Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 325/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 325/ DOSAR NR-

Ședința publică din 18 aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Barbu

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Hădărean

JUDECĂTOR 3: Elena Barbu

GREFIER - - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 119/A din 11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-.

Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrare pe suport audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 11 Aprilie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea apărătorului din oficiu să depună la dosarul cauzei copie de pe încheierea de ședință pronunțată în dosarul Tribunalului Alba care ar justifica lipsa sa de la termenul de judecată din data de 14 Martie 2008, amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când,

CURTEA

Constată că, prin sentința penală nr. 168 din 15.06.2007 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, în baza art. 334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin actul de sesizare a instanței în sarcina inculpaților, fiul lui și, născut la data de 24.05.1970 în sat jud. B, domiciliat în mun. B-. 1. 218 jud. B, posesor al CI seria - nr. - CNP -, cetățean român, studii 10 clase și școala profesională, recidivist și, fiul lui și, născut la data de 04.07.1962 în com. jud. C, cetățean R, domiciliat în mun. B-. 3A. C. 5 jud. B, studii 8 clase, administrator al SC SRL B, posesor al CI seria - nr. - CNP -, fără antecedente penale, din infracțiunile de nerespectarea regimului transportului rutier public, prevăzute de art. 281/1 alin. 1 Cod penal ( trei fapte ), conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere, prevăzute de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 ( trei fapte ) și fals privind identitatea, prevăzute de art. 293 alin. 1 Cod penal ( trei fapte ) cu aplicarea art. 33 lit. a, art. 37 lit. b Cod penal în infracțiunile de nerespectarea regimului transportului rutier public, prevăzute de art. 281/1 alin. 1 Cod penal (două fapte) cu aplicarea art.13 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal, nerespectarea regimului transportului rutier public, prevăzută de art. 281/1 alin. 1 Cod penal ( o faptă ) cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere, prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 ( trei fapte ) cu aplicarea art. 37 lit. b și fals privind identitatea, prevăzute de art. 293 alin. 1 Cod penal ( trei fapte ) cu aplicarea 37 lit. b Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal pentru inculpatul și din infracțiunile de nerespectarea regimului transportului rutier public, prevăzute de art. 281/1 alin. 2 Cod penal ( patru fapte ), încredințarea cu știință a unui autovehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere, prevăzute de art. 78 alin. 3 din OUG nr. 195/2002 ( trei fapte ) cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal în infracțiunile de nerespectarea regimului transportului rutier public, prevăzute de art. 281/1 alin. 2 Cod penal ( trei fapte ) cu aplicarea art. 13 Cod penal, nerespectarea regimului transportului rutier public, prevăzută de art. 281/1 alin. 2 Cod penal ( o faptă ), încredințare cu știință a unui autovehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere, prevăzute de art. 86 alin. 3 din OUG nr. 195/2002 ( trei fapte ) cu aplicarea art. 13 Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal, pentru inculpatul.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a regimului transportului rutier public, prevăzute de art. 281/1 alin. 1 Cod penal ( două fapte) cu aplicarea art. 13 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, același inculpat a fost achitat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului transportului rutier public, prevăzută de art. 281/1 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal

În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal ( trei fapte ) inculpatul a fost condamnat la câte trei pedepse de 1 an și 4 luni ( un an și patru luni ) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere ( trei infracțiuni ).

În baza art. 293 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal ( trei fapte ) același inculpat a fost condamnat la câte trei pedepse de 1 an ( un an ) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea ( trei infracțiuni ).

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 4 luni ( un an și patru luni ) închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 Cod penal, respectiv inculpatul a pierdut drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II,b Cod penal de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a regimului transportului rutier public, prevăzute de art. 281/ 1 alin. 2 Cod penal ( trei fapte ) cu aplicarea art. 13 Cod penal.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, același inculpat a fost achitat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a regimului transportului rutier public, prevăzută de art. 281/1 alin. 2 Cod penal și de încredințare a unui autovehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere, prevăzute de art. 86 alin. 3 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 13 Cod penal ( trei fapte ).

