Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 720/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - OUG195/2002-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 720

Ședința publică de la 24 Octombrie 2008

PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu Judecător

- - - - Judecător

- - - - Judecător

Grefier -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr.133 din 30 iunie 208, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat - apărător ales pentru inculpatul lipsă.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și pe fond, achitarea inculpatului și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ conform art.181cod penal, deoarece fapta s-a datorat unor condiții imprevizibile, inculpatul este student la două facultăți și a absolvit școala de șoferi, astfel încât și la momentul comiterii faptei avea aptitudinile necesare pentru a conduce acel autovehicul.

Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale, inculpatul conducând autoturismul pe raza unei localități foarte circulate, după ce inițial a consumat băuturi alcoolice.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA

Asupra recursului de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.328 de la 13 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr- s-a dispus în baza art.86 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplic.art.74 lit.a și c și art.76 lit.d cod penal, condamnarea inculpatului (fost ) - - fiul lui și, născut la 10 mai 1989 în localitatea TG. J, Județul G, student la Universitatea " " din Sibiu, fără antecedente penale, la pedeapsa de o lună închisoare.

În baza art.81 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani și o lună, termen de încercare stabilit conform art.82 cod penal.

În baza art.359 cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.83 cod penal, iar în baza art.191 cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.Cărbunești de la 22 februarie 2008, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.86 alin.1 din OUG 195/2002.

S-a reținut în fapt că în noaptea de 20/21 octombrie 2007, în jurul orelor 1,30 - 2,00 inculpatul a condus autoturismul marca OPEL cu nr.înmatriculare - pe raza orașului, fără a poseda permis de conducere, iar în momentul testării cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o alcoolemie de 0,35 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Reținând vinovăția inculpatului, instanța de fond l-a condamnat pe acesta, la individualizarea judiciară a pedepsei avându-se în vedere criteriile generale prev.de art.72 cod penal, precum și persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, astfel încât s-au reținut în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prev.de art.74 lit.a și c cod penal cu consecința reducerii pedepsei sub limita specială prevăzută de lege conform art.76 lit.d cod penal.

Ca modalitate de executare a pedepsei, s-a apreciat că scopul educativ-preventiv al acesteia poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, astfel încât constatând îndeplinite condițiile prev.de art.81 cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei, pe durata prev.de art.82 cod penal și s-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.83 cod penal.

Prin decizia penală nr.133 de la 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul (fost ) - cu obligarea apelantului la 25 lei cheltuieli judiciare statului.

Instanța de apel a apreciat că în cauză nu poate fi dispusă achitarea inculpatului și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, deoarece acesta a condus autoturismul pe drum public și în condiții de ploaie, neavând deprinderile necesare și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs în termen inculpatul, în motivele scrise arătând că deplasarea cu autoturismul s-a făcut nepremeditat deoarece s-a pornit o ploaie torențială și a fost de acord să conducă pe o distanță scurtă, două prietene, până la domiciliu.

A mai relatat că a absolvit cursurile unei școli de șoferi profesioniști și avea cunoștințe în materie, a fost sincer, este student la două facultăți, astfel încât a solicitat achitarea sa și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, și-ar atinge scopul preventiv - educativ.

Pentru considerentele ce urmează a fi expuse, recursul este nefondat.

Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că s-a reținut corect starea de fapt, vinovăția inculpatului este cert dovedită în cauză, cu probatoriile administrate pe parcursul procesului penal, inclusiv recunoașterea inculpatului, iar pedeapsa aplicată acestuia este just individualizată, atât ca întindere, cât și ca modalitate de executare.

Astfel, în favoarea inculpatului au fost reținute circumstanțele judiciare atenuante prev.de art.74 lit.a și c cod penal, cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, avându-se în vedere pericolul social concret al faptei comise, dar și datele care caracterizează persoana inculpatului, integrat socioprofesional și fără antecedente penale.

În raport însă de modalitatea și mijloacele de săvârșire a faptei, inculpatul săvârșind infracțiunea în condiții de ploaie torențială și fără a avea deprinderile necesare pentru a conduce un autovehicul, după ce anterior consumase băuturi alcoolice, infracțiunea fiind una de pericol, în cauză nu se impune achitarea acestuia și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, fapta inculpatului prezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Așa fiind și pentru motivele arătate, întrucât hotărârile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale, în temeiul disp.art.38515pct.1 lit.b cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, iar în baza art.192 alin.2 cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr.133 din 30 iunie 208, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

Obligă recurentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 octombrie 2008.

- - - - - -

Grefier

Red.jud/-

A/

S/05.11.2008

24 noiembrie 2008

- Tg.J va încasa de la recurent suma de 225 lei cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Valentina Trifănescu
Judecători:Valentina Trifănescu, Doru Filimon, George Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 720/2008. Curtea de Apel Craiova