Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 691/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.691/R/2009
Ședința publică din 10 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Livia Mango JUDECĂTOR 2: Săndel Macavei Ioana Cristina
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER:
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin PROCUROR -
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul G, împotriva deciziei penale nr.234/A/12.10.2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, inculpatul fiind trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis și sustragerea de la recoltarea de probe biologice, prev.și ped.de art.86 alin.1, art.87 alin.5 din OUG 195/2002, modificată și numerotată cu aplic.art.33 lit.a și art.37 lit.b penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul G, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, inculpatul arată că-și menține recursul declarat și că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c pr.pen. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună rejudecarea cauzei de către instanța de apel pentru motivul de recurs prev.de art.385/9 pct.21 pr.pen. respectiv că judecata în primă instanță sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți, sau care, legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a înștiința despre această imposibilitate. Astfel, inculpatul a depus la dosar dovezi din care rezultă că acesta se afla în Italia astfel că nu se poate susține că s-a sustras. Apreciază ca lipsită de eficiență respingerea cererii de repunere în termenul de apel. Consideră că instanța de apel ar fi putut recalifica cererea de repunere în termen într-o cerere de redeschiderea judecății. Cu onorar avocațial din.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca inadmisibil iar pe fondul cauzei respingerea recursului ca nefondat.
Inculpatul G, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului apreciind că pedeapsa aplicată este prea mare. Solicită redeschiderea judecății arătând că în data de 5 mai 2009 fost adus în țară și nu a cunoscut procedura de declarare a căii de atac.
CURTEA
Prin decizia penală nr. 234 din 12 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului s-a respins apelul peste termen declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 02.12.1965, actualmente în Penitenciarul Bistrița împotriva sentinței penale nr.180/19.09.2007 a Judecătoriei Huedin.
S-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați C suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, cuvenit av., care s-a avansat din.
Inculpatul a fost obligat la plata în favoarea statului a sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin sentința penală nr. 180 pronunțată la data de 19.09.2007 de către Judecătoria Huedin în dosarul nr-, în baza art. 86 alin 1 din OUG 195/2002 aprobată cu modificări prin Legea nr. 49/2006, cu aplicarea art. 37 lit. b) pen. a fost condamnat inculpatul G - zis "" - fiul lui și, născut la data de 02.12.1965 în H, județul C, posesor a CI. seria - nr. - eliberată de Poliția H, CNP -, de cetățenie română, studii 12 clase, stagiul militar satisfăcut, lucrează în gospodăria proprie, divorțat, cu antecedente penale, domiciliat în H, cartier Cetatea Veche nr. 23, jud. C, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
În baza art. 87 alin 5 din OUG 195/2002 aprobată cu modificări prin Legea nr. 49/2006, cu aplicarea art. 37 lit. b) pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de la recoltarea de probe biologice.
În baza art. 34 lit. b) rap. la art. 33 lit. a) Pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71.Pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a-b Pen.
În baza art. 191.Pr.Pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON judiciare avansate de stat, din care 100 RON onorariu apărător din oficiu av., sumă care s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului C conform delegației pentru asistența judiciară obligatorie nr. 64 din 18.04.2007.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
La data de 10.11.2006, în jurul orelor 12.45, organele de poliție din cadrul Poliției Orașului H, au fost sesizate despre faptul că pe DN 1 E 60, la intersecția DJ 108, s-a produs un accident rutier.
Cu ocazia deplasării la fața locului, s-a constatat că vinovat de producerea accidentului a fost inculpatul G, care conducea autoturismul marca, cu nr. de înmatriculare Cj-06-, deoarece acesta nu s-a asigurat și nu a acordat prioritate autoturismului cu nr. de înmatriculare Cj-72-, care circula regulamentar pe DN 1 E 60, din direcția C - O și care era condus de către numitul.
În urma impactului dintre cele două autoturisme, nici unul dintre conducătorii auto sau persoanele din interiorul autoturismelor nu au suferit leziuni corporale.
Inculpatul G și numitul au fost invitați la sediul Poliției Orașului H, unde li s-a adus la cunoștință că vor fi testați cu aparatul etilotest, pentru a verifica dacă au consumat băuturi alcoolice.
Conducătorul autoturismului cu nr. Cj-72-, numitul a fost testat cu aparatul etilotest, care la poziția suflare 00360, indicat valoare negativă, 0 grame la mie, constatându-se că acesta nu era sub influenta băuturilor alcoolice.
Inculpatul G, conducătorul autoturismului cu nr. Cj-06- a refuzat să sufle în aparatul etilotest, deși a recunoscut că în timpul nopții consumase băuturi alcoolice.
Lucrătorii de poliție i-au solicitat inculpatului să-i însoțească la Spitalul Orășenesc H, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă și de această dată a refuzat să i se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Conform adresei nr. 811.305 din 21.11.2006, a Serviciului Public Comunitar Permise de Conducere și înmatriculări Auto C, rezultă că inculpatul G nu figurează în evidențe ca deținător de permis de conducere auto.
