Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 676/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 676/

Ședința publică din 04 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Dumitru Diaconu

JUDECĂTOR 2: Corina Voicu

JUDECĂTOR 3: Elena Minodora

Grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin

- procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei nr. 146 din 02 septembrie 20908, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat - personal și asistat de avocat ales, în baza delegației de la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Avocat și reprezentantul parchetului având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocat solicită admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și a deciziei nr. 146 din 02 septembrie 20908, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în dosarul nr- ca fiind nelegală și netemeinică, pe fond reducerea cuantumului pedepsei sub minimum special, apreciind că pedeapsa aplicată incupatului este prea mare, în raport de circumstanțele reale ale infracțiunii și cu cele persoanele ale inculpatului, acordându-i posibilitatea inculpatului de a se reintegra mai repede în societate și a-și putea întreține familia, inculpatul are în întreținere 2 copii minori.

Reprezentantul parchetului având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, menținerea ambelor hotărâri ca fiind legale și temeinice, apreciază că pedeapsa rezultantă de 7 luni închisoare aplicată recurentului inculpat a fost just individualizată, având în vedere limitele de pedeapsă precum și criteriile generale de individualizare a pedepsei, precum și fapta săvârșită de inculpat.

Recurentul inculpat - având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/13 alin. ultim Cod procedură penală solicită admiterea recursului, precizând căî regretă faptele comise.

CURTEA

Din actele dosarului, constată că prin sentința penală nr.666/03.04.2008 Judecătoria Piteștia condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 27.12.1979 în Municipiul Pitești, județul A, domiciliat în Mun. Pitești, str. - -, -. F,. 10, Jud. A, CNP -, cetățean român, studii medii, necăsătorit, 1 copil minor, recidivist, la:

- pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere valabil, prevăzută de art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a si Cod Penal cu reținerea art. 74 lit. c - art. 76 lit. e.

Cod Penal

- pedeapsa de 7 (șapte) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului, prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a si Cod Penal cu reținerea art. 74 lit. c - art. 76 lit. d.

Cod Penal

În baza art. 33 lit. b - art. 34 lit. b s Cod Penal-a constatat că infracțiunile sunt concurente, s-au contopit cele două pedepse și s-a dispus ca inculpatul să o execute pe cea mai grea, respectiv pedeapsa de 7 (șapte) luni închisoare, în cond.art. 57.

Cod Penal

În baza art. 83.Cod Penal s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 (unu) an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1078/07.04.2006 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin decizia penală nr. 316/19.10.2006 a Tribunalului Argeș și decizia penală nr. 30/R/18.01.2007 a Curții de APEL PITEȘTI, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 78 al. 1 din OUG 195/2002 și art. 293.Cod Penal și s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alăturat celei aplicate prin prezenta sentință, în total 1 (unu) ani și 7 (șapte) luni închisoare, în cond.art. 57.Cod Penal

În baza art. 71.Cod Penal, pe durata executării pedepsei s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b și c.

Cod Penal

În baza art. 191.C.P.P. a fost obligat inculpatul să achite suma de 250 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, după ce în noaptea de 31.03.2007 spre 01.04.2007 inculpatul a consumat la locuința sa băuturi alcoolice în cantități moderate, în jurul orei 05.00 dimineții de 01.04.2007 a urcat la volanul autoturismului cu număr de înmatriculare -, cu intenția de se deplasa la o farmacie de unde să procure medicamente pentru copilul său în vârstă de trei luni, care se simțea rău. După ce a condus autoturismul pe raza Municipiului Pitești, inculpatul a fost oprit pe strada - de un echipaj al Pitești. Întrucât emana halenă alcoolică inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest printer ce a indicat o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,54 mg/litru. Din acest motiv inculpatul a fost condus la Spitalul Județean A pentru a-i fi prelevate probe de sânge. de laborator au indicat o alcoolemie de 1,20 gr/litru la orele 05.45 și respectiv de 1,10 gr/litru la orele 06.45. Verificările efectuate la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor au condus la concluzia că inculpatul a condus autoturismul în condițiile în care se afla sub incidența sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice începând cu data de 09.03.2007.

