut de legiuitor fiind aplicabile dispozițiile art.74 lit.a,c Cod penal și art.76 lit.d Cod penal.

Inculpatul nu are antecedente penale, are un comportament bun în societate, a comis infracțiunea în anumite împrejurări favorizante încât Tribunalul a apreciat că scopul coercitiv și educativ al pedepsei, poate fi realizat fără privare de libertate.

Fiind îndeplinite condițiile art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe perioada termenului de încercare prev.de art.83 Cod penal urmând a fi atenționat inculpatul cu privire la considerentele nerespectării condițiilor suspendării, potrivit disp.art.359 Cod procedură penală.

Prin comiterea infracțiunii statutul moral al inculpatului a fost alterat încât acesta nu poate face parte din categoria persoanelor care pot îndeplini funcții politice sau de interes public.

De asemenea i s-au aplicat inculpatului în consecință și pedepsele accesorii ale interzicerii drepturilor prev.de art.64 al.1 lit.a teza II și art.64 lit.b cod penal cu aplicarea art.71 pct.5 cod penal.

Împotriva hotărârii instanței de apel, a declarat recurs inculpatul, criticând-o ca nelegală și ca netemeinică.

Arată că motivația inculpatului privind situația ce l-a determinat să conducă autoturismul fiind sub influența băuturilor alcoolice, se constituie într-o cauză care înlătură răspunderea penală a acestuia.

Pe de altă parte, arată că instanța de apel nu a ținut cont de comportamentul inculpatului la momentul depistării, precum și de circumstanțele personale ale acestuia.

Recursul este nefondat.

Analizând hotărârea recurată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, a susținerilor inculpatului recurent, precum și prin prisma prevederilor art.3859al.3 din codul d e procedură penală, Curtea constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Situația de fapt a fost corect reținută și analizată de instanța de apel, iar pedeapsa aplicată este în concordanță cu prevederile art.72 din codul penal.

Nu poate fi reținută apărarea inculpatului-recurent, potrivit căreia, din declarația martorului reiese că, în momentul depistării, inculpatul avea un comportament normal, întrucât, conform legii, sunt sancționați penal, inculpații care conduc un autovehicul pe drumurile publice având în sânge o alcoolemie peste limita legală, alcoolemie, ce nu se stabilește pe baza comportamentului inculpatului, ci, în mod științific, prin analiză toxicologică-alcoolemie.

De asemenea, faptul că inculpatul nu are antecedente penale, are un comportament demn în societate, precum și presupunerea că motivația prezentată ce l-a determinat să conducă autovehiculul deși știa că a consumat băuturi alcoolice este adevărată, se constituie în elemente ce au determinat instanța de judecată să considere că scopul pedepsei aplicate poate fi atins și prin suspendarea condiționată a acesteia.

Fapta inculpatului-recurent, deși beneficiază de circumstanțe reale și personale, îndeplinește elementele constitutive ale unei infracțiuni, iar infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, este una de pericol, cu consecința creării unei stări de insecuritate a participanților la trafic, indiferent de rezultatul unui astfel de comportament.

Pentru aceste considerente, urmează ca, în baza art.38515pct.l lit.b din codul d e procedură penală, să respingă recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.20/2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, ca nefondat și să-l oblige la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art.192 al.2 din același Cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, ( fiul lui și, născut la data de 23.10.1977 în G, CNP - -) domiciliat în com.L, jud.G, împotriva deciziei penale nr. 20/A din 21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea ( sentința penală nr. 1378/03.10.2008 pronunțată de Judecătoria Focșani ).

În baza art. 192 alin.2 Cod pr.penală, obligă recurentul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. /06.05.2009

Tehnored./11.05.2009/2 ex.

Jud.fond:

Jud.apel: -

Președinte:Maria Tacea
Judecători:Maria Tacea, Liviu Herghelegiu, Petruș Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 293/2009. Curtea de Apel Galati