În drept, fapta inculpatului G, care în data de 10.11.2006, a condus autoturismul marca, cu nr. de înmatriculare Cj-06- pe DN 1 E 60, fără a poseda permis de conducere, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere auto prev. și ped. de art. 86 alin.l din OUG 195/2002, modificată și renumerotată, pentru care va aplica inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare.
Fapta aceluiași inculpat care a refuzat să se supună la recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de sustragere
La recoltarea de probe biologice prev.și ped. de art. art. 87 alin.5 din OUG 195/2002, modificată și renumerotată, pentru care va aplica inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare.
La individualizarea și dozarea pedepselor instanța de fond a avut în vedere, sinceritatea inculpatului în cursul urmăririi penale, dar și antecedentele penale ale acestuia, precum și sustragerea de la judecată și celelalte criterii prev. de art. 72.Pen. Sub aspectul antecedentelor penale instanța de fond a reținut că inculpatul a mai fost condamnat prin sentința penală or. 170/2005 a Judecătoriei Huedin, la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 3 luni închisoare pentru infracțiunile de distrugere, ultraj contra bunelor moravuri și port fără drept de cuțit, fiind arestat la data de 20.07.2005 și liberat condiționat la 09.05.2006, cu un rest de 163 zile, care s-a împlinit la sfârșitul lunii octombrie 2006. în consecință inculpatul se găsește în stare de recidivă postexecutorie, astfel cum este reglementată de art. 37 lit. b) Pen.
Faptele reținute în sarcina inculpatului G au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni, înainte să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.
În consecință instanța de fond, în baza art. 34 lit. b) rap. la art. 33 lit. a) Pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
De asemenea în baza art. 71.Pen. i-a interzis inculpatului drepturile prev. în art. 64 lit. a - b din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei principale.
În baza art. 191.Pr.Pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 RON onorariu apărător din oficiu av., sumă care s- avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului C conform delegației pentru asistența judiciară obligatorie nr. 64 din 18.04.2007.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel peste termen inculpatul G, motivat prin faptul că anterior trimiterii sale în judecată a plecat în Spania la muncă, ulterior neavând posibilitatea de a reveni în țară din cauza unui accident de muncă căruia i-a fost victimă, apreciind astfel, că sunt îndeplinite cerințele art. 365.pen.
Cod PenalVerificând hotărârea atacată, actele și lucrările dosarului și motivele invocate de inculpat tribunalul a constatat nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 365.pen.Cod Penal referitoare la apelul peste termen.
Astfel, inculpatul G fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin din data de 23.02.2007, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și sustragere de la recoltarea de probe biologice, prev. de art. 86 al. 1 și 87 al. 5 din OUG 195/2002 cu art. 37 lit. b pen.
Prin sentința penală nr. 180/19.09.2007 a Judecătoriei Huedin inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenție.
După prezentarea materialului de urmărire penală în data de 20.02.2007 inculpatul a părăsit România, astfel că judecata s-a desfășurat în lipsa sa, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare fiind emis mandatul de executare a pedepsei nr. 241/2007, inculpatul fiind predat de autoritățile judiciare din Spania la data de 05.05.2009 autorităților din România, acesta fiind încarcerat în Penitenciarul Rahova.
Ulterior, la data de 01.07.2009 în timp ce se afla în Penitenciarul Bistrița condamnatul formulează prezentul apel peste termen, solicitând a se constata îndeplinite cerințele legale cuprinse în art. 365.pen.
Cod PenalPotrivit acestui text de lege, partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată cât și la pronunțare poate declara apel și peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data după caz, a începerii executării pedepsei
Așadar, pentru ca acest remediu procesual să devină operant se cer a fi îndeplinite două condiții, una referitoare la lipsa părții atât la toate termenele de judecată cât și la pronunțare și cealaltă referitoare la declarația de apel care trebuie făcută în cel mult 10 zile de la data începerii executării pedepsei.
Or, în speță, deși inculpatul a lipsit la toate termenele de judecată și la pronunțarea hotărârii, declarația de apel a fost făcută la mai multe de 10 zile de la începerea executării pedepsei, respectiv la data de 01.07.2009, inculpatul fiind încarcerat la data de 05.05.2009.
Ca atare, față de cele expuse anterior, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 365.pen.Cod Penal pentru ca apelul declarat de inculpat să investească în mod legal instanța de judecată cu judecarea acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul G solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și în urma rejudecării cauzei, să se dispună trimiterea cauzei la instanța de apel deoarece judecata în primă instanță sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau care legal citată a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a înștiința de această posibilitate.
În motivarea recursului, se arată că inculpatul a depus la dosar probe din care rezultă că acesta se afla în Italia în momentul în care a fost soluționată cauza astfel că, nu se poate susține că s-a sustras de la judecarea acesteia și apreciază că instanța de apel ar fi putut recalifica cererea de repunere în termen într-o cerere de redeschiderea judecății.