În baza art. 12 Cod procedură penală, a fost sesizată Autoritatea Rutieră Română - cu sediul în B,- sector 1 B, în vederea luării măsurilor ori sancțiunilor corespunzătoare conform prevederilor legale în vigoare cu privire la faptele inculpaților referitoare la efectuarea transportului rutier fără licențe de transport și licențe de execuție pentru vehicul.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata către stat a sumei de 233,28 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, s-a dispus ca restul cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 466,64 RON, să rămână în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 11.03.2005 organele de poliție au oprit pentru control autoutilitara marca cu nr. de înmatriculare - care tracta remorca cu nr. - (transportând cherestea), autoutilitara fiind condusă de inculpatul, în cabină aflându-se și coinculpatul, administrator al SC SRL B și proprietarul mijlocului de transport. Cu ocazia controlului s-a constatat faptul că inculpații au prezentat documentele de transport marfă, cu excepția licențelor de transport și execuție pentru vehicul, inculpatul recunoscând că a dispus efectuarea acestui transport fără a deține licențe, precizând însă că a depus documentele necesare în acest sens la ARR B, însă documentele nu au fost eliberate până la acel moment.

Inculpatul a declarat în fața organelor de poliție că se numește, indicând toate datele de identificare ale acestuia, menționând totodată faptul că nu are asupra sa actele de identitate și permisul de conducere. Ca urmare, organele de poliție au solicitat verificări prin dispeceratul IPJ C cu privire la persoana declarată de inculpat ( ), confirmându-se faptul că numitul posedă permis de conducere.

La data de 19.03.2005 organele de poliție au oprit din nou pentru control autoutilitara marca cu nr. - ce tracta remorca cu nr. -, condusă de inculpatul, precum și autoutilitara marca R cu nr. de înmatriculare -, condusă de martorul, în cabină aflându-se și coinculpatul.

Cele două vehicule transportau marfă, respectiv cherestea, de la punctul de încărcare jud. B, expeditor fiind societatea administrată de inculpatul, cu destinația - D și respectiv piețe și târguri din țară. Și cu această ocazie s-a constatat că nu existau licențe de transport și de execuție pentru vehicul, inculpatul declarând și de această dată că se numește, că nu are actele asupra sa, efectuându-se verificări și fiind sancționat contravențional pentru lipsa actelor.

La data de 30.08.2005, cu ocazia unui al treilea control efectuat de organele de poliție s-a constatat faptul că inculpatul (care și de această dată s-a prezentat sub numele de, indicând datele de identificare ale acestuia și menționând că nu are asupra sa actele de identitate), conducea autoutilitara marca cu nr. -, care tracta remorca cu nr. - (efectuând astfel un transport de cherestea de la punctul de încărcare din jud. B, expeditor fiind tot societatea administrată de coinculpatul, cu destinația târguri și piețe din țară), fără a poseda licențe de transport și de execuție pentru vehicul. A de asemenea în cabină, inculpatul a precizat faptul că încă nu a obținut licențele necesare de la ARR B, iar coinculpatul a declarat din nou faptul că se numește, indicând datele de identificare ale acestuia și menționând că nu are actele de identitate asupra sa.

Potrivit statutului A la fila 185 dosar, SC I & J SRL B - societate administrată de inculpatul - avea ca obiect de activitate, printre multe altele, și fabricarea de produse din lemn, prelucrarea brută a lemnului, comerț intermediar cu material lemnos, precum și transporturi rutiere de mărfuri.

Potrivit avizelor de însoțire a mărfurilor ( 46, 49, 48) la datele de 11.03.2005, 19.03.2005 și 30.08.2005 cu autoutilitarele menționate anterior s-a transportat cherestea de la punctul de lucru al societății administrate de inculpatul, la târguri și piețe din țară, fără a exista licențe pentru transport, și de execuție pentru vehicule.

Astfel cum rezultă din declarațiile inculpaților (și se reține de altfel și prin actul de sesizare a instanței), la punctul de lucru al societății administrate de inculpatul, situat în loc. jud. B, era achiziționat material lemnos de către această societate, material care ulterior era transportat la diferite târguri și piețe din țară, expeditor fiind tot societatea inculpatului, iar transportul se efectua cu autovehicule aparținând tot acestei societăți.

Prima instanța a mai reținut că la datele de 11.03.2005 și respectiv 19.03.2005 ( date la care s-au efectuat primele trei transporturi ) erau în vigoare prevederile art. 281/1 Cod penal, astfel cum erau stipulate prin OUG nr. 109/ 2004, prevederi care incriminau efectuarea transportului rutier ( fără a se specifica în mod expres transport rutier public ), fără deținerea licențelor de transport și execuție corespunzătoare. Ulterior, textul art. 281/1 Cod penal a fost modificat ( prin Legea nr. 85/2005, publicată în la data de 22 iulie 2005), prin această modificare specificându-se în mod expres faptul că efectuarea transportului rutier fără licențele corespunzătoare era incriminată doar în ceea ce privește transportul rutier public, limitându-se așadar latura obiectivă a acestei infracțiuni.