Cele reținute au fost stabilite pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul verbal de constatare întocmit de Pitești la data de 01.04.2007, fișa alcooltest printer nr. 00137/01.04.2007, buletinul de examinare clinică și procesul verbal de prelevare întocmite de Spitalul Județean A, buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 201/16.04.2007 emis de SML A, adresa nr. 45456/24.04.2007 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor A, declarațiile martorilor, și -, declarațiile inculpatului și înscrisurile depuse de către acesta (copii ale actelor de stare civilă).

În raport de cele reținute, instanța a constatat ca faptele inculpatului - întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere valabil si conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului, prevăzute de art. 86 al. 2 si art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 republicată.

Vinovăția inculpatului fiind dovedită, instanța i-a aplicat acestuia pedepse pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina sa, la individualizarea cărora au fost avute in vedere dispozițiile art. 72.Cod Penal, iar gradul de pericol social concret a fost apreciat in funcție de următoarele elemente: condițiile si împrejurările săvârșirii faptei, după un consum ocazional de alcool la locuința sa, pe fondul unei stări accentuate de oboseala; scopul inculpatului, care a dorit să se deplaseze cu mașina de la locuința sa la o farmacie de pe raza Mun. Pitești pentru a procura medicamente pentru fiul sau în vârstă de trei luni; persoana inculpatului, care este recidivist (recidiva postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a pen.) în raport cu condamnarea la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1078/07.04.2006 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin decizia penală nr. 316/19.10.2006 a Tribunalului Argeș și decizia penală nr. 30/R/18.01.2007 a Curții de APEL PITEȘTI, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 78 al. 1 din OUG 195/2002 și art. 293.Cod Penal; atitudinea inculpatului in fața organelor judiciare constând în sinceritate și regret; distanța mică parcursă de către inculpat până la depistarea sa de către organele de poliție; vârsta și mediul social din care provine inculpatul; valoarea redusă a alcoolemiei generată de consumul de vin în cantități moderate, înainte de urcarea la volan; ora înaintată din noapte la care s-a săvârșit fapta, traficul fiind extrem de redus în acea zona a orașului și urmările faptei constând într-o stare de pericol pentru pietoni și ceilalți participanți la trafic generată de inculpat prin urcarea la volan în aceste condiții.

Prin prisma acestor considerente, prima instanță a apreciat că scopul educativ-preventiv al procesului penal poate fi atins prin aplicarea unor pedepse privative de libertate orientate sub minimul special prevăzut de art. 86 al. 2 si art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 republicată, reținând atitudinea sinceră si cooperantă a inculpatului în fața organelor judiciare drept circumstanță atenuantă în favoarea sa, în condițiile art. 74 lit. c Cod Penal, ce atrag aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. d si e.

Cod Penal

Constatând că infracțiunile sunt concurente (concurs ideal de infracțiuni prevăzut de art. 33 litera b Cod Penal), instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 litera b - art. 34 litera b Cod Penal, a contopit pedepsele, dispunând ca inculpatul s-o execute pe cea mai grea, fără a aplica vreun spor. Executarea pedepsei s-a dispus a fi în condiții de privare de libertate conform art. 57.Cod Penal, singura modalitate posibilă de individualizare a executării pedepsei permisă de lege datorită stării de recidivă în care se găsește inculpatul.

S-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b și c Cod Penal(dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat si dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii), conform dispozițiilor art. 71.

Cod Penal

Constatând că faptele inculpatului au fost săvârșite în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 1078/07.04.2006 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin decizia penală nr. 316/19.10.2006 a Tribunalului Argeș și decizia penală nr. 30/R/18.01.2007 a Curții de APEL PITEȘTI, instanța a dispus revocarea beneficului suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 78 al. 1 din OUG 195/2002 și art. 293.Cod Penal, urmând ca inculpatul să execute alăturat pedepsei aplicate prin prezenta sentință și pedeapsa la care a fost condamnat prin sentința penală nr.1078/07.04.2006 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin decizia penală nr.316/19.10.2006 a Tribunalului Argeș și decizia penală nr.30/R/18.01.2007 a Curții de APEL PITEȘTI, conform dispozițiilor art. 83 al. 1.Cod Penal

S-a dispus ca pedeapsa rezultantă să fie executată în condițiile art. 57 Cp.

