Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 642/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - liberare provizorie sub control judiciar -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.642

Ședința publică de la 17 iunie 2009

PREȘEDINTE: Constantin Iriza Onița Dumitru VicePREȘEDINTE: Constantin Iriza Onița Dumitru

- - JUDECĂTOR 2: Gheorghe Vintilă

G - Judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul G, împotriva încheierii de ședință din 15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat, asistat de avocat, desemnată din oficiu.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat pentru inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, invederând că sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de lege, iar pe de altă parte, scoate în evidență situația personală, în sensul că mama recurentului este bolnavă, soția este însărcinată, iar starea acestuia de sănătate nu se poate ameliora în condițiile tratamentului din Rețeaua DGP.

Reprezentantul Parchetului apreciază că încheierea atacată este legală și temeinică, astfel că solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea la cheltuieli judiciare statului.

Inculpatul își însușește concluziile apărătorului din oficiu și solicită judecarea sa în stare de libertate.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin încheierea din 15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G - fiul lui și, născut la 9 aprilie 1966, în comuna, județul G, domiciliat în aceeași localitate, sat. județul G, deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C, iar în baza art.3002Cod pr.penală, rap.la art.160 alin.3 Cod pr.penală, s-a menținut măsura arestării preventive luată de Judecătoria Craiova.

S-a reținut că prin sentința penală nr.1081 din 24 aprilie 2009, inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare, în baza art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.i Cod penal, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal și în baza art.61 alin.1 Cod penal, s-a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de 590 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1232 din 14 martie 2000 a Judecătoriei Craiova, urmând ca în final să execute 3 ani închisoare, cu aplicarea art.64, 71 Cod penal și cu deducerea detenției începând cu 27 martie 2009, la zi.

În esență, s-a reținut că în zilele de 5 martie 2009 și 6 martie 2009, între orele 16 până la orele 8 dimineața, a sustras prin efracție din imobilul părților vătămate - și, mai multe bunuri, între care o verighetă din aur, un flex, două boxe de calculator, 6 pahare din, etc.

Ca urmare a apelului declarat la Tribunalul Dolj, s-a format dosarul nr-, cu prim termen de judecată la 15 iunie 2009, dată la care a solicitat de către inculpat liberarea provizorie sub control judiciar, considerând că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de lege, iar situația sa familială este foarte gravă.

Tribunalul Dolj, prin încheierea susmenționată, a respins cererea formulată, după ce în prealabil l-a reinterogat pe inculpat, cu motivarea că există un interes public care impune privarea de libertate în continuare a inculpatului, iar durata arestului preventiv începând cu 27 martie 2009, nu depășește termenul rezonabil, așa cum este prevăzut în art.6 paragraful I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, reiterând considerente similare, în sensul că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.1602Cod pr.penală, respectiv că se poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar, în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Pe de altă parte, scoate în evidență situația sa personală și familială și pericolul social mai scăzut al infracțiunii comise.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins, în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală.

Într-adevăr, sub aspect formal, inculpatul are vocația la liberare provizorie sub control judiciar, în raport cu faptul că îndeplinește condițiile cumulative cerute de art.1602alin.1 Cod pr.penală, iar pe de altă parte, nu se află în niciunul din cazurile exceptate expres în alin.2 al aceluiași text de lege, în sensul că ar exista date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți sau alterarea mijloacelor de probă.

Liberarea provizorie, așa cum judicios a motivat prima instanță, este facultativă, ea poate fi dispusă și în raport de celelalte elemente care să justifice temeinicia cererii.

S-a motivat de instanța de apel că trebuie avute în vedere, între altele, natura și gravitatea faptei, pedeapsa aplicată, modul de concepere și realizare a activității infracționale, frecvența acestora, iar în speță, s-a ținut seama de comiterea acesteia prin efracție, natura bunurilor sustrase, valoarea lor, dar și de comportamentului său ulterior liberării condiționate.

Edificator este în acest sens cazierul inculpatului aflat la fila 63 a dosarului de urmărire penală, din cuprinsul căruia rezultă că pentru infracțiuni de același gen, furt calificat, a fost condamnat de 6 ori la pedepse privative importante, ceea ce demonstrează perseverența sa infracțională.

Așa fiind, se va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele arătate, iar inculpatul aflat în culpă procesuală va fi obligat și la cheltuieli judiciare statului, datorate în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de inculpatul G, împotriva încheierii de ședință din 15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, ca nefondat.

Obligă inculpatul la 120 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei către Baroul Avocați D, ce vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 iunie 2009.

- - - - G -

Grefier,

Red.jud.CI

PS/23.06.2009

17 iunie 2009.

- Administrația Finanțelor Publice, județul G, va urmări și încasa de la rec.inc. suma de 120 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Constantin Iriza Onița Dumitru
Judecători:Constantin Iriza Onița Dumitru, Gheorghe Vintilă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 642/2009. Curtea de Apel Craiova