Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 374/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 374/
Ședința publică din data de 01 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache
JUDECĂTOR 3: Aurel Președinte Secția pentru cauze cu
Minori și de Familie
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI împotriva deciziei penale nr. 85/A din 19.02.2009 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr- privind pe inculpatul .
La apelul nominal a răspuns pentru intimatul inculpat, av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale din 01.06.2009.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că susține în totalitate primul motiv de recurs invocat în scris de către Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI, în sensul că instanța de apel, reformând întreaga hotărâre, practic desființând practic sentința pronunțată de instanța de fond, a omis să dispună obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, în condițiile în care a menținut soluția de condamnare.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, precizează că înțelege să îl reformuleze. Astfel, având în vedere că apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI este în favoarea inculpatului, în momentul de față nu poate decât să solicite să se aibă în vedere prevederile art. 74 lit. a și c Cod penal și să i se aplice acestuia o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege, respectiv de 3 luni închisoare. Consideră că, totuși se impune aplicarea unei pedepse cu închisoare, instanța de recurs având posibilitatea să procedeze astfel și să nu mențină soluția adoptată de instanța de apel, având în vedere că activitatea infracțională a inculpatului a fost desfășurată într-un context mai larg. Instanța ar trebui să aibă în vedere că inculpatul a condus un autoturism deși nu avea acest drept, precum și urmările produse, respectiv distrugerile pe care le-a provocat și leziunile pe care le-a produs persoanelor care au fost implicate în accident. Chiar dacă inculpatul a făcut demersuri și prejudiciile au fost recuperate, acest aspect reprezintă o circumstanță atenuantă care poate fi reținută, însă nu poate conduce la aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ, diferența de tratament din perspectiva codului penal fiind evidentă - termenul de reabilitate este mult mai scurt la amendă și, după părerea sa sa, inculpatul a comis infracțiunea în condiții care nu îl îndreptățesc ca după un an de zile să fie reabilitat de drept.
Aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege, dar cu închisoare, cu un termen de încercare de 2 ani de zile, plus pedeapsa care instanța o va aprecia ca fiind legală, consideră că este în măsură să realizeze conținutul prevederilor art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal, și nu 76 lit. d Cod penal, așa cum greșit a reținut instanța.
Apărătorul intimatului inculpat solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI, considerând că decizia penală 85/2009 pronunțată de TRIBUNALUL GALAȚI este legală și temeinică.
Inițial, inculpatul a fost condamnat, la o pedeapsă de 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării, cu aplicarea art. 74 lit. a și c Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a avea permis de conducere,
În favoarea inculpatului a declarat Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.
Deși apelul era declarat în favoarea inculpatului, în fața instanței de apel, prin motivele orale, reprezentantul Parchetului a susținut cu totul alte motive, arătând că sancțiunea aplicată inculpatului este mult prea mică, că este o infracțiune de pericol, săvârșită cu intenție și, prin urmare, pedeapsa trebuia să fie mult mai mare.
Instanța de apel s-a pronunțat în sensul că prin lege inculpatului trebuia să i se aplice o pedeapsă mult mai mică decât pedeapsa de 8 luni închisoare, că în favoarea inculpatului trebuiau reținute circumstanțele atenuante, așa cum de altfel a procedat instanța de fond, dar nu le-a dat eficiență. Este evident că, potrivit art. 74 și art. 76 lit. e Cod penal, și nu lit. d, pedeapsa fiind mai mare de 3 luni, în mod legal pedeapsa se cobora sub acest minim, până la minimul general sau amendă,care nu putea fi mai mică de 250 lei.
TRIBUNALUL GALAȚIa admis apelul și a dispus ca inculpatul să fie sancționat cu o pedeapsă de 500 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 76 lit. a și c raportat la art. 76 lit. f Cod penal, pentru fapta săvârșită în luna septembrie 2007.