Prin decizia penală nr. 119/11.12.2007 a Tribunalului Covasnaa fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe împotriva sentinței penale nr. 168 din 15 iunie 2007 Judecătoriei Sfântu Gheorghe, care a fost desființată în parte, privind temeiul juridic al achitării inculpaților pentru infracțiunile prevăzute de art. 2811alin. 1 Cod penal, respectiv art. 2811alin. 2 Cod penal și rejudecând cauza sub acest aspect:

S-a schimbat temeiul juridic al achitării inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2811alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și art. 13 Cod penal ( două fapte ) și art. 2811alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, precum și temeiul juridic al achitării inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2811alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal ( trei fapte ) și art. 2811alin. 2 Cod penal, din art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, în art. 10 alin. 1 lit. b Cod procedură penală.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele: raportând dispozițiile legale la starea de fapt ce rezultă din probele administrate în cauză - corect reținută de prima instanță - tribunalul constată că transporturile efectuate de către inculpați se încadrează în categoria transporturilor rutiere în cont propriu, prin urmare ele nu pot constitui elementul material al infracțiunii prev. de art. 2811Cod penal.

Împrejurarea că textul art. 2811Cod penal, până la data de 22 iulie ( când a fost modificat prin Legea 85/2005 ) nu făcea această distincție între transportul rutier public și transportul rutier în cont propriu, nu conduce la concluzia că până la această dată legea penală incrimina efectuarea oricărui transport rutier fără licențe, atâta timp cât legea specială nu prevedea obligativitatea deținerii unor astfel de licențe pentru transportul rutier în cont propriu. Astfel, argumentele avute în vedere de prima instanță la reținerea temeiului prevăzut de art. 10 lit. d Cod procedură penală, sunt greșite.

Pentru efectuarea transportului rutier în cont propriu legea specială - art. 26 din OUG 109/2005 privind transporturile rutiere - prevede obligația deținerii certificatului de transport în cont propriu, iar nerespectarea acestei dispoziții legale constituie contravenție potrivit art. 58 lit. e din același act normativ.

Astfel, pentru transportul efectuat în data de 30.08.2005, după intrarea în vigoare a OUG 109/2005, Autoritatea Română Rutieră-ARR urmează a analiza, dacă în raport de împrejurările concrete în care a fost efectuat controlul acestui transport, fapta ar putea constitui contravenția prevăzută de art. 58 lit. e din această ordonanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și desființarea sentinței în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, iar în urma rejudecării, reducerea acestora, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante personale. Motivul de recurs invocat de inculpat, prin avocat se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală.

Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, curtea reține următoarele:

Instanțele de fond au realizat o justă individualizare a pedepselor ce i s-au aplicat inculpatului, în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal. Astfel, s-au avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, relevat de modalitatea și împrejurările săvârșirii faptelor, de numărul acestora cât și de persoana inculpatului, care a comis faptele în stare de recidivă postexecutorie. Astfel, reținându-se conduita procesuală corespunzătoare a inculpatului, care a cooperat cu organele judiciare, instanțele de fond i-au aplicat pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege. Raportat la gravitatea faptelor și la starea de recidivă nu este oportună reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a-c Cod penal, pedepse în cuantum mai mic decât minimul special prevăzut de lege fiind insuficiente pentru reeducarea inculpatului.

Față de aceste considerente, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului și va menține hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.

În baza art. 199 alin. 3 Cod procedură penală, având în vedere faptul că avocatul desemnat din oficiu a motivat lipsa de la termenul de judecată din data de 14.03.2008, instanța va admite cererea acestuia de scutire de la plata amenzii de 500 lei aplicată prin încheierea de ședință din data de 14.03.2008.

În baza art. 189, 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat să plătească statului suma de 250 lei, cheltuieli judiciare avansate în recurs, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 119/11.12.2007 a Tribunalului Covasna, pe care o menține.

Admite cererea formulată de către avocatul din oficiu C privind scutirea de la plata amenzii de 500 lei, aplicată prin încheierea de ședință din data de 14.03.2008.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.04.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./09.05.2008

Dact./09.05.2008

2 exemplare

Jud.fond:

Jud.apel:,

Președinte:Manuela Barbu
Judecători:Manuela Barbu, Nicoleta Hădărean, Elena Barbu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 325/2008. Curtea de Apel Brasov