Examinând probele dosarului, Curtea va constata că recursul declarat în cauză este nefondat.
Astfel inculpatul a fost trimis în judecată la data de 23 februarie 2007 prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev și ped de art. 86 alin 1 din OUG nr. 195/2002 și a infracțiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice prev și ped de art. 87 alin 5 din OUG nr. 195/2002 totul cu aplicarea art. 37 lit b Cod penal.
Prin sentința penală nr. 180 din 19 septembrie 2007 Judecătoriei Huedin inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenție și având în vedere că după prezentarea materialului de urmărire penală în data de 20 februarie 2007 inculpatul a părăsit România judecata s-a desfășurat în lipsa sa, deși potrivit art. 177 alin.3 avea C.P.P. obligația să încunoștiințeze organul judiciar despre noua adresă.
După rămânerea definitivă hotărârii de condamnare a fost emis mandatul de executare al pedepsei nr. 241/2007 a Judecătoriei Huedin (49).
Ulterior, condamnatul a fost dat în urmărire generală și internațională iar la data de 28 martie 2008 fost emis mandatul european de arestare nr. 5 al Judecătoriei Huedin prin care se solicita arestarea și predarea condamnatului în vederea executării pedepsei de 2 ani închisoare menționată mai sus.
La data de 5 mai 2009 condamnatul Gaf ost predat de către autoritățile judiciare din Spania- ca urmare a executării mandatului european de arestare- autorităților judiciare române fiind depus de către escortă de la Biroul național Interpol în Penitenciarul Rahova.
La data de 1 iulie 2009 aflându-se în Penitenciarul Bistrița condamnatul a formulat un apel peste termen care i-a fost respins prin decizia nr. 234 din 12 octombrie 2009 al Tribunalului Cluj.
În considerentele deciziei tribunalului în esență se arată că, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 365 pentru ca apelul declarat de inculpat peste termen să fie admis.
Sunt superflue motivele invocate în recurs de către apărătorul inculpatului respectiv că judecarea cauzei a avut loc fără citarea legală a unei părți sau care legal citată a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința despre această imposibilitate instanța.
La fila 65 al instanței de fond există mandatul european de arestare nr. 5/28 martie 2008 emis de către Judecătoria Huedin în vederea executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 180/19 septembrie 2007 Judecătoriei Huedin iar la punctul d) din acest mandat sunt menționate garanțiile juridice de care beneficiază condamnatul G după predarea acestuia în România ca urmare a executării mandatului european de arestare.
Aceste garanții juridice fac trimitere la dispozițiile art. 72 alin 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală cu modificările ulterioare care vizează rejudecarea după extrădare și coroborate cu dispozițiile art. 5221Cod procedură penală referitoare la rejudecarea celor judecați în lipsă în caz de extrădare și având în vedere mandatul european de arestare a fost executat aceste dispoziții sunt incidente, iar condamnatul are posibilitatea să se prevaleze de acestea, cu atât mai mult cu cât în luna noiembrie 2008 prin Legea 222/2008 care a modificat Legea 302 / 2004 menționată cuprinde expres la art. 84 indice 1 dispoziții privind rejudecarea persoanei predate în baza unui mandat european de arestare ca și în speță, care include și prevederea că dispozițiile art.522 indice 1.C.P.P. se aplică în mod corespunzător.
Scopul instituirii procedurii rejudecării cauzei după predare este tocmai garanția conferită persoanei predate în baza unui mandat european de arestare la un proces echitabil vizând în principal dreptul la apărare al acesteia ceea ce implică oportunitate pentru persoana condamnată în lipsă - în situația în care se află și recurentul și chiar însuși el a invocat acest aspect- de a fi audiată iar judecata de a se derula oral, nemijlocit, public și contradictoriu.
Aceste aspecte pot influența dacă este cazul asupra însăși conținutului hotărârii deoarece se derulează un nou ciclu procesual.
În acest context, apelul peste termen iar ulterior recursul promovat de către condamnat nu își găsește justificarea legală din moment ce acestuia i-a fost asigurată ca și garanție juridică rejudecarea după predare instituție care are efecte mult mai extinse decât cele două căi de atac de care a uzat condamnatul pentru că generează un nou ciclu procesual respectiv prima instanță, apel și recurs, iar condamnatul are posibilitatea legală să își valorifice acest drept care i-a fost asigurat prin însăși procedura mandatului european de arestare.
Ca atare, Curtea în baza art. 38515Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul G (fiul lui și născut la 2 decembrie 1965) aflat în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva deciziei penale nr. 234 din 12 octombrie 2009 Tribunalului Cluj.
În baza art. 189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
În baza art. 192 aln 2 Cod procedură penală va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul G (fiul lui și - născut la 2 decembrie 1965) aflat în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva deciziei penale nr. 234 din 12 octombrie 2009 Tribunalului Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 10 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red.M/
4 ex./24.11.2009
Președinte:Livia MangoJudecători:Livia Mango, Săndel Macavei Ioana Cristina