S-a aplicat, de asemenea, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b și c conform Cod Penal dispozițiilor art. 71.

Cod Penal

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul -, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate, solicitând aplicarea în cauză a dispus art.74, 76 Cod penal și reducerea pedepselor sub minimul general prevăzut de lege, cu motivarea că inculpatul are doi copii minori, este întreținător de familie și are o firmă care aduce venituri pentru întreținerea familiei; s-a mai susținut că inculpatul a condus autoturismul în data de 01.04.2007, întrucât copilul său minor în vârstă de 3 luni era bolnav și avea nevoie de tratament.

Prin decizia penală nr.146 din 2 septembrie 2008, Tribunalul Argeșa respins apelul declarat de inculpatul -, obligându-l pe apelant la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut în raport de probele administrate în cauză că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt, în sensul că la data de 01.04.2007, inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce; de asemenea, inculpatul avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 1,20 gr%

S-a stabilit în mod corect vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.86 alin.2 și art.87 alin.1 din OUG 195/2002 (Codul rutier).

La individualizarea pedepselor, având în vedere criteriile generale prev.de art.72 Cod penal, respectiv gravitatea faptelor săvârșite, pericolul social concret al acestora, valoarea alcoolemiei, traficul redus în zonă la ora săvârșirii faptelor și elementele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv starea de recidivă, atitudinea în raport de faptele săvârșite, precum și situația familială, făcând în mod corect și aplicarea disp.art.74 și 76 Cod penal, instanța de fond a dat eficiență disp.art.52 Cod penal, atât în ce privește cuantumul pedepselor aplicate, cât și în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante. S-a dispus în mod corect ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea fără aplicarea vreunui spor de pedeapsă la contopirea pedepselor aplicate pentru cele două infracțiuni concurente și tot în mod corect în baza disp.art.83 Cod penal s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate pentru pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1078/07.04.2006 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin decizia penală nr. 316/19.10.2006 a Tribunalului Argeș și decizia penală nr. 30/R/18.01.2007 a Curții de APEL PITEȘTI.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul -, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei, solicitând reducerea acesteia și reținerea circumstanțelor atenuante.

Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele potrivit art.3859al.3 Cod procedură penală, curtea constată că acesta este nefondat.

Sub aspectul individualizării pedepsei, aceasta s-a realizat prin coroborarea criteriilor prevăzute de art.72 din Codul penal, respectiv gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârșite, persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale și atitudinea pe care acesta a avut-o pe parcursul procesului penal.

Față de gravitatea faptei săvârșite, curtea apreciază că în cauză nu pot fi reținute circumstanțe atenuante, buna comportare a inculpatului ulterior săvârșirii faptei, dovedită de probele administrate la instanța de fond, regretul și recunoașterea faptei comise, atestând împrejurări care au fost deja avute în vedere de prima instanță prin orientarea pedepsei aplicate inculpatului sub minimul special.

Astfel, curtea, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul inculpatului - și, în baza art.192 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 27.12.1979 în Municipiul Pitești, județul A, domiciliat în Mun. Pitești, str. - -, -. F,. 10, Jud. A, CNP -, cetățean român, studii medii, necăsătorit, 1 copil minor, recidivist, domiciliat în Pitești, str. - - -, - 1,.F,.10, jud. A, împotriva deciziei penale nr.146 din data de 02 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Obligă pe recurent la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.:

Tehn.

2 ex.

Jud.fond:.

Jud. apel:

G.

17.12.2008.

Președinte:Dumitru Diaconu
Judecători:Dumitru Diaconu, Corina Voicu, Elena Minodora

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 676/2008. Curtea de Apel Pitesti