În motivele de recurs, Parchetul precizează că în mod greșit TRIBUNALUL GALAȚIa aplicat această pedeapsă cu 500 lei amendă, pe care se pare că inculpatul a și plătit-o, că fapta a fost comisă cu intenție și că este o infracțiune de pericol.
Întrebat fiind, apărătorul inculpatului precizează că acesta nu este acum în țară și nu poate face dovada faptului că a achitat amenda. Cunoaște acest aspect de la rudele inculpatului.
Consideră că nu se poate reține că inculpatul a comis infracțiunea în mod intenționat, având în vedere că acesta muncea pentru și a-și întreține familia, că autobasculanta pe care lucra avea sistemul de frânare defect, din acest motiv producându-se accidentul respectiv, că a reparat gardul și stâlpul Romtelecom.
Apreciază că în mod corect TRIBUNALUL GALAȚIa reținut că inculpatul este la primul impact cu legea penală, că are un copil, că are o caracterizare foarte bună, motiv pentru care, aplicând dispozițiile legale, redus pedeapsa în condițiile art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal.
Solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI, ca fiind nefondat, și menținerea ca legală și temeinică, a deciziei pronunțate de TRIBUNALUL GALAȚI, prin care inculpatul a fost sancționat cu o amendă penală de 500 lei.
Consideră că această pedeapsă are foarte mare importanță pentru inculpat, în privința reabilitării și a cazierului, având în vedere că acesta este șofer profesionist.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1697/13.10.2008 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr- a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 2 din nr.OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 74 lit. a și c Cod penal, în referire la art. 76 lit. d Cod penal;
În temeiul art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal;
În baza art. 71 alin 1 și 2.pen i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 2 ani și 8 luni.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:
În ziua de 11.09.2007, inculpatul, șofer în cadrul G, a condus autobasculanta înmatriculată sub nr. -, ce avea atașată remorca cu număr de înmatriculare - încărcată cu semințe de soarelui, dinspre com. spre Baza
În cabina autobasculantei se aflau și martorii și.
La intrare în comuna S, observând că sistemul de frânare al autobasculantei nu funcționează, inculpatul a încercat să oprească autovehiculul, însă încercând să efectueze viraj stânga, la intersecția 251 cu 255, autobasculanta s-a răsturnat, a rupt un stâlp de telecomunicații aparținând Romtelecom și s-a oprit în gardul imobilului aparținând martorului.
Organele de politie sesizate de producerea evenimentului rutier s-au deplasat la locul accidentului, unde l-au identificat pe inculpat.
Solicitându-i-se permisul de conducere, inculpatul a precizat că permisul este reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioada de 3 luni.
Din cercetările efectuate, respectiv din adresa nr. -/01.10.2007 a G - Serviciul Politiei Rutiere a reieșit faptul ca inculpatul este posesor al permisului de conducere categoriile B, C, E, însă la data de 08.07.2007 i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
Pe baza probelor administrate (procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșe fotografice; declarațiile martorilor, și, relațiile comunicate de G - Serviciul Poliției Rutiere, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului), prima instanță a reținut că existența faptei, săvârșirea ei de către inculpat și vinovăția acestuia sunt pe deplin dovedite.
Prima instanță a reținut, în drept, că fapta inculpatul de a conduce un autoturism pe drumurile publice, având suspendată exercitarea acestui drept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 2 din nr.OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicata.
La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72.pen, respectiv pericolul social concret al faptei deduse judecății, datele privind persoana inculpatului, dar și atitudinea acestuia pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești.
Întrucât inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii încă de la începutul cercetărilor, se află la primul impact cu legea penală și, din proprie inițiativă, a înlăturat consecințele păgubitoare produse atât martorului, cât și Romtelecom (adresă fila 17 dosar ), prima instanță a reținut în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit. a și c Cod penal, în referire la art. 76 lit. d Cod penal
În privința modalității de executare a pedepsei stabilite, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut în art. 52.pen, poate fi atins și fără privarea de libertate, condiții în care, în baza art. 81.pen, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 82.pen.
