Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 638/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - contestație în anulare -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 638

Ședința publică de la 17 Iunie 2009

PREȘEDINTE: Constantin Iriza Onița Dumitru VicePREȘEDINTE: Constantin Iriza Onița Dumitru

- - - JUDECĂTOR 2: Gheorghe Vintilă

G - - Judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

.

Pe rol, soluționarea contestației în anulare formulată de împotriva deciziei penale nr. 762 din 06 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat ales, reprezentând pe contestatorul.

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat, având cuvântul pentru contestator, învederează că inculpatul-contestator, la data soluționării cauzei în recurs a fost plecat din țară, astfel că nu a fost citat legal, iar instanța nu a făcut nici un demers în acest sens.

Reprezentantul Parchetului a pus concluzii de respingerea contestației, ca neîntemeiată, arătând că, într-adevăr, judecarea cauzei s-a făcut în lipsa recurentului, dar cu îndeplinirea procedurii prevăzută de lege.

CURTEA:

Asupra contestației în anulare de față;

Prin decizia penale nr. 762 din 06 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, a fost respins ca nefondat recursului inculpatului împotriva deciziei penale nr. 90 din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul -, cu obligarea recurentului la 340 lei cheltuieli judiciare statului, din care 300 lei onorariu apărător oficiu către Baroul d e Avocați

S-a reținut că, inițial, prin sentința penală nr. 993 din 10 decembrie 2007, Judecătoria Slatinal -a condamnat pe inculpatului - fiul lui și, născut la 23 noiembrie 1975, domiciliat în S, jud. O,-, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 cu art. 37 lit. b Cod penal.

Prin aceeași sentință, în baza art. 239 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 luni închisoare, iar după aplicarea art. 33, 34 Cod penal, s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa de 1 an închisoare în regim de detenție.

În esență, s-a reținut că, în ziua de 29 aprilie 2006 condus autoturismul 1300 cu nr. - pe ruta S- M, fără a avea permis de conducere, iar pentru a se sustrage de la răspunderea penală s-a prezentat sub o identitate falsă, spunând că se numește " ".

Vinovăția inculpatului a fost demonstrată cu: procesul-verbal de constatare a infracțiunilor, adresa Serviciului Poliției Rutiere - din cuprinsul căreia rezultă că inculpatul nu posedă permis de conducere, copia actelor de identificare a inculpatului, coroborate cu declarațiile martorilor G, și.

Prin decizia penală nr. 90 din 23 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Olta respins ca nefondat apelul inculpatului, cu motivarea că, în cauză, s-a făcut dovada săvârșirii celor două infracțiuni și că ambele prezintă gradul de pericol social reținut, iar starea de recidivă postexecutorie nu permite o altă individualizare a pedepselor.

În termen legal, a declarat recurs inculpatul, invocând incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 3859pct. 14 și 17 Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa aplicată este prea severă, iar privitor la infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002, s-a înfăptuit o gravă eroare, în sensul că nu el este cel care a condus autoturismul.

Recursul a fost respins ca nefondat, motivându-se că probatoriul administrat a demonstrat cu certitudine că inculpatul a fost acela care a condus autoturismul, iar greșita individualizare a pedepselor a fost respinsă de instanță față de starea de recidivă postexecutorie și de limita minimă specială prevăzută de lege.

La 05 ianuarie 2009, contestatorul a învederat - printr-o cerere adresată Judecătoriei Slatina - că, la data soluționării cauzei în recurs nu a fost legal citat, iar instanțele, deși cunoșteau că locuiește în străinătate, nu au făcut nici un demers pentru îndeplinirea procedurii de citare.

Prin sentința penală nr. 267 din 26 martie 2009, Judecătoria Slatina, în baza art. 42 Cod procedură penală raportat la art. 389 alin. 1 Cod procedură penală, și-a declinat competența în favoarea Curții de APEL CRAIOVA, considerându-se necompetentă material pentru că, potrivit art. 386 alin. 1 lit. a Cod procedură penală cu aplicarea art. 389 alin. 1 Cod procedură penală, în situația în care se invocă greșita citare a părții, instanța competentă este cea care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se invocă.

Contestatorul învederează că a fost condamnat la 1 an închisoare cu executare prin privare de libertate, dar că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită niciodată întrucât, de drept domiciliază în comuna, satul - județ A (fila 18 dosarului Judecătoriei Slatina nr-, având ca obiect contestația în anulare).

Contestația în anulare este neîntemeiată și urmează a fi respinsă în baza art. 391 Cod procedură penală cu referire la art. 386 lit. a Cod procedură penală, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Fiind audiat la urmărirea penală și la instanța de fond (fila 83 dosarului), în permanență, inculpatul a declarat că domiciliată în S, strada - nu așa cum învederează în contestația în anulare, respectiv în comuna, satul - județ Este adevărat că, la instanța de apel și la recurs, inculpatul nu s-a mai prezentat la judecată, fiind citat în consecință la domiciliul din S, strada -, județul O și prin "afișare" la sediul Consiliului Local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea, în baza art. 177 alin. 4 Cod procedură penală.

Nu se poate reține critica formulată în sensul că n-au fost respectate dispozițiile art. 177 alin. 8 Cod procedură penală, potrivit cărora, în cazul în care inculpatul locuiește în străinătate, citarea trebuie să se facă, între altele, și prin scrisoarea recomandată, atunci când adresa sa din străinătate este cunoscută.

Potrivit practicii în materie, dacă după săvârșirea infracțiunii inculpatul a plecat din România fără a comunica organelor judiciare țara, localitatea și adresa la care ar urma să fie citat, citarea și comunicarea hotărârii se face la ultimul domiciliu cunoscut în țară, iar când acesta nu se cunoaște, prin afișare la Consiliul în a cărei rază teritorială s-a comis infracțiunea.

În același sens, trebuie amintite dispozițiile art. 291 Cod procedură penală, potrivit cărora partea prezentă la un termen de judecată nu mai este citată pentru termenele ulterioare dacă se realizează o desfășurare neîntreruptă a procesului cu termene consecutive, cerințe legale care au fost respectate în prezenta cauză.

Susținerea inculpatului potrivit căreia, în timpul judecății cauzei în recurs, s-a aflat în străinătate și că legăturile sale cu familia au fost întrerupte, astfel încât nu ar fi avut posibilitatea să ia cunoștință de chemările repetate ale organului judiciar, nu face operant cazul de casare supus analizei - art. 3859pct. 21 Cod procedură penală - din moment ce instanța de recurs a procedat la citarea acestuia la adresa din țară pe care și-a indicat-o și din moment ce, din nici o piesă a dosarului nu rezultă locul unde s-ar fi aflat în străinătate.

Contestatorul fiind în culpă procesuală, urmează a fi obligat și la cheltuieli judiciare statului, datorate în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de împotriva deciziei penale nr. 762 din 06 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-.

Obligă contestatorul la plata sumei de 60 lei, cheltuieli jjudiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - G -

Grefier,

Red. jud.: C-tin. -

Jud. recurs: -;

;

Dact. 2 ex./ 24 Iunie 2009

- S va urmări și încasa de

- la contestatorul suma de 60 lei, cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Constantin Iriza Onița Dumitru
Judecători:Constantin Iriza Onița Dumitru, Gheorghe Vintilă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 638/2009. Curtea de Apel Craiova