Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 392/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 392/2009

Ședința publică de la 16 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Farcaș

JUDECĂTOR 2: Oana Maria Călian

JUDECĂTOR 3: Leontin

Grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin

- procuror

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale numărul 115/A/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în substituirea av. - apărător desemnat din oficiu, lipsind inculpatul recurent.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocata inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și rejudecând, în baza art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. b/1 Cod pr. penală cu aplicarea art. 18/1 Cod penal achitarea acestuia pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat și aplicarea unei sancțiuni administrative.

Solicită a se avea în vedere că alcoolemia inculpatului era la limita celei admise de lege, se afla în momentul depistării pe un drum forestier, este singurul întreținător al familiei având doi copii, a avut o atitudine sinceră de regret, colaborând cu organele judiciare.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului formulat de inculpat și menținerea hotărârilor pronunțate ca legale și temeinice.

Solicită ca la pronunțarea soluției instanța să aibă în vedere faptul că inculpatul a săvârșit două infracțiuni în concurs și că a mai fost condamnat anterior pentru același gen de infracțiuni, nefiind astfel justificată o soluție de achitare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față:

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 371/2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Hunedoaraa condamnat pe inculpatul, la:

- 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată cu aplicarea art. 37 lit. "a" pen. și art. 74, art. 76 lit. "d" pen.

- 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 37 lit. a" pen. și a art. 74, art. 76 lit. "d" pen.

În baza art. 33 lit. "a" și art. 34 lit. "b" pen. a contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6(șase) luni închisoare.

În baza art. 83.pen. a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1(un) an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 277/22.03.2007 a Judecătoriei Târgu Cărbunești definitivă prin neapelare, care a dispus să fie executată pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta sentință urmând ca inculpatul să execute în total, pedeapsa de 1(un) an și 6(șase) luni închisoare.

A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. "a" teza a II-a și lit. "b" pen. în condițiile art. 71.pen.

În baza art. 191 alin. 1.pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 200 lei a stabilit să fie suportat din fondurile Ministerului d e Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul este proprietarul autoturismului marca Renault 19 cu nr. de înmatriculare YX-18-BZ, însă nu posedă permis de conducere.

În data de 19.07.2007 inculpatul a plecat din comuna sat, jud. G unde locuiește cu familia sa, spre localitatea Vadu comuna, jud. H la socrii săi pentru a-și vizita cei doi copii minori aflați în vacanță la bunici.

Cum inculpatul nu avea permis de conducere, a apelat la serviciile unui consătean, martorul căruia i-a cerut să-i conducă autoturismul proprietate personală în timpul deplasării spre localitatea Vadu.

Pe drum cei doi s-au oprit în localitățile și unde inculpatul a consumat bere, după care când au ajuns în comuna, s-au oprit din nou și aici la un magazin alimentar, inculpatul a consumat 300 ml.

Și-au continuat apoi deplasarea până la ieșirea din satul unde autoturismul s-a oprit având unele defecțiuni tehnice.

Inculpatul care este de profesie mecanic -auto și cunoscând că autoturismul are o defecțiune la sistemul de contact a urcat el la volan încercând să repornească motorul.

După ce a reușit să pornească autoturismul, inculpatul a rămas la volan cerând-i martorului să urce pe locul din dreapta șoferului, spunându-i acestuia că va conduce autoturismul până vor trece de un pod care este deteriorat și dificil de traversat inculpatul cunoscând drumul.

După ce a parcurs 200 - 300m, în jurul orei 23,35 autoturismul condus de inculpat a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a solicitat să prezinte la control documentele. Inculpatul a relatat organelor de poliție că nu posedă permis de conducere.

Întrucât inculpatul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul rezultând ca avea o concentrație de alcool pur în aerul expirat de 0,54 ml/

Apoi, inculpatul a fost condus la Urgența Spitalului Municipal Dr. "" din H unde i s-au recoltat probe biologice, iar în urma analizei de laborator s-a stabilit că acesta a avut o alcoolemie de 1,10 g%o la ora 0,10 respectiv 0,90 la ora 01,10.

Faptele săvârșite de inculpat în împrejurările descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. și ped. de art. 86 alin. 1, art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, texte în baza cărora inculpatul va fi condamnat.

În sarcina inculpatului s-a reținut și starea de recidivă postcondamnatorie față de condamnarea la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 277/22.03.2007 a Judecătoriei Tg. Cărbunești definitivă prin neapelare.

La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal.

Împotriva sentinței a declarat apel în termen inculpatul.

În motivarea apelului s-a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod proc. penală rap. la art. 10 lit. b/1 Cod proc. penală și art. 18/1 Cod penal și aplicarea unei amenzi administrative.

S-a susținut că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, deoarece inculpatul a condus autoturismul doar 200- 300 metri și a avut un nivel redus al alcoolemiei.

Prin decizia penală nr. 115/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- a fost respins ca nefondat apelul inculpatului, iar în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Instanța de fond a stabilit corect starea de fapt și vinovăția inculpatului cu privire la faptele reținute în sarcina acestuia pe baza probelor administrate în cauză, a căror apreciere s-a făcut în condițiile prev. de art. 63 al. 2 Cod proc. penală.

S-a făcut o încadrare juridică legală a faptelor.

Prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate având în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal, respectiv: limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptelor, dedus din nivelul scăzut al alcoolemiei și împrejurările concrete în care s-au săvârșit infracțiunile, datele care caracterizează persoana și conduita inculpatului.

Având în vedere atitudinea sinceră și de regret a inculpatului, situația familială a acestuia și conduita socială bună în localitatea de domiciliu, s-a apreciat în mod corect că se justifică reținerea de circumstanțe atenuante prin aplicarea dispozițiilor art. 74 și 76 lit. d Cod penal și coborârea pedepselor sub limita minimă prevăzută de lege.

Infracțiunile fiind în concurs real în baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea.

Solicitarea reprezentantului parchetului de a se face în cauză aplicarea disp. art. 33 lit. b Cod penal privind concursul ideal de infracțiuni nu este justificată.

Acțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și care are o îmbibație alcoolică în sânge ce depășește limita legală, sunt distincte și nu constituie o singură acțiune care să întrunească, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs, două infracțiuni.

Având în vedere că faptele s-au comis în interiorul termenului de încercare stabilit prin sentința penală nr. 277 din 22 martie 2007 Judecătoriei Târgu Cărbunești, în mod legal s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare.

Pedeapsa accesorie a fost legal aplicată.

Criticile aduse sentinței atacate prin motivele de apel formulate în cauză sunt neîntemeiate.

Articolul 18/1 Cod penal statuează că nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile sociale ocrotite de lege și prin conținutul ei concret, este în mod vădit lipsită de importanță și nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

Lipsa uneia dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii, respectiv pericolul social, determină ca fapta să nu poată atrage răspunderea penală, devenind aplicabile prevederile art. 10 lit. b/1 Cod proc. penală ca temei al achitării.

Inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice în condițiile în care nu posedă permis de conducere și avea o alcoolemie în sânge de 1,10gr.%o și în condițiile în care avea o condamnare în anul 2007 tot pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fapt care a atras reținerea stării de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 33 lit. a Cod penal.

În aceste condiții, faptele inculpatului prezintă pericolul social al unei infracțiuni, nefiind aplicabile dispozițiile art. 10 lit. b/1 Cod proc. penală rap. la art. 18/1 Cod penal.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a declarat recurs inculpatul.

Recursul a fost declarat în termen.

În motivarea recursului inculpatul a criticat hotărârea atacată sub aspect penal, susținând că s-a comis o gravă eroare de fapt, care a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, deși prin atingerea minimă adusă valorii apărate de lege și prin conținutul concret evidențiat de nivelul alcoolemiei și distanța pe care a fost condus autovehiculul, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și, în concluzie, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit.1Cod penal.

Critica formulată de inculpat se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală.

Din perspectiva acestui caz de casare, verificând temeinicia criticii formulate, pe baza lucrărilor și materialului probator din dosar, instanța apreciază că aceasta este nefondată din următoarele considerente:

Între starea de fapt rezultată din datele factuale expuse în probatoriul administrat și starea de fapt prezentată în hotărâre nu există o contradicție evidentă, esențială, de natură a evidenția o eroare gravă de fapt, din care să rezulte că fapta inculpatului, care avea o alcoolemie de 1,10 gr0/00, de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, fără a poseda permis de conducere, nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

Prin conținutul ei concret, fapta inculpatului, ținând seama de gradul de alcoolemie, de împrejurarea că faptele au fost săvârșite în concurs real, în stare de recidivă postcondamnatorie, anterior săvârșind o infracțiune de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu poseda permis de conducere, indiferent de distanța parcursă, nu este lipsită în mod vădit de importanță, iar dispozițiile art. 181Cod penal nu sunt incidente în cauză.

Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, instanța va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor fi suportate de inculpatul recurent.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 115/A/2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.

Obligă inculpatul recurent la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare, din care, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16.06.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. LC

Dact. Sl/2 ex./24.06.2009

și

Președinte:Monica Farcaș
Judecători:Monica Farcaș, Oana Maria Călian, Leontin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 392/2009. Curtea de Apel Alba Iulia