În considerarea naturii și a gravității intrinseci a faptei reținute în sarcina inculpatului, prima instanța a aplicat acestuia pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și b pen, iar în temeiul art. 71 alin. 5.pen, a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata aceluiași termen de încercare.
În termen legal, împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, care a criticat-o pe motive de nelegalitate întrucât instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare, deși a reținut în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a și c pen, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Procurorul de ședință a solicitat menținerea pedepsei cu închisoarea aplicată de instanța de fond, cu înlăturarea circumstanțelor atenuante și, ca un motiv suplimentar, a criticat sentința apelată și prin prisma aplicării greșite a pedepsei accesorii, în sensul că prima instanță a omis să interzică și dreptul prev. de art. 64 lit. c pen, dată fiind calitatea inculpatului - de șofer profesionist.
Prin decizia penală 85 din 19.02.2009 a Tribunalului Galațis -a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați împotriva sentinței penale nr. 1697/13.10.2008 a Judecătoriei Galați.
S-a desființat în totalitate sentința penală apelată și în rejudecare:
A fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 500 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având suspendat dreptul de a conduce, prev de art. 86 alin 2 din OUG 195/2002 (republicată), cu aplicarea art. 74 lit a și c rap la art. 76 lit e pen (faptă din 11.09.2007).
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 631.pen.
Pentru a decide astfel, s-au reținut următoarele:
Tribunalul a constatat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, iar încadrarea juridică a fost stabilită în concordanță cu dispozițiile legale.
De asemenea, Tribunalul a considerat că în mod corect instanța de fond a apreciat că în favoarea inculpatului pot fi reținute circumstanțele atenuante judiciare, prev. de art. 74 lit. a și c pen, având în vedere lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră a acestuia pe parcursul întregului proces, precum și împrejurarea că din proprie inițiativă a înlăturat consecințele păgubitoare produse atât martorului, cât și Romtelecom
În plus, Tribunalul a reținut că inculpatul este căsătorit, are un copil minor și până în prezent a avut o conduită ireproșabilă la locul de muncă (după cum rezultă din caracterizarea de la fila 8 dosar fond).
S-a apreciat că hotărârea primei instanțe este însă nelegală deoarece potrivit art. 76.pen, dacă există circumstanțe atenuante, pedeapsa principală se reduce sau se schimbă conform prevederilor acestui text de lege.
În cauză, inculpatul a fost cercetat și condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev de art. 86 alin. 2 din nr.OUG 195/2002, infracțiune care se sancționează cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Ca atare, s-a arătat că prin reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante, instanța de judecată era obligată să facă aplicarea textului de lege care reglementează efectul acestor circumstanțe și să reducă pedeapsa în condițiile prevăzute de art. 76 alin. 1 lit. e pen.
Potrivit acestui text de lege, atunci când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general, sau se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 250 lei.
Față de aceste considerente, s-a arătat că urmează ca în baza art. 379 pct. 2 lit. a pr.pen, să se admită apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, să se desființeze în totalitate sentința penală apelată și în rejudecare să se condamne inculpatul la o pedeapsă de 500 lei amendă penală (în limitele legale prevăzute de lege pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin 2 din OUG 195/2002, cu reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a și c rap. la art. 76 lit. e pen).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
Ca motiv de nelegalitate s-a invocat faptul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 191 alin. 1 Cod procedură penală întrucât reformând întreaga hotărâre, practic, desființând sentința pronunțată de instanța de fond, a omis să dispună obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, în condițiile în care a menținut soluția de condamnare.
Hotărârea a fost criticată și pe motive de netemeinicie, sub aspectul sancțiunii aplicate inculpatului. Astfel, s-a arătat prin motivele scrise că pedeapsa amenzii penale e netemeinică în raport de pericolul social concret al faptei comise, neimpunându-se aplicarea circumstanțelor atenuante în condițiile în care, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule, inculpatul a pus în circulație o autobasculantă cu sistemul de frânare defect, s-a deplasat cu ea încărcată cu soarelui și având în cabină două persoane, pe drumuri județene, a produs și un accident rutier soldat cu pagube. S-a considerat că o pedeapsă foarte redusă nu e în măsură să-și atingă scopul preventiv-educativ.
Oral, reprezentantul Parchetului a învederat că înțelege să reformuleze cel de al doilea motiv de recurs. Astfel, având în vedere că apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚIe în favoarea inculpatului, s-a solicitat să se aibă în vedere prevederile art. 74 lit. a și c Cod penal și să se aplice acestuia o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege, dar o pedeapsă cu închisoare raportat la activitatea infracțională a inculpatului.
Recursul formulat e fondat doar sub aspectul motivului de nelegalitate invocat ce vizează încălcarea art. 191 alin. 1 Cod procedură penală,pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, cu privire la motivul de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii pronunțate, motiv prevăzut de art. 3859pct. 14 Cod procedură penală, considerăm că decizia Tribunalului Galație temeinică, pedeapsa aplicată fiind corect individualizată.
Apreciem că în mod corect instanța de apel s-a orientat spre pedeapsa amenzii penale atunci când a reținut circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a și c Cod penal și a făcut aplicarea art. 76 lit. e Cod penal, ținând cont de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, de comportarea sa sinceră pe parcursul procesului penal, de faptul că a înlăturat consecințele păgubitoare pe care le-a produs. Totodată, s-au avut în vedere și datele ce caracterizează persoana inculpatului care e căsătorit, are un copil minor, iar din caracterizarea depusă rezultă că are un comportament ireproșabil la locul de muncă.
Față de toate acestea, apreciem că nu poate fi reținută critica Parchetului, în sensul că în cauză nu se impune aplicarea pedepsei amenzii penale, ci o pedeapsă cu închisoare în condițiile reținerii art. 74 lit. a, c Cod penal în referire la art. 76 lit. e Cod penal.
Considerăm, însă, că apelul parchetului e fondat sub aspectul motivului de nelegalitate invocat.
Constatăm că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 191 alin. 1 Cod procedură penală potrivit cărora "în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat".
Instanța de fond îl obligase pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Instanța de apel a desființat în totalitate hotărârea instanței de fond și, în rejudecare, a dispus condamnarea inculpatului și a lăsat în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate în apel.
Cu privire la cheltuielile judiciare necesare pentru judecarea fondului cauzei, instanța de apel nu a dispus nimic.
În condițiile în care hotărârea instanței de fond a fost desființată în totalitate, dispoziția acesteia de obligare a inculpatului la plata de cheltuieli judiciare nu mai subzistă. Legal ar fi fost ca instanța de apel să-l oblige pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare ce au fost efectuate pentru judecarea fondului cauzei.
Neprocedând în acest fel, instanța de apel a încălcat prevederile art. 191 alin. 1 Cod procedură penală.
Având în vedere cele precizate, se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI, se va casa în parte decizia recurată și, în rejudecare, în temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare.
Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI împotriva deciziei penale 85/A din 19.02.2009 a Tribunalului Galați (sentința penală nr. 1697/13.10.2008 a Judecătoriei Galați privind pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 04.08.1974 în comuna, jud. B, CNP -, domiciliat în G,-, - 10,. 44) și în consecință:
Casează în parte decizia penală nr. 85/A/19.02.2009 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod proc. penală obligă pe inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat (urmărire + fond).
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.
Conform art. 192 alin. 3 cod proc. penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red. -/18.06.2009
Tehnored. / 2 ex./01.07.2009
Fond: -
Apel:,
Președinte:Daniela Liliana ConstantinescuJudecători:Daniela Liliana Constantinescu, Mariana Cristache